Recurs contencios administrativ. obligarea primăriei la concesiunea sau vânzarea la licitaţie publică a unui imobil. - art.13 alin.1 din Legea nr.50/1991; -art.15 lit.e din Legea nr.50/1991; -art.35, 36, 37 şi 38 din Legea nr.7/1996; -Legea nr.18/1991;

Decizie 954 din 04.03.2013


SECŢIA A II – A CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL.

RECURS CONTENCIOS ADMINISTRATIV. OBLIGAREA PRIMĂRIEI LA CONCESIUNEA SAU VÂNZAREA LA LICITAŢIE PUBLICĂ A UNUI IMOBIL.

- art.13 alin.1 din Legea nr.50/1991;

-art.15 lit.e din Legea nr.50/1991;

-art.35, 36, 37 şi 38 din Legea nr.7/1996;

-Legea nr.18/1991;

Conform  completării de acţiune formulate la termenul de judecată din data de 17.09.2012, temeiul de drept al acţiunii formulate de reclamanţi prin care aceştia au solicitat obligarea intimatei pârâte la concesiunea sau vânzarea la licitaţie publică a cotei de 300/2626 mp din imobilul cu nnr.top.72/2 înscrisă în CF 85 R., îl reprezintă prevederile art.35, 36, 37 şi 38 din Legea 7/1996.

Prima instanţă a reţinut în mod corect că aceste prevederi legale nu sunt aplicabile în speţă, aceste prevederi reglementând acţiunea în rectificare de carte funciară.

Referitor la solicitarea adresată intimatei de a le vinde sau concesiona terenul în suprafaţă de 300 mp, instanţa a constatat că prevederile art.13 alin.1 din Legea 50/1991 stabilesc că „ terenurile aparţinând domeniului privat al statului sau al unităţilor administrativ teritoriale destinate construirii, pot fi vândute, concesionate ori închiriate prin licitaţie publică, potrivit legii, în condiţiile respectării prevederilor documentaţiilor de urbanism şi de amenajare a teritoriului, aprobate potrivit legii, în vederea realizării de către titular a construcţiei.”

Potrivit art.15 lit.e din aceeaşi lege prin excepţie de la prev.art.13 alin.1, terenurile destinate construirii pot fi concesionate fără licitaţie publică, ori pot fi date în folosinţă pe termen nelimitat, pentru extinderea construcţiilor pe terenuri alăturate, la cererea proprietarului sau cu acordul acestuia.

Prin urmare, legea prevede doar posibilitatea unităţilor administrativ teritoriale şi nu obligarea acestora de a concesiona, vinde sau închiria terenurile aparţinând domeniului privat al acestora şi în situaţiile prevăzute expres de lege, respectiv pentru lucrări de construcţie, prin licitaţie publică sau fără licitaţie pentru extinderea construcţiei existente..

În situaţia în care terenul în speţă se află la dispoziţia Comisiei de aplicare a Legii 18/1991, cum susţin recurenţii, deşi din înscrisurile de la dosar nu rezultă acest fapt, oricum nu poate fi atribuit recurenţilor, terenurile aflate la dispoziţia Comisiei putând fi atribuite doar persoanelor îndreptăţite potrivit Legii 18/1991.

Decizia nr.954/CA/04.03.2013 a Curţii de Apel Oradea - Secţia a II –a civilă,  de contencios administrativ şi fiscal.

Prin sentinţa nr.4997/CA din 8.10.2012 Tribunalul Bihor a respins cererea formulată de către reclamanţii T. E. N.  şi T. L. F., ambii domiciliaţi în com. S. , sat R. nr. 49E, jud.B. , în contradictoriu cu pârâta  P.  S. cu sediul în S.  str. P.  nr. 108, jud. B.

Respinge capătul de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunţa astfel, instanţa de fond a avut în vedere următoarele :

Reclamanţii s-au adresat pârâtei cu solicitarea de a le vinde la licitaţie publică suprafaţa de 300 mp. din imobilul teren înscris în CF 85 cu nr. top 72/2.

Pârâta, prin adresa nr. 285/A/S din 12.04.2011 a răspuns reclamanţilor că nu poate dispune de acest teren întrucât nu este în proprietatea comunei.

Prin aceeaşi adresă a solicitat reclamanţilor ca în termen de 30 de zile să retragă gardul construit până la limita proprietăţii lor, care rezultă din schiţa cadastrală.

După cum rezultă din înscrierile de CF nr.85 R.  (fila 19, 20 din dosar), suprafaţa de 300 mp teren din nr. top 72/2 se află în proprietatea pârâtei.

Din înscrisurile încuviinţate de către instanţă în probaţiune reclamanţilor, rezultă că aceştia sunt proprietari asupra terenului în suprafaţă de 600 mp înscris în CF nr. 52145 S. sub nr. top. 1555. In realitate reclamanţii folosesc pe lângă terenul aflat în proprietatea lor şi suprafaţa de 300 mp. din nr. top 72/2 înscris în CF 85 R. , ce se află amplasat in continuarea proprietăţii reclamanţilor, teren pe care au amplasat o piscină  şi o fundaţie de construcţie.

Acest teren a fost solicitat pârâtei de către reclamanţi spre vânzare sau concesionare.

Prin adresa nr. 285/A/S din 12.04.2011, pârâta şi-a exprimat refuzul de a înstrăina. Chiar dacă pârâta a invocat ca motiv al refuzului său împrejurarea că nu este proprietara terenului şi prin urmare nu poate dispune de acesta, iar prin actele depuse la dosar s-a dovedit contrariul, instanţa constată că acest fapt nu reprezintă un motiv de anulare a actului.

 Cât priveşte obligarea pârâtei de a vinde sau concesiona terenul in cauză, instanţa a respins această cerere ca neîntemeiată. Nu poate fi obligat un proprietar, indiferent de împrejurarea că acesta este o persoană fizică, o persoană juridică sau o unitate administrativ teritorială, a face acte de dispoziţie asupra bunurilor deţinute în proprietate contra voinţei sale, întrucât prin aceasta s-ar încălca dreptul acestuia de a dispune liber de bunurile sale.

Temeiurile de drept invocate de către reclamantă în susţinerea acţiunii, respectiv prevederile art. 35,36,37 şi 38 din Legea nr. 7/1996 nu sunt aplicabile in speţă, dispoziţiile legale menţionate reglementând acţiunea in rectificare de carte funciară.

Intrarea in legalitate in situaţia  ocupării fără drept a unui teren proprietatea altuia nu poate fi realizată prin obligarea proprietarului la vânzarea sau concesionarea terenului celui care îl foloseşte.

Pentru aceste motive, instanţa în temeiul art. 18 din L. 554/2004 a contenciosului administrativ şi fiscal, a respins acţiunea ca neîntemeiată.

Nu a acordat pârâtei cheltuieli de judecată, acestea nefiind solicitate.

Împotriva acestei sentinţei, au declarat recurs recurenţii reclamanţi T. E.  N. şi T. L. F. ,  solicitând admiterea recursului , modificarea sentinţei atacate şi admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată.

A arătat că au amplasat pe terenul aferent casei o piscină şi o fundaţie pentru anexă. Aşa cum rezultă din depoziţia martorului audiat în cauză, aceeaşi delimitare a avut-o terenul atât la cumpărare cât şi ulterior pe parcursul edificării construcţiei şi a anexelor.

Cu ocazia notării construcţiei în cartea funciară, fiind necesară documentaţie cadastrală, au constatat că suprafaţa de teren aflată în folosinţa lor nu corespundea cu cea înscrisă în cartea funciară.

Faţă de acest aspect au înţeles să-şi justifice interesul în formularea cererii, în sensul de a crea o corelare exactă între starea de fapt şi înscrierile din Cartea Funciară.

În acest context au solicitat P. S. să le vândă sau să le concesioneze terenul în suprafaţă de 300 mp, teren aflat la limita din partea din spate a proprietăţii lor, pe care se găsesc amplasate piscina şi fundaţia pentru anexă .

Aceasta însă le-a comunicat un răspuns negativ, motivând că terenul solicitat nu este în proprietatea sa, ci a numitului G. I.  episcop. În acest sens, au fost efectuate demersuri la Episcopia Ortodoxă care însă le-a comunicat verbal că nu deţine în proprietate acel teren.

Din datele aflate de la P. S.  acest teren nu a fost revendicat de nimeni, motiv pentru care el se găseşte la dispoziţia Primăriei S. , fapt care permite vânzarea lui.

Aceste aspecte sunt dovedite şi de înscrierile de sub B 8,9 din CF 85 R.  din care rezultă că în baza TP 1356/1996 a fost Intabulat dreptul de proprietate asupra cotei de 2326/2626 părţi din imobilul din litigiu. Prin urmare dacă aceste terenuri nu ar fi fost la dispoziţia Comisiei de aplicare a Legii 18/1991 nu s-ar fi emis titlu de proprietate.

Prin acest răspuns le este afectat dreptul de proprietate, pe care nu pot să îl exercite în conformitate cu dispoziţiile legale, fiind astfel împiedicaţi să avizeze documentaţia cadastrala în baza căreia să poată nota casa şi anexele în Cartea Funciară. Ca urmare a reducerii suprafeţei nr. topo. 72/2 cu 2326 mp în cartea funciară au mai rămas 300 mp în favoarea proprietarilor de CF. In baza acestor aspecte au apreciat că singura modalitate de intrare în legalitate este cea a vânzării sau concesionării, cu atât mai mult cu cât această suprafaţă de teren este grevată de construcţiile edificate de ei.

În drept au invocat dispoziţiile Legii 554/2004, Legea 77/1996, art. 304 indice 1 din Cod procedură civilă.

Intimata pârâtă legal citată nu a formulat întâmpinare.

Prin concluziile scrise formulate de recurenţi au fost reiterate aceleaşi aspecte invocate şi în motivele de recurs.

Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate şi din oficiu, în baza art.3041 Cod procedură civilă, s-a  constatat că recursul declarat de reclamanţi este nefondat.

Conform  completării de acţiune formulate la termenul de judecată din data de 17.09.2012, temeiul de drept al acţiunii formulate de reclamanţi prin care aceştia au solicitat obligarea intimatei pârâte la concesiunea sau vânzarea la licitaţie publică a cotei de 300/2626 mp din imobilul cu nnr.top.72/2 înscrisă în CF 85 R., îl reprezintă prevederile art.35, 36, 37 şi 38 din Legea 7/1996.

Prima instanţă a reţinut în mod corect că aceste prevederi legale nu sunt aplicabile în speţă, aceste prevederi reglementând acţiunea în rectificare de carte funciară.

Referitor la solicitarea adresată intimatei de a le vinde sau concesiona terenul în suprafaţă de 300 mp, instanţa a constatat că prevederile art.13 alin.1 din Legea 50/1991 stabilesc că „ terenurile aparţinând domeniului privat al statului sau al unităţilor administrativ teritoriale destinate construirii, pot fi vândute, concesionate ori închiriate prin licitaţie publică, potrivit legii, în condiţiile respectării prevederilor documentaţiilor de urbanism şi de amenajare a teritoriului, aprobate potrivit legii, în vederea realizării de către titular a construcţiei.”

Potrivit art.15 lit.e din aceeaşi lege prin excepţie de la prev.art.13 alin.1, terenurile destinate construirii pot fi concesionate fără licitaţie publică, ori pot fi date în folosinţă pe termen nelimitat, pentru extinderea construcţiilor pe terenuri alăturate, la cererea proprietarului sau cu acordul acestuia.

Prin urmare, legea prevede doar posibilitatea unităţilor administrativ teritoriale şi nu obligarea acestora de a concesiona, vinde sau închiria terenurile aparţinând domeniului privat al acestora şi în situaţiile prevăzute expres de lege, respectiv pentru lucrări de construcţie, prin licitaţie publică sau fără licitaţie pentru extinderea construcţiei existente..

În situaţia în care terenul în speţă se află la dispoziţia Comisiei de aplicare a Legii 18/1991, cum susţin recurenţii, deşi din înscrisurile de la dosar nu rezultă acest fapt, oricum nu poate fi atribuit recurenţilor, terenurile aflate la dispoziţia Comisiei putând fi atribuite doar persoanelor îndreptăţite potrivit Legii 18/1991.

Pentru aceste aspecte, în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă a fost respins ca nefondat recursul şi menţinută hotărârea atacată ca fiind temeinică şi legală, fără cheltuieli de judecată, nefiind solicitate.