Opoziţie la hotărârea aga de dizolvare şi lichidare a societăţii. Existenţa unor datorii ale societăţii. Consecinţe.

Hotărâre 251 din 04.02.2013


Hotărârea AGA de dizolvare voluntară şi lichidare „simultană” în cuprinsul căreia se menţionează că societatea nu are datorii neachitate faţă de bugetul de stat, deşi din recursuri rezultă  existenţa acestor debite, reprezintă un act încheiat cu rea-credinţă, de natură a prejudicia creditorii sociali.

-  Articolul 61  şi articolul 62  din Legea nr. 31/1990

 Aşa fiind, Curtea reţine că hotărârea intimatei de „dizolvare şi lichidare simultană” a societăţii, în absenţa dovezilor care să ateste faptul că aceasta şi-a achitat integral debitele datorate bugetului general consolidat al statului, în sumă totală de 17.496 lei şi  nedovedirea în instanţă a stingerii acestor debite, se constituie în faptă ilicită de natură a prejudicia interesele recurentei petente care este pusă astfel în imposibilitatea de a mai recupera creanţa deţinută faţă de intimată, opoziţia petentei fiind întemeiată.

(CURTEA DE APEL BUCUREŞTI - SECŢIA A V-A CIVILĂ,

DECIZIA CIVILĂ NR. 251 din 04.02. 2013)

Deliberând asupra recursului civil de faţă;

Prin sentinţa civilă nr.13300/1.10.2012, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VI-a Civilă a respins opoziţia formulată de către  reclamanta Administraţia Finanţelor Publice Sector 5 Bucureşti prin DGFP, în contradictoriu cu pârâta SC N. D. SRL, ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că prin hotărârea A.G.A. SC N. D. SRL nr.2/27.02.2010 s-a hotărât dizolvarea şi lichidarea societăţii, conform articolului 227 alin. 1 lit. d şi articolul 235 din Legea nr. 31/1990.

Instanţa de fond a arătat că, în conformitate cu articolul 61 din Legea nr. 31/1990 reclamanta trebuia să demonstreze că se încadrează în categoria creditorilor sociali sau în categoria persoanelor prejudiciate ca urmare a adoptării hotărârii împotriva căreia s-a formulat opoziţie, în speţă înscrisul depus de  către petentă, „fişa sintetică totală”, neîndeplinind  condiţiile  unei probe care să dovedească petinsa creanţă, fiind un înscris extras din evidenţele informatizate ale reclamantei, neînsuşit de  pretinsul debitor.

Nici celelalte înscrisuri depuse de către petentă nu pot fi considerate titluri executorii, a apreciat prima instanţă, având în vedere că acestea nu sunt semnate de nicio persoană, nefiind astfel însuşite, ele constituind forme de executare silită, întocmite potrivit O.G. nr. 92/2003.

Faţă de cele reţinute instanţa de fond a constatat că petenta nu a dovedit că prin hotărârea  de dizolvare şi lichidare a pârâtei ar fi fost  prejudiciată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs DGFP BJC 5, recursul  fiind înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti Secţia a V-a Civilă, sub nr.143/3/2011, din 10.01.2013 .

În motivarea recursului, recurenta a arătat că hotărârea atacată este nelegală, intimata figurând în evidenţe cu debite înregistrate la bugetul general consolidat al statului în cuantum de 17.496 lei şi nu oferă garanţii pentru plata acestor debite, ceea ce dovedeşte prejudiciul recurentei  cauzat de dizolvarea societăţii intimate .

A susţinut recurenta că instanţa de fond în mod greşit a apreciat că înscrisurile depuse în probatoriu nu fac dovada  creanţei, întrucât aceste înscrisuri reprezintă titluri de creanţă în temeiul dispoziţiilor articolului 110 alin. 3 din O.G nr. 92/2003 coroborat cu pct.107, lit. b din  H.G. nr.1050/2004 privind aprobarea  normelor metodologice de aplicare a O.G. nr. 92/2003.

De asemenea, potrivit dispoziţiilor articolului 43 alin. 3 din Codul de procedură fiscală, actul administrativ fiscal emis prin intermediu mijloacelor informatice este valabil şi în cazul în care nu poartă semnătura persoanelor împuternicite ale organului  fiscal, iar articolul 1 din Ordinul Ministerului Economiei şi Finanţelor nr.1364/25.09.2007, privind actele emise fără semnătură şi ştampilă, enumeră în cadrul acestor acte şi titlul executoriu şi somaţia.

În drept, articolul 304 pct.9 şi articolul 3041 Cod procedură civilă .

Intimata SC N. D. SRL nu a formulat întâmpinare.

Curtea, analizând  actele şi lucrările dosarului, prin prisma motivelor de recurs  şi a dispoziţiilor articolului 3041 Cod procedură civilă, constată recursul fondat pentru următoarele considerente:

Din înscrisurile  depuse de către petentă în susţinerea cererii de opoziţie: fişa sintetică totală editată la 29.12.2010, titluri executorii şi somaţii de plată emise în perioada 2008 – 2012 (fila 6-7, 22-107, dosar T.B.) , sunt  acte doveditoare, de natură a proba existenţa creanţei în sumă de 17.496 lei deţinută de către petenta recurentă, în conformitate cu dispoziţiile articolului 110 alin. 3 din OUG nr. 92/2003, articolului 43 alin. 3 şi 4 din Codul de procedură fiscală şi articolului 1 din OMEF nr. 1364/2007.

Curtea reţine în cauză reaua credinţă a intimatei SC N. D. SRL care prin  hotărârea de dizolvare voluntară şi lichidare „simultană” a societăţii (fila 123, dosar T.B.) a declarat că „nu există datorii neachitate faţă de bugetul de stat, furnizori sau alţi creditori, iar patrimoniul ce va rămâne după achitarea taxelor pentru dizolvare şi radierea societăţii, va fi distribuit asociaţilor”.

Hotărârea A.G.A. menţionată, nedatată, nu este însoţită de înscrisuri contabile sau de alte înscrisuri (ex. certificate fiscale) care să ateste faptul că societatea nu figurează cu debite în evidenţele financiar-contabile şi în evidenţele organelor  fiscale, iar societatea intimată nu s-a prezentat în instanţă şi nu a formulat întâmpinare şi apărări nici în faţa instanţei de fond şi nici în faţa instanţei de control judiciar, deşi a fost legal citată.

Aşa fiind, Curtea reţine că hotărârea  intimatei de „dizolvare şi lichidare simultană” a societăţii, în absenţa dovezilor care să ateste faptul că aceasta şi-a achitat integral debitele datorate bugetului general consolidat al statului, în sumă totală de 17.496 lei şi  nedovedirea în instanţă a stingerii acestor debite, se constituie în faptă ilicită de natură a prejudicia interesele recurentei petente care este pusă astfel în imposibilitatea de a mai recupera creanţa deţinută faţă de intimată, opoziţia petentei fiind întemeiată.

Pentru aceste considerente, Curtea, faţă de dispoziţiile articolelor 61-62 din Legea nr. 31/1990, articolului 312 alin.1,2 Cod procedură civilă, a admis recursul.

A modificat în tot sentinţa civilă atacată în sensul că a admis opoziţia şi a  obligat intimata SC N. D. SRL la plata către opozanta reclamantă a sumei de 17496 reprezentând obligaţia datorată bugetului general consolidat al statului.