1499

Sentinţă penală 1499 din 08.11.2013


INSTANŢA:

Prin cererea adresată la această instanţă şi înregistrată sub nr………… din ……., petentul condamnat…………a solicitat liberarea condiţionată, precizând că îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege şi a fost amânat fără motiv.

La dosarul cauzei s-au depus cererea de liberare condiţionată formulată de petent, adresa nr…….., procesul verbal nr……….. şi caracterizarea petentului emise de Penitenciarul Tulcea, precum şi copia dispozitivului sentinţei penale nr……… a Judecătoriei Tulcea.

Examinând  actele dosarului  instanţa reţine următoarele:

Petentul se află în executarea unei pedepse de 7 ani închisoare în baza Sentinţei penale nr…………. a Judecătoriei Medgidia pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 Cod penal.

Condamnatul a început executarea pedepsei la 09.01.2008, urmând ca aceasta să expire  la data de 08.01.2015, adică 2557 zile.

Pentru a deveni propozabil în vederea liberării condiţionate, condamnatul trebuie să execute  2/3 din pedeapsă, respectiv 1704 zile.

De la data de 09.01.2008 până la 14.06.2013 condamnatul  a executat 1984 zile, arest preventiv 0 zile, la care se adaugă ca executate ca urmare a muncii prestate 30 zile, totalizând 2014 zile. 

Instanţa mai reţine că pe perioada executării pedepsei petentul a fost sancţionat disciplinar de 41 de ori, nu a fost recompensat şi nu a fost folosit la muncă din motive obiective.

Instanţa reţine că prin sentinţa penală nr………… a Judecătoriei Tulcea menţinută şi definitivă prin decizia penală nr…….. a Tribunalului Tulcea, s-a respins ca nefondată cererea petentului şi s-a fixat termen pentru reiterare la data de 14.12.2013.

Finalitatea urmărită de legiuitor prin stabilirea obligaţiei instanţei de a fixa un termen de reînnoire a cererii sau a propunerii de acordare a liberării condiţionate, nu poate fi alta decât aceea a asigurării posibilităţii de a se examina din nou situaţia celui vizat după trecerea unei perioade de timp, suficientă pentru realizarea condiţiilor pe care nu le îndeplinea iniţial.

Cum cererea ce face obiectul prezentei cauze a fost introdusă înaintea termenului stabilit prin hotărârea judecătorească mai sus arătată, soluţia ce se impune în cauza de faţă este de a respinge cererea de liberare condiţionată formulată de petent ca prematură şi va menţine termenul pentru rediscutare fixat la data de 14.12.2013 de Judecătoria Tulcea, prin sentinţa penală nr…………..

În temeiul art. 192 alin. 2 Cod procedură penală va obliga petentul la plata cheltuielilor judiciare avansate de către stat în sumă de 150 lei.

Onorariul apărătorului din oficiu în sumă de 100 lei se va vira din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul de Avocaţi Tulcea pentru av. ……….