Contestaţie decizie de pensionare

Sentinţă civilă 10267/2013 din 25.10.2013


R O M Â N I A

TRIBUNALUL ARGEŞ

SECŢIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINŢA CIVILĂ Nr. 10267/2013

Şedinţa publică de la 25 Octombrie 2013

Obiectul cauzei:contestaţie decizie de pensionare

TRIBUNALUL

Deliberând asupra acţiunii civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 15.05.2012, astfel cum a fost precizată la data de 03.06.2013, contestatorul C.E.T. în contradictoriu cu intimata C.J.P.A.  a contestat deciziile nr. ... şi nr. ... pentru neluarea în calcul la stabilirea pensiei în anul 1996 a perioadei 1952-1954 cât a desfăşurat activitate ca şi cadru didactic în învăţământul primar.

A arătat contestatorul că perioadele de activitate desfăşurată între anii 1952-1954, în învăţământ, la Şcolile din comunele Salcia şi Putineiu, jud. Teleorman, au fost avute în vedere în mod netemeinic şi nelegal abia prin deciziile contestate şi nu la momentul 1996 când au fost deschise drepturile sale de pensie, precum şi pentru faptul că drepturile de pensie şi, implicit, contravaloarea lor nu au fost acordate din acelaşi moment, anume 1996, ci abia de la datele 01.07.2007 în baza deciziei nr. ... , respectiv 01.03.2011 în baza deciziei nr. ... .

Nemulţumirea contestatorului constă şi în faptul că în niciun moment până la data de 14 05.2008, când s-a emis o decizie intermediară de respingere a cererii de valorificare a perioadei 1952-1954, intimata nu a motivat de ce nu a luat în considerare adeverinţele depuse la Casa de Pensii o dată cu cererea de deschidere a drepturilor de pensie. Se arată că dacă s-ar fi învederat contestatorului motivele de respingere acestea ar fi putut fi înlăturate prin acoperirea neregularităţilor pretinse de intimată precum nemenţionarea în carnetul de muncă a datei până la care a lucrat contestatorul sau nerespectarea Decretului nr. 92/1976 în legătură cu emiterea adeverinţelor de către angajator – ceea ce s-a şi întâmplat, contestatorul făcând demersuri în acest sens însă valorificarea ultimelor adeverinţe ce atestau activitatea desfăşurată în perioada 1952-1954 s-a produs foarte târziu, abia prin deciziile nr.... şi nr.... .

La dosarul cauzei au fost depuse înscrisuri.

Formulând întâmpinare la data de 11.10.2013, intimata a solicitat respingerea contestaţiei ca neîntemeiată.

S-a solicitat şi s-a administrat proba cu înscrisuri în raport de care instanţa constată următoarele:

Contestatorul a fost înscris la pensie în baza deciziei nr. ... , în baza Legii nr.3/1977. Potrivit acesteia, vechimea totală în muncă reţinută de intimată la stabilirea drepturilor de pensie a fost de 34 ani, 11 luni şi 14 zile, întreaga activitate fiind desfăşurată în grupa III de muncă.

În legătură cu raţionamentul juridic avut la momentul deciziei de stabilire a drepturilor de pensie ale contestatorului, intimata nu a prezentat în conţinutul deciziei nicio motivare, şi aceasta întrucât decizia reprezenta ca ad instrumentum un formular tipizat, însă contestatorul putea cere explicaţii în legătură cu neluarea în calcul a întregii perioade în care a desfăşurat activitate în muncă, fiind suficient a verifica decizia de pensie în raport cu vechimea rezultând din carnetul de muncă.

Într-un interval de aproximativ 10 ani, în mod repetat, contestatorul a solicitat revizuirea drepturilor sale de pensie în condiţiile în care după data pensionării a mai desfăşurat activitate, cererile fiind admise de intimată iar în urma lor obţinându-se majorări ale stagiului de cotizare, ale punctajului mediu anual şi, implicit, ale cuantumului pensiei, fără ca acesta să critice vreun moment greşita stabilire, încă de la momentul determinării drepturilor de pensie, a vechimii în muncă prin neluarea în considerare a unei perioade de 2 ani.

Abia la data de 03.06.2008, contestatorul a solicitat expres recalcularea drepturilor de pensie prin care la stabilirea stagiului total de cotizare şi a punctajului mediu anual să se aibă în vedere şi perioada 1952-1954 în baza a două adeverinţe, nr.261/17.06.1971 şi nr.8/06.03.1996 eliberate de Şcolile din comunele Salcia, respectiv Putineiu, jud. Teleorman, precum şi a menţiunilor din carnetul de muncă.

Prin decizia nr.194938/14.05.2008, prin intermediul căreia intimata a procedat şi la revizuirea pensiei contestatorului în temeiul dispoziţiilor HG nr.1550/2004 şi OUG nr.4/2005 (formulat tipizat emis în condiţiile legii noi, în speţă Legea nr.19/2000), i s-a comunicat contestatorului că perioada în litigiu nu a fost valorificată întrucât în carnetul de muncă nu sunt specificate datele până la care a figurat ca profesor suplinitor la şcolile din comunele Salcia şi Putineiu – a se vedea în acest sens punctele 61 şi 62 din carnet (fila 7, dosar).

După îndeplinirea cerinţelor legii în ceea ce priveşte eliberarea adeverinţelor de către angajator (cu toate menţiunile şi potrivit formularelor impuse de legea în vigoare la momentul eliberării etc.), contestatorul s-a adresat din nou intimatei care pe rând prin decizia nr.... , respectiv nr.... , a dispus recalcularea drepturilor de pensie în raport de fiecare adeverinţă în parte, plata drepturilor recalculate urmând a avea loc de la data de 01.07.2007, respectiv 01.03.2011.

Având în vedere toate acestea, instanţa constată că stagiul de cotizare realizat de contestator în perioada 1952-1954 a fost valorificat de intimată la momentul la care, după sesizarea expresă cu acest aspect (2008), contestatorul şi cererea acestuia au îndeplinit toate cerinţele legii (2010, respectiv 2011), în raport cu acelaşi moment fiind dispusă şi plata retroactivă a drepturilor de pensie recalculate ca urmare a modificării stagiului de cotizare şi a punctajului mediu anual.

Dacă la toate aceste aspecte se adaugă faptul că decizia nr.... trebuia contestată în condiţiile art.87 coroborat cu art.88 din Legea nr.19/2000, în termen de 45 zile de la comunicare la instanţa competentă, ceea ce nu s-a întâmplat în speţa de faţă, decizia rămânând astfel definitivă, instanţa apreciază că nu se poate reţine în sarcina intimatei vreo cuplă.

Pe cale de consecinţă, acţiunea formulată de contestator urmează a fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Respinge acţiunea formulată de contestatorul C. E. T. … , în contradictoriu cu intimata C.J.P.A. , …. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 octombrie 2013, la Tribunalul Argeş - Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale.