Obligaţie de a face

TRIBUNALUL ARGEŞ

SECŢIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 1652/2013

Şedinţa publică de la 18 Iunie 2013

Obiectul cauzei:obligaţie de a face

INSTANŢA

Asupra recursului civil de faţă, deliberând:

Constată că prin acţiunea civilă înregistrată la data de 01 mai  2012, sub numărul 2534/205/2012, reclamantul I.A. , domiciliat în … şi cu domiciliul ales în vederea comunicării actelor de procedură în … , a chemat în judecată pe pârâtul B.I.M. , domiciliat în … , pentru ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună restituirea autoturismului proprietatea sa, marca V. P. , tip Berlină, cu număr de înmatriculare ... , număr de identificare ... , bun mobil pe care pârâtul îl posedă fără drept.

Reclamantul a solicitat şi obligarea pârâtului la cheltuieli de judecată.

În motivarea acţiunii, reclamantul arată că în anul 2008, pârâtul aflând de intenţia de a vinde autoturismul proprietatea sa, marca V. P. , tip Berlină, cu număr de înmatriculare ... , i-a cerut să i-l vândă lui, motiv pentru  care s-au întâlnit în Piteşti, pentru a discuta detaliile cu privire la vânzare, dată la care  reclamantul i-a dat autoturismul pârâtului, acesta urmând ca la o săptămână să-i  achite şi contravaloarea bunului.

După predarea autoturismului, arată reclamantul că a predat pârâtului şi cele două chei originale ale maşinii, precum şi certificatul de înmatriculare tot în original. Cât priveşte cartea de identitate a autoturismului, precizează reclamantul că urma să o  predea pârâtului când acesta achita preţul bunului, bani ce urma  să-i primească  de  la  bancă, în urma unui credit de nevoi personale.

A trecut numai o scurtă perioadă de timp, însă pârâtul nu a mai fost de găsit, a  refuzat să se mai întâlnească cu reclamantul şi nici nu a mai răspuns la telefon.

Mai arată reclamantul, că abia în cursul anului 2010 a reuşit să-l contacteze  telefonic pe pârât, ocazie cu care i-a comunicat că nu-i plăteşte autoturismul şi nici nu  vrea să-l restituie. Deşi de nenumărate ori a încercat să-l caute pe pârât, reclamantul  precizează că nici până în prezent nu a reuşit să-l contacteze, a aflat însă că pârâtul deţine şi în prezent autoturismul.

Deoarece pârâtul nu a achitat nici în prezent contravaloarea autoturismului, pe  care-l deţine cu rea credinţă, solicită reclamantul admiterea acţiunii aşa cum a fost  formulată.

În dovedirea acţiunii, reclamantul solicită admiterea probei cu înscrisuri, martori şi interogatoriu.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 563 şi urm. Cod civil, art.109 şi 112  Cod procedură civilă.

Reclamantul a depus la dosar, în copie, cartea de identitate a vehiculului (filele 13-14).

La data de 19 septembrie 2012, pârâtul a formulat şi depus la dosar întâmpinare  şi cerere reconvenţională, prin care a solicitat respingerea ca nefondată a acţiunii promovată de reclamant.

În considerent, pârâtul arată că în cursul anului 2003 l-a cunoscut pe reclamant cu prilejul efectuării în imobilul proprietatea acestuia, a unor lucrări de construcţie, ocazie cu care a aflat de la reclamant că este interesat pentru o serie  de  investiţii imobiliare (terenuri cu destinaţie agricolă sau forestiere) pe raza judeţului Argeş, cerându-i sprijinul în realizarea acestui scop. Astfel, fără a avea un mandat scris în acest sens, în perioada anilor 2004-2005, a intermediat în favoarea reclamantului, cumpărarea mai multor suprafeţe de teren pe raza comunei Albeştii de Muscel, judeţul Argeş.

Astfel, pe fondul acestor relaţii, arată pârâtul că în anul  2005 a fost mandatat  şi în scris prin procura autentificată sub nr. 1448 din data de 05 septembrie 2005, să achiziţioneze mai multe terenuri pe raza judeţului Argeş.

Cât priveşte cererea reclamantului de a-i fi restituit autoturismul marca V. P. , tip Berlină, cu număr de înmatriculare ... , pârâtul solicită respingerea acestei cereri, invocând excepţia prescripţiei dreptului la acţiune conform art. 3 şi 7 alin. 2 din Decretul nr.167/1958, drept prescris în luna iulie 2011. Precizează pârâtul că bunul a fost predat în luna iulie 2008, în urma contractului de vânzare-cumpărare, aşa cum de altfel recunoaşte şi reclamantul.

Precizează de asemenea pârâtul că a achitat suma convenită, respectiv de 12.000 EURO, suma de 10.000 euro achitată în numerar, iar pentru restul sumei de  2000 EURO a prestat acestuia o serie de servicii de construcţii la proprietatea  acestuia din Bucureşti, în vara anului 2009, fiind ajutat de alte două persoane pe care  tot el le-a plătit. Menţionează de asemenea pârâtul că sunt nejustificate afirmaţiile  reclamantului, deoarece el i-a înmânat în anul 2011 o copie şi a cărţii de identitate a  vehiculului fiindu-i necesară la RAR. La data achitării preţului, mai  arată pârâtul că  era în relaţii de prietenie cu reclamantul, fiind angajat la o firmă unde acesta era  manager, nu a perfectat în formă scrisă actul de vânzare - cumpărare.

Pe de altă parte, pârâtul arată că fiind vorba de un contract de vânzare-cumpărare având ca obiect bunul mobil în cauză, valabil încheiat în condiţiile art. 1295 alin.1 Cod civil, prin simplul acord de voinţă al părţilor, o eventuală obligaţie de restituire pentru neplata preţului, este ca o acţiune accesorie rezoluţiunii  contractului pentru acest  motiv, supusă termenului special de prescripţie prevăzut de art. 1730 pct. 5 Cod civil, respectiv de 8 zile, termen care începe să curgă de la  data predării.

Acţiunea reclamantului este neîntemeiată, în condiţiile în care precizează pârâtul că deţine autoturismul în mod legal, în baza unui contract de vânzare cumpărare şi a achitat preţul de 12.000 EURO.

În subsidiar, în măsura în care se va admite acţiunea, pârâtul-reclamant pe cale  reconvenţională solicită să fie obligat reclamantul-pârât să-l despăgubească cu  contravaloarea unor reparaţii efectuate de el la autoturismul marca V. P. , tip Berlină, cu număr de înmatriculare ... , în primăvara anului 2012, inclusiv materialele şi manopera, astfel: a schimbat  ambreajul (300 lei); distribuţia cu  toate accesoriile (300 lei); schimbat ventilatorul de pe faţă (300 lei); schimbat calculatorul de confort (300 lei); a pus două cauciucuri de vară (300 lei). Consideră pârâtul că în eventualitatea în care se admite acţiunea de instanţă, solicită a se reţine că aceste reparaţii profită exclusiv reclamantului şi conduce  la o îmbogăţire fără just  temei a reclamantului în detrimentul său.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 114 -119 Cod procedură civilă, art. 1295, 1909 alin.1 din vechiul Cod civil, art.1345, 1357-1371 din Noul Cod civil.

Prin încheierea de şedinţă din data de 20 septembrie 2012, instanţa a încuviinţat reclamantului - pârât şi pârâtului reclamant proba cu înscrisuri, interogatoriu şi proba testimonială în cadrul căreia au fost audiaţi martorii ...

În cauză, prin încheierea de şedinţă din data de 25 octombrie 2012 a fost  numit expert auto inginer  S.R. , dispunându-i-se acestuia ca în prezenţa părţilor legal citate, să efectueze expertiza tehnică a autoturismului marca VW P.  cu număr de înmatriculare ... , în sensul de preciza, potrivit actelor deţinute de părţi, respectiv actele de proprietate şi reviziile tehnice de la data la care pârâtul  reclamant a luat autoturismul de la reclamantul - pârât, dacă erau necesare toate  reparaţiile pentru ca autoturismul să circule în siguranţă; în situaţia în care erau necesare numai o anumită parte, care anume reparaţii care şi este contravaloarea lor (materiale şi manoperă). De asemenea, s-a cerut expertului să precizeze dacă  reparaţiile  ulterioare dovedite de pârâtul-reclamant, cu înscrisurile depuse la dosar, au fost necesare ca urmarea a exploatării în condiţii necorespunzătoare a autoturismului de când acesta l-a luat de la reclamantul-pârât,  sau  aceste  reparaţii erau necesare şi corespund unei exploatări normale şi trebuiau executate; să precizeze şi care este contravaloarea celor două cauciucuri de vară pe care pârâtul reclamant a precizat că le-a achiziţionat pentru deplasarea în siguranţă.

Pârâtul-reclamant la data de 29 noiembrie 2012, a depus la dosar un set de acte  (filele 64-68) pentru a fi avute în vedere de instanţă la soluţionarea cauzei.

Expertiza întocmită de inginer auto S.R. , a fost întocmită şi depusă la dosarul cauzei în data  de  09 ianuarie 2013 (filele 72-81).

În şedinţa publică din data de 17 ianuarie 2013, reclamantul – pârât  prin apărătorul său a depus la dosar un număr de patru facturi emise în anii 2006 şi 2007 cu ocazia efectuării reviziilor periodice efectuate autoturismului, iar pârâtul  reclamant a depus la dosar o cerere însoţită de taxa de timbru în sumă de 643 lei (chitanţa nr. 131243/16.01.2013 - fila 89) întrucât acesta înţelege să-şi mărească câtimea pretenţiilor reprezentând contravaloarea reparaţiilor aduse autoturismului marca V. P. , la suma de 8.870 lei, inclusiv anvelopele pe care expertul chiar dacă nu le-a identificat le-a evaluat potrivit valorii acestora.

Prin sentinţa civilă nr.58/2013 pronunţată de Judecătoria Câmpulung s-a admis acţiunea şi în parte cererea reconvenţională, a obligat pe pârâtul-reclamant să predea reclamantului-pârât autoturismul marca V. P. , tip Berlină, înmatriculat sub nr. ... . Obligă pe reclamantul-pârât să plătească pârâtului-reclamant suma de 1910 lei  reprezentând contravaloare înlocuire distribuţie şi înlocuire Kit ambreaj. Obligă pe pârâtul-reclamant să plătească reclamantului-pârât suma de 10 lei cheltuieli de judecată.

În considerentele sentinţei s-a reţinut că pe numele reclamantului-pârât la data de 23 februarie 2005, s-a emis cartea de identitate pentru autoturismul înmatriculat sub numărul ... .

Din chitanţele depuse la dosar (filele 29 -35) reiese că în ultimii 6 ani,  impozitul pentru autoturismul marca V. P. , tip Berlină, cu număr de înmatriculare ... , seria şasiu ... , a fost achitat de către reclamantul-pârât.

La interogatoriu, pârâtul-reclamant a precizat că autoturismul îl deţine pentru că i-a dat reclamantului-pârât suma de 8.000 EURO şi  în valoare de  2.000 EURO  i-a prestat acestuia diferite „munci” (filele 49-50 dosar). A mai precizat de asemenea pârâtul - reclamant că nu deţine vreun înscris pentru autoturism, că a parcurs cu autoturismul circa 28.000 km  şi că  a  făcut  reparaţii la autoturism, din  cauza uzurii lui.

Reclamantul-pârât la interogatoriu a arătat că a avut o relaţie de amiciţie cu pârâtul-reclamant, că a dat acestuia cheile şi certificatul de înmatriculare de la  autoturism, pentru că pârâtul-reclamant urma să-i plătească contravaloarea de  12.000 EURO.

De asemenea, a mai precizat reclamantul-pârât că nu a primit de la pârâtul reclamant nicio sumă de bani, şi nici nu i-a prestat activităţi neplătite.

Au fost audiaţi martorii ... şi ... . Primul martor a declarat că în anul 2008, a fost prezent când reclamantul-pârât i-a dat cheile şi talonul de la autoturismul marca V. P. , urmând ca pârâtul-reclamant să-i dea suma de  14.000 EURO. Reclamantul pârât i-a spus că pârâtul-reclamant  nu i-a achitat preţul convenit.

Ceilalţi doi martori au declarat că pârâtul-reclamant le-a spus că  a cumpărat  autoturismul de la reclamantul-pârât la preţul de 12.000 -12.700 EURO, că i-a dat 10.000 EURO, iar pentru diferenţă i-a prestat diverse munci la o proprietate a  reclamantului-pârât din com. Buftea.

Din expertiza tehnică efectuată în cauză de inginer auto S.R. , rezultă că pârâtul-reclamant de când deţine autoturismul a efectuat următoarele reparaţii: a înlocuit ambreajul, distribuţia, a schimbat ventilatorul faţă, a schimbat calculatorul „confort” şi două cauciucuri de vară. Expertul a reţinut că pentru utilizarea în  condiţii de siguranţă a autoturismului a fost necesară înlocuirea pieselor mai sus arătate, cu excepţia calculatorului confort.

Expertul, în lucrarea sa a răspuns în totalitate la obiectivele dispuse de instanţă, a calculat contravaloarea tuturor reparaţiilor efectuate de pârâtul-reclamant şi documentelor depuse la  dosar.

Instanţa a reţinut că pârâtul-reclamant a depus la dosar acte prin care justifică înlocuirea distribuţiei şi a înlocuirii kitului la ambreaj, în  valoare  de 1910 lei.

Coroborând întreg materialul probatoriu administrat în cauză, instanţa a constatat că pârâtul-reclamant deţine fără  nici un drept autoturismul reclamantului –pârât, motiv pentru care  în baza art.563 Cod  civil, îl va obliga să restituie reclamantului -pârât autoturismul marca V. P. , tip Berlină, înmatriculat sub nr. ... .

Potrivit textului de lege mai sus arătat „proprietarul  unui  bun are  dreptul de a-l revendica de la posesor sau de la o altă persoană care îl deţine fără drept”.

Dreptul la acţiunea  în revendicare este imprescriptibil.

Pârâtul –reclamant nu a făcut nici o dovadă cu vreun înscris, contract sau  angajament etc, din care să reiasă că reclamantul-pârât s-a obligat să-i vândă  autoturismul sau că a primit vreo sumă de bani.

 De asemenea, pârâtul –reclamant nu a putut dovedi că activităţile desfăşurate  de el şi de alte persoane la proprietatea reclamantului-pârât din  comuna  Buftea, au fost făcute în contul a unei părţi din valoarea autoturismului şi că pentru aceste activităţi el nu a fost plătit de reclamantul-pârât.

În ce priveşte cererea reconvenţională, instanţa în primul rând a constatat că  dreptul la acţiunea în revendicare promovată de reclamantul-pârât este imprescriptibil.

De asemenea, instanţa a constatat că reclamantul-pârât s-a comportat ca un adevărat proprietar al autoturismului, prin plata impozitului pe toţi anii cât  autoturismul a fost la pârâtul-reclamant, inclusiv în anul 2012.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul reclamant criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie invocând următoarele motive:

Hotărârea este nelegală pentru că instanţa nu s-a pronunţat pe excepţia prescroăţiei dreptului la acţiune invocată prin întâmpinare.

Potrivit art.3  din decret, termenul de prescripţie este de 3 ani, iar art.7 alin.2 arată că prescripţia începe să curgă de la data naşterii raportului de drept.

Atâta timp cât este vorba de o obligaţie de a face acţiunea era supusă termenului de prescripţie de 3 ani, ceea ce impunea admiterea excepţiei.

Hotărârea este nelegală pentru că instanţa cu încălcarea art.129 alin.6 cod pr.civilă a schimbat obiectul acţiunii din obligaţie de a face cu care a fost învestită cu acţiune în revendicare.

Hotărârea este nelegală şi netemeinică pentru că în mod greşit admite acţiunea şi dispune obligarea recurentului să predea autoturismul.

Instanţa nu se pronunţă şi nu analizează apărările, nju motivează pentru ce le respinge, ceea ce echivalează cu necercetarea fondului.,

Hotărârea este nefondată pentru că instanţa  nu a analizat apărarea prin care s-au invocat prev.art.1901 alin.1 din vechiul cod civil cu privire la dobândirea proprietăţii bunurilor mobile de către posesorul de bună credinţă prin faptul posesiunii lor, fără a fi necesară curgerea de timp.

Hotărârea este nelegală  pentru că în mod greşit admite doar în parte cererea reconvenţională pentru suma de 1910 lei, reprezentând contravaloarea înlocuirii distribuţiei, a kitului de la ambreaj şi manoperei acestora.

Examinând sentinţa recurată prin prisma motivelor de recurs, funcţie de probele administrate în cauză, tribunalul  apreciază recursul ca fondat.

Astfel, potrivit art.3 din Legea 71/2011, actele şi faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârşite sau produse înainte de intrarea în vigoare a Codului civil nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârşirii ori producerii lor, iar potrivit art.201 din Legea 71/2011, prescripţiile începute şi neîmplinite la data intrării în vigoare a Codului civil sunt şi rămân supuse dispoziţiilor legale care le-au instituit.

Instanţa de fond anterior pronunţării  pe excepţia prescripţiei dreptului la acţiune trebuia să stabilească cu certitudine  obiectul acţiunii cu care a fost învestită respectiv acţiunea constând în obligaţia de a face sau acţiune în revendicare mobiliară.

Funcţie de precizările reclamantului trebuia să aibă în vedere  la calcularea termenului de prescripţie dacă în cauză sunt aplicabile disp.noului cod civil sau dispoziţiile codului civil în vigoare la data predării autoturismului către pârât.

De asemenea, instanţa de fond trebuia să stabilească funcţie de art.3 din legea 71/2011 rap.la art.5 din legea 71/2011 şi art.201 din legea 71/2011, dispoziţiile aplicabile în speţă, respectiv cele din noul cod civil sau cele din  vechiul cod civil în vigoare la data manifestării de voinţă a părţilor

Întrucât nu a făcut acest lucru, tribunalul reţine că practic instanţa de fond  nu s-a pronunţat asupra excepţiei invocate şi, de asemenea, nu a soluţionat cauza pe fond.

Instanţa de fond trebuia să stabilească obiectul cu care a fost învestită funcţie de aceasta urma a  analiza  atât excepţia invocată cât şi fondul cauzei, să stabilească cu certitudine mai presus de orice îndoială voinţa internă a părţilor la momentul la care autoturismul a fost predat pârâtului.

Pentru aceste considerente, tribunalul în baza art.312 Cod pr.civilă urmează a admite recursul, a casa sentinţa şi a trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Admite recursul formulat de pârâtul B.I.M. , împotriva sentinţei civil nr.58/203 pronunţată de Judecătoria Câmpulung în dosarul nr. 2534/205/2012, intimat fiind reclamantul I.A.  Casează sentinţa şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 18.06.2013, la Tribunalul Argeş, secţia civilă.

Opinie separată,

Admite recursul.

Modifică sentinţa, în sensul că respinge acţiunea şi cererea reconvenţională.

Irevocabilă.

Apreciem că soluţia ce se impunea în cauză era, într-adevăr, a admiterii recursului, însă, cu modificarea sentinţei, în sensul respingerii principale şi a cererii reconvenţionale, pentru următoarele considerente:

Cât priveşte obiectul acţiunii, acesta reiese în mod clar din cuprinsul cererii de chemare în judecată, ca fiind „acţiune în revendicare mobiliară”.

Referitor la prescripţia dreptului la acţiune, deşi instanţa de fond nu a pus în discuţia contradictorie a părţilor excepţia invocată, constatăm că în considerente a analizat acest aspect, astfel că nu a încălcat dreptul la apărare al părţilor, nefiind necesară administrarea de probe suplimentare decât cele care deja au fost aduse cauzei. Trecând peste acest aspect, soluţia asupra excepţiei era chiar cea indicată de către prima instanţă, respectiv imprescriptibilitatea dreptului la acţiune.

Aceasta, atât în situaţia în care s-ar aprecia ca incidente dispoziţiile vechiului cod civil, întrucât în cazul revendicării unui bun mobil de la posesorul de rea credinţă, aşa cum se susţine în speţa de faţă, dreptul la acţiune este imprescriptibil pentru că proprietatea nu se stinge prin neuz, nefiind incidente dispoziţiile art. 1909 alin. 1 Cciv., dar şi faţă de prevederile noului cod civil – art. 563 alin. 2.

Pe fondul cauzei, însă, din analiza ansamblului probator administrat, apreciem că cererea principală şi, în consecinţă, şi cererea reconvenţională nu puteau fi admise, pentru următoarele:

În apărare, recurentul - pârât – reclamant a invocat faptul că deţine autoturismul în litigiu cu titlu valabil, respectiv în virtutea unui contract de vânzare cumpărare.

În legătură cu acest aspect, reţinem că însuşi reclamantul – pârât recunoaşte, cu ocazia interogatoriului administrat (f. 51 – 52, dosar fond), faptul că între părţi s-a încheiat un contract de vânzare cumpărare a autoturismului, contra sumei de 12.000 euro, sumă care nu a fost achitată la momentul predării bunului (răspunsul la întrebările 4, 6, 8, 9). Aceeaşi situaţie de fapt rezultă şi din declaraţiile martorilor audiaţi la filele 53 – 55, martori propuşi atât de către reclamant, cât şi de către pârât.

Întrucât, între părţi, la acel moment, existau relaţii de prietenie, contractul nu a fost materializat în formă scrisă, însă, acest aspect nu afectează valabilitatea sa, deoarece forma scrisă în aceste cazuri este necesară doar ad probatiomen, nu şi ad validitatem.

Faptul că există un act de vânzare cumpărare valabil reiese chiar din prevederile art. 1295 Cciv., în vigoare la momentul încheierii acestuia - anul 2008, potrivit cu care vânzarea este perfectă între părţi şi proprietatea este de drept strămutată la cumpărător, în privinţa vânzătorului, îndată ce părţile s-au învoit asupra lucrului şi asupra preţului, chiar dacă lucrul încă nu se va fi predat şi preţul încă nu se va fi numărat.

Aşadar, faţă de considerentele expuse, rezultă că pârâtul deţine bunul în temeiul unui titlu valabil, reclamantul având la îndemână, eventual, acţiunea în rezoluţiunea contractului pentru invocata neplată a preţului, acţiune în cadrul căreia să solicite şi repunerea părţilor în situaţia anterioară, prin restituirea bunului, iar nu acţiunea în revendicare, întrucât, din anul 2008, nu mai deţine calitatea de proprietar neposesor al bunului.

Faţă de aceste considerente, în baza art. 312 Cpc, recursul pârâtului – reclamant, proprietar al bunului, apare ca fiind întemeiat, consecinţa fiind a modificării sentinţei recurate, în sensul respingerii acţiunii principale şi, ca urmare, şi a cererii reconvenţionale prin care acelaşi pârât a solicitat contravaloarea reparaţiilor pe care le-a făcut în calitate de proprietar.

Domenii speta

Spete similare