Fond funciar

R O M Â N I A

TRIBUNALUL ARGEŞ*

SECŢIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 4034/2015

Şedinţa publică de la 22 Decembrie 2015

Obiectul cauzei:fond funciar

INSTANŢA

Asupra apelurilor civile de faţă,

Constată că prin acţiunea înregistrată la data de 5.04.2013 reclamanta R.N.P.- R., prin D.S.A.  reprezentată de director inginer (...) a solicitat în contradictoriu cu pârâtele C.L.F.F.B. , C.J.F.F.A.  şi E.A. şi M.,  constatarea nulităţii absolute a Hotărârii Comisiei Judeţene de Fond Funciar Argeş nr. 1381 din 27 mai 2010 prin care la propunerea Comisiei Locale de Fond Funciar Băiculeşti validează anexa 40 poziţia 1 suprafaţa de 300 ha teren forestier în favoarea E.A. şi M. .

În motivarea cererii, s-a arătat că se solicită constatarea nulităţii absolute a Hotărârii Comisiei Judeţene de Fond Funciar Argeş nr. 1381 din 27 mai 2010 în temeiul disp. art. III alin. 2 din Legea nr. 169/1997 şi invocând decizia nr. 15 din 17 octombrie 2011 pronunţată de Î.C.C.J., care a stabilit că R.N.P. – R.  are calitate procesuală activă de a formula acţiuni în constatarea nulităţii absolute a actelor emise cu încălcarea prevederilor privind retrocedarea terenurilor forestiere din legea fondului funciar nr. 18/1991. Ca motive de nulitate absolută s-au invocat următoarele: în anul 2003 E.A.  a solicitat retrocedarea a 300 ha pădure la Comisia Locală Băiculeşti, depunând ca document un inventar general al E.A.  , Ocolul Silvic Curtea de Argeş a contestat legalitatea documentului (nesemnat şi fără ştampilă), iar Comisia Judeţeană nu a validat propunerea Comisiei locale Băiculeşti; după apariţia Legii nr. 247/2005 şi Legii nr. 261/2008, în anul 2009 E.A.  a depus o nouă cerere însoţită de o scrisoare a Ministerelor Cultelor şi Artelor, adresată PS Episcop al Argeşului din anul 1937 prin care cere conform Legii nr. 61/1937 nominalizarea amplasamentelor inclusiv pentru Mânăstirea T. (750 ha). S-a arătat că la acea dată, episcopia şi membrii C.L. Băiculeşti cu excepţia delegatului O.S. Curtea de Argeş, au admis cererea şi au promovat documentaţia la C.J.F.F.A. , iar opoziţia delegatului ocolului silvic s-a bazat pe faptul că suprafaţa de 300 ha nu era parte din cele 750 ha nominalizate pentru Mânăstirea Turnu, care la acea vreme ţinea de Episcopia Argeşului, deşi era în zona Călimăneşti-Vâlcea. Reclamanta a mai menţionat că prin Decretul-Lege nr. nr. 1340 din 30 martie 1938 Mânăstirea T. a fost înzestrată cu numai 650 ha, suprafaţă de pădure ce i-a fost restituită în întregime pe teritoriul D.S.Vâlcea prin hotărâri ale Comisiei Judeţene de Fond Funciar Vâlcea. S-a mai menţionat că la nivelul Comisiei judeţene de fond funciar Argeş, la documentaţia depusă de Comisia Locală Băiculeşti au fost adăugate documente noi, de care delegaţii O.S. Curtea de Argeş nu au avut cunoştinţă (copie de pe fila cu recensământul agricol din anul 1941, care trebuia să probeze faptul că E.A.  avea în proprietate 300 ha pădure în zona Zigoneni; copie – extras din BAP pe anul 1948 în care E.A.  este nominalizată cu 300 ha pădure exploatare, act care trebuia să  demonstreze continuitatea proprietăţii până în anul 1948). Reclamanta a mai menţionat că faţă de situaţia din 2003 şi 2006 când O.S. Curtea de Argeş a avut argumente să se opună, considerând că cele 300 ha erau date în folosinţă ca făcând parte din suprafaţa de 650 ha aferente M. Turnu, odată cu apariţia documentelor menţionate, eliberate de Arhivele Naţionale, validarea părea a fi legală, dar în documentul „recensământul agricol”, la pct. 4, formularea ”loturile de pământ aflate în proprietate sau folosinţă” sugerează că cele 300 ha pot fi în folosinţă şi nu în proprietate, iar în inventarul pădurilor statului din anul 1941, pădurea Zigoneni cu cele 300 ha figurează ca „cedat în uzufruct sfintei Episcopii a Argeşului, dar rămâne în proprietatea statului, având valoarea bunului de 2.847.200 lei, iar uzufructul cedat este de 300.000 lei/an cum este consemnat în registrul inventar din anul 1941”. S-a susţinut că acest document confirmă faptul că pădurea Zigoneni de 300 ha înscrisă în „recensământul agricol” anexa la lista de gospodărie nr. 1 prezentat Comisiei judeţene de fond funciar Argeş ca act de proprietate, era de fapt aflată în folosinţă.  Reclamanta a mai arătat că aceste 300 ha pădure nu trebuiau validate nici pe Legea nr. 247/2005, pentru că E.A.  nu le-a avut în proprietate ci au folosit doar uzufructul, şi nici pe Legea nr. 261/2008, deoarece nu sunt nominalizate în anexa la Decretul-Lege nr. 1340 din 30 martie 1938.  S-a mai menţionat că Legea nr. 261/2008 face referire strictă la legea nr. 61/1937 şi Decretul-lege nr. 47/1938 care are ca anexă tabelul cu mănăstirile înzestrate cu cele 18.800 ha pădure, în care cele 300 ha nu se regăsesc, acestea fiind în proprietatea statului şi în anii 1941 şi 1948 când sunt datate documentele prin care s-a obţinut validarea. Reclamanta a mai precizat că în hotărârea de validare nr. 1381 din 27 mai 2010 se face referire la prevederile Legii 261/2008 ca temei pentru reconstituirea dreptului de proprietate în mod nelegal întrucât în baza legii menţionate E.A.  şi M.  a primit întreaga suprafaţă din raza administrativă a Comisiei Judeţene de Fond Funciar Vâlcea. Ca probe s-au solicitat proba cu înscrisuri şi expertiză tehnică judiciară în specialitatea silvicultură.

Prin întâmpinare pârâta A.A.M. a solicitat respingerea acţiunii cu obligarea la cheltuieli de judecată.

În motivare, pârâta a invocat excepţia lipsei unui mandat special din partea R.N.A. - R. pentru directorul şi consilierul juridic al D.S.A. pentru a semna acţiunea. De asemenea, pârâta a invocat excepţia lipsei interesului reclamantei în promovarea cererii de chemare în judecată, deoarece din componenţa comisiei judeţene fac parte inspectorul-şef al inspectoratului silvic teritorial sau împuternicitul acestuia şi directorul direcţiei silvice din cadrul Regiei naţionale a Pădurilor R.  sau împuternicitul acesteia, persoane care au fost prezente la şedinţa de lucru a comisiei judeţene şi au şi semnat hotărârea a cărei nulitate absolută se solicită. S-a mai arătat că reprezentanţii legali ai reclamantei au predat amplasamentului pădurii pe care pârâta a fost pusă în posesie, semnând atât procesul-verbal de punere în posesie cât şi titlul de proprietate emis, iar directorul Direcţiei Silvice a semnat antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 13193/30 septembrie 2010 al BNP (...) pentru cabana situată pe terenul cu vegetaţie forestieră şi contractul de vânzare-cumpărare înregistrat sub nr. 4653/12 august 2011 la D.S.A. . S-a mai arătat că alţi şapte reprezentanţi ai reclamantei au constituit comisia de licitaţie din data de 12 august 2011 care a adjudecat în favoarea pârâtei imobilul cabană situat pe terenul în suprafaţă de 300 ha care a făcut obiectul hotărârii de validare nr. 1381/27 mai 2010 a Comisiei Judeţene Argeş pentru stabilirea dreptului de proprietate. Astfel, pârâta a apreciat că reclamanta nu are interes să solicite nulitatea absolută a actelor de reconstituire a dreptului de proprietate cât timp reprezentanţii săi au semnat hotărârea de validare, au predat amplasamentul, au semnat procesul-verbal de punere în posesie, au semnat titlul de proprietate, au semnat procesul-verbal de adjudecare a imobilului cabană, etc. S-a mai arătat că această hotărâre a fost comunicată reclamantei şi că nu a fost contestată în termenul de 30 de zile potrivit art. 53 din Legea fondului funciar. Pârâta a apreciat că reclamanta îşi exercită drepturile procesuale cu rea-credinţă şi a solicitat sancţionarea reclamantei cu amendă judiciară. Pârâta a invocat şi excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, deoarece şi-a însuşit hotărârea de validare prin reprezentanţii săi, prin semnătură, neputând să–şi invoce propria culpă. Pârâta a mai arătat că a formulat cerere pentru reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 300 ha teren cu vegetaţie forestieră, situat în satul Zigoneni, comuna Băiculeşti, judeţul Argeş, în baza tuturor legilor fondului funciar, cerere admisă în baza Legii nr. 261/2008, după ce iniţial fusese respinsă. A mai susţinut că, Comisia Locală de fond funciar Vâlcea  nu a validat niciodată E.A.  şi M.  cu nici un fel de teren, de nicio categorie de folosinţă pe raza judeţului Vâlcea. Pârâta a susţinut că validarea sa şi punerea în posesie au fost realizate în mod legal, ca urmare s-a eliberat titlul de proprietate şi încă din anul 2011 şi-a intabulat în cartea funciară dreptul de proprietate, având deschis şi rol fiscal. S-a mai arătat că la momentul atribuirii în folosinţă deplină şi perpetuă, conform Decretului-Lege nr. 1340/30 martie 1938 pentru modificarea Legii înzestrării mânăstirilor cu păduri, din 20 martie 1937, E.A.  este menţionată la pct. XVI din lege, cu un total de 900 ha pădure, iar susţinerea reclamantei în sensul că cele 300 ha pădure fac parte din cele 650 ha aferente M. T. nu are nici un fel de susţinere. Pârâta a solicitat proba cu acte, martori şi expertiză. În drept, s-au invocat disp. art. 205 Cod procedură civilă.

C.L.F.F.B. , prin întâmpinare a solicitat respingerea acţiunii. Pârâta a invocat excepţia lipsei unui mandat special din partea R.N.A. - R. pentru directorul şi consilierul juridic al D.S.A. pentru a semna acţiunea. De asemenea, pârâta a invocat excepţia lipsei interesului reclamantei în promovarea cererii de chemare în judecată, deoarece din componenţa comisiei judeţene fac parte inspectorul-şef al inspectoratului silvic teritorial sau împuternicitul acestuia şi directorul direcţiei silvice din cadrul Regiei naţionale a Pădurilor R.  sau împuternicitul acesteia, persoane care au fost prezente la şedinţa de lucru a comisiei judeţene şi au şi semnat hotărârea a cărei nulitate absolută se solicită.  Pârâta a invocat şi excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, deoarece şi-a însuşit hotărârea de validare prin reprezentanţii săi, prin semnătură, neputând să–şi invoce propria culpă. Pârâta a mai arătat că A.A.M. a formulat cerere pentru reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 300 ha teren cu vegetaţie forestieră, situat în satul Zigoneni, comuna Băiculeşti, judeţul Argeş, în baza tuturor legilor fondului funciar, cerere admisă în baza Legii nr. 261/2008, după ce iniţial fusese respinsă. A mai susţinut că, Comisia Locală de fond funciar Vâlcea  nu a validat niciodată E.A.  şi M.  cu nici un fel de teren, de nicio categorie de folosinţă pe raza judeţului Vâlcea. Pârâta a susţinut că validarea A.A. şi M.  şi punerea în posesie au fost realizate în mod legal, ca urmare s-a eliberat titlul de proprietate pentru A.A. şi M. . Pârâta a solicitat proba cu acte. În drept, s-au invocat disp. art. 205 Cod procedură civilă.

 Prin încheierea de şedinţă din data de 10 septembrie 2013 instanţa de fond a  respins excepţia lipsei unui mandat special din partea R.  pentru directorul şi consilierul juridic al D.S.A. pentru a semna prezenta acţiune, excepţie invocată de pârâta E.A.  şi M.  şi de pârâta C.L.F.F.B. , s-a respins excepţia lipsei capacităţii procesuale a reclamantei, excepţie invocată de pârâta E.A. şi M.  şi de pârâta C.L.F.F.B. , s-a respins excepţia lipsei interesului, excepţie invocată de pârâta E.A.  şi M.  şi de pârâta C.L.F.F.B. şi s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, excepţie invocată de pârâta E.A.  şi M.  şi de pârâta C.L.F.F.B. .

Prin sentinţa civilă nr. 1378/29.12.2014 a Judecătoriei Curtea de Argeş a fost admisă acţiunea şi s-a constatat nulitatea absolută a HCJ nr.1381/2010 , poziţia nr.1, anexa 40 privind reconstituirea dreptului de proprietate pentru 300 ha teren forestier în favoarea A.A. şi M. , fiind obligate pârâtele la 2000 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.

În adoptarea soluţiei s-au reţinut următoarele:

Prin Hotărârea nr. 1381/27 mai 2010 a Comisiei Judeţene Argeş pentru stabilirea dreptului de proprietate, respectiv poziţia nr. 1 din anexa 40, s-a validat propunerea Comisiei locale Băiculeşti pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor agricole şi forestiere pentru reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 300 ha teren forestier în favoarea A.A. şi M. .

Prin hotărârea nr. 7/23 octombrie 2009 a Comisiei locale de fond funciar Băiculeşti s-a propus spre validare anexa 40 care cuprinde o poziţie cu suprafaţa de 300 ha pădure, invocându-se prevederile Legii nr. 261/2008 şi art. 8 alin. 2 din HGR nr. 890/2005.

Potrivit art. III alin. 1 lit. a din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, sunt lovite de nulitate absolută, potrivit dispoziţiilor legislaţiei civile, aplicabile la data încheierii actului juridic, actele emise cu încălcarea prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991, Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare şi ale prezentei legi, respectiv actele de reconstituire sau de constituire a dreptului de proprietate, în favoarea persoanelor care nu erau îndreptăţite, potrivit legii, la astfel de reconstituiri sau constituiri. Potrivit art. III alin. 2 din aceeaşi lege, nulitatea poate fi invocată de primar, prefect, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi de alte persoane care justifică un interes legitim, iar soluţionarea cererilor este de competenţa instanţelor judecătoreşti de drept comun.

Prima instanţă a apreciat că se află în faţa unei cauze de nulitate absolută, ce poate fi invocată oricând şi de orice persoană care justifică un interes, înlăturând astfel apărarea pârâtei care a invocat neexercitarea unui alt tip de acţiune şi recunoaşterea implicită a dreptului de proprietate de către reclamant. 

Instanţa de fond a analizat modalitatea reconstituirii dreptului de proprietate şi a  constatat că nu au fost respectate toate dispoziţiile legale aplicabile referitor la terenul în litigiu, deoarece pârâta A.A.M. nu era îndreptăţită la reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 300 ha teren forestier situat în satul Zigoneni, comuna Băiculeşti, judeţul Argeş.

Potrivit dispoziţiilor Legii nr. 261/2008 privind modificarea şi completarea art. 29 din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, s-au modificat dispoziţiile alineatului 31 ale art. 29 din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, astfel: structurile de cult prevăzute la alin. (2), care au avut în folosinţă sau în înzestrare terenuri cu destinaţie forestieră, potrivit prevederilor Legii nr. 61/1937 pentru înzestrarea unor mănăstiri ortodoxe din ţară cu întinderi de păduri şi alte terenuri, publicată în Monitorul Oficial, nr. 66 din 20 martie 1937, astfel cum a fost modificată prin Decretul-Lege nr. 47/1938, publicat în Monitorul Oficial nr. 74 din 30 martie 1938, cu modificările şi completările ulterioare, dobândesc în proprietate respectivele suprafeţe. Conform art. II din Legea nr. 261/2008, unităţile de cult prevăzute la alin. 31 al art. 29 din Legea nr. 1/2000, cu modificările şi completările ulterioare, vor depune cereri de atribuire în proprietate, însoţite de actele doveditoare, comisiilor judeţene de aplicare a legilor fondului funciar, în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi.

Pârâta A.A.M. a invocat ca act doveditor pentru cererea formulată cu privire la suprafaţa de 300 ha teren forestier situat în satul Zigoneni, comuna Băiculeşti, judeţul Argeş, atribuirea în folosinţă deplină şi perpetuă, conform Decretului-Lege nr. 1340/30 martie 1938 pentru modificarea Legii înzestrării mânăstirilor cu păduri, din 20 martie 1937, unde E.A.  este menţionată la pct. XVI din lege, cu un total de 900 ha pădure.

Prin Decretul-Lege nr. 1340/30 martie 1938 pentru modificarea Legii înzestrării mânăstirilor cu păduri şi teren agricol, s-a modificat Legea pentru înzestrarea mânăstirilor din ţară, cu întinderi de păduri şi terenuri agricole din 20 martie 1937, astfel: „statul este autorizat să atribuie în deplină şi perpetuă folosinţă unor mânăstiri ortodoxe din ţară, o suprafaţă de pădure în întindere totală de circa 18.800 ha şi alte terenuri în suprafaţă de cel mult 600 ha din proprietăţile sale, în scopul ca venitul acestor înzestrări să servească exclusiv pentru restaurarea clădirilor monumente istorice, aparţinând acestor mânăstiri, precum şi pentru întreţinerea diferitelor şcoli, ateliere, tipografii, aziluri, orfelinate, instituţii de asistenţă socială şi sanitare existente sau care se vor înfiinţa în aceste mânăstiri, în conformitate cu dispoziţiunile art. 88 din statutul legii de organizare al Bisericii ortodoxe române”, iar „mânăstirile care se înzestrează cu întinderi de păduri şi suprafaţa atribuită fiecăreia, sunt cele cuprinse în tabloul anexat, care face parte integrantă din această lege”, unde la poziţia XVI figurează Episcopia Argeşului, astfel:  „82. Mânăstirea T. 650 hectare; 83. Mânăstirea Văleni 150 hectare; 84. Mânăstirea Stănişoara 50 hectare; 85. Mânăstirea R. 50 hectare; Total 900 hectare”.

 Judecătorul fondului analizând legile enunţate mai sus a concluzionat că pârâta A.A.M. avea dreptul la o suprafaţă totală de 900 ha pădure, compusă din: 650 ha  - Mânăstirea Turnu, 150 ha - Mânăstirea Văleni, 50 ha - Mânăstirea Stănişoara şi 50 ha - Mânăstirea R.  , suprafaţă cu care a fost înzestrată prin Decretul-Lege nr. 1340/30 martie 1938 pentru modificarea Legii înzestrării mânăstirilor cu păduri şi teren agricol şi  că suprafaţa de 300 ha din Zigoneni, comuna Băiculeşti nu se regăseşte în cele enumerate de Legea nr.261/2008.

În speţă s-a efectuat o expertiză, din conţinutul căreia a rezultat că de la momentul punerii în posesie şi până în prezent masa lemnoasă recoltată şi valorificată de pârâta A.A.M. de pe suprafaţa de 300 ha – Pădurea Zigoneni, însumează un volum brut pe picior de 1.492 m3, iar contravaloarea acestui material lemnos recoltat şi valorificat este de 111.177 lei.

De asemenea, luând în consideraţie expertiza topografie-geodezie-cadastru, întocmită de către experta Diaconu Geta, prima instanţă a concluzionat că A.A.M. înainte de anul 1948 a avut în folosinţă/în uzufruct pădurea  Zigoneni în suprafaţă de 300 ha, fără să se poată preciza modalitatea în care i s-a atribuit folosinţa/uzufructul.  Experta a menţionat că potrivit Legii nr. 261/2008, structurile de cult care au avut în folosinţă sau în înzestrare terenuri cu destinaţie forestieră, potrivit prevederilor Legii nr. 61/1937, astfel cum a fost modificată prin Decretul-Lege nr. 47/1938, cu modificările şi completările ulterioare, dobândesc în proprietate respectivele suprafeţe. A mai concluzionat că E.A.  a beneficiat conform prevederilor legale din 1937-1938 de 900 ha repartizate astfel: Mânăstirea T.  - 650 ha, Mânăstirea Văleni – 150 ha, Mânăstirea Stânişoara – 50 ha şi M.  R. – 50 ha. Despre terenul de 300 ha pădurea Zigoneni, în litigiu, experta a precizat că nu are nimic în comun cu vreuna din suprafeţele ce compun cele 900 ha, aşa cum este menţionat în procesul-verbal din 29 septembrie 1939 (anexa 1), astfel că această suprafaţă de pădure de 300 ha pe care Episcopia o avea în folosinţă/în uzufruct nu face obiectul Legii nr. 261/2008. Experta a mai concluzionat că E.A.  în urma solicitărilor formulate a fost validată cu următoarele suprafeţe de teren cu vegetaţie forestieră (aşa cum rezultă din anexele 11 şi 12): 48,4 ha conform HCJ Argeş nr. 304/1 noiembrie 2001; 20,0 ha conform HCJ Argeş nr. 762/10 mai 2002; 30,7 ha conform HCJ Argeş nr. 1137/20 noiembrie 2003; 30,0 ha conform HCJ Argeş nr. 13/3/11 martie 2004; 30,0 ha conform HCJ Argeş nr. 1818/26 mai 2005; 79,2 ha conform HCJ Argeş nr. 43/24 octombrie 2006; 650,0 ha conform HCJ Vâlcea nr. 3900/5 iunie 2001 şi 5264/20 iunie 2006, deci un total de 888,3 ha, cu 11,7 ha mai puţin decât suprafaţa atribuită conform prevederilor legale din 1937-1938 (900 – 888,3 = 11,7). Experta a mai precizat însă, că, în afară de cele menţionate, prin HCJ Argeş nr. 1318/27 mai 2010, E.A.  este validată şi cu suprafaţa de 300 ha, pădurea Zigoneni, avută în folosinţă/în uzufruct, teren care nu face obiectul Legii nr. 261/2008.

Având în vedere concluziile raportului de expertiză şi înscrisurile, s-a apreciat că susţinerile reclamantei, în sensul că în mod nelegal s-a validat propunerea Comisiei locale Băiculeşti pentru reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 300 ha teren forestier în favoarea A.A. şi M.  sunt întemeiate. Terenul în litigiu nu a făcut obiectul aplicării Legii nr. 261/2008 privind modificarea şi completarea art. 29 din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, deoarece nu figurează printre terenurile cu care pârâta A.A.M. a fost înzestrată prin Decretul-Lege nr. 1340/30 martie 1938 pentru modificarea Legii înzestrării mănăstirilor cu păduri şi teren agricol, s-a modificat Legea pentru înzestrarea mănăstirilor din ţară, cu întinderi de păduri şi terenuri agricole din 20 martie 1937.

S-a reţinut de asemenea  că pârâta a fost validată cu un total de 888,3 ha din cele 900 ha  pădure la care era îndreptăţită. Deci diferenţa ar fi de doar 11,7 ha faţă de suprafaţa atribuită conform prevederilor legale din 1937-1938 (900 – 888,3 = 11,7), însă aceasta nu ar putea privi decât una dintre suprafeţe menţionate expres, respectiv: 650 ha  - Mânăstirea Turnu, 150 ha - Mânăstirea Văleni, 50 ha - Mânăstirea Stănişoara şi 50 ha - Mânăstirea R.  .

Prin HCJ Argeş nr. 1318/27 mai 2010, E.A.  este validată şi cu suprafaţa de 300 ha, pădurea Zigoneni, avută în folosinţă/în uzufruct, teren care nu face obiectul Legii nr. 261/2008 şi care excede aproape în totalitate (288,3 ha) suprafeţei totale de 900 ha menţionată.

Astfel, s-a reţinut că pârâta A.A.M. nu este îndreptăţită la reconstituirea dreptului de proprietate cu privire la terenul în litigiu, de 300 ha teren forestier situat în satul Zigoneni, comuna Băiculeşti, judeţul Argeş, iar Hotărârea nr. 1381/27 mai 2010 a Comisiei Judeţene Argeş pentru stabilirea dreptului de proprietate, respectiv poziţia nr. 1 din anexa 40, privind validarea propunerii Comisiei locale Băiculeşti pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor agricole şi forestiere pentru reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 300 ha teren forestier în favoarea ArhiE.A. şi M.  este dată cu încălcarea dispoziţiilor exprese şi imperative ale legilor fondului funciar.

Concluzionând, judecătorul fondului a reţinut incidenţa cazului de nulitate absolută prev. de art. III alin. 1 lit. a din Legea nr. 169/1997 în raport de care a apreciat fondată acţiunea reclamantei, urmarea fiind aceea că s-a constatat nulitatea absolută a HCJ nr.1381/2010, poziţia nr.1 din anexa 40 privind reconstituirea dreptului de proprietate pentru 300 ha teren forestier în favoarea ArhiE.A. şi M. .

În baza art. art. 451 şi 453 Cod procedură civilă, au fost obligate pârâtele să achite cheltuielile de judecată ocazionate de reclamantă în prezenta cauză, cuantificate la suma de 2000 lei.

Împotriva sentinţei civile de mai sus au declarat apel pârâtele C.J.F.F.A.  şi A.A. şi M.,  care au susţinut următoarele:

C.J.F.F.A.  a invocat aplicarea greşită a dispoziţiilor legale, în sensul că în mod eronat prima instanţă a obligat-o la plata cheltuielilor de judecată. S-a susţinut că apelanta este o autoritate publică administrativ jurisdicţională ce nu poate fi obligată la cheltuieli de judecată, câtă vreme nu are buget propriu pentru acoperirea cheltuielilor. Atribuţiile sale sunt statuate expres de art.5 din HG nr.890/2005, iar bugetul aparţine Instituţiei Prefectului.

Apelul a fost întemeiat pe dispoziţiile art.488 C.pr.civilă.

A.A.M. a invocat într-o primă critică inadmisibilitatea acţiunii privind constatarea nulităţii hotărârii comisiei judeţene, deoarece în opinia sa, singura cale de atac prevăzută de Legea nr.18/1991 este plângerea funciară. Reclamanta nu are deschisă calea acţiunii în nulitate în temeiul art. III alin.1 şi 2 din Legea nr. 169/1997. Trebuie avute în vedere considerentele deciziei 15/2011 a ICCJ care fac distincţie între acţiunea în nulitate absolută şi plângerea funciară prevăzută de art.53 din Legea nr. 18/1991.

În opinia pârâtei apelante, dispoziţiile art. III din Legea nr. 169/1997 nu sunt aplicabile şi nu acoperă situaţia ivită în speţă, făcând referire la constituirea şi reconstituirea dreptului de proprietate şi nu la cazul în care se dobândeşte dreptul de proprietate asupra unui teren forestier, în temeiul legii, pentru că dobânditorul solicitant l-a avut în folosinţă. Reclamanta era decăzută din dreptul de a mai formula plângerea funciară, căci aşa ar fi trebuit calificată acţiunea observându-se faptul că termenul de formulare  trecut, fiind de 30 zile de la comunicarea hotărârii.

Pe fondul cauzei, s-au invocat netemeinicia sentinţei, arătându-se că în mod greşit prima instanţă a ajuns la concluzia că pârâta nu este îndreptăţită la reconstituirea dreptului de proprietate. Instanţa a greşit pentru că Arhiepiscopia a avut un drept de folosinţă asupra terenului forestier, ce conduce la dobândirea dreptului de proprietate asupra acestuia în temeiul art.29 alin.3 ind.1 din Legea nr. 1/2000. În Decretul Lege nr.1340/1938 nu era necesar să fie prevăzută existenţa pădurii de 300 ha din Comuna Băiculeşti, jud. Argeş, pentru a se dispune reconstituirea, câtă vreme s-a dovedit că în favoarea pârâtei nu a fost validat un drept de proprietate de către o altă comisie cum ar fi Comisia Judeţeană Vâlcea. Probele au fost interpretate eronat, fiind necesar a fi înlăturată expertiza topografică şi conţinutul acesteia. Expertul  a lămurit mai mult decât împrejurările de fapt, deşi interpretarea actelor normative este un atribut al instanţei.

Se impune să se stabilească pe baza unei analize documentare dacă pârâta avea dreptul să fie validată cu suprafaţa de pădure, atribuţie ce revine exclusiv judecătorului. Raportul de expertiză nu lămureşte toate aspectele necesare cauzei şi nu oferă informaţii corecte privind dreptul ce a aparţinut Arhiepiscopiei în trecut, adică nu explică dacă documentele conduc la ideea că pădurea s-a aflat în folosinţă/ uzufruct.

S-a solicitat prin apel schimbarea sentinţei şi respingerea acţiunii ca nefondată.

Apelul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 466 C.pr.civilă.

Reclamanta a formulat întâmpinare invocând excepţia de tardivitate a apelului şi solicitând pe fondul cauzei respingerea căii de atac.

Asupra excepţiei de tardivitate tribunalul s-a pronunţat în şedinţa publică din 17.12.2015 pe care a respins-o ca nefondată, reţinând că apelul a fost depus la poştă în termenul legal de 30 de zile de la comunicarea sentinţei ( în 24.08.2015, fiind respectate dispoziţiile art. 468 alin.1 C.pr.civilă).

Examinând sentinţa prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor art. 476 şi următoarele C.pr.civilă tribunalul apreciază că apelurile sunt nefondate pentru următoarele argumente:

Apelul formulat de C.J.F.F.A.  este nefondat.

În esenţă se formulează o singură critică de nelegalitate, privind aplicarea eronată a dispoziţiilor art. 453 C.pr.civilă.  Textul de lege prevede că partea care pierde procesul va fi obligată, la cerere, să plătească părţii care a câştigat procesul cheltuielile de judecată.

Susţine apelanta că nu poate fi obligată să plătească cheltuielile de judecată reclamantei, câtă vreme este o autoritate publică fără buget propriu.

Susţinerea este nefondată deoarece legiuitorul a statuat expres că acestei entităţi îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 453 C.pr.civilă, prevederea existând în Legea nr. 18/1991 ( art. 52).

În plus, apelanta este autoritatea publică ce a emis actul supus analizei pentru care se solicită anularea, are calitatea de pârâtă şi este parte căzută în pretenţii, ce a pierdut procesul, fiind obligată corect la plata cheltuielilor de judecată.

Apelul pârâtei A.A.M. este de asemenea nefondat.

În prima critică apelanta invocă inadmisibilitatea cererii, arătând că reclamanta avea deschisă calea plângerii potrivit art.53 din Legea nr. 18/1991  de care nu a uzat şi că nu se poate prevala de dispoziţiile art. III din Legea nr. 169/1997.

Potrivit art.53 din Legea nr.18/1991  forma în vigoare la data emiterii HCJ, hotărârile se comunică celor interesaţi, putând face obiectul plângerii şi anularea propriei hotărâri de către comisie. Regula comunicării hotărârii este instituită de legiuitor pentru persoanele care au formulat cereri de constituire/ reconstituire a dreptului de proprietate, căci în principiu ele sunt persoane interesate. Legiuitorul însă nu exclude şi posibilitatea comunicării instituţionale, aşa cum este cazul de faţă, în care hotărârea comisiei judeţene a fost comunicată reclamantei (f.25 dosar fond vol.I), tocmai pentru că la momentul adoptării, a existat opoziţie din partea reprezentantului Ocolului Silvic Curtea de Argeş (f.27 dosar fond vol.I).

Prin decizia nr.15/17.10.2011 a ICCJ dată într-un recurs în interesul legii, s-a reţinut că nu poate fi exclusă de plano posibilitatea ca R.N.P. – R.  să formuleze plângere funciară potrivit art.53 din Legea nr. 18/1991 şi implicit i s-a recunoscut calitatea procesuală activă, arătând că poate formula un astfel de demers judiciar deşi nu este parte în procedura legii speciale.

De asemenea ICCJ reţine, în privinţa calităţii procesuale active a R. , că poate formula acţiuni în constatarea nulităţii absolute a actelor emise cu încălcarea prevederilor Legii nr.18/1991, adică a statuat că dispoziţiile art. III din Legea nr. 169/1997 sunt aplicabile reclamantei, care justifică un interes legitim. În acest sens se arată că este aplicabilă regula de drept comun, potrivit căreia nulitatea absolută poate fi invocată de oricine are interes şi nu doar de părţile actului juridic.

În consecinţă, tribunalul apreciază că prima critică a apelantei pârâte este nefondată, recursul în interesul legii stabilind că reclamanta are calitate procesuală activă, putând invoca dispoziţiile art. III din Legea nr. 169/1997 câtă vreme a justificat un interes legitim.

Pe de altă parte, prima instanţă nu putea să califice acţiunea drept plângere funciară şi să o respingă ca tardivă, pentru că potrivit principiului disponibilităţii reclamanta alege ce tip de demers judiciar iniţiază, în cazul de faţă alegând acţiunea în nulitate absolută.

A doua critică din apel, ce vizează fondul cauzei, este de asemenea nefondată, soluţia primei instanţe fiind legală şi temeinică.

Apelanta susţine că la dosar au existat dovezi prin care a probat că A.A.M. a deţinut în folosinţă terenul de 300 ha pădure din Zigoneni – Comuna Băiculeşti, jud. Argeş şi că implicit îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 29 alin.3 ind.1 din Legea nr.1/2000.

Din analiza textului rezultă că nu toate terenurile existente în folosinţă  de structurile de cult se restituie. Art. 29 alin 3 ind 1: structurile de cult prevăzute la alin. (2), care au avut în folosinţă sau în înzestrare terenuri cu destinaţie forestieră, potrivit prevederilor Legii nr. 61/1937 pentru înzestrarea unor mănăstiri ortodoxe din ţară cu întinderi de păduri şi alte terenuri, publicată în Monitorul Oficial, nr. 66 din 20 martie 1937, astfel cum a fost modificată prin Decretul-Lege nr. 47/1938, publicat în Monitorul Oficial nr. 74 din 30 martie 1938, cu modificările şi completările ulterioare, dobândesc în proprietate respectivele suprafeţe.

În apărare,  pârâta a invocat  Decretul Lege nr.1340/1938 , însă în mod corect reţine judecătorul fondului că în acest act normativ din vechime pentru modificarea Legii înzestrării mănăstirilor cu păduri, din 20.03.1937, E.A.  este menţionată cu un total de 900 ha pădure şi că între suprafeţele menţionate nu se regăseşte şi cea în litigiu de 300 ha din comuna Băiculeşti, jud. Argeş. La poziţia XVI figurează E.A. cu 650 ha – M. T. , 150 ha M. V. , 50 ha – M.  S. , 50 ha- M.  R.  .

Expertiza concluzionează în sensul că într-adevăr pârâta a avut în folosinţă suprafaţa de pădure, dar că aceasta  nu face parte din cele prevăzute în actele de înzestrare din vechime, terenul neavând nimic în comun cu suprafeţele din anexă ce compun 900 ha repartizate E.A. pentru cele patru mânăstiri redate mai sus. Aceasta înseamnă din punct de vedere juridic că terenul nu a făcut obiectul Legii nr. 261/2008, respectiv că nu îi sunt aplicabile dispoziţiile art.29 alin.3 ind.1 din Legea nr.1/2000.

Cea mai mare parte a suprafeţei  de 900 ha a fost deja retrocedată (respectiv 888,3 ha), iar cele 300 ha pădure de faţă nu se află sub incidenţa actului normativ din vechime. În plus, Direcţia Silvică Vâlcea comunică prin adresa nr.123/10.01.2011 că întreaga suprafaţă de 650 ha dată în înzestrare M. T. a fost reconstituită în întregime pe raza administrativă a Judeţului Vâlcea, de către Comisia Judeţeană de Fond Funciar Vâlcea. Din partea D.S.A. s-au formulat nenumărate sesizări către Instituţia Prefectului Argeş, explicându-se faptul că nu poate fi validat dreptul de proprietate pentru cele 300 ha, pentru că întreaga suprafaţă ce a aparţinut E.A. a făcut deja obiectul retrocedării.

În consecinţă tribunalul apreciază că prima instanţă a reţinut în mod corect incidenţa art. III din Legea nr. 169/1997, constatând nulitatea absolută a HCJ nr.1381/2010, în privinţa suprafeţei de 300 ha teren forestier.

Reţinând legalitatea şi temeinicia soluţiei primei instanţe , apelurile urmează a fi respinse ca nefondate, în baza art.480 C.pr.civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge  ca nefondate apelurile  declarate de  pârâtele C.J.F.F.A.  REPREZENTATĂ PRIN PREFECT (...) şi  A.A.M. PRIN REPREZENTANT LEGAL, … împotriva sentinţei civile nr. 1378/29.12.2014, pronunţată de  Judecătoria Curtea de Argeş în dosarul nr. 878/216/2013, intimate fiind  reclamanta  R.N.P. - R.  PRIN D.S.A.  REPREZENTATĂ PRIN DIRECTOR ING. (...)  şi pârâta  C.L.F.F.B. REPREZENTATĂ PRIN PRIMAR (...)  reprezentată prin primar (...). Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică de la 22 Decembrie 2015.

Domenii speta

Spete similare