Pretenţii

Sentinţă civilă 181/2015 din 09.06.2015


R O M Â N I A

TRIBUNALUL ARGEŞ*

SECŢIA CIVILĂ

SENTINŢA CIVILĂ  Nr. 181/2015

Şedinţa publică de la 09 Iunie 2015

Obiectul cauzei:pretenţii

INSTANŢA

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 02.08.2013, sub nr. 5841/109/2013, reclamanţii (...) , (...) şi (...) au chemat în judecată pe pârâţii (...)  şi (...) solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să oblige, în solidar, pârâţii la plata despăgubirilor în sumă de 250.000 lei, reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a întregului etaj al imobilului din (...) , lipsă de folosinţă calculată pe ultimii trei ani anteriori introducerii acţiunii, precum şi în continuare până la predarea efectivă a imobilului, dar şi a dobânzilor legale aferente.

În motivare au arătat că sunt proprietari ai imobilului sus menţionat, conform sentinţei civile nr. 147/2004, irevocabilă. În cadrul litigiului finalizat prin sentinţa civilă nr. 802/2011 au solicitat restituirea imobilului deţinut abuziv de pârâţi, acţiune ce le-a fost admisă, iar prin decizia civilă nr. 210/2012 s-a instituit un drept de retenţie în favoarea pârâţilor până la plata sumei de 151.657 lei, cu titlu de despăgubiri. Cu toate acestea, pârâţii continuă să se folosească abuziv de proprietatea reclamanţilor.

În susţinere au fost depuse, în copie, înscrisuri.

Pârâţii au formulat întâmpinare prin care au invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului, persoană fizică, iar, pe fondul cauzei, au solicitat respingerea acţiunii, cu motivarea că nu folosesc abuziv spaţiul, întrucât sunt titularii unui drept de retenţie.

Instanţa a încuviinţat şi administrat probele cu înscrisuri, interogatoriu şi expertiza în specialitatea construcţii civile şi industriale.

Interogatoriile au fost consemnate şi ataşate la dosar, la fel ca şi raportul de expertiză dispus în cauză.

Analizând materialul probator administrat, instanţa reţine următoarele:

Reclamanţii au învestit instanţa cu o acţiune în pretenţii solicitând obligarea pârâţilor la contravaloarea lipsei de folosinţă pe ultimii trei ani anteriori introducerii acţiunii, precum şi în continuare până la eliberarea imobilului din (...) .

Prin întâmpinarea formulată, pârâtul, persoană fizică, a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, cu motivarea că este doar administrator al societăţii pârâte şi nu ar putea sta în judecată în nume propriu.

În legătură cu acest aspect, se reţine că, prin sentinţa civilă nr. 802/2011 rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 210/2012 (f. 31, 35) s-a statuat, cu putere de lucru judecat, că şi această persoană, în nume propriu, a folosit şi foloseşte imobilul în litigiu, astfel că existând identitate între subiectul pasiv al raportului juridic dedus judecăţii şi numitul (...) , acesta are calitate procesuală excepţia urmând a fi respinsă.

În ceea ce priveşte fondul litigiului, se constată, aşa cum, s-a menţionat anterior că instanţa a fost învestită cu o acţiune în pretenţii, acţiune ce a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1357 şi urm. Cciv, respectiv pe principiile răspunderii civile delictuale, instanţa, având în vedere că acţiunea a fost promovată şi susţinută prin avocat, urmând a se pronunţa cu respectarea principiului disponibilităţii şi în limitele învestirii conform art. 22 alin. 5 şi 6 Ncpc.

Astfel, s-a invocat, de către reclamanţi, împrejurarea că pârâţii deţin în mod abuziv imobilul, proprietatea acestora, situat în (...) .

Pentru antrenarea răspunderii civile delictuale este necesar a fi întrunite cumulativ patru condiţii: existenţa unei fapte ilicite, un prejudiciu cauzat prin fapta respectivă, legătura de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu şi vinovăţia pârâţilor.

În cauză, nu există nicio faptă ilicită din partea pârâţilor.

Astfel, până la momentul ianuarie 2012, prin decizia civilă nr. 210/2012 (f. 35, paragraful 5), s-a stabilit, cu putere de lucru judecat, faptul că pârâţii au stăpânit imobilul în litigiu în baza unor contracte de închiriere între părţi, fiind de bună credinţă, iar, ulterior, după ianuarie 2012, aceştia au rămas în stăpânirea imobilului în baza dreptului de retenţie ce le-a fost instituit prin hotărârea judecătorească menţionată, la dosar nefăcându-se nicio dovadă a unei utilizări a spaţiului în afara acestui drept. Totodată, la dosar nu s-a făcut nici dovada că, până în prezent, reclamanţii ar fi plătit de bună voie suma de 151.657 lei care să determine încetarea dreptului de retenţie aparţinând pârâţilor, context în care, într-adevăr, dacă aceştia din urmă ar fi rămas în continuare în spaţiu, se putea pune problema unei ocupări abuzive.

Aşadar, nu există nicio faptă de ocupare nelegală a bunului în litigiu.

Or, în acest context, neexistând faptă ilicită, deci nefiind întrunite cumulativ condiţiile răspunderii civile delictuale invocate, prezenta cerere de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată şi întemeiată în drept, nu poate fi primită, astfel că urmează a fi respinsă.

În baza art. 453 Ncpc, fiind în culpă procesuală, reclamanţii vor fi obligaţi la plata, către pârâta (...) , a sumei de 300 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, în speţă, onorariu expert (f. 131).

 

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului, persoană fizică.

Respinge acţiunea precizată formulată de către reclamanţii (...) , (...) , şi (...) , în contradictoriu cu pârâţii (...) , şi (...) . Obligă reclamanţii să plătească pârâtei (...) , suma de 300 lei, cheltuieli de judecată. Cu apel în 30 de zile de la comunicare la Curtea de Apel Piteşti. Pronunţată în şedinţa publică de la 09 Iunie 2015.