Pretentii

SENTINŢA CIVILĂ NR. 407 / 2016

Şedinţa publică din 09.03.2016

Completul constituit din

Preşedinte:

Grefier:

Pe rol fiind amânarea de pronunţare în cauza civilă privind pe reclamantul D R M în contradictoriu cu pârâta CAF, având ca obiect pretenţii.

Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 02.03.2016, fiind consemnate în încheierea de şedinţă întocmită la acea dată, ce face parte integranta din prezenta hotărâre, când instanţa, având nevoie de timp pentru a delibera şi pentru a da posibilitatea părţilor să depună concluzii scrise, a amânat pronunţarea pentru data de 09.03.2016.

INSTANŢA

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Hunedoara la data de 16.10.2015, sub nr. de dosar 4516/243/2015 reclamanta D M a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C AF, obligarea acesteia la plata sumei de 1500 lei reprezentând onorariul de avocat achitat de către reclamantă şi a sumei de 1000 de lei reprezentând costul transportului asigurat de către reclamantă.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat, că a angajat-o pe pârâtă să o reprezinte în dosarul nr. 1110/243/2014. Pentru aceste servicii i-a achitat pârâtei suma de 1500 lei. De asemenea, întrucât pârâta avea sediul în Geoagiu, reclamanta a plătit şi deplasările, cu taxiul, de la Geoagiu la Judecătoria Hunedoara, aceste deplasări însumând 1000 lei.

A mai învederat că, în primă instanţă, cererea a fost respinsă prin admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului. În urma acestei respingeri, reclamanta avertizat-o pe pârâtă să nu mai facă aceeaşi greşeală şi a doua oară dar aceasta din urmă nu a ţinut cont de avertisment şi a continuat să facă aceeaşi greşeală.

De asemenea, reclamanta a mai arătat că pârâta i-a greşit şi adresa în procesul pierdut consemnând strada cl în loc de strada c.

În drept, reclamanta nu a invocat nicio dispoziţie legală.

În probaţiune, a depus mai multe înscrisuri: copie după cartea de identitate (f. 3), copie după Hotărârea Consiliului Baroului Hunedoara nr. 9/18.09.2015 (f. 4-6), Sentinţa Civilă nr. 1083/2014 pronunţată de Judecătoria Hunedoara în dosarul nr. 1110/243/2014 (f. 7-9), Chitanţa nr. 7/27.03.2014 prin care DRM a plătit pârâtei suma de 1500 lei (f 17), mai multe înscrisuri care ţin de fondul dosarului nr. 1110/243/2014 (f. 10-16), Decizia Decanului Baroului Hunedoara nr. 60/23.06.2015 (f. 20-21).

În urma adresei emise, de către Judecătoria Hunedoara, la data de 19 octombrie 2015 şi comunicată reclamantei la data de 22.10.2015, aceasta din urmă şi-a precizat acţiunea arătând că este împuternicită printr-o procură specială pentru a-l reprezenta pe fiul său unde este nevoie întrucât acesta este plecat în Italia.

De asemenea, reclamanta a mai arătat că a venit de patru ori din Italia pentru a o găsi pe pârâtă şi întrucât nu a reuşit să mai dea de ea a fost nevoită să angajeze alt avocat.

În ceea ce priveşte pretenţiile sale, a arătat că aceste sunt în cuantum de 2500 lei.

A mai precizat că în probaţiune solicită proba cu martorul SAM, care a transportat-o şi el pe pârâtă cu autoturismul personal atunci când taximetristul angajat se îmbolnăvise.

În plus a mai ataşat acestei precizări, o procură notarială prin care a fost împuternicită de fiul ei D R M să îl reprezinte în faţa autorităţilor judiciare (f 28), copie după cartea de identitate a lui D R M.

Ca urmare a adresei instanţei (fila 45), reclamanta a depus dovada achitării taxei de timbru în cuantum de 180 lei (f. 48).

La data de 07.12.2015 pârâta a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii formulate de către reclamantă.

Prin întâmpinare pârâta a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei motivând că în procesul nr. 1110/243/2014 reclamantul asistat a fost D R M şi numai acesta ar putea avea calitate.

De asemenea, a arătat că este asigurată pentru cauze de răspundere civilă profesională şi că în aceste condiţii calitatea procesuală activă o are societatea de asigurări sens în care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active.

Pe fondul cauzei a arătat că atât a putut ea, acestea îi sunt competenţele, iar dacă D R M, nu a fost mulţumit putea să o schimbe, dar acesta nu a făcut-o ci, mai mult, a angajat-o şi în apel.

În drept nu şi-a întemeiat întâmpinarea pe nici un temei.

În probaţiune, a anexat întâmpinării poliţa de asigurare pentru răspundere civilă profesională încheiată de Asig. (f. 52).

La data de 14.12.2015 reclamanta a depus răspuns la întâmpinare. Prin acest răspuns a arătat că de fapt cererea de chemare în judecată este formulată de către reclamantul D R M iar D M este doar mandatar.

Prin acest răspuns reclamantul a solicitat instanţei să nu ia în seamă apărările pârâtei şi pe cale de consecinţă să admită acţiunea aşa cum a fost formulată.

În motivarea acestui răspuns a arătat că între părţi a fost încheiat un contract de asistenţă juridică avocaţială, prin care mandatara convenţională a fost angajată să ducă la bun sfârşit o acţiune civilă care a fost respinsă din culpa profesională a avocatei. Atât instanţa de fond cât şi instanţa de apel a respins acţiunea ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală.

A mai învederat că atât instanţele de judecată cât şi Consiliul Baroului Hunedoara au constatat culpa profesională a avocatei C AF.

În urma apărărilor formulate de către pârâta C AF, a solicitat introducerea în cauză şi a societăţii de asigurare Asig. în calitate de pârâtă, pentru a răspunde în solidar cu pârâta C AF.

De asemenea, a mai arătat că apărările pârâtei C AF prin care a arătat că putea să o schimbe nu sunt de substanţă deoarece ea a avut încredere în capacităţile sale profesionale, de aceea a decis să o păstreze.

La data de 25.01.2016 reclamantul D R M, prin mandatarul D M, a depus prin serviciul registratură un înscris numit „Punct de vedere„ prin care învederează faptul că mama sa D M îl reprezintă în dosarul nr. 4516/243/2015, îl informează periodic prin telefon asupra desfăşurării procesului şi că este de acord cu pretenţiile de 5000 lei.

La data de 08.02.2016 pârâta Asig. a depus întâmpinare. Prin aceasta a invocat, pe cale de excepţie, lipsa calităţii procesuale pasive a Asig. În motivarea acestei excepţii a arătat că a fost chemată în judecată pe baza unei poliţe valabile din data de 19.06.2015 până în data de 18.06.2016 or, riscul asigurat s-a produs în afara valabilităţii poliţei de asigurare.

A invocat şi excepţia lipsei calităţii procesuale active a numitei D M pe motiv că beneficiarul serviciilor de asistenţă juridică prestate de către av. C AF a fost D R M.

Pe fondul cauzei a arătat că instanţa ar trebui să analizeze şi să stabilească măsura în care pârâta C AF se face vinovată de pierderea dosarului nr. 1110/243/2014 având în vedere că practica judiciară în materia calităţii procesuale a unităţii administrativ teritoriale, este una neunitară, instanţele având opinii diferite în legătură cu denumirea părţii în proces, aşa cum reţine şi Consiliul Baroului Hunedoara prin Hotărârea nr. 9/18.09.2015.

La data de 12.02.2016 D M, a depus, prin serviciul registratură copie după o procură judiciară notarială prin care reclamantul D R M o împuterniceşte să îl reprezinte în prezenta cauză (fila 84). Această procură a fost autentificată prin Încheierea de autentificare nr. 321/11.02.2016 a notarului Public Farcaş Ladislau.

La termenul din data de 24.02.2016 D M depune la dosar, în original, procura mai sus amintită.

La acelaşi termen, reprezentanta reclamantului a precizat că pretenţiile pe care le are de la pârâţi sunt de fapt în cuantum de 5000 lei.

La data de 24.02.2016 mandatara reclamantului a depus la dosarul cauzei dovada achitării diferenţei de taxă de timbru în cuantum de 175 lei (f. 92).

La data de 01.03.2016 pârâta C AF a răspuns solicitării instanţei de a-şi preciza poziţia procesuală faţă de excepţiile invocate de pârâta Asig.

Prin acest răspuns a învederat faptul că în perioada în care l-a reprezentat pe reclamant era asigurată la E. Asig şi la altă societate de asigurări a cărei poliţe urmează să o trimită până la termenul din data de 02.03.2016.

Faţă de excepţiile invocate de pârâta Asig a arătat că pe durata contractului, aceasta răspunde contractual pentru riscul asigurat în limita răspunderii conform contractului anexat.

A anexat copii după poliţa de asigurare încheiată cu E. Asig (f 94-96).

La termenul din data de 02.03.2016 instanţa a respins lipsa calităţii procesuale active a reclamantei cu motivarea că din actele dosarului rezultă că aceasta este numai mandatara reclamantului DRM, cel care a încheiat contractul de asistenţă juridică şi care are calitate procesuală activă în prezentul dosar.

La acelaşi termen, instanţa a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei ASIG. cu motivarea că perioada asigurată este 19.06.2015-18.06.2016, iar riscul asigurat nu s-a produs în acest interval de timp.

În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei C AF, la acelaşi termen, instanţa a respins această excepţie cu motivarea că potrivit art. 1350 C. civ. aceasta avea obligaţia de a-şi respecta obligaţiile contractuale şi faptul că aceasta este asigurată nu conduce la neîndeplinirea art. 36 C. pr. civ.

Instanţa a încuviinţat pentru părţi proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei considerând că aceasta este pertinentă, concludentă şi utilă soluţionării cauzei.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine:

În fapt, între reclamantul DRM şi pârâta CAF s-a încheiat un contract de asistenţă juridică pentru dosarul nr. 1110/243/2014, după cum rezultă din chitanţa de la fila 17 şi din împuternicirea avocaţială depusă la fila 5 în dosarul nr. 1110/243/2014, care a fost acvirat la prezentul dosar. De altfel, pârâta a recunoscut existenţa contractului.

Pentru serviciile oferite în calitate de avocat, pârâta a primit de la reclamant suma de 1500 lei pentru a-l reprezenta pe acesta în primă instanţă, aşa cum rezultă din chitanţa de la fila 6 a dosarului nr. 1110/243/2014. Pentru faza apelului, a mai primit de la reclamant suma de 300 lei, după cum rezultă din chitanţa de la fila 55 a dosarului în care l-a reprezentat pe reclamant.

În prezenta cauză, reclamantul a solicitat suma de 1500 lei, aferentă judecăţii în primă instanţă.

În ceea ce priveşte pretenţiile reclamantului în cuantum de 1000 lei, reprezentând transportul asigurat de acesta pârâtei pentru fiecare termen de judecată, instanţa reţine că aceste nu sunt întemeiate. Astfel, reclamantul susţine că a angajat un taximetrist să o transporte pe pârâtă de la Geoagiu până în Hunedoara, fără a depune la dosarul cauzei nici un înscris care să dovedească acest fapt. Or, potrivit art. 249 C. pr. civ., cel care face o susţinere în cursul procesului trebuie să o dovedească.

În ceea ce priveşte proba cu martorul SAM, instanţa nu a încuviinţat proba cu acest martor întrucât, potrivit susţinerilor reclamantului martorul nu era nici măcar şoferul taxiului ci doar o persoană care avea cunoştinţă că pârâtei i s-a asigurat transportul de la Geoagiu la Hunedoara, pentru a reprezenta reclamantul la termenele din proces, fără ca acesta să cunoască câte drumuri au fost efectuate şi care a fost preţul plătit de către reclamant. De asemenea, instanţa mai reţine şi faptul că activitatea de taximetrie este reglementată de lege şi că pentru orice cursă efectuată şoferul este obligat să emită bon fiscal. Or, reclamantul nu a depus la dosarul cauzei nici un înscris din care să rezulte că a cheltuit 1000 de lei pentru deplasarea avocatei C AF de la sediul său şi până la instanţa de judecată.

Raportat la pretenţiile reclamantului în cuantum de 2500 lei, reprezentând cheltuielile efectuate cu transportul din Italia şi plata onorariului altui avocat, instanţa reţine că şi acestea sunt neîntemeiate.

Astfel, potrivit art. 249 C. pr. civ., cel care face o susţinere în cursul procesului trebuie să o dovedească. Reclamantul nu a depus la dosarul cauzei nici un contract de asistenţă judiciară încheiat cu un alt avocat, nici vreo chitanţă eliberată de către vreun alt avocat şi nici vreo dovadă că ar locui în Italia sau măcar că ar fi călătorit în această ţară.

În acest context, instanţa reţine că nu poate fi obligată o persoană la plata unei sume de bani numai pe baza susţinerilor unei alte persoane fără a se dovedi existenţa cheltuielilor efectuate şi cuantumul acestora.

De asemenea, în ceea ce priveşte prejudiciul cauzat prin pierderea unui an de zile instanţa constată că reclamantul nu a dovedit că a introdus o nouă cerere pentru rezolvarea problemelor sale sau că acestea se puteau rezolva numai înăuntrul unui termen care s-a împlinit. Astfel, nu poate solicita daune interese pentru timpul pierdut din moment ce nu a demonstrat că acest lucru i-a cauzat vreun prejudiciu.

Reclamantul a formulat, la Baroul Hunedoara, cerere prin care a solicitat restituirea onorariului în cuantum de 1500 de lei achitat pârâtei C AF. Prin decizia nr. 60 din data de 23 iunie 2015, Decanul Baroului Hunedoara a admis cererea reclamantului şi a dispus restituirea sumei de 1.500 lei de către pârâtă. Aceasta a formulat contestaţie iar, prin Hotărârea nr. 9 din data de 18.09.2015, Consiliul Baroului Hunedoara a decis să reducă suma pe care pârâta urma să o înapoieze reclamantului la 750 lei.

În drept, instanţa reţine cu titlu preliminar că reclamantul, chiar dacă are o hotărâre definitivă a Consiliului Baroului Hunedoara prin care pârâta a fost obligată la restituirea a jumătate din onorariu, are interes în prezenta cauză, întrucât acea hotărâre nu constituie titlu executoriu iar o eventuală constrângere pentru achitarea sumei nu poate avea decât caracter disciplinar potrivit art. 81 alin. (1) din Legea 51/1995.

De asemenea, potrivit art. 266 alin. (1) din Statutul profesiei de avocat, răspunderea disciplinara a avocatului nu exclude răspunderea civilă, penală sau administrativă.

În ceea ce priveşte răspunderea civilă, incidentă în cauză instanţa reţine:

Art. 28. Alin. (1) din Legea 51/1995 republicată, cu modificările ulterioare, astfel cum era în vigoare la data încheierii contractului nr.9/2010, prevedea „Avocatul înscris în tabloul baroului are dreptul să asiste şi să reprezinte orice persoană fizică sau juridică, în temeiul unui contract încheiat în formă scrisă, care dobândeşte dată certă prin înregistrarea în registrul oficial de evidenţă.

Alin. (2) Avocatul, precum şi clientul au dreptul să renunţe la contractul de asistenţă juridică sau să îl modifice de comun acord, în condiţiile prevăzute de statutul profesiei. Renunţarea unilaterală a clientului nu constituie cauză de exonerare pentru plata onorariului cuvenit, pentru serviciile avocaţiale prestate, precum şi pentru acoperirea cheltuielilor efectuate de avocat în interesul procesual al clientului.”

Prin Decizia nr. 150 din 10 februarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 152 din 11 martie 2009, Curtea Constituţională a statuat că, "În concepţia legiuitorului, avocatura este un serviciu public, care este organizat şi funcţionează pe baza unei legi speciale, iar profesia de avocat poate fi exercitată de un corp profesional selectat şi funcţionând după reguli stabilite de lege. [...]

Conform art. 30 (1) din Legea 51/1995 (republicată) pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat ’’pentru activitatea sa profesională avocatul are dreptul la onorariu şi la acoperirea tuturor cheltuielilor făcute în interesul procesual al clientului’’ iar Statutul profesiei de avocat prevede la art. 94 (2) ’’Onorariul se stabileşte prin negociere, pornind de la onorariile minimale ale Consiliului Uniunii Avocaţilor din România’’.

Prin Decizia nr. 1486/27.10.2007 a Comisiei Permanente a Uniunii Naţionale a Barourilor din România, s-a hotărât ca începând cu data de 01.01.2007, Codul Deontologic al Avocaţilor din Uniunea Europeană, adoptat la data de 28.10.1998, se va aplica şi în  România ca fiind şi Codul  Deontologic al  Avocatului Român, astfel încât toate prevederile, dispoziţiile şi interdicţiile sale se aplică, în consecinţă, tuturor avocaţilor membri ai unui barou de pe teritoriul Statului Român, afiliat de drept la Uniunea Naţională a Barourilor din România.

În  speţă, stabilirea onorariului ţine seama de elementele de determinare a onorariilor prevăzute în Statutul profesiei de avocat, emis de Uniunea Naţională a Barourilor din România care în art. 132 alin. (3) arată criteriile ce stau la baza stabilirii onorariului.

Statutul profesiei de avocat a fost adoptat la data de 25.09.2004 şi actualizat prin Hotărârea din 15.09.2011 valabilă la data încheierii contractului, stabileşte la „Art. 145. - Avansurile de onorariu şi avansurile de cheltuieli care se anticipează a fi efectuate de către avocat în interesul cauzei vor avea acelaşi regim ca şi bunurile aparţinând clienţilor până la momentul în care avocatul va exercita activitatea pentru care a primit avansul de onorariu sau va înregistra cheltuiala care să justifice avansul plătit de client în acest scop, cu excepţia cazului în care clientul le stabileşte un alt regim. Indiferent de regimul pe care clientul îl stabileşte referitor la respectivele sume avansate, acestea vor fi în mod obligatoriu returnate de către avocat acestuia la încetarea contractului, dacă până la momentul respectiv avocatul nu va fi exercitat activităţile pentru care i se plătise anticipat onorariu sau nu va fi înregistrat cheltuieli acoperite cu sumele avansate de client în acest sens.

Răspunderea civilă a avocaţilor, ca formă a răspunderii juridice civile, reprezintă consecinţa juridică negativă pentru neexecutarea sau executarea necorespunzătoare de către avocat a obligaţiilor profesionale faţă de client, exprimată prin necesitatea reparării prejudiciului cauzat clientului.

De regulă, obligaţiile profesionale asumate de către avocaţi pot fi calificate ca obligaţii de mijloace, care presupun că avocatul urmează să depună toată diligenţa profesională în prestarea serviciului pentru atingerea rezultatului propus. În cele mai multe cazuri, obligaţiile de mijloace se exprimă prin asistenţa juridică acordată în cadrul proceselor judiciare sau de reprezentare a clienţilor în faţa altor autorităţi sau instituţii etc.

Totodată, în cadrul exercitării profesiei, avocatul poate să fie responsabil şi pentru neexecutarea obligaţiilor de rezultat. Aceste obligaţii presupun îndatorirea avocatului de a efectua anumite acţiuni, care implică un rezultat concret.

Răspunderea civilă a avocatului este o „răspundere profesională” care constă în acoperirea daunelor efective suferite de client şi rezultate din exercitarea profesiei cu nerespectarea prevederilor Legii, ale statutului şi ale regulilor deontologice, poate fi angajată în condiţiile dreptului comun, însă simplul fapt al pierderii procesului sau neîndeplinirea unei obligaţii stabilite prin contract, nu pot fi, în sine, cauzatoare a răspunderii civile a avocatului. Aceasta pentru că, răspunderea trebuie să se raporteze la obligaţiile avocatului, la conţinutul contractului de asistenţă juridică şi mai cu seamă la natura obligaţiilor asumate de avocat, obligaţiile avocatului nefiind, în principiu, obligaţii de rezultat, ci de mijloace.

Pe de altă parte, poziţia avocatului faţă de client nu este una de strictă subordonare, ci de relativă independenţă. Specificul activităţii de avocat nu justifică în niciun fel limitarea răspunderii pe care o instituie Legea 51/1995 prin Capitolul VI –Răspunderea disciplinară, pe plan civil, răspunderea avocatului fiind aceea a unui specialist, împrejurare care, prin definiţie, nu poate conduce la înlăturarea răspunderii pentru culpă.

În speţa de faţă, prin prisma circumstanţelor în care s-a desfăşurat raportul juridic dintre părţi, ca urmare a încheierii contratului de asistenţă juridică, pârâta avea o obligaţie de diligenţă şi nu una de rezultat. Această obligaţie consta în depunerea de către pârâtă a tuturor diligenţelor pentru ca reclamantul să aibă câştig de cauză în dosarul nr. 1110/243/2014 şi să obţină obligarea Unităţii Administrativ Teritoriale la încheierea unui contract de vânzare-cumpărare cu reclamantul.

Astfel, nu trebuie analizat dacă reclamantul a avut sau nu câştig de cauză în dosarul nr. 1110/243/2014 ci dacă pârâta, CAF, a depus toate diligenţele necesare pentru ca acest lucru să se întâmple.

Din înscrisul de la fila 1 din dosarul nr. 1110/243/2014 rezultă faptul că pârâta a formulat, în numele reclamantului o acţiune împotriva „Primarului Municipiului Hunedoara” prin care a solicitat „obligarea primarului de a încheia cu noi un contract de vânzare-cumpărare a terenului aferent curţii şi grădinii noastre din Hunedoara”.

Din înscrisul de la fila 3 din dosarul nr. 1110/243/2014 rezultă că pârâta a solicitat instanţei să comunice toate actele de procedură la sediul său. Aşadar, aceasta şi-a asigurat poziţia de independenţă faţă de clientul său şi a putut comunica eficient cu instanţa pentru a putea efectua toate actele şi precizările necesare în cauză.

Prin întâmpinarea depusă la filele 60-63 din dosarul nr. 1110/243/2014, Primarul Municipiului Hunedoara a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive. Cu toate acestea, pârâta din prezentul dosar, a depus un răspuns la întâmpinare realizat superficial prin care „a solicitat respingerea punctelor de vedere exprimate în întâmpinare”. În motivare a arătat: „legislaţia aplicabilă în cazul nostru este cea indicată în acţiune, noi solicitând cumpărarea terenului de mai bine de 10 ani, iar acest lucru nu a fost posibil din culpa Primăriei mun. Hunedoara”.

Aşadar, pârâta, deşi avea pregătirea profesională necesară pentru a înţelege ceea ce a invocat Primarul Municipiului Hunedoara pe cale de excepţie, nu a formulat nici un răspuns la această excepţie ci s-a referit, sumar, numai la fondul cauzei. Mai mult, a invocat, în motivele asupra fondului cauzei, culpa Primăriei mun. Hunedoara, în condiţiile în care a chemat ca pârât, în dosarul în care face aceste aprecieri, pe Primarul Municipiului Hunedoara.

La acest moment procesual, chiar dacă în primă fază a formulat greşit cererea, pârâta avea atât posibilitatea de a o modifica în baza art. 204 C. pr. civ. cât şi toate indiciile din care să rezulte că, dacă nu îşi va modifica cererea ,reclamantul urmează să piardă procesul.

De asemenea, la termenul din data de 14 iulie 2014, în faţa primei instanţe, fiind prezentă, pârâta a avut ocazia să combată excepţia invocată de către Primarul Municipiului Hunedoara. Cu toate acestea, aşa cum rezultă din Sentinţa de la fila 74 din dosarul nr. 1110/243/2014 pârâta din prezentul dosar a solicitat respingerea excepţiei ca nefondată, fără a motiva în vreun fel solicitarea sa şi fără a preciza că de fapt, prin cererea de chemare în judecată Primarul a fost chemat în calitate de reprezentant al unităţii administrativ teritoriale – Consiliul local al Municipiului Hunedoara, aşa cum a învederat în apelul formulat împotriva Sentinţei civile nr. 1083/2014 (fila 5 a dosarului nr. 1110/243/2014, faza de apel).

Aşa cum a reţinut şi instanţa de apel în cuprinsul Deciziei Civile nr. 668/A31.10.2014 (filele 73-74 din dosarul nr. 1110/243/2014, faza de apel), întrucât „reclamantul a beneficiat în primă instanţă de apărare calificată, în mod temeinic, Judecătoria Hunedoara, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocate de către pârât, în condiţiile în care acţiunea a fost promovată împotriva pârâtului Primarul Municipiului Hunedoara”.

Apărarea pârâtei în sensul că atât a putut ea, acestea îi sunt competenţele, iar dacă reclamantul nu a fost mulţumit putea să o schimbe nu sunt întemeiate.

Având în vedere că pârâta este un profesionist, activitatea sa constând în acordarea de asistenţă juridică, aceasta având obligaţia de a presta acest serviciu cu profesionalism şi bună credinţă, trebuia să se informeze care este unitatea ce avea calitate procesuală în procesul în care l-a asistat pe reclamant sau măcar, atunci când s-a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive să fi făcut în faţa instanţei precizările necesare.

Astfel, în acest caz nu este vorba de incompetenţă din partea pârâtei ci de lipsă de interes faţă de obligaţiile contractuale asumate.

Faţă de cele de mai sus, instanţa reţine că pârâta nu şi-a executat obligaţia asumată prin contractul de asistenţă juridică încheiat cu reclamantul întrucât nu a depus toate diligenţele necesare pentru ca acesta din urmă să aibă câştig de cauză în dosarul nr. 1110/243/2014. Mai mult, din culpa pârâtei, acest dosar nici nu a ajuns să fie judecat în fond, cererea fiind respinsă ca formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Faţă de culpa pârâtei, instanţa reţine că principala semnificaţie a principiului forţei obligatorii a contractului este aceea că părţile sunt obligate să execute întocmai toate prestaţiile la care s-au îndatorat prin contract. Creditorul are dreptul să utilizeze toate mijloacele juridice oferite de lege pentru a obţine executarea în natură a prestaţiilor ce i se datorează de către debitor. Când executarea în natură este nerealizabilă, obligaţia debitorului se transformă în daune-interese, angajându-se răspunderea lui contractuală.

Astfel, potrivit art. 1350 C. civ. orice persoană trebuie să îşi execute obligaţiile pe care le-a contractat. Atunci când, fără justificare, nu îşi îndeplineşte această îndatorire, ea este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părţi şi este obligată să repare acest prejudiciu, în condiţiile legii.

Potrivit art. 1480 C. civ. debitorul este ţinut să îşi execute obligaţiile cu diligenţa pe care un bun proprietar o depune în administrarea bunurilor sale, afară de cazul în care prin lege sau prin contract s-ar dispune altfel. În cazul unor obligaţii inerente unei activităţi profesionale, diligenţa se apreciază ţinând seama de natura activităţii exercitate.

Art. 1530 C. civ statuează: Creditorul are dreptul la daune-interese pentru repararea prejudiciului pe care debitorul i l-a cauzat şi care este consecinţa directă şi necesară a neexecutării fără justificare sau, după caz, culpabile a obligaţiei.

Aşa cum rezultă din cele mai sus analizate, reclamantul a demonstrat că pârâta i-a cauzat un prejudiciu de 1500 lei. Celelalte sume solicitate nu au putut fi justificate de către acesta.

Apărarea pârâtei în sensul că nu ea trebuie să plătească întrucât la data pierderii procesului avea încheiată o poliţă de răspundere civilă profesională nu este întemeiată. Ea este cea care trebuie să răspundă pentru prejudiciul cauzat. Dacă a apreciat că răspunderea este doar a asigurătorului, ar fi trebuit ca în termenul şi condiţiile prevăzute de lege să fi formulat o cerere de chemare în garanţie. Aceasta nu s-a întâmplat însă în prezenta cauză.

Pentru aceste motive, instanţa urmează să admită în parte cererea de chemare în judecată şi să oblige pârâta la plata către reclamant a sumei de 1500 lei cu titlu de daune interese.

Având în vedere faptul că acţiunea a fost admisă în parte, instanţa urmează să admită şi cheltuielile de judecată (care constau în taxa de timbru achitată 355 lei, filele 48 şi 92) proporţional. Astfel urmează să oblige pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 106,5 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite în parte cererea de chemare în judecată, formulată și precizată de reclamantul D R M CNP  cu domiciliul în Mun. Hunedoara, prin reprezentanta convențională D M, CNP , în contradictoriu cu pârâta CAF cu sediul în, Jud. Hunedoara, având ca obiect pretenții.

Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 1500 lei cu titlu de daune interese.

Respinge în rest cererea.

Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 106,5 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Hunedoara.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 09.03.2016.

Domenii speta

Spete similare