Anulare proces verbal de constatare contravenții

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA HUNEDOARA

Hunedoara, str. Victoriei nr.10, jud. Hunedoara

Operator de date cu caracter personal nr. 8253,

prezentul document conţine date cu caracter personal aflate sub incidenţa Legii nr. 677/2001

SENTINŢA CIVILĂ  Nr.1864 /2015

Şedinţa publică din 18.11.2015

Completul constituit din

Preşedinte:

Grefier:

Pe rol fiind judecarea cauzei Contencios administrativ şi fiscal privind pe petentul TI în contradictoriu cu pe intimatul C având ca obiect

anularea procesului verbal de contravenţie seria R

La apelul nominal făcut în şedinţa publică nu se prezintă nici una din părţi.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Pentru formularea concluziilor şi a apărărilor, instanţa lasă cauza la a doua strigare.

La reapelarea cauzei nu se prezintă părţile

S-a făcut referatul cauzei după care.

Instanţa, având în vedere că este primul termen de judecată, procedând potrivit dispoziţiilor art. 131 al. (1) C. pr. civ., faţă de înscrisurile depuse la dosarul cauzei, constată că este competentă general, litigiul fiind de competenţa instanţelor judecătoreşti, este competentă material şi teritorial conform art. 10/1 din OG nr. 15/2002.

Instanţa încuviinţează pentru părţi proba cu înscrisurile existente la dosarul cauzei, în conformitate cu disp. art. 258  alin. (1) şi art. 255 alin. (1) Codul de procedură civilă, considerând-o legală, pertinentă si concludentă soluţionării cauzei.

Nemaifiind alte cereri şi, faţă de probatoriul existent la dosar, instanţa în baza disp. art. 394 C.pr.civ. reţine cauze în pronunţare.

INSTANŢA

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul instanţei la data de 10/09/2015, petentul T I  a solicitat, în contradictoriu cu intimata C, anularea procesului verbal de contravenţie seria R.

În motivare a arătat, în esenţă că, a vândut autovehiculul cu nr. de înmatriculare XYZ cumpărătorului C F la o dată anterioară faptei reţinute prin procesul verbal.

În dovedirea acţiunii, a solicitat administrarea probei cu înscrisurile depuse la dosar.

Acţiunea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei, în conformitate cu disp. art. 19 din O.U.G. nr. 80/2013.

La data de 12/10/2015, intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca fiind nefondată, menţinerea procesului verbal de contravenţie  ca fiind temeinic şi legal, întrucât acesta îndeplineşte toate condiţiile prevăzute de O.G. nr.15/2002 coroborat cu O.G. nr.2/2001. De asemenea a arătat că acest contract produce efecte juridice doar între părţi, neputând fi opus terţilor. În continuare a învederat că în temeiul art. 24 alin. (2) lit. d) din Ordinul nr. 1501/2006, petentul avea obligaţia radierii din circulaţie a vehiculului în termen de 30 de zile de la data trecerii vehiculului în proprietatea altei persoane. Mai mult, a susţinut că din moment ce noul proprietar nu a făcut demersurile necesare, acest lucru nu poate fi imputat CESTRIN.

În drept, au fost invocate dispoziţiile OG 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, OG 15/2002 privind aplicarea tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, Ordinul M.T.I nr. 611/2015 - Normele metodologie pentru aplicarea tarifului de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România.

În dovedire, a solicitat administrarea probei cu înscrisurile depuse la dosar.

Sub aspectul probatoriului instanţa, în temeiul art. 258. rap. la art. 255 C. proc. Civ, a încuviinţat pentru ambele părţi proba cu înscrisurile depuse la dosar apreciind că este admisibilă şi de natură să ducă la soluţionarea cauzei.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanţa reţine următoarele:

Prin procesul verbal de contravenţie seria R(fila 4), încheiat de un agent constatator din cadrul intimatei C, petentul a fost sancţionat cu amendă în cuantum de 250 de lei, pentru săvârşirea contravenţiei prevăzute de art. 8 alin. (1) şi sancţionate de art. 8 alin. (32) din O.G. nr. 15/2002, constând în aceea că, în data de 05.05.2015, ora 22:43, vehiculul cu nr. de înmatriculare XYZ aparţinând petentului a circulat pe DN1 km370+200m, Sebeș, jud, AB, fără a deţine rovinietă valabilă.

În urma verificării potrivit de art. 34 din O.G. 2/2001, instanţa constată că plângerea a fost formulată în termenul legal de 15 zile de la data comunicării procesului verbal de constatare a contravenţiei.

Verificând legalitatea procesului-verbal de constatare a contravenţiei, instanţa reţine ca acesta a fost întocmit cu respectarea menţiunilor obligatorii prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, respectiv numele, prenumele şi calitatea agentului constatator, numele şi domiciliul contravenientului, fapta săvârşită şi data comiterii acesteia, precum şi semnătura olografă a agentului constatator.

Cu privire la temeinicia procesul verbal contestat, instanţa constată că această condiţie nu este îndeplinită pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, cu modificările şi completările ulterioare (în forma de la data săvârşirii presupusei contravenţii), fapta de a circula fără a deţine rovinietă valabilă constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă, cuantumul acesteia fiind stabilit conform art. 8 alin. (32), în Anexa nr. 2, de la 250 lei la 500 lei.

Tariful de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România a fost introdus, conform art. 1 alin. (2), începând cu data de 1 iulie 2002, fiind aplicat tuturor utilizatorilor români şi străini pentru toate vehiculele înmatriculate care sunt folosite pe reţeaua de drumuri naţionale din România şi structurat în funcţie de perioada de parcurs şi de staţionare, de încadrarea în clasa de emisii poluante (EURO), de masa totală maximă autorizată (MTMA) şi de numărul de axe, după caz. Potrivit art. 1 lit. (e), acest tarif reprezintă „o anumită sumă a cărei plată conferă unui vehicul dreptul de a utiliza, pe parcursul unei perioade date, reţeaua de drumuri naţionale din România, concesionată Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A.”

Potrivit art. 7, „responsabilitatea achitării tarifului de utilizare şi a deţinerii rovinietei valabile (…) revine în exclusivitate utilizatorilor români”. Art. 1 lit. b) defineşte utilizatorii români ca fiind „persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România”.

Interpretarea textului de mai sus este în sensul că pentru a avea calitatea de utilizator, potrivit OG nr. 15/2002, este  necesar a fi îndeplinite 2 condiţii :

-persoana fizică sau juridică să fie  înscrisă în certificatul de înmatriculare;

-persoana fizică sau juridică  să aibă  în proprietate sau care, după caz, să poată  folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România.

Neîndeplinirea uneia dintre aceste condiţii atrage lipsa calităţii de utilizator a persoanei fizice sau juridice în discuţie.

Analizând conţinutul procesului verbal contestat, raportat la contractul de vânzare cumpărare din data de 06/06/2014 (fila 5) care a dobândit dată certă la data de 11.06.2014 (fila 6),  instanţa reţine că petentul a fost sancţionat contravenţional, în calitate de utilizator al autovehiculului XYZ, deşi în momentul săvârşirii contravenţiei: 05/05/2015, acesta nu deţinea calitatea de utilizator al autovehiculului mai sus menţionat, astfel cum această noţiune este definită prin dispoziţiile legale mai sus menţionate.

Astfel, prin contract de vânzare cumpărare din data de 06/06/2014 - fila 5, petentul în calitate de vânzător şi C F, în calitate de cumpărător, au convenit ca dreptul de proprietate al autovehiculului înmatriculat sub numărul XYZ să se transmită către C F. Se reţine că data convenţiei este 11/06/2014 (momentul când contractul a dobândit dată certă în baza art. 278 alin. (1) pct. 2 CPC), iar pentru valabilitatea transferului dreptului de proprietate nu este instituită nicio altă condiţie, fiind suficient acordul părţilor.

Având în vedere toate aceste elemente, instanţa apreciază că la data săvârşirii contravenţiei, numitul C F era deja proprietar al autovehiculului cu număr de înmatriculare XYZ, iar petentului nu îi incumba obligaţia de plată a rovinietei prevăzute de art.7 din OG nr.15/2002.

Contractul de vânzare-cumpărare a unui autovehicul este un contract consensual, valabil încheiat prin simplul acord de voinţă al părţilor, nefiind necesar ca manifestarea de voinţă a părţilor să îmbrace o formă specială, pentru a produce efecte juridice civile. Astfel, art. 1674 din Codul civil prevede că „cu excepţia cazurilor prevăzute de lege ori dacă din voinţa părţilor nu rezultă contrariul, proprietatea se strămută de drept cumpărătorului din momentul încheierii contractului, chiar dacă bunul nu a fost predat ori preţul nu a fost plătit încă.”

Emiterea contractului ad probationem şi realizarea acordului de voinţă dintre părţile contractante este suficient pentru transmiterea dreptului de proprietate. Forma scrisă a contractului este necesară doar pentru realizarea formalităţilor de înmatriculare şi nu afectează cu nimic validitatea contractului de vânzare cumpărare.

Procedura de radiere şi înmatriculare în circulaţie a autovehiculelor, reglementată prin O.G. nr. 78/2000 privind omologarea, eliberarea cărţii de identitate şi certificarea autenticităţii vehiculelor rutiere în vederea comercializării, înmatriculării sau înregistrării acestora în România, H.G. nr. 610/2002 privind cartea de identitate a vehiculului, Instrucţiunile Ministerului de Interne, Finanţelor şi Transporturilor de aplicare, nr. 290/2802/1189/1993 şi de Ordinul Ministerului Administraţiei şi Internelor nr. 1.501/2006 privind procedura înmatriculării, înregistrării, radierii şi eliberarea autorizaţiei de circulaţie provizorie sau pentru probe a vehiculelor, cu modificările şi completările ulterioare, presupune totuşi existenţa unui înscris constatator care să probeze transferul dreptului de proprietate de la vânzător la cumpărător, în vederea operării acestuia în cartea de identitate a vehiculului.

Din coroborarea dispoziţiilor art. 11 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, art. 12 din Instrucţiunile nr. 290/2802/1189/1993 de aplicare a H.G. nr. 610/1992 şi art. 8 alin. (1) lit. a) din Ordinul nr. 1.501/2006, rezultă că obligaţia de transcriere a transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul incumbă noului proprietar al autovehiculului, în speţă C F, neputându-se reţine vreo culpă în sarcina petentului, ca fost proprietar, în neefectuarea acestor formalităţi.

Apărarea intimatei în sensul că în temeiul art. 24 alin. (2) lit. d) din Ordinul 1501/2006 proprietarii de vehicule înmatriculate sau înregistrate sunt obligaţi să solicite radierea din circulaţie în termen de 30 zile de la data: trecerii vehiculului înregistrat în proprietatea altei persoane nu poate fi reținută în speță. Astfel, această obligaţie revine doar proprietarilor vehiculelor înregistrate, astfel cum sunt definite prin disp. art. 23 din acest ordin, nu şi celor înmatriculate, la care se face referire în capitolul II al acestui ordin.

Pentru a putea fi antrenată răspunderea contravenţională este necesar existenţa unui comportament ilicit care să aparţină contravenientului. Astfel, în măsura în care acţiunea sau inacţiunea sancţionabilă nu îi aparţine, este exclusă răspunderea sa.

Petentul nu poate fi ţinut a răspunde pentru fapta ilicită al  altei persoane respectiv cumpărătorul, cât timp legea nu pune în sarcina sa efectuarea formalităţilor de publicitate respectiv radierea autovehiculului din evidenţe.

Mai mult decât atât este de notorietate că la vânzarea autovehiculelor vânzătorul remite cumpărătorului în original toate actele autovehiculului (carte de identitate, certificat de înmatriculare), mergând pe ideea bunei credinţe a acestuia în ceea ce priveşte înmatricularea ulterioară a autovehiculului, ceea ce determină imposibilitatea radierii ulterioare din evidenţe a autovehiculului de către vânzător.

Este o sarcină mult prea grea, a-i pretinde vânzătorului să efectueze formalităţile de radiere şi reînmatriculare  (care presupune anumite cheltuieli, cu taxe specifice)  în condiţiile în care legea pune în sarcina cumpărătorului efectuarea acestor formalităţi.

Nu în ultimul rând inopozabilitatea înstrăinării, ce ar putea fi eventual invocată, este o noţiune de drept civil, iar materia dreptului contravenţional reglementează sancţiuni aplicate subiecţilor de drept pentru fapte ilicite cu scopul preveniri comiterii unor noi fapte ilicite, răspunderea contravenţională apropiindu-se, prin ilicit, mai mult de răspunderea penală. Așadar, nu se poate face analogie între opozabilitatea în materie civilă şi materia contravenţională.

Faptul că singura verificare pe care o face intimata este să consulte o bază de date (o verificare destul de sumară) şi nu face şi alte demersuri pentru a identifica utilizatorul reprezintă o deficienţă a intimatei şi nu poate fi imputată petentului.

Mai mult decât atât şi din punct de vedere al elementelor constitutive contravenţiei îi lipseşte elementul subiectiv, respectiv vinovăţia, în oricare din formele sale.

Aşa cum s-a pronunţat şi Curtea Constituţională prin mai multe decizii ( ex. Decizia nr.670/2009, Decizia nr.506/2010), nu se poate aplica o sancţiune contravenţională în lipsa elementului vinovăţiei, care este de esenţa acestuia.

Vânzătorul nu poate anticipa că cel care a cumpărat autovehiculul nu-l  va înmatricula  şi nu va achiziţiona rovinietă. Reaua credinţă a cumpărătorului nu este un element care să atragă răspunderea vânzătorului. Răspunderea este esenţialmente personală în materie contravenţională.

Având în vedere toate aceste elemente, precum şi faptul că singurul temei al răspunderii contravenţionale este săvârşirea unei contravenţii, raportat şi la împrejurarea că la data constatării contravenţiei petentul nu avea calitatea de utilizator al autovehiculului cu număr de înmatriculare XYZ, instanţa apreciază că nu poate fi angajată răspunderea  contravenţională a petentului conform art. 8 din OG 15/2002, întrucât acesta nu a săvârşit contravenţia reţinută în sarcina sa.

În consecinţă, instanţa urmează să admită plângerea formulată şi să dispună anularea procesului-verbal de constatare a contravenţiei seria R(fila 4) înlăturând sancţiunile aplicate prin acesta.

În temeiul art. 453 C.proc.civ şi a dreptului de dispoziţie al părţilor prevăzut de art. 9 C.proc civ., instanţa ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite plângerea formulată de petentul T I, cu domiciliul în Municipiul Hunedoara, identificat cu C.I. în contradictoriu cu intimata C, cu sediul în municipiul Bucureşti, B, având ca obiect anularea procesului verbal de contravenţie seria R.

Anulează procesul verbal seria R şi exonerează petentul de sancţiunea amenzii.

Cu apel în 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Hunedoara. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18.11.2015.

PreşedinteGrefier

Domenii speta

Spete similare