Conform art. 10 din Legea nr. 169/1997 „Suprafaţa adusă în cooperativă este cea care rezultă din: actele de proprietate, cartea funciară, cadastru, cererile de înscriere în cooperativă, registrul agricol de la data intrării în cooperativă

Decizie 80/A din 11.02.2016


Prin sentinţa civilă nr. 324 din 18.02.2015, pronunţată de Judecătoria Sighetu Marmaţiei în dosarul nr. 1893/307/2014, s-a respins plângerea formulată împotriva Hotărârii nr. 727 din 20.03.2003 de reclamantul U. G. G., în contradictoriu cu pârâţii Comisia locală Călineşti  pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor şi Comisia judeţeană Maramureş pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor.

În considerentele sentinţei se arată cu privire la termenul legal de 30 de zile  de la data comunicării prin scrisoare recomandată în care trebuie introdusă plângerea potrivit art. 53 din Legea 18/1991, instanţa a reţinut că potrivit adresei emise de Primăria Comunei Călineşti petentului i-a  fost comunicată hotărârea împotriva căreia a formulat plângere prin prezenta prin adresa nr. 907/2003, ci nu prin scrisoare recomandată conform articolului anterior menţionat.

În acest caz, în practica judiciară s-a decis că nu începe să curgă termenul de 30 de zile, persoana îndreptăţită putând formula plângere oricând, fără a se putea opune excepţia tardivităţii formulării plângerii.

Astfel, instanţa a constatat că plângerea împotriva hotărârii nr. 727/2003 nu a fost formulată cu depăşirea termenului legal instituit de art. 53 din Legea nr. 18/1991.

Instanţa a reţinut că admiterea unei cereri de reconstituire, impune, îndeplinirea unor condiţii imperative: formularea cererii, dovada calităţii de moştenitor îndreptăţit sau de titular, dovada proprietăţii. Din analiza actelor de stare civilă depuse la dosarul cauzei instanţa a reţinut de asemenea că petentul a făcut dovada calităţii de moştenitor după defunctul M. G..

 De asemenea, din documentaţia care a stat la baza emiterii hotărârii care se atacă prin prezenta, a reieşit că a fost formulată cerere de reconstituire de către antecesoarea petentului, U. M..

Cu privire la dovada dreptului de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 2,40 ha pădure, instanţa a reţinut că potrivit  dispoziţiilor art. 6 alin 1 ind. 2 din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si celor forestiere, prevăd: „consemnările efectuate între anii 1945 si 1990 în registrele agricole, cererile de intrare în fostele cooperative agricole de producţie, documentele existente la arhivele statului referitoare la proprietatea terenurilor, neînsoţite de titlurile de proprietate, au valoare declarativă cu privire la proprietate", iar potrivit articolului iM.t următor " în situaţia în care nu mai există înscrisuri doveditoare, proba cu martori este suficientă în reconstituirea dreptului de proprietate când aceasta se face pe vechile amplasamente şi când martorii ce le recunosc sunt proprietarii vecini sau moştenitorii lor, pe toate laturile terenului pentru care s-a cerut reconstituire”. 

De asemenea potrivit art. 11 alin 3 din HG nr. 890/2005 pentru aprobarea Regulamentului privind procedura de constituire, atribuţiile şi funcţionarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului si modului de atribuire a titlurilor de proprietate, instanţa reţine că pentru punerea în posesie a proprietarilor, la cererea de reconstituire se vor anexa: acte de proprietate, certificat de moştenitor, hotărâre judecătorească, daca există; în toate cazurile, certificat de naştere, certificat de deces al autorului, în cazul moştenitorilor, precum si orice alte acte din care să rezulte dreptul de proprietate asupra terenului solicitat".

Din analiza textelor de lege anterior invocate instanţa a reţinut că din conţinutul adeverinţei nr. 508/2014 emisă de Primărie Comunei Călineşti, nu rezultă că antecesorul petentului, M. G. a fost proprietarul terenului în suprafaţă de 2,40 ha pădure, ci doar posesia, care este unul din atributele dreptului de proprietate.

Cu privire la proba testimonială administrată la solicitarea petentului, instanţa a reţinut că aceştia nu au făcut parte din categoria celor menţionaţi de dispoziţiile art. 6 alin 1 ind. 3 din Legea nr. 1/2000. 

Faţă de considerentele expuse, instanţa, apreciind că petentul nu a făcut dovada dreptului de proprietate a antecesorului său asupra suprafeţei de 2,40 ha teren  situată în locul numit “Pădurea Văleniului-Săcătura”, a respins plângerea formulată de acesta împotriva Hotărârii nr. 727 din 20.03.2003 emisă de Comisia Judeţeană Maramureş de aplicare a legii fondului funciar.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel U.G.–G. care a solicitat admiterea apelului, schimbarea sentinţei atacate, admiterea plângerii, anularea hotărârii nr. 727 din 20.03.2003, anexa 53 emisă de Comisia Judeţeană Maramureş pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor şi reconstituirea în favoarea mamei petentului, numitei U. M. dreptul de proprietate asupra suprafeţei de 2,40 ha pădure situat în satul Văleni, comuna Călineşti, judeţul Maramureş la locul numit „Pădurea Văleniului - Săcătură” cuprinsă în U.P. I, u.a. 433 A identificat prin nota de constatare a expertului tehnic T.V..

În motivarea apelului se arată că numita U. M. a formulat cerere de reconstituire la data de 03.04.1998 deci cererea a fost făcută la Legea nr. 169/1997. Art. 10 din lege oferă posibilitatea ca dovada dreptului de reconstituire să poată fi făcută şi prin situaţia din registrul agricol.

Prin Legea nr. 1/2000 dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 18/1991 nu au fost modificate.

Prin O.U.G. 102/2001 şi prin art. 6 alin. 1 indice 1 şi art. 6 alin. 1 indice 2 din Legea nr. 247/2005 au apărut modificările la care instanţa face referire.

Prin formularea plângerii împotriva unei hotărâri din 2003 dispoziţiile 6 alin. 1 indice 2 astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 247/2005 nu sunt aplicabile, neretroactivând.

Numitul M. G. care este tatăl lui U. M. şi bunic al petentului a figurat în registrul agricol în anul 1950 cu suprafaţa de 2,40 ha pădure, nelegal instanţa de fond a respins plângerea.

În drept s-au invocat dispoziţiile art. 466 şi următoarele din Noul Cod de procedură civilă.

În probaţiune s-au solicitat relaţii.

Analizând apelul prin prisma motivelor invocate, în baza dispoziţiilor art. 480 alin. 1 Noul Cod procedură civilă, tribunalul constată următoarele:

Conform copiei după registrul comisiei locale în data de 03.04.1998 la poziţia 146 s-a înregistrat cererea formulată de U. M. pentru reconstituirea dreptului de proprietate cu privire la terenul pădure în suprafaţă de 2,40 ha . Această cerere nu se mai regăseşte fiind pierdută.

Prin hotărârea din 20.03.2003 Comisia Judeţeană Maramureş pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor invalidează cererea formulată de U. M. fără nici o motivare.

Din adeverinţa nr. 508/2014 eliberată de Comisia Călineşti reiese că numitul M. G. cu ultimul domiciliu în comuna Călineşti sat Văleni nr. 284 figurează în registrul agricol al anilor 1948 – 1951 cu suprafaţa de 2,40 ha pădure M. G. a fost tatăl numitei U. M., iar apelantul este fiul numitei U. M. decedată la data de 30.07.2005. După M. G. nu s-a reconstituit dreptul de proprietate conform precizărilor făcute de comisia locală.

Din cele arătate mai sus reiese că cererea de reconstituire a fost depusă la data de 03.04.1998, deci legea aplicabilă la aceea dată era Legea nr. 169/1997.

Conform art. 10 din Legea nr. 169/1997 „Suprafaţa adusă în cooperativă este cea care rezultă din: actele de proprietate, cartea funciară, cadastru, cererile de înscriere în cooperativă, registrul agricol de la data intrării în cooperativă, evidenţele cooperativei sau, în lipsa acestora, din orice alte probe, inclusiv declaraţii de martori."

Aceste dispoziţii legale se aplică şi pentru reconstituirea dreptului de proprietate cu privire la terenurile cu vegetaţie forestieră. Ca atare dispoziţiile legale aplicabile sunt cele care erau în vigoare la data formulării cererii, respectiv dispoziţiile Legii nr. 169/1997.

Din economia textului de lege mai sus redat, respectiv art. 10 reiese că, suprafaţa adusă în cooperativă este cea care rezultă din: actele de proprietate, cartea funciară, cadastru, cererile de înscriere în cooperativă, registrul agricol de la data intrării în cooperativă, evidenţele cooperativei sau, în lipsa acestora, din orice alte probe, inclusiv declaraţii de martori.

În cauză din probele administrate (registrul agricol, declaraţiile martorilor audiaţi) reiese că bunicul apelantului, respectiv numitul M. G. a deţinut terenul pădure, transmis din moşi strămoşi.