Ca atare, în mod greşit a reţinut prima instanţă autoritatea de lucru judecat nefiind îndeplinită condiţia triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză prevăzută de art. 431 al. 1 Cod procedură civilă

S-a constatat că prin  sentinţa civilă nr. 1371 din 03 martie 2015 pronunţată de Judecătoria Baia Mare s-a respins acţiunea civilă formulată de reclamantul T. I. în contradictoriu cu pârâtul M. T. , admiţându-se excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de pârâtul  M. T..

 Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut că prin cererea formulată reclamantul T. I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul M. T., constatarea nulităţii absolute a contractului de prestări servicii încheiat între părţi la data de 07.01.2007, repunerea părţilor în situaţia anterioară, în sensul restituirii avansului de 1.500 lei achitat şi a exonerării reclamantului de la plata diferenţei de 5.500 lei, învederând că la data de 07.01.2007 a încheiat cu pârâtul un contract de prestări servicii, având ca obiect efectuarea de către pârât a unei expertize contabile pentru suma de 7.000 lei.  Acest act juridic este lovit de nulitate absolută întrucât pârâtul a ignorat o normă imperativă de ordine publică prevăzută de art. 11 alin. (3) din O.G. nr. 65/1994, normă care îi interzicea desfăşurarea de activităţi de expertiză contabilă concomitent cu desfăşurarea de activităţi comerciale.

Analizând înscrisurile de la dosar, prima instanţă a reţinut că prin decizia civilă nr. 722/R, Tribunalul Maramureş a respins ca nefondat recursul declarat de numitul T. I. în contra sentinţei civile nr. 1145 din 28.02.2008 pronunţată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr. 5861/182/2007.  S-a reţinut că Sentinţa civilă nr. 1145 din 28.02.2008 este temeinică şi legală, cu următoarele considerente „Analizând contractul de prestări servicii se constată că obiectul acestuia a fost efectuarea unei expertize în dosarul penal instrumentat de Poliţia Maramureş, conform legislaţiei în vigoare, cel mai târziu în data de 15.02.2007. Era stipulat în mod expres de părţi respectarea legislaţiei în vigoare, ori aceasta era cea prevăzută de Codul de procedură penală în conformitate cu care trebuia efectuată expertiza. Nu s-a invocat culpa contractuală, expertul M. fiind ţinut de dispoziţiile legii penale şi de faptul că efectua expertiza împreună cu un alt expert numit de organul de urmărire penală. Expertiza s-a întocmit cu respectarea art. 122 din Codul de procedură civilă.

În contract era stipulată clauza de achitare a sumei complete în termen de 24 de ore de la depunerea expertizei.

Împrejurarea invocată de recurentul-reclamant că intimatul-pârât nu avea calitatea de expert la data semnării contractului nu a fost probată, urmând a fi înlăturată”.

Astfel că, prin sentinţa civilă mai sus amintită, rămasă irevocabilă, s-a admis acţiunea lui M. T., pârât în prezenta cauză, reclamantul T. I. fiind obligat la plata sumei de  5.500 lei diferenţă onorariu expertiză, cu penalităţi de 1% pe zi de întârziere, de la data de 24 august 2007 şi daune morale de 1.000 lei.

Prin cererea de revizuire formulată de reclamant, s-a solicitat schimbarea deciziei atacate în scopul admiterii cererii reconvenţionale formulată de reclamantul T. I..

Prin Decizia civilă nr. 315/R pronunţată în dosarul nr. 9520/100/2012, Tribunalul Maramureş a respins cererea de revizuire, constatându-se că înscrisurile depuse la dosar nu îndeplinesc condiţiile arătate la art. 322 pct. 5 din Codul de procedură civilă. În continuare reclamantul a formulat cerere de rezoluţiune contract  în dosarul  în dosarul nr. 3300/182/2011 al Judecătoriei Baia Mare. Prin Sentinţa civilă nr. 4878 din 16.05.2012 s-a respins acţiunea formulată, iar în urma recursului s-a trimis dosarul în rejudecare.

Prin sentinţa civilă nr. 10807 pronunţată în dosarul nr. 3300/182/2011, s-a respins acţiunea reclamantului ca prescrisă, reţinându-se că actul juridic a fost încheiat la data de 10.01.2007, iar cererea prezentă a fost înregistrată la data de 10.01.2014, termenul de prescripţie de 3 ani fiind depăşit.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul T. I. solicitând  admiterea apelului, anularea hotărârii atacate şi, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare Judecătoriei Baia Mare, în subsidiar, judecarea pe fond a cauzei, in sensul admiterii acţiunii, cu consecinţa constatării nulităţii absolute a contractului de prestări servicii încheiat la data de 07.01.2007 şi repunerii părţilor în situaţia anterioară, respectiv restituirea avansului de 1500 lei achitat şi exonerarea subsemnatului de la plata diferenţei de 5500 lei.

În motivarea apelului apelantul a învederat că prin acţiunea formulată a solicitat a se constata nulitatea contractului încheiat cu pârâtul raportat la mai multe motive, dar în principal având în vedere împrejurarea că pârâtul a încălcat o normă imperativă, de ordine publică, prevăzută de art. 11 alin. (3) din OG nr. 65/1994,  normă care îi interzicea acestuia să desfăşoare activităţi de expertiză contabilă concomitent cu desfăşurarea de activităţi comerciale.

Prin sentinţa atacată, prima instanţă nu a făcut altceva decât un rezumat al litigiilor purtate de-a lungul timpului între cele două părţi, fără a se referi în vreun fel la prezenta acţiune, pentru ca în dispozitiv să arate că „Respinge acţiunea civilă ( ... ). Admite excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de pârâtul M. T.".

Cu toate că arată în primă fază că respinge acţiunea, apreciem că aceasta nu este soluţia dată raportat la fondul litigiului, întrucât în cuprinsul considerentelor nu se discută deloc despre fondul problemei, acesta fiind soluţia dispusă ca urmare a admiterii excepţiei autorităţii de lucru judecat.

Admiterea acestei excepţii s-a făcut în mod total eronat, soluţia nefiind corectă. În cauză nu sunt îndeplinite condiţiile art. 431 C.proc.civ.: „Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, in temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect. "

Este îndeplinită doar condiţia identităţii de părţi, dar nu aceeaşi este situaţia cu privire la celelalte două condiţii, această cerere nu are aceeaşi cauză şi nici acelaşi obiect cu celelalte litigii dintre părţi.

Aşadar, acţiunea introdusă de M. T. în dosarul nr. 5861/182/2007 al Judecătoriei Baia Mare fost întemeiată pe răspunderea contractuală a apelantului, aspect ce reiese din temeiul de drept al cererii de chemare în judecată şi din notele de şedinţe ale apelantului (fila 76 din acelaşi dosar). Dosarul nr. 9520/100/2012 reprezintă, într-adevăr, o cerere de revizuire a hotărârii pronunţate în dosar nr. 5861/182/2007, având, aşadar, acelaşi obiect şi aceeaşi cauză cu acel dosar.

În dosarul nr. 3300/182/2011 al Judecătoriei Baia Mare, obiectul îl reprezintă cererea de rezoluţiune a contractului de prestări servicii, ce implică, în definitiv, desfiinţarea cu efecte retroactive a acestuia, cauza fiind executarea neconformă a contractului. Deşi iniţial această acţiune a fost respinsă pe fond, în rejudecare nu s-a mai discutat fondul cauzei, acţiunea fiind soluţionată pe excepţia prescripţiei, care s-a admis.

De asemenea, între cele două instituţii, răspunderea civilă contractuală ori rezoluţiunea contractului, pe de o parte şi acţiunea în nulitatea absolută, pe de altă parte, diferă condiţiile ce trebuie îndeplinite.

Pentru toate aceste motive, nu sunt îndeplinite condiţiile autorităţii de lucru judecat şi se impunea respingerea acestei excepţii.

In temeiul art. 480 alin. (3) teza II, „în cazul în care se constată că, în mod greşit, prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului (. „) instanţa de apel va anula hotărârea atacată şi va trimite cauza spre rejudecare primei instanţe, in cazul în care părţile au solicitat în mod expres luarea acestei măsuri prin cererea de apel. "

Aşadar,  în mod greşit instanţa a admis excepţie şi nu a pronunţat o soluţie raportat la fondul cauzei, motiv pentru care se impune anularea acestei hotărâri şi trimiterea spre rejudecare a cauzei, pentru ca părţile să nu fie lipsite de dublul grad de jurisdicţie.

In subsidiar, în situaţia respingerii cererii principale, apelantul a solicitat rejudecarea  cauzei pe fond, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, având în vedere că potrivit art. 11 alin. (3) din O.G. nr. 65/1994 privind organizarea activităţii de expertiză contabilă şi a contabililor autorizaţi (aşa cum era în vigoare la data încheierii contractului), articol introdus prin Legea nr. l 86/1999 privind aprobarea O.G. nr. 89/1998 pentru modificarea şi completarea O.G. nr. 65/1994, "Experţii contabili (...) nu pot să îşi exercite atribuţiile conferite de această calitate pe durata în care desfăşoară orice activitate salarizată în afara Corpului Experţilor Contabili şi a Contabililor Autorizaţi sau activitate comercială,cu excepţia activităţilor didactice, literare, publicistice în domeniu şi cea de parlamentar, consilier local sau judeţean pe durata mandatului. Prevederile acestui alineat au aplicabilitate începând cu exerciţiul financiar al anului 2000. ".

Aşadar, în perioada în care desfăşurau activităţi comerciale, experţii contabili, inclusiv pârâtul M. T., erau incompatibili să desfăşoare şi activităţi specifice calităţii de expert, respectiv activităţi din profesii libere. Prin contractul încheiat cu subsemnatul, M. T. s-a angajat să desfăşoare tocmai o activitate specifică profesiei de expert: aceea de a efectua o expertiză contabilă.

Insă, în cursul anului 2007 pârâtul M. T. a desfăşurat activităţi comerciale, aşa cum reiese din declaraţiile acestuia către Administraţia Finanţelor Publice, prin completarea în acest sens a formularului D200. Rezultă astfel că, cel puţin în anul 2007, pârâtul M. T. era incompatibil să desfăşoare activităţi de expert contabil.

Procedând în acest mod, pârâtul a ignorat o normă imperativă, de ordine publică, prevăzută de art. 11 alin. (3) din OG nr. 65/1994, normă care îi interzicea desfăşurarea de activităţi de expertiză contabilă concomitent cu desfăşurarea de activităţi comerciale, fapt ce atrage nulitatea absolută a contractului încheiat cu apelantul.

Intimatul s-a opus admiterii apelului.

Apelul este fondat.Reclamantul apelant T. I. a investit prima instanţă cu o acţiune în constatarea nulităţii absolute a contractului de prestări servicii încheiat între părţi la data de 07.01.2007, repunerea părţilor în situaţia anterioară, în sensul restituirii avansului de 1.500 lei achitat şi a exonerării reclamantului de la plata diferenţei de 5.500 lei,  motivele de nulitate absolută invocate fiind: încălcarea  normei imperative, de ordine publică, prevăzute de art. 11 alin. (3) din OG nr. 65/1994, normă care îi interzicea pârâtului M. T. desfăşurarea de activităţi de expertiză contabilă concomitent cu desfăşurarea de activităţi comerciale, ce se circumscrie, în opinia apelantului reclamant, fraudei la lege; eroarea asupra calităţii persoanei, reclamantul învederând că a încheiat  contractul de prestări servicii, cu caracter intuitu personae, tocmai în considerarea calităţii pârâtului de expert contabil autorizat, însă acestuia îi era interzisă efectuarea de expertize de specialitate şi, implicit, încheierea de contracte în acest sens, deoarece desfăşura, în acea perioadă, activităţi comerciale; în situaţia în care pârâtul i-ar fi adus la cunoştinţă exercitarea de către acesta şi de activităţi comerciale şi interdicţia prevăzută de legea specială, reclamantul apelant susţine că nu şi-ar fi dat consimţământul la încheierea contractului; cauza ilicită şi imorală, ca element esenţial al contractului. Fiind vorba despre un contract de prestări servicii, cauza pentru care apelantul a contractat este aceea de a i se efectua un raport de expertiză, iar cauza pentru care prestatorul (pârâtul) a contractat este obţinerea de foloase materiale, respectiv preţul stabilit. Întrucât conform prevederilor din O.G. nr. 65/1994, pârâtului îi era interzisă exercitarea activităţilor specifice calităţii de expert contabil, dorinţa pârâtului de a obţine foloase materiale suplimentarea tocmai prin încălcarea normelor prohibitive, nu poate constitui decât o cauză ilicită, sancţionată cu nulitatea absolută a contractului.

Prima instanţă a respins această cerere ca şi consecinţă a admiterii excepţiei autorităţii de lucru judecat, analizată în raport de decizia civilă nr. 722/R/11.06.2008 a Tribunalului Maramureş prin care s-a respins recursul declarat de T. I. împotriva sentinţei civile nr. 1145 din 28.02.2008 pronunţată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr. 5861/182/2007 şi, probabil, în raport de sentinţa civilă nr.10807 pronunţată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr. 3300/182/2011.

În ce priveşte  decizia civilă nr.722/R/11.06.2008 a Tribunalului Maramureş, instanţa reţine că în dosarul nr. 5861/182/2007 în care aceasta a fost pronunţată, instanţa de judecată a fost investită a soluţiona cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul M. T. împotriva pârâtului T. I., având ca obiect executarea contractului de prestări servicii din 10 ianuarie 2007 încheiat între părţi, în sensul obligării pârâtului la plata sumei de 5.500 lei diferenţă onorar expertiză, cu penalităţi de 1 % pe zi de întârziere de la data promovării acţiunii şi daune morale în sumă de 1.000 lei, precum şi cererea reconvenţională formulată de pârâtul T. prin care a solicitat, în baza art. 942 Cod civil, art. 943, art. 969, art. 970 Cod civil, art. 1069 Cod civil, art. 1073, 1075 Cod civil, obligarea reclamantului – pârât reconvenţional la plata sumei totale de 8.820 lei reprezentând : 7280 lei penalităţi de 1 % pe zi din valoarea contractului pentru 104 zile întârziere şi 1.000 lei daune morale contractuale şi obligarea reclamantului să restituie pârâtului de urgenţă şi integral, documentele preluate în 11 ianuarie 2007, conform procesului – verbal de P.re – primire cu daune moratorii de 50 lei pentru fiecare zi de întârziere începând cu data pronunţării sentinţei.

Ca atare, ambele cereri deduse judecăţii în dosarul nr. 5861/182/2007 au avut ca obiect executarea obligaţiilor asumate de părţi în contractul de prestări servicii din 10 ianuarie 2007, fiecare parte contractantă reclamând neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a acestora.

 În prezentul dosar, după cum s-a mai arătat, s-a invocat nulitatea absolută a contractului de prestări servicii din 10 ianuarie 2007 încheiat între părţi, atât cauza, cât şi obiectul cererilor fiind diferite.

Ca atare, în mod greşit a reţinut prima instanţă autoritatea de lucru judecat în raport de decizia civilă nr.722/R/11.06.2008 a Tribunalului Maramureş prin care s-a respins ca nefondat recursul împotriva sentinţei civile nr. 1145 din 28.02.2008 pronunţate de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr. 5861/182/2007, nefiind îndeplinită condiţia triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză prevăzută de art. 431 al. 1 Cod procedură civilă.

Faptul că în etapa procesuală a recursului exercitat în dosarul nr. 5861/182/2007, recurentul-reclamant T. I. a invocat că intimatul-pârât M. T. nu avea calitatea de expert la data semnării contractului, iar instanţa de recurs a menţionat în considerentele deciziei că această împrejurare nu a fost probată, înlăturând-o, nu conduce nicidecum la reţinerea excepţiei autorităţii de lucru judecat care aduce o limitare a exerciţiului dreptului la acţiune, lipsindu-l de componenta sa referitoare la dreptul de a obţine condamnarea pârâtului.

De asemenea, greşit s-a admis excepţia autorităţii de lucru judecat şi în raport de sentinţa civilă nr. 10807 pronunţată în dosarul nr. 3300/182/2011, prin care s-a respins ca prescrisă cererea reclamantului (aici apelant)  T. I. de rezoluţiune a contractului de prestări servicii din 10 ianuarie 2007, a cărui nulitate absolută se invocă în prezentul dosar, cauza celor două acţiuni fiind, în mod evident, diferită.

Domenii speta

Spete similare