Uzucapiune

Deliberând asupra cauzei civile de faţă;

Prin cererea înregistrată pe rolul judecătoriei Bacău în data de 13.02.2013, sub numărul ………../180/2014, reclamanta B.A. a chemat în judecată pe pârâta U.A.T.T.,  solicitând să se constate că a dobândit, pe calea uzucapiunii de 30 ani, dreptul de proprietate asupra terenului de 500 mp situat în comuna T.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că în anul 2012 a cumpărat prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat prin Încheierea nr. …. al BNP Z.C.C., o suprafaţă de teren de 1500 mp care se învecinează cu suprafaţa de 500 mp în litigiu şi pe care în momentul respectiv nu era interesată să o cumpere, şi a încheiat un înscris sub semnătură privată prin care s-a înţeles cu vânzătoarea să cumpere doar terenul, fără casa construită pe acesta. Atunci când a vrut să întocmească actele la notar, reclamanta a constatat că suprafaţa de 500 mp nu era inclusă în titlul de proprietate al vânzătoarei.

Potrivit susţinerilor reclamantei, autoarea sa, V.M., a stăpânit terenul respectiv din anul 1970 iar pe acel teren are construită casă încă din anul 1950. S-a mai arătat că întreaga suprafaţă de 2000 mp este împrejmuită cu gard şi au existat nici un fel de probleme cu vecinii.

În plus, a mai arătat reclamanta, că prin adresa nr. 5760/13.12.2012, pârâta a recunoscut că autoarea sa era cea cunoscută ca proprietar al terenului în suprafaţă de 500 mp şi a casei situate pe acesta, iar prin adresa nr. 1209/12.04.2013 a recunoscut că aceasta stăpâneşte întreaga suprafaţă de 2000 mp, arătând însă că cei 500 mp sunt la dispoziţia Comisiei Locale.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1846-1894 VCC şi art. 1049-1052 NCPC.

În dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosarul cauzei înscrisuri doveditoare ( f. 6-18).

Legal citată, pârâta U.A.T.T. a depus întâmpinare în cauză, solicitând respingerea acţiunii.

Potrivit susţinerilor pârâtei, terenul ce nu apare pe titlul de proprietate al vânzătoarei, V.M., este constituit rezervă la dispoziţia Comisiei Locale. Astfel, potrivit art. 18 din Legea nr. 18/1991: Terenurile din extravilan aduse sau preluate în orice alt mod în patrimoniul cooperativei agricole de producţie de la cooperatori sau de la alte persoane care au decedat şi nu au moştenitori, precum şi terenurile pentru care nu s-au formulat cereri de restituire rămân la dispoziţia comisiei.

(2) Toate terenurile cooperativei agricole de producţie care nu sunt atribuite conform art. 14-17, precum şi terenurile extravilane proprietatea statului aflate în folosinţa cooperativei, rămân, de asemenea, la dispoziţia comisiei, urmând a fi atribuite altor persoane îndreptăţite, potrivit prevederilor prezentei legi.

(3) Terenurile neatribuite, rămase la dispoziţia comisiei, trec în domeniul privat al comunei, oraşului sau al municipiului, urmând a fi puse la dispoziţia celor care doresc să întemeieze sau să dezvolte exploataţii agricole, prin închiriere, concesionare sau vânzare, în condiţiile legii.

A mai arătat pârâta, că suprafaţa de 500 mp nu a fost deţinută niciodată cu titlu legal de V.M., la rolul acesteia, figurând doar suprafaţa de 1500 mp, reconstituită conform dispoziţiilor Legii nr. 18/1991, prin titlul de proprietate nr. …. Deşi reclamanta a arătat că V.M. deţine acel teren încă din anul 1970, pârâta a arătat că afirmaţia este nefondată, întrucât terenurile respective se afla în proprietatea fostelor C.A.P.- uri. Totodată, V.M. a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate doar pentru suprafaţa de 1500 mp, nu şi pentru suprafaţa de 500 mp.

Având în vedere că suprafaţa de 500 mp nu a fost revendicată de proprietar, aceasta rămâne la dispoziţia Comisiei Locale.

În drept, au fost invocate dispoziţiile Legii nr. 18/1991, Legii nr. 165/2013 şi C. proc. civ.

LA întâmpinare au fost anexate înscrisuri doveditoare (f. 49-53).

La dosarul cauzei a fost depusă documentaţia cadastrală efectuată în sistem STEREO 70 ( f. 86-88).

La data de 20.02.2015, la dosarul cauzei s-a formulat opoziţie de către C.L.A.L.F.F. T. S-a arătat că potrivit, art. 18 din Legea nr. 18/1991, terenul în suprafaţă de 500 mp, nefiind atribuit, se află la dispoziţia Comisiei Locale pentru emiterea titlurilor de proprietate pentru cetăţenii îndreptăţiţi.

Reclamanta a depus întâmpinare la opoziţie, arătând că, având în vedere că Comisia Locală este o entitate cu activitate administrativă, condusă de primarul localităţii, toate terenurile constituite ca rezervă a acesteia, aparţin unităţii administrativ teritoriale. S-a mai arătat că atât opozanta, cât şi pârâta au recunoscut că terenul în litigiu a fost ocupat doar de către reclamantă şi autoarea sa, chiar şi în perioada CAP urilor, nefiind tulburate de nimeni. Referitor la imposibilitatea de a dispune de teren în virtutea legii nr. 165/2013, acest argument este pur formal faţă de dispoziţiile art. 7 alin. (2) care prevede că se exceptează terenurile cuprinse în hotărârile judecătoreşti.

La data de 21.09.2015, Comisia Locală a depus răspuns la întâmpinarea depusă de reclamantă, arătând că autoarea reclamantei, V.M., a solicitat conform Legii nr. 18/1991, reconstituirea dreptului de proprietate prin cererea nr. 2429/1991, sens în care a fost eliberat titlul de proprietate nr. …. S-a mai arătat că în urma finalizărilor lucrărilor de inventariere a terenurilor în conformitate cu prevederile Legii nr. 165/2013 s-a constatat că la nivelul UAT T. există o rezervă de 202 ha, în timp ce necesarul teren pentru finalizarea cererilor la Legea nr. 18/1991, este de 243 ha. Într-adevăr, conform art. 7 alin. (1) din Legea nr. 165/2013: Până la întocmirea situaţiei centralizatoare la nivel local, se suspendă emiterea hotărârilor de validare/invalidare de către comisiile judeţene de fond funciar sau, după caz, de către Comisia de Fond Funciar a Municipiului Bucureşti, eliberarea titlurilor de proprietate, punerea în posesie de către comisiile locale de fond funciar, precum şi orice alte proceduri administrative în domeniul restituirii fondului funciar.(2) Dispoziţiile alin. (1) nu sunt aplicabile în cazul hotărârilor judecătoreşti definitive şi irevocabile, or în cauză nu există o hotărâre definitivă.

De asemenea, a fost reiterat textul articolului 18 din Legea nr. 18/1991.

La termenul de judecată din data de 12.10.2015, instanţa a încuviinţat proba cu înscrisuri şi  proba testimonială cu martorii G.I. şi M.F., declaraţiile acestora fiind consemnate în scris  şi ataşate la dosarul cauzei ( f. 126-127).

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

În fapt, astfel cum rezultă din actul de vânzare veşnică  din data de 06.06.2012 depus la fila 57, reclamanta a cumpărat de la numita V.M. suprafaţa de 500 mp teren având ca vecini: la Est D.G., la Nord cu Drumul Naţional, la Vest cu B.A., contra sumei de 2600 lei.

Astfel cum reiese din susţinerile reclamantei, coroborat cu actul de vânzare veşnică ( fila 57), numita V.M. stăpâneşte terenul încă din anul 1970, având pe acesta construită o casă.

În drept, în sistemul codului civil, uzucapiunea este un mod originar de dobândire a proprietăţii unui bun imobil, ca efect al exercitării posesiunii utile asupra acelui bun într-un interval de timp determinat de lege şi apare ca o sancţiune împotriva adevăratului proprietar, care, dând dovadă de neglijenţă sau de lipsă de diligenţă, s-a delăsat vreme îndelungată de bunul său aflat în mâna unor alte persoane.

Pentru dobândirea dreptului de proprietate imobiliară prin uzucapiunea de 30 de ani, astfel cum este reglementată în art. 1980 Cod Civil, este necesar să fie îndeplinite, cumulativ, două condiţii: posesia propriu-zisă să fie utilă, adică neviciată şi să fie exercitată neîntrerupt timp de 30 de ani, indiferent dacă posesorul este de bună-credinţă sau de rea-credinţă.

Exercitarea în fapt a unor acte asupra bunului, adică simpla detenţiune, poate avea loc în numele detentorului însuşi sau în numele altuia, în acest din urmă caz, beneficiile posesiei aparţinând celui a cărui pretenţie de drept se manifestă prin intermediul detentorului de fapt

În cauză, reclamanta invocă joncţiunea posesiei sale cu posesia autoarei sale, V.M.  Astfel, din dispoziţiile cuprinse în art. 1860 C. civil rezultă că cel care invocă uzucapiunea poate uni posesia exercitată de el cu posesia exercitată de autorul său. Pentru a opera joncţiunea posesiilor este necesar ca toţi posesorii anteriori să fi exercitat o posesia utilă.

Prin art. 1853 Cod Civil se prevede că „actele ce exercităm sau asupra unui lucru al altuia, sub un nume precar, adică în calitate de depozitari, uzufructuari etc. sau asupra unui lucru comun, în puterea destinaţiei legale a aceluia, nu constituie o posesiune sub nume de proprietar” precum şi că „tot asemenea este posesia ce am exercita asupra unui bun al altuia, prin simpla îngăduinţă a proprietarului său”.

Cu toate că nu este tratată ca un viciu al posesiei în Codul civil, precaritatea poate fi considerată mai mult decât atât, şi anume ca o lipsă a însăşi posesiei, deoarece este lipsită de elementul intenţional al posesiei. Precaritatea, deşi echivalează cu o lipsă a posesiei însăşi, în concepţia Codului civil apare totuşi ca un viciu absolut şi perpetuu al posesiei, pentru că persoanele enumerate în art.1853 posedă pentru altul.

De asemenea, potrivit art. 1844 Cod Civil „nu se poate prescrie domeniul lucrărilor care, din  natura lor proprie, sau printr-o declaraţie a legii, nu pot fi obiecte de proprietate privată, ci sunt scoase în afară din comerţ”. Dispoziţiile acestui articol creează un regim juridic derogator pentru bunurile care fac parte din domeniul public al statului şi al unităţilor administrativ teritoriale.

În speţă, astfel cum rezultă din relaţiile comunicate de pârâtă, suprafaţa de 500 mp face parte dintr-o zonă care, înainte de anul 1989, a fost supusă colectivizării. Astfel cum s-a arătat, colectivizarea a presupus confiscarea terenurilor agricole proprietate privată şi trecerea acestora în proprietatea cooperatistă (a fostelor C.A.P.-uri) ca formă de proprietate de stat.

Conform art.36 alin.1 din Legea nr.18/1991 a fondului funciar, terenurile aflate în proprietatea statului la momentul apariţiei legii, situate în intravilanul localităţilor şi care sunt în administrarea primăriilor, trec în proprietatea comunelor, oraşelor sau a municipiilor, urmând regimul juridic al terenurilor prevăzute la art. 26. Potrivit acestui articol terenurile situate în intravilanul localităţii, care au aparţinut cooperatorilor sau altor persoane care au decedat, în ambele cazuri fără moştenitori, trec în proprietatea comunei, oraşului sau a municipiului, după caz, şi în administrarea primăriilor (…). Art.4 din Legea nr.213/1998 stabileşte că domeniul privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale este alcătuit din bunuri aflate în proprietatea lor şi care nu fac parte din domeniul public, asupra cărora statul sau unităţile administrativ-teritoriale au un drept de proprietate privată.

Totodată, conform art. 18 din Legea nr. 18/1991 (1) Terenurile din extravilan aduse sau preluate în orice alt mod în patrimoniul cooperativei agricole de producţie de la cooperatori sau de la alte persoane care au decedat şi nu au moştenitori, precum şi terenurile pentru care nu s-au formulat cereri de restituire rămân la dispoziţia comisiei.

(2) Toate terenurile cooperativei agricole de producţie care nu sunt atribuite conform art. 14 - 17, precum şi terenurile extravilane proprietatea statului aflate în folosinţa cooperativei, rămân, de asemenea, la dispoziţia comisiei, urmând a fi atribuite altor persoane îndreptăţite, potrivit prevederilor prezentei legi.

(3) Terenurile neatribuite, rămase la dispoziţia comisiei, sau din domeniul privat al statului, din aceeaşi localitate sau din alte localităţi, se pot restitui, la cerere, în condiţiile legii, foştilor proprietari sau moştenitorilor acestora care au fost înscrişi în anexele privind despăgubirile la regulamentele de aplicare a legilor fondurilor funciar.

În cauză, instanţa reţine că deşi autoarea reclamantei arată că terenul pe care îl vinde este proprietatea sa, prin cererea de restituire a terenurilor cu care s-a înscris în cooperativa de producţie formulată la data de 25.03.1991 ( fila 49) nu se regăseşte şi suprafaţa de 500 mp.

În consecinţă,  posesia exercitată de reclamant asupra suprafeţei de 500 mp. nu a fost una utilă, ci o posesie precară, cu îngăduinţa C.A.P.-ului, până în anul 1989. Abia din momentul trecerii acestei suprafeţe de teren în proprietatea privată a unităţilor administrativ-teritoriale, prin dispoziţiile Legii nr. 18/1991, s-ar putea concepe exercitarea unei posesii utile, însă în raport cu această dată, termenul de 30 de ani cerut de art. 1890 Cod Civil pentru a uzucapa nu este împlinit.

Având în vedere aceste considerente de fapt şi de drept, reţinând că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune, instanţa va respinge cererea formulată, ca neîntemeiată.

Domenii speta

Spete similare