Acţiune oblică. Efecte

Decizie 337 din 23.11.2016


Acţiune oblică. Efecte

Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, rep. : art. 1560-1561

Efectul admiterii acţiunii în pretenţii pe care creditorul o promovează în locul debitorului său este reîntregirea patrimoniului debitorului cu suma de bani pe care acesta o are de recuperat de la propriul debitor şi nu cel de satisfacere a creanţei creditorului reclamant, acesta neputând cere pe calea acţiunii oblice ca suma de bani pe care debitorul său ar trebui să o primească să îi fie achitată direct lui.

(Secţia I civilă, Decizia civilă nr. 337 din 23 noiembrie 2016, rezumată de judecător Florin Şuiu)

Prin acţiunea civilă înregistrată la 29.03.2016, reclamanta SC A… SRL a solicitat obligarea asociaţiei pârâtă B…. la plata sumei de 501.180,75 lei şi a dobânzii legale; a solicitat ca în cauză să fie citaţi şi debitorii C… şi D…, pentru ca hotărârea pronunţată să le fie opozabilă.

În motivare, a învederat că are calitatea de creditor al debitorilor C… şi D…, care îi datorează suma de 1.715.454 lei compusă din suma de 1.673.200 lei cu titlu de restituire preţ ca urmare a anulării contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1/2006, 21.394,40 lei cu titlu de daune interese şi 20.860 lei cu titlu de cheltuieli de judecată acordate prin sentinţa civilă nr. 752/03.11.2010 de Tribunalul Arad în dosarul nr. x/108/2010, creanţa fiind  certă, lichidă şi exigibilă.

A arătat că prin sentinţa arătată s-a constatat nulitatea contractului de vânzare-cumpărare încheiat între asociaţia vânzătoare şi cumpărătorii C… şi D… autentificat sub nr. 9/2010, astfel că s-a născut obligaţia asociaţiei pârâte la restituirea către cumpărători a preţului de 501.180,75 lei încasat conform actului autentic.

Deşi, astfel, cumpărătorii au dreptul să încaseze preţul achitat, ceea ce ar duce la readucerea în patrimoniul lor a sumei de 501.180,75 lei, întrucât sunt urmăriţi silit de societatea reclamantă în dosarul de executare silită deschis de aceasta pentru plata debitului de 1.715.454 lei, sunt conştienţi că această operaţiune nu le-ar profita, de aici dezinteresul sau reaua-credinţă în a chema în judecată terţa persoană pentru a obţine restituirea preţului achitat.

A mai arătat că, urmare a rămânerii definitive a sentinţei menţionate, a deschis un dosar de executare silită, însă în cadrul dosarului nu s-a recuperat nici o sumă de bani, nu s-a reuşit identificarea vreunui bun imobil sau mobil, iar debitorii nu au disponibilităţi în bănci, astfel că sunt insolvabili.

A învederat că pentru înlăturarea efectelor relei-credinţe a debitorului, legea recunoaşte creditorului dreptul de a i se substitui pentru a exercita drepturile sau acţiunile patrimoniale neexercitate de acesta, în cauză fiind îndeplinite condiţiile pentru admisibilitatea acţiunii, astfel: este vorba de drepturi ce se află în patrimoniul debitorului pe cale a se pierde datorită pasivităţii acestuia;debitorul poate deveni titularul unui drept dacă nu ar da dovadă de pasivitate şi ar exercita acţiunea căreia i se subrogă creditorul; există un pericol evident de insolvabilitate a debitorului, întrucât acesta nu are nici un  bun mobil sau imobil care să poată fi executat silit în vederea îndestulării societăţii; este vorba despre o acţiune patrimonială, privitoare la drepturi existente în patrimoniul debitorului; societatea creditor are un interes legitim şi serios, pentru că debitorul este insolvabil sau nu doreşte să devină solvabil; creanţa este certă, lichidă şi exigibilă.

Prin sentinţa civilă nr. 436 din 9 iunie 2016 Tribunalul Arad a respins acţiunea oblică în pretenţii formulată de reclamantă.

Pentru a dispune astfel, instanţa a avut în vedere că, formulând prezenta acţiune oblică, reclamanta a indicat expres dispoziţiile ce reglementează acest tip de acţiune (art. 1560, 1561 Cod civil), a detaliat condiţiile de admisibilitate ale acţiunii şi a procedat la descrierea mecanismului juridic sub aspectul efectelor admiterii acţiunii de faţă, însă acest mecanism are o finalitate diferită de cea solicitată de reclamantă.

Astfel, reclamanta a solicitat ca, urmare a admiterii acţiunii, asociaţia pârâtă să fie obligată să îi plătească suma de 501.180,75 lei (şi dobânzi legale), deşi între aceste părţi nu au existat raporturi juridice care să justifice un atare drept de creanţă. Or, potrivit art.1561 Cod civil, hotărârea judecătorească de admitere a acţiunii oblice profită tuturor creditorilor, fără nici o preferinţă în favoarea creditorului care a exercitat acţiunea, efectul admiterii acestei acţiuni fiind protejarea patrimoniului debitorului, împrejurare care profită tuturor creditorilor în temeiul dreptului lor de gaj general, astfel că reclamanta ar fi trebuit să ceară ca debitorii săi C… şi D… să fie obligaţi la plata sumelor în discuţie către pârâta asociaţie, iar nu către sine.

A mai reţinut instanţa că reclamanta nu poate pretinde ca instanţa să schimbe din oficiu obiectul acţiunii (pretenţia dedusă judecăţii fiind clar exprimată în sensul obligării la plata către reclamantă) sau să încalce dispoziţiilor art. 22 alin. (6) C. pr. civ., pronunţând o soluţie de admitere în parte, câtă vreme această situaţie vizează situaţia în care doar o parte din pretenţiile deduse judecăţii sunt întemeiate, iar în speţă pretenţia reclamantei este unică (plata unei sume de bani).

Împotriva sentinţei a declarat apel reclamanta care, în motivare a învederat că hotărârea este în contradicţie cu probele administrate şi că instanţa nu a intrat în cercetarea fondului, a încălcat principiul disponibilităţii şi şi-a format o convingere greşită asupra mecanismului acţiunii oblice; a reiterat susţinerile privitoare la propria creanţă faţă de debitorii C… şi D…, la obligaţia asociaţiei pârâtă de  restituire a preţul de 501.180,75 lei,la dosarul de executare silită în cadrul căruia nu a fost recuperată nici o sumă de bani de la debitorii C… şi D…, care sunt insolvabili şi la întrunirea în cauză a condiţiilor de admisibilitate a acţiunii oblice.

Curtea a respins ca nefondat apelul astfel declarat, pentru următoarele considerente:

Solicitând ca pârâta asociaţie B…. să fie obligată să îi plătească suma de 501.180,75 lei cu dobânda legală aferentă, reclamanta a învederat că suma a fost achitată asociaţiei de pârâţii C... şi D… cu titlu de preţ în temeiul unui contract de vânzare cumpărare care a fost constatat ca fiind nul de instanţele de judecată; că pârâţii persoane fizice sunt debitorii reclamantei care le-a achitat preţul de 1.673.200 lei pentru acelaşi imobil, înstrăinare, de asemenea, anulată de instanţă; că debitorii sunt insolvabili şi nu fac demersuri pentru recuperarea de la asociaţia pârâtă a sumei de 501.180,75 lei pe care i-au plătit-o; că, faţă de această stare de fapt, este îndreptăţită să promoveze prezenta acţiune oblică împotriva asociaţiei, întrucât condiţiile cerute de art. 1560-1561 Cod civil sunt întrunite în cauză.

Respingând acţiunea, prima instanţă nu a contrazis nici starea de fapt şi nici consideraţiile asupra acţiunii oblice expuse de reclamantă (şi reiterate în apel), ci a apreciat că, întemeiată fiind pe normele legale arătate, cererea acesteia, ca pârâta să îi plătească suma de bani primită cu titlu de preţ de la pârâţii C… şi D… nu poate fi primită.

Corespunde realităţii că, reglementând acţiunea oblică, art. 1560 alin. (1) Cod civil dispune că „Creditorul a cărui creanţă este certă şi exigibilă poate să exercite drepturile şi acţiunile debitorului atunci când acesta, în prejudiciul creditorului, refuză sau neglijează să le exercite…”  însă, stabilind efectele admiterii unei asemenea acţiuni, acelaşi cod (art. 1561) statuează că „Hotărârea judecătorească de admitere a acţiunii oblice profită tuturor creditorilor, fără nici o preferinţă în favoarea creditorului care a exercitat acţiunea”.

Astfel, efectul admiterii acţiunii în pretenţii (cazul dedus judecăţii) pe care unul dintre creditori o promovează în locul debitorului său nu este cel de satisfacere a creanţei acestui creditor, ci reîntregirea patrimoniului debitorului cu suma de bani pe care acesta o are de recuperat de la propriul debitor; or, obligarea asociaţiei pârâtă la plata direct către reclamantă a preţului pe care l-a încasat de la pârâţii debitori ai acesteia ar echivala cu recunoaşterea unei preferinţe în favoarea creditorului care a exercitat acţiunea, ceea ce contravine prevederilor art. 1561 Cod civil sus-citate, astfel că în mod legal a respins prima instanţă acţiunea. Chiar dacă, aşa cum a afirmat, reclamanta ar fi unicul creditor al debitorilor C… şi D…., această calitate nu poate fi valorificată în sensul urmărit, respectiv cel de satisfacere a creanţei direct, prin pronunţarea hotărârii de admitere a acţiunii oblice, legea nefăcând vreo excepţie sau distincţie în acest sens. 

A mai reţinut curtea că, respingând cererea reclamantei, tribunalul a constatat  că pretenţia acesteia (de dezdăunare directă) nu poate fi valorificată pe calea urmată, astfel că în mod corect nu a mai procedat la verificarea prin prisma înscrisurilor de la dosar a susţinerilor privind justificarea acţiunii oblice şi la întrunirea în persoana şi atitudinea părţilor şi, respectiv, în natura creanţei a condiţiilor cerute de lege pentru admiterea unei asemenea acţiuni, astfel că susţinerile apelantei referitoare la necercetarea fondului nu sunt de natură a atrage  anularea sentinţei.

Cu privire la principiul disponibilităţii, a cărui încălcare în primă instanţă a fost invocată de reclamantă, instanţa de apel a observat că art. 9 alin. (2) C. pr. civ. prevede că „Obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor”, iar art. 22 alin. (6) din acelaşi cod, că „Judecătorul trebuie să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăşi limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel”.

Or, în cauză, cadrul procesual a fost stabilit de reclamanta care a indicat în mod expres care sunt pretenţiile sale, care este partea de la care solicită dezdăunarea şi pentru ce motive de fapt şi de drept, iar instanţa s-a pronunţat cu respectarea întocmai a acestor limite, în nici un caz sintagma „…în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel” neavând în vedere obligaţia sau aptitudinea instanţei de a iniţia modificarea cererii reclamantei.