Litigiu de asigurări sociale privind contestarea deciziei de respingere a cererii de acordare a pensiei pentru limită de vârstă. Nevalorificarea perioadei de activitate prestate în grupa ii a de muncă ca șef organizare producție menționată în carnetul de

Litigiu de asigurări sociale privind contestarea deciziei de respingere a cererii de acordare a pensiei pentru limită de vârstă. Nevalorificarea perioadei de activitate prestate în grupa II a de muncă ca șef organizare producție menționată în carnetul de muncă. Reducerea vârstei de pensionare

Art. 52, 55 din Legea nr. 263/2010, punctul 6 din Ordinul nr.50/1990, Decretul nr. 92/1976

Pentru a putea beneficia de pensie pentru limită de vârstă, Legea nr. 263/2010 prin art. 52 a impus două condiţii cumulative, respectiv vârsta standard de pensionare şi stagiul minim de cotizare sau în specialitate, ambele elemente detaliate în anexa 5 în funcţie de data naşterii asiguratului.

De la această regulă a fost instituită şi o excepţie, de strictă interpretare şi aplicare, sub forma unui beneficiu acordat asiguraţilor care au realizat stagii de cotizare în condiţii deosebite de muncă, prin art. 55 alin.1 care impune condiţia stagiului complet de cotizare şi a vârstei standard de pensionare redusă, în raport de numărul de ani prestaţi în grupe superioare de muncă. Pentru a putea face aplicarea prevederilor menţionate anterior, atât casa de pensii în soluţionarea cererii de acordare a drepturilor, cât şi instanţa de judecată este obligată să stabilească elementele de pensionare:  vârsta standard de pensionare, stagiul complet şi stagiul minim de cotizare, ulterior stabilirii lor determinându-se şi criteriile reglementate de art. 55 din Legea nr. 263/2010.

Astfel că trimiterile instanţei de fond la regulile generale de stabilire a pensiei pentru limită de vârstă sunt fondate, pentru că numai în raport de aceste elemente se poate stabili dacă asiguratul poate beneficia de regimul derogator permis de art. 55.

(Curtea de Apel București, Secţia a VII-a Civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, decizia Nr.2389 din 11 mai 2016)

Prin motivele de apel formulate, apelanta a învederat că obiectul contestaţiei formulate nu îl reprezintă îndeplinirea condiţiilor cumulative pentru stabilirea dreptului la pensie pentru limită de vârstă prevăzut de art. 52 coroborat cu art. 53 alin. 1 din Legea nr. 263/2010, ci îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 55 din acest act normativ, cum de altfel rezultă din însăşi motivarea respingerii cererii de pensionare.

Conform înregistrărilor efectuate în carnetul de munca seria Be nr. 0820057, perioada totală de muncă a apelantei este dată de însumarea următoarelor perioade lucrate cu contracte individuale de muncă, anume:

- 27.09.1982 - 03.04.1983 la Combinatul pentru Lianţi Hoghiz, actuala S.C. Lafarge Ciment (România) S.A. Bucureşti - Punct de lucru Hoghiz - poz. 1 (încadrare în muncă) şi poz. 2 (transfer în interesul serviciului).

Pentru această perioadă, la dosarul de pensionare pentru limită de vârstă nr. 4404330/05.05.2014 a fost depus în original adeverinţa nr. 511/07.04.2014 - care atesta încadrarea în grupa a II-a de muncă, in procent de 100%, întreaga perioada şi adeverinţa nr. 510/07.04.2014 - care atestă că, în perioada 01.10.1982 - 01.03.1983, apelanta a beneficiat de spor de toxicitate (spor cu caracter permanent).

- 04.04.1983 - 07.10.1985 la întreprinderea pentru Lianţi Braşov, actuala S.C. Temelia S.A. Braşov de la poz. 3 (încadrare prin transfer în interes de serviciu) la poz. 8 (transfer în interesul serviciului).

Pentru această perioadă lucrată, la dosarul de pensionare a fost depus în original adeverinţa nr. 18/05.03.2014 - care atestă încadrarea în grupa a II-a de muncă, în procent de 100%, întreaga perioadă şi adeverinţa nr. 19/05.03.2014 - care atestă că a beneficiat întreaga perioada de spor pentru muncă prestată în timpul nopţii.

- 08.10.1985 - 31.08.2009 la întreprinderea Cesarom Bucureşti, actuala S.C. LASSELSBERGER S.A. Bucureşti de la poz. 3 (încadrare prin transfer în interes de serviciu) la poz. 87 (încetare a contractului individual de muncă).

În acest sens a fost depusă în original adeverinţa nr. nr. 1386/29.07.2013- care atestă că a lucrat în grupa a II-a de muncă în perioada 08.10.1985 -01.04.2001 (15 ani 5 luni si 23 zile) în procent 100% şi în condiţii deosebite de muncă în perioada 01.04.2001 -01.01.2005 (3 ani si 9 luni) în procent 100%.

- 01.10.2010 - 01.09.2013 la angajatorul Fundaţia Casa de Meserii a Constructorilor Bucureşti, dovedită prin adeverinţa nr. 1103/01.09.2013 emisă de fostul angajator şi copia contractului individual de muncă înregistrat la I.T.M, Bucureşti cu nr. 135/01.10.2010.

Instanţa a avut la dosarul cauzei atât documentele care au stat la baza emiterii deciziei contestate, cât şi carnetul de muncă - cuprinzând înregistrările de la toţi angajatorii şi locurile de muncă la care apelanta a lucrat.

Potrivit adeverinţelor menţionate şi înscrierilor aferente din carnetul de muncă seria Be nr. 0820057, documente existente la dosarul de pensionare şi ia dosarul cauzei, perioadele lucrate la primii 3 angajatori (poz. 1-3 de mai sus sau de la fila anterioară) includ o perioada continuă (27.09.1982 - 01.04.2001) de 18 ani, 6 luni si 3 zile încadrată în grupa a II-a de muncă în procent de 100% şi o perioada continuă (01.04.2001 - 01.03.2005) de 3 ani, 10 luni si 29 zile în locuri de muncă cu condiţii deosebite în procent de 100%, însumând 22 ani 5 luni si 2 zile. pentru care art. 55 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 263/2010 prevede reducerea vârstei standard de pensionare cu 5 ani. Având în vedere că vârsta standard de pensionare a apelantei este de 60 ani si 11 luni, , prin aplicarea corectă a dispoziţiilor legale arătate, raportat la tot probatoriul de care instanţa trebuia să ţină seama de reducerea la 55 ani şi 11 luni, iar cererea de pensionare a apelantei a fost făcută la vârsta de 56 ani şi 6 luni, moment necontestat nici de către emitenta deciziei de respingere.

Cu alte cuvinte, deşi instanţa nu a fost investită cu o cerere de calcul a reducerii vârstei standard de pensionare, aceasta a făcut-o, în mod eronat, si a respins acţiunea formulată împotriva deciziei de respingere nr. R404330/11.08.2014.

Intimata, legal citată nu a formulat întâmpinare pentru a-şi exprima poziţia procesuală.

Analizând apelul declarat, potrivit dispoziţiilor art.477 Cod procedură civilă, în raport de actele şi lucrările dosarului, Curtea reţine următoarele:

Prezenta acţiune principală şi cererea conexă vizează anularea deciziei de respingere a dreptului la pensie pentru limită de vârstă nr. 404330/11.08.2014 emisă de Casa locală de pensii sector 1 Bucureşti, precum şi a hotărârii nr. 11059/04.05.2015 emisă de Comisia Centrală de Contestaţii în soluţionarea contestaţiei îndreptată împotriva deciziei menţionate.

Prin decizia nr. R404330/11.08.2014 Casa locală de pensii sector 1 Bucureşti a respins cererea apelantei de stabilire a pensiei pentru limită de vârstă, motivat de împrejurarea că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art.52 din Legea 263/2010 în sensul că vârsta de pensionare redusă nu poate fi mai mică decât vârstele prevăzute de lege.

Ca elemente ale dreptului de pensie, s-au reţinut vârsta standard de pensionare de 60 de ani şi 11 luni,  apelanta la data formulării cererii având 56 de ani şi 6 luni, un stagiu complet de cotizare de 30 ani şi 11 luni şi un stagiu total de cotizare realizat de 39 ani, 9 luni şi 26 zile din care 17 ani, 1 lună şi 14 zile în condiţii normale, 3 ani, 10 luni şi 29 zile în condiţii speciale şi 10 ani 6 luni şi 17 zile în grupa II de muncă. Tot din decizia contestată a rezultat că nu s-a valorificat grupa superioară de muncă pentru perioada 01.04.1990-16.03.1998, întrucât reclamanta a deţinut funcţia de şef organizare producţie.

Instanţa de fond a respins contestaţia formulată, reţinând că, faţă de activitatea de 19 de ani, 3 luni şi 23 zile prestată în grupe superioare şi făcând aplicarea dispoziţiilor art. 55 alin. (1) lit. a) conform tabelului nr. 1 din Legea nr.263/2010 a rezultat o reducere a vârstei standard de pensionare de 4 ani, respectiv vârsta standard de pensionare redusă este de  56 de ani şi 11 luni, condiţie neîndeplinită de către apelantă la data formulării cererii de pensionare.

Apelanta a criticat acest raţionament, justificat de faptul că obiectul contestaţiei formulate nu îl reprezintă îndeplinirea condiţiilor cumulative pentru stabilirea dreptului la pensie pentru limită de vârstă prevăzut de art. 52 coroborat cu art. 53 alin. 1 din Legea nr. 263/2010, ci îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 55 din acest act normativ.

În analizarea acestei critici, Curtea reţine că pentru a putea beneficia de pensie pentru limită de vârstă, Legea nr. 263/2010 prin art. 52 a impus două condiţii cumulative, respectiv vârsta standard de pensionare şi stagiul minim de cotizare sau în specialitate, ambele elemente detaliate în anexa 5 în funcţie de data naşterii asiguratului.

De la această regulă a fost instituită şi o excepţie, de strictă interpretare şi aplicare, sub forma unui beneficiu acordat asiguraţilor care au realizat stagii de cotizare în condiţii deosebite de muncă, prin art. 55 alin.1 care impune condiţia stagiului complet de cotizare şi a vârstei standard de pensionare redusă, în raport de numărul de ani prestaţi în grupe superioare de muncă. Pentru a putea face aplicarea prevederilor menţionate anterior, atât casa de pensii în soluţionarea cererii de acordare a drepturilor, cât şi instanţa de judecată este obligată să stabilească elementele de pensionare:  vârsta standard de pensionare, stagiul complet şi stagiul minim de cotizare, ulterior stabilirii lor determinându-se şi criteriile reglementate de art. 55 din Legea nr. 263/2010.

Astfel că trimiterile instanţei de fond la regulile generale de stabilire a pensiei pentru limită de vârstă sunt fondate, pentru că numai în raport de aceste elemente se poate stabili dacă asiguratul poate beneficia de regimul derogator permis de art. 55. Sub acest aspect, criticile formulate de către apelantă sunt neîntemeiate şi urmează a fi înlăturate.

În schimb, Curtea reţine pertinente criticile privind încadrarea apelantei în categoria asiguraţilor care pot beneficia de reducerea vârstei standard de pensionare, urmare a activităţii prestate în grupe superioare de muncă.

Sub acest aspect, instanţa fondului a avut în vedere doar o parte din înscrisurile administrate la soluţionarea cauzei, omiţând faptul că în decizia contestată nr. R404330/11.08.2014 Casa locală de pensii sector 1 Bucureşti a reţinut o perioadă de 3 ani, 10 luni şi 29 zile realizată în condiţii speciale şi o perioadă de 10 ani 6 luni şi 17 zile realizată în grupa II de muncă.

Singurul aspect contestat a fost perioada 01.04.1990-16.03.1998, prestată de apelantă în funcţia de şef organizare producţie. Din adeverinţa  nr. 1386/29.07.2013 eliberată de S.C. LASSELSBERGER S.A. Bucureşti (fost S.C. CESAROM S.A. Bucureşti), a rezultat că apelanta a  lucrat în grupa II de muncă în perioada  08.10.1985-01.04.2001, în procent de 100 % , aspect confirmat şi de carnetul de muncă al apelantei poziţia 78 (fila 40 dosar fond).

În aceste condiţii, Curtea reţine că nu există nici un impediment la valorificarea perioadei menţionate ca fiind desfăşurată în grupa II de muncă, cu acordarea drepturilor aferente către apelanta din prezenta cauză.

Potrivit prevederilor Ordinului Ministerului Muncii și Protecției Sociale nr. 50/1990 nominalizarea persoanelor care desfăşurau activităţi ce se încadrau în grupa a II a de muncă era o atribuţie ce revenea angajatorului.

Astfel, în baza punctului 6 din Ordinul nr.50/1990, nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I şi II de munca se face de către conducerea unităţilor împreună cu sindicatele libere din unităţi, ţinându-se seama de condiţiile deosebite de munca concrete în care îşi desfăşoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiţii nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasa, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc.).

Conform punctului 15 din Ordinul nr. 50/1990 dovedirea perioadelor de activitate desfăşurate în locurile de muncă şi activităţile ce se încadreaza în grupele I si II de muncă în vederea pensionarii se face pe baza înregistrării acestora în carnetul de munca conform metodologiei de completare a acestuia stabilite de Ministerul Muncii si Ocrotirilor Sociale.

Prin urmare, casa teritorială de pensii este obligată la valorificarea activității desfășurate în grupa II de muncă, în baza datelor înscrise atât în carnetul de muncă cât şi în adeverinţa eliberată, de vreme ce fostul angajatorul a indicat în cuprinsul înscrisului probator elementele esenţiale, pe baza scriptelor deţinute, în conformitate cu prevederile art.11 din Decretul nr.92/1976, respectiv: activitatea prestate de salariat în cadrul societăţii, perioada lucrată în grupa II de muncă şi procentul de încadrare, temeiul juridic al încadrării, precum şi funcţia deţinută.

Aprecierile casei teritoriale de pensie în sensul că înscrierea în grupa superioară de muncă s-a făcut fără a fi îndeplinite condiţiile impuse de actele normative indicate nu pot constitui temei de respingere a cererii de valorificare, întrucât cenzurarea unui asemenea înscris nu poate fi făcută, în lipsa unor dispoziţii legale exprese de către casa teritorială de pensii, societatea emitentă fiind cea care îşi asumă întreaga responsabilitate pentru menţiunile din cuprinsul adeverinţei eliberate, care face dovadă deplină a celor inserate în cuprinsul său până la înscrierea în fals sau proba contrară.

Constatând că pentru activitatea de peste 21 ani prestată atât în condiţii deosebite cât şi în grupa II de muncă, apelanta contestatoare beneficia de o reducere a vârstei standard de pensionare de 4 ani şi 6 luni, respectiv 56 ani şi 5 luni faţă de 60 ani şi 11 luni conform anexei 5 la Legea nr. 263/2010, condiţie îndeplinită la data formulării cererii (56 ani şi 6 luni), casa de pensii era obligată la deschiderea drepturilor, conform art. 104 din Legea nr. 263/2010, începând cu data de 05.05.2014.

Drept consecinţă, în baza art.480 alin.2 Cod procedură civilă, Curtea va admite apelul, va schimba sentinţa apelată, în sensul că va admite contestaţia precizată şi cererea conexă, va anula decizia de respingere a pensiei pentru limită de vârstă nr.R404330/11.08.2014 şi va obliga intimata Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti să emită în favoarea contestatoarei o decizie privind acordarea pensiei pentru limită de vârstă, începând cu data de 5.05.2014, cu valorificarea integrală a activităţii desfăşurate în grupa a II - a de muncă conform menţiunii de la poziţia 78 din carnetul de muncă.

În privința cheltuielilor de judecată, Curtea reține că temeiul juridic al acordării acestora este determinat de atitudinea procesuală culpabilă a părţii care a căzut în pretenţii, astfel că fapta acesteia declanşează o răspundere civilă delictuală al cărei conţinut îl constituie obligaţia civilă de reparare a prejudiciului cauzat, adică de restituire a sumelor pe care partea care a câştigat procesul a fost nevoită să le realizeze.

Aşadar natura juridică a cheltuielilor de judecată este aceea de despăgubire acordată părţii care a câştigat procesul pentru prejudiciul cauzat de culpa procesuală a părţii care a căzut în pretenţii. Este vorba despre un prejudiciu material care a fost justificat prin documente contabile, respectiv factura nr. 2100/14.01.2016 (apel) şi chitanţa nr. 2110/14.01.2016 (apel), în cuantum de 950 lei. Totodată, cheltuielile de judecată reprezintă pierderea efectiv suferită, sumele efectiv cheltuite (damnum emergens) în susţinerea procesului respectiv.

În concluzie, având în vedere prevederile art. 452 Cod procedură civilă, Curtea urmează a obliga intimata la plata sumei de 950 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către apelantă, reprezentând onorariu avocat suportat în apel.

Domenii speta

Spete similare