Cauze care înlătură răspunderea penală. Retragerea plângerii prealabile. Împăcarea. Deosebiri.

Sentinţă penală 1522 din 05.12.2016


Potrivit dispozițiilor 159 al. 1 Cod penal împăcarea poate interveni în cazul în care punerea în mișcare a acțiunii penale s-a făcut din oficiu, dacă legea o prevede în mod expres.

În speță aceste condiții nu sunt îndeplinite, întrucât, pe de o parte, punerea în mișcarea acțiunii penale nu s-a făcut din oficiu, ci la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, iar pe de altă parte, legea nu prevede posibilitatea împăcării în cazul infracțiunilor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată.

Cum însă manifestarea de voință exprimată prin act autentic de către persoana vătămată poate fi considerată ca o retragere a plângerii prealabile formulate în cauză împotriva inculpatului soluția care se impune a se pronunța este aceea de încetare a procesului penal față de inculpat pentru infracțiunile deduse judecății în conformitate cu prevederile art. 396 al. 6 Cod pr. penală în referire la art. 16 al. 1 lit. g, teza I Cod pr. penală, ca urmare a retragerii plângerii prealabile formulate de persoană vătămată.

 Sentinţa penală nr. 1522/A/05.12.2016 a Curţii de Apel Galaţi

Prin sentinţa penală nr. 1655/14.09.2016 a Judecătoriei Focșani s-au dispus următoarele:

În baza dispoziţiilor art. 396 pct. 6 în rap. la art.  16 lit. g C.pr.pen., s-a dispus încetarea procesului penal privind pe inculpatul G.D. pentru săvârşirea infracţiunilor de  violare de domiciliu şi lovire sau alte violenţe,  prev. de art. 224 alin 2 C.pen., art. 193 alin 2 C.pen. cu aplic. art. 38 alin 1 C.pen. prin împăcare cu partea vătămată D.C., domiciliată în comuna A.J., sat. R., judeţul V.

Au fost obligaţi inculpatul G.D. şi partea vătămată  D.C. să plătească câte 200  lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele:

 Prin rechizitoriul întocmit de Parchetul de pe lângă Judecătoria Focșani la data de 04.05.2016 în dosarul nr.5818/P/2015 s-a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului G.D., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violare de domiciliu şi lovire sau alte violenţe, prev. de art. 224 alin. 2 C.pen., art. 193 alin. 2 C.pen. cu aplic. art. 38 alin. 1 C.pen.

S-a reținut în esență prin actul de sesizare a instanței că în data de 18.10.2015, în jurul orei 22.00,  a pătruns, fără drept, în curtea locuinţei persoanei vătămate D.C., lovindu-l cu pumnul în zona feţei, provocându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare  6-7 zile  de îngrijiri medicale.

In cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de probă: declaraţii persoană vătămate, declaraţie suspect, certificat medico-legal, declaraţii martori.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Focșani la data de 06.05.2016 sub nr. 5764/231/2016.

Prin încheierea de şedinţă din camera de consiliu din data de 09.06.2016, definitivă, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi a dispus începerea judecăţii.

Pentru termenul  de judecată din data de 14.09.2016, partea vătămată a înaintat o declaraţie autentificată  sub nr.257/16.05.2016 la B.I.N. „S.E.M.” din  F.  prin care declară că s-a împăcat cu inculpatul  G.D. şi înţelege să-şi retragă plângerea formulată împotriva acestuia, motiv pentru care, faţă de dispozițiile art. 158 alin 2 C.pen., potrivit cărora retragerea plângerii prealabile înlătură răspunderea penală şi stinge acţiunea civilă şi produce efecte cu privire la persoanele între care a intervenit, dacă are loc până la pronunţarea unei  hotărâri definitive, instanţa, în baza art. 396 alin. 6 Cod procedură penală  rap. la art. 16 alin. 1 lit. g Cod procedură penală a dispus încetarea procesului penal având ca obiect săvârşirea de către inculpatul G.D. a  infracţiunilor de  violare de domiciliu şi lovire sau alte violenţe,  prev. de art. 224 alin 2 C.pen., art. 193 alin 2 C.pen. cu aplic. art. 38 alin 1 C.pen. prin împăcare cu partea  vătămată.

În termen legal, împotriva acestei sentinţe a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Focșani, invocând nelegalitatea ei sub aspectul soluției de încetare a procesului penal ca efect al împăcării părților, câtă vreme pentru infracțiunile deduse judecății împăcarea părților nu este prevăzută ca și cauză de încetare a procesului penal. S-a arătat că într-o astfel de situație, manifestarea de voință a persoanei vătămate D.C. trebuia interpretată ca o retragere a plângerii prealabile, sens în care trebuia să se dispună încetarea procesului penal.

 Apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Focșani este fondat şi va fi admis, pentru următoarele considerente.

Examinând sentinţa supusă controlului judiciar prin prisma motivelor invocate, dar şi din oficiu sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform art. 417 al. 2 Cod pr. penală, Curtea constată că inculpatul G.D. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de violare de domiciliu prevăzută de art. 224 al. 2 Cod penal și lovire sau alte violențe prevăzută de art. 193 al. 2 Cod penal.

În cazul ambelor infracțiuni, Codul Penal prevede în mod expres că acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

În cursul judecății, printr-o declarație autentificată la notar, persoana vătămată D.C. a precizat că s-a împăcat atât pe latură civilă, cât și pe latură penală cu inculpatul G.D. și nu mai solicită ca acesta să fie tras la răspundere penală sau civilă.

 Potrivit dispozițiilor 159 al. 1 Cod penal împăcarea poate interveni în cazul în care punerea în mișcare a acțiunii penale s-a făcut din oficiu, dacă legea o prevede în mod expres.

În speță aceste condiții nu sunt îndeplinite, întrucât, pe de o parte, punerea în mișcare a acțiunii penale nu s-a făcut din oficiu, ci la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, iar pe de altă parte, legea nu prevede posibilitatea împăcării în cazul infracțiunilor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată.

Pe cale de consecință, soluția de încetare a procesului penal dispusă de instanța de fond ca urmare a împăcării părților este nelegală, motiv pentru care apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Focșani urmează a fi admis.

În  rejudecare, Curtea  va constata că manifestarea de voință exprimată prin act autentic de către persoana vătămată D.C. poate fi considerată ca o retragere a plângerii prealabile formulate în cauză împotriva inculpatului G.D., astfel încât soluția care se impune a se pronunța este aceea de încetare a procesului penal față de inculpat  pentru infracțiunile deduse judecății în conformitate cu prevederile art. 396 al. 6 Cod pr. penală în referire la art. 16 al. 1 lit. g, teza I Cod pr. penală, ca urmare a retragerii plângerii prealabile formulate de persoană vătămată.

De asemenea, tot în rejudecare, în conformitate cu prevederile art. 275 al. 1 pct. 2 lit. b Cod pr. penală, se va dispune obligarea persanei vătămate la plata cheltuielilor judiciare către stat ocazionate de soluționarea cauzei.

În ceea ce privește cheltuielile judiciare în apel, acestea vor rămâne în sarcina statului conform prevederilor art. 275 al. 3 Cod pr. penală.

Domenii speta