Aplicarea legii penale mai favorabile. Prevalenţa dispoziţiilor referitoare la prescripţia răspunderii penale faţă de cele privind limitele de pedeapsă în procesul stabilirii legii penale mai favorabile.

Decizie 1113 din 03.11.2016


Într-o cauză concretă, devine irelevant că limitele de pedeapsă prevăzute de una dintre legi sunt mai mici, atâta vreme cât, potrivit celeilalte legi, nu mai sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru tragerea la răspundere penală a inculpatului, respectiv a intervenit o cauză care înlătură răspunderea penală.

Decizia penală nr. 1113/A/03.11.2016 a Curţii de Apel Galaţi

Prin sentinţa penală nr. 161/18.03.2016 a Tribunalului Galaţi, prin aplicarea dispozițiilor art. 5 din noul Cod penal, s-au dispus următoarele:

A fost condamnată inculpata C.G. la o pedeapsă principală de 3 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 37 lit. b C.pen. 1969, art. 74 alin. 2 – art. 76 C.pen. 1969 şi art. 396 alin. 10 C.proc.pen., respectiv la o pedeapsă de 4 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. 1, 2, 3, 4 şi 5 C.pen. 1969, cu aplicarea art. 37 lit. a C.pen. 1969, art. 41 alin. 2 C.pen. 1969, art. 74 alin. 2 - 76 C.pen. 1969 şi art. 396 alin. 10 C.proc.pen. (fapte din 2005). S-a constatat că infracţiunile reţinute mai sus sunt concurente cu infracţiunile reţinute prin sentința penală nr. 519/2011 a Tribunalului Galaţi, modificată prin sentința penală nr. 200/08.04.2014 a Tribunalului Bacău. S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 11 ani şi 2 luni închisoare, aplicată inculpatei C.G. prin sentința penală nr. 519/2011 a Tribunalului Galaţi, modificată în anul 2014 de către Tribunalul Bacău, în pedepsele componente de: 4 ani şi 6 luni închisoare, plus pedeapsa complementară pe o durata de 2 ani, două pedepse de câte 5 ani închisoare, plus pedeapsa complementară pe o durata de 2 ani, pedeapsa de 3 ani închisoare a Judecătoriei Bârlad, pedeapsa de 3 ani închisoare a Judecătoriei Galaţi, pedeapsa de 1 an şi 6 luni a Judecătoriei Ploieşti. În baza art. 36, 33-34 şi 35 C.pen. 1969, s-au contopit pedepsele de mai sus cu cele aplicate prin prezenta şi s-a dispus ca inculpata C.G. să execute pedeapsa mai grea, de 5 ani închisoare, sporită la 8 ani şi 6 luni închisoare, la care s-a adăugat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a, b şi c C.pen. 1969, pe o durată de 4 ani. În baza art. 83 C.pen. 1969, s-a dispus ca pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare să fie executată alături de pedeapsa de 8 ani şi 6 luni închisoare, în total inculpata C.G. urmând să execute pedeapsa principală de 11 ani şi 6 luni închisoare, la care s-a adăugat pedeapsa complementară pe o durată de 4 ani. S-a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a, b şi c C.pen. 1969 şi, conform art. 88 şi 36 alin. 3 C.pen. 1969, s-a dedus din pedeapsa totală rezultantă durata executată de inculpată de la 18.09.2001 la 21.06.2002 şi de la 06.09.2007 până la 05.05.2015.

Prin aceeași sentință a fost condamnat inculpatul G.D.V. la o pedeapsă principală de 3 ani şi 6 luni închisoare, pentru comiterea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 74 alin. 2 - 76 C.pen. 1969, la care s-a adăugat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a, b şi c C.pen. 1969, pe o durată de 2 ani. A fost condamnat acelaşi inculpat la o pedeapsă principală de 4 ani şi 8 luni închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a, b şi c C.pen. 1969, pe o durată de 4 ani, după executarea pedepsei principale, pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. 1, 2, 3, 4 şi 5 C.pen. 1969, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen. 1969, art. 74 alin. 2 - 76 C.pen. 1969 (fapte din anul 2005). S-a constatat că infracţiunile reţinute mai sus sunt concurente cu cele reţinute prin sentința penală nr. 544/2008 a Tribunalului Galaţi, definitivă la data de 17.06.2010. S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare, stabilită prin sentința penală nr. 544/2008 a Tribunalului Galaţi, în pedepsele componente de 3 ani şi 2 luni închisoare, 6 ani închisoare şi pedeapsa complementară pe o durată de 2 ani. În baza art. 36, 33-34 şi 35 C.pen. 1969, s-au contopit pedepsele de mai sus cu pedepsele aplicate prin prezenta şi s-a dispus ca inculpatul G.D.V. să execute pedeapsa mai grea, de 6 ani închisoare, sporită la 6 ani şi 4 luni închisoare, la care s-a adăugat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a, b şi c C.pen. 1969, pe o durată de 4 ani. S-a aplicat inculpatului G.D.V. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a, b şi c C.pen. 1969 şi, conform art. 88 şi 36 alin. 3 C.pen. 1969, s-a dedus din pedeapsa principală rezultantă durata executată de la 06.03.2007 până la 26.09.2011.

S-a mai dispus prin sentința penală menționată condamnarea inculpatului B.I. la o pedeapsă principală de 3 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat prevăzută de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 74 alin. 1 şi 2 - 76 C.pen. 1969 şi art. 396 alin. 10 C.proc.pen. A fost condamnat acelaşi inculpat la o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. 1, 2, 3, 4 şi 5 C.pen. 1969, cu aplicarea art. 41 alin. 2, art. 74 alin. 1 şi 2 - 76 C.pen. 1969 și art. 396 alin. 10 C.proc.pen. (fapte din 2005). S-a constatat că infracţiunile reţinute mai sus sunt concurente cu cele reţinute prin sentința penală nr. 544/2008 a Tribunalului Galaţi (modificată). S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare, stabilită prin sentința penală nr. 544/2008 a Tribunalului Galaţi (modificată) în pedepsele componente de 3 ani închisoare și 5 ani închisoare, plus pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și b C.pen. 1969 pe o durată de 2 ani. În baza art. 36, 33-34 şi 35 C.pen. 1969, s-au contopit pedepsele de mai sus cu cele aplicate prin prezenta şi s-a dispus ca inculpatul B.I. să execute pedeapsa mai grea, de 5 ani închisoare, sporită la 5 ani şi 3 luni închisoare, la care s-a adăugat pedeapsa complementară pe o durată de 2 ani. S-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a, b şi c C.pen. 1969 şi, conform art. 88 şi 36 alin. 3 C.pen. 1969, s-a dedus din pedeapsa principală rezultantă durata executată de inculpat de la 16.01.2008 la 06.06.2011.

Prin aceeași sentință penală a mai fost condamnat inculpatul C.E. la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 37 lit. a C.pen. 1969, art. 74 alin. 2 - 76 C.pen. 1969 şi art. 396 alin. 10 C.proc.pen. A fost condamnat acelaşi inculpat la o pedeapsă principală de 4 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. 1, 2, 3, 4 şi 5 C.pen. 1969, cu aplicarea art. 37 lit. a C.pen. 1969, art. 41 alin. 2 C.pen. 1969, art. 74 alin. 2 - 76 C.pen. 1969 şi art. 396 alin. 10 C.proc.pen. S-a constatat starea de recidivă prevăzută de art. 37 lit. a C.pen. 1969, în raport de infracţiunile reţinute prin sentința penală nr. 2160/2003 a Judecătoriei Tulcea, şi s-a constatat că prezentele infracţiuni sunt concurente cu cele reţinute prin sentința penală nr. 2128/2007 a Judecătoriei Sector 5 Bucureşti. S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 6 luni închisoare, aplicată inculpatului C.E. prin sentința penală nr. 2128/2007 a Judecătoriei Sector 5 Bucureşti, în pedepsele componente de 4 ani şi 6 luni închisoare şi restul neexecutat de 512 zile închisoare. În baza art. 36, 39 şi 33-34 lit. b C.pen. 1969, s-au contopit pedepsele de mai sus cu cele aplicate prin prezenta şi s-a dispus ca inculpatul C.E. să execute pedeapsa cea mai grea, de 4 ani şi 6 luni închisoare, sporită la 5 ani şi 8 luni închisoare. În baza art. 36 alin. 3 şi art. 88 C.pen. 1969, s-a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului C.E. durata executată de la 15.11.2007 la 16.03.2011, iar conform art. 71 C.pen. 1969, s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a, b şi c C.pen. 1969.

De asemenea, prin sentința penală nr. 161/18.03.2016 a Tribunalului Galaţi a fost condamnat inculpatul R.I. la o pedeapsă principală de 3 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat prevăzută de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 74 alin. 2 - 76 C.pen. 1969 şi art. 396 alin. 10 C.proc.pen., respectiv la o pedeapsă de 4 ani închisoare, pentru comiterea complicităţii la infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 26 C.pen. 1969, în referire la art. 215 alin. 1, 2, 3, 4 şi 5 C.pen. 1969, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen. 1969, art. 74 alin. 2 - 76 C.pen. 1969 şi art. 396 alin. 10 C.proc.pen. S-a constatat că infracţiunile reţinute mai sus în sarcina inculpatului R.I. sunt concurente cu cele reţinute prin sentința penală nr. 544/2008 a Tribunalului Galaţi. S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare, stabilită prin sentința penală nr. 544/2008 a Tribunalului Galaţi (modificată) în pedepsele componente de 3 ani închisoare și 5 ani închisoare, plus pedepsele complementare. În baza art. 36, 34 – 34 şi 35 C.pen. 1969, s-au contopit pedepsele de mai sus cu cele aplicate prin prezenta şi s-a dispus ca inculpatul R.I. să execute pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare, sporită la 5 ani şi 3 luni închisoare, la care s-a adăugat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și b C.pen. 1969 pe o durată de 2 ani. Conform art. 88 şi 36 alin. 3 C.pen. 1969, s-a dedus din pedeapsa rezultantă durata executată de inculpatul R.I. de la 24.06.2010 la 27.11.2013, iar conform art. 71 C.pen. 1969, s-a aplicat  inculpatului  pedeapsa  accesorie  a  interzicerii  drepturilor  prevăzute  de  art. 64 lit. a teza a II-a, b şi c C.pen. 1969.

S-a constatat că inculpata C.G. a fost liberată condiţionat din condamnarea anterioară începând cu data de 05.05.2015.

S-a dispus comunicarea unei copii a hotărârii la O.R.C. G.

S-a constatat că SC S. SRL Galaţi a fost radiată şi desfiinţată din anul 2007.

Pe latură civilă, în baza art. 998 şi 1003 C.civ., au fost obligați în solidar inculpaţii C.G., G.D.V., R.I., C.E. şi B.I. la plata despăgubirilor civile și a penalităţilor şi majorărilor de întârziere către următoarele societăţi comerciale - părţi civile:

- 21.328,15 lei, către SC N&S S SRL B.;

- 123.729,72 lei, către SC EBS E. B.S. SRL B.;

- confiscarea în folosul statului, în părţi egale de la inculpaţi a sumei de 30.630,58 lei, sumă ce se cuvenea părții vătămate SC PC SRL B., societate desfiinţată;

- confiscarea în folosul statului, în părţi egale de la inculpaţi, a sumei de 11.895 lei, ce se cuvenea părţii vătămate SC MS SRL B, societatea fiind radiată;

- 40.929,50 lei, către SC I SRL I;

- 3.120,07 lei, către SC SC SRL B;

- confiscarea în folosul statului, în părţi egale de la inculpați, a sumei de 20.171,63 lei, ce se cuvenea SC AE SRL B, societate desfiinţată;

- s-a constatat inexistenţa unui prejudiciu bănesc sau material în ceea ce priveşte SC I.E. SRL T;

- 5.558,47 lei, către SC CEC SA – B;

- 56.544,17 lei, către SC N. SRL B. SRL B;

- 43.718,2 lei, către SC R.S. – C. SRL B.;

- 74.151,85 lei, către SC M.E. P. SRL B;

- 34.128,97 lei, către SC H.I. RO SRL S;

- 7.797,22 lei, către SC AC SRL B;

- 59.648,37 lei, către SC B.R. C SRL B;

- 12.790,17 lei, către SC LI SRL B;

- 11.288,16 lei, către SC M SRL G;

- 20.928,81 lei, către SC M – 2000 SRL B (comasată cu SC A SRL B);

- 7.432,74 lei, către SC A Ind SRL S;

- 40.485 lei, către SC F SA DTS;

- 20.000 lei, către SC DS. E SRL B;

- 11.255 lei, către SC DBS SRL B;

- 20.253,13 lei, către SC ERP SRL B;

- 22.795,08 lei, către SC KG SRL B;

- 11.522,75 lei, către SC M Impex SRL B;

- 15.207,91 lei, către SC BSS SRL C;

- 143.574,61 lei, către SC GC SRL B.

S-au respins ca nefondate celelalte pretenţii civile solicitate în cauză.

În baza art. 272 şi 274 C.proc.pen., a fost obligat fiecare inculpat din cauză la plata a câte 1.200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Suma de 1.200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, a fost avansată din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Galaţi.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul cu nr. 59/D/P/2009 din 30.09.2013 al D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Galaţi au fost trimişi în judecată inculpaţii C.G. (pentru comiterea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003, şi înşelăciune, prev. de art. 215 alin. 1, 2, 3, 4 şi 5 C.pen. 1969, cu aplicarea art. 41 alin. 2 şi 37 lit. b C.pen. 1969), G.D.V., C.E., B.I. (pentru comiterea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003, şi înşelăciune, prev. de art. 215 alin. 1, 2, 3, 4 şi 5 C.pen. 1969, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen. 1969) şi R.I. (pentru comiterea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003, şi complicitate la infracţiunea de înşelăciune, prev. de art. 26 C.pen. 1969, în referire la art. 215 alin. 1, 2, 3, 4 şi 5 C.pen. 1969, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen. 1969).

În fapt, prin actul de sesizare a instanţei s-a reţinut că, în cursul lunii mai 2005, inculpaţii C.G., G.D.V.şi B.I. au constituit un grup infracţional organizat, împreună și cu inculpatul C.E., la care a aderat ulterior inculpatul R.I., în scopul obţinerii de importante beneficii materiale prin săvârşirea de înşelăciuni.

Astfel, prin intermediul şi în numele unei societăţi controlate de membrii grupului infracţional, respectiv SC S SRL G, au fost induşi în eroare mai mulţi agenţi economici - părţi vătămate, din diverse zone ale ţării, prin achiziţionarea de mărfuri în schimbul cărora au fost emise file CEC fără acoperire, mărfuri ce erau revândute apoi la scurt timp.

În derularea activităţii lor infracţionale, inculpaţii au avut roluri specifice, acţionând în mod concertat pentru atingerea scopului infracţional comun, îmbogăţirea prin cauzarea de importante prejudicii părţilor vătămate.

Conducătorii grupării au fost inculpaţii C.G. şi G.D.V. (care era totuşi subordonat inculpatei), al căror rol nu se rezuma numai la coordonarea celorlalţi membri ai grupării, ci a constat şi în desfăşurarea de activităţi infracţionale specifice.

Astfel, inculpata C.G. a desfăşurat acte directe de inducere în eroare a reprezentanţilor legali ai părţilor vătămate, în cursul convorbirilor telefonice şi întâlnirilor directe de negociere avute cu aceştia, în care s-a prezentat sub numele fals de „B.G.”.

Inculpatul G.D.V., care s-a prezentat sub numele fals de „I.C.”, o ajuta pe coinculpată în coordonarea membrilor grupării, recrutându-l personal pe inculpatul C.E., ocupându-se totodată de închirierea depozitului societăţii şi valorificarea mărfurilor - produs material al infracţiunii de înşelăciune, care erau vândute unor societăţi comerciale terţe.

Inculpatul B.I., care s-a prezentat sub numele fals de „V.N.”, a desfăşurat acte directe de inducere în eroare a reprezentanţilor legali ai părţilor vătămate, în cursul convorbirilor telefonice avute cu aceştia şi cu ocazia întâlnirilor directe, folosindu-se de „avantajul” aspectului său de om integru şi de vârsta care crea aparenţa unei persoane serioase.

Inculpatul R.I., care deţinea cunoştinţe de operare pe calculator şi configurare hardware, redacta ofertele, comenzile, contractele şi celelalte documente folosite în contactele cu părţile vătămate şi a negociat achiziţionarea unor calculatoare cu o parte vătămată.

Acţionând pentru realizarea scopului infracţional propus, inculpaţii C.G. şi G.D.V. au procedat mai întâi la găsirea unei persoane care să acţioneze drept „săgeată” şi, care în schimbul unor sume de bani, să preia funcţia de administrator al societăţii prin intermediul căreia urmau să se desfăşoare activităţile infracţionale şi în numele căreia urmau să fie emise instrumentele de plată cu decontare bancară fără acoperire, cu toată răspunderea juridică ce incumbă acestei funcţii.

Instanţa de fond a menţionat că inculpaţii C.G. şi G.D.V. au acţionat în mod precaut, evitând să întocmească documente în nume propriu şi să intre în contact direct cu reprezentanţii ori angajaţii părţilor vătămate, sau cu alte persoane care aveau tangenţă cu SC S. SRL, cu puţine excepţii.

În aceste condiţii, inculpaţii C.G. şi G.D.V. l-au racolat pe inculpatul C.E., stabilind ca acesta să preia funcţia de administrator al SC S. SRL G., promiţându-i cazare şi masă pe durata desfăşurării activităţii infracţionale, precum şi la final, suma de 5.000 euro, urmând ca în perioada refuzării la plată a primelor instrumente de plată acesta să fie trimis în străinătate, în scopul îngreunării cercetărilor.

Acest lucru s-a întâmplat la data de 24.05.2005, când inculpatul C.E. a preluat calitatea de asociat unic şi administrator al SC S SRL G, înmatriculat la ORC sub nr. .../987/2004 ce avea ca obiect principal de activitate ‚,comerţ cu ridicat al materialului lemnos şi de construcţii”.

Sediul principal al firmei a rămas neschimbat, la adresa din mun. G., str. T. nr. ..., bl ..., ap ..., jud. G., iar prin cererea de înscriere menţiuni înregistrată la ORC sub nr. .../25.07.2005 a fost deschis punctul de lucru din mun. B., b-dul. D. nr. ..., bl. ..., ap ...

Fiind audiat în cursul cercetărilor, inculpatul C.E. a arătat că inculpatul G.D.V. l-a însoţit şi la sediul O.R.C., cu ocazia preluării SC S. SRL G., precum şi la sediile BCR şi BRD în data de 07.06.2005, unde a depus specimene de semnătură pentru a efectua operaţiuni în conturile bancare ale aceleiaşi societăţi comerciale.

În această perioadă incipientă, inculpatul C.E. se afla sub stricta supraveghere a inculpaţilor C.G., B.I. şi G.D.V., de care depindea chiar şi pentru asigurarea unor minime mijloace de subzistenţă.

Inculpaţii C.G., B.I. şi G.D.V., împreună cu inculpatul R.I. şi cu inculpatul C.E., înainte de începerea activităţii infracţionale, s-au întrunit într-o „şedinţă” în care au stabilit „sarcinile” în sensul celor expuse mai sus.

Pentru desfăşurarea activităţii infracţionale şi pentru a da o aparenţă de legalitate activităţii SC S. SRL G., inculpaţii aveau nevoie de un sediu de unde să lanseze comenzile şi unde să fie contactaţi şi eventual vizitaţi de către reprezentanţii legali ai părţilor vătămate, în vederea discutării eventualelor detalii legate de derularea convenţiilor.

În acest sens, au închiriat un imobilul situat în municipiul B, b-dul D. nr. ..., bl..., sc..., ap ..., iar inculpatul G.D.V. a solicitat martorului V.D., administrator al SC P. SRL S şi cunoştinţă mai veche de-a sa, să-i închirieze un spaţiu de depozitare în municipiul S, jud. I. pentru SC S. SRL.

Inculpatul G.D.V. i-a creat martorului V.D. impresia că această societate îi aparţine lui şi inculpatei C.G., pe care i-a prezentat-o drept concubina sa.

Martorul V.D. a încheiat un contract de locaţiune la data de 01.08.2005 cu SC S. SRL, reprezentată de inculpatul C.E., pentru un spaţiu de 1.200 mp în incinta fostei I.C.I.L.

Pentru recrutarea personalul necesar desfăşurării activităţii din depozit inculpaţii C.G. şi G.D.V.au publicat un anunţ la mica publicitate intr-un ziar local cu apariţie în municipiul S., inducând astfel impresia nereală că angajatorul, respectiv SC S. SRL este o firmă serioasă, ce se bucură de bonitate.

Modalitatea şi criteriile de selecţie a celor 2 angajaţi, respectiv martorii M.V. în funcţia de gestionar şi R.C. în funcţia de manipulant, au fost coordonate de inculpatul C.E. şi inculpatul B.I.

La punctul de lucru deschis în Bucureşti al SC S. SRL Galaţi au fost instalate două posturi telefonice, cu numerele ... şi ..., la acest din urmă post telefonic fiind instalat şi faxul prin care au fost lansate majoritatea cererilor de ofertă şi note de comandă.

În perioada august-octombrie 2005, a început activitatea de inducere în eroare a părţilor vătămate, prin transmiterea către diverşi agenţi economici din ţară de „solicitări de colaborare”, numărul societăţilor asupra cărora s-a încercat inducerea în eroare fiind mult mai mare decât cel al părţilor vătămate efectiv prejudiciate.

Aceste cereri de oferte şi note de comandă au fost tehnoredactate pe calculator de către inculpatul R.I., la cererea inculpatei C.G., rolul acestui inculpat fiind ulterior şi cel de a induce în eroare una din părţile vătămate - SC E.R.P. SRL B. - cu ocazia achiziţionării mai multor calculatoare.

Comenzile şi cererile de oferte prezentau în partea de jos numele false de „B.G.” şi „V.N.” de la „Serviciul comercial”, acestea fiind numele fictive utilizate de inculpaţii C.G. şi B.I.

În activitatea infracţională a fost atras şi inculpatul B.I., al cărui rol era acela de a negocia cu reprezentanţii părţilor vătămate şi să ţină legătura cu aceştia în legătură cu diferite solicitări, prezentându-se sub numele fictiv de „V.N.”.

Acelaşi rol îl avea şi inculpata C.G. care folosea numele fals de „B.G.” Cei doi coinculpaţi îşi atribuiau funcţiile de director comercial şi respectiv director economic.

Inculpatul C.E. avea rolul ca în calitate de reprezentant legal al SC S. SRL să semneze contractele de vânzare-cumpărare sau distribuţie şi instrumentele de plată eliberate, fiind prezent la discuţiile cu reprezentanţii părţilor vătămate asistat de inculpaţii C.G. şi B.I.

În fapt, activitatea efectivă de inducere în eroare şi de prejudiciere a părţilor vătămate s-a desfăşurat după cum urmează:

1. Prima societate comercială ai cărei reprezentanţi au fost induşi în eroare de membrii grupării infracţionale, pe parcursul încheierii şi derulării contractului de vânzare-cumpărare este partea vătămată SC N&S S SRL B.

La data de 16.08.2005 martorul N.G., administrator al părţii vătămate SC N&S S SRL B, a primit prin fax o cerere de oferta din partea SC S SRL G pentru diferite modele de maşini de găurit, frezat şi înşurubat şi a răspuns prin expedierea unei oferte la numărul de fax din antetul înscris pe cerere, respectiv ... după care a fost contactat telefonic de inculpatul B.I., care s-a prezentat cu numele fals de „V.N.” acesta declinându-şi calitatea de reprezentant SC S. SRL G.

În vederea încheierii convenţiei martorul N.G. s-a deplasat la punctul de lucru al SC S. SRL G din municipiul B. unde s-a întâlnit cu inculpaţii B.I. şi C.G. care s-au prezentat sub numele fictive de „V.N.” şi respectiv „B.G.” cât şi cu inculpatul C.E.

În cursul discuţiilor purtate martorul N.G. a stabilit cu inculpatul C.E. ca plata mărfurilor care urmau să fie livrate, să fie efectuată prin emiterea unei file CEC ce urma să fie introdusă la plată de reprezentanţii părţii vătămate după un interval de 30-45 zile de la livrarea acestora, sens în care s-a încheiat şi semnat contractul de vânzare-cumpărare nr. .../31.08.2005.

Având în vedere contractul încheiat şi asigurarea că la termenul convenit se va realiza plata acestora, la data de 20.09.2005 martorul N.G. a dispus livrarea produselor, comandate şi menţionate în anexa la contract, în valoare totală de 44.050,98 lei, în baza facturii fiscale seria ... ... nr. ... şi a însoţit transportul până la depozitul din municipiul S.

Aici s-a întâlnit cu inculpatul C.E. care era însoţit de inculpatul G.D.V. care s-a recomandat sub numele fictiv de „I”.

În apropierea intrării în depozit, martorul N.G. a remarcat şi prezenţa unui autoturism marca Volkswagen Passat, indicat de şi de alţi martori audiaţi în cauză, respectiv reprezentanţi ai părţilor vătămate şi angajaţi ai depozitului, ca fiind autoturismul folosit de inculpatul G.D.V.

Inculpatul C.E. a completat o filă CEC, însă a greşit-o, fapt pentru care martorul N.G. i-a solicitat să semneze şi să stampileze o altă filă CEC, respectiv seria ... nr ... pe care martorul a completat-o cu suma de 44.050,98 lei, data de 21.09.2005 şi cu celelalte date obligatorii.

Fiind introdusă la plată fila CEC a fost refuzată pe motivul lipsei totale de disponibil în contul trăgătorului şi client aflat în interdicţie bancară.

Anterior introducerii la plată a filei CEC martorul N.G. a apelat postul telefonic ce aparţinea SC S. SRL Galaţi răspunzându-i inculpata C.G., care s-a prezentat sub numele fals de „B.G.”.

Cu această ocazie martorul i-a comunicat inculpatei că urma să introducă spre decontare fila CEC, aceasta asigurându-l că nu erau probleme şi că societatea avea disponibilul necesar pentru onorarea plăţii.

După refuzul la plată comunicat de unitatea bancară martorul nu a mai putut lua legătura cu vreun reprezentant al SC S SRL G.

La data de 17.03.2008 a fost efectuată o recunoaştere din planşe fotografice ocazie cu care martorul N.G. l-a indicat din fotografii pe inculpatul B.I. care s-a prezentat sub numele fictiv de „V.N.” şi pe inculpata C.G. care s-a prezentat sub numele fictiv de „B.G.”

Părţii vătămate SC N&S S SRL B i-a fost cauzat prin comiterea faptei un prejudiciul total în cuantum de 44.050,98 lei, sumă cu care aceasta s-a constituit parte civilă în cauză.

2. O altă societate comercială asupra reprezentanţilor căreia s-au îndreptat manevrele de inducere în eroare ale membrilor grupării infracţionale este SC EBS SRL B.

În cursul lunii august 2005 inculpata C.G., care s-a recomandat sub numele fictiv de „B.G.” l-a contactat telefonic pe martorul C.D., administrator al părţii vătămate căruia i-a solicitat o ofertă de preţuri la produsele comercializate de SC EBS SRL B, pe care martorul a expediat-o pe numărul de fax ... indicat de inculpată.

Ulterior, inculpata l-a contactat din nou pe martorul C.D. şi i-a trimis o comandă pentru diferite modele de corpuri de iluminat.

Având în vedere comanda primită martorul C.D. s-a deplasat la punctul de lucru din municipiul B. al SC S SRL, în vederea încheierii unui contract şi s-a întâlnit cu inculpata C.G. care s-a recomandat sub numele fictiv de „B.G.”, inculpatul B.I. care s-a recomandat sub numele fals de „V.N.” şi cu inculpatul C.E. care s-a prezentat drept administrator al SC S. SRL.

Martorul C.D. a încheiat contractul de furnizare numărul .../20.09.2005 cu inculpatul C.E. stabilindu-se ca plata mărfurilor să se facă prin emiterea unei file CEC ce trebuia introdusă spre decontare în termen de 30 zile de la livrare.

În afara inculpaţilor, în acelaşi apartament se mai aflau o tânără şi un tânăr care redacta la calculator, însă martorul nu a reţinut semnalmentele acestora.

În data de 21.09.2005, martorul C.D. a completat factura fiscală seria ... nr. ... în valoare de 13.561,32 lei şi a înmânat-o inculpatul C.E. care a emis fila CEC seria ... nr.... cu aceeaşi valoare şi data de 22.10.2005. În data de 23.09.2005 mărfurile conţinute în factura susmenţionată au fost livrate de partea vătămată SC EBS SRL, către SC S. SRL G, controlată de membrii grupului infracţional.

La sfârşitul lunii septembrie inculpatul B.I., care s-a prezentat sub numele fictiv de „V.N.” a solicitat telefonic martorului C.D. livrarea de către SC EBS SRL unor cabluri electrice către SC S. SRL Galaţi.

La 03.10.2005 martorul C.D. a emis factura fiscala seria ... nr ... în valoare de 119.069,27 lei pe care a lăsat-o la punctul de lucru al SC S SRL şi a primit ca mijloc de plată de la inculpatul C.E. fila CEC seria ... nr... completată, semnată şi ştampilată de acesta. Cu ocazia deplasării pe care a efectuat-o la imobilul declarat drept punct de lucru al SC S. SRL B. martorul CD a remarcat prezenţa inculpaţilor C.G. şi B.I.

Marfa a fost livrată la depozitul închiriat de membrii grupului infracţional, în numele SC S SRL G, respectiv în municipiul S, str. ... nr. ...

Ulterior, inculpatul B.I., care s-a prezentat sub acelaşi nume fictiv, respectiv „V.N.” l-a contactat din nou telefonic pe martorul C.D. solicitându-i să livreze o diferenţă de 150 metri de cablu electric din comanda anterioară, fapt pentru care acesta a emis la data de 06.10.2005 factura fiscala seria ... nr. ... în valoare de 1.103,13 lei, însă nu a mai primit o altă filă CEC, motivându-i-se faptul că inculpatul C.E. era plecat din mun. B.

La data scadentă martorul C.D. a introdus la plată filele CEC însă acestea au fost refuzate la decontare din lipsă totală de disponibil.

La data de 10.07.2007 au fost efectuate recunoaşteri din planşe fotografice, ocazie cu care martorul C.D. i-a indicat din fotografii pe inculpaţii B.I., care s-a recomandat sub numele fictiv de „V.N.” şi C.G., care s-a recomandat sub numele fictiv de „B.G.”.

Partea vătămată SC EBS SRL a precizat că prejudiciul total cauzat prin comiterea faptei este de 123.729,72 lei, însă s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 200.000 lei incluzând şi potenţialul profit rezultat din nerularea sumei neachitate.

3. O altă parte vătămată indusă în eroare de membrii grupării infracţionale este SC PC SRL B.

La data de 30.08.2005 inculpata C.G., care s-a prezentat sub numele fictiv de „B.G.” a solicitat telefonic părţii vătămate o ofertă de aparate de aer condiţionat, iar în urma primirii acestei oferte SC S. SRL a lansat o comandă.

La 20.09.2005, partea vătămată a redactat contractul de vânzare-cumpărare nr. ... în care se stipula că plata mărfurilor urma să se facă prin emiterea unui bilet la ordin sau filă CEC ce trebuiau introduse la plată în termen de 20 zile de la livrare.

La data de 03.10.2005 martora D.R., contabila părţii vătămate, s-a deplasat la punctul de lucru din municipiul B. al SC S. SRL unde s-a întâlnit cu inculpatul B.I. care s-a prezentat sub numele de „V.N.”, acesta semnând factura fiscală de livrare a produselor comandate, seria ... nr.

În aceleaşi împrejurări martora s-a întâlnit şi cu inculpata C.G., care s-a prezentat sub numele fictiv de „B.G.”, aceasta semnând contractul de vânzare-cumpărare nr. ... în calitate de reprezentant al societăţii cumpărătoare. Totodată inculpata C.G. i-a înmânat martorei D.R. fila CEC seria ... nr. ... în valoare de 36.630,58 lei şi plătibilă începând cu data de 24.10.2005.

La data scadentă, fila CEC menţionată a fost introdusă spre decontare, însă a fost refuzată la plată din lipsă totală de disponibil.

În cursul urmăririi penale, respectiv la data de 15.05.2007, au fost efectuate recunoaşteri din planşe fotografice ocazie cu care martora D.R. a indicat-o din fotografiile prezentate pe inculpata C.G. ca fiind persoana care s-a prezentat sub numele de „B.G.” şi pe inculpatul B.I., care s-a prezentat sub numele de „V.N.”

Prejudiciul produs părţii vătămate este de 30.630,58 lei, aceasta constituindu-se parte civilă în cauză.

4. Printre părţile vătămate asupra reprezentanţilor cărora s-au îndreptat manevrele de inducere în eroare ale membrilor grupării infracţionale se numără şi SC M.S SRL B.

Partea vătămată a primit la 09.09.2005, prin fax, o cerere de ofertă din partea SC S SRL cu privire la livrarea de diferite tipuri de calorifere, iar martorul OSD, angajat al părţii vătămate în funcţia de inginer de service, a răspuns, tot prin fax, cu oferta solicitată.

Ulterior, inculpatul C.E. l-a contactat telefonic pe martorul OSD insistând să i se livreze marfa comandată.

Pentru realizarea acestei tranzacţii martorul OSD a redactat contractul de distribuţie nr. 73 şi la data de 27.09.2005 s-a deplasat la punctul de lucru al SC S. SRL din mun. B, unde a fost aşteptat de inculpatul B.I., care s-a recomandat sub numele fictiv de „V.N.” şi care l-a condus în biroul inculpatul C.E., acesta din urmă prezentându-se drept director general al SC S. SRL G.

Martorul şi inculpatul C.E. au stabilit ca plata produselor să fie făcută prin emiterea unei file ce trebuia introdusă la plată în termen de 30 de zile de la livrare, sens în care au şi semnat contractul de distribuţie.

La data de 03.10.2005, martorul OSD a livrat personal marfa la depozitul din municipiul S, în baza facturii fiscale seria ... nr. ... în valoare de 11.895 lei şi a primit de la o persoană rămasă necunoscută fila CEC seria ... nr. ... eliberată de SC S. SRL, care era semnată, ştampilată şi completată.

La data scadentă, respectiv 24.10.2005, partea vătămată a introdus la plată fila CEC, însă aceasta a fost refuzată la decontare din lipsă totală de disponibil.

La data de 03.02.2006 a fost efectuată o recunoaştere din planşe fotografice, ocazie cu care martorul OSD l-a indicat pe inculpatul C.E.

Partea vătămată SC M.S. SRL B s-a constituit parte civilă în cauză cu suma 11.895 lei, reprezentând prejudiciul cauzat prin comiterea faptei.

5. Manevrele dolozive au fost îndreptate de membrii grupului infracţional şi împotriva reprezentanţilor legali ai părţii vătămate SC I SRL I.

La data de 11.09.2005, inculpata C.G., care s-a recomandat sub numele fictiv de „B.G.”,  l-a contactat telefonic pe martorul P.O., reprezentantul legal al părţii vătămate SC I SRL I şi s-a interesat de oferta de PAL melaminat şi blaturi pentru mobilier.

În urma acestei convorbiri partea vătămată a primit, prin fax, o comandă în care se menţiona că plata mărfurilor urma să se facă prin emiterea unei file CEC ce trebuia introdusă la plată în termen de 25 de zile de la livrare, aspect care a fost stabilit ulterior telefonic şi cu inculpata C.G.

La data de 20.09.2005 SC S SRL a expediat prin fax o altă comandă fermă cu privire la cantităţile şi sortimentele de materiale, iar la data de 23.09.2005, în baza facturii fiscale seria ... nr. .../22.09.2005 în valoare de 24.863,25 lei, martorul C.C., angajat al părţii vătămate în funcţia de şofer, a livrat marfa respectivă la depozitul din mun. S.

Martorul C.C. a fost întâmpinat de inculpatul C.E. care a venit cu un autoturism Volkswagen Passat de culoare neagra cu număr de leasing, ce aparţinea inculpatului G.D.V., în care se mai aflau 2 bărbaţi, rămaşi neidentificaţi.

Inculpatul C.E. a luat factura fiscală şi ordinul de deplasare al martorului C.C. şi s-a deplasat la autoturismul Volkswagen Passat de la care a revenit cu fila CEC seria ... nr.... în valoare de 24.863,25 lei şi plătibilă la 24.10.2005 care era semnată, ştampilată şi completată integral.

Inculpata C.G. l-a contactat în aceeaşi zi pe martorul P.O. şi i-a solicitat să-i livreze o nouă cantitate de PAL, sens în care a trimis prin fax o altă comandă.

La data de 05.10.2005 în baza facturii fiscale seria ... nr. ... în valoare de 16.066,25 lei martorul P.O. a dispus livrarea mărfurilor comandate la depozitul din municipiul S., primind fila CEC seria ... nr. ..., plătibilă la 28.10.2005.

La data scadentă, martorul P.O. a introdus la plată cele două file CEC, însă acestea au fost refuzate la decontare din lipsă totală de disponibil.

Martorul P.O. a încercat ulterior să ia legătura cu inculpaţii, însă nu a reuşit să contacteze nici un reprezentant al SC S. SRL.

Partea vătămată SC I SRL I s-a constituit parte civilă cu suma de 40.929,50 lei.

6. Printre părţile vătămate induse în eroare de membrii grupării infracţionale se numără şi SC S.C. SRL B.

În data de 16.09.2005, inculpata C.G., care s-a prezentat, conform modului de operare, sub numele fictiv de „B.G.”, a contactat-o telefonic pe martora G.L.N., administrator al părţii vătămate, căreia i-a solicitat o ofertă pentru produsele comercializate de aceasta, cerându-i să o expedieze la postul telefonic cu numărul .... Urmărind valorificarea produselor deţinute de societatea pe care o administra, în aceeaşi zi, martora a expediat oferta de preţ la postul telefonic indicat de inculpată, care aparţinea, astfel cum am arătat în partea introductivă a prezentului rechizitoriu societăţii comerciale controlată de membrii grupului infracţional, respectiv SC S. SRL G.

A doua zi, martora G.L.N. a primit ca răspuns la oferta sa o comandă din partea SC S. SRL, prin care se solicita livrarea de diferite sortimente de accesorii de mobilier şi în care se menţiona că plata bunurilor urma să fie făcută prin emiterea unei file CEC ce urma să fie introdusă la plată în termen de 25-30 de zile de la livrare.

Urmărind încheierea tranzacţiei martora G.L.N. a contactat-o telefonic pe inculpata C.G. pe care o ştia sub identitatea fictivă de „B.G.” şi a stabilit cu aceasta ca plata bunurilor livrate să se facă prin emiterea unei file CEC pe care SC S.C. SRL B. trebuia să o introducă la plată în termen de 23 zile, inculpata dându-i asigurări că la data convenită în contul SC S. SRL Galaţi va exista disponibilul necesar achitării contravalorii mărfurilor livrate. Cu aceeaşi ocazie s-a stabilit ca marfa să fie livrată prin curierat la depozitul deţinut de SC S. SRL G. în municipiul S.

Având în vedere înţelegerea existentă, la data de 04.10.2005 martora G.L.N. a dispus livrarea, prin curierat, a diferitelor accesorii de mobilier în baza facturii fiscale seria ... nr. ... în valoare de 3.120.07 lei. Tot prin curierat i-a fost remisă martorei G.L.N. şi fila CEC seria ... nr. ..., în valoare de 3.120.07 lei, plătibilă la 27.10.2005, emisă pentru plata contravalorii mărfurilor.

La data scadentă, martora G.L.N. a introdus la plată fila CEC însa aceasta a fost refuzată la decontare din lipsa totală de disponibil. După refuzul comunicat de instituţia bancară martora a încercat să-i contacteze pe reprezentanţii SC S. SRL G, însă nu a reuşit acest lucru întrucât aveau telefoanele închise şi părăsiseră punctul de lucru.

Ca urmare a activităţilor infracţionale, părţii vătămate SC S.C. SRL B. i-a fost cauzat un prejudiciu în cuantum total de 3.120,07 lei, sumă cu care s-a constituit parte civilă în cauză.

7. Acţionând în vederea realizării scopului infracţional, membrii grupării i-au indus în eroare şi pe reprezentanţii legali ai SC AE SRL B, societate ce are ca obiect de activitate producţia de aparataj electric.

Inculpatul B.I., care s-a prezentat sub numele fictiv de „V.N.”, l-a contactat telefonic pe martorul I.A. administratorul SC A.E. SRL, la începutul lunii septembrie, şi s-a interesat de achiziţionarea unor sortimente de corpuri de iluminat.

Ca urmare a acestei discuţii, membrii grupului infracţional au remis, prin fax către partea vătămată SC A.E. SRL B. o cerere de ofertă întocmită de inculpatul R.I. care avea acest rol, respectiv acela al redactării la unitatea de calcul a corespondenţei din partea SC S. SRL G.

Ulterior, inculpatul B.I., care s-a recomandat tot sub nume fictiv de „V.N.” l-a contactat telefonic pe martorul I.A. căruia i-a comunicat că este interesat de o colaborare comercială între SC S SRL Galaţi şi partea vătămată SC AE SRL B.

Ca urmare a acestei discuţii şi în vederea negocierilor necesare în vederea încheierii convenţiei comerciale martorul I.A. s-a deplasat la punctul de lucru al SC S. SRL din municipiul B., unde se aflau inculpatul B.I. şi o tânără care s-a recomandat ca fiind secretară.

La data de 19.09.2005, partea vătămată a primit prin fax o nouă cerere de ofertă, redactată de inculpatul R.I. şi a răspuns printr-o ofertă de produse.

În aceeaşi zi, martorul I.A. s-a deplasat din nou la punctul de lucru al SC S SRL unde a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare numărul ..., semnat din partea SC S. SRL G de inculpatul C.E., cu care a stabilit ca marfa să fie achitată prin emiterea unei file CEC ce trebuia introdusă la plată în termen de 30 de zile de la livrare.

În anexa la contract s-au prevăzut mărfurile ce trebuiau livrate de partea vătămată în depozitul deţinut de SC S SRL G pe raza municipiului S, judeţul I.

La punctul de lucru din B al SC S. SRL Galaţi se aflau, cu această ocazie inculpaţii C.G., B.I. şi G.D.V., inculpata C.G. prezentându-se sub numele fictiv de „B.G.”

La data de 22.09.2005 martorul I.A. a dispus livrarea în baza facturii fiscale seria ... nr. ... de corpuri de iluminat în valoare totală de 20.171,65 lei însoţind personal transportul la depozitul din municipiul S.

În drum spre depozitul din municipiul S. martorul I.A. a trecut pe la punctul de lucru din municipiul B. al SC S. SRL G. , unde a primit de la inculpatul C.E. fila CEC ... nr. ... în valoare de 20.171.65 lei, plătibilă de la 21.10.2005.

La data convenită pentru decontarea instrumentului de plată, martorul I.A. a introdus la unitatea bancară fila CEC ce reprezenta instrumentul de plată pentru mărfurile livrate, care a fost refuzată din lipsă totală de disponibil.

La data de 10.07.2007 a fost efectuată o recunoaştere după planşe fotografice, ocazie cu care martorul I.A. l-a indicat pe inculpatul B.I., ca fiind reprezentantul SC S. SRL care s-a prezentat sub numele de „V.N.”

La data de 18.03.2008 a fost efectuată o nouă recunoaştere după planşe fotografice, ocazie cu care i-a indicat din planşe fotografice pe inculpaţii B.I., G.D.V., C.G. şi C.E., ca fiind persoanele cu care a luat legătura în cadrul relaţiei comerciale derulată cu SC S. SRL G, respectiv inculpatul B.I., ca fiind reprezentantul SC S. SRL, care s-a prezentat sub numele de „V.N.”, inculpatul G.D.V. ca fiind prezent la punctul de lucru din B. al SC S. SRL G. cu ocazia încheierii contractului de vânzare-cumpărare, inculpata C.G. ca fiind cea care s-a prezentat sub numele de „B.G.” şi şi-a declinat calitatea de reprezentant al SC S. SRL G. şi inculpatul C.E. ca fiind persoana care i-a înmânat fila CEC ce reprezenta mijlocul de plată al mărfurilor livrate.

Partea vătămată SC A.E. SRL a suferit, în urma acţiunii infracţionale un prejudiciu în cuantum total de 20.171,65 lei, motiv pentru s-a constituit parte civilă în cauză cu această sumă.

8. Printre părţile vătămate asupra cărora s-a încercat inducerea în eroare, de către membrii grupului infracţional, a reprezentanţilor legali se numără şi SC I.E. SRL T., societate care are ca obiect producerea şi comercializarea de producerea de echipamente de purificare a aerului.

La sfârşitul lunii septembrie 2005, inculpatul C.E. a contactat-o telefonic pe martora I.L.C., angajată a părţii vătămate în funcţia de agent de vânzări şi i-a solicitat o oferta de produse şi preţuri.

După trimiterea ofertei pe fax la numărul indicat, cu prefix de B., martora a ţinut legătura cu inculpatul şi a stabilit ca plata produselor să se facă cu filă CEC scadenta la 10 zile.

La data de 03.10.2005 partea vătămată a primit prin fax de la SC S. SRL o comandă, întocmită de inculpatul R.I., care avea, în cadrul grupului infracţional, rolul de a redacta documentele de corespondenţă, prin care se solicita livrarea unui număr de 11 aparate de purificare a aerului şi în care se menţiona că plata acestora urma să fie făcută prin emiterea unei file CEC ce ar fi trebuit să fie introdusă la plată în data de 21.10.2005, în condiţiile în care produsele erau livrate până la data de 15.10.2005.

În acest context, la data de 13.10.2005 martora I.L.C. s-a deplasat la punctul de lucru din municipiul B. al SC S. SRL unde, împreună cu inculpatul C.E. au semnat contractul de vânzare nr. ...

La aceeaşi dată, partea vătămată a emis factura fiscala seria ... nr. ... în valoare de 61.928,52 lei, pentru plata căreia inculpatul C.E. a eliberat fila CEC seria ... nr. ... plătibilă de la 25.10.2005, însă martora I.L.C. a condiţionat livrarea bunurilor de plata în avans a sumei cuprinsă în fila CEC sumă ce trebuia să fie considerată avans.

La data convenită, reprezentanţii legali ai părţii vătămate au introdus spre decontare fila CEC, însă aceasta a fost refuzată la plată, motiv pentru care SC I.E. SRL T. nu a mai livrat produsele comandate, iar factura fiscală a fost anulată.

La data de 10.02.2006 a fost efectuată o recunoaştere după planşe fotografice ocazie cu care martora I.L.C. l-a indicat pe inculpatul C.E. ca fiind persoana care s-a prezentat drept reprezentantul legal al SC S. SRL G., care a semnat contractul de vânzare-cumpărare şi care i-a înmânat fila CEC ce reprezenta instrumentul de plată pentru mărfurile ce urmau să fie livrate.

Întrucât părţii vătămate SC I.E. SRL T. nu i s-a cauzat vreun prejudiciu prin comiterea faptelor, acestea rămânând în faza de tentativă, aceasta nu s-a constituit parte civilă în cadrul procesului penal.

9. Membrii grupului infracţional au acţionat şi în vederea inducerii în eroare a reprezentanţilor legali ai părţii vătămate SC C.E.C. SA B., societate care are ca obiect de activitate comercializarea de corpuri de iluminat si cabluri electrice.

În cursul lunii septembrie 2005 martora G.M.R., director administrativ al părţii vătămate, a fost contactată telefonic de inculpatul B.I. care s-a recomandat sub numele fictiv de „V.N.” acesta arătându-se interesat să achiziţioneze produsele comercializate.

După schimbul de oferte dintre partea vătămată şi SC S. SRL G, inculpatul B.I. a contactat-o din nou pe martora G.M.R. convenind ca valoarea mărfii să fie achitată prin emiterea unei file CEC ce trebuia introdusă la plată în termen de 30 de zile de la livrare şi ca transportul acesteia să fie realizat de partea vătămată la depozitul din municipiul S. al SC S. SRL G.

La data de 21.09.2005 martora G.M.R. a dispus livrarea produselor comandate de inculpat şi întocmirea facturii fiscale seria ... nr. ..., în valoare de 5.558,47 lei.

Transportul mărfii s-a realizat la depozitul din municipiul S., jud. I., de martorul H.I.D., şofer la partea vătămată SC C.E.C. SA B., care a primit, de la o persoană ale cărei semnalmente nu le-a reţinut, fila CEC seria ... nr. ..., în valoare de 5.558,47 lei, plătibilă la data de 20.10.2005.

La data convenită, martora G.M.R. a introdus spre decontare această filă CEC, însă a fost refuzată la plată din lipsa totală de disponibil.

Partea vătămată SC C.E.C. SA B. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 5.558,47 lei, reprezentând valoarea prejudiciului cauzat prin comiterea faptelor.

10. O altă societate comercială păgubită de membrii grupului infracţional, ca urmare a activităţilor desfăşurate în mod concertat este şi SC N. SRL B., societate comercială care produce şi comercializează lacuri şi vopsele.

La începutul lunii septembrie 2005 martorul S.O., administratorul părţii vătămate, a fost contactat telefonic de inculpatul C.E., care a solicitat o ofertă de preţuri, corespondenţa respectivă fiind realizată prin fax.

La data de 03.09.2005 SC S. SRL G. a trimis prin fax părţii vătămate o comandă realizată de inculpatul R.I., căruia îi revenea acest rol în cadrul grupului infracţional, coordonat şi condus de mama sa, inculpata C.G., privind livrarea a diverse sortimente de vopsea.

În conţinutul comenzii s-a menţionat că plata mărfurilor urma să fie efectuată prin emiterea unei file CEC ce trebuia introdusă la plată în termen de 30 de zile de la livrare, precum şi faptul că marfa urma să fie transportată în depozitul din municipiul S.

Modalitatea de plată şi termenul de efectuare a acesteia au fost stabilite telefonic şi cu inculpatul C.E.

Martorul S.O. a dispus livrarea primei tranşe de marfă la data de 21.09.2005 conform facturii fiscale seria ... nr. ... în valoare de 20.561,78 lei şi a însoţit transportul până la depozitul deţinut de SC S. SRL în municipiul S., unde s-a întâlnit cu inculpatul C.E. care s-a recomandat drept director general al acestei societăţi.

În urma solicitării de a-i fi ştampilată factura de livrare, inculpatul C.E. a motivat că nu are ştampila asupra sa, însă aceasta i-a fost adusă de inculpatul G.D.V. care se deplasa cu autoturismul marca Volkswagen Passat de culoare neagră ce aparţinea SC P. SRL cu numărul de înmatriculare ....

Inculpatul C.E. a semnat şi a ştampilat factura respectivă după care a completat, semnat şi ştampilat fila CEC seria ... nr. ... pentru suma de 20.561,78 lei, plătibilă la data de 21.10.2005, pe care a înmânat-o administratorului părţii vătămate.

Cu ocazia livrărilor de marfă, martorul S.O. a discutat şi cu inculpatul B.I. care se afla împreuna cu inculpatul C.E. şi care se prezenta sub numele fictiv de „V.N.”

La data de 29.09.2005 martorul S.O. a dispus livrarea unei alte tranşe de marfă conform facturilor fiscale seria ... nr. ... în valoare de 19.492,57 lei şi seria ... nr. ... în valoare de 1.128,83 lei şi a însoţit transportul la depozitul deţinut de SC S. SRL G. în municipiul S., judeţul I.

La destinaţie, martorul S.O. s-a întâlnit cu inculpatul C.E. care i-a semnat şi ştampilat de primire facturile fiscale şi i-a completat, semnat şi ştampilat fila CEC seria ... nr. ..., în valoare de 20.621,40 lei, plătibilă la data de 29.10.2005.

Inculpatul G.D.V., care îl însoţea pe inculpatul C.E., l-a întrebat pe martorul S.O. de ce nu acceptă o singură filă CEC pentru toată marfa, fapt ce demonstrează că acesta nu era doar un „şofer” şi că era interesat direct în administrarea instrumentelor de plată, în condiţiile în care nu îşi declinase nici o calitate în cadrul SC S. SRL şi îşi permitea să treacă eventual peste modalitatea de lucru stabilită de „directorul general”.

A doua zi, martorul S.O. a dispus livrarea ultimei tranşe de marfă conform facturii fiscale seria ... nr. ... în valoare de 15.370,99 lei, însoţind şi de aceasta dată transportul la depozitul din municipiul S.

Inculpatul C.E. a completat, semnat şi ştampilat fila CEC seria ... nr. ..., în valoare de 15.370,99 lei, plătibilă la data de 31.10.2005.

Fiind audiat, martorul S.O. a declarat că inculpatul G.D.V. a adus ştampila SC S. SRL în cel puţin două cazuri pentru ca inculpatul C.E. să poată ştampila facturile şi filele de CEC. La data de 16.05.2007 a fost efectuată o recunoaştere după planşe fotografice, ocazie cu care martorul S.O. l-a indicat pe inculpatul C.E. ca fiind administratorul SC S. SRL G., şi care i-a înmânat filele CEC ce reprezentau instrumentele de plată pentru mărfurile livrate, pe inculpatul B.I. ca fiind cel care s-a recomandat ,,V.N.” reprezentant al SC S. SRL G.

La data de 18.03.2008 a fost efectuată o altă recunoaştere după planşe fotografice, ocazie cu care martorul S.O. l-a indicat pe inculpatul G.D.V. ca fiind persoana care a venit la depozitul din S. având asupra sa ştampila SC S. SRL G. şi pe inculpatul B.I. ca fiind cel care s-a recomandat ,,V.N.” reprezentant al SC S. SRL G.

La data convenită pentru plata filelor CEC, martorul S.O. le-a introdus în bancă pentru decontare, însa acestea au fost refuzate la plată din lipsă de disponibil în contul unităţii trăgătoare.

Partea vătămată SC N. SRL s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 56.554,17 lei, care reprezintă valoarea pagubei produsă în urma activităţilor infracţionale.

11. O altă societate comercială asupra căreia şi-au îndreptat atenţia membrii grupării infracţionale şi asupra reprezentanţilor căreia au acţionat aceştia în scopul inducerii în eroare, este partea vătămată SC R.S.C. SRL B.

Conform modului de acţiune, la mijlocul lunii septembrie 2005, membrii grupării infracţionale au lansat prin fax o cerere de preţ pentru mărfurile comercializate de această societate comercială respectiv tablă tip „Lindab”. Cererea de preţ a fost întocmită de inculpatul R.I., fiul inculpatei C.G., căruia îi revenea acest rol în cadrul grupului infracţional organizat.

Martorul B.E., administratorul SC R.S.C. SRL B. l-a contactat telefonic pe inculpatul C.E. la 22.09.2005 şi în urma discuţiei telefonice s-a deplasat la punctul de lucru al SC S. SRL din B.

Aici a stabilit cu inculpatul C.E. ca marfa sa fie achitată cu fila CEC ce trebuia să fie introdusă la plată în termen de 30-40 de zile şi să fie livrată la depozitul din municipiul S., jud. I.

În aceeaşi zi s-a încheiat şi contractul de vânzare-cumpărare înregistrat sub numărul ... care conţinea şi o anexă în care, deşi se menţiona contrar clauzelor contractuale, că se lasă cu titlu de garanţie fila CEC seria ... nr...., s-a precizat că fila CEC „nu va fi introdusă la plată înainte de termenul scadent”. Fila CEC susmenţionată a fost completată de inculpatul C.E. cu ocazia încheierii contractului de vânzare-cumpărare.

La data de 30.09.2005 martorul B.E. a dispus livrarea cantităţii de tablă cutată pentru şarpantă către SC S. SRL, conform facturii fiscale seria ... nr. ..., în valoare de 43.718,2 lei, semnată de inculpatul C.E. pentru confirmare. Cu această ocazie, inculpatul C.E. i-a dat asigurări martorului B.E. că marfa urma să fie plătită la termenul convenit şi că SC S. SRL urma să deţină în contul bancar sumele necesare pentru acest lucru.

La data stabilită, respectiv 28.09.2005, martorul B.E. a introdus la plată fila CEC, însă aceasta a fost refuzată din lipsă de disponibil şi client aflat în interdicţie bancară.

La data de 02.02.2006 a fost efectuată o recunoaştere din planşe fotografice ocazie cu care martorul B.E. l-a indicat pe inculpatul C.E. ca fiind persoana care a reprezentat SC S. SRL G. în relaţia cu SC R.S.C. SRL B.

Prejudiciul cauzat părţii vătămate SC R.S.C. SRL B. a fost de 43.718,2 lei, sumă cu care aceasta s-a constituit parte civilă în cauză.

12. O altă societate comercială asupra reprezentanţilor căreia s-au îndreptat manevrele de inducere în eroare ale membrilor grupării infracţionale este SC M.E.P. SRL B.

În cursul lunii septembrie 2005, martorul M.H.-S. a fost contactat de inculpata C.G. care s-a recomandat sub numele fictiv de „B.G.”, aceasta solicitând expedierea unei oferte de preţuri la materialele de construcţie comercializate de partea vătămată.

În cadrul corespondenţei realizată prin fax, SC S. SRL a transmis o comandă pentru parchet, iar martorul M.H.-S. s-a deplasat la punctul de lucru din municipiul B. al SC S. SRL G. unde erau prezenţi inculpaţii C.G., B.I. şi C.E. Comanda a fost redactată pe o unitate de calcul de inculpatul R.I., membrul grupului infracţional care avea acest rol.

După ce a negociat cu inculpata C.G., care s-a recomandat sub numele fictiv de „B.G.”, condiţiile de livrare şi plată respectiv prin emiterea unei file CEC ce trebuia introdusă la plată în termen de 30 de zile de la livrare, martorul M.H.-S. a încheiat contractul de vânzare-cumpărare înregistrat sub numărul ... semnat de inculpatul C.E., în calitate de administrator al SC S. SRL.

Cu aceeaşi ocazie, martorului M.H.-S. i s-a dat de înţeles că inculpatul B.I. care era prezent în sediul punctului de lucru şi care s-a recomandat sub numele fictiv de „V.N.”, se ocupa de „partea administrativă” a SC S. SRL G.

Martorul M.H.-S. a dispus livrarea mărfurilor către SC S. SRL în mai multe tranşe, conform facturilor fiscale seria ... nr. ... din data de 29.09.2005 în valoare de 24.947,53 lei, seria ... nr. ... din data de 30.09.2005 în valoare de 350,32 lei şi seria ... nr. ... din data de 30.09.2005 în valoare de 94.91 lei, pentru plata cărora a primit de la inculpatul C.E. fila CEC seria ... nr. ... pentru suma de 24.987,80 lei plătibilă, conform înţelegerii la data de 29.10.2005.

La data de 14.10.2005 martorul M.H.-S. a dispus livrarea unei alte tranşe de marfă în baza facturii fiscale seria ... nr.... în valoare de 41.452,55 lei şi a primit de la inculpatul C.E., ca mijloc de plată, fila CEC seria ... nr. ... în valoare de 41.897,78 lei, plătibilă conform înţelegerii la data de 11.11.2005.

Ambele file CEC au fost semnate şi completate de inculpatul C.E.

În urma introducerii la plată a filelor CEC la datele convenite, acestea au fost refuzate din lipsa de disponibil şi client aflat în interdicţie bancară.

La data de 16.05.2007 a fost efectuată o recunoaştere după planşe fotografice ocazie cu care martorul M.H.-S. a indicat-o pe inculpata C.G. ca fiind persoana care s-a prezentat sub numele de „B.G.” şi cu care a negociat condiţiile de livrare şi plată a mărfurilor, l-a indicat pe inculpatul B.I. ca fiind persoana prezentă în sediul punctului de lucru al SC S. SRL G., care s-a prezentat sub numele de „V.N.” şi pe inculpatul C.E. ca fiind persoana care a semnat contractul din partea SC S. SRL G., declinându-şi calitatea de administrator al acestei societăţi.

Partea vătămată SC M.E.P. SRL B. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 74.151,85 lei, din care suma de 64.733,50 lei reprezintă prejudiciul efectiv realizat de membrii grupului infracţional prin intermediul şi pe seama SC S. SRL G.

13. Printre societăţile comerciale păgubite de membrii grupării infracţionale se numără şi partea vătămată SC H.I.R. SRL S.

În luna septembrie 2005 la punctul de lucru din B. al părţii vătămate s-a primit prin fax, din partea SC S. SRL, o comandă realizată pe un sistem de calcul de inculpatul R.I., prin care se solicita o ofertă de preţ pentru piscine, saune şi accesorii.

Martorul P.I.B., care era angajat în calitate de inginer vânzări, a apelat numărul de telefon din antetul de pe fax şi a discutat cu inculpata C.G., care s-a recomandat sub numele fictiv de „B.G.”

Ca urmare a discuţiei telefonice, la data de 23.09.2005 martorul P.I.B. s-a deplasat la punctul de lucru al SC S. SRL din municipiul B., unde s-a întâlnit cu inculpata C.G., care s-a recomandat „B.G.”, cu inculpatul B.I. care s-a recomandat „V.N.” şi cu inculpatul C.E.

În acelaşi apartament a observat că se mai aflau o tânără de aproximativ 25 ani care avea funcţia de secretară şi un tânăr care lucra la un calculator, din cercetări rezultând că acesta din urmă era inculpatul R.I. căruia îi revenea rolul de a redacta la unitatea de calcul documentele de corespondenţă din partea SC S. SRL G.

Martorul P.I.B. a negociat condiţiile de plată şi livrare cu inculpaţii B.I. şi C.G., sens în care a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare înregistrat sub nr. ... semnat din partea SC S. SRL G. de inculpatul C.E.

În cuprinsul contractului s-a menţionat că plata bunurilor urma să fie făcută prin emiterea unei file CEC emisă în avans şi încasabilă în 30 de zile de la data emiterii. Conform înţelegerii verbale s-a convenit însă ca plata să se facă la 10 zile.

Inculpatul C.E. a completat şi semnat fila CEC seria ... nr. ... în valoare de 34.128,97 lei plătibilă la 24.10.2005 şi a semnat factura fiscală de avans marfă seria ... nr. .../23.09.2005 în valoare de 34.128,97 lei.

La data de 14.10.2005 martorul P.I.B. a dispus livrarea produselor comandate, conform facturii fiscale seria ... nr. ... în valoare de 34.128,97 lei, iar martorul C.G. a transportat marfa pe care a predat-o în baza unui proces-verbal martorului M.V., de la depozitul din municipiul S. al SC S. SRL G.

Martorul C.G. a constatat că la depozitul din municipiul S. al SC S. SRL G. se afla un număr de trei persoane, discutând însă cu privire la livrarea mărfurilor doar cu una dintre acestea.

La data convenită fila CEC a fost introdusă la plată, însă a fost refuzată la plată de către unitatea bancară trasă pe motivul lipsei de disponibil în contul trăgătorului şi clientul trăgător fiind în interdicţie bancară.

Ulterior, martorul P.I.B. a încercat să-i contacteze pe membrii grupului infracţional, însă nu a reuşit acest lucru, întrucât aveau telefoanele închise şi părăsiseră punctul de lucru din municipiul B.

În cursul urmăririi penale a fost efectuată o recunoaştere din planşe fotografice ocazie cu care martorul P.I.B. l-a indicat pe inculpatul B.I. ca fiind reprezentantul SC S SRL G care s-a prezentat sub identitatea de „V.N.”

Partea vătămată SC H.I.R. SRL S. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 34.128,97 lei, ce reprezintă valoarea prejudiciului cauzat prin comiterea faptei.

14. Membrii grupului infracţional au acţionat şi în vederea inducerii în eroare a reprezentanţilor legali ai părţii vătămate SC A.C. SRL B., cu ocazia încheierii şi derulării unui contract de vânzare-cumpărare, urmărind astfel obţinerea unor importante câştiguri materiale.

În cursul lunii septembrie 2005, la sediul părţii vătămate SC A.C. SRL B. s-a primit prin fax o cerere de ofertă pentru vată minerală din partea SC S. SRL G, document ce a fost întocmit de inculpatul R.I., conform rolului pe care îl avea în cadrul grupului infracţional organizat, condus şi coordonat de mama sa, inculpata C.G.

Ca urmare a acestei solicitări, martorul F.E.-M. a apelat postul telefonic menţionat în antetul cererii şi a vorbit cu inculpata C.G., care s-a recomandat sub numele fals de „B.G.” şi care l-a invitat la punctul de lucru din municipiul B al SC S. SRL G. Martorul F.E.-M. s-a deplasat în municipiul B. întâlnindu-se la punctul de lucru al SC S. SRL G. cu inculpaţii C.G., B.I. şi C.E.

Martorul F.E.-M. a negociat cu inculpata C.G. (alias „B.G.”) condiţiile de livrare a mărfurilor şi au stabilit de comun acord ca plata acestora să fie făcută prin emiterea unei file CEC, plătibilă în termen de 30 de zile.

La data de 29.09.2005 martorul F.E.-M. a primit prin fax o comandă din partea SC S. SRL, redactată tot de inculpatul R.I., în urma căreia s-a deplasat din nou la punctul de lucru al SC S. SRL G., unde a lăsat factura de livrare seria ... nr..../07.10.2005 în valoare de 7.797,22 lei şi a primit de la inculpatul C.E., care s-a prezentat drept administrator, fila CEC seria ... nr. ... cu aceeaşi valoare plătibilă la data de 21.10.2005.

Fila CEC a fost completată, semnată şi ştampilată de inculpatul C.E.. Ulterior, marfa a fost ridicată de inculpaţi de la partea vătămată şi transportată în depozitul din municipiul S., jud. I.

La data de 17.05.2007 a fost efectuată o recunoaştere după planşe fotografice, ocazie cu care martorul F.E.-M. a indicat-o pe inculpata C.G. ca fiind persoana care s-a prezentat sub numele de „B.G.” din partea SC S. SRL şi cu care a negociat condiţiile de livrare şi plată a mărfurilor, l-a indicat pe inculpatul B.I. ca fiind persoana prezentă în sediul punctului de lucru al SC S. SRL G., care i-a înmânat fila CEC şi pe inculpatul C.E. ca fiind persoana care s-a recomandat administratorul SC S. SRL G.

La termenul convenit pentru decontare, fila CEC menţionată a fost refuzată la plată de instituţia bancară trasă pe motivul lipsei de disponibil în contul trăgătorului, client aflat în interdicţie bancară.

Partea vătămată, SC A.C. SRL s-a constituit parte civilă cu suma de 7.797,22 lei, reprezentând cuantumul prejudiciului cauzat de membrii grupului infracţional prin comiterea faptei prezentată mai sus.

15. Prin acelaşi mod de operare, inculpaţii au indus în eroare şi reprezentanţii legali ai SC B.R.C. SRL B., societate comercială care are ca obiect de activitate comercializarea materialelor de construcţii.

În cursul lunii septembrie 2005, inculpata C.G. l-a contactat telefonic pe martorul A.C., reprezentant comercial al părţii vătămate, recomandându-se sub numele fictiv de „B.G.” şi solicitând o oferta de preţ pentru un sistem termoizolant.

La 29.09.2005 martorul A.C. a expediat prin fax oferta de preţuri, iar la data de 03.10.2005, în vederea încheierii convenţiei de vânzare-cumpărare, s-a deplasat la punctul de lucru al SC S. SRL din B., unde s-a întâlnit cu inculpata C.G., care şi de această dată s-a prezentat sub numele fals de „B.G.”, aceasta menţionând şi calitatea de director al SC S. SRL G.

Cu această ocazie s-a stabilit ca plata mărfurilor livrate de partea vătămată să se facă prin emiterea unei file CEC ce trebuia introdusă spre decontare în termen de 30 de zile, iar transportul să fie asigurat de SC S. SRL.

Totodată, s-a încheiat şi contractul comercial înregistrat sub nr. .../03.10.2005, care a fost semnat de inculpatul B.I., care a asistat la negociere şi s-a recomandat însă sub numele de C.E., menţionând că este şi administratorul SC S. SRL G.

La data de 12.10.2005, reprezentanţii părţii vătămate au livrat către SC S. SRL mărfurile comandate în baza facturii fiscale seria ... nr. .../12.10.2005 şi a facturii fiscale ... nr. .../13.10.2005 în valoare totala de 59.648,37 lei.

Prin intermediul şoferului care a făcut transportul, reprezentanţii părţii vătămate au primit pentru plata mărfurilor fila CEC seria ... nr.... cu valoarea de 59.648,37 lei, plătibilă la data de 10.11.2005.

La data convenită, fila CEC a fost introdusă la plată însă a fost refuzată din lipsă de disponibil şi client aflat în interdicţie bancară.

Martorul A.C. a încercat să ia legătura cu inculpaţii, însă aceştia nu au mai putut fi contactaţi telefonic sau la punctul de lucru.

La data de 16.05.2007 a fost efectuată o recunoaştere din planşe fotografice ocazie cu care martorul A.C. a indicat-o pe inculpata C.G. ca fiind persoana cu care a negociat încheierea contractului de vânzare-cumpărare şi care s-a prezentat sub numele fictiv de „B.G.”, precum şi pe inculpatul B.I. care s-a prezentat drept administrator al SC S. SRL G. şi care s-a prezentat sub numele de „C.E.”

Părţii vătămate SC B.R.C. SRL i s-a cauzat prin comiterea faptelor un prejudiciu în cuantum de 59.648,37 lei sumă cu care s-a constituit parte civilă în cauză.

16. Prin utilizarea aceloraşi manevre dolozive s-a acţionat, în vederea obţinerii unor importante foloase materiale şi asupra reprezentanţilor legali ai părţii vătămate SC L.I. SRL B, societate care are ca principal obiect de activitate importul şi comercializarea de articole pentru domeniul hotelier şi de alimentaţie publică.

La sfârşitul lunii septembrie 2005 inculpata C.G., care s-a prezentat sub numele fals de „B.G. ”, a contactat-o telefonic din partea SC S. SRL G pe martora C.F.D. administrator al părţii vătămate SC L.I. SRL B. şi a solicitat o ofertă de preţ pentru pahare.

Martora a expediat prin fax oferta de preţ solicitată de inculpata C.G., după care a fost din nou contactată telefonic de aceasta din urmă, în cursul discuţiei stabilind de comun acord ca marfa să fie achitată prin emiterea unei file CEC plătibilă după un interval de 7 zile, avansul să fie achitat prin virament bancar înainte de livrare, iar marfa să fie preluată de la furnizor de către reprezentanţii SC S. SRL G.

La 29.09.2005 SC S. SRL G. a achitat prin virament suma de 5.000 lei, reprezentând avans conform facturii fiscale seria ... nr. ..., reprezentanţii părţii vătămate condiţionând livrarea mărfurilor de plata acestui avans.

La data de 25.10.2005 martora C.-F.D. a dispus livrarea mărfurilor către SC S. SRL G conform facturii fiscale seria ... nr.... în valoare de 12.790,17 lei, care a fost preluată direct din punctul vamal de către reprezentanţii SC S. SRL care au remis fila CEC seria ... nr. ... în valoare de 11.803 lei plătibilă la 31.10.2005, către reprezentanţii părţii vătămate.

Martora C.F.D. nu a intrat în contact direct cu inculpaţii discutând doar telefonic cu inculpata C.G. care s-a recomandat sub numele fals de „B.G.”

La data convenită pentru decontare, fila CEC a fost introdusă la plată, însă a fost refuzată de unitatea bancară trasă pe motivul lipsei de disponibil în contul unităţii trăgătoare, SC S. SRL G. aflându-se deja în interdicţie bancară.

Martora C.-F.D. nu a mai reuşit ulterior să ia legătura cu inculpata C.G.

Partea vătămată SC L.I. SRL B s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 12.790,17 lei.

17. O altă parte vătămată ai cărei reprezentanţi legali au fost induşi în eroare de membrii grupului infracţional condus şi coordonat de inculpata C.G. este SC M. SRL G.

La sfârşitul lunii septembrie 2005, martora I.M., angajată în funcţia de inginer departament vânzări la partea vătămată SC M. SRL G., a fost contactată telefonic de inculpata C.G. care s-a recomandat sub numele fals de „B.G.” şi a solicitat o ofertă de preţ pentru produsele comercializate.

După ce s-a realizat corespondenţa prin fax, martora I.M. s-a deplasat în data de 30.09.2005 la punctul de lucru din B. al SC S. SRL, unde s-a întâlnit cu inculpata C.G. care s-a prezentat sub numele fals de „B.G.”, inculpatul C.E. care s-a legitimat recomandându-se administrator al societăţii şi cu inculpatul B.I. care s-a recomandat sub numele fictiv de „V.N.” şi s-a prezentat drept director tehnic.

A negociat şi a stabilit cu inculpata C.G. ca plata să se facă cu fila CEC scadentă la 10 zile, marfa să fie facturată în ziua livrării, iar transportul să fie asigurat de partea vătămată.

Cu această ocazie s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare înregistrat sub nr...., care a fost semnat din partea SC S. SRL de către inculpatul C.E., acesta semnând şi ştampilând fila CEC seria ... nr. ..., urmând ca aceasta să fie completată ulterior în funcţie de valoarea de livrare.

Ulterior, martora I.M. a dispus livrarea a două uşi de garaj către SC S. SRL conform facturii seria ... nr.... în valoare de 11288.16 lei la depozitul din municipiul S., judeţul I.

La data de 21.10.2005, după ce a completat fila CEC cu valoarea din factură, martora I.M. a introdus-o la plată, însă a fost refuzată la decontare de unitatea bancară trasă pe motivul lipsei de disponibil în contul trăgătorului, SC S. SRL G. aflându-se deja în interdicţie bancară.

Ulterior, martora nu a mai reuşit să-i contacteze pe inculpaţi.

La data de 10.07.2007 a fost efectuată o recunoaştere din planşe fotografice, ocazie cu care martora I.M. a indicat-o pe inculpata C.G. ca fiind persoana care s-a recomandat drept director comercial al SC S. SRL G. şi care s-a prezentat sub numele fals de „B.G.” şi pe inculpatul B.I. ca fiind persoana care s-a prezentat sub numele fals de „V.N.”, recomandându-se drept director tehnic al societăţii comerciale utilizată în vederea comiterii de înşelăciuni.

Partea vătămată SC M. SRL G. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 11.288,16 lei.

18. Prin utilizarea aceluiaşi mod de operare membrii grupului infracţional au acţionat şi în vederea inducerii în eroare a reprezentanţilor legali ai părţii vătămate SC M. 2000 SRL B.

În vederea realizării scopului infracţional inculpaţii au expediat prin fax către partea vătămată SC M. 2000 SRL B. o cerere de ofertă pentru aparate de sudură. Acest document a fost conceput pe sistemul de calcul existent în punctul de lucru din B. al SC S. SRL G. de inculpatul R.I., căruia îi revenea acest rol.

Având în vedere cererea de ofertă lansată de membrii grupului infracţional, martorul C.A., în calitate de director tehnic în cadrul SC M. 2000 SRL, l-a contactat telefonic pe inculpatul B.I. care s-a prezentat sub numele fals de „V.N.”, ocazie cu care acesta din urmă i-a spus că intenţionează să folosească aparatele de sudură comandate la punctul de lucru din municipiul S.

Totodată, s-a stabilit de comun acord că transportul mărfurilor să fie asigurat de partea vătămată, iar plata acestora să fie efectuată prin emiterea unei file CEC ce trebuia introdusă spre decontare în termen de 15 zile pentru prima livrare şi în termen de 30 de zile în cazul celei de-a doua livrări.

Având în vedere asigurările date de inculpat, la data de 14.10.2005, martorul C.A. a dispus livrarea mărfurilor comandate în baza facturii fiscale seria ... nr.... din 14.10.2005 în valoare de 7.970,10 lei şi a facturii nr. ... din 17.10.2005 în valoare de 7.108,47 lei, sens în care s-a deplasat la punctul de lucru al SC S. SRL din B. unde s-a întâlnit cu inculpatul B.I. şi inculpatul R.I., acesta din urmă precizând că se ocupa de calculatoarele societăţii.

Ajutat de cei doi inculpaţi, martorul C.A. a transportat aparatele de sudură şi pistoalele de vopsit la etajul doi, unde era amplasat punctul de lucru SC S. SRL, întâlnindu-l cu această ocazie şi pe inculpatul C.E., care s-a legitimat şi i-a înmânat o copie a cărţii sale de identitate.

În acelaşi imobil, martorul C.A. a întâlnit-o şi pe inculpata C.G., care s-a prezentat sub numele fictiv de „B.G.” aceasta menţionând că se ocupă de „departamentul comercial”.

Inculpatul C.E. a completat integral fila CEC seria ... nr. ... pentru suma de 15.078,57 lei plătibilă la data de 24.10.2005, suma reprezentând contravaloarea celor doua facturi. Cu această ocazie, urmărind obţinerea, în acelaşi mod ilicit şi a altor bunuri pe care membrii grupului infracţional intenţionau să le valorifice în interes propriu, inculpatul C.E. a solicitat martorului C.A. şi livrarea, de către partea vătămată SC M. 2000 SRL B. şi a unei cantităţi de electrozi pentru sudură.

Ca urmare a acestei discuţii inculpatul R.I. a redactat la unitatea de calcul existentă în sediul punctului de lucru al SC S. SRL G., cererea de ofertă solicitată de martorul C.A. menţionând dimensiunile electrozilor a căror livrare o solicitau.

La data de 17.10.2005 martorul C.A. a livrat la depozitul din S, conform facturii fiscale seria ... nr..., electrozi în valoare de 5.805,24 lei, aceştia fiind predaţi membrilor grupului infracţional la punctul de lucru al SC S. SRL B., mărfuri pentru plata cărora a primit de la inculpatul C.E. fila CEC seria ... nr. ... în valoare de 5.850,24 lei plătibilă la data de 31.10.2005.

Inculpatul C.E. i-a dat asigurări martorului C.A. că la datele convenite pentru introducerea la plată a filelor CEC în conturile SC S SRL G urma să existe disponibilul necesar pentru decontarea instrumentelor de plată.

La data de 18.10.2005 s-a semnat şi contractul comercial de vânzare-cumpărare înregistrat sub numărul 79 în care se prevede că plata mărfurilor urma să fie făcută prin emiterea unor file CEC plătibile în 15 zile de la livrarea mărfurilor.

La datele convenite martorul C.A. a introdus la plată filele CEC, însă acestea au fost refuzate din lipsa de disponibil şi client aflat în interdicţie bancara.

La data de 17.03.2008 a fost efectuată o recunoaştere după planşe fotografice, ocazie cu care martorul C.A., ocazie cu care acesta i-a indicat din fotografiile prezentate pe inculpatul B.I., care se prezenta sub numele fals de „V.N.”, precum şi pe inculpatul R.I.

Unul dintre aparatele de sudură provenit de la partea vătămată SC M. 2000 SRL B. a fost vândut de inculpatul G.D.V. către SC P SRL în baza facturii seria ... nr. .../17.10.2005.

Partea vătămată SC M. 2000 SRL Bucureşti s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 20.928,81 lei.

19. Membrii grupului infracţional au acţionat şi în vederea inducerii în eroare a reprezentanţilor legali ai părţii vătămate SC A.I. SRL S la momentul încheierii unei convenţii comerciale şi pe parcursul derulării acesteia, în scopul obţinerii unor importante foloase materiale.

Astfel, la începutul lunii octombrie 2005 inculpatul B.I., care s-a recomandat sub numele fals de „V.N.”, a contactat-o pe martora B.S.E., angajată în cadrul părţii vătămate SC A.I. SRL S  în funcţia de contabil, şi a solicitat o ofertă pentru produsele comercializate.

După expedierea prin fax a ofertei solicitate, la numărul de fax cu prefix de B, martora a negociat telefonic cu inculpatul B.I., stabilind de comun acord ca plata mărfurilor să fie efectuată cu filă CEC ce trebuia introdusă la plată în termen de 20 de zile, iar livrarea să fie efectuată cu un mijloc de transport asigurat de partea vătămată.

Ca urmare a acestor discuţii, la data de 03.10.2005 membrii grupului infracţional au expediat prin fax o comandă pentru profile metalice, în care s-a menţionat că plata acestora urma să fie efectuată prin emiterea unei file CEC ce trebuia introdusă la plată după un interval de 20 de zile de la livrarea mărfurilor.

Oferta din partea SC S. SRL G. a fost întocmită de inculpatul R.I., fiul inculpatei C.G., care avea acest rol în cadrul grupului infracţional.

La data de 19.10.2005 reprezentanţii părţii vătămate au dispus livrarea mărfurilor comandate de membrii grupului infracţional, în baza facturii seria ... nr. ... în valoare de 7.432,74 lei, la depozitul deţinut de SC S. SRL G. în municipiul S., jud. I.

La descărcarea mărfurilor, şoferul a primit în schimb fila CEC seria ... nr. ... cu aceeaşi valoare plătibilă la 04.11.2005.

La data convenită martora B.S.E. a introdus la plată fila CEC emisă pentru plata mărfurilor livrate, însă aceasta a fost refuzată la decontare din lipsa de disponibil în contul SC S. SRL G., această societate aflându-se deja în interdicţie bancară.

Ulterior acestui refuz, martora B.S.E. a încercat să i-a legătura cu inculpatul B.I., însă nu a reuşit decât să vorbească cu martorul M.V. care le-a comunicat că nici el nu mai poate să ia legătura cu cei care l-au angajat.

Partea vătămată SC A.I. SRL S. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 7.432,74 lei.

20. Prin utilizarea aceluiaşi mod de operare, membrii grupului infracţional au acţionat şi în ceea ce îi priveşte pe reprezentanţii legali ai părţii vătămate SC F.S. SA D.T.S., urmărind inducerea în eroare a reprezentanţilor legali ai acestei societăţi la încheierea şi derularea unei convenţii comerciale referitoare la vânzarea unor mărfuri.

Astfel, în cursul lunii septembrie 2005 martorul V.D., director economic în cadrul părţii vătămate SC F.S. SA D.T.S., a primit prin fax o comandă din partea SC S. SRL G. pentru produsele comercializate, respectiv plante şi arbuşti ornamentali. Comanda a fost întocmită de inculpatul R.I.

Ca urmare a acestei comenzi, martorul V.D. a apelat postul telefonic de contact al SC S. SRL G., menţionat în antetul comenzii şi a discutat cu inculpata C.G. care s-a recomandat sub numele fictiv de „B.G.”, stabilind preţurile de livrare a mărfurilor şi modalitatea de plată a acestora, respectiv prin emiterea unei file CEC care trebuia introdusă la plată în termen de 15 zile de la livrare. Aceste clauze au fost confirmate şi în adresa SC S. SRL nr. .../ 05.10.2005, document ce a fost întocmit de inculpatul R.I.

În data de 07.10.2005 reprezentanţii legali ai părţii vătămate au dispus prima livrare de mărfuri către SC S. SRL în baza facturii seria ... nr. ... în valoare totală de 27.005 lei, iar marfa a fost însoţită de martorul M.A. în municipiul S., unde la depozitul SC S. SRL G. a luat legătura cu inculpatul B.I. care s-a recomandat sub numele fictiv de „V.”

Inculpatul B.I. i-a înmânat martorului M.A. fila CEC seria ... nr. ... pentru plata sumei de 27.065 lei, document ce trebuia introdus spre decontare la data de 25.10.2005.

La data de 18.10.2005 angajaţii părţii vătămate au realizat livrarea unei alte cantităţi de plante ornamentale în valoare de 13.420 lei, conform facturii seria ... nr. ...

Martorul M.A. a însoţit şi acest transport de mărfuri la depozitul din municipiul S. al SC S. SRL G şi a primit fila CEC seria ... nr.... pentru suma de 13.420 lei plătibilă la data de 24.02.2005 de la un tânăr rămas neidentificat.

Conform înţelegerii, martorul V.D. a introdus spre decontare cele două file CEC la datele scadente, însă acestea au fost refuzate din lipsă totală de disponibil în contul unităţii trăgătoare, SC S. SRL G. aflându-se în interdicţie bancară.

Partea vătămată SC F.S. SA D.T.S. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 40.485 lei.

21. Printre societăţile comerciale ai căror reprezentanţi au fost induşi în eroare de membrii grupului infracţional organizat şi condus de inculpata C.G. se numără şi SC D.S. E. SRL B., administrată de martorul S.D.G.

În cursul lunii august 2005, la sediul părţii vătămate s-a primit prin fax o comandă din partea SC S SRL G. pentru centrale termice şi calorifere. Documentul a fost întocmit de inculpatul R.I. căruia, astfel cum deja am arătat, îi revenea acest rol în cadrul grupului infracţional coordonat de mama sa, inculpata C.G.

Ca urmare a acestui fapt şi urmărind încheierea tranzacţiei comerciale, martorul S.D.G. a sunat postul telefonic indicat în antetul comenzii şi a discutat cu inculpata C.G. care s-a recomandat sub numele fals de „B.G.” ca plata mărfurilor să fie făcută prin emiterea unei file CEC ce trebuia introdusă la plată în termen de 14 zile de la livrare. Totodată s-a stabilit ca să fie livrată la depozitul deţinut de SC S. SRL G. în municipiul S., judeţul I.

Ulterior, martorul S.D.G. a discutat condiţiile de livrare şi cu inculpatul B.I. care s-a recomandat cu numele fictiv de „V.N.”

La data de 06.10.2005, martorul S.D.G. a întocmit un contract de vânzare-cumpărare în care a specificat că plata mărfurilor trebuia să fie făcută prin emiterea unei file CEC ce urma să fie introdusă la plată în termen de 7 zile de la livrare, document cu care s-a deplasat la punctul de lucru al SC S. SRL G. din municipiul B. Aici martorul s-a întâlnit cu inculpaţii B.I. şi C.E., cu inculpatul R.I., precum şi cu inculpata C.G.

Martorul S.D.G. a negociat din nou condiţiile de livrare a mărfurilor care deja fuseseră discutate telefonic cu inculpata C.G. şi inculpatul B.I., sens în care contractul prezentat a fost semnat de inculpatul C.E. Cu aceeaşi ocazie inculpatul C.E. care a completat fila CEC seria ... nr...în valoare de 25.536,23 lei plătibilă la data de 21.10.2005.

Având în vedere înţelegerea existentă, cât şi contractul încheiat între SC S. SRL G. şi partea vătămată SC D.S.E. SRL B., la data de 13.10.2005 martorul S.D.G. a dispus livrarea produselor comandate, conform facturii fiscale seria ... nr. ... în valoare totală de 25.536,23 lei pe care le-a transportat personal la depozitul din municipiul S., unde s-a întâlnit cu martorul M.V.

Martorul S.D.G. a introdus spre decontare fila CEC la data de 19.10.2005, cu două zile mai devreme decât convenise, şi a reuşit să încaseze parţial suma de 5.080,23 lei care reprezenta o sumă restituită de partea vătămată SC L.I. SRL la data de 19.10.2005, sumă ce fusese plătită de SC S. SRL la data de 29.09.2005 drept avans, până la emiterea instrumentului de plată.

La data de 10.07.2007 a fost efectuată o recunoaştere după planşe fotografice, ocazie cu care martorul S.D.G. a recunoscut-o pe inculpata C.G. ca fiind persoana cu care a negociat livrarea mărfurilor, care s-a prezentat sub numele fals de „B.G.” şi pe inculpatul B.I. ca fiind reprezentantul SC S. SRL G., care s-a prezentat sub numele fals de „V.N.”

Partea vătămată SC D.S.E. SRL B s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 20.000 lei.

22. O altă societate comercială ai cărei reprezentanţi au fost induşi în eroare de membrii grupului infracţional organizat este SC D.B.S. SRL B.

În cursul lunii septembrie 2005 martorul S.A.S., director al părţii vătămate, a fost contactat telefonic de către o persoană, al cărei nume nu l-a reţinut, care a solicitat o ofertă la produsele comercializate, în numele SC S. SRL G. În acest context, către partea vătămată a fost expediată prin fax o cerere de ofertă întocmită de inculpatul R.I., prin care se solicita comunicarea preţurilor de vânzare pentru diferite produse electronice şi componente de produse electronice.

După ce a trimis oferta de preţuri la numărul de fax indicat în antetul cererii de ofertă, martorul S.A.S. s-a deplasat la punctul de lucru al SC S. SRL G. aflat în municipiul B. unde s-a întâlnit cu inculpatul B.I. care s-a prezentat ca fiind director economic, acesta declinându-şi numele fictiv de „V.N.”

Martorul a negociat cu inculpatul B.I. ca marfa comandată să fie livrată în depozitul deţinut în municipiul S, jud. I de SC S SRL, iar plata să fie realizată prin emiterea unei file CEC plătibilă în termen de 7 zile de la livrare.

Ulterior, la data de 14.10.2005, martorul S.A.S., în calitate de director la partea vătămată SC D.B.S. SRL B. a încheiat cu inculpatul B.I., în calitate de reprezentant la SC S. SRL Galaţi un contract de prestări servicii în care s-au înscris clauzele stabilite verbal. Acest contract a fost semnat de inculpatul B.I. în numele administratorului.

La data de 17.10.2005 martorul S.A.S. a livrat 2 monitoare şi 2 sisteme de calcul la punctul de lucru din B. al SC S. SRL G., în baza facturii fiscale seria ... nr...., bunuri în valoare totală de 11.255 lei, documentul fiind semnat de primire de către inculpatul B.I.

Cu această ocazie, inculpatul B.I. i-a înmânat martorului fila CEC seria ... nr. ... pentru suma de 11.255 lei, plătibilă la data de 24.10.2005.

Conform înţelegerii la data convenită, martorul S.A.S. a introdus spre decontare fila CEC, însă aceasta a fost refuzată la plată din lipsă totală de disponibil, SC S. SRL G. aflându-se deja în interdicţie bancară.

La data de 16.05.2007 a fost efectuată o recunoaştere după planşe fotografice ocazie cu care martorul S.A.S. l-a recunoscut pe inculpatul B.I. ca fiind reprezentantul SC S. SRL G. care  s-a prezentat sub numele fals de „V.N.”

Partea vătămată SC D.B.S. SRL s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 11.255 lei.

23. Prin acelaşi mod de operare s-a acţionat şi în scopul inducerii în eroare a reprezentanţilor legali ai părţii vătămate SC E.R.P. SRL B, societate ce comercializează tehnică de calcul.

În data de 10.10.2005, martorul B.I., administrator al părţii vătămate, a fost contactat din partea SC S. SRL de inculpatul R.I., care s-a recomandat „V.” şi care s-a arătat interesată de achiziţionarea bunurilor comercializate de SC E.R. P. SRL B.

Ca urmare a acestei discuţii, martorul B.I. a solicitat interlocutorului expedierea din partea SC S. SRL G. a unei cereri de ofertă. În acest context inculpatul R.I. a redactat o cerere de ofertă, document ce a fost expediat prin fax către sediul părţii vătămate.

După ce s-a realizat corespondenţa cu privire la produsele solicitate şi a recepţionat o „comanda fermă”, redactată tot de inculpatul R.I., în care s-a specificat că plata bunurilor livrate urma să facă prin emiterea unei file CEC ce trebuia introdusă la plată în termen de 7 zile.

Ulterior, martorul B.I. a fost contactat de inculpata C.G. care s-a recomandat sub numele fals de „B.G.” care i-a confirmat condiţiile de plată din menţionate în comandă.

Ca urmare a discuţiilor purtate şi în vederea încheierii tranzacţiei comerciale în data de 17.10.2005 martorul B.I. s-a deplasat la punctul de lucru din municipiul B. al SC S. SRL unde s-a întâlnit cu inculpatul B.I. care s-a recomandat sub numele nereal de „V.N.”, cu inculpatul C.E. care s-a şi legitimat, cu inculpatul R.I., care s-a recomandat sub numele fals de „V.”

Inculpatul R.I. care s-a recomandat „V.”, întrucât deţinea cunoştinţe referitoare la tehnica de calcul, a stabilit împreună cu martorul B.I. detaliile tehnice ale sistemelor de calcul comandate, iar inculpatul C.E. a stabilit cu martorul detaliile cu privire la livrarea produselor şi plata acestora prin emiterea unei file CEC.

Martorul B.I. a livrat cu această ocazie conform facturii fiscale seria ... nr. ... calculatoare, monitoare, componente pentru calculatoare şi software în valoare totală de 20.253,13 lei.

Pentru plata acestor bunuri inculpatul C.E. a completat şi semnat fila CEC seria ... nr.... plătibilă la data de 21.10.2005.

La data convenită, martorul B.I. a introdus spre decontare fila CEC, însă aceasta a fost refuzată pe motivul lipsei totale de disponibil în contul trăgătorului, SC S. SRL G. aflându-se în interdicţie bancară.

La data de 18.03.2008 a fost efectuată o recunoaştere după planşe fotografice, ocazie cu care martorul B.I. a recunoscut-o pe inculpata C.G. ca fiind persoana aflată în sediul SC S. SRL G. care s-a prezentat sub numele fals de „B.G.”, pe inculpatul B.I. ca fiind persoana care s-a prezentat sub numele fals de „V.N.”, precum şi pe inculpatul C.E.

Partea vătămată SC E.R.P. SRL B. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 20.253,13 lei.

24. Printre părţile vătămate induse în eroare de membrii grupului infracţional organizat, sub directa coordonare a inculpatei C.G. se numără şi partea vătămată SC K. G. SRL B.

În data de 12.10.2005, inculpatul B.I. l-a contactat telefonic pe reprezentatul părţii vătămate SC K.G. SRL B., martorul A.C.C., ocazie cu care s-a recomandat sub numele nereal de „V.N.”, solicitând o ofertă de preţuri din partea SC S. SRL G.

În acelaşi scop membrii grupului infracţional au expediat prin fax o cerere de ofertă care a fost concepută şi redactată pe sistemul de calcul de inculpatul R.I., căruia îi revenea acest rol în cadrul grupului infracţional organizat.

La data de 14.10.2005 martorul A.-C.C. s-a deplasat la punctul de lucru al SC S. SRL G din mun. B unde s-a întâlnit cu inculpatul B.I. şi cu o altă persoană care s-a recomandat V.B. Aici a stabilit condiţiile de plată cu filă CEC plătibilă în termen de 7 zile de la livrare, respectiv la data 21.10.2005, care au fost confirmate şi în comanda fermă lansată de SC S. SRL G., document întocmit de inculpatul R.I.

La data de 18.10.2005 martorul Al.-C.C. s-a deplasat din nou la punctul de lucru din municipiul B. al SC S. SRL G. unde s-a întâlnit din nou cu inculpatul B.I. şi cu inculpatul C.E. care s-a recomandat drept administrator al societăţii.

Martorul A.-C.C. a completat factura fiscală de livrare seria ... nr. ... în valoare de 18.609,33 lei, iar inculpatul C.E. a completat fila CEC seria ...nr. ... în valoare de 22.795,08 lei plătibilă la data de 21.10.2005.

Având în vedere înţelegerea încheiată între părţi la data de 19.10.2005, martorul a livrat la punctul de lucru din municipiul B. al SC S. SRL G. echipamentul IT comandat, care a fost recepţionat de inculpatul B.I. şi de inculpatul R.I. care s-a recomandat sub numele fals de „V.B.”.

La data convenită martorul A.-C.C. a introdus spre decontare fila CEC care însă a fost refuzată din lipsă totală de disponibil.

La data de 15.05.2007 a fost efectuată o recunoaştere după planşe fotografice, ocazie cu care martorul A.-C.C. l-a recunoscut pe inculpatul B.I. ca fiind persoana care s-a prezentat sub numele fals de „V.N.” şi şi-a declinat calitatea de director comercial al SC S. SRL G., precum şi pe inculpatul C.E. care a semnat factura de primire a mărfii şi care a emis instrumentul de plată.

Partea vătămată SC K.G. SRL B. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 22.795,08 lei.

25. Membrii grupului infracţional au acţionat şi în vederea inducerii în eroare a reprezentanţilor legali ai părţii vătămate SC M.I. SRL B., societate ce are ca obiect de activitate producerea şi comercializarea de echipamente IT.

La sfârşitul lunii septembrie 2005 martorul E.-C.C.-B., specialist în vânzări al părţii vătămate SC M.I. SRL B., a primit o cerere de ofertă din partea SC S. SRL G. pentru componente de calculatoare. Ca şi în celelalte cazuri, cererea de ofertă a fost redactată de inculpatul R.I. pe sistemul de calcul existent la punctul de lucru din municipiul B. al SC S. SRL G.

În urma discuţiilor telefonice purtate de martorul E.-C.C.-B. cu inculpata C.G. care s-a recomandat sub numele nereal de „B.G.” şi cu inculpatul C.E. s-a stabilit că plata mărfurilor trebuia să se facă prin emiterea unei file CEC plătibilă după un interval de 7 zile de la livrare.

Având în vedere cererea de ofertă lansată, cât şi discuţiile telefonice purtate cu cei doi la data de 18.10.2005 s-au prezentat la sediul părţii vătămate inculpatul C.E. împreună cu inculpatul R.I. cu scopul a ridica componentele IT comandate.

Martorul E.-C.C.-B. a emis factura fiscală seria ... nr. ... în valoare de 11.522,75 lei după ce în prealabil s-a încheiat între SC M.I. SRL B. şi SC S. SRL G. contractul înregistrat la partea vătămată sub numărul 95, document ce a fost semnat pentru cea din urmă societate comercială de inculpatul C.E.

Cu aceeaşi ocazie, inculpatul C.E. a completat şi semnat fila CEC seria ... plătibilă la data de 25.10.2005 în valoare de 11.522,75 lei.

La data convenită fila CEC a fost introdusă la plată, însă a fost refuzată pe motivul lipsei totale de disponibil în contul unităţii trăgătoare.

Partea vătămată SC M.I. SRL B. s-a constituit parte civilă în cadrul procesului penal cu suma de 11.522,75 lei.

26. Prin utilizarea aceloraşi metode dolosive, membrii grupului infracţional au acţionat şi în vedere prejudicierii părţii vătămate SC B.S. S. SRL C. cu ocazia încheierii şi derulării unei convenţii comerciale, în scopul obţinerii unor importante beneficii materiale.

Membrii grupului infracţional au expediat, prin fax către partea vătămată vătămate SC B.S. S. SRL C. o cerere de ofertă referitoare la produsele comercializate de aceasta, document ce a fost întocmit de inculpatul R.I., care avea această sarcină.

Astfel, la sfârşitul lunii septembrie 2005, inculpatul B.I. care s-a recomandat sub numele fictiv de „V.N.” l-a contactat telefonic pe martorul O.-S.G.L.S. reprezentant al părţii vătămate SC B.S. S. SRL C., din partea SC S. SRL G. şi s-a arătat interesat de achiziţionarea de centrale termice.

Ca urmare a acestei discuţii şi urmărind încheierea tranzacţiei comerciale martorul O.- S.G.L.S. s-a deplasat la punctul de lucru din muncipiul B. al SC S. SRL unde s-a întâlnit cu inculpatul B.I., precum şi inculpatul  R.I. care lucra la calculator.

Martorul O.-S.G.L.S. a negociat cu inculpatul B.I. ca plata mărfurilor să fie făcută prin emiterea unei file CEC plătibilă în termen de 30 de zile, iar marfa să fie livrată la depozitul deţinut de SC S. SRL G. în municipiul S, judeţul I.

La data de 12.10.2005 martorul O.-S.G.L.S. s-a deplasat din nou la punctul de lucru din municipiul B. al SC S. SRL G., unde s-a întâlnit cu aceleaşi persoane, dar şi cu inculpatul C.E. care i-a înmânat copia actului său de identitate.

După ce între cele două societăţi comerciale s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare înregistrat la partea vătămată sub numărul ..., acesta fiind semnat din partea SC S. SRL G. de inculpatul C.E. care a şi completat fila CEC seria ... nr. ... în valoare de 15.207,91 lei plătibilă la data de 07.11.2005, martorul O.-S.G.L.S. a dispus livrarea mărfurilor comandate în baza facturii fiscale seria ... nr..../12.10.2005.

La data convenită, martorul O.-S.G.L.S. a dispus introducerea la plată a filei CEC însă aceasta a fost refuzată din cauza lipsei totale de disponibil în contul SC S. SRL G., societate care deja se afla în interdicţie bancară.

La data de 10.07.2007 a fost efectuată o recunoaştere după planşe fotografice ocazie cu care martorul O.-S.G.L.S. l-a recunoscut pe inculpatul B.I. ca fiind persoana care s-a prezentat sub numele fals de „V.N.” şi şi-a declinat calitatea de director comercial al SC S. SRL G., cu care a negociat condiţiile de livrare şi plată a mărfurilor.

Partea vătămată SC B.S.S. SRL C. s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 15.207,91 lei.

27. Membrii grupului infracţional sub directa coordonare a inculpatei C.G. au acţionat şi în vederea inducerii în eroare a reprezentanţilor legali ai părţii vătămate SC G.C. SRL B.

În jurul datei de 01.10.2005, inculpata C.G. l-a contactat telefonic pe martorul T.D.R., agent de vânzări în cadrul părţii vătămate SC G.C. SRL B., recomandându-se sub numele fictiv de „B.G.” aceasta declinându-şi totodată calitatea de reprezentant al SC S. SRL G. Inculpata s-a arătat interesată de oferta de produse a părţii vătămate, respectiv materiale de amenajări interioare.

Ca urmare a acestei discuţii, martorul T.D.R. împreună cu martorul G.G., administratorul părţii vătămate, s-au deplasat la punctul de lucru din municipiul B. al SC S. SRL din B. unde s-au întâlnit cu inculpatul C.E. care s-a recomandat administratorul societăţii, inculpatul B.I. care s-a recomandat sub numele fals de „V.N.” şi care şi-a declinat calitatea de director economic, precum şi cu inculpata C.G. care s-a recomandat drept „B.G.”

În acelaşi imobil se mai afla şi inculpatul R.I. care configura o unitate de calcul.

De comun acord, reprezentantul furnizorului a stabilit cu inculpata C.G. ca produsele solicitate să fie livrate la depozitul deţinut în municipiul S., judeţul I. de SC S. SRL G., iar plata acestora să se efectueze prin emiterea unei file CEC plătibilă în termen de 21 de zile de la emiterea facturii.

Aceasta înţelegere a fost reflectată în contractul de vânzare-cumpărare nr. 82 încheiat la data de 03.10.2005 şi semnat din partea SC S. SRL G. de inculpatul C.E. cu reprezentantul părţii vătămate SC G.C. SRL B.

Marfa comandată de membrii grupului infracţional în numele şi pe seama SC S. SRL G. a fost livrată de partea vătămată în mai multe tranşe la depozitul din municipiul S., iar pentru plata acestora au fost emise un număr de file CEC după cum urmează:

- fila CEC ... nr. ... în valoare de 17.051,72 lei;

- fila CEC ... nr. ... în valoare de 33.780,48 lei;

- fila CEC ... nr. ... în valoare de 28.816,69 lei;

- fila CEC ... nr. ... în valoare de 40.630,83 lei;

- fila CEC ... nr. ... în valoare de 38.592,90 lei.

Instrumentele de plată au predate reprezentanţilor părţii vătămate de către inculpatul C.E., iar la datele convenite au fost introduse spre decontare însă au fost refuzate în totalitate pe motivul lipsei totale de disponibil din contul trăgătorului.

Cu ocazia audierii martorului G.G. administrator al SC G.C. SRL B. şi a martorului T.D.R., agent de vânzări la aceeaşi societate comercială, au fost recunoscuţi din planşele fotografice: inculpata C.G. ca fiind persoana care sub numele fals de „B.G.” a lansat comenzile în numele SC S. SRL G., inculpatul B.I. care a completat un carnet NIR la punctul de lucru din Bucureşti al SC S. SRL G. şi pe inculpatul R.I. care repara un calculator în aceeaşi locaţie.

Partea vătămată SC G.C. SRL B s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma totală de 143.574,61 lei.

Prejudiciul total creat de membrii grupului infracţional organizat celor 27 de societăţi comerciale - părţi vătămate a fost în cuantum de 884.199,76 lei.

Pe rolul Tribunalului Galaţi, cauza a fost înregistrată la nr. 7029/121 din 01.10.2013.

Inculpata C.G. a fost arestată în altă cauză pe durata judecării prezentului dosar, până în luna mai 2015, dar a fost legal citată în faţa instanţei şi s-a prevalat la procedura simplificată de soluţionare a cauzei

De procedura simplificată de soluţionare a cauzei s-au prevalat si inculpaţii C.E., B.I. şi R.I.. Aceştia, fiind prezenţi în faţa instanţei în stare de libertate şi asistaţi de apărători, au invocat dispozițiile art. 396 alin. 10 C.proc.pen., nu au dorit să mai dea declaraţii în cauză şi au recunoscut şi regretat acuzaţiile aduse prin rechizitoriu.

Majoritatea părţilor vătămate de la urmărirea penală s-au constituit părţi civile şi în faţa instanţei de judecată depunând in acest sens înscrisuri şi probe doveditoare la dosar privind valoarea prejudiciilor cauzate de cei cinci inculpaţi.

Prin încheierea motivată din 28.04.2014, prima instanţă s-a considerat legal sesizată, conform art. 342-346 C.proc.pen., şi a constatat că în faza de urmărire penală au fost respectate drepturile procesuale ale părţilor, iar mijloacele de probă au fost administrate în mod legal în faza de urmărire penală.

Singurul inculpat care nu a fost prezent în faţa instanţei şi nu s-a prevalat legal de procedura simplificată de soluţionare a cauzei a fost inculpatul G.D.V., care pe durata judecării cauzei a fost asistat de apărător ales.

Inculpatul G.D.V., legal citat, a depus la dosar, prin apărător, o „declaraţie” notarială din luna septembrie 2014 prin care arată că recunoaşte sincer acuzaţiile din rechizitoriu, nu contestă probele de la urmărirea penală şi că doreşte să fie judecată cauza, și în privința sa, conform procedurii simplificate prevăzute de art. 396 alin. 10 C.proc.pen.

Având în vedere că după intrarea în vigoare a noului Cod Penal, de la data de 01.02.2014, legiuitorul nu a mai acordat „valoare juridică” declaraţiei notariale în ceea ce priveşte procedura simplificată de soluţionare a cauzei, iar inculpatul G.D.V. nu s-a prezentat la niciun termen de judecată, instanţa de fond a dispus efectuarea cercetării judecătoreşti numai cu privire la inculpatul G.D.V.

Înainte de începerea cercetării judecătoreşti şi după aplicarea art. 342-346 C.proc.pen., inculpaţii C.G., R.I., C.E. şi B.I., au fost prezenţi în faţa instanţei şi s-au prevalat de procedura simplificată de soluţionare a cauzei, conform art. 396 alin. 10 C.proc.pen.

Probele administrate în cauză cu privire la activitatea infracţională a inculpatului G.D.V., dovedesc situaţia de fapt şi vinovăţia acestuia aşa cum de altfel este descrisă corect şi în rechizitoriu.

Din declaraţiile martorilor audiaţi în faţa instanţei de judecată a rezultat că inculpaţii în cauză acţionau împreună, aveau un sediu secundar în B. pe Bulevardul D. – Sector ..., iar societatea în numele căreia acţionau inculpaţii se numea SC S. SRL care în prezent ar fi desfiinţată (radiată).

Au mai arătat unii martori că inculpaţii, în general, vindeau sau cumpărau diferite produse industriale, emiteau file CEC sau bilete la ordin fără acoperire, iar mărfurile erau duse si depozitate la un depozit din municipiul S., administrat de SC S. SRL G.

S-a mai arătat de către martori că la sediul secundar din B. al SC S. SRL G. erau 5-6 persoane, Între care două femei, iar ceilalţi bărbaţi, iar cei care aveau un rol mai activ în derularea afacerilor comerciale erau inculpaţii C.E. şi C.G.

Conform adresei comunicată la dosar de către O.R.C. G, partea responsabilă civilmente SC S. SRL G a fost radiată din luna noiembrie 2007.

Din declaraţia martorului T.M. a rezultat că la sediul societăţii din B. se întâlneau inculpaţii, iar printre aceştia era şi G.D.V.

Martorul M.V. a arătat printre altele că în activităţile comerciale era implicat şi inculpatul G.D.V. şi acesta uneori se prezenta cu un nume fals, probabil „I.C.”

Din declaraţia martorului V.D. a rezultat că inculpatul G.D.V. avea o relaţie apropiată cu inculpata C.G. şi când se negociau contractele de vânzare-cumpărare era prezent şi inculpatul G.D.V. inclusiv la depozitare de mărfuri din S.

Acelaşi martor a mai arătat că G.D.V. era ca şi un „consilier” al inculpatei C.G. şi se interesa mereu cum merg vânzările, în special cele de la depozitul din S. al SC S. SRL G.

La urmărirea penală inculpatul C.E. a descris caracterul activ al inculpatului G.D.V. în activitatea infracţională, arătând că acesta din urmă l-a însoţit la R.C. Galaţi în vara anului 2005 şi apoi la unităţile bancare unde s-au depus specimene de semnătură pentru ridicarea sumelor de bani ce proveneau din activităţile comerciale ilicite.

Din probele existente la dosar a rezultat clar implicarea infracţională a inculpatului G.D.V., acesta având în general rolul de valorificare a produselor obţinute prin înşelăciune şi cele mai multe depozitate la S., în acest sens fiind şi declaraţiile date de martorii R.C. şi M.V.

S-a mai arătat de către martori că de multe ori inculpatul C.E. era însoţit şi de către inculpatul G.D.V. la depozitul SC S. SRL din S., acesta din urmă completa facturi fiscale şi se prezenta uneori cu numele fals de „I.C.”

La termenul de judecată din luna octombrie 2014 inculpatul G.D.V. a depus la dosar o declaraţie notarială datată septembrie 2014 prin care arată clar că recunoaşte şi regretă faptele penale reţinute prin rechizitoriu.

S-a constatat aşadar că în privinţa inculpatului G.D.V. există probe clare şi concludente de vinovăţie, astfel că nu există motive reale şi legale de achitare a acestuia.

Probele administrate în faza de urmărire penală au fost probe legale, admise de normele procedural penale, şi aceste mijloace de probă au relevat fără dubii vinovăţia inculpatului G.D.V., dar şi a celor patru inculpaţi C.G., R.I., B.I. şi C.E. s-au prevalat de procedura simplificată de soluţionare a cauzei, prevăzută de art. 396 alin. 10 C.proc.pen.

S-a apreciat că, în drept:

- fapta inculpatei C.G. care, în cursul anului 2005, a constituit un grup infracţional organizat împreună cu inculpaţii C.E., G.D.V. şi B.I., la care ulterior a aderat inculpatul R.I., în scopul comiterii infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat prevăzută de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003, iar fapta aceleiaşi inculpate care, acţionând în cadrul grupului infracţional organizat, împreună cu membrii acestuia, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale şi prin acţiuni repetate, prin intermediul SC S. SRL G., a participat la inducerea în eroare a reprezentanţilor legali ai unui număr de 27 societăţi comerciale – părţile vătămate SC N&S S SRL B, SC EBS SRL B, SC PC SRL B, SC MS SRL B, SC I SRL I, SC SC SRL B, SC AE SRL B, SC IE SRL T, SC CEC SA B, SC N SRL B, SC RS şi C SRL B, SC MEP SRL B, SC HI R SRL S, SC AC SRL B, SC BRC SRL B, SC LI SRL B, SC M SRL G, SC M ... SRL B, SC AI SRL S., SC FS SA DTS, SC DSE SRL B, SC DBS SRL B, SC ERP SRL B, SC KG SRL B, SC MI SRL B, SC BSS SRL C şi SC GC SRL B, cu ocazia încheierii şi derulării unor contracte comerciale de achiziţionare mărfuri, inclusiv prin folosire de nume şi calităţi mincinoase şi prin emiterea de file CEC fără acoperire, cauzând astfel un prejudiciu în cuantum total de 884.199,76 lei, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată prevăzută de art. 215 alin. 1, 2, 3, 4 şi 5 C.pen. 1969, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen. 1969.

Faptele au fost comise în concurs real astfel că în cauză devin aplicabile dispoziţiile art. 33 lit. a C.pen. 1969;

- fapta inculpatului G.D.V. care, în cursul anului 2005, a constituit un grup infracţional organizat împreună cu inculpaţii C.G., C.E. şi B.I., la care ulterior a aderat inculpatul R.I., în scopul comiterii infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat prevăzută de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003, iar fapta aceluiaşi inculpat care, acţionând în cadrul grupului infracţional organizat, împreună cu membrii acestuia, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale şi prin acţiuni repetate, prin intermediul SC S. SRL G, a participat la inducerea în eroare a reprezentanţilor legali ai unui număr de 27 societăţi comerciale – părţile vătămate SC N&S S SRL B, SC EBS SRL B, SC PC SRL B, SC MS SRL B, SC I SRL I, SC SC SRL B, SC AE SRL B, SC IE SRL T, SC CEC SA B, SC N SRL B, SC RSC SRL B, SC MEP SRL B, SC HIR SRL S, SC AC SRL B, SC BRC SRL B, SC LI SRL B, SC M SRL G, SC M ... SRL B, SC A Ind. SRL S, SC FS SA DTS, SC DSE SRL B, SC DBS SRL B, SC ERP SRL B, SC KG SRL B, SC MI SRL B, SC BSS SRL C şi SC GC SRL B, cu ocazia încheierii şi derulării unor contracte comerciale de achiziţionare mărfuri, inclusiv prin folosire de nume şi calităţi mincinoase şi prin emiterea de file CEC fără acoperire, cauzând astfel un prejudiciu în cuantum total de 884.199,76 lei, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată prevăzută de art. 215 alin. 1, 2, 3, 4 şi 5 C.pen. 1969, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen. 1969.

Faptele au fost comise în concurs real astfel că în cauză devin aplicabile dispoziţiile art. 33 lit. a C.pen. 1969;

- fapta inculpatului B.I. care, în cursul anului 2005, a constituit un grup infracţional organizat împreună cu inculpaţii C.G., C.E. şi G.D.V., la care ulterior a aderat inculpatul R.I., în scopul comiterii infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat prevăzută de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003, iar fapta aceluiaşi inculpat care acţionând în cadrul grupului infracţional organizat, împreună cu membrii acestuia, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale şi prin acţiuni repetate, prin intermediul SC S. SRL G., a participat la inducerea în eroare a reprezentanţilor legali ai unui număr de 27 societăţi comerciale – părţile vătămate SC N&S S SRL B, SC EBS SRL B, SC PC SRL B, SC MS SRL B, SC I SRL I, SC SC SRL B, SC AE SRL B, SC IE SRL T, SC CEC SA B, SC N SRL B, SC RSC SRL B, SC MEP SRL B, SC HI Ro SRL S, SC AC SRL B, SC BRC SRL B, SC LI SRL B, SC M SRL G, SC M ... SRL B, SC AI SRL S, SC FS SA DTS, SC DSE SRL B, SC DBS SRL B, SC ERP SRL B, SC KG SRL B, SC MI SRL B, SC BSS SRL C şi SC GC SRL B, cu ocazia încheierii şi derulării unor contracte comerciale de achiziţionare mărfuri, inclusiv prin folosire de nume şi calităţi mincinoase şi prin emiterea de file CEC fără acoperire, cauzând astfel un prejudiciu în cuantum total de 884.199,76 lei, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată prevăzută de art. 215 alin. 1, 2, 3, 4 şi 5 C.pen. 1969, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen. 1969.

Faptele au fost comise în concurs real astfel că în cauză devin aplicabile dispoziţiile art. 33 lit. a C.pen. 1969;

- fapta inculpatului C.E. care, în cursul anului 2005, a constituit un grup infracţional organizat împreună cu inculpaţii C.G., B.I. şi G.D.V., la care ulterior a aderat inculpatul R.I., în scopul comiterii infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat prevăzută de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003, iar fapta aceluiaşi inculpat care acţionând în cadrul grupului infracţional organizat, împreună cu membrii acestuia, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale şi prin acţiuni repetate, prin intermediul SC S SRL G, a participat la inducerea în eroare a reprezentanţilor legali ai unui număr de 27 societăţi comerciale – părţile vătămate SC N&S S SRL B, SC EBS SRL B, SC PC SRL B, SC MS SRL B, SC I SRL I, SC SC SRL B, SC AE SRL B, SC IE SRL T, SC CEC SA B, SC N SRL B, SC RSC SRL B, SC MEP SRL B, SC HIR SRL S, SC AC SRL B, SC BRC SRL B, SC LI SRL B, SC M SRL G, SC M ... SRL B, SC AI SRL S, SC FS SA DTS, SC DSE SRL B, SC DBS SRL B, SC ERP SRL B, SC KG SRL B, SC MI SRL B, SC BSS SRL C şi SC GC SRL B, cu ocazia încheierii şi derulării unor contracte comerciale de achiziţionare mărfuri, inclusiv prin folosire de nume şi calităţi mincinoase şi prin emiterea de file CEC fără acoperire, cauzând astfel un prejudiciu în cuantum total de 884.199,76 lei, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată prevăzută de art. 215 alin. 1, 2, 3, 4 şi 5 C.pen. 1969, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen. 1969.

Faptele au fost comise în concurs real astfel că în cauză devin aplicabile dispoziţiile art. 33 lit. a C.pen. 1969;

- fapta inculpatului R.I. care, în cursul anului 2005, a aderat la un grup infracţional organizat constituit din inculpaţii C.G., C.E., B.I. şi G.D.V., în scopul comiterii infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat prevăzută de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003, iar fapta aceluiaşi inculpat care acţionând în cadrul grupului infracţional organizat, împreună cu membrii acestuia, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale şi prin acţiuni repetate, prin intermediul SC S. SRL G., a participat la inducerea în eroare a reprezentanţilor legali ai unui număr de 27 societăţi comerciale – părţile vătămate SC N&S S SRL B, SC EBS SRL B, SC PC SRL B, SC MS SRL B, SC I SRL I, SC SC SRL B, SC AE SRL B, SC IE SRL T, SC CEC SA B, SC N SRL B, SC RSC SRL B, SC MEP SRL B, SC HIR SRL S, SC AC SRL B, SC BRC SRL B, SC LI SRL B, SC M SRL G, SC M ... SRL B, SC AI SRL S, SC FS SA DTS, SC DSE SRL B, SC DBS SRL B, SC ERP SRL B, SC KG SRL B, SC MI SRL B, SC BSS SRL C şi SC GC SRL B, cu ocazia încheierii şi derulării unor contracte comerciale de achiziţionare mărfuri, inclusiv prin folosire de nume şi calităţi mincinoase şi prin emiterea de file CEC fără acoperire, cauzând astfel un prejudiciu în cuantum total de 884.199,76 lei, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată prevăzută de art. 215 alin. 1, 2, 3, 4 şi 5 C.pen. 1969, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen. 1969.

Faptele au fost comise în concurs real, astfel că în cauză devin aplicabile dispoziţiile art. 33 lit. a C.pen. 1969.

A conchis prima instanță că, pentru faptele penale comise, inculpaţii G.D.V., C.G., B.I., C.E. şi R.I. trebuie să răspundă din punct de vedere penal.

La dozarea şi individualizarea pedepselor au fost luate în consideraţie criteriile generale prevăzute de art. 72 C.pen. 1969 privind pericolul social al faptelor, gravitatea acestora, modul de comitere, valoarea prejudiciilor cauzate celor 26 de societăţi comerciale, dar şi persoana şi conduita socială şi infracţională a fiecărui inculpat în parte.

Cu privire la legea penală aplicabilă, instanţa de fond a apreciat că se impune aplicarea legii penale anterioare, respectiv Codul penal de la 1969, deoarece faptele au fost comise de cei cinci inculpaţi în perioada 2005-2006, iar reglementarea penală anterioară este mai favorabilă cu privire la modalităţile de executare a pedepsei, sporul de pedeapsă la contopirea pedepselor, caracterul continuu sau continuat al infracţiunilor.

S-a arătat că, dacă s-ar aplica noul Cod penal, în privinţa infracţiunii de înşelăciune ar trebui să se reţină un număr de 26 de infracţiuni şi corelativ, dispoziţiile art. 38-39 lit. b din noul Cod penal şi, pe cale de consecinţă, pedepsele rezultante aplicabile inculpaţilor ar fi exagerat de mari, cu mult peste 10-12 ani închisoare.

În faza dezbaterilor judiciare pentru inculpaţii C.G., C.E., B.I. și R.I. s-a solicitat să se constate că a intervenit prescripţia răspunderii penale, iar în subsidiar s-a solicitat condamnarea inculpaţilor cu aplicarea unor pedepse reduse, cu circumstanţe atenuante, precum şi reţinerea cauzei legale de reducere a limitelor de pedeapsă, conform art. 396 alin. 10 C.proc.pen., deoarece cei patru inculpaţi s-au prevalat de procedura simplificată de soluţionare a cauzei.

Pentru inculpatul G.D.V., apărătorul ales a solicitat să se constate că a intervenit prescripţia răspunderii penale sau achitarea inculpatului, conform art. 16 lit. c C.proc.pen. ori, în subsidiar, aplicarea unei pedepse reduse şi deducerea perioadei executate după soluţionarea antecedentelor penale.

Faţă de susţinerile inculpaţilor, prima instanţă a apreciat că nu se impune încetarea procesului penal prin intervenirea prescripţiei răspunderii penale deoarece, aşa cum am arătat mai sus, în cauză a fost aplicat Codul penal anterior, în vigoare la momentul comiterii faptelor (2005-2006), deoarece acest cod penal este net avantajos pentru inculpaţi cu privire la majoritatea instituţiilor judiciare aplicabile.

Văzând art. 122 lit. b şi art. 124 din vechiul Cod penal, instanța de fond a constatat că în cauză nu a intervenit sub nicio formă prescripţia răspunderii penale, termenul special de prescripţie urmând a se împlini la finele anului 2020.

Chiar dacă a aplicat Codul penal anterior, instanţa de fond a apreciat că se impune aplicarea de largi circumstanţe atenuante în favoarea celor cinci inculpaţi, astfel încât pedepsele principale să nu depăşească limitele superioare din legea penală nouă, conform art. 74 alin. 1 și 2 - 76 din vechiul Cod penal, deoarece toţi cei cinci inculpaţi au recunoscut şi regretat faptele comise, provin din familii cu multiple probleme sociale, iar de la momentul comiterii faptelor a trecut mai mult timp astfel că ecoul public al activităţilor infracţionale s-a diminuat sau chiar dispărut.

Pentru inculpaţii C.G., R.I., C.E. şi B.I. instanţa de fond a reţinut şi cauza legală de reducere a limitelor de pedeapsă conform art. 396 alin. 10 C.proc.pen., iar pentru inculpatul G.D.V. prima instanţă a luat în considerare la reţinerea circumstanţelor atenuante, conform art. 74 din Codul penal anterior, şi faptul că acesta practic a recunoscut faptele comise, chiar dacă nu a fost prezent în faţa instanţei de judecată, prin declaraţia notarială depusă la dosar în luna octombrie 2014.

Instanţa de fond a soluţionat antecedentele penale pentru fiecare inculpat în parte în raport de condamnările definitive din fişa de cazier judiciar şi a dispus ca fiecare inculpat să execute pedepsele rezultante aplicate în regim de detenţie având in vedere persistenţa infracţională, dar şi faptul că inculpaţii nu au depus diligenţe pentru achitarea prejudiciilor cauzate celor 26 de părţi vătămate/părţi civile.

Pentru inculpaţii R.I. și B.I. s-a dispus ca pedepsele principale rezultante să aibă cuantumuri mai reduse deoarece aceşti doi inculpaţi au fost prezenţi la majoritatea termenelor de judecată şi în general au avut contribuţii infracţionale mai reduse decât ceilalţi trei inculpaţi din cauză.

Aşa cum s-a arătat mai sus la analiza probelor de vinovăţie a inculpatului G.D.V., acesta a fost participant activ la comiterea infracţiunilor şi nu sunt motive de achitare a acestuia, vinovăţia sa fiind indubitabil stabilită cu declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, declaraţiile reprezentanţilor părţilor civile, declaraţia coinculpatului C.E. şi declaraţia notarială a inculpatului G.D.V. din luna septembrie 2014, prin care a arătat clar că recunoaşte şi regretă faptele reţinute prin rechizitoriu.

Prin reţinerea de circumstanţe atenuante în favoarea tuturor inculpaţilor, conform art. 74 şi 76 din vechiul Cod penal, instanţa de fond a apreciat că nu se mai impune aplicarea pedepselor complementare pentru inculpaţi, întrucât faptele penale s-au petrecut cu mult timp în urmă, iar dispoziţiile art. 76 alin. 5 din Codul penal anterior nu mai obligă la reţinerea de pedepse complementare.

Întrucât toţi inculpaţii urmează să execute pedepsele rezultante stabilite în regim de detenţie, s-au aplicat față de aceștia pedepse accesorii, conform art. 71 din Codul penal anterior şi, prin contopirea pedepselor, s-au dedus - conform art. 36 din Codul penal de la 1969 – perioadele executate anterior.

S-a dispus să se trimită o copie a hotărârii la ORC G şi s-a constatat că SC S SRL G în numele căreia au acţionat cei cinci inculpaţi este radiată şi nu mai acţionează din anul 2007.

Pe latură civilă s-a constatat că în privinţa SC IE SRL T nu s-a produs nici un prejudiciu deoarece infracţiunea a rămas în stadiu de tentativă, iar pentru SC PC B, SC MS B si SC AE B sumele constând în valoarea prejudiciilor, au fost confiscate în folosul statului de la inculpaţi, deoarece societăţile de mai sus au fost desfiinţate şi radiate.

Pentru celelalte 22 de societăţi comerciale constituite părţi civile în cauză, inculpaţii au fost obligaţi în solidar la plata despăgubirilor civile, aceste societăţi solicitând despăgubirile încă din faza de urmărire penală şi menţinându-și pretenţiile civile şi în faza de judecată.

S-a constatat existenţa unei culpe infracţionale pentru toţi cei cinci inculpaţi, aceştia contribuind la cauzarea de prejudicii societăţilor părţi civile din cauză, dar că inculpaţii au recunoscut faptele, iar existenţa și întinderea prejudiciilor materiale s-a dovedit prin înscrisurile aflate la dosar: chitanţe şi facturi fiscale, declaraţii de martori, înscrisuri emise de sucursalele bancare şi celelalte mijloace de probă.

Văzând și dispozițiile art. 272 si 274 C.proc.pen., prima instanță a obligat pe fiecare inculpat din cauză la plata de cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva acestei sentinţe penale au declarat apel, în termen legal, inculpaţii B.I., C.G., G.D.V. şi R.I.

În esență, inculpații-apelanți au susținut în motivarea apelurilor că instanţa de fond a aplicat greșit în cauză legea penală mai favorabilă, întrucât trebuia să analizeze intervenirea prescripţiei pe legea penală veche şi pe legea penală nouă. Potrivit vechiului Cod penal, termenul de prescripţie, pentru ambele infracțiuni, era de 15 ani, având în vedere limitele mari de pedeapsă. În schimb, conform noului Cod penal, pentru ambele infracţiuni pedeapsa prevăzută de lege este de la 1 la 5 ani închisoare, astfel încât termenul de prescripţie este de 5 ani, iar prescripţia specială intervine la 10 ani de la data comiterii faptelor. Așa fiind, concluzia care se impune este aceea că legea penală mai favorabilă este legea penală nouă.

În subsidiar, inculpații au solicitat înlăturarea sporurilor de pedeapsă aplicate de instanța de fond.

Apelurile declarate de inculpaţii B.I., C.G., G.D.V.şi R.I. sunt fondate, efectele acestor apeluri urmând a fi extinse și la inculpatul C.E.

Analizând hotărârea apelată prin prisma criticilor formulate, dar şi din oficiu sub toate aspectele, în conformitate cu art. 417 alin. 2 Cod de procedură penală, Curtea reţine că prin hotărârea pronunţată de instanţa de fond situaţia de fapt a fost corect stabilită, pe baza probatoriilor administrate în cauză. Referitor la faptele de înșelăciune reținute în sarcina inculpaților, Curtea constată că acestea există și constituie infracțiuni. De altfel, toți inculpații din cauză au recunoscut săvârșirea infracțiunilor imputate, astfel cum acestea au fost descrise în rechizitoriu.

Curtea observă însă că instanța de fond a făcut o aplicare greșită în cauză a legii penale mai favorabile. Sub acest aspect, opinia Curții este aceea că, într-o cauză concretă, devine irelevant că limitele de pedeapsă prevăzute de una dintre legi sunt mai mici, atâta vreme cât, potrivit celeilalte legi, nu mai sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru tragerea la răspundere penală a inculpatului, respectiv a intervenit o cauză care înlătură răspunderea penală.

În speța de față, pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpaților (înșelăciune și constituire a unui grup infracțional organizat), noul Cod penal, intrat în vigoare la data de 01.02.2014 prevede limite de pedeapsă considerabil mai mici decât Codul penal anterior, respectiv de la 1 an la 5 ani închisoare.

Potrivit art. 154 alin. 1 lit. d din noul Cod penal, termenul de prescripţie a răspunderii penale este de 5 ani, atunci când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu depăşeşte 5 ani, iar conform art. 155 alin. 4 din noul Cod penal, termenele prevăzute la art. 154, dacă au fost depăşite cu încă o dată, vor fi socotite îndeplinite oricâte întreruperi ar interveni. Așa fiind, în cazul infracțiunilor pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu depăşeşte 5 ani, prescripția răspunderii penale se împlinește după 10 ani de la data comiterii faptei, oricâte întreruperi ar interveni.

Infracțiunile deduse judecății în cauza de față au fost săvârșite în perioada septembrie - octombrie 2005, ultima dintre acestea fiind comisă la data de 19.10.2005, în dauna părții vătămate SC KG SRL B.

Prin urmare, potrivit noului Cod penal termenul de prescripție specială a răspunderii penale, de 10 ani, s-a împlinit cu privire la infracțiunile reținute în sarcina celor cinci inculpați la data de 18.10.2015, așadar înainte să fi fost pronunțată sentința penală apelată. Această împrejurare justifică extinderea efectelor apelurilor declarate de inculpații C.G., G.D.V., R.I. şi B.I. și cu privire la inculpatul C.E., în privința căruia hotărârea primei instanțe rămăsese definitivă.

Așadar, constatând că legea penală mai favorabilă inculpaților în speța de față este noul Cod penal, Curtea, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C.proc.pen., va admite apelurile declarate de inculpaţii C.G., G.D.V., R.I. şi B.I. împotriva sentinţei penale nr. 161/18.03.2016, pronunţată de Tribunalul Galaţi în dosarul nr. 7029/121/2013 și, în baza art. 419 C.proc.pen., va extinde efectele apelurilor formulate în cauză şi în privinţa inculpatului C.E. Se va desfiinţa în parte sentinţa penală apelată şi, în rejudecare, se vor înlătura din cuprinsul acesteia dispoziţiile privind soluţionarea laturii penale a cauzei.

În baza art. 386 C.proc.pen., se vor schimba încadrările juridice date faptelor reţinute în sarcina inculpaților prin rechizitoriu, din infracţiunea prevăzută de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003 (în forma în vigoare la data comiterii faptelor), în infracţiunea prevăzută de art. 367 alin. 1 din noul Cod penal, respectiv din infracţiunea de înșelăciune în formă continuată, prevăzută de art. 215 alin. 1, 2, 3, 4 şi 5 din Codul penal din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal din 1969, în câte 27 de infracţiuni prevăzute fiecare de art. 244 alin. 1 și 2 din noul Cod penal.

În noile încadrări juridice, în baza art. 396 alin. 6 C.proc.pen., raportat la art. 16 alin. 1 lit. f C.proc.pen. și art. 155 alin. 4, în referire la art. 154 alin. 1 lit. d din noul Cod penal, se va dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpaţilor C.G., G.D.V., B.I., C.E. și R.I., întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale.

Referitor la latura civilă a cauzei, Curtea constată că prin Decizia nr. 586/13.09.2016 a Curții Constituționale s-a statuat că dispozițiile art. 25 alin. 5 din Codul de procedură penală, cu referire la dispozițiile art. 16 alin. 1 lit. f din Codul de procedură penală, sunt neconstituționale în ceea ce privește lăsarea ca nesoluționată a acțiunii civile de către instanța penală, în cazul încetării procesului penal ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale. Prin urmare, instanța de judecată învestită cu soluționarea unei acțiuni civile alăturate acțiunii penale este obligată să se pronunțe cu privire la acțiunea civilă inclusiv în cazul în care cu privire la acțiunea penală se dispune o soluție de încetare a procesului penal ca urmare a intervenirii prescripției. Aceasta presupune ca instanța să stabilească dacă în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru atragerea răspunderii civile delictuale, inclusiv condiția privind vinovăția inculpatului în cauzarea prejudiciului.

În speța de față, Curtea constată că s-a făcut pe deplin dovada existenței tuturor condițiilor prevăzute de lege pentru atragerea răspunderii civile delictuale a inculpaților, aceștia recunoscând săvârșirea faptelor în dauna părților civile și, implicit, prejudiciile reclamate de acestea din urmă.

În consecință, Curtea va menține dispozițiile din sentința penală apelată, vizând obligarea inculpaților la plata de despăgubiri către părțile civile SC N&S S SRL B, SC EBS SRL B, SC I SRL I, SC SC SRL B, SC CEC SA B, SC N SRL B, SC RS – C SRL B, SC MEP SRL B, SC HI RO SRL S (A), SC AC SRL B, SC BRC SRL B, SC LI SRL B, SC M SRL G, SC M ... SRL B (comasată cu SC A SRL B), SC A I SRL S, SC F SA DTS, SC DSE SRL B, SC DBS SRL B, SC ERP SRL B, SC KG SRL B, SC MI SRL B, SC BSS SRL C și SC GC SRL B. De asemenea, se vor menține acele dispoziții referitoare la confiscarea de la inculpați, în folosul statului, a sumelor de care au beneficiat de pe urma activității infracționale, dar pentru care nu s-a mai putut dispune obligarea inculpaților la plata de despăgubiri întrucât părțile vătămate SC PC SRL B, SC MS SRL B și SC AE SRL B au fost radiate pe parcursul procesului penal.

În fine, vor fi menținute și dispozițiile din sentința penală apelată referitoare la comunicarea unei copii a hotărârii la ORC G, la avansarea onorariilor apărătorilor desemnați din oficiu, precum și cele privind obligarea inculpaților la plata de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 272 alin. 1 C.proc.pen., se va dispune plata din fondurile Ministerului Justiției, către Baroul Galați, a sumei de 720 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu în apel, iar conform art. 275 alin. 3 C.proc.pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea cauzei în faza procesuală a apelului vor rămâne în sarcina statului.