Autoritatea de lucru judecat.Condiții

Instanţa constată că litigiile sus-menţionate s-au purtat între aceleaşi părţi deţinând aceeaşi calitate procesuală, în sensul legii fiind îndeplinită această condiţie legală.

În schimb, litigiile dintre părţi nu au avut acelaşi obiect, respectiv în primul dosar s-a solicitat rezoluţiunea contractului de întreţinere, iar în al doilea s-a solicitat constatarea nulităţii contractului. Finalmente, fundamentul raportului juridic dedus judecăţii sau, mai concret, temeiul de drept al cererii, acesta nu este identic în cererile succesive formulate de reclamantă.

Aşa cum rezultă din jurisprudenţa constată a CEDO, unul din elementele fundamentale ale superiorităţii dreptului este principiul securităţii raporturilor juridice, care urmăreşte, între altele, ca soluţia dată şi rămasă definitivă să nu mai fie repusă pe rol (Brumărescu c.României). În virtutea acestui principiu nici una dintre părţi nu este abilitată să solicite supervizarea unei hotărâri definitive şi executorii doar în scopul obţinerii unei reexaminări a cauzei şi o nouă decizie despre acest subiect. Supervizarea nu trebuie să devină un apel deghizat şi simplul fapt că ar putea exista două puncte de vedere pe acelaşi subiect nu este un motiv suficient pentru rejudecarea unei cauze. Nu se pot face derogări de la acest principiu decât dacă există motive substanţiale şi imperioase care o cer (Riabykk c.Rusiei), situaţie neîndeplinită în cauză.

Prin sentinţa civilă nr. 4763/22.06.2015 pronunţată de Judecătoria Baia Mare în dosar nr. 14287/182/2013, a fost admisă excepţia autorităţii de lucru judecat, invocată de pârâta L.C.I., prin întâmpinare, a fost respinsă ca încălcând autoritatea de lucru judecat acţiunea civilă formulată şi ulterior precizată de reclamanta C.I., în contradictoriu cu pârâtele A.C. şi L.C.I., având ca obiect anulare act şi a fost obligată reclamanta să plătească pârâtei L.C.-I. suma de 2.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocaţial.

În considerentele sentinţei prima instanţă a reţinut că deşi primul petit al cererii care a făcut obiectul Dosarului nr. 9517/182/2012 al Judecătoriei Baia Mare - Secţia Civilă, soluţionat prin Sentinţa nr. 9729 din 2 octombrie 2013, completată prin Sentinţa  nr. 223 din 15 ianuarie 2014 şi rămasă irevocabilă, dosar în care au figurat aceleaşi părţi ca în prezenta cauză, a privit, spre deosebire de primul petit al cererii care face obiectul prezentului dosar, rezoluţiunea/încetarea contractului contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreţinere încheiat între reclamanta C. I. şi numitul C. F. V., autentificat sub nr. 5382 din 10 octombrie 2011, la Biroul Notarilor Publici A.C.-S., referitor la imobilul constând în locuinţa situată în municipiul Baia Mare, str. M. B., nr. 6, ap. 7, judeţul Maramureş, compus din două camere şi dependinţe şi 1/60 părţi comune indivize şi înscris în Cartea Funciară  nr. 10387/7 - Baia Mare, convertită în format electronic sub nr. 103105- C1-U7 - Baia Mare, nr. top. 2737/398/7, valoarea contractului respectiv fiind de 25.000 lei, al doilea petit al cererii reclamantei fiind identic în ambele dosare, instanţa constată incidenţa deplină a excepţiei autorităţii de lucru judecat, în condiţiile în care sentinţa pronunţată în celălalt proces se sprijină, între altele, pe considerente prin care s-a tranşat chestiunea existenţei cauzei încheierii contractului la care se referă litigiul, statuându-se că primirea întreţinerii a fost cauza încheierii acelui contract, şi nu plata preţului stipulat, în sumă de 25.000 lei, chestiune care nu mai poate fi repusă în discuţie - sub forma solicitării de constatare a nulităţii absolute a contractului respectiv pentru lipsa cauzei - în cadrul unui proces ulterior purtat între aceleaşi părţi.

Întrucât cererea reclamantei urmează a fi respinsă, instanţa, în baza prevederilor art. 451 alin. (1), ale art. 452 şi ale art. 453 alin. (1) din Codul de procedură civilă, republicat, a obligat-o pe reclamantă să plătească pârâtei L.C.-I. cheltuielile de judecată solicitate de aceasta, în cuantum de 2.000 lei, reprezentând onorariu avocaţial.

2.Împotriva acestei sentinţe a declarat apel în termenul prevăzut de lege reclamanta C. I. solicitând admiterea acestuia, anularea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă, respingându-se excepţia autorităţii de lucru judecat.

În motivarea cererii, s-a arătat că excepţia a fost admisă în mod greşit şi că tripla identitate prevăzută de lege nu este incidentă în cauza dedusă judecăţii.

3.Analizând cererea de apel prin prisma dispoziţiilor legale incidente, Tribunalul a considerat-o întemeiată reținând că prin sentinţa civilă nr. 9729/02.10.2013, pronunţată de Judecătoria Baia Mare în dosar nr. 9517/182/2012, a fost respinsă acţiunea formulată de reclamanta C. I. în contradictoriu cu pârâta L.C.I. având ca obiect rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreţinere autentificat sub nr. 5382/10.10.2011, restabilirea situaţiei anterioare în sensul înscrierii în cartea funciară a dreptului de proprietate al reclamantei, radierea interdicţiei de înstrăinare din cartea funciară şi a uzufructului viager şi a obligaţiei de întreţinere.

Judecătoria Baia Mare a reţinut în esenţă că dispoziţiile art. 1665, 1719 şi 1724 Cod civil invocate de reclamantă nu îşi găsesc aplicabilitatea în cauză întrucât contractul obiect al litigiului nu este unul de vânzare-cumpărare ci unul de întreţinere, astfel încât stabilirea unui preţ pentru nuda proprietate, fără intenţia de a achita suma nu atrage anularea contractului, cerere care de altfel nu a fost formulată, că în speţă cauza încheierii actului este prestarea întreţinerii, iar nu primirea preţului de 25.000 lei şi că nu se poate reţine lipsei cauzei contractului de întreţinere pe motiv că nu s-ar fi achitat preţul. Instanţa a mai menţionat că doar în situaţia în care părţile, la momentul încheierii actului, ar fi avut intenţia de a nu presta sau primi întreţinerea, atunci contractul ar fi anulabil pentru lipsa cauzei, însă judecătoria nu a fost învestită cu o astfel de solicitare. S-a mai arătat că neplata preţului nu constituie motiv de rezoluţiune întrucât obligaţia principală este cea de întreţinere.

Hotărârea judecătorească sus-menţionată a devenit irevocabilă prin neexercitarea căii de atac prevăzută de lege.

Prin cererea ce face obiectul litigiului de faţă, reclamanta C. I. a învestit Judecătoria Baia Mare cu solicitarea de anulare a contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreţinere autentificat sub nr. 5382/10.10.2011, restabilirea situaţiei anterioare în sensul înscrierii în cartea funciară a dreptului de proprietate al reclamantei, radierea interdicţiei de înstrăinare din cartea funciară şi a uzufructului viager şi a obligaţiei de întreţinere.

În motivarea acţiunii, reclamanta a invocat faptul că una dintre părţile contractante nu a avut intenţia de a presta/de a primi întreţinerea, nefiind predat preţul, lipsind cauza contractului conform art. 1235, 1236 şi 1238 Cod civil.

Conform art. 1201 C. civ. de la 1864 şi ale art. 430-432 Nou Cod procedură civilă, este autoritate de lucru judecat când a doua cerere în judecată are acelaşi obiect, este întemeiată pe aceeaşi cauză şi este între aceleaşi părţi, făcută de ele şi în contra lor în aceeaşi calitate. Totodată, hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată. Autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă (Noul Cod de procedură civilă).

Autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate cu privire la părţile, obiectul şi cauza a două sau mai multor dosare, dintre care cel puţin unul dintre acestea să fie soluţionat, aşa cum reiese din dispoziţiile art. 430 alin. 1 din CPC. Potrivit art. 431 NCPC nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate în temeiul aceleiaşi cause şi pentru acelaşi obiect (reglementarea aspectului pozitiv-puterea de lucru judecat)

Instanţa constată că litigiile sus-menţionate s-au purtat între aceleaşi părţi deţinând aceeaşi calitate procesuală, în sensul legii fiind îndeplinită această condiţie legală.

În schimb, litigiile dintre părţi nu au avut acelaşi obiect, respectiv în primul dosar s-a solicitat rezoluţiunea contractului de întreţinere, iar în al doilea s-a solicitat constatarea nulităţii contractului. Finalmente, fundamentul raportului juridic dedus judecăţii sau, mai concret, temeiul de drept al cererii, acesta nu este identic în cererile succesive formulate de reclamantă.

Aşa cum rezultă din jurisprudenţa constată a CEDO, unul din elementele fundamentale ale superiorităţii dreptului este principiul securităţii raporturilor juridice, care urmăreşte, între altele, ca soluţia dată şi rămasă definitivă să nu mai fie repusă pe rol (Brumărescu c.României). În virtutea acestui principiu nici una dintre părţi nu este abilitată să solicite supervizarea unei hotărâri definitive şi executorii doar în scopul obţinerii unei reexaminări a cauzei şi o nouă decizie despre acest subiect. Supervizarea nu trebuie să devină un apel deghizat şi simplul fapt că ar putea exista două puncte de vedere pe acelaşi subiect nu este un motiv suficient pentru rejudecarea unei cauze. Nu se pot face derogări de la acest principiu decât dacă există motive substanţiale şi imperioase care o cer (Riabykk c.Rusiei), situaţie neîndeplinită în cauză.

Instanţa constată că deşi reclamanta a urmărit prin cele două litigii restabilirea situaţiei anterioare încheierii contractului ce face obiectul ambelor litigii ca finalitate juridică, cauza celor două acţiuni este una diferită, iar instanţa învestită cu soluţionarea dosarului 9517/182/2012 nu s-a pronunţat asupra cererii de constatare a nulităţii contractului pentru lipsa cauzei, excepţia autorităţii de lucru judecat nefiind întemeiată.

Domenii speta

Spete similare