Cerere de deschidere a procedurii insolvenţei.

Decizie 946A din 26.05.2016


Domeniu: Faliment - procedura insolvenţei.

Cerere de deschidere a procedurii insolvenţei. Compatibilitatea măsurilor asiguratorii dispuse în procesul penal cu procedura reglementată de L 85/2006.

Compatibilitatea legii insolvenţei cu măsurile asiguratorii penale reiese dintr-o serie de dispoziţii legale cuprinse în Legea nr. 85/2014 (art. 91 alin. 1, art. 88, art. 102 alin. 8). Nicio prevedere a Legii nr. 85/2014 nu asimilează măsurile asiguratorii penale cu un impediment la deschiderea procedurii insolvenţei. Chiar dacă astfel de măsuri au fost dispuse, atât debitoarea, cât şi creditorii acesteia îşi păstrează dreptul de a solicita deschiderea procedurii insolvenţei, urmând ca instanţa să aprecieze în ce măsură sunt îndeplinite condiţiile în acest sens.

Măsurile asiguratorii dispuse în cadrul procesului penal nu sunt incompatibile cu procedura insolvenţei. Aceasta din urmă are scopul de a asigura acoperirea pasivului debitorului ori redresarea activităţii acestuia, printr-o procedură colectivă, în vreme ce măsurile asiguratorii penale au scopul de a preveni ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracţiune. Atât timp cât procedura insolvenţei se derulează sub coordonarea unui administrator/lichidator judiciar şi sub controlul judecătorului-sindic, nu se poate considera că aceasta ar putea genera condiţii favorabile pentru ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a unor bunuri ale debitoarei.

Nu în ultimul rând, deschiderea procedurii insolvenţei nu produce niciun efect asupra măsurii asiguratorii dispuse de către organele de urmărire penală, aceasta urmând a rămâne în fiinţă până la ridicarea sa de către procuror ori instanţa penală.

 (Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VI-a Civilă

Decizia civilă nr.946 A din 26.05.2016)

I. Hotărârea primei instanţe:

Prin sentinţa civilă nr. 3023 din 26.11.2015, pronunţată de Tribunalul Ilfov – Secţia Civilă, în dosarul nr. 2508/93/2015, instanţa a respins ca neîntemeiate cererile de deschidere a procedurii insolvenţei, formulate de debitorul SC A F SRL şi de creditorii B T SA – Sucursala L B, SC B B T SRL, SC L F SRL, SC S A SRL, A U B SA, LCL (The N) B.V, G F P GmbH şi F B.V.

În motivare, instanţa a făcut trimitere la prevederile art. 5 alin. 1 pct. 29 din Legea nr. 85/2014, reţinând că prin Ordonanţa PIICJ Ordonanţa DIICOT STB nr. 2541/D/P/2010 din 26.05.2015 a fost instituit sechestru asigurator până la concurenţa sumei de 21844797 lei asupra conturilor bancare deţinute de suspecţii SC A F SRL, având CUI 14193726, şi N.F.D. asociat şi administrator al debitoarei.

S-a mai reţinut că, potrivit înscrisurilor depuse la dosar (contul 512 din balanţa de verificare pe luna septembrie 2015 aflată la filele 43-47 vol I dosar şi respectiv situaţia cu soldurile şi rulajele bancare la 30.09.2015 aflate la fila 189 din Vol IX), societatea debitoare dispune de fonduri băneşti consistente pentru achitarea ratelor şi a datoriilor exigibile, respectiv de disponibilităţi băneşti în cuantum de 6884558,13 lei, conform contului 512 din balanţa de verificare, şi de un sold final la 30.09.2015 în valoare de 8791723,43 lei potrivit situaţiei soldurilor şi rulajelor conturilor bancare pentru perioada aprilie-septembrie 2015, sume de bani care fac obiectul sechestrului fiind indisponibilizate.

Tribunalul a apreciat că, în cauză, deschiderea procedurii insolvenţei are ca efect diminuarea sau chiar înlăturarea controlului exercitat asupra patrimoniului debitoarei de către autorităţile judiciare penale, cât timp, potrivit art. 163 alin. 3 din Legea nr. 85/2014, contul de insolvenţă deschis în condiţiile art. 39 alin. (2) nu va putea fi în niciun mod indisponibilizat prin nicio măsură de natură penală, civilă sau administrativă dispusă de organele de cercetare penală, de organele administrative sau de instanţele judecătoreşti.

Cum eventuala deschidere a procedurii insolvenţei împiedică normala exercitare a măsurii asiguratorii având ca obiect tocmai sumele de bani cu care vor fi alimentate conturile bancare în condiţiile în care rulajele acestora au o valoare ridicată, şi cum debitoarea şi respectiv creditorii nu au făcut dovada formulării şi eventual a respingerii unor cereri adresate autorităţii judiciare de sechestru (de altfel singura competentă) pentru a dispune deblocarea sumelor de bani aflate deja în conturile debitoarei în vederea achitării ratelor şi a datoriilor exigibile, şi prin aceasta implicit dovada stării de insolvenţă conform art. 5 alin. 1 pct. 29 din Legea nr. 85/2014, în temeiul art. 72 alin. 4 din aceeaşi lege au fost respinse cererile de deschidere a procedurii insolvenţei ca neîntemeiate.

Totodată tribunalul a reţinut că soluţia este în acord cu jurisprudenţa recentă a Curţii de Apel Bucureşti care, prin Decizia 1883/19.11.2015 pronunţată de Secţia a VI-a civilă în dosarul 760/93/2015, a confirmat, prin respingerea apelurilor ca nefondate, soluţia dispusă de Tribunalul Ilfov prin sentinţa nr. 1695/11.06.2015 într-o cauză asemănătoare.

II. Apelurile declarate:

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel debitoarea S.C. A F S.R.L. şi creditoarele A U B S.A. şi B T S.A. – SUCURSALA L.

1. Prin apelul formulat, debitoarea S.C. A F S.R.L. a solicitat anularea sentinţei si trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Ilfov in vederea deschiderii procedurii insolventei.

În motivare, apelanta-debitoare a arătat în esenţă că în mod greşit a fost respinsă cererea sa de deschidere a procedurii insolvenţei, in condiţiile in care, asa cum rezulta din toate documentele depuse la dosarul cauzei, debitoarea, chiar si cu banii pe care ii are blocaţi in conturile actuale ca urmare a masurilor asigurătorii puse de procuror, nu poate face fata tuturor datoriilor pe care le are fata de creditorii sai, datorii care sunt certe, lichide si exigibile si nu sunt achitate de mai mult de 120 de zile.

Mai arată că motivarea judecătorului este contradictorie, întrucât, pe de o parte, menţionează ca deschiderea procedurii insolventei are ca efect diminuarea sau chiar înlăturarea controlului exercitat asupra patrimoniului debitoarei de către autorităţile judiciare penale, iar, pe de altă parte, îşi justifica cererea de respingere a cererii de deschidere a procedurii insolventei formulata de debitoare motivat de faptul ca nu s-a făcut dovada ca a solicitat autorităţii judiciare de sechestru deblocarea sumelor.

Învederează că datoriile societăţii sunt mult mai mari decât banii aflaţi in conturi, iar orice întârziere in deschiderea insolventei are ca efect imediat diminuarea şanselor societăţii de redresare si reorganizare, in condiţiile in care are activitatea suspendata de aproximativ 5 luni de zile, nu mai are de unde sa încaseze alte sume de bani, astfel incat falimentul va fi in curând singura opţiune.

Apelanta-debitoare face trimitere la prevederile art. 67 din Legea nr. 85/2014, arătând că toate documentele ce trebuiau depuse se afla la dosar si din studierea acestora rezulta fara putinţa de tăgada ca sunt îndeplinite in totalitate condiţiile de deschidere a procedurii insolventei. Astfel, apreciază că s-a făcut dovada existentei unor datorii mai mari decât valoarea-prag prevăzuta de art. 3 pct. 72 din Legea nr. 85/2014, iar sumele aflate in conturile societăţii si indisponibilizate ca măsura dispusa de procuror sunt insuficiente pentru acoperirea tuturor creanţelor societăţii.

În plus, arată că situaţia in care se afla societatea, prin instituirea masurilor asigurătorii impuse de procuror, este prevăzuta de legea insolventei, prin art. 163 alin.3. din Legea nr. 85/2014, or, este mai mult decât evident ca aceasta situaţie a fost avuta in vedere de legiuitor chiar de la data apariţiei legii, dar cu toate acestea legiuitorul nu a prevăzut masuri speciale sau condiţii suplimentare care trebuie îndeplinite de debitoare.

În drept, au fost invocate prevederile art. 456 Cpc.

Prin apelul formulat, apelanta-debitoare nu a solicitat probe.

2. Creditoarea A U B S.A. a solicitat, prin apelul formulat, anularea sentinţei şi trimiterea cauzei judecătorului-sindic pentru deschiderea procedurii insolventei debitoarei A F S.R.L.

În motivare, apelanta-creditoare a învederat în esenţă că sentinţa apelată este netemeinică şi nelegală, dată cu încălcarea prevederilor Legii nr. 85/2014, respectiv a art.72 al.6 şi a art.5 pct.29.

Susţine că judecătorul-sindic nici măcar nu a analizat cererile creditorilor si nici cererea debitoarei de deschidere a procedurii insolvenţei. Deşi nimeni nu contesta dificultatea financiara in care se afla debitoarea, in sensul ca nu poate sa isi achite datoriile, având conturile bancare blocate, doar judecătorul sindic a considerat ca aceasta nu se afla in incapacitate de plata.

Chiar daca prin Ordonanţa PIICJ DIICOT STB nr.2541/D/P/2010/26.05.2015 s-a instituit sechestru asigurător pana la concurenta sumei de 21.844.797 lei, deschiderea procedurii insolvenţei nu înseamnă ca aceasta suma se va pierde, ci dimpotrivă. Scopul procedurii insolvenţei este protejarea debitorului de a intra in colaps financiar si ajutarea debitorului sa se redreseze printr-un plan de reorganizare, printr-un program de plaţi controlat atat de administratorul judiciar cat si de judecătorul sindic.

Daca s-ar fi deschis procedura insolvenţei, administraţia financiara de la sediul debitoarei ar fi avut posibilitatea sa se inscrie la masa credala cu suma constatata prin Ordonanţa PIICJ DIICOT STB nr.2541/D/P/2010/26.05.2015, sa faca parte din comitetul creditorilor si sa isi recupereze suma pe care debitoarea i - o datorează.

Or, in situaţia de fata, debitoarea are conturile blocate, fiind in imposibilitate de a-si desfăşura activitatea, cu consecinţa prejudicierii creditorilor si inclusiv a statului, care nu isi va recupera prejudiciul integral.

De asemenea, din actele depuse la dosarul cauzei rezulta foarte clar ca debitoarea, din cauza popririi pe conturi, nu poate sa efectueze nicio plata, fiind întrunite condiţiile art.5 pct.29 1it.b din Legea 85/2014, in sensul ca insolvenţă A F SRL este iminentă, întrucât s-a dovedit că debitorul nu va putea plăti la scadenţă datoriile exigibile angajate, cu fondurile băneşti disponibile la data scadenţei.

În drept, apelul se întemeiază pe dispoziţiile art. 12 alin.1 din Legea nr. 85/2014, ale art. 466 alin. 1 şi ale art. 468 Cpc.

Prin apelul formulat, apelanta-creditoare nu a solicitat probe.

3. Creditoarea B T SA - Sucursala „L” B a formulat apel incident, prin care a solicitat schimbarea în tot a sentinţei apelate în sensul deschiderii procedurii insolvenţei împotriva societăţii debitoare.

În motivare, apelanta a arătat în esenţă că sentinţa este pronunţată cu nerespectarea dispoziţiilor legale în materie, încalcă drepturile părţilor şi prejudiciază societatea debitoare şi creditorii.

În opinia apelantei, sunt îndeplinite condiţiile pentru deschiderea procedurii insolvenţei societăţii debitoare. Pasivul societăţii este exponenţial mai mare decât disponibilul bănesc, astfel cum reiese din documentele contabile.

Legea 85/2014 nu prevede că existenţa unui sechestru asigurător ar fi impediment la deschiderea procedurii, iar în chiar cuprinsul legii se tratează chestiunea pretinsă a împiedica deschiderea procedurii (art. 102, alin. (8) din Legea 85/2014). Deschiderea procedurii insolvenţei nu poate echivala cu o diminuare sau înlăturare a controlului exercitat în condiţiile existenţei unor măsuri care să sporească protejarea intereselor părţii vătămate în eventualitatea unei confiscări (art. 91, alin. (1) din Legea 85/2014).

Mai arată că Legea nr. 85/2014 nu prevede condiţia ca debitoarea şi/sau creditorii să facă dovada unor cereri adresate autorităţii judiciare de sechestru pentru deblocarea unor sume de bani.

De asemenea, apreciază că, refuzând deschiderea insolvenţei, instanţa de fond a invitat creditorii la un joc imposibil: executarea silită blocată de sechestru penal cu şanse de reuşită lent filtrate de controlul instanţelor de executare. Şansele de implementare a unui plan de reorganizare devin, pe zi ce trece, imposibile.

În drept, au fost invocate dispoziţiile Legii 85/2014 precum şi pe celelalte dispoziţii legale invocate.

În probaţiune, a solicitat proba cu înscrisuri.

III. Apărările formulate:

1. Apelanta-debitoare S.C. A F S.R.L. a depus întâmpinări la cererile de apel formulate de apelante-creditoare A U B S.A. şi B T SA – Sucursala „L” B, solicitând admiterea acestora.

În motivare, apelanta-debitoare a arătat în esenţă că sunt îndeplinite condiţiile pentru deschiderea procedurii insolvenţei împotriva sa. Învederează că banii aflaţi sub sechestru nu acoperă toate datoriile societăţii, fiind irelevant sub acest aspect daca se ridica sau nu sechestrul.

Mai mult decât atât, aceasta condiţie a formulării/ridicării cererii de sechestru, aşa cum a fost menţionata de instanţa de fond, nu este prevăzuta de lege.

În drept, întâmpinările se întemeiază pe dispoziţiile art. 205 Cpc.

În probaţiune, a solicitat proba cu înscrisuri.

2. Apelanta-creditoare B T SA – Sucursala „L” B a depus întâmpinare la apelurile formulate de A F şi A U B, solicitând admiterea acestora.

În motivare, apelanta-creditoare reiterează, în esenţă, aspectele expuse în cadrul propriului apel.

În drept, au fost invocate dispoziţiile Legii 85/2014.

În probaţiune, a solicitat proba cu înscrisuri.

IV. Aspecte procedurale:

În apel a fost încuviinţată şi administrată proba cu înscrisuri.

V. Soluţia instanţei de apel:

Astfel cum reiese din înscrisul existent la dosar (f. 252-278 dosar fond vol. IV), la data de 26.05.2015, în cadrul dosarului nr. 2541D/P/2010, DIICOT a emis o ordonanţă de instituire a sechestrului asigurator, până la concurenţa sumei de 21.844.797 lei, asupra conturilor bancare deţinute de către SC A F SRL.

Curtea constată că prima instanţă a respins cererea debitoarei şi cererile creditorilor de deschidere a procedurii insolvenţei, reţinând în esenţă că există un sechestru asigurator instituit de către organele de urmărire penală asupra disponibilităţilor băneşti ale debitoarei, iar deschiderea procedurii insolvenţei ar conduce la diminuarea sau înlăturarea controlului asupra averii acesteia. Cu alte cuvinte, din motivarea primei instanţe reiese concluzia că, cel puţin în prezenta cauză, măsurile asiguratorii dispuse în cadrul procesului penal nu sunt compatibile cu procedura insolvenţei. Curtea apreciază însă nefondate aceste considerente.

Compatibilitatea legii insolvenţei cu măsurile asiguratorii penale reiese dintr-o serie de dispoziţii legale cuprinse în Legea nr. 85/2014. Astfel, art. 91 alin. 1 prevede că bunurile înstrăinate de administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar, în exerciţiul atribuţiilor sale prevăzute de prezenta lege, sunt dobândite libere de orice sarcini, precum privilegii, ipoteci, gajuri sau drepturi de retenţie, sechestre, de orice fel. Fac excepţie de la acest regim măsurile asigurătorii dispuse în procesul penal în vederea confiscării speciale şi/sau confiscării extinse.

Din aceste dispoziţii legale rezultă că, în cadrul procedurii insolvenţei, se poate pune problema înstrăinării unor bunuri asupra cărora au fost instituite măsuri asiguratorii în cadrul procesului penal, reieşind că astfel de măsuri nu sunt incompatibile cu procedura insolvenţei ci, dimpotrivă, Legea nr. 85/2014 cuprinde prevederi legale pentru a reglementa tocmai atare situaţii. Dacă s-ar admite că, în ipoteza instituirii unor măsuri asiguratorii penale, nu ar mai fi posibilă deschiderea procedurii insolvenţei faţă persoana juridică vizată de aceste măsuri, întrucât s-ar tinde la diminuarea controlului organelor de urmărire penală, ar fi fost inutil ca Legea nr. 85/2014 să reglementeze soarta juridică a bunurilor grevate de astfel de măsuri.

De asemenea, art. 88 din Legea nr. 85/2014 prevede că dacă la data deschiderii procedurii un drept, act sau fapt juridic nu devenise opozabil terţilor, înscrierile, transcrierile, intabulările şi orice alte formalităţi specifice necesare acestui scop, inclusiv cele dispuse în cursul unui proces penal în vederea confiscării speciale şi/sau extinse, efectuate după data deschiderii procedurii, sunt fără efect faţă de creditori, cu excepţia cazului în care cererea sau sesizarea, legal formulată, a fost primită de instanţă, autoritatea ori instituţia competentă cel mai târziu în ziua premergătoare hotărârii de deschidere a procedurii. Înscrierile efectuate cu încălcarea acestui articol se radiază de drept.

Acest text de lege are, printre altele, ca situaţie premisă, existenţa unui act sau fapt juridic dispus în cursul unui proces penal în vederea confiscării speciale şi/sau extinse (cum este cazul sechestrului asigurator), cu privire la care însă nu au fost îndeplinite cerinţele de publicitate anterior deschiderii procedurii insolvenţei. Curtea constată că şi din această dispoziţie legală rezultă în mod evident că existenţa unor măsuri asiguratorii dispuse în cadrul unui proces penal nu constituie un impediment la deschiderea procedurii insolvenţei.

Nu în ultimul rând, art. 102 alin. 8 din Legea nr. 85/2014 prevede că creanţa unei părţi vătămate din procesul penal se înscrie sub condiţie suspensivă, până la soluţionarea definitivă a acţiunii civile în procesul penal în favoarea părţii vătămate, prin depunerea unei cereri de admitere a creanţei. În cazul în care acţiunea civilă în procesul penal nu se finalizează până la închiderea procedurii insolvenţei, fie ca urmare a reuşitei planului de reorganizare, fie ca urmare a lichidării, eventualele creanţe rezultate din procesul penal vor fi acoperite din averea persoanei juridice reorganizate sau, dacă este cazul, din sumele obţinute din acţiunea în atragerea răspunderii patrimoniale a persoanelor ce au contribuit la aducerea persoanei juridice în stare de insolvenţă, potrivit prevederilor art. 169 şi următoarele.

Acest text legal reglementează regimul juridic al creanţei unei părţi vătămate din procesul penal, aplicabil în cadrul procedurii insolvenţei, constituind, de asemenea, un argument în sensul că măsurile asiguratorii dispuse în cadrul unui proces penal (care pot să aibă ca scop şi asigurarea despăgubirii persoanelor vătămate) nu împiedică deschiderea ori desfăşurarea procedurii insolvenţei.

Mai reţine Curtea că nicio prevedere a Legii nr. 85/2014 nu asimilează măsurile asiguratorii penale cu un impediment la deschiderea procedurii insolvenţei. Chiar dacă astfel de măsuri au fost dispuse, atât debitoarea, cât şi creditorii acesteia îşi păstrează dreptul de a solicita deschiderea procedurii insolvenţei, urmând ca instanţa să aprecieze în ce măsură sunt îndeplinite condiţiile în acest sens.

Conform art. 2 din Legea nr. 85/2014, scopul prezentei legi este instituirea unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului, cu acordarea, atunci când este posibil, a şansei de redresare a activităţii acestuia.

Potrivit art. 249 alin. 1 din Codul de procedură penală, procurorul, în cursul urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată, din oficiu sau la cererea procurorului, în procedura de cameră preliminară ori în cursul judecăţii, poate lua măsuri asigurătorii, prin ordonanţă sau, după caz, prin încheiere motivată, pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracţiune.

Analizând coroborat aceste dispoziţii legale reiese că măsurile asiguratorii dispuse în cadrul procesului penal nu sunt incompatibile cu procedura insolvenţei. Aceasta din urmă are scopul de a asigura acoperirea pasivului debitorului ori redresarea activităţii acestuia, printr-o procedură colectivă, în vreme ce măsurile asiguratorii penale au scopul de a preveni ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracţiune. Atât timp cât procedura insolvenţei se derulează sub coordonarea unui administrator/lichidator judiciar şi sub controlul judecătorului-sindic, nu se poate considera că aceasta ar putea genera condiţii favorabile pentru ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a unor bunuri ale debitoarei.

Nu în ultimul rând, deschiderea procedurii insolvenţei nu produce niciun efect asupra măsurii asiguratorii dispuse de către organele de urmărire penală, aceasta urmând a rămâne în fiinţă până la ridicarea sa de către procuror ori instanţa penală. Conturile deja sechestrate rămân sechestrate, deschiderea procedurii insolvenţei având doar scopul de a crea cadrul necesar fie reorganizării activităţii debitoarei, fie lichidării averii acesteia, cu luarea în considerare, în condiţiile legii, şi a drepturilor statului ori ale persoanelor vătămate din cadrul procesului penal. Ceea ce nu poate fi indisponibilizat, conform art. 163 alin. 3 din Legea nr. 85/2014, este contul de insolvenţă, care însă va fi deschis după data deschiderii procedurii, neavând nicio legătură cu conturile bancare preexistente ale debitoarei, asupra cărora s-a instituit sechestrul asigurator.

Prin urmare, Curtea consideră că în mod netemeinic judecătorul-sindic a respins cererea de deschidere a procedurii insolvenţei pe motiv că astfel s-ar diminua ori înlătura controlul pe care organele penale îl exercită asupra averii debitoarei.

Conform art. 66 alin. 1 din Legea nr. 85/2014, debitorul aflat în stare de insolvenţă este obligat să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispoziţiilor prezentei legi, în termen de maximum 30 de zile de la apariţia stării de insolvenţă. La cererea adresată tribunalului va fi ataşată dovada notificării organului fiscal competent cu privire la intenţia de deschidere a procedurii insolvenţei.

Art. 67 alin. 1 din acelaşi act normativ prevede următoarele: Cererea debitorului trebuie să fie însoţită de următoarele acte: a) ultima situaţie financiară anuală, certificată de către administrator şi cenzor/auditor, balanţa de verificare pentru luna precedentă datei înregistrării cererii de deschidere a procedurii; b) lista completă a tuturor bunurilor debitorului, incluzând toate conturile şi băncile prin care debitorul îşi rulează fondurile; pentru bunurile grevate se vor menţiona datele din registrele de publicitate; c) lista numelor şi a adreselor creditorilor, oricum ar fi creanţele acestora: certe sau sub condiţie, lichide ori nelichide, scadente sau nescadente, necontestate ori contestate, arătându-se suma, cauza şi drepturile de preferinţă; d) lista cuprinzând plăţile şi transferurile patrimoniale efectuate de debitor în cele 6 luni anterioare înregistrării cererii introductive; e) contul de profit şi pierdere pe anul anterior depunerii cererii; f) lista membrilor grupului de interes economic sau, după caz, a asociaţilor cu răspundere nelimitată, pentru societăţile în nume colectiv şi cele în comandită; g) o declaraţie prin care debitorul îşi arată intenţia de intrare în procedură simplificată sau de reorganizare, conform unui plan, prin restructurarea activităţii ori prin lichidarea, în tot sau în parte, a averii, în vederea stingerii datoriilor sale; h) o descriere sumară a modalităţilor pe care le are în vedere pentru reorganizarea activităţii; i) o declaraţie pe propria răspundere, autentificată la notar ori certificată de un avocat, sau un certificat de la registrul societăţilor agricole ori, după caz, oficiul registrului comerţului sau alte registre în a cărui rază teritorială se află sediul profesional/sediul social, din care să rezulte dacă a mai fost supus procedurii de reorganizare judiciară prevăzute de prezenta lege într-un interval de 5 ani anterior formulării cererii introductive; j) o declaraţie pe propria răspundere, autentificată de notar ori certificată de avocat, din care să rezulte că el sau administratorii, directorii şi/sau acţionarii/asociaţii/asociaţii comanditari care deţin controlul debitorului nu au fost condamnaţi definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni intenţionate contra patrimoniului, de corupţie şi de serviciu, de fals, precum şi pentru infracţiunile prevăzute de Legea nr. 22/1969, cu modificările ulterioare, Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Legea nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Legea nr. 21/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare, Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările ulterioare, Legea nr. 571/2003*), cu modificările şi completările ulterioare, Legea nr. 241/2005, cu modificările ulterioare, şi infracţiunile prevăzute de prezenta lege în ultimii 5 ani anterior deschiderii procedurii; k) un certificat de admitere la tranzacţionare pe o piaţă reglementată a valorilor mobiliare sau a altor instrumente financiare emise; l) o declaraţie prin care debitorul arată dacă este membru al unui grup de societăţi, cu precizarea acestora; m) dovada codului unic de înregistrare; n) dovada notificării organului fiscal competent.

Conform art. 71 alin. 1 din Legea nr. 85/2014, dacă cererea debitorului corespunde condiţiilor prevăzute la art. 66, judecătorul-sindic va pronunţa o încheiere de deschidere a procedurii generale, iar dacă prin declaraţia făcută potrivit prevederilor art. 67 alin. (1) lit. g) debitorul îşi arată intenţia de a intra în procedura simplificată ori se încadrează în una dintre categoriile prevăzute la art. 38 alin. (2), judecătorul va pronunţa o încheiere de deschidere a procedurii simplificate. Minuta încheierii privind deschiderea procedurii insolvenţei se comunică, de îndată, administratorului judiciar provizoriu/lichidatorului judiciar provizoriu numit de către judecătorul-sindic.

În cauza de faţă, astfel cum reiese din înscrisurile existente la dosarul de fond, debitoarea a depus actele prevăzute la art. 67 alin. 1 din Legea nr. 85/2014. De asemenea, Curtea constată că sunt îndeplinite şi celelalte condiţii pentru deschiderea procedurii insolvenţei.

Conform art. 5 pct. 29 din Legea nr. 85/2014, insolvenţa este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide şi exigibile, astfel: a) insolvenţa debitorului se prezumă atunci când acesta, după 60 de zile de la scadenţă, nu a plătit datoria sa faţă de creditor; prezumţia este relativă; b) insolvenţa este iminentă atunci când se dovedeşte că debitorul nu va putea plăti la scadenţă datoriile exigibile angajate, cu fondurile băneşti disponibile la data scadenţei;

Prin urmare, pentru a analiza în ce măsură debitoarea se află în stare de insolvenţă, este necesar să se determine care erau fondurile băneşti disponibile ale acesteia la data formulării cererii.

După cum a reţinut şi judecătorul-sindic, potrivit înscrisurilor depuse la dosar de către debitoare, aceasta deţine în conturi suma de 6.884.558,13 lei (f. 45 dosar fond vol. I), iar la data de 30.09.2015 soldul final era de 8.791.723,43 lei (f. 190 dosar fond vol. IV). Însă, acestea sunt inferioare ca şi cuantum sumei pentru care a fost instituit sechestrul asigurator de către organele de urmărire penală, iar efectul acestei măsuri este chiar indisponibilizarea sumelor de bani existente în conturile debitoarei, astfel cum reiese din ordonanţa de instituire, precum şi din dispoziţiile art. 249 alin. 1 din Codul de procedură penală. Se constată astfel că, la momentul formulării cererii de deschidere a procedurii insolvenţei, debitoarea nu deţinea în conturi sume de bani disponibile pentru a achita datoriile sale exigibile. În plus, nicio prevedere legală nu impune debitoarei, pentru dovedirea stării sale de insolvenţă, obligaţia de a contesta măsurile asiguratorii dispuse în cadrul procesului penal. Dimpotrivă, atât timp cât aceste măsuri sunt instituite, având ca efect indisponibilizarea fondurilor băneşti ale debitoarei, judecătorul-sindic trebuia să aprecieze asupra stării de insolvenţă în condiţiile date.

Mai constată Curtea că, la acelaşi moment al formulării cererii de deschidere a procedurii insolvenţei de către debitoare (07.10.2015), astfel cum reiese din înscrisurile depuse, aceasta avea datorii exigibile, mai vechi de 60 de zile, superioare limitei prevăzute de art. 5 pct. 72 din Legea nr. 85/2014. Cu titlu de exemplu, din balanţa de verificare aferentă lunii septembrie 2015, depusă la dosar de către debitoare (f. 45 dosar fond vol. I), reiese că aceasta avea datorii la bugetul de stat în cuantum de 426.981 lei.

Concluzionând, Curtea constată că sunt întrunite condiţiile pentru deschiderea procedurii insolvenţei debitoarei, motiv pentru care a admis apelurile formulate, a anulat sentinţa civilă apelată şi a trimis cauza judecătorului-sindic pentru deschiderea procedurii insolvenţei debitoarei SC A F SRL, faţă de dispoziţiile art. 43 alin. 7 din Legea nr. 85/2014.

Potrivit art. 66 alin. 7 din acelaşi act normativ, dacă, ulterior înregistrării cererii debitorului, dar înainte de soluţionarea acesteia, sunt formulate cereri de deschidere a procedurii de către creditori, acestea se vor înregistra direct la cererea formulată de debitor. […] În această situaţie, se va proceda la soluţionarea în procedură necontencioasă a cererii debitorului. În cazul admiterii acesteia, cererile creditorilor se vor califica drept declaraţii de creanţă, iar în cazul respingerii sale, se vor soluţiona cererile creditorilor, potrivit art. 72 şi următoarele.

Din aceste dispoziţii legale reiese că, atunci când s-au formulat cereri de deschidere a procedurii insolvenţei atât de către debitor, cât şi de către creditori, iar instanţa a apreciat întemeiată cererea debitorului, s-a procedat la admiterea acesteia şi la calificarea drept declaraţii de creanţă a cererilor creditorilor.

În cauza de faţă, pentru considerentele anterior expuse, Curtea a apreciat întemeiată cererea debitoarei, motiv pentru care a trimite cauza judecătorului-sindic pentru deschiderea procedurii insolvenţei debitoarei SC A F SRL, la cererea acesteia, urmând ca, în privinţa cererilor creditorilor, după deschiderea procedurii insolvenţei, judecătorul-sindic să facă aplicarea prevederilor art. 66 alin. 7 din Legea nr. 85/2014.