Acordarea daunelor morale prin hotărâre judecătorească. Momentul de la care curg penalităţile de întârziere, în caz de neplată. Rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti

-Legea nr. 136/1995

-Ordinul CSA nr. 13/2011

-Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie: Decizia nr. 2977/09.10.2014

Curtea constată că acordarea penalităţii de întârziere de 0,2% calculată asupra sumei daunelor morale pe zi de întârziere, începând cu a 11 zi de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti este corectă, întrucât cererea depusă la asigurător pentru acordarea de daune morale titularului dreptului, în cuantumul liber apreciat de acest titular, nu obligă asigurătorul să se conformeze unei asemenea cereri, deoarece aşa cum titularul dreptului are libertatea de a fixa obiectul pecuniar al daunelor morale, tot astfel, asigurătorul este îndreptăţit să nu fie de acord cu un astfel de obiect sau cu suma solicitată de titular. Aceasta întrucât evaluarea şi acordarea daunelor morale sunt guvernate de criterii subiective, care pot diferi în procesul cererii şi acordării lor. Pe de altă parte, daunele morale rezultă dintr-un prejudiciu moral care, deşi are o geneză ex tunc, se determină post factum, prin evaluare de către instanţa judecătorească, în absenţa unui acord între titularul dreptului şi asigurător. Prin urmare, daunele morale nu sunt debite decât  de la data acordării lor, iar sancţiunea penalităţii de întârziere pentru neplata daunelor morale, evaluate şi acordate de instanţă, nu poate decât  să urmeze unei hotărâri judecătoreşti definitive, deoarece penalitatea însăşi reprezintă un accesoriu al debitului principal stabilit cu titlu de daune morale, prin aceeaşi hotărâre judecătorească. În acest sens s-a pronunţat, de altfel, şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin decizia nr. 2977/09.10.2014, statuând că până la momentul pronunţării unei hotărâri judecătoreşti definitive, care să stabilească un anumit cuantum al daunelor morale, acestea nu au caracter cert, lichid şi exigibil, astfel încât să fie purtătoare de penalităţi de întârziere.

(Secţia a II-a civilă, Decizia civilă nr. 507 din 15 iunie 2016, judecator, conf. univ. dr. M.B.)

Prin sentinţa civilă nr. 56/28.01.2016 pronunţată de Tribunalul Arad în dosar nr. 1756/108/2015 s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei P.P.M. şi s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta P.P.M. împotriva pârâtei G.A. SPA prin SC I.I. SRL Bucureşti, fiind obligată pârâta G.A. SPA prin SC I.I. SRL să plătească reclamantei daune morale în cuantum de 50.000 lei, precum şi penalităţi de întârziere în cuantum de 0,2 % pe zi de întârziere, calculate asupra acestei sume începând cu a 11-a zi de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la data achitării efective a acestei sume.

Pe fond, cu privire la despăgubirile morale solicitate în sumă de 200.001 lei instanţa a constatat că acestea sunt parţial întemeiate.

Astfel, tatăl reclamantei, numitul P.C. a decedat în urma accidentului de circulaţie produs în data de 13.10.2012 pe DN 7 în afara localităţii Odvoş, com Conop, jud. Arad, de către numitul G.D.I., ca urmare a pătrunderii acestuia pe contrasens.

Din Rezoluţia Parchetului de pe lângă Judecătoria Lipova din 29.02.2014, în condiţiile în care făptuitorul a decedat în urma accidentului pe care el însuşi 1-a provocat, aceasta fiind o situaţie în care acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare, în cauză s-a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva făptuitorului G.D.I. pentru săvârşirea a mai multor infracţiuni de ucidere din culpă prevăzute de art.178 alin. (2) şi (5)  şi art. 184 din Vechiul Cod Penal, vinovăţia acestuia rezultând fără echivoc din înscrisurile aflate la dosarul penal precum şi din expertiza tehnică în specialitatea auto efectuată în cauză.

Deoarece legislaţia din România nu conţine norme pentru determinarea cuantumului daunelor morale, criteriul de determinare al acestora în reprezintă jurisprudenţa.

Conform dreptului românesc, jurisprudenţa nu constituie izvor de drept.

Reglementarea cuprinsă la art. 49  pct. 2 lit. d) din Ordinul CSA nr.14/2011 –  ce prevede că, la stabilirea despăgubirilor în caz de deces, se au în vedere în privinţa daunelor morale ,,legislaţia şi jurisprudenţa din Romania” – tinde să acorde statut de izvor de drept jurisprudenţei.

Nu există criterii legale pentru determinarea daunelor morale suferite ca urmare a pierderii unei persoane apropiate, traumele create în aceasta situaţie fiind incomensurabile.

Practica judiciară în materie este, însă, constantă în sensul ca daunele morale nu reprezintă o reparare a prejudiciului, ci ele au rolul de a compensa respectivul prejudiciu.

Astfel, daunele morale acordate urmăresc să asigure părţii vătămate o alinare în condiţii de viaţă mai confortabile, să permită acesteia ca, la un moment dat, să poată realiza un transfer de afectivitate.

În ceea ce priveşte daunele morale solicitate de reclamanta P.P.M., instanţa a reținut că, în urma decesului tatălui său, P.C. în accidentul produs în data de 13.10.2012  reclamanta a suferit, în mod evident, traume care justifică dreptul acesteia la plata unor daune morale din partea pârâtei.

La stabilirea cuantumului acestora instanţa a avut în vedere criteriile, verificate prin coroborarea înscrisurilor cu declaraţiile martorilor audiaţi B.V.G. si B.V.D.: relaţia de rudenie dintre reclamantă şi defunct, gradul de afecţiune existent între aceştia, împrejurarea că reclamanta a locuit şi a gospodărit împreuna cu defunctul, că se afla în întreţinerea acestuia, împrejurarea ca prin deces a avut loc o dezmembrare a familiei, reclamanta chiar majoră -19 ani la data accidentului, locuia cu defunctul, neavând propria ei viaţă de familie independentă, urmând sa crească fără a beneficia de sprijinul si îndrumarea tatălui său, vârsta, profesiunea defunctului şi starea familială.

În privinţa penalităţilor de întârziere pentru daunele morale, prin Decizia nr. 2977/09.10.2014 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că: ,,legea nu prevede obligaţia asigurătorului de a plăti daunele morale solicitate de către persoanele vătămate în urma producerii unor accidente de circulaţie, la nivelul pretenţiilor acestora şi la momentul solicitării acestora. Este evident că, în situaţia în care, între societatea de asigurare și persoanele vătămate nu se încheie o tranzacție prin care părțile să stabilească, prin comun acord, o sumă certă, cu titlu de despăgubiri, în vederea acoperirii prejudiciului material și moral produs, nu se poate considera că asigurătorul nu și-a îndeplinit obligația de a plăti despăgubirile cuvenite persoanelor vătămate. În această situație, cuantificarea prejudiciului, în special a celui moral, va fi stabilită de către instanța de judecată, prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești. Astfel, până la momentul pronunțării unei hotărâri judecătorești definitive, care să stabilească un anumit cuantum al daunelor morale, acestea nu au caracter cert, lichid și exigibil, astfel încât să fie purtătoare de penalități de întârziere”.

Cum accesoriile nu pot curge mai devreme de data la care debitul principal devine scadent,  a fost considerat nefondat capătul de cerere referitor la obligarea pârâtei la penalităţi de întârziere începând cu data de 17.05.2014.

Cum în speţă, cuantumul despăgubirii  morale s-a stabilit abia prin proces, nu s-a pus problema obligării pârâtei la penalităţi de întârziere pentru trecut, aşa cum a cerut reclamanta, ci doar pe viitor se va putea pune această problemă, în caz de neplată a despăgubirilor în 10 zile de la primirea hotărârii definitive.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta P.P.M. solicitând admiterea apelului şi modificarea hotărârii primei instanţe în sensul majorării daunelor morale acordate de prima instanţa şi a obligării pârâtei la plata de penalităţi conform petitelor acţiunii introductive de instanţă.

Examinând apelul astfel cum a fost formulat prin prisma motivelor invocate în fapt şi în drept, prin luarea în considerare a apărărilor formulate dec pârâtă prin întâmpinare, potrivit art. 476 – 482 Cod procedură civilă, Curtea constată că apelul este nefondat, urmând să  fie respins, pentru următoarele considerente.

Criticile apelantei se concentrează asupra cuantumului redus a daunelor morale acordate de prima instanţă şi a neacordării penalităţilor de întârziere de la data depunerii cererii de acordare a despăgubirilor la asigurator.

Relativ la prejudiciul moral invocat de reclamantă, având ca geneză decesul tatălui acesteia, în condiţiile producerii unui accident rutier, Curtea relevă că pretium dolores, semnificând daunele morale la care este îndreptăţită victima în calitate de aparţinător al persoanei decedate, în concret fiica acestei persoane, se evaluează în raport de criterii subiective, asupra cărora judecătorul are o largă marjă de apreciere, limitele acestei aprecieri fiind cele care relevă justul echilibru între dauna morală suferită şi despăgubirea ce trebuie acordată pentru a asigura compensarea suferinţelor titularului dreptului la daune morale.

Printre criteriile subiective se situează raporturile existente între persoana decedată şi titularul dreptului la daune, intensitatea raporturilor de afecţiune şi de sprijin moral şi material existent între aceste persoane, până la data producerii evenimentului, consecinţele lipsirii, în persoana titularului dreptului pe viitor de prezenţa, afecţiunea şi sentimentele care au creat un mod de viaţă anterior firesc pentru raportul de familie dintre cele două persoane, eventualele sechele psihice, constatate în privinţa titularului dreptului ca o consecinţă a pierderii persoanei decedate, reprezentând pentru titular o rudă apropiată. Cuantumul daunelor morale nu pot fi egalizate de la o cauză judiciară la alta întrucât circumstanţele proprii fiecărei cauze nu sunt identice, aşa cum nici traumele psihice încercate de titulari dreptului la prejudiciul moral, nu sunt identice.

Toate aceste criterii au fost avute în vedere de prima instanţă şi s-a considerat că un cuantum de 50.000 lei reprezentând daune morale, pentru pierderea tatălui reclamantei, asigură o justă şi integrală despăgubire şi că un astfel de cuantum nu duce la o îmbogăţire fără justă cauză.

Curtea reţine ca fiind judicioasă aprecierea primei instanţe, iar în lipsa altor probe sau situaţii de fapt invocate în apel, nu are motive pentru a schimba cuantumul acestor daune.

În ceea ce priveşte critica asupra momentului de la care prima instanţă a acordat plata penalităţilor de întârziere, a 11-a zi de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti, Curte constată că este corectă dispoziţia instanţei întrucât cererea depusă la asigurător pentru acordarea de daune morale de către titularul dreptului, în cuantumul liber apreciat de către acest titular, nu obligă asigurătorul să se conformeze unei asemenea cereri, deoarece aşa cum titularul dreptului are libertatea de a fixa obiectul pecuniar al daunelor morale, tot astfel asiguratorul este îndreptăţit să nu fie de acord cu un astfel de obiect, sau cu cel puţin cuantumul solicitat de titular. Aceasta întrucât aşa cum s-a arătat atât evaluarea cât şi acordarea acestor daune morale sunt guvernate de criterii subiective, astfel că pot diferii în procesul de cerere şi acordare a lor.

Pe de altă parte daunele morale se constituie într-un prejudiciu moral care deşi are o geneză ex tunc se determină post factum prin evaluare de către instanţa judecătorească, în absenţa unui acord între titularul dreptului şi asigurător.

Prin urmare, sancţiunea penalităţii de întârziere pentru neplata daunelor morale, evaluate şi acordate de instanţă, nu poate decât să urmeze unei hotărâri judecătoreşti definitive, deoarece penalitatea însăşi reprezintă un accesoriu al debitului principal stabilit cu titlu de daune morale, prin aceiaşi hotărâre judecătorească.

Astfel fiind, se va respinge apelul declarat de P.P.M. împotriva sentinţei civile nr. 56/28.01.2016 pronunţată de Tribunalul Arad în dosar nr. 1756/108/2015.

Domenii speta

Spete similare