Majorare pensie întreținere

Sentinţă civilă 42 din 08.02.2012


Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Agnita la data de 16.06.2011 sub număr dosar 525/174/2011, reclamanta .., în calitate de reprezentant legal al minorului .., a chemat în judecată pe pârâtul .., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună majorarea contribuţiei de întreţinere la care a fost obligat pârâtul prin sentinţa civilă nr. 24/2009 a Judecătoriei Agnita pronunţată în dosarul nr. 415/174/2008, în favoarea minorului … născut la data de 24.04.2003, în funcţie de veniturile actuale ale pârâtului şi nevoile minorului; cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată şi onorariu de avocat.

În motivarea în fapt a cererii, reclamanta a arătat că prin sentinţa civilă nr. 24/2009 pronunţată de către Judecătoria Agnita în dosarul nr. 415/174/2008, s-a dispus desfacerea căsătoriei încheiate cu pârâtul, s-a dispus asupra încredinţării minorului …., asupra legăturilor personale pe care acesta le are cu minorul, şi, de asemenea, s-a stabilit în sarcina pârâtului plata unei pensii de întreţinere în favoarea minorului în cuantum de 135 lei, până la majoratul acestuia. Pârâtul nu a înţeles să îşi îndeplinească obligaţiile pe care le are faţă de minor, reclamanta fiind nevoită să recurgă la plângeri penale pentru a obţine pensia de întreţinere a minorului.

A mai arătat reclamanta că pârâtul lucrează în Germania, cu contract de muncă, la ….., şi obţine un venit considerabil, iar minorul a crescut, de asemenea şi nevoile acestuia, suma stabilită de către instanţă fiind una infimă la acest moment pentru creşterea şi educarea acestuia.

În drept, au fost invocate prevederile art. 86 şi următoarele, art. 94 C.fam., art. 274 C.pr.civ.

Ataşat cererii, cu respectarea prev. art. 112 C.pr.civ., reclamanta a ataşat, în xerocopie, certificatul de căsătorie al acesteia (f.6), certificatul de naştere al minorului (f.7) şi sentinţa civilă nr. 24/2009 pronunţată de Judecătoria Agnita în dosarul nr. 415/174&2008 (f.8-12).

În probaţiune, a solicitat reclamanta administrarea probei cu înscrisuri.

Potrivit dispoziţiilor art. 15 lit. c) din Lg. nr. 146/1997, cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru.

Pârâtul, prin avocat, a depus la dosar întâmpinare (f.16-17), prin care a solicitat admiterea în parte a cererii de chemare în judecată formulate de reclamantă; cu compensarea cheltuielilor de judecată.

În motivarea întâmpinării, pârâtul a arătat că până în prezent şi-a achitat integral obligaţia stabilită în sarcina lui prin sentinţa civilă nr. 24/2009 pronunţată de către Judecătoria Agnita în dosarul nr. 415/174/2008, iar de scurt timp a reuşit să îşi găsească un loc de muncă în Germania, temporar cu un contract de muncă pe perioadă determinată. A mai arătat că şi reclamanta lucrează în prezent în Germania la acelaşi angajator, dar într-o altă locaţie.

A arătat pârâtul că este de acord că plătească o contribuţie de întreţinere în favoarea minorului, majorată în raport de veniturile actuale, dar limitele acesteia să fie sub limitele maxime stabilite de lege, în condiţiile în care şi reclamanta realizează venituri îndestulătoare, iar nevoile minorului, în decurs de 2 ani de la precedenta hotărâre judecătorească, nu au crescut.  Cheltuielile pe care este obligat pârâtul să le efectueze în străinătate (cazare, hrană, etc.) sunt foarte ridicate.

În susţinerea poziţiei sale, pârâtul a solicitat administrarea probei cu interogatoriul reclamantei, înscrisuri, martori.

Pârâtul a depus la dosar, în xerocopie, traduse din limba germană în limba română: contractul de chirie nr. 2100/10297 – 0031 – 04 cu privire la reşedinţa sa din Germania (f.30-31), un înscris prin care pârâtul arată că a solicitat un credit privat de la Postbank (f.33), protocol de consiliere pentru protecţia tarelor la Postbank (f.34), extras de cont aferent perioadei 14.07 – 18.07.2011, 08.08. – 12.08.2011 (f.35). A mai depus pârâtul contractul de întreţinere autentificat de B.N.P. Moldovan Lenuţa prin Încheierea nr. 1569/11.10.2002 încheiat între .. (creditor al întreţinerii) şi .. (pârâtul), … (reclamanta) şi … (toţi trei debitori ai întreţinerii) – filele 37-38.

La solicitarea instanţei, s-a depus la dosar, de către angajatorul pârâtului, McDonald s, adresă privind veniturile realizate de către pârât în perioada ianuarie 2011 – noiembrie 2011 (f.65-66).

Judecarea prezentei cauze a fost suspendată, din culpa reclamantei, în baza art. 155 ind. 1 C.pr.civ., la termenul de judecată din data de 21.09.2011 pentru motivele inserate în încheierea de şedinţă de la acea dată; cauza a fost repusă pe rol la termenul de judecată din data de 02.11.2011, la solicitarea reclamantei.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 24/22.01.2009 pronunţată de Judecătoria Agnita în dosarul civil nr. 415/174/2008 (f.8-12), s-a dispus desfacerea căsătoriei încheiate între părţi la Primăria or. Agnita şi  înregistrată sub nr.77/1995.11.22, din culpa comună a soţilor; revenirea reclamantei  … la numele avut anterior căsătorie, acela de „…”; s-a încredinţat  reclamantei  spre creştere şi educare minorul …, născ. la 24.04.2003; a fost obligat pârâtul .. la plata unei pensii de întreţinere în favoarea minorului … de 135 lei lunar începând cu data de 27.08.2008 şi până la majorat sau alte dispoziţii legale; s-a încuviinţat ca pârâtul … să îşi exercite dreptul de a avea legături personale cu minorul.

Conform certificatului de căsătorie seria CE nr. 514746 eliberat de Primăria oraşului Victoria la 02.08.2010 (f.6), reclamanta s-a recăsătorit la data de 11.09.2009, luând numele de familie al soţului, anume acela de ….

Prin cererea introductivă de instanţă, reclamanta a solicitat majorarea contribuţiei de întreţinere la plata căreia a fost obligat pârâtul în favoarea minorului …., deoarece nevoile acesteia au crescut, precum şi raportat la veniturile realizate în muncă, de pârât, în prezent.

Pârâtul a arătat, prin întâmpinare, că este de acord că plătească o contribuţie de întreţinere în favoarea minorului, majorată în raport de veniturile actuale, dar limitele acesteia să fie sub limitele maxime stabilite de lege, în condiţiile în care şi reclamanta realizează venituri îndestulătoare, iar nevoile minorului, în decurs de 2 ani de la precedenta hotărâre judecătorească, nu au crescut. Cheltuielile pe care este obligat pârâtul să le efectueze în străinătate (cazare, hrană, etc.) sunt foarte ridicate.

Potrivit adresei emise de către angajatorul pârâtului, McDonald s Deutschland Inc. (f.65-66), se constată faptul că în prezent acesta are un loc de muncă stabil în Germania, veniturile realizate de către pârât în perioada ianuarie 2011 – noiembrie 2011 fiind detaliat menţionate, însumând un total net de 14128,12 Euro, respectiv un venit mediu lunar net de 1284,38 Euro.

Instanţa, în conformitate cu prevederile art. 403, 531 C.civ., urmează a avea în vedere faptul că împrejurările de care s-a ţinut seama la stabilirea pensiei de întreţinere în sarcina pârâtului şi în favoarea minorului …. prin sentinţa civilă nr. 24/2009 pronunţată de către Judecătoria Agnita în dosarul nr. 415/174/2008, s-au schimbat, la acel moment pârâtul neavând un loc de muncă.

Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 516 alin. 1 C.civ., obligaţia de întreţinere există între rudele în linie dreaptă, în speţă între părinţi şi copii, iar potrivit art. 499 C.civ., tatăl şi mama sunt obligaţi, în solidar, să dea întreţinere copilului lor minor, asigurându-i cele necesare traiului, precum şi educaţia, învăţătura şi pregătirea sa profesională, starea de nevoie fiind prezumată astfel până la împlinirea vârstei de 18 ani.

De asemenea, se au în vedere prevederile art. 525 alin. 1, 527 C.civ. conform cărora minorul care cere întreţinere de la părinţii săi se află în nevoie dacă nu se poate întreţine din munca sa, chiar dacă ar avea bunuri, putând fi obligat la întreţinere numai cel care are mijloacele pentru a o plăti sau are posibilitatea de a dobândi aceste mijloace.

În prezent, starea de nevoie a minorului …., şcolar, în vârstă de aproape 9 ani, este prezumată, iar raportat la situaţia pârâtului, care lucrează neîntrerupt din 20.10.2009 şi realizează venituri din munca prestată în Germania, cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată (astfel cum rezultă din înscrisul depus la fila 33 dosar), se constată că sunt îndeplinite prevederile legale privind obligarea acestuia la plata pensiei de întreţinere în favoarea minorului.

Urmează a se avea în vedere totodată, că pârâtul, deşi realizează un venit mediu lunar de 1284,38 Euro, este necesar ca acesta să îşi asigure traiul în Germania, unde locuieşte cu chirie, contravaloarea acesteia fiind în sumă de 567,74 Euro lunar.

Însă, împrejurarea că pârâtul ar fi contractat un credit privat de la Deutsche Postbank, astfel cum rezultă din înscrisul depus la dosar la fila 33, nu poate fi reţinută de către instanţă, nu numai pentru faptul că nu se cunoaşte dacă acest împrumut a fost acordat, ci şi pentru faptul că, în caz afirmativ, este necesar ca pârâtul să aibă în vedere în astfel de situaţii, în primul rând, obligaţia sa legală de întreţinere în favoarea minorului, care nu poate fi afectată urmare a unei obligaţii voluntare asumate de către acesta.

Nici contractul de întreţinere încheiat cu …, de către pârât, în calitate de debitor al întreţinerii, alături de reclamantă şi de …., nu poate fi avut în vedere de către instanţă, atâta vreme cât aceeaşi obligaţie subzistă şi în sarcina altor două persoane (inclusiv reclamanta), iar în ce priveşte executarea obligaţiilor, în speţa de faţă se constată că prioritate are obligaţia legală de întreţinere a copilului minor.

Faţă de starea de fapt reţinută, faţă de faptul că prin obligarea pârâtului la plata întreţinerii în favoarea minorului nu trebuie primejduită propria existenţă a acestuia, având în vedere dispoziţiile legale anterior menţionate, ale art. 263 C.civ. – principiul interesului superior al copilului, precum şi ale art. 529 alin. 2 C.civ., potrivit cărora, când întreţinerea este datorată de părinte pentru un copil, poate fi stabilită până la o pătrime din venitul său lunar net,  instanţa va admite acţiunea civilă cu soluţionarea căruia a fost investită şi în consecinţă, va majora pensia de întreţinere la plata căreia a fost obligat pârâtul, în favoarea minorului …. (născut la data de 24.04.2003 în mun. Sibiu, jud. Sibiu), prin sentinţa civilă nr. 24/22.01.2009 pronunţată de Judecătoria Agnita în dosarul nr. 415/174/2008, de la suma de 135 lei lunar, la suma de 180 euro lunar sau echivalentul în lei la cursul B.N.R. din data plăţii, începând cu data de 16.06.2011 (data formulării acţiunii, cf. art. 532 alin. 1 C.civ.), şi până la majoratul minorului sau la schimbarea împrejurărilor avute în vedere la pronunţarea prezentei sentinţe.

Instanţa apreciază că suma de 180 euro lunar la plata căreia va obliga pârâtul în favoarea minorului, este adecvată necesităţilor impuse în prezent de situaţia minorului, cu atât mai mult cu cât chiar şi reclamanta lucrează în Germania la acelaşi angajator, veniturile părţilor fiind similare, iar potrivit art. 499 alin. 1 C.civ. – tatăl şi mama sunt obligaţi, în solidar, să dea întreţinere copilului lor minor, asigurându-i cele necesare traiului, precum şi educaţia, învăţătura şi pregătirea sa profesională.

Instanţa va respinge, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamantă cu privire la obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, având în vedere că nu s-au depus la dosar dovezi în acest sens, astfel cum se prevede în art. 1169 C.civ. din 1864 potrivit căruia cel ce face o propunere înaintea judecăţii trebuie să o dovedească.