Legea nr. 10/2001. Dispoziţie. Contestaţie. Repunere în termen. Condiţii

- Legea nr. 10/2001, rep.: art. 26 alin. (3)

- Legea nr. 76/2012: art. 6

- Codul de procedură civilă de la 1865: art. 92, art. 101 - 103

Incidenţa prevederilor art. 103 din Codul de procedură civilă de la 1865 presupune ca împiedicarea la care se referă textul să fie determinată de o împrejurare mai presus de voinţa părţii care solicită repunerea în termen.

(Secţia I civilă, Decizia civilă nr. 248 din 21 septembrie 2016, rezumată de judecător Florin Şuiu)

Prin acţiunea civilă înregistrată la 25.11.2015 la Tribunalul Arad, reclamantul A… a chemat în judecată pârâții Comuna B... prin primar şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, solicitând  repunerea în termenul prevăzut de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001; constatarea abuzivei preluări a imobilului situat în comuna B...; anularea dispoziţiei nr. 7/2005 emisă de primar de respingere a notificării formulată în baza Legii nr. 10/2001; obligarea pârâtului Statul Român la plata despăgubirilor stabilite la valoarea de circulaţie a imobilului.

În motivare, a arătat că la 22.03.2001 a depus o notificare prin care a solicitat despăgubiri pentru imobilul arătat, imobil preluat de la bunica sa în baza Decretului nr. 223/1974. Notificarea a fost trimisă la Prefectura Arad, instituţie care nu i-a comunicat starea dosarului astfel format până în data de 11.11.2015 când,  urmare a cererii din 01.10.2015, i s-a comunicat că prin dispoziţia nr. 7/2005 emisă de primarul comunei B... notificarea a fost respinsă. Deşi la 13.11.2015 a solicitat prefecturii comunicarea  dispoziţia de respingere, acest lucru nu s-a întâmplat. 

Pe fond, a arătat că imobilul a fost abuziv preluat de la antecesoarea sa, astfel că este îndreptăţită la acordarea de măsuri reparatorii. 

În drept, a invocat art. 186 şi art. 194 din noul Cod de procedură civilă, art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Prin sentinţa civilă nr. 110/16.02.2016, Tribunalul Arad a respins cererea de repunere în termen și a respins ca tardivă acţiunea reclamantului. 

Instanţa a avut în vedere că la 22.03.2001 reclamantul a depus la biroul executorului judecătoresc o notificare prin care a solicitat despăgubiri băneşti pentru imobilul sus-menţionat, preluat de la bunica sa, C...; notificarea a fost făcută personal, în lipsa unui mandat dat de fostul proprietar (în viaţă la acea dată), domiciliul indicat de reclamant fiind  în Arad, la familia D..., adresă la care dispoziţia nr. 7/2005 a şi fost comunicată, astfel că repunerea în termen nu se impune

Împotriva sentinţei a declarat apel reclamantul, care a invocat că nelegal a reţinut prima instanţă că dispoziţia a fost legal comunicată; că doar la 11.11.2015 a aflat personal despre respingerea notificării prin dispoziţia atacată care, oricum, nu i-a fost comunicată;

Astfel investită, instanţa de apel a reţinut că, potrivit art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, dispoziţiile emise în baza acestei legi pot fi atacate de persoanele care se pretind îndreptăţite în termen de 30 de zile de la comunicare şi că, speţă, contestând dispoziţia nr. 7/2005, reclamantul a solicitat repunerea în termenul de 30 de zile invocând că dispoziţia nu i-a fost comunicată şi că a luat cunoştinţă despre existenţa acesteia doar la 11.11.2015, în urma unei cereri adresate Prefectului Judeţului Arad.

În privinţa repunerii în termen Curtea a avut în vedere că, potrivit art. 6 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, „Termenele procedurale prevăzute de legile speciale, aflate în curs la data intrării în vigoare a Codului de procedură civilă, rămân supuse legii în vigoare la data la care au început să curgă.”, astfel că în cauză sunt incidente prevederile Codului de procedură civilă de la 1865, respectiv art. 92 şi art. 101-104.

În conformitate cu art. 103 C. pr. civ. „Neexercitarea oricărei căi de atac şi neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei.”

Reclamantul a susţinut că împrejurarea care l-a împiedicat să atace dispoziţia este faptul că aceasta nu i-a fost comunicată  şi că a atacat-o doar în momentul în care a luat cunoştinţă despre existenţa ei (11.11.2015), termenul de 15 zile prevăzut de cod pentru cererea de repunere în termen fiind, astfel, respectat.

Or, cum a reţinut şi prima instanţă, dispoziţia a fost comunicată la domiciliul ales indicat de notificator însuşi (la adresa familiei D...), dovadă în acest sens fiind înscrisurile de la dosar (adresa de comunicare a dispoziţiei şi copie – extras din registrul general al primăriei), astfel că ipoteza legală ce presupune intervenţia unei împrejurări independente de voinţa celui ce solicită repunerea în termen nu este îndeplinită în cauză

Pentru aceste considerente, apelul reclamantului a fost respins ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare