Contestaţie la executare

Pentru azi fiind amânată pronunţarea cauzei Civil privind pe contestatoarea .. şi pe intimata .., având ca obiect contestaţie la executare..

Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 02.11.2016 fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta incheiere şi când instanţa, având nevoie de timp pentru a studia actele, lucrările dosarului, şi pentru a delibera, în temeiul art. 396 alin.1 cod procedură civilă a amânat pronunţarea la data de 18.11.2016.

INSTANŢA,

Deliberând asupra prezentei contestaţii la executare, constată următoarele:

1. Contestaţia la executare

Prin contestaţia la executare înregistrată la Judecătoria Brăila sub nr. 12043/196/12.08.2016, contestatoarea DA a solicitat – în contradictoriu cu pârâta ..:

- anularea somaţiei nr. 93010039730971/27.07.2016 şi a titlului executoriu nr. 93010030359228, precum şi a tuturor actelor de executare din dosarul de executare

- încetarea executării silite însăşi.

În fapt, contestatoarea a arătat că la data de 29.07.2016, i-au fost comunicate înscrisurile contestate, respectiv somaţia şi titlul executoriu, prin care i s-a adus la cunoştinţa faptul ca, figurez în evidenta fiscală cu suma de 8514 lei.

Potrivit art.141 alin.(l) C.pr.fisc. "executarea silită a creanţelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu"

Intimata nu a ataşat insă titlul de creanţa la care face referire, deşi, conform dispoziţiilor art.141 alin(l1)1C.pr.fisc. "niciun titlu executoriu nu se poate emite în absenta unui titlu de creanţa".

Se menţionează doar ca suma de 8514 lei reprezintă "disponibil din executarea silita a creanţelor stabilite în alte state membre ale UE".

Contestatoarea a arătat că deşi este adevărat că şi-a desfăşurat activitatea o perioada de timp în Norvegia - prin detaşare, insa, apreciază că sumele de plată au fost stabilite abuziv întrucât societatea la care a fost angajată - persoana juridică română, i-a reţinut lunar, din drepturile salariale sume cu titlul de impozit.

 Intimata însă nu a verificat provenienţa sumelor comunicate de statul membru UE, în sensul de a stabili dacă acestea se încadrează în sfera de aplicare a creanţelor ce pot fi recuperate prin această procedură, prevăzută la art.180 C.pr.fisc.

De asemenea, contestatoarea solicită să se constate că intimata nu a respectat dispoziţiile legale - art.145 C.pr.civ., privind comunicarea somaţiei în sensul că, nu este menţionat numărul dosarului de executare.

Pentru toate aceste considerente, apreciază că intimata a demarat procedura executării silite neîndeplinind condiţiile legale imperative, mai sus invocate, motiv pentru care se impune admiterea prezentei contestaţii, desfiinţarea titlului executoriu şi încetarea executării silite înseşi.

În drept, a invocat cerere dispoziţiile art.172 C.pr.fisc.

2. Întâmpinarea intimatei ..:

Prin întâmpinare, intimata .. a solicitat respingerea contestaţiei la executare:

În fapt, intimata a arătat că în temeiul prevederilor Convenţiei privind asistenţa administrativă reciprocă în materie fiscală, încheiată între statele membre ale Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică - O.E.C.D. şi în baza dispoziţiilor Legii nr.207/2015 privind Codul de procedură fiscală, .. în calitate de organ de executare competent, a pornit executarea silită împotriva debitorului DA  pentru recuperarea sumei de 8.514 iei, reprezentând creanţe stabilite de către autoritatea competentă din Norvegia (stat membru ale Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică şi semnatar al Convenţiei privind asistenţa administrativă reciprocă în materie fiscală), transmise statului Român în vederea recuperării.

Pentru ducerea la îndeplinire a obligaţiilor izvorâte din aplicarea prevederilor art.71, art.220 şi art.310 şi următoarele din Noul Cod de Procedură Fiscală, .. a demarat procedura de executare silită împotriva contestatoarei, fiind emise şi comunicate acestuia actele de executare constând în somaţia nr. 93010039730971 din 27.07.2016 şi a titlului executoriu nr.93010030359228 din 27.07.2016, aşa cum rezultă din actele dosarului de executare nr.2550715090041/2016, pe care îl anexează în copie.

Precizează că formularul tipizat denumit „titlu executoriu" emis de .. este generat automat de programul informatic utilizat de organul fiscal, odată cu preluarea în debit a sumelor transmise în vederea recuperării prin executare silită şi cu emiterea somaţiei transmisă contestatoarei şi nu constituie al doilea titlu executoriu distinct, acest formular fiind întocmit în urma solicitării de asistenţă în vederea recuperării creanţelor fiscale formulată de Statul solicitant Norvegia în temeiul Cap.lll - Secţiunea a-lla din Convenţia O.E.C.D. şi în concordanţă cu dispoziţiile Codului de procedură fiscală invocate anterior.

Pe fond, în opinia intimatei, contestaţia la executare este nefondată, având în vedere că procedura de executare silită, respectiv emiterea şi comunicarea somaţiei şi a titlului executoriu ce fac obiectul prezentei contestaţii, s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor Legii nr.207/2015 privind Codul de procedură fiscală, care este lege specială în materie şi a fost pornită în baza solicitării de asistenţă în vederea recuperării creanţelor fiscale formulată de statul solicitant Norvegia în temeiul Cap.lll - Secţiunea a-lla din Convenţia privind asistenta administrativă reciprocă în materie fiscală încheiată între statele membre ale O.E.C.D.

Contestaţia la executare este limitată de legiuitor numai la controlul legalităţii actelor de executare silită emise de organul fiscal.

Astfel, potrivit art.260 alin.1 din Legea nr.207/2015 - lege specială în materie, "Persoanele interesate pot face contestaţie împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare silită, precum şi în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condiţiile legii".

De asemenea, dispoziţiile art.260 alin.3 din Codul de procedură fiscală, potrivit cărora "Contestaţia poate fi făcută şi împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanţă judecătorească sau de alt organ jurisdicţional şi dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege", limitează dreptul la acţiune numai asupra titlurilor executorii în temeiul cărora a fost începută executarea, iar contestarea titlului de creanţă (din punct de vedere al îndeplinirii condiţiilor de legalitate de formă şi de fond) în cadrul contestaţiei la executare nu este admisibilă decât în condiţiile strict şi limitativ prevăzute de lege.

Ori, prin cererea introductivă, contestatoarea solicită anularea actelor de executare, respectiv a somaţiei şi a titlului executoriu, invocând ca motive de nelegalitate, în esenţă, că:

- că A.J.F.P. Brăila „nu a ataşat titlul de creanţă la care face referire, deşi, conform dispoziţiilor art. 141 alin.(1) din C.pr.fisc. „niciun titlu executoriu nu se poate emite în absenţa unui titlu de creanţă"" (aa - în realitate temeiul legal îl constituie dispoziţiile art.226 alin.2 din Legea nr.207/2015 privind Codul de procedură fiscală);

- că, deşi şi-a „desfăşurat activitatea o perioadă de timp în Norvegia - prin detaşare, ... sumele de plată au fost stabilite abuziv întrucât, societatea la care am fost angajată - persoană juridică română, mi-a reţinut lunar, din drepturile salariate sume cu titlu de impozit",

- că intimata „nu a verificat provenienţa sumelor comunicate de statui membru UE, în sensul de a stabilii dacă acestea se încadrează în sfera de aplicare a creanţelor ce pot fi recuperate prin această procedură, prevăzută de art.180 C.pr.fisc." (conform intimatei, în realitate temeiul legal îl constituie dispoziţiile art. 310 şi următoarele din Legea nr.207/2015 privind Codul de procedură fiscală) şi, în final

- că intimata nu ar fi „respectat dispoziţiile legale - art.145 C.pr.civ., privind comunicarea somaţiei în sensul că, nu este menţionat numărul dosarului de executare" (intimata a arătat că, în realitate temeiul legal îl constituie dispoziţiile art.230 alin.2 din Legea nr.207/2015 privind Codul de procedură fiscală). motive care, cu excepţia ultimului (singurul care se referă strict la actele de executare), nu se încadrează în ipotezele prevăzute de dispoziţiile legale precitate.

Aşa cum a menţionat anterior, actele de executare ce fac obiectul contestaţiei, respectiv somaţia nr. 93010039730972 din 27.07.2016 şi titlul executoriu nr. 93010030359229 din 27.07.2016, sunt emise în sistem automat de programul informatic utilizat de organul fiscal de executare, fiind formulare tipizate a căror formă, conţinut şi instrucţiuni de utilizare sunt aprobate prin O.p.A.N.A.F. în conformitate cu prevederile art. 342 alin.1 raportat la art.346 alin.1 din Codul de procedură fiscală.

Sub acest aspect, motivele invocate la punctele 2 şi 3 din contestaţie sunt nefondate şi totodată inadmisibile pe calea contestaţiei la executare.

Aceste critici ar putea viza, eventual, titlul de creanţă în baza căruia s-a pornit procedura de recuperare prin executare silită, dacă pentru contestarea acestuia nu ar exista proceduri speciale prevăzute de lege, ceea ce nu este cazul în speţă, având în vedere prevederile art.23 din Convenţia privind asistenţa administrativă reciprocă în materie fiscală încheiată între statele membre ale O.E.C.D., potrivit căruia:

"Procedurile care se referă la măsuri luate în baza prezentei convenţii de către statul solicitat vor fi efectuate numai la autorităţile abilitate ale acelui stat.

Procedurile care se referă la măsuri luate în baza prezentei convenţii de către statul solicitant în special cele care. în domeniul recuperării, se referă la existenta sau suma creanţei fiscale sau la instrumentul care constituie titlul său executoriu, vor fi efectuate numai la autorităţile abilitate ale acelui stat. Dacă se efectuează astfel de proceduri, statul solicitant va informa statul solicitat, care va suspenda procedura până la pronunţarea deciziei autorităţii în cauză. Totuşi, statul solicitat va lua, la cererea statului solicitant, măsuri de conservare pentru a asigura recuperarea. Statul solicitat poate fi de asemenea informat despre astfel de proceduri de către orice persoană interesată. După primirea unor astfel de informaţii, statul solicitat se va consulta în legătură cu această situaţie, dacă este necesar, cu Statul solicitant.

În situaţia în care a fost luată o decizie finală în cadrul procedurilor, statul solicitat sau statul solicitant, după caz, va informa celălalt stat în legătură cu decizia şi implicaţiile pe care aceasta le are pentru solicitarea de asistenţă."

Cu alte cuvinte, în speţe privitoarea la acordarea de către Statul Român, în calitate de stat solicitat, a asistenţei în vederea recuperării creanţelor fiscale stabilite de autorităţile competente din alte state membre ale U.E. sau/şi O.E.C.D., în calitate de state solicitante, instanţa de judecată este ţinută să facă doar controlul de legalitate privind respectarea de către organul fiscal din România a procedurii de executare silită propriu-zisă (emitere şi comunicare acte de executare, respectiv instituirea formelor de executare) şi nu asupra procedurii de stabilire a creanţelor fiscale, emitere şi comunicare a documentelor de impunere/executare emise de către autorităţile competente din alte state, în acest din urmă caz, competenţa de soluţionare a eventualelor litigii aparţinând organelor competente ale acelor state.

În speţă, aşa cum rezultă din actele dosarului de executare (pe care le anexăm), procedura de executare silită, respectiv emiterea şi comunicarea somaţiei şi a titlului executoriu ce fac obiectul prezentei contestaţii, s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor Legii nr.207/2015 privind Codul de procedură fiscală, care este lege specială în materie, aspect care nu este tăgăduit de către contestatoare, motivele invocate de aceasta nefiind admisibile în cadrul contestaţiei la executare, deoarece nu privesc actele de executare ci pe cele premergătoare acestora, care au fost emise de autorităţi competente din alt stat membru al O.E.C.D. şi pentru contestarea cărora sunt prevăzute proceduri speciale.

În aceeaşi ordine de idei, a arătat intimata că până la data prezentei, statul solicitant nu a informat-o că debitoarea-contestatoare ar fi demarat proceduri de contestare a titlului de creanţă/executoriu emis de autorităţile competente din Norvegia, astfel încât să opereze suspendarea procedurii de executare până la emiterea unei decizii, iar la dosarul cauzei nu s-au depus probe în acest sens.

Dimpotrivă, din actele transmise subscrisei de către statul solicitant (anexate prezentei) rezultă că, anterior demarării procedurii de solicitare de asistentă administrativă, autoritatea competentă din Norvegia a notificat-o pe debitoarea-contestatoare atât în data de 16.10.2013, cât şi în data de 30.11.2015 cu privirea la natura şi cuantumul creanţei fiscale datorate.

Conform intimatei, este nefondată şi susţinerea că executarea silită a fi nelegală deoarece intimata nu ar fi ataşat actelor de executare şi titlul de creanţă prin care s-au stabilit sumele ce fac obiectul recuperării prin executare silită.

Potrivit dispoziţiilor speciale ale Codului de procedură fiscală, în materia executării silite organul fiscal de executare nu are obligaţia de a comunica titlul de creanţă odată cu începerea executării silite prin comunicarea somaţiei. El este ţinut să nu înceapă executarea şi să nu emită acte de executare în lipsa existenţei unui titlu de creanţă, dar obligaţia comunicării acestuia din urmă către debitorul obligaţiei este în sarcina organului emitent. în cazul de fată a statului solicitant Norvegia.

Mai mult, în materia acordării asistenţei administrative pentru recuperarea creanţelor fiscale stabilite în alte state membre ale U.E. sau semnatare ale Convenţiei O.E.C.D., atât în Codul de procedură fiscală (la art.310 şi următoarele) cât şi în convenţia menţionată (la Capitolul III Secţiunea a ll-a) este reglementată o procedură specială de transmitere de către statul solicitant şi preluare în vederea recuperării a acestor creanţe de către statul solicitat care derogă de la normele de drept comun şi care, aşa cum rezultă din actele dosarului, a fost respectată de Statul Român.

În ceea ce priveşte pretinsa lipsă din cuprinsul somaţiei contestate a numărului dosarului de executare, care în opinia contestatoarei ar fi de natură să atragă „desfiinţarea" actului de executare, precizează că, nulităţile actelor administrative fiscale şi/sau a celor de executare sunt strict şi limitativ prevăzute la art.49 din Legea nr.207/2015 privind Codul de procedură fiscală, iar motivul invocat de contestatoare nu se regăseşte printre acestea.

În cel mai rău caz, lipsa indicării numărului dosarului de executare în cuprinsul somaţiei poate fi asimilată unei „omisiuni" (în sensul prevăzut de art.53 din Codul de procedură fiscală), care nu este de natură să afecteze legalitatea şi temeinicia actului de executare atacat şi cu atât mai puţin a executării silite înseşi.

Oricum, un astfel de motiv nu poate viza speţa de faţă deoarece, aşa cum se poate lesne observa, atât în cuprinsul somaţiei cât şi a titlului executoriu contestat este menţionat numărul dosarului de executare care, în cazul persoanelor fizice, pentru o mai lesnicioasă identificare în evidenţele fiscale, este constituit din codul numeric personal al debitoarei-contestatoare.

Faţă de susţinerile anterioare, dovedite cu actele anexate prezentei, şi având în vedere că o contestaţie la executare silită întemeiată pe prevederile art.260 din Legea nr.207/2015 este o acţiune care nu poate viza decât legalitatea actelor de executare silită emise de organul fiscal, aşa cum prevăd dispoziţiile de strictă interpretare ale Codului de procedură fiscală, iar contestatoarea nu a probat vreo încălcare a acestor prevederi (condiţie obligatorie impusă de textul de lege pentru admiterea contestaţiei la executare) în ceea ce priveşte executarea silită criticată şi nu face dovada achitării creanţelor fiscale datorate, vă rugăm să constataţi că nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate ale contestaţiei la executare şi solicităm respingerea acesteia ca nefondată.

În dovedirea susţinerilor sale înţelege să se folosească de proba cu acte, pentru care anexează:

- mandatul nr. GLR_REG~34680 din 07.09.2016;

- copia dosarului de executare (13 pagini).

3. Răspunsul la întâmpinare al contestatoarei:

Contestatoarea a depus răspuns la întâmpinare, în care a arătat că  combaterea celor susţinute de contestatoare prin contestaţie, intimata, prin întâmpinarea formulata, se rezumă a preciza că, a respectat întocmai dispoziţiile legale în vigoare, fără să formuleze apărări pertinente ci doar note privind renumerotarea articolelor din lege.

Astfel, contestatoarea susţine că, « formularul tipizat denumit titlu executoriu emis de .. este generat automat de programul informatic utilizat de organul fiscal şi nu constituie al doilea titlu executoriu distinct».

În continuare, arată că în realitate, chiar din adresa înregistrată sub nr.82506/22.07.2016 emisa de .. comunicata intimatei, rezulta solicitarea expresa privind miterea unui nou titlu executoriu : « organul fiscal va proceda la emiterea unui nou titlu executoriu, potrivit prevederilor art.226 alin.(l) din Codul de Procedura Fiscala » .

În consecinţa, intimata a emis un nou titlu executoriu, indiferent ca il numeşte acum « formular tipizat ».

Astfel că, menţionează contestatoarea tocmai prin emiterea acestui titlu executoriu, intimata a încălcat dispoziţiile legale în vigoare.

Actul administrativ fiscal care nu a fost comunicat potrivit art. 47 nu este opozabil contribuabilului/plătitorului şi nu produce nrciun efect juridic.

Menţionează că, deşi intimata susţine ca, anterior demarării procedurii, autoritatea competent din Norvegia a notificat-o pe debitoare cu privire la natura şi cuantumul creanţei fiscale datorate, în realitate, intimata nu a depus iniciun un inscris doveditorîn acest sens.

Astfel, prin necomunicarea actului administrativ fiscal anterior demarării procedurii de executare silita acesta nu poate avea niciun efect juridic şi, pe cale de consecinţa, titlul executoriu trebuie desfiinţat întrucât titlul de creanţa devine titlu executoriu la data la care se împlineşte scadenta sau termenului de plata prevăzut de lege. Or, în condiţiile în care titlul de creanţa nu a fost comunicat, evident că nu se poate considera împlinita scadenta.

În consecinţa, pentru a respecta prevederile Codului de Procedura Fiscala, intimata avea obligaţia legala ca, anterior emiterii titlului executoriu, sa-mi comunice titlul de creanţa în care sa menţionează scadenta/termenul de plata.

Intimata a procedat insa la emiterea unui titlu de creanţa -nr.930100030359228/27.07.2016, cu încălcarea dispoziţiilor legale sus menţionate.

In continuare, menţionează contestatoarea că, în opinia intimatei, procedura de executare silita se poate desfăşura chiar şi în lipsa unui dosar de executare "nefiind afectata legalitatea şi temeinicia actului de executare". Mai mult, susţine că, numărul dosarului de executare este constituit din codul numeric personal. În aceste condiţii consideră contestatoarea că, eventualele creanţe viitoare vor face obiectul aceluiaşi dosar şi, că, nu ar exista niciun impediment procedural nici din acest punct de vedere.

4 Aprecierea instanţei:

Analizând probatoriul administrat în cauză, instanţa constată următoarele:

În prezenta cauză, contestatoarea – doamna .. – a solicitat anularea somaţiei nr. 93010039730971/27.07.2016 şi a titlului executoriu nr. 93010030359228, precum şi a tuturor actelor de executare din dosarul de executare respectiv, acte emise de .., cu încetarea executării silite însăşi.

Instanţa observă că actele de executare au fost emise de autoritatea pârâtă în vederea executării unui titlu executoriu trimis de autorităţile din Norvegia, în temeiul noului Cod de Procedură Fiscală, a Ordinului Ministerului Finanţelor Publice nr. 351/2016 privind Procedura de transfer al sumelor recuperate în cadrul asistenţei reciproce la recuperare şi pentru aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare, şi a Convenţiei privind asistenţa administrativă reciprocă în domeniul fiscal, adoptată la Strasbourg la 25 ianuarie 1988, şi a Protocolului de modificare a Convenţiei privind asistenţa administrativă reciprocă în domeniul fiscal, adoptat la Paris la 27 mai 2010, ratificate prin Legea nr. 13/2014.

Cu privire la dispoziţiile legale aplicabile, instanţa reţine că Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 547 din 23 iulie 2015, a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 2016, conform art. 353 din noul Cod de Procedură Fiscală.

Totodată, la data de 1 ianuarie 2016 se abrogă – conform art. 354 1 lit. a) din Legea nr. 207/2015 – Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007, cu modificările şi completările ulterioare.

Referitor la aplicarea legii noi şi ultraactivarea legii vechi, art. 352 alin. 1 din noul Cod de Procedură Fiscală (Legea nr. 207/2015) prevede că „dispoziţiile prezentului cod se aplică numai procedurilor de administrare începute după intrarea acestuia în vigoare”, iar conform alineatului al doilea, „procedurile de administrare începute înainte de data intrării în vigoare a prezentului cod rămân supuse legii vechi”.

În privinţa executărilor silite, conform art. 352 alin. 4 din noul Cod de Procedură Fiscală (Legea nr. 207/2015), „prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi (2), executările silite în curs la data intrării în vigoare a prezentei legi se continuă potrivit dispoziţiilor prezentului cod, actele îndeplinite anterior rămânând valabile”.

Având în vedere dispoziţiile art. 352 alin. 4 din noul Cod de Procedură Fiscală (Legea nr. 207/2015) şi ţinând seama că actele de executare silită au fost emise în anul 2016 – respectiv după data intrării în vigoare a noului Cod de Procedură Fiscală, la 1.01.2016 – instanţa reţine că sunt aplicabile în cauză dispoziţiile acestui nou Cod de Procedură Fiscală.

Având în vedere că Norvegia nu este stat membru al Uniunii Europene, instanţa reţine că nu sunt incidente în speţă dispoziţiile din cap. II (Asistenţa reciprocă în materie de recuperare a creanţelor legate de taxe, impozite, drepturi şi alte măsuri din titlul X - Aspecte internaţionale din Legea nr. 207/2015), ci dispoziţiile Convenţiei privind asistenţa administrativă reciprocă în domeniul fiscal, adoptată la Strasbourg la 25 ianuarie 1988, şi ale Protocolului de modificare a Convenţiei privind asistenţa administrativă reciprocă în domeniul fiscal, adoptat la Paris la 27 mai 2010, semnate de partea română la 15 octombrie 2012, ratificate prin Legea nr. 13/2014.

În acest sens, instanţa reţine că atât România, cât şi Norvegia sunt membre ale organizaţiei Consiliului Europei (Consiliul Europei fiind o organizaţie internaţională înfiinţată în 5 mai 1949, unul din statele fondatoare fiind Norvegia, România aderând la Statutul Consiliului Europei prin Legea nr. 64/1993, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 238 din 4 octombrie 1993), iar Convenţia privind asistenţa administrativă reciprocă în domeniul fiscal adoptată la Strasbourg la 25 ianuarie 1988 a fost promovată în cadrul organizaţiei Consiliului Europei, după cum rezultă din chiar preambulul acestei convenţii.

În ceea ce priveşte Convenţia privind asistenţa administrativă reciprocă în domeniul fiscal, instanţa reţine că aceasta a intrat în vigoare pentru România la data de 1 noiembrie 2014, conform art. 7 din Ordinul Ministerului Afacerilor Externe nr. 2348/2014, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 9 din 7 ianuarie 2015, text conform căruia „la data de 1 noiembrie 2014 au intrat în vigoare Convenţia privind asistenţa administrativă reciprocă în domeniul fiscal, adoptată la Strasbourg la 25 ianuarie 1988, şi Protocolul de modificare a Convenţiei privind asistenţa administrativă reciprocă în domeniul fiscal, adoptat la Paris la 27 mai 2010, semnate de partea română la 15 octombrie 2012, ratificate prin Legea nr. 13/2014, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 155 din 4 martie 2014”.

În executarea acestei Convenţii a fost emis şi Ordinul Ministerului Finanţelor Publice nr. 351/2016 din 18 ianuarie 2016 privind Procedura de transfer al sumelor recuperate în cadrul asistenţei reciproce la recuperare şi pentru aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 97 din 9 februarie 2016.

Examinând situaţia din speţă, instanţa subliniază că sunt incidente în speţă dispoziţiile din noul Cod de Procedură Fiscală (Legea nr. 207/2015), iar nu cele ale vechiului Cod de Procedură Fiscală (Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003), având în vedere că executarea silită a fost declanşată de autoritatea pârâtă după data de 1.01.2016.

Astfel, dispoziţiile invocate de contestatoarea .. – din vechiul Cod de Procedură Fiscală (Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003) – nu sunt incidente în speţă, instanţa făcând aplicarea dispoziţiilor corespunzătoare din noul Cod de Procedură Fiscală.

Instanţa reţine că la baza executării silite contestate de doamna .. stă o somaţie referitoare la o creanţă fiscală stabilită de Norvegia, iar contestatoarea a admis că a lucrat o perioadă de timp în acest stat, obţinând venituri impozabile, domnia sa susţinând însă că ar fi fost reţinute deja impozitele pentru acele venituri.

În primul rând, instanţa că intimata a dovedit faptul că autorităţile fiscale române au fost notificate de Norvegia în temeiul Convenţiei privind asistenţa administrativă reciprocă în domeniul fiscal, adoptată la Strasbourg la 25 ianuarie 1988, notificarea fiind ataşată la fila 27 dosar.

Instanţa precizează că România a ratificat Convenţia privind asistenţa administrativă reciprocă în domeniul fiscal, adoptată la Strasbourg la 25 ianuarie 1988 prin Legea nr. 13/2014, iar potrivit art. 11 alin. 1 şi 2 din Constituţia României:

„(1) Statul român se obligă să îndeplinească întocmai şi cu bună-credinţă obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte.

 (2) Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern”.

Raportat la dispoziţiile art. 11 din Constituţia României şi la ratificarea de către România a Convenţiei privind asistenţa administrativă reciprocă în domeniul fiscal prin Legea nr. 13/2014, instanţa reţine caracterul obligatoriu al acestei convenţii.

Prin urmare, în condiţiile în care autoritatea pârâtă a fost notificată în temeiul Convenţiei ratificate prin Legea nr. 13/2014, aceasta era obligată să dea curs cererii de punerea executare a solicitării adresate de statul norvegian.

În ceea ce priveşte susţinerile contestatoarei – referitoare la faptul că sumele de plată au fost stabilite abuziv întrucât societatea la care a fost angajată (persoană juridică română) i-a reţinut lunar, din drepturile salariate sume cu titlu de impozit – instanţa subliniază că, potrivit art. 23 paragraf 2 din Convenţia privind asistenţa administrativă reciprocă în domeniul fiscal, ratificată prin Legea nr. 13/2014, „procedurile care se referă la măsuri luate în baza prezentei convenţii de către statul solicitant, în special cele care, în domeniul recuperării, se referă la existenţa sau suma creanţei fiscale sau la instrumentul care constituie titlul său executoriu, vor fi efectuate numai la autorităţile abilitate ale acelui stat. Dacă se efectuează astfel de proceduri, statul solicitant va informa statul solicitat, care va suspenda procedura până la pronunţarea deciziei autorităţii în cauză. Totuşi, statul solicitat va lua, la cererea statului solicitant, măsuri de conservare pentru a asigura recuperarea. Statul solicitat poate fi de asemenea informat despre astfel de proceduri de către orice persoană interesată. După primirea unor astfel de informaţii, statul solicitat se va consulta în legătură cu această situaţie, dacă este necesar, cu Statul solicitant”.

Pentru uşurinţa înţelegerii acestui text, instanţa aminteşte şi dispoziţiile art. 3 par. 1 lit. a) din Convenţia amintită (anexă la Legea nr. 13/2014), „în scopul prezentei convenţii, dacă contextul nu cere o interpretare diferită:

a. termenii "stat solicitant" şi "stat solicitat" înseamnă, după caz, orice parte care solicită asistenţă administrativă în domeniul fiscal şi orice parte căreia i se solicită să acorde o astfel de asistenţă;”.

În prezenta cauză, în care statul norvegian a solicitat Statului Român asistenţa în vederea executării silitei a doamnei .. – cetăţean român cu domiciliul în România, instanţa – instanţa reţine că Norvegia are calitatea de stat solicitant, iar România este stat solicitat.

Or, conform art. 23 paragraf 2 din Convenţia amintită arată că „procedurile care se referă la măsuri luate în baza prezentei convenţii de către statul solicitant” – adică de Norvegia – „... care, în domeniul recuperării, se referă la existenţa sau suma creanţei fiscale sau la instrumentul care constituie titlul său executoriu, vor fi efectuate numai la autorităţile abilitate ale acelui stat.”

Prin urmare, procedurile referitoare la „existenţa sau suma creanţei fiscale sau la instrumentul care constituie titlul său executoriu, vor fi efectuate numai la autorităţile abilitate” ale statului solicitant – Norvegia, iar nu la instanţa română.

Din acest punct de vedere, instanţele române nu sunt competente să verifice legalitatea titlului de creanţă emis de autorităţile norvegiene, nefiind admisibilă critica potrivit căreia contestatoarei conform cărora sumele de plată au fost stabilite abuziv, întrucât societatea la care a fost angajată contestatoarea i-a reţinut lunar, din drepturile salariate sume cu titlu de impozit.

În ceea ce priveşte susţinerea contestatoarei conform căreia intimata nu a verificat provenienţa sumelor comunicate de statul membru UE, în sensul de a stabili dacă acestea se încadrează în sfera de aplicare a creanţelor ce pot fi recuperate prin această procedură, prevăzută de art.180 C.pr.fisc., instanţa aminteşte dispoziţiile art. 11 şi 13 din Convenţia amintită (anexă la Legea nr. 13/2014), care reglementează asistenţa la recuperare creanţelor:

Art. 11 din Convenţia privind asistenţa administrativă reciprocă în domeniul fiscal (anexă la Legea nr. 13/2014) se referă la „recuperarea creanţelor fiscale” şi are următorul conţinut:

„1. La solicitarea statului solicitant, statul solicitat va lua, sub rezerva prevederilor articolelor 14 şi 15, măsurile necesare pentru a recupera creanţele fiscale ale primului stat menţionat, ca şi cum acestea ar fi propriile sale creanţe fiscale.

2. Prevederile paragrafului 1 se vor aplica numai creanţelor fiscale care constituie obiectul unui instrument ce permite executarea lor în statul solicitant şi, dacă nu se convine altfel de către părţile implicate, numai celor care nu sunt contestate.

Totuşi, atunci când creanţa este asupra unei persoane care nu este un rezident al statului solicitant, paragraful 1 se va aplica numai atunci când creanţa nu mai poate fi contestată, dacă nu se convine altfel de către părţile implicate.

3. Obligaţia de a acorda asistenţă în recuperarea creanţelor fiscale în legătură cu o persoană decedată sau cu averea acesteia este limitată la valoarea averii sau a proprietăţii dobândite de fiecare beneficiar al averii şi este condiţionată de recuperarea creanţei fie din avere, fie de la beneficiarii acesteia.”

Având în vedere dispoziţiile art. 11 alin. 1 din Convenţie, Statul Român este obligat să execute solicitarea transmisă de autorităţile norvegiene şi de a lua toate măsurile necesare pentru a recupera creanţele fiscale „ca şi cum acestea ar fi propriile sale creanţe fiscale”.

Totodată, art. 13 din Convenţia privind asistenţa administrativă reciprocă în domeniul fiscal (anexă la Legea nr. 13/2014) se referă la „documente care însoţesc solicitarea” şi are următorul conţinut:

„1. Solicitarea de asistenţă administrativă în baza acestei secţiuni va fi însoţită de:

a. o declaraţie din care să reiasă că respectiva creanţă fiscală se referă la un impozit care intră sub incidenţa Convenţiei şi că, în cazul recuperării, creanţa fiscală nu este sau nu poate fi contestată, în conformitate cu paragraful 2 al articolului 11;

b. o copie oficială a instrumentului care constituie titlu executoriu în statul solicitant; şi

c. orice alt document necesar recuperării sau adoptării măsurilor de conservare.

2. Instrumentul care constituie titlu executoriu în statul solicitant, atunci când este cazul şi în conformitate cu prevederile în vigoare în statul solicitat, va fi acceptat, va fi recunoscut, va fi completat sau va fi înlocuit cât mai curând posibil după data primirii solicitării de asistenţă de un instrument ce permite executarea în cel din urmă stat”.

Or, instanţa constată că solicitarea adresată de Norvegia a fost însoţită de declaraţia conform căreia sunt aplicabile dispoziţiile Convenţiei privind asistenţa administrativă reciprocă în domeniul fiscal, adoptată la Strasbourg la 25 ianuarie 1988, declaraţia fiind ataşată la fila 23 dosar, fiind anexată copia titlului executoriu (fila 29 dosar), care a fost transmis şi doamnei .. la data de 30.11.2015, precum şi de notificarea transmisă contestatoarei Durbacă Anica la  16.10.2013 (fila 30 dosar).

Prin urmare, dosarul execuţional cuprinde documentele impuse de art. 13 din Convenţia privind asistenţa administrativă reciprocă în domeniul fiscal (anexă la Legea nr. 13/2014), astfel încât autoritatea pârâtă era obligată – având în vedere dispoziţiile art. 11 alin. 1 din Convenţie – să execute solicitarea transmisă de autorităţile norvegiene şi de a lua toate măsurile necesare pentru a recupera creanţele fiscale „ca şi cum acestea ar fi propriile sale creanţe fiscale”.

Prin urmare, autoritatea pârâtă nu avea competenţa de a verifica provenienţa sumelor comunicate de statul membru UE, în sensul de a stabili dacă acestea se încadrează în sfera de aplicare a creanţelor ce pot fi recuperate prin această procedură, ci numai să ia act de declaraţia autorităţilor norvegiene prevăzută de art. 13 par. 1 lit. a) din Convenţia privind asistenţa administrativă reciprocă în domeniul fiscal (anexă la Legea nr. 13/2014) – declaraţie ce a fost depusă la dosarul execuţional.

În ceea ce priveşte critica referitoare la neataşarea titlului de creanţă la care face referire în somaţie, instanţa subliniază că titlul de creanţă a fost emis de autorităţile norvegiene şi putea fi contestat exclusiv în faţa autorităţilor acestui stat, iar conform Convenţiei privind asistenţa administrativă reciprocă în domeniul fiscal (anexă la Legea nr. 13/2014), Norvegia nu avea obligaţia – în calitate de stat solicitant al asistenţei la recuperarea creanţei – de a transmite o copie a titlului de creanţă, ci numai copia titlului executoriu, ceea ce a şi transmis, fiind anexată copia titlului executoriu (fila 29 dosar), care a fost transmis şi doamnei Durbacă Anica la data de 30.11.2015, precum şi de notificarea transmisă contestatoarei Durbacă Anica la  16.10.2013 (fila 30 dosar).

Instanţa nu are posibilitatea de a cenzura legalitatea titlului de creanţă şi nici caracterul executoriu al acestuia, după cum nici autoritatea pârâtă nu avea această competenţă, ci numai aceea de a solicita declaraţia autorităţilor norvegiene prevăzută de art. 13 par. 1 lit. a) din Convenţia privind asistenţa administrativă reciprocă în domeniul fiscal (anexă la Legea nr. 13/2014) – declaraţie ce a fost depusă la dosarul execuţional – declaraţie din care rezultă că respectiva creanţă fiscală se referă la un impozit care intră sub incidenţa Convenţiei privind asistenţa administrativă reciprocă în domeniul fiscal.

Prin urmare, nu se poate reţine încălcarea dispoziţiilor art. 226 alin. 1 din noul Cod de Procedură Fiscală (Legea nr. 207/2015), conform cărora „executarea silită a creanţelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod de către organul de executare silită competent potrivit art. 30”, având în vedere aplicarea dispoziţiilor speciale ale Convenţiei privind asistenţa administrativă reciprocă în domeniul fiscal (anexă la Legea nr. 13/2014), titlul executoriu fiind emis de autorităţile norvegiene şi transmis spre executare Statului Român, respectiv autorităţii pârâte.

Dispoziţiile art. 226 Cod de Procedură Fiscală nu pot fi interpretate cu ignorarea celorlalte dispoziţii speciale, referitoare la executarea silită a creanţelor fiscale la solicitarea altor state, astfel încât nu se poate reţine că în cauză s-au încălcat dispoziţiile invocate de contestatoare, respectiv dispoziţiile art. 226 alin. 4 şi 8 Cod de Procedură Fiscală, conform cărora „

„(4) Titlul de creanţă devine titlu executoriu la data la care se împlineşte scadenţa sau termenul de plată prevăzut de lege.

(8) În cazul în care titlurile executorii emise de alte organe decât cele prevăzute la art. 30 alin. (1) nu cuprind unul dintre următoarele elemente: numele şi prenumele sau denumirea debitorului, codul numeric personal, codul unic de înregistrare, domiciliul sau sediul, cuantumul sumei datorate, temeiul legal, semnătura organului care l-a emis şi dovada comunicării acestora, organul de executare silită restituie de îndată titlurile executorii organelor emitente.”

Interpretarea judiciară a dispoziţiilor legale trebuie realizată şi sistematic, metodă care să ţină seama de locul normei juridice ce trebuie interpretată în contextul legii sau în contextul întregii legislaţii conexe. Astfel, conform art. 1267 din noul Cod civil, aprobat prin Legea nr. 287/009, în vigoare din 1.10.2011, referitor la interpretarea sistematică a clauzelor contractuale şi aplicabil şi cu privire la interpretarea dispoziţiilor legale, în lipsa unor reglementări speciale, „clauzele se interpretează unele prin altele, dând fiecăreia înţelesul ce rezultă din ansamblul contractului.” Astfel fiind, dispoziţiile art. 226 noul Cod de Procedură Fiscală trebuie să fie interpretate ţinând seama de dispoziţiile Convenţiei privind asistenţa administrativă reciprocă în domeniul fiscal (ratificate prin Legea nr. 13/2014), iar conform acestei convenţii, Statul Român este obligat să execute creanţa transmisă de autorităţile norvegiene numai pe baza cererii adresate de aceste autorităţi şi a documentelor transmise conform art. 13 din Convenţia privind asistenţa administrativă reciprocă în domeniul fiscal (anexă la Legea nr. 13/2014), documente care au fost transcrise, respectiv:

- declaraţia autorităţilor norvegiene prevăzută de art. 13 par. 1 lit. a) din Convenţia privind asistenţa administrativă reciprocă în domeniul fiscal (anexă la Legea nr. 13/2014) – declaraţie ce a fost depusă la dosarul execuţional – declaraţie din care rezultă că respectiva creanţă fiscală se referă la un impozit care intră sub incidenţa Convenţiei privind asistenţa administrativă reciprocă în domeniul fiscal.

- copia titlului executoriu (fila 29 dosar), care a fost transmis şi doamnei .. la data de 30.11.2015, precum şi notificarea transmisă contestatoarei .. la  16.10.2013 (fila 30 dosar).

Din documentele transmise rezultă caracterul fiscal al creanţei, precum şi caracterul executoriu, fiind indicate numele şi prenumele debitorului, domiciliul acestuia, cuantumul sumei datorate, temeiul legal menţionat de legislaţia din Norvegia, semnătura organului care l-a emis şi dovada comunicării acestora.

În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 230 noul Cod de Procedură Fiscală, conform cărora „executarea silită începe prin comunicarea somaţiei. Dacă în termen de 15 zile de la comunicarea somaţiei nu se stinge debitul, se continuă măsurile de executare silită. Somaţia este însoţită de un exemplar al titlului executoriu emis de organul de executare silită”, instanţa constată că o dată cu somaţia a fost transmisă contestatoarei şi copia titlului executoriu, astfel încât nu se poate reţine încălcarea acestei reglementări.

Este adevărat că autoritatea pârâtă a admis că documentul transmis este o „dublare” în formă electronică a titlului executoriu original transmis de autorităţile Norvegiei şi care nu conţine toate datele transmise de autorităţile norvegiene, dar contestatoarea a putut realiza că este vorba despre o creanţă reclamată de Norvegia, menţionându-se că este vorba despre „disponibil din executarea silită a creanţelor stabilite în alte state membrei U.E.(OMEF 395/2008)”, dovadă fiind faptul că a solicitat o serie de adeverinţe privind impozitele plătite pentru salariul obţinut în Norvegia.

Prin urmare, nu se poate reţine existenţa unei vătămări prin lipsa tuturor menţiunilor din titlul executoriu original transmis de autorităţile norvegiene.

În ceea ce priveşte faptul că intimata nu ar fi respectat dispoziţiile legale privind comunicarea somaţiei în sensul că, nu este menţionat numărul dosarului de executare, instanţa reţine – cu privire la regimul nulităţii actelor administrativ fiscale – că potrivit art. 50 alin. 1 din noul Cod de Procedură Fiscală (Legea nr. 207/2015), „actul administrativ fiscal poate fi anulat, desfiinţat sau modificat de către organul fiscal competent în condiţiile prezentului cod”, iar conform art. conform art. 49 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală, „actul administrativ fiscal este nul în oricare din următoarele situaţii:

a) este emis cu încălcarea prevederilor legale privind competenţa;

b) nu cuprinde unul dintre elementele acestuia referitoare la numele, prenumele şi calitatea persoanei împuternicite a organului fiscal, numele şi prenumele ori denumirea contribuabilului/plătitorului, a obiectului actului administrativ sau a semnăturii persoanei împuternicite a organului fiscal, cu excepţia prevăzută la art. 46 alin. (6), precum şi organul fiscal emitent;

c) este afectat de o gravă şi evidentă eroare. Actul administrativ fiscal este afectat de o gravă şi evidentă eroare atunci când cauzele care au stat la baza emiterii acestuia sunt atât de viciate încât, dacă acestea ar fi fost înlăturate anterior sau concomitent emiterii actului, ar fi determinat neemiterea sa.”

Totodată, potrivit art. 49 alin. 3 Cod de Procedură Fiscală, „Actele administrative fiscale prin care sunt încălcate alte prevederi legale decât cele prevăzute la alin. (1) sunt anulabile. Prevederile art. 50 sunt aplicabile în mod corespunzător.”

Pe de altă parte, instanţa observă că, potrivit art. 3 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală, „prezentul cod constituie procedura de drept comun pentru administrarea creanţelor prevăzute la art. 2”, iar art. 3 alin. 2 Cod de Procedură Fiscală prevede că „unde prezentul cod nu dispune, se aplică prevederile Codului civil şi ale Codului de procedură civilă, republicat, în măsura în care acestea pot fi aplicabile raporturilor dintre autorităţi publice şi contribuabili/plătitori.”

Astfel, în condiţiile în care Codul de Procedură Fiscală nu conţine alte prevederi referitoare la regimul nulităţii actelor fiscale, se impune concluzia că în celelalte cazuri de nulitate, respectiv de încheiere a unor acte fiscale cu nerespectarea dispoziţiilor legale, sunt incidente dispoziţiile Codului de Procedură Civilă, respectiv dispoziţiile art. 175 alin. 1 din noul Cod de Procedură Civilă, potrivit cărora ”actul de procedură este lovit de nulitate dacă prin nerespectarea cerinţei legale s-a adus părţii o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin desfiinţarea acestuia”.

Acest text legal reglementează regimul juridic general al nulităţii, regim conform căruia actele juridice întocmite cu nerespectarea legii se anulează numai în cazul în care nerespectarea legii a determinat vătămarea drepturilor persoanei în cauză iar această vătămare nu poate fi remediată decât prin desfiinţarea actului respectiv.

Din acest punct de vedere, instanţa reţine că nerespectarea dispoziţiilor procedurale nu poate fi admisă ca o condiţie suficientă în anularea actelor emise nu nerespectarea legii, dacă nu se dovedeşte atât vătămarea, cât şi imposibilitatea remedierii acestei vătămări prin alte mijloace decât desfiinţarea acelui act.

Reţinând aplicabilitatea art. 175 alin. 1 Cod de Procedură Civilă în cauză, instanţa subliniază că orice pretinsă nelegalitate a actului atacat atrage nulitatea acestui act numai în măsura în care nerespectarea legii a determinat vătămarea drepturilor contestatoarei, iar această vătămare nu poate fi remediată decât prin desfiinţarea actului respectiv.

În raport cu aceste consideraţii teoretice, instanţa observă că omisiunea indicării numărului dosarului execuţional nu a pricinuit nici o vătămare procesuală reclamantei, aceasta având posibilitatea de a identifica obiectul executării silite, fiind alăturat titlul executoriu emis în formă electronică de autorităţile române, din care rezultau datele necesare referitoare la debitul supus executării silite şi faptul că acesta vizează o creanţă reclamantă de statul norvegian.

Astfel fiind, nu sunt îndeplinite cumulativ cerinţele anulării actelor de executare pentru omisiunea indicării numărului dosarului execuţional în cuprinsul somaţiei.

În ceea ce priveşte susţinerea privind stingerea debitului reclamat de autorităţile norvegiene şi supus executării silite, instanţa subliniază că adeverinţele depuse de doamna Durbacă Anica la dosarul cauzei atestă că aceasta a plătit Statului Român o serie de sume cu titlul de impozit pe salariul obţinut în Norvegia, în timp ce în prezenta cauză este vorba despre executarea silită a unor sume datorate nu Statului Român, ci statului norvegian. În măsura în care este vorba despre o dublă impunere, instanţa nu are competenţa de a verifica acest aspect, iar contestatoarea poate contesta legalitatea titlului de creanţă emis de autorităţile norvegiene numai conform art. 23 din Convenţia privind asistenţa administrativă reciprocă în domeniul fiscal (anexă la Legea nr. 13/2014), în faţa autorităţilor judiciare ale acelui stat.

Având în vedere cele arătate mai sus, instanţa va respinge ca neîntemeiată contestaţia la executare.

Instanţa va respinge cererea contestatoarei de obligare a autorităţii pârâte la plata cheltuielilor de judecată, având în vedere dispoziţiile art. 451 alin. 1 Cod de procedură civilă (aprobat prin Legea nr. 134/2010), conform cărora „partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată”, în speţă fiind nefondată cererea de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, raportat la constatarea caracterul nefondat al acţiunii în justiţie.

Cu privire la calea de atac ce se poate formula împotriva prezentei hotărâri, având în vedere dispoziţiile art. 466 alin. 1 din noul Cod de procedură civilă aprobat prin Legea nr. 134/2010, conform căruia „hotărârile pronunţate în primă instanţă pot fi atacate cu apel, dacă legea nu prevede în mod expres altfel”, raportat la dispoziţiile speciale ale art. 718 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală, conform cărora „hotărârea pronunţată cu privire la contestaţie poate fi atacată numai cu apel, cu excepţia hotărârilor pronunţate în temeiul art. 712 alin. (4) şi art. 715 alin. (4) care pot fi atacate în condiţiile dreptului comun”, precum şi ale art. 651 alin. 4 Cod de procedură civilă, conform cărora „în toate cazurile instanţa de executare se pronunţă prin încheiere executorie care poate fi atacată numai cu apel, în termen de 10 zile de la comunicare, dacă prin lege nu se dispune altfel”, instanţa reţine că împotriva prezentei hotărâri se poate exercita calea de atac a apelului în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii către părţi, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Brăila.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Respinge acţiunea civilă formulată de contestatoarea .., în contradictoriu cu intimata .., având ca obiect contestaţie la executare, ca neîntemeiată

Fără cheltuieli de judecată.

Numai cu apel, în termen de 10 zile de la comunicare.

Cererea de apel se va depune la Judecătoria Brăila.

Domenii speta

Spete similare