Obligarea părintelui la exprimarea acordului de voinţă în vederea părăsirii teritoriului ţării a copilului minor

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de ordonanţă preşedinţială înregistrată de Judecătoria S.. Secţia Civilă sub dosar nr. I./../2016, reclamantul A. solicită în contradictoriu cu pârâta B. să fie obligată pârâta să îşi exprime acordul în vederea părăsirii teritoriului ţării a copilului minor C. împreună cu reclamantul pentru perioada 25 VI 2016 – 2 VII 2016, iar în caz de refuz, hotărârea ce se va pronunţa să ţină loc de consimţământ al pârâtei, să se oblige la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 1/2016 pronunţată de Judecătoria S.. s-a admis  cererea de ordonanţă preşedinţială formulată de reclamantul A.

A fost obligată  pârâta să îşi exprime acordul în vederea părăsirii ţării a copilului C, CNP … împreună cu reclamantul pentru perioada 25 VI 2016 – 2 VII 2016, iar în caz de refuz hotărârea ce se va pronunţa să ţină loc de consimţământul pârâtei.

A fost obligată pârâta să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în cuantum de 1520 lei.

Pentru a dispune astfel, instanţa de fond a reţinut că potrivit Rezoluţiei nr. 2079 /2015 a Adunării Parlamentare a Uniunii Europene : 2. Autoritatea părintească comună presupune faptul că părinții au anumite drepturi, obligații și responsabilități față de copiii lor. Cu toate acestea, în realitate tații sunt uneori confruntați cu legi, practici jurisprudențiale, precum și prejudecăți care le răpesc dreptul de a avea o relație susținută cu copiii lor. Prin rezoluția sa nr. 1921 (2013) cu privire la ”Egalitatea dintre sexe, reconcilierea vieții personale și profesionale  și autoritatea părintească comună”, Adunarea Parlamentară a solicitat autorităților din statele membre să respecte dreptul taţilor de a se bucura de autoritate părintească comună, prin a se asigura că dreptul familiei prevede, în caz de separare sau de divorț, posibilitatea unui înţelegeri dintre părinţi cu privire la custodia comună fizică a copiilor, respectându-se astfel interesul lor superior. 3. Adunarea Parlamentară subliniază faptul că respectul pentru viața de familie este un drept fundamental consfințit în Articolul 8 al Convenției Europene a Drepturilor Omului și de numeroase alte documente juridice internaționale. Pentru un părinte și copilul său, posibilitatea de a fi împreună reprezintă o parte esențială a vieții de familie. Separarea părinte-copil are efecte iremediabile asupra relației acestora. De aceea, o astfel de separare ar trebui să fie dispusă exclusiv de către o instanță de judecată și numai în împrejurări  excepționale care să implice riscuri grave la adresa interesului superior al copilului.

Conform art. 997 din CPC rep.: (1) Instanţa de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparenţa de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări. (2) Ordonanţa este provizorie şi executorie. Dacă hotărârea nu cuprinde nicio menţiune privind durata sa şi nu s-au modificat împrejurările de fapt avute în vedere, măsurile dispuse vor produce efecte până la soluţionarea litigiului asupra fondului.

Speţa ridică problematici legate de exerciţiul autorităţii părinteşti . Iată conform art. 487 din Codul Civil cu denumirea de Conţinutul autorităţii părinteşti:  Părinţii au dreptul şi îndatorirea de a creşte copilul, îngrijind de sănătatea şi dezvoltarea lui fizică, psihică şi intelectuală, de educaţia, învăţătura şi pregătirea profesională a acestuia, potrivit propriilor lor convingeri, însuşirilor şi nevoilor copilului; ei sunt datori să dea copilului orientarea şi sfaturile necesare exercitării corespunzătoare a drepturilor pe care legea le recunoaşte acestuia.

Legiuitorul prescrie şi care sunt îndatoririle specifice părţilor la art. 488 din Codul Civil: (1) Părinţii au îndatorirea de a creşte copilul în condiţii care să asigure dezvoltarea sa fizică, mentală, spirituală, morală şi socială în mod armonios. (2) În acest scop, părinţii sunt obligaţi: a) să coopereze cu copilul şi să îi respecte viaţa intimă, privată şi demnitatea; b) să prezinte şi să permită informarea şi lămurirea copilului despre toate actele şi faptele care l-ar putea afecta şi să ia în considerare opinia acestuia; c) să ia toate măsurile necesare pentru protejarea şi realizarea drepturilor copilului; d) să coopereze cu persoanele fizice şi persoanele juridice cu atribuţii în domeniul îngrijirii, educării şi formării profesionale a copilului.

De asemenea relevă şi în ce constau măsurile disciplinare ( art. 489 Cod Civil ) : Măsurile disciplinare nu pot fi luate de părinţi decât cu respectarea demnităţii copilului. Sunt interzise luarea unor măsuri, precum şi aplicarea unor pedepse fizice, de natură a afecta dezvoltarea fizică, psihică sau starea emoţională a copilului.

Obligaţia de supraveghere a copilului la fel ca şi dreptul corelativ sunt prev. la art. 493 din Codul Civil . În ceea ce ţine de drepturile părintelui divorţat de a păstra legăturile cu copilul care nu locuieşte cu el în mod statornic legiuitorul îi conferă posibilitatea de a avea legături personale la locuinţa acestuia , legiuitorul  limitând acest drept doar când acesta este în interesul superior al copilului , ceea ce semnifică situaţiile în care vizitele sunt în defavoarea copilului , mai precis cele care afectează dezvoltarea sa fizică, mentală, spirituală, morală şi socială în mod armonios.

Pe de altă parte conform art. 504 din Codul Civil dacă părinţii sunt divorţaţi , autoritatea părintească  se exercită potrivit dispoziţiilor referitoare la efectele divorţului  în raporturile dintre părinţi şi copii.

Cheia de boltă în materie este aceea a exercitării împreună de părinţi şi în mod egal a autorităţii părinteşti .

În speţă  părinţii , care sunt şi părţi în proces au căsătoria desfăcută prin divorţ prin sentinţa civilă nr. 1/8.11.2013 a Judecătoriei S.. Secţia Civilă, se stabileşte locuinţa copilului rezultat din căsătorie C , ns. la … , CNP … la mama pârâtă , exerciţiul autorităţii părinteşti se exercită în comun de ambii părinţi, se stabileşte domiciliul  copilului la mamă , în sarcina reclamantului se stabileşte contribuţie de întreţinere .

În cursul anului anterior, efect al divorţului, copilul şi –a petrecut un sejur cu tata reclamant în Bulgaria, fiind dat acord astfel de către mama – reclamantă.

Bunele relaţii dintre părţi nu au necesitat intervenţia justiţiei în stabilirea dreptului la vizită al tatălui – reclamant faţă de copil , elocvent fiind textul art. 401 alin. 2 din Codul Civil care se referă la ingerinţa „ în caz de neînţelegere între părinţi „ , ceea ce semnifică rezolvarea de regulă pe cale amiabilă a exercitării dreptului la vizită între părinţi .

Condiţia urgenţei denotă din aceea că se solicită obţinerea acordului pentru călătoria copilului cu tata în perioada 25 iunie 2016 – 2 iulie 2016, nu există acordul pârâtei, iar timpul pentru perfectarea tuturor actelor în acest sens este foarte scurt. Pârâta în proces prin martorii audiaţi reclamă neînţelegeri ivite între părinţi privind dreptul la vizită, modul de realizare efectivă a acestuia , metodele aplicate de părintele reclamant privind acte de neglijenţă, uzul nelimitat a mijloacelor informatice în educaţia unui copil preşcolar pe durata vizitelor la domiciliului părintelui reclamant. Astfel chiar prin depoziţiile martorilor pârâtei se întăreşte păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, dreptul în discuţie fiind cel al dreptului la vizită, dar şi exercitarea în comun a autorităţii părinteşti, mai cu seamă că una dintre modalităţile părintelui de a avea legături personale cu copilul sunt petrecerea vacanţei de către copil cu fiecare dintre părinţii lui, aceasta fiind în conivenţă cu dreptul la respectarea vieţii de familie garantat prin art. 8 al CONVENŢIEI PENTRU APĂRAREA DREPTURILOR OMULUI  ŞI A LIBERTĂŢILOR FUNDAMENTALE ( a se vedea astfel cauza CEDO Hokkanen c. Finlandei , 23 IX 1994 , seria A  nr. 299- A , pag. 19 – 20 ). În ceea ce ţine de urgenţă rezultă din împotrivirea nejustificată a mamei pârâte, în condiţiile în care îndatoririle specifice prev. de legiuitor nu sunt încălcate, din depoziţiile martorilor audiaţi reieşind o aplecare a părintelui asupra copilului, existând supraveghere, participarea şi în vacanţa anterioară la programe specifice copiilor preşcolari, martorul X. se referă la buna relaţionare, la simpatia şi ataşamentul avut de copil faţă de tatăl reclamant, la opoziţia mamei pentru această călătorie. În acelaşi sens se exprimă şi martorul Y. face referire la relaţia bună dintre tată şi copil. Susţinerile legate de neglijenţă şi utilizarea tabletei permanent în programul de vizită stabilit voluntar de părinţi se fac de martora Z. Martora mai susţine că în vacanţa anterioară programul de seară al copilului depăşea orele zece. Însă se apreciază de instanţă în raport şi de obiectul pricinii că reclamantul se comportă în limitele normalităţii cu copilul , respectă principiul interesului superior al copilului, mai cu seamă că mama pârâtă chiar şi pe durata vacanţei anterioare nu i - a atras atenţia reclamantului asupra caracterului nociv al desfăşurării anumitor activităţi, din coroborarea depoziţiei martorilor D şi Z. reiese că unicul motiv obiectiv de piedică în obţinerea acordului este neanunţarea de la bun început a intenţiei de achiziţionare a biletului pentru Bulgaria. Reclamantul justifică necesitatea obţinerii acordului prin bonul de comandă rezervare servicii turistice  nr. …din 11.I.2016 destinaţia … hotel 5* all inclusiv  transport individual, în bonul de comandă fiind trecuţi reclamantul şi copilul, fiind anexată factura fiscală. Planşele fotografice de la dosar relevă pe copil într-o stare de relaxare, de extaz, în locurile de agrement ale staţiunii. Este relevant că acelaşi hotel este în planul reclamantului pentru ambele sejururi din Bulgaria.

Caracterul provizoriu denotă din aceea că durata călătoriei este doar de o săptămână, nu se prejudecă fondul, nu se stabileşte definitiv modul prin care în concret reclamantul îşi vizitează copilul .

Aparenţa dreptului profită reclamantului, legiuitorul permiţând dreptul părintelui să solicite acest acord, acesta fiind o latură concretă de manifestare a relaţionării dintre tată şi copil, o modalitate concretă prin care se exercită autoritatea părintească, fiecare dintre părinţi având în concret dreptul de a – şi petrece concediul de odihnă alături de copil, fără să fie stânjenit de către celălalt părinte. Aparenţa dreptului trebuie privită din perspectiva unui proces de ordonanţă preşedinţială unde se face de părţi o prezentare sumară a unei competente a dreptului de a avea legături personale cu copilul de către părintele la care copilul nu şi – a stabilit în mod statornic locuinţa , deci această soluţie nu constituie o prejudecare a fondului. Aşadar în discuţie este doar aparenţa dreptului şi prin urmare prin acest  proces nu se tranşează în mod irevocabil disputa judiciară în favoarea uneia dintre părţi. Comanda unui pachet turistic în care se include şi un copil minor, efect al divorţului, nu presupune de plano acordul celuilalt părinte, doar deplasarea în afara ţării presupune acordul, în circumstanţele în care niciunul dintre părinţi nu a evocat că zona de călătorie este primejdioasă, iar anturajul sau comportamentul părintelui care – l are în grijă este deficitar în raport cu copilul preşcolar.

În dosarul nr. II./../2016 prin cerere reconvenţională se solicită de reclamant stabilirea domiciliului la acesta. Procesul de faţă nu vizează stabilirea unei locuinţe statornice la tatăl reclamant.

Datele obiective ale situaţiei de fapt, reieşită din ansamblul probatoriu şi poziţiile procesuale manifestate de părţi, cum pentru un părinte și copilul său, posibilitatea de a fi împreună reprezintă o parte esențială a vieții de familie, instanţa de fond a obligat pârâta să îşi exprime acordul în vederea părăsirii ţării a copilului C., CNP … împreună cu reclamantul pentru perioada 25 VI 2016 – 2 VII 2016, iar în caz de refuz hotărârea va ţine loc de consimţământul pârâtei.

Fiind în culpă procesuală , pârâta a fost obligată să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în cuantum de 1520 lei, care include taxa judiciară de timbru de 20 lei şi onorariul avocaţial de 1500 lei .

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta B. solicitând admiterea apelului in baza art. 480 pct. 2 si 6 NCPC, anularea sentinţei şi rejudecând procedura urmata in fata primei instanţe si rejudecând in fond cauza, admiterea  excepţiei inadmisibilităţii cererii de ordonanţa preşedinţială  a reclamantului si in consecinţă, respingerea  acţiunii formulată de reclamant, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecata.

ÎN SUBSIDIAR solicită admiterea apelului, anularea hotărârii nr. 1/2016 din dosar nr. si trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond cu obligarea la plata cheltuielilor de judecata.

Solicită suspendarea executării vremelnice până la soluţionarea apelului.

În susţinerea apelului se arată că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre nelegala, a respins excepţia invocata de pirita, ca fiind nesusţinută nemotivând in nici un fel respingerea sau poate ca este o apărare de fond in mod greşit în condiţiile in care a dovedit ca nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a unei astfel de cereri nici urgenta, nici aparenta dreptului in special condiţia caracterului provizoriu, vremelnic al măsurii si neprejudecarea fondului, pe rolul Judecătoriei Sibiu neexistind un dosar de fond in curs, dosarul la care se face referire nr. II./../2016 având ca obiect stabilire program vizitare minor.

Instanţa de fond a motivat soluţia pronunţata foarte succint si fără să ţină cont şi să analizeze în vreun fel apărările formulate de apelantă si trecând peste cererile de probaţiune încuviinţate şi câştigate cauzei, neadministrând toate probele, respectiv lipseşte ancheta socială de la domiciliul intimatului reclamant dispusă in cauză motiv pentru care se impune trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe.

Consideră ca fata de situaţia creata si de atitudinea intimatului totul a fost făcut cu rea credinţă în condiţiile în care a dovedit că nu i-a cerut consimţământul pentru a pleca in vacanţă cu minorul, apelanta aflând acest lucru doar când a fost chemată în judecată şi în condiţiile in care nu exista petit pentru obligare la consimţământ şi în vederea eliberării paşaportului pentru minor chiar reclamantul arătând că paşaportul este expirat. Precizează încă odată că nu s-a dovedit refuzul apelantei şi mai mult decât atât chiar dacă acesta era dovedit, trebuia stabilit în ce măsură este abuziv sau nu. Mai mult decât atât, i-a dat consimţământul anul trecut pentru vacanţa în Bulgaria şi a dovedit că a fost de acord şi cu viza pentru America pentru ca minorul să viziteze bunicii paterni. A făcut dovada că atunci când minorul a fost plecat in vacanţe cu intimatul reclamant şi concubina acestuia a fost supus unor acţiuni periculoase, era să se înece, nu i se mai administra mâncarea seara pentru că era supus unui program pentru adulţi ceea ce făcea să fie foarte obosit motiv pentru care se impune suspendarea executării până la soluţionarea apelului.

Intimatul nu a depus întâmpinare:

Analizând hotărârea atacată, prin prisma motivelor de apel formulate, precum şi sub toate aspectele, conform prevederilor art. 476-478 C. proc. civ, raportat la probele administrate, Tribunalul reţine următoarele:

În ce priveşte cererea apelantei de suspendare a executării provizorii a hotărârii de fond, se constată că aceasta a declarat că nu insistă în soluţionarea cererii, dat fiind că tatăl copilului a plecat împreună cu acesta în Bulgaria.

Pe de altă parte, tribunalul constată că cererea formulată de intimatul reclamant îndeplineşte condiţiile speciale prev. de art. 997 alin. 1 C. pr. civ.

În mod corect şi legal instanţa de fond a constatat că în favoarea reclamantului există aparenţa de drept, fiind vorba de o măsură provizorie în caz grabnic, nefiind prejudecat fondul dreptului.

Mai mult, apelanta nu a contestat împrejurarea expusă de intimat, în sensul că aceasta s-a prezentat cu tatăl intimat la Serviciul de Paşapoarte şi şi-a dat acordul ca tatăl să părăsească ţara împreună cu minorul, în concediu, iar în prezent, minorul este plecat cu tatăl său din ţară în Bulgaria, urmând a se întoarce la domiciliu.

Este dreptul tatălui de a păstra legătura cu copilul, de a petrece timpul liber, o parte din vacanţă, împreună, pentru consolidarea relaţiei. Nu s-a făcut dovada că prezenţa tatălui ar dăuna dezvoltării şi creşterii copilului, astfel că este în interesul minorului păstrarea acestei legături.

Faţă de cele ce preced, se constată că apelul formulat de pârâtă este neîntemeiat, sens în care, în baza art. 480 alin. 1 C. pr. civ., tribunalul îl va respinge şi va păstra sentinţa civilă nr. 1/2016  pronunţate de Judecătoria Sibiu în dosarul nr. I./../2016 ca fiind temeinică şi legală.

Se mai constată că intimatul va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

Domenii speta

Spete similare