Conducere pe drumurile publice fără a deţine permis de conducere

Sentinţă penală 99 din 29.11.2016


SENTINŢA PENALĂ NR. 99

Şedinţa publică din 29 noiembrie 2016

Preşedinte: I.D.

Grefier :  A.B.

S-a luat în examinare, acţiunea penală pusă în mişcare împotriva inculpatului S.S., trimis în judecată în stare de detenţie pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 335 alin. 2 Cod Penal.

La apelul nominal se prezintă inculpatul S.S., asistat de apărător I.L. din Baroul Arad.

Ministerul Public este reprezentat de prim - procuror V.D. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lipova.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care, instanţa dă citire actului de sesizare pune în vederea inculpatului că poate solicita ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale.

Inculpatul arată că acesta recunoaşte fapta şi solicită ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale.

Se ia declaraţie de inculpat, după care, instanţa pune în discuţie inculpatului faptul că poate propune probe cu înscrisuri, iar în baza art. 375 alin. 1 Cod procedură penală poate solicita ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale.

Reprezentanta Ministerului Public şi inculpatul arată că sunt de acord.

Instanţa, în baza art. 375 alin. 1 Cod procedură penală admite cererea, în sensul ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală şi întreabă inculpatul dacă propune administrarea probei cu înscrisuri.

Inculpatul arată că nu propune probe cu înscrisuri.

Nemaifiind alte probe de administrat, instanţa declară terminată cercetarea judecătorească şi acordă cuvântul în dezbaterea cauzei.

Reprezentata Ministerului Public pune concluzii de condamnare a inculpatului S.S., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 335 alin. 2 Cod Penal la pedeapsa închisorii în regim de detenţie. În baza art. 399 Cod Procedură Penală să se menţină măsura arestării preventive, în baza art. 396 alin. 10 Cod Procedură Penală reducerea limitelor pedepsei cu o treime ca urmare a recunoaşterii faptei potrivit dispoziţiilor art. 374 alin. 4 Cod Procedură Penală, iar în baza dispoziţiilor art. 274 alin. 1 Cod Procedură Penală, solicită obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Apărătorul inculpatului solicită să se constate incident în cauză dispoziţiile art. 374 Cod Procedură Penală şi arată că inculpatul a fost sincer, a recunoscut fapta.

Inculpatul având ultimul cuvânt, arată că regretă fapta.

JUDECĂTORIA

Constată că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul ...., nr. ...., înregistrat la data de 30.08.2016, a fost trimis în judecată, inculpatul S.S., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 335 alin. 2 Cod Penal.

În sarcina inculpatului s-au reţinut următoarele:

La data de 03.05.2016, in jurul orelor 01,40, după ce, in intervalul orar 16,00-24,00, a consumat o cantitate considerabilă de bere si cogniac, inculpatul S.S. s-a urcat la volanul autoturismului marca Wolsvagen Passat cu  nr.  de  înmatriculare ...... - proprietatea  tatălui concubinei sale – pe care la condus de la domiciliu, din loc. Fibiş, până  în  loc. Zăbrani, respectiv aproximativ 20 km., unde, la un control de rutină, a  fost  oprit in trafic  de organele  de  poliție pentru verificări.

Astfel, fiind  testat  cu  fiola  alcooltest,  a reieșit  că  acesta avea  o  alcoolemie  de 1,20 ml/litru alcool pur în aerul expirat,  astfel  ca inculpatul a  fost  condus  la  Spitalul  Orăşenesc  ...., unde  i-au  fost  prelevate  probe  de  sânge  în  vederea  stabilirii  alcoolemiei. Ca  urmare  a  buletinului  de  analiză  toxicologică întocmit  în  cauză,  s-a stabilit că inculpatul avea o alcoolemie de 1,70 grame la mie alcool pur în sânge la ora 02,55, acesta refuzând proba a doua, motivând că recunoaște fapta și nu mai consideră necesar recoltarea celei dea doua probe.

Totodată, în urma verificărilor efectuate s-a stabilit că inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală 141, din data de 16.01.2013, definitivă prin nerecurare, la pedeapsa de 1 an si 6 luni închisoare cu suspendare condiționată, pentru săvârșirea tot a unei infracţiuni de conducere a unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substanțe, fiindu-i reţinut permisul de conducere de la data respectivă, fără drept de circulație, iar conform dispoziţiilor art. 97 al.3 din 0G.195/2002, perioada in care titularul permisului de conducere nu are dreptul de a conduce se consideră perioadă de suspendare a exercitării dreptului de a conduce.

În legătură cu autoturismul anterior menționat, proprietatea numitului G.I., precizam că acesta a fost încredințat de proprietar - in perioada in care fiica acestuia  a  conviețuit  cu  inculpatul - celor doi, proprietarul cunoscând că inculpatul deține permis de conducere, iar după anul  2013 când inculpatului i-a fost  suspendat permisul, G.I. a  lăsat  în  continuare  autoturismul  celor  doi,  pentru  a fi folosit  fiica  sa.

Astfel, în  acest  context inculpatul S.S.  avea acces  atât  la  autoturism  cât  și  la  cheile  acestuia, însă martorul G., in declaraţia dată, arată că nu se consideră prejudiciat pentru că inculpatul a folosit  autoturismul și nu solicită tragerea la răspundere a acestuia.

Fiind audiat în cursul urmăririi penale inculpatul S.S. a recunoscut săvârşirea faptei (fila 23).

În cauză s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 374 alin. 4 Cod Procedură Penală, referitor la judecata în cazul recunoaşterii vinovăţiei.

Din probele administrate în cauză, ordonanțe începere u.p.  (f.8,9), proces-verbal de sesizare din oficiu (f.10), buletin de analiză toxicologică/p.v. recoltare  (f.15-19), declarație martor (f. 31-33), proces-verbal suspect/inculpat (f.25), declaraţie suspect/inculpat  (f.23-24, 26-30), ordonanță de punere în mișcare a acțiunii penale (f.4),  ordonanță de schimbare a  încadrării  juridice (f.5), ordonanță de  reținere (37-38), referat arestare preventivă/mandat/încheiere (f.39-41, 44-46), cazier judiciar (f.34-35) şi împuternicire avocațială (f.42), instanţa reţine în fapt următoarele:

La data de 03.05.2016, in jurul orelor 01,40, după ce, în intervalul orar 16,00-24,00, a consumat o cantitate considerabilă de bere si cogniac, inculpatul S.S. s-a urcat la volanul autoturismului marca Wolsvagen Passat cu  nr.  de  înmatriculare ... - proprietatea  tatălui concubinei sale – pe care la condus de la domiciliu, din loc. Fibiş, până  în  loc. Zăbrani, respectiv aproximativ 20 km., unde, la un control de rutină, a  fost  oprit in trafic  de organele  de  poliție pentru verificări.

Astfel, fiind  testat  cu  fiola  alcooltest,  a reieșit  că  acesta avea  o  alcoolemie  de 1,20 ml/litru alcool pur în aerul expirat,  astfel  ca inculpatul a  fost  condus  la  Spitalul  Orăşenesc  ...., unde  i-au  fost  prelevate  probe  de  sânge  în  vederea  stabilirii  alcoolemiei. Ca  urmare  a  buletinului  de  analiză  toxicologică întocmit  în  cauză,  s-a stabilit că inculpatul avea o alcoolemie de 1,70 grame la mie alcool pur în sânge la ora 02,55, acesta refuzând proba a doua, motivând că recunoaște fapta și nu mai consideră necesar recoltarea celei dea doua probe.

Totodată, în urma verificărilor efectuate s-a stabilit că inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală .., din data de 16.01.2013, definitivă prin nerecurare, la pedeapsa de 1 an si 6 luni închisoare cu suspendare condiționată, pentru săvârșirea tot a unei infracţiuni de conducere a unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substanțe, fiindu-i reţinut permisul de conducere de la data respectivă, fără drept de circulație, iar conform dispoziţiilor art. 97 al.3 din 0G.195/2002, perioada in care titularul permisului de conducere nu are dreptul de a conduce se consideră perioadă de suspendare a exercitării dreptului de a conduce.

În legătură cu autoturismul anterior menționat, proprietatea numitului G.I., precizam că acesta a fost încredințat de proprietar - in perioada in care fiica acestuia  a  conviețuit  cu  inculpatul - celor doi, proprietarul cunoscând că inculpatul deține permis de conducere, iar după anul  2013 când inculpatului i-a fost  suspendat permisul, G.I. a  lăsat  în  continuare  autoturismul  celor  doi,  pentru  a fi folosit  fiica  sa.

Astfel, în  acest  context inculpatul S.  avea acces  atât  la  autoturism  cât  și  la  cheile  acestuia, însă martorul G. in declaraţia dată, arată că nu se consideră prejudiciat pentru că inculpatul a folosit  autoturismul și nu solicită tragerea la răspundere a acestuia.

Inculpatul este cunoscut cu antecedente penale.

Inculpatului S.S. i-au fost aduse la cunoştinţă drepturile şi obligaţiile prevăzute de art. 108  şi art. 83, , art. 10 C.P.P.,art.307 C.P.P., art.309 alin.2 C.P.P. întocmindu-se procese – verbale în data de 15.02.2016 şi 13.04.2016 .(fila 9,12).

Fapta inculpatului S.S. constând în a conduce pe drumurile publice un autovehicul  fără a poseda permis de conducere şi sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, constituie  elementele constitutive ale infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, prev. de art. 335 alin. 2 din Legea 286/2009 privind Codul Penal raportat la art. 396 alin. 1, 4 din Legea 135/2010 privind Codul de Procedură Penală, cu aplicarea art. 374 alin. 4,  art. 396 alin. 10 din Legea 135/2010 privind Codul de Procedură Penală raportat la art. 83 din Legea 286/2009 privind Codul Penal.

Având în vedere pericolul social concret al faptei, circumstanţele reale şi cele personale ale inculpatului S.S. care nu are antecedente penale,  nerezultând că inculpatul ar fi urmărit vreun scop, inculpatul s-a prezentat în faţa organelor judiciare, instanţa, văzând şi criteriile generale de individualizare a pedepsei, va aplica inculpatului o pedeapsă de 9 (nouă) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană căreia exercitarea dreptului de conducere i-a fost suspendat.

În baza art. 314 alin. 4, art. 375 alin. 1 şi art. 396 alin. 2 şi 10 Cod Procedură Penală şi a art. 336 alin. 1 Cod Penal, cu aplicarea art. 41 Cod Penal şi a art. 38 alin. 2 Cod Penal, condamnă pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de 9 (nouă) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului.

În baza art. 39 alin. 1 lit. b Cod Penal, contopeşte cele două pedepse, aplicându-i inculpatului pedeapsa de 9 luni care se adaugă o treime din cealaltă pedeapsă, urmând să execute o pedeapsă de 1 (un) an închisoare.

În baza art. 15 alin. 2 din Legea nr. 187/2012, raportat la art. 83 alin. 1 Cod penal 1969 revocă suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare aplicata inculpatului prin sentinţa penală nr........ din 16.01.2013 de Judecătoria Timişoara în dosarul nr. ...., definitivă prin nerecurare la 28.01.2013 şi dispune executarea acesteia în întregime, care nu se contopeşte cu pedeapsa de 1 (un) an, urmând să execute o pedeapsă totală de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni închisoare.

În baza art. 72 Cod penal scade din durata pedepsei durata reţinerii din 22.08.2016 până la 23.08.2016 şi a arestării preventive de la 23.08.2016 şi până la zi.

În baza art. 274 alin. 1 Cod Procedură Penală, obligă inculpatul să plătească statului 800 lei cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

În baza art. 374 alin. 4 şi 10 Cod Procedură Penală şi art. 335 alin. 2 Cod Procedură Penală, cu aplicarea art. 41 Cod Penal şi art. 38 alin. 2 Cod Penal, condamnă pe inculpatul S.S., fiul lui .... născut la data de .... în ....., domiciliat în .... ..., CNP 1....., cu antecedente penale care atrag starea de recidivă, la o pedeapsă de:

-9 (nouă) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană căreia exercitarea dreptului de conducere i-a fost suspendat.

În baza art. 314 alin. 4, art. 375 alin. 1 şi art. 396 alin. 2 şi 10 Cod Procedură Penală şi a art. 336 alin. 1 Cod Penal, cu aplicarea art. 41 Cod Penal şi a art. 38 alin. 2 Cod Penal, condamnă pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de:

- 9 (nouă) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului.

În baza art. 39 alin. 1 lit. b Cod Penal, contopeşte cele două pedepse, aplicându-i inculpatului pedeapsa de 9 luni care se adaugă o treime din cealaltă pedeapsă, urmând să execute o pedeapsă de:

- 1 (un) an închisoare.

În baza art. 15 alin. 2 din Legea nr. 187/2012, raportat la art. 83 alin. 1 Cod penal 1969 revocă suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare aplicata inculpatului prin sentinţa penală nr. ....din 16.01.2013 de Judecătoria ..... în dosarul nr. ....., definitivă prin nerecurare la 28.01.2013 şi dispune executarea acesteia în întregime, care nu se contopeşte cu pedeapsa de 1 (un) an, urmând să execute o pedeapsă totală de:

- 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni închisoare.

  În baza art. 72 Cod penal scade din durata pedepsei durata reţinerii din 22.08.2016 până la 23.08.2016 şi a arestării preventive de la 23.08.2016 şi până la zi.

În baza art. 274 alin. 1 Cod Procedură Penală, obligă inculpatul să plătească statului 800 lei cheltuieli de judecată.

  Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

  Pronunţată în şedinţa publică din data de 29 noiembrie 2016.

Preşedinte,  Grefier,

I.D. A.B.