CIVIL.Evacuarea pârâţilor din imobilul proprietatea reclamanţilor

Sentinţă civilă 29 din 08.04.2016


Pe rol fiind soluţionarea acţiunii civile promovată de reclamanţii  D. G. şi  D. L., în contradictoriu cu pârâţii D. M., şi  D. R., având ca obiect evacuarea pârâţilor din imobilul proprietatea reclamanţilor situat în comuna G. S., satul G. S., judeţul B.

Acţiunea a fost timbrată cu taxa judiciară de timbru în sumă de 20 lei, conform art.6 alin.3 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului  nr.80/2013, prin chitanţa nr. 0033558 din 27.03.2014, eliberată de Primăria  comunei G. S..

La apelul apelul nominal făcut în şedinţă publică au răspuns  reclamanţii D. G. şi D. L., personal şi asistaţi de apărător ales avocat S. C., în baza împuternicirii avocaţiale  de asistenţă şi reprezentare nr.020889/3.02.2014 aflată la dosarul nr.1128/282/2014, martorii S. I. şi D. Ş.-R., lipsă fiind  pârâţii D. M. şi D. L.

Procedura de citare a părţilor în proces este  legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de şedinţă care arată că dosarul se află la termenul de judecată acordat faţă de lipsă de procedură cu pârâţii, că s-a pus în vedere reclamanţilor să înfăţişeze martorii personal în vederea  audierii, că la prezenta cauză s-a ataşat dosarul  nr.137/2014, după care:

Instanţa supune discuţiei faptul că prin acţiunea introductivă de instanţă s-a invocat drept temei juridic al cererii art.21 din Legea nr.114/1996 şi se aduce la cunoştină că articolul de lege invocat este  abrogat prin Legea nr.71/2011, solicitându-se a se preciza temeiul de drept al acţiunii, respectiv dacă înţeleg să invoce art.555 din Codul civil.

Reclamanţii prin apărător arată că temeiul de drept al acţiunii este art.555 din Codul civil.

În conformitate  cu dispoziţiile  art.311 alin.1 şi cu respectarea prevederilor art.319 şi 321 din Codul de procedură civilă instanţa procedează la audierea martorilor D. Ş.-R. şi S. I., depoziţiile consemnate, conform prevederilor art.323 din cod,  fiind ataşată la dosarul cauzei.

Întrebaţi fiind de preşedintele completului de judecată dacă mai au cereri de formulat, excepţii de ridicat  ori  alte probe de administrat, reclamanţii, prin apărător, arată că nu mai  au.

Instanţa declară finalizată cercetarea judecătorească şi deschise dezbaterile în fond, conform prevederilor art.392 Cod procedură civilă, apreciază cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Având cuvântul în fond reclamanţii, prin apărător, solicită admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată în sensul de a se dispune ca cei doi pârâţi să fie evacuaţi din locuinţa lor, cu precizarea că într-adevăr aceştia  sunt plecaţi temporar din locuinţă  însă există posibilitatea  de a se întoarce.

În continuare arată că se poate  observa  din declaraţiile martorilor că situaţia  este  critică, că reclamanţii au o vârstă înaintată şi nu-şi meritau această soartă din partea  copiilor, pârâţii din prezenta  cauză, să-i facă de râs în sat,  astfel că în curtea  acestora  să nu mai poată intra nicio rudă , că a  fost chemată şi poliţia de foarte multe ori şi practic pârâţii nu mai pot  fi toleraţi de reclamanţi, sens în care solicită a se dispune  evacuarea  acetora  din locuinţa reclamanţilor.

În drept sunt invocate dispoziţiile  art.555 din Codul civil, cu cheltuieli de  judecată reprezentând  taxa judiciară de timbru.

Reclamanţii arată că nu mai au nimic de adăugat.

În conformitate cu prevederile art.394 alin.1 cod proc.civilă instanţa declară dezbaterile închise.

J U D E C A T A:

1.Obiectul acţiunii.

Prin acţiunea înregistrat pe rolul instanţei la data de 20.03.2014 reclamanţii D. G. şi D. L. au chemat în judecat şi personal la interogatoriu pe părţii D. M. şi D. R., solicitând evacuarea acestora din imobilul ocupat pe nedrept,respectiv din locuinţa lor situată în comuna G. S., satul G. S., judeţul B.

2.Motivarea în fapt şi în drept a acţiunii.

În motivarea acţiunii reclamanţii au învederat că sunt proprietarii casei de locuit amplasată pe un eren proprietate indiviză în suprafaţă de 12.800 mp,că în anul 2004 fiul lor s-a căsătorit şi de la acea datpă au locuit împreună,că convieţuirea nu mai este pşosibilă întrucât pârâţii au adoptat un comportament necorespunzător,exercitând asupra lor violenţe fizice şi verbale,că datorită comportamentului lor agresiv în curtea lor nu mai intră nicio persoană.

În drept ,au fost invocate prevederile art.555 cod civil.

 3.Înscrisuri ataşate în dovedirea acţiunii/alte probe solicitate.

S-au ataşat în copie titlul de proprietate nr.25218/22/17.01.1995,adeverinţa nr.154/14.01.2014 şi actele de identitate-filele 10-12.

S-a solicitat administrarea probei cu martorii  D. Ş.-R. şi S. I.,probă încuviinţată de instanţă,depoziţiile acestora fiind consemnate şi ataşate la filele 50-51 dosar.

4.Poziţia pârâţilor faţă de cauza dedusă judecăţii.

Prin rezoluţia judecătorului diun bdata de 1.04.2014 acţiunea şi înscrisurile ataşate s-au comunicat pârâţilor cu menţiunea ca în termen de 25 dfe zile să formuleze şi să depună întâmpinare ; aceştia nu s-au conformat.

Deşi legal citaţi cu menţiunea personal la interogatoriu, pârâţii nu s-au înfăţişat, împrejurare apreciată de instanţă ca o recunoaştere deplină a pretenţiilor reclamanţilor, în sensul prevederilor art.358 cod proc. civilă.

5.Măsuri ordonate de instanţă din oficiu.

S-a dispus ataşarea dosarelor nr.118/282/2014 şi nr.137/282/2014.

 6.Situaţia de fapt şi de drept reţinută de instanţa de judecată.

6.1.Prin acţiunea cea format obiectul dosarului nr.118/282/2014 reclamanţii au solicitat evacuarea pârâţilor din imobilul proprietatea lor situat în comuna G. S.,satul G. S.,judeţul B., prin încheierea nr.93/17.03.2014 cerferea de chemare în judecată diinf anulată.

6.2.Prin sentinţa civilă nr.321/10.04.2014 pronunţată în dosarul nr.137/282/2014 instanţa a admis cererea de ordonanţă preşedinţială formulată de reclamanţi şi a dispus evacuarea pârâţilor din imobil până la soluţionarea definitivă a cauzei cfu nr.243/282/2014.

6.3.Aşa cum reiese din adeverinţa depusă a fila 11 dosar,ce se coroborează cu depoziţiile martorilor audiaţi,reclamanţii deţin o casă de locuit în comuna G. S., satul G. S., în care au locuit şi pârâţii,care sunt fiul şi respectiv nora acestora.

 Pârâţii au adoptat un comportament total necorespunzător faţă de reclamanţi,provocau dese scandaluri,îi agresau fizic şi verbal, de mai multe ori aceştia fiind nevoiţă să apeleze la organele de poliţie.

 6.4.Potrivit prevederilor art.555 alin.1 cod civil,proprietatea privată  este dreptul titularului de a poseda,folosi şi dispune de un bun în mod exclusiv,absolut şi perpetuu,în limitele stabilite de lege.

Aşa fiind,cum în cauză pârâţii nu au un drept locativ propriu iar reclamanţii nu mai înţeleg să îi tolereze în locuinţa proprietatea lor,întrucât datorită comportamentului agresiv le tulbura folosinţa casei, reţinând caracterul întemeiat al acţiunii deduse judecăţii,instanţa o va admite şi pe cale de consecinţă va evacua pârâţii din imobilul casă de locuit proprietatea reclamanţilor, situat în comuna G. S., satul G. S., judeţul B.,cu vecinii la nord M. G.,la est M. R.,la sud şi la vest drum.

 7.Cheltuielile de judecată, potrivit prevederilor art.451 şi art.453 cod procedură civilă.

Ca părţi căzute in pretenţiile reclamanţilor,instanţa va obliga pârâţii,in solidar,la plata sumei de 20 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru,văzând in acest şi prevederile art. 455 cod proc.civilă.

8.Comunicarea hotărârii.

Hotărârea se comunică  părţilor potrivit prevederilor art.427 alin.1 cod procedură civilă.

9.Calea de atac.

Hotărârea este supusă căii de atac a apelului în termen de 30 de zile de la data comunicării,aşa cum prevede art.466  alin.1 şi 468 alin.1 cod proc.civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

Admite ca întemeiată acţiunea civilă formulată de reclamanţii  D. G. şi  D. L.,  în contradictoriu cu pârâţii D. M.,  şi  D. R.,  şi în consecinţă:

Evacuează pârâţii din imobilul casă de locuit proprietatea reclamanţilor, situat în comuna G. S.t,satul G. S., judeţul B.,cu vecinii la nord M. G.,la est M. R.,la sud şi la vest drum.

Obligă pârâţii,în solidar,la plata către reclamanţi a sumei de 20 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată,reprezentând taxă judiciară de timbru.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la data comunicării.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi 16 iunie 2014.