Pretenţii - vicii ascunse bun mobil

Sentinţă civilă 79 din 14.01.2016


Cuprins pe materii: Drept civil – Pretenţii - vicii ascunse bun mobil .

Potrivit art.3 din Legea nr.71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr.287/2009 privind Codul civil „ actele şi faptele juridice încheiate, ori, după caz, săvârşite sau produse înainte de intrarea în vigoare a Codului civil nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sale, sau după caz, a săvârşirii sau producerii lor.”

Potrivit dispoziţiilor art.102 alin.1 din acelaşi act normativ „ contractul este supus dispoziţiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce priveşte încheierea, interpretarea, efectele, executarea şi încetarea sa.”

Din interpretarea textelor de lege mai sus menţionate, rezultă că legea aplicabilă în speţă este legea aflată în vigoare la data încheierii contractului de vânzare cumpărare a unui vehicul folosit, 05.11.2014, respectiv Noul Cod civil.

Art.1270 NCC consacră forţa a contractului, stabilind că are putere de lege între părţile contractante contractul valabil încheiat.

Instanţa reţine că, acţiunea promovată de reclamantă are ca obiect reducerea preţului vânzării autoutilitarei marca Mercedes Sprinter, denumită acţiune estimatorie şi care reprezintă o opţiune a cumpărătorului pentru tragerea la răspundere a vânzătorului în realizarea răspunderii lui pentru vicii.

Potrivit art.1707 NCC, vânzătorul garantează cumpărătorul contra oricăror vicii ascunse care fac bunul vândut impropriu întrebuinţării la care este destinat sau care îi micşorează în asemenea măsură întrebuinţarea sau valoarea încât, dacă le-ar fi cunoscut, cumpărătorul nu ar fi cumpărat sau ar fi dat un preţ mai mic.

Este ascuns acel viciu care, la data predării, nu putea fi descoperit, fără asistenţă de specialitate, de către un cumpărător prudent şi diligent.

Garanţia este datorată dacă viciul sau cauza lui exista la data predării bunului.

Vânzătorul nu datorează garanţie contra viciilor pe care cumpărătorul le cunoştea la încheierea contractului.

Potrivit art.1710 alin.1 NCC, în temeiul obligaţiei vânzătorului de garanţie contra viciilor, cumpărătorul poate obţine, după caz:

a) înlăturarea viciilor de către vânzător sau pe cheltuiala acestuia;

b) înlocuirea bunului vândut cu un bun de acelaşi fel, însă lipsit de vicii;

c) reducerea corespunzătoare a preţului;

d) rezoluţiunea vânzării.

Din interpretarea dispoziţiilor legale mai sus menţionate, rezultă condiţiile pentru angajarea răspunderii vânzătorului pentru vicii ascunse, care trebui îndeplinite cumulativ, nefiind suficientă dovedirea numai a uneia sau a două dintre ele, şi anume:

-viciul trebuie să fie ascuns;

-viciul trebuie să existe la momentul încheierii convenţiei;

-viciul să fie grav.

În fapt, instanţa reţine că, la data de 05.11.2014 a intervenit între pârât, în calitate de vânzător şi reclamantă, în calitate de cumpărător, contractul de vânzare cumpărare pentru un vehicul folosit (f.9), prin care primul vindea celui de-al doilea autoutilitara marca Mercedes Sprinter neînmatriculat cu preţul de 98.000 lei, la care cumpărătorul a constatat o serie de defecţiuni după ce a intrat în posesia maşinii, defecţiuni ce au fost detaliate în precizarea cererii de chemare în judecată (f.119) şi pe care le-a considerat vicii ascunse, solicitând pe această cale o reducere  a preţului vânzării.

Instanţa a administrat o serie de probe, atât la propunerea părţilor cât şi din oficiu, pentru lămurirea pe deplin a cauzei, astfel:

Din declaraţia martorului SN rezultă că, el a fost cel care l-a însoţit pe administratorul societăţii reclamante, de două ori la Tecuci, în vederea cumpărării autoutilitarei în litigiu. Prima dată, în toamna anului 2014, când au vizionat maşina, în interior şi din exterior, dar nu s-au înţeles la preţ cu vânzătorul şi a doua oară,  în ziua cumpărării, 05.11.2014, când au mai vizionat o dată maşina, au fost cu ea la un service din Tecuci, unde i s-a făcut o diagnoză, rezultatul fiind: „erori la air-bag, la climatizare, la senzori şi multe altele, pe care nu le mai reţin.” Au mers şi la un al doilea service în Tecuci, pentru a rezolva problema air-bag-ului de la volan, unde i s-a spus că poate fi schimbat contra sumei de 100 euro, cumpărătorul nefiind însă de acord. Martorul a mai arătat că, vânzătorul a recunoscut că maşina a fost lovită pe partea stângă şi chiar se observa că aripa stângă avea vopsea de altă culoare, administratorul societăţii reclamante fiind de acord s-o cumpere în aceste condiţii. După ce s-a finalizat vânzarea şi cumpărătorul a plecat cu maşina din Tecuci spre Bucureşti, la câţiva km. de Tecuci a auzit ceva bătând şi uitându-se amândoi (cumpărătorul şi martorul) au văzut că era cardanul. Martorul a mai arătat că, la câteva zile de la cumpărare, Niţă Petruş a mers cu maşina la un service în Bucureşti, unde maşina a fost „pusă la punct”, că nu a mers cu maşina, pentru probă, anterior cumpărării sale, că nu a testat maşina pentru că a considerat că este suficient să meargă cu ea în service pentru diagnoză, vânzătorul neîmpiedicându-l în nici un fel pe cumpărător să testeze maşina. Martorul a mai declarat că, la vânzarea-cumpărarea maşinii a mai fost prezent şi martorul B I S.

Martorul BIS, propus de pârât, a declarat că a fost şi el prezent, alături de pârât, în ambele dăţi când cumpărătorul şi martorul Snagoveanu Nicuşor au venit în Tecuci pentru a viziona şi ulterior cumpăra maşina, că cei doi au cerut să meargă la service-ul ales de ei, C din T, unde au testat maşina, găsindu-se mai multe erori la ea, printre care şi air-bag-ul de la volan stricat. A arătat că, li s-a dat de către reprezentanţii service-ului fişa cu toate problemele constatate, după care au mers şi la un alt service, pentru a verifica problema air-bag-ului. Martorul a declarat că, pârâtul a fost de acord să meargă şi la o reprezentanţă Mercedes pentru verificări, dar cumpărătorul şi prietenul lui au spus că nu vor şi vor să meargă la bancă, pentru a face plata şi a intra în posesia maşinii. În niciuna din dăţile în care a venit în Tecuci, cumpărătorul nu a dorit să conducă maşina, a mers doar în dreapta şoferului, de la supermarketul Kaufland şi până la service, în ziua vânzării.

Martorului T G O (mecanic auto) a declarat că, a fost interesat şi el să cumpere maşina pârâtului, dar pentru că nu s-au înţeles la preţ, a renunţat. A mai declarat că a mers cu maşina şi că a fost mulţumit de ea, că ar fi sesizat dacă maşina avea defecţiuni la cardan, întrucât nu se poate circula cu o maşină având astfel de defecţiuni.

Instanţa a dispus efectuarea în cauză şi a unei expertize auto (numai în baza actelor dosarului, autoutilitara fiind deja reparată la momentul administrării probatoriului), de către expert D D, obiectivele la care expertul trebuia să răspundă fiind următoarele:

-care dintre defecţiunile/lipsurile invocate de reclamantă pot fi considerate vicii ascunse?

-care sunt defecţiunile/lipsurile invocate de reclamantă, care pot fi considerate vicii grave?

-care sunt defecţiunile /lipsurile, invocate de reclamantă, care existau, cu certitudine, la data predării bunului?

-care dintre viciile invocate de reclamantă nu ar fi putut fi constatate la o diagnoză a unui service autorizat în momentul cumpărării autoturismului şi dacă existau astfel de vicii, ele se regăsesc în diagnoza făcută de service-ul din B?

-dacă existau asemenea vicii cu cât ar fi redus existenţa lor, valoarea autoturismului?

-dacă aceste vicii existau, ar fi putut fi cunoscute de către cumpărător, la momentul achiziţionării autoturismului, cumpărătorul ar fi putut să se convingă singur de ele?

Expertul a răspuns punctual la fiecare obiectiv stabilit de instanţă, instanţa însuşindu-şi punctul de vedere al expertului, având în vedere că acesta şi-a motivat elaborat opinia şi a răspuns întocmai obiectivelor cât şi faptul că părţile nu au avut de formulat obiecţiuni la raport, astfel:

-defecţiunile  invocate de  către  reclamantă  puteau  fi  constatate  astfel:

-reparat  cardan, înlocuit  cruce  şi flanşă  cadran ,  echilibrat  cardan  şi manoperă:  prin probe  funcţionale  în  parcurs;

-verificare  tehnică: a  fost  solicitată  de reclamantă;

-furtun intercooler  stânga  şi  furtun  dreapta intercooler;  prin  probe  dinamice  în  parcurs;

-cadru punte  faţă:  prin  examinarea  părţii  inferioare a  vehiculului  pe o  rampă  sau  canal  de  vizitare;

-cardan  complet : a  fost  afectată repararea  celui  existent  conform  facturii;

-volantă  şi kit ambreiaj:  diagnoză în parcurs,  constatare  posibilă în urma  demontării;

-aer  condiţionat  :  se  verifica prin pornirea  sistemului  de  climatizare.

In absenţa  precizării  privind  ceea  ce  se  consideră  „ vicii  grave „ ,  formulează  următoarele  precizări:

-defecţiunile  invocate de  către  reclamantă şi prevăzute la  pct. III.1.  sunt de natură a  influenţa în sens  negativ  buna  funcţionare  şi  condiţiile de  confort  oferite de  exploatarea  autovehiculului;

-cardanul,  volanta,  kitul ambreiaj  precum şi  furtunele intercooler  influenţează  performanţele  dinamice  ale  autovehiculului (  maşina „  nu trage şi nu  fuge „ ) ;

-cadrul punţii  faţă:  acest  reper  poate  influenţa  siguranţa  circulaţiei  în sensul  că  viciile  acestui element  pot  duce  la  pierderea  direcţiei  autovehiculului deci  pericol de  accident.

Din datele  dosarului  nu  rezultă care  din defecţiunile  prezentate la  pct.III.1  existau  cu  certitudine  la data  predării  bunului.

 Precizează faptul  că  defecţiunile  prezentate  se  pot  împărţi  în  două  categorii :

- defecţiuni produse  accidental :  ax  cardanic(se  poate  defecta  şi accidental ) ,  furtune intercooler,  cadru  punte  faţă,  instalaţie  climatizare.

Diagnoza  computerizată a  autovehiculului a  presupus  comunicarea  calculatorului  acestuia  cu un  tester  electronic.

 Viciile  invocate de  reclamantă  sunt, în cea mai  mare  parte, de natură  mecanică.

Defecţiunile  mecanice nu  sunt  semnalate de  testerul  electronic.

Acesta ar  fi  semnalat  doar  defectele de  la  instalaţia  de  climatizare ,  fapt  ce  s-a  petrecut  odată  cu diagnoza  efectuată  la  reprezentanţa  Mercedes.

Celelalte  defecte  reclamate  nu  puteau  fi  semnalizate  la  o  diagnoză  computerizată.

Menţionează  faptul că  furtunele  de  la  intercooler  puteau  fi  bănuite că ar  avea  probleme (  eventual  fisurate,  sparte)  în situaţia  unui  tester dedicat  Mercedes şi în condiţiile  unui  mecanic  ce  ar  fi  ştiut  să  interpreteze  datele  oferite  de  tester.

Nefuncţionarea  instalaţiei de  climatizare  ar  fi  putut fi  diagnosticată cu  testerul  electronic .  Acest  defect ar  fi redus  valoarea  autovehiculului  cu 2909,25  lei .

 Presupunând  faptul  că  reprezentantul  cumpărătorului  ar  fi  avut  minime  cunoştinţe  de  mecanică, acesta  ar  fi  avut  posibilitatea  depistării  defecţiunilor  la:

-cardan:  uzura  crucii  cardanice  sau un  cardan neechilibrat presupunea  zgomote  şi  vibraţii  în timpul rulării;

-furtunele intercooler  cu  probleme presupuneau performanţe  dinamice  mai  scăzute  ale  autovehiculului  care  s-ar  fi constatat prin  probe  funcţionale în parcurs;

-cadrul punţii faţă;  s-ar  fi constatat  eventualele  defecte  în urma  examinării  părţii  inferioare  a autovehiculului;

-volanta şi  kitul ambreiaj :  se  puteau  diagnostica  prin probe în  parcurs, defecţiunea specifică  acestor  repere  fiind  uzura;

-aerul  condiţionat se  putea  constata  funcţionarea  sau  nefuncţionarea  prin pornirea  acestuia.

Pe baza tuturor probelor administrate, instanţa apreciază că dispoz.art.1707 NCC nu sunt incidente în cauză, întrucât viciile reclamate nu sunt vicii ascunse, reclamanta putând observa la momentul cumpărării maşinii defecţiunile invocate, uzura crucii cardanice sau un cardan neechilibrat presupunând zgomote şi vibraţii în timpul rulării, furtunele intercooler cu probleme, volanta şi kitul ambreiaj puteau fi constatate prin probe în parcurs, cadrul punţii faţă s-ar fi constatat în urma examinării părţii inferioare a autovehiculului iar problema aerului condiţionat se putea constata prin pornirea acestuia. Mai mult decât atât, expertul nu a putut concluziona dacă defecţiunile avute în vedere la expertiză existau cu certitudine la data predării bunului, astfel că nu este îndeplinită nici condiţia ca viciile să existe la momentul încheierii convenţiei.

 De asemenea, atât din proba testimonială cât şi proba cu înscrisuri rezultă că, reclamanta a luat la cunoştinţă despre existenţa anumitor defecţiuni ale maşinii, odată cu diagnoza service-ului C din T (ales chiar de reprezentantul societăţii reclamante), a ştiut şi faptul că maşina a fost avariată, fiind de acord să o cumpere în aceste condiţii şi deşi, vânzătorul-pârât a dorit să meargă chiar la o reprezentanţă Mercedes pentru verificarea autoutilitarei, administratorul societăţii reclamante a vrut să încheie contractul de vânzare, fără alte verificări suplimentare. Faptul că, acesta din urmă, a mers ulterior cumpărării, la o reprezentanţă Mercedes din C, unde i-au fost schimbate maşinii o serie de piese, nu echivalează cu răspunderea vânzătorului pentru vicii ascunse, atâta vreme cât reclamanta a ştiut că va cumpăra o maşină second hand iar defecţiunile despre care a făcut vorbire puteau fi depistate dacă ar fi avut minime cunoştinţe de mecanică, prin testarea maşinii în mers (pe care reprezentantul reclamantei nu a fost interesat să o facă în niciuna din dăţile când a venit în Tecuci, pentru a negocia condiţiile vânzării-cumpărării) deci pe cale obişnuită, una din condiţiile care să califice viciul ca fiind ascuns fiind ca acesta să nu poată fi descoperit în urma unei verificări serioase, ori în speţă nu se poate vorbi despre acest lucru.

Pentru toate motivele de fapt şi de drept mai sus menţionate, instanţa urmează să respingă cererea de chemare în judecată formulată de SC P C SRL în contradictoriu cu Ş T ca nefondată.

În ceea ce priveşte suportarea cheltuielilor de judecată, având în vedere că reclamanta este partea care a pierdut procesul, în raport de dispoz.art.453 cpc şi faţă de solicitarea pârâtului, instanţa urmează să oblige pe reclamantă la plata către pârât a sumei de 700 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (reprezentând onorariu avocat).