Anulare decizie de angajare a raspunderii solidare

Sentinţă civilă 767 din 08.10.2015


R O M Â N I A

TRIBUNALUL COVASNA

SECŢIA CIVILĂ

Dosar nr. 1660/119/2014

SENTINŢA CIVILĂ NR. 767

Şedinţa publică din 08 octombrie 2015

Instanţa constituită din:

PREŞEDINTE : …………..

GREFIER : …………..

La ordine fiind pronunţarea asupra acţiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul SZ. S. R. în

contradictoriu pârâtele SERVICIUL FISCAL ORĂŞENESC BARAOLT, DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE BRAŞOV şi

ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE COVASNA, având ca obiect anularea deciziilor nr. 6251/30.07.2014 şi

2366/20.10.2014.

La apelul nominal, făcut în şedinţa publică de astăzi, la pronunţare, se constată lipsa părţilor.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care:

Instanţa constată că dezbaterile asupra cauzei de faţă, au avut loc în şedinţa din 24.09.2015, susţinerile şi

concluziile părţilor au fost consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, încheiere care face parte integrantă din

prezenta, când instanţa, în temeiul art. 396 alin. (1) Cod procedură civilă în vederea deliberării cât şi pentru a da

posibilitatea părţilor să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunţarea pentru data de astăzi, 08.10.2015.

T R I B U N A L U L

Prin acţiunea în contencios administrativ înregistrată sub nr. dos. 1660/119/2014 contestatorul Sz. S. R. a solicitat

instanţei ca în contradictoriu cu intimatele Serviciul Fiscal orăşenesc Baraolt şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor

Publice să dispună:

• anularea deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. 6251 din 30.07.2014 emisă de intimată;

• anularea deciziei nr. 2366 din 20.10.2014 de soluţionarea a contestaţiei;

• acordarea cheltuielilor de judecată.

În motivarea acţiunii se arată, în esenţă, că prin decizia atacată s-a angajat răspunderea reclamantului, în solidar

cu SC ……… SRL, cu motivaţia că în perioada exercitării mandatului său de administrator cu rea-credinţă, a înstrăinat

activele societăţii, nu a achitat la scadenţă obligaţiile fiscale şi nu şi-a îndeplinit obligaţia legală de a cere instanţei

competente deschiderea procedurii insolvenţei. Pentru a putea fi angajată răspunderea reclamantului este necesar a fi

îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 27 alin. 2 lit. b, c şi d din O.G. nr. 92/2003. Din conţinutul deciziei nu rezultă

că pierderile înregistrate de societate au fost generate cu rea-credinţă de către reclamant, în calitate de asociat şi

administrator, în contextul crizei economice în care s-a aflat întreaga economie naţională.

În continuare se arată că în conţinutul deciziei nu sunt identificate activele înstrăinate cu rea-credinţă. Cu

prilejul audierii reclamantului acesta a aflat că este vorba despre imobilul construcţie aflat în Baraolt, …….., care a

făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 46/13.01.2012 de BNP …….. Această vânzare nu poate fi

asimilată unui act producător de prejudicii întrucât din preţul de vânzare au fost achitate o parte din obligaţiile fiscale 

datorate dar şi furnizorii societăţii şi angajaţii. Vânzarea acestui activ a avut drept scop achitarea debitelor restante.

În ceea ce priveşte achitarea la scadenţă a obligaţiilor fiscale se arată că pe parcursul mandatului său de

administrator reclamantul a încercat să achite aceste obligaţii dar din cauza contextului economic acest lucru nu a fost cu

putinţă. În perioada 2010-2013 societatea a pierdut o serie de clienţi importanţi. şi nu s-au mai încasat în termen

creanţele societăţii.

Cu privire la deschiderea procedurii insolvenţei contestatorul arată că la momentul la care a încetat calitatea sa de

administrator societatea nu se afla în insolvenţă, ea funcţiona şi efectua plăţi, inclusiv ale obligaţiilor bugetare

restante.

În ceea ce priveşte susţinerea pârâtei în sensul că nu au putut fi identificate o parte din bunurile mobile ale

societăţii reclamanta arată că autospeciala Dac Roman a fost identificată şi sechestrată de organele fiscale şi valorificată

pe calea executării silite.

În drept se invocă dispoziţiile Codului fiscal şi  art. 3 pct. 1 lit. a şi b din Legea nr. 85/2006.

În apărare intimatele Serviciul Fiscal orăşenesc Baraolt şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice au depus

la dosar la data de 5.01.2015 întâmpinare prin care au solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

În motivarea întâmpinării se arată că din documentaţia anexată precum şi din actele administrative emise rezultă că

reclamantul nu a depus diligenţă în vederea clarificării situaţiei juridice a societăţii privind creanţele datorate. Organul

fiscal a demarat o serie de proceduri de executare silită  prevăzute de O.G. nr. 92/2003 constând în emiterea de somaţii,

titluri executorii respectiv procesul verbal de declarare a stării de insolvabilitate nr. 279605/2013. Neachitarea la

scadenţă a datoriilor se datorează exclusiv administratorului dat fiind că în ultimii trei ani societatea a desfăşurat

activitate, valoarea însumată a tuturor veniturilor era îndestulătoare pentru achitarea creanţelor fiscale. De asemenea,

reclamantul a procedat la vânzarea unui imobil aflat în proprietatea societăţii la un preţ de 170.000 lei către SC ……. SRL,

societate în care soţia reclamantului deţine calitatea de asociat unic, respectiv administrator. Din suma obţinută

reclamantul a efectuat plăţi către un furnizor, nefiind interesat de achitarea datoriilor restante bugetare. Ulterior

administratorul societăţii a cesionat o parte din părţile sociale la data de 18.11.2013 iar la data de 3.12.2013 a renunţat

inclusiv la calitatea lui de administrator. Având în vedere că reclamantul a dat dovadă de pasivitate şi dezinteres în

gestionarea patrimoniului societăţii, se impune respingerea acţiunii ca netemeinică şi nelegală.

 În drept se invocă dispoziţiile art. 223 Cod procedură civilă.

 În vederea justei soluţionări a cauzei instanţa a încuviinţat administrarea probei cu înscrisuri şi a dispus din

oficiu efectuarea unei expertize contabile, sens în care au fost depuse la dosar înscrisuri (fila 9-76) şi a fost depus

raportul de expertiză contabilă întocmit de expert  D. L. ( fila 23 vol. II).

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

 În fapt, la data de 16.05.2014, organele fiscale din cadrul Serviciului Fiscal Orăşenesc Baraolt au întocmit procesul

verbal de declarare a stării de insolvabilitate nr. 12 ( fila 120 vol. I) a debitoarei SC ……….. SRL, motivat de faptul că

aceasta înregistrează, la data de 16.05.2014, obligaţii fiscale restante în sumă totală de 209.290 lei precum şi de faptul

că are venituri şi bunuri urmăribile, fără a fi menţionată valoarea însumată estimată. Bunurile societăţii sunt ulterior

enumerate, respectiv stocuri  marfă, conturi în bănci, construcţii, instalaţii tehnice şi maşini. În actul respectiv sunt

menţionate măsurile de executare silită precum şi istoricul societăţii.

La data de 2.06.2014 a fost întocmit un Referat privind oportunitatea angajării răspunderii solidare a

administratorului societăţii, respectiv contestatorul Sz.  S. R. (fila 113), iar ulterior a fost emisă Decizia de angajare a

răspunderii solidare nr. 6251 din 30.07.2014 a acestuia. Motivele de fapt menţionate sunt următoarele: obligaţii fiscale

restante ale SC ………… SRL în sumă totală de 209.290 lei (TVA, impozit pe salarii, contribuţii de asigurări sociale etc..), ce

nu au putut fi recuperate pe calea executării silite, faptul că în perioada exercitării mandatului său de administrator cu

rea-credinţă a înstrăinat activele societăţii, nu a achitat la scadenţă obligaţiile fiscale şi nu şi-a îndeplinit obligaţia

legală de a cere instanţei competente deschiderea procedurii insolvenţei. În drept au fost invocate prevederile art. 20

alin. 1, art. 22, art. 27 alin. 2 lit. b, c şi d din O.G. nr. 92/2003. Se menţionează, de asemenea, că Sz. S. R. a deţinut

calitatea de administrator până la data de 3.12. 2013.

Împotriva deciziei de angajare a răspunderii solidare contestatorul a formulat în termenul legal contestaţie (f.9),

această cale administrativă de atac fiind respinsă prin decizia nr.  2366/20.102.014 (f. 36), sens în care contestatorul a

promovat prezenta acţiune în conformitate cu art. 218 alin.2 din OG. 92/2003 privind Codul de procedura fiscală.

În soluţionarea acţiunii tribunalul va avea în vedere  prevederile art. 27 alin. 2 lit. b, c şi d din OG nr. 92/2003

care stipulează că „Pentru obligaţiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil, în condiţiile prezentului cod,

răspund solidar cu acesta următoarele persoane: b) administratorii, asociaţii, acţionarii şi orice alte persoane care au

provocat insolvabilitatea persoanei juridice debitoare prin înstrăinarea sau ascunderea, cu rea-credinţă, sub orice formă, a

activelor debitorului; c) administratorii care, în perioada exercitării mandatului, cu rea-credinţă, nu şi-au îndeplinit

obligaţia legală de a cere instanţei competente deschiderea procedurii insolvenţei, pentru obligaţiile fiscale aferente

perioadei respective şi rămase neachitate la data declarării stării de insolvabilitate; d) administratorii sau orice alte

persoane care, cu rea-credinţă, au determinat nedeclararea şi/sau neachitarea la scadenţă a obligaţiilor fiscale”.

Se poate observa că fiecare literă din cuprinsul articolului sus-menţionat  prevede o altă ipoteză, punctul comun

fiind reaua-credinţă a administratorului sau asociatului, condiţie esenţială pentru angajarea răspunderii.

În ceea ce priveşte prima ipoteză, respectiv aceea a înstrăinării cu rea-credinţă a activelor debitoarei, instanţa

reţine că imobilul construcţie aflat în Baraolt, ………., a fost înstrăinat de către SC …….. SRL, prin administratorul său de

la acel moment Sz. S. R., către SC …….. SRL, societate având drept unic asociat şi administrator pe soţia contestatorului

numita Sz.G. , prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 46/13.01.2012 de BNP …….. (fila 90 vol. II). Preţul

imobilului a fost de 170.000 lei fără TVA din care suma de 17.000 lei s-a achitat anterior semnării contractului, conform

facturii fiscale nr. 10356/12.01.2012 ( fila 89-vol. II) restul de preţ urmând a fi achitat în rate  până la 31.06.2013.

Conform Raportului de expertiză întocmit în cauză de expert D. L. (fila 35) datoriile fiscale ale societăţii în sumă

de 209.290 lei au început a fi acumulate începând cu luna noiembrie 2011, iar din aceste datorii societatea a achitat doar

suma de 6.010 lei. Conform susţinerilor intimatei (fila 51 vol. I), susţineri ce nu a fost combătute de către contestator,

aceste plăţi au fost făcute în urma sesizării organelor de cercetare penală prin adresa nr. 528/21.01.2013.

Prin urmare, instanţa reţine că, în ciuda faptului că imobilul a fost înstrăinat de către contestator şi  a încasat

suma de 17.000 lei, iar ulterior suma de 153.000 lei, acesta nu a înţeles să achite nici măcar o parte din datoriile

societăţii, cu toate că ar fi fost în măsură să o facă, întrucât datoriile societăţii la data de 31.12.2011 (adică cu 12

zile înainte de încasarea sumei de 17.000 lei şi de semnarea contractului) erau de 17.950 lei ( fila 26-vol I). Dacă ar fi

achitat aceste datorii societatea nu ar mai fi înregistrat sume importante de plată cu titlu de penalităţi.

Contestatorul a susţinut că a preferat să plătească cu suma încasată furnizorii societăţii, susţinere pe care nu a

dovedit-o în vreun fel, astfel că aceasta nu poate fi reţinută de către instanţă. Presupunând că ar fi adevărată, oricum

contestatorul a mai încasat cu titlu de rate din preţul imobilului suma de 34.000 lei în anul 2012 (sau cel puţin aşa ar fi

trebuit conform contractului) , sumă din care nu a înţeles să achite vreo datorie.

Faptul că  contestatorul a avut calitatea de administrator al societăţii declarată insolvabilă, în această perioadă

înstrăinându-se imobilul ce aparţinea SC ……… SRL, fără a se face dovada ca sumele obţinute din această operaţiune au fost

folosite pentru stingerea obligaţiilor fiscale sau în interesul societăţii, conduce la concluzia că în mod corect s-a

statuat de organele fiscale ca acesta se încadrează în ipoteza prevăzută de dispoziţiile legale anterior menţionate.

În concluzie, în mod corect s-a angajat răspunderea solidară a contestatorului, reaua credinţă putând fi analizată în

acest caz sub două aspecte: în primul rând înstrăinarea unui imobil al societăţii, subevaluat în ceea ce priveşte valoarea

lui, către o societate comercială deţinută de către soţia sa, iar în al doilea rând, faptul că la dosar nu există nicio

dovadă din care să rezulte că, aşa subevaluat, preţul a fost achitat. Cu alte cuvinte, din probatoriul administrat rezultă

că imobilul a fost înstrăinat pentru preţul de 17.000 lei, aspect de natură a înlătura prezumţia bunei-credinţe în privinţa

contestatorului.

Referitor la obligaţia de a cere instanţei competente deschiderea procedurii insolvenţei, expertul numit în cauză a

precizat că la data de 31.03.2014 societatea avea creanţe de încasat de la clienţi în sumă de 232.642 lei, alte sume de

încasat de la terţi de 21.369 lei şi creanţe fiscale în sumă de 5.512 lei, bunuri în sumă de 126.626 lei precum şi

disponibilităţi băneşti în sumă de 2.727 lei. Concluzia expertului este aceea că valoarea cumulată a acestora de 386.149 lei

era mai mare decât valoarea  obligaţiilor fiscale restante, astfel că nu se impunea declararea stării de insolvabilitate. De

asemenea, expertul a arătat că la data de 31.12.2013 creanţele de încasat erau de 378.988 lei, iar la data de 31.12.2012

valoarea creanţelor de încasat era de 354.292 lei.

Contrar concluziilor expertului, instanţa reţine că nu există nicio dovadă la dosar că aceste creanţe erau certe,

lichide şi exigibile. Mai mult, aşa cum a susţinut şi pârâta prin obiecţiunile formulate la Raportul de expertiză (fila

63-vol. II) organele fiscale au emis mai multe adrese de înfiinţare a popririi pentru creanţele pe care societatea le avea

de încasat de la terţi, unele societăţi răspunzând în sensul că nu au datorii faţă de SC …….. SRL, nicio sumă nefiind virată

în urma acestor popriri. Contestatorul nu a combătut aceste susţineri şi nici nu a făcut dovada că a iniţiat vreun demers

pentru recuperarea acestor creanţe, în condiţiile în care valoarea acestora a nu a scăzut ci, dimpotrivă, a crescut din 2012

până în 2013.

Or, în condiţiile în care sunt dubii serioase cu privire la creanţele pe care societatea le avea de încasat, iar

valoarea bunurilor şi a disponibilităţilor băneşti era în cuantum de 129.353 lei, nu se poate susţine că nu se impunea

declararea societăţii drept insolvabilă.

În concluzie, în mod corect s-a angajat răspunderea solidară a contestatorului prin dispoziţia contestată, acestuia 

putându-i fi antrenată răspunderea solidară doar pentru perioada cât a avut calitatea de administrator al societăţii

debitoare

Conform art. 19 din O.U.G. 51/2008 ,,(1) Dacă partea care a beneficiat de ajutor public judiciar cade în pretenţii,

cheltuielile procesuale avansate de către stat rămân în sarcina acestuia”.

Reclamantul a beneficiat de ajutor public judiciar în temeiul art. 8 din O.U.G. 51/2008 sub forma scutirii de la

plata  (f. 96 - Vol. II).

Ca urmare, instanţa va dispune ca suma de 1960 lei să rămână în sarcina statului, potrivit dispozitivului de mai

jos.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ş T E:

Respinge acţiunea formulată de contestatorul Sz. S. R. , CNP ……., cu domiciliul în Baraolt, ………., judeţul Covasna şi

cu domiciliul procesual ales la Cabinet Individual de Avocat ……… în municipiul Braşov, …………, judeţul Braşov,  în

contradictoriu cu intimatele Serviciul Fiscal Orăşenesc Baraolt, cu sediul în Baraolt, P-ţa Libertăţii, nr. 19, judeţul

Covasna, şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov, cu sediul în municipiul Braşov, B-dul Mihail

Kogălniceanu, nr. 7, judeţul Braşov.

Suma de 1960 lei reprezentând ajutor public judiciar rămâne în sarcina statului.

Cu drept de recurs ce se va depune la Tribunalul Covasna în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică, azi - 8.10.2015.

PREŞEDINTE GREFIER