Partaj judiciar

Decizie 409 din 19.05.2015


Prin sentinţa civilă nr. 2670 din 02.03.2013 pronunţată de  Judecătoria Bacău în dosarul 6555/180/2010 s-au hotărât următoarele:

„Admite în principiu şi în fond cererea

Constata deschisă succesiunea defunctei C.M., decedată la data de 24.11.1980, cu ultimul domiciliu în comuna F., jud. Bacău.

Constantă că moştenitori legali cu vocaţie succesorală concretă la moştenirea lăsată de defuncta C.M. sunt: reclamanta D.M. în calitatea de moştenitoare a lui C.V. prin retransmitere de la acesta având o cotă succesorală de 1/3, pârâţii C.I., C.M. în calitate de descendenţi ai lui C.I. prin retransmitere de la acesta având împreună o cotă succesorală de 1/3 pe tulpină, pârâtul C.M. în calitate de descendent de gradul I, având o cotă succesorală de 1/3.

Constată că  masa succesorală de pe urma defunctei se compune din 3 ha şi 2419 m.p. teren situat în extravilanul satului V.M. şi 0675 m.p. teren situat în intravilanul satului V.M. înscrise în Titlul de proprietate nr.171939/29.11.1996 în valoare de 25522, 60 lei

Dispune sistarea stării de indiviziune:

Atribuire lotul 1 către D.M., în valoare totală de 10651, 17 lei compus din:

•terenul în suprafaţă de 675 m.p., T 25, P 37, categoria  arabil situat în intravilanul satului V.M. înscris în titlul de proprietate nr. 171939/29.11.1996, cu vecinătăţi la nord DCL, la est C.P., la sud D.M., la vest F.M. identificat în varianta III a suplimentului la raportul de expertiză efectuat de expert M.C.M.

•terenul în suprafaţă de 550 m.p. (găsit la măsurători 513 m.p.), T 62, P 1479/58 categoria  arabil situat în intravilanul satului V.M. înscris în titlul de proprietate nr. 171939/29.11.1996, cu vecinătăţi la nord B.L., la est C.I. şi C.M., la sud C.I. şi C.M., la vest DE 1479/29/2 identificat în schita denumită Plan de amplasament şi delimitare a imobilului Punctul Caramidărie anexă la varianta III a suplimentului la raportul de expertiză efectuat de expert M.C.M.

•terenul în suprafaţă de 3333 m.p., T 53 – P 1210/76, categoria  arabil situat în extravilanul satului V.M. înscris în titlul de proprietate nr. 171939/29.11.1996, cu vecinătăţi la nord I.B., la est DE 1213/1, la sud C.I. şi C.M., la vest DN2, identificat în varianta III a suplimentului la raportul de expertiză efectuat de expert M.C.M.

•terenul în suprafaţă de 1600 m.p., T 38 – P 1057/2/2, categoria  arabil situat în extravilanul satului V.M. înscris în titlul de proprietate nr. 171939/29.11.1996, cu vecinătăţi la nord A.I., la sud B.M., la est DE 1054/2 la vest DE 1057/1, identificat în varianta III a suplimentului la raportul de expertiză efectuat de expert M.C.M.

•terenul în suprafaţă de 900 m.p., T 99 – P 2578, categoria  arabil situat în extravilanul satului V.M. înscris în titlul de proprietate nr. 171939/29.11.1996, cu vecinătăţi la nord DE 2630 , la sud B.I., la est J.M. la vest C.I., C.M. identificat în varianta III a suplimentului la raportul de expertiză efectuat de expert M.C.M.

•terenul în suprafaţă de 133 m.p., T 6, P 41, categoria  păşune situat în extravilanul satului V.M. înscris în titlul de proprietate nr. 171939/29.11.1996, cu vecinătăţi la nord DE 50 , la sud C.I., C.M., la est DE 656, la vest TF 43 rezervă primărie, identificat în varianta III a suplimentului la raportul de expertiză efectuat de expert M.C.M.

•terenul în suprafaţă de 833 m.p., T 9 – P 166/3/4, categoria  arabil situat în extravilanul satului V.M. înscris în titlul de proprietate nr. 171939/29.11.1996, cu vecinătăţi la nord Pd 166 Oc. Silvic, la est D.I., la sud C.I. şi C.M., la vest C.M., identificat în varianta III a suplimentului la raportul de expertiză efectuat de expert M.C.M.

•terenul în suprafaţă de 900 m.p., T 38 – P 1057/1/1, categoria  arabil situat în extravilanul satului V.M. înscris în titlul de proprietate nr. 171939/29.11.1996, cu vecinătăţi la nord DE 1057/1, la est DE 1054/1, la sud B.M., la vest DE 1054/2, identificat în varianta III a suplimentului la raportul de expertiză efectuat de expert M.C.M.

•terenul în suprafaţă de 700 m.p., T 13, P 374/2, categoria  vie  situat în extravilanul satului V.M. înscris în titlul de proprietate nr. 171939/29.11.1996, cu vecinătăţi la nord D.D.P., la est C.B.I., la sud F.I., la vest D.A., identificat în varianta III a suplimentului la raportul de expertiză efectuat de expert M.C.M.

Obligă reclamanta D.M.  la plata unei sulte în valoare de 1800, 61 de lei către lotul 2 compus din C.I., C.M..

Obligă reclamanta D.M.  la plata unei sulte în valoare de 343, 03 de lei către lotul 3 respectiv C.M.

Atribuire lotul 2 către C.I., C.M., în valoare totală de 6706, 92 lei, compus din:

•terenul în suprafaţă de 4725 m.p. (găsit la măsurători 4596, 50 m.p.), T 62, P 1479/58 categoria  arabil situat în intravilanul satului V.M. înscris în titlul de proprietate nr. 171939/29.11.1996, cu vecinătăţi la nord B.L., la est DE 1479/29/1, la sud C.M., la vest D.M. identificat în schiţa denumită Plan de amplsament şi delimitare a imobilului Punctul Caramidărie anexă la varianta III a suplimentului la raportul de expertiză efectuat de expert M.C.M.

•terenul în suprafaţă de 3334 m.p., T 53 – P 1210/76, categoria  arabil situat în extravilanul satului V.M. înscris în titlul de proprietate nr. 171939/29.11.1996, cu vecinătăţi la nord D.M., la est DE 1213/1, la sud C.M., la vest DN2, identificat în varianta III a suplimentului la raportul de expertiză efectuat de expert M.C.M.

•terenul în suprafaţă de 900 m.p., T 99 – P 2578, categoria  arabil situat în extravilanul satului V.M. înscris în titlul de proprietate nr. 171939/29.11.1996, cu vecinătăţi la nord DE 2630 , la sud B.I., la est J.M. la vest B.I. identificat în varianta III a suplimentului la raportul de expertiză efectuat de expert M.M.

•terenul în suprafaţă de 500 m.p., T 31 – P 948/255, categoria  arabil situat în extravilanul satului V.M. înscris în titlul de proprietate nr. 171939/29.11.1996, cu vecinătăţi la nord B.M., la sud C.G., la est DE 948/281, la vest DN 2 identificat în varianta III a suplimentului la raportul de expertiză efectuat de expert M.C.M.

•terenul în suprafaţă de 500 m.p., T 22 – P 829/285, categoria  arabil situat în extravilanul satului V.M. înscris în titlul de proprietate nr. 171939/29.11.1996, cu vecinătăţi la nord DE 829/151, la est C.A., la sud DE 817/1, la vest C.A., identificat în varianta III a suplimentului la raportul de expertiză efectuat de expert M.M

•terenul în suprafaţă de 134 m.p., T 6, P 41, categoria păşune situat în extravilanul satului V.M. înscris în titlul de proprietate nr. 171939/29.11.1996, cu vecinătăţi la nord D.M., la sud C.M., la est DE 656, la vest TF 43 rezervă primărie, identificat în varianta III a suplimentului la raportul de expertiză efectuat de expert M.C.M

•terenul în suprafaţă de 834 m.p., T 9 – P 166/3/4, categoria fâneţe situat în extravilanul satului V.M. înscris în titlul de proprietate nr. 171939/29.11.1996, cu vecinătăţi la nord D.M., la est D.I., la sud C.M., la vest C.M., identificat în varianta III a suplimentului la raportul de expertiză efectuat de expert M.C.M.

Atribuire lotul 3 către C.M., în  valoare totală de 8164, 51 lei compus din

•terenul în suprafaţă de 4725 m.p. (găsit la măsurători 4596, 50 m.p.), T 62, P 1479/58 categoria  arabil situat în intravilanul satului V.M. înscris în titlul de proprietate nr. 171939/29.11.1996, cu vecinătăţi la nord C.I. şi C.M., la est DE 1479/29/1, la sud B.V., la vest DE 1479/29/2, identificat în schiţa denumită Plan de amplsament şi delimitare a imobilului Punctul Caramidărie anexă la varianta III a suplimentului la raportul de expertiză efectuat de expert M.C.M.

•terenul în suprafaţă de 3333 m.p., T 53 – P 1210/76, categoria  arabil situat în extravilanul satului V.M. înscris în titlul de proprietate nr. 171939/29.11.1996, cu vecinătăţi la nord C.I. şi C.M., la est DE 1213/1, la sud A.S., la vest DN2, identificat în varianta III a suplimentului la raportul de expertiză efectuat de expert M.C.M.

•terenul în suprafaţă de 1200 m.p., T 85 – P 2136/16, categoria  arabil situat în extravilanul satului V.M. înscris în titlul de proprietate nr. 171939/29.11.1996, cu vecinătăţi la nord DE 2160/1, la est C.A., la sud R.I. şi A.S., la vest B.S., identificat în varianta III a suplimentului la raportul de expertiză efectuat de expert M.C.M

•terenul în suprafaţă de 600 m.p., T 22 – P 829/635, categoria  arabil situat în extravilanul satului V.M. înscris în titlul de proprietate nr. 171939/29.11.1996, cu vecinătăţi la nord DE 829/574, la est J.M., la sud G.E., la vest C.F., identificat în varianta III a suplimentului la raportul de expertiză efectuat de expert M.C.M

•terenul în suprafaţă de 900 m.p., T 26 – P 863/1/13, categoria  arabil situat în extravilanul satului V.M. înscris în titlul de proprietate nr. 171939/29.11.1996, cu vecinătăţi la nord DE 874, la est P.M., la sud DE 863/2, la vest A.M., identificat în varianta III a suplimentului la raportul de expertiză efectuat de expert M.C.M

•terenul în suprafaţă de 833 m.p., T 9 – P 166/3/4, categoria fâneţe situat în extravilanul satului V.M. înscris în titlul de proprietate nr. 171939/29.11.1996, cu vecinătăţi la nord C.I. şi C.M., la est D.I., la sud Pd 166 Oc. Silvic, la vest C.M., identificat în varianta III a suplimentului la raportul de expertiză efectuat de expert M.C.M

•terenul în suprafaţă de 133 m.p., T 6, P 41, categoria păşune situat în extravilanul satului V.M. înscris în titlul de proprietate nr. 171939/29.11.1996, cu vecinătăţi la nord C.I. şi C.M., la sud DE 148, la est DE 656, la vest TF 43 rezervă primărie, identificat în varianta III a suplimentului la raportul de expertiză efectuat de expert M.C.M

•terenul în suprafaţă de 240 m.p., T 13 – P 373/1, categoria  arabil situat în extravilanul satului V.M. înscris în titlul de proprietate nr. 171939/29.11.1996, cu vecinătăţi la nord C.M., la est J.M., la sud DCL, la vest I.A., identificat în varianta III a suplimentului la raportul de expertiză efectuat de expert M.C.M.

•terenul în suprafaţă de 579 m.p., T 13, P 373/2, categoria  alte terenuri neagricole situat în extravilanul satului V.M. înscris în titlul de proprietate nr. 171939/29.11.1996, cu vecinătăţi la nord F.I., la est J.M., la sud C.M., la vest I.A., identificat în varianta III a suplimentului la raportul de expertiză efectuat de expert M.C.M

Obligă pârâţii C.I., C.M.  în solidar la plata către reclamantă a sumei de 472, 5 lei reprezentând cheltuieli de judecată constând în taxe de timbru şi onorariu expert.

Obligă pârâtul C.M. la plata către reclamantă a sumei de 472, 5 lei reprezentând cheltuieli de judecată constând în taxe de timbru şi onorariu expert.

Compensează cheltuielile de judecată efectuate de către părţi constând în onorariu avocat.

În baza art. 50 ind. 2 din O.U.G.  51/2008 obligă reclamanta la restituirea către stat a sumei de 122, 61 de lei reprezentând cotă parte din suma acordată cu titlul de ajutor public judiciar prin încheierea din data de 23.02.2012.

În baza art. 50 ind. 2 din O.U.G.  51/2008 obligă pârâţii  C.I., C.M. la restituirea către stat a sumei de 122, 61 de lei reprezentând cotă parte din suma acordată cu titlul de ajutor public judiciar prin încheierea din data de 23.02.2012.

În baza art. 50 ind. 2 din O.U.G. 51/2008 obligă pârâţii  C.M., C.M. la restituirea către stat a sumei de 122, 61 de lei reprezentând cotă parte din suma acordată cu titlul de ajutor public judiciar prin încheierea din data de 23.02.2012.”

 Pentru a pronunţa sentinţa civilă de mai sus instanţa de fond a reţinut următoarele:

„La data de 24.11.1980 a decedat C.M., născută la data de 17.05.1909 cu ultimul domiciliu în F. astfel cum rezultă din certificatul de deces seria DS nr. 954046/25.11.1980, fila 23.

Din actele de stare civilă depuse la dosarul cauzei la data decesului lui C.M., reiese faptul că moştenitorii defunctei erau C.I., C.M. şi C.A. in calitate de descendenţi de gradul I.

Potrivit dispoziţiilor art. 676 Cod civil,  rudele succed până la al doisprezecelea grad inclusiv, pe cale de consecinţă vocaţie succesorală la moştenirea defunctei aveau C.I., C.M. şi C.A. toţi în calitate de descendenţi de gradul I.

În temeiul dispoziţiilor art. 651 Cod civil „succesiunile se deschid prin moarte”, astfel că instanţa va constata că la data de 24.11.1980 s-a deschis  succesiunea defunctei C.M..

La data de 28.04.1987 a decedat C.A.  la moştenirea acestuia venind soţia supravieţuitoare D.M. (certificat de căsătorie f. 7) şi fiul C.V.. La data de 16.08.1996 a decedat C.V. fiind emis certificatul de moştenitor nr. 5/14.04.2009 (f. 6), moştenitoarea lui fiind D.M.. Astfel, la moştenirea defunctei C.M. vine prin retransmitere D.M..

La data de 04.06.2000 a decedat C.I. (certificat deces f. 28) la moştenirea defunctei C.M. venind prin retransmitere copii acestuia C.I. (certificat naştere f. 25) şi C.M. (certificat naştere f. 24).

Potrivit art. 686 Cod civil nimeni nu este obligat a face acceptarea unei moşteniri ce i se cuvine, rezultând din aceasta că succesibilul are un drept de opţiune putând accepta succesiunea sau putând renunţa la aceasta în termenul de prescripţie de 6 luni de la data deschiderii succesiunii (art. 700 alin. 1  Cod civil dreptul de a accepta succesiunea se prescrie într-un termen de 6 luni de la deschiderea succesiunii).

În ceea de priveşte acceptarea succesiunii aceasta poate avea un caracter expres, succesibilul însuşindu-şi calitatea de erede printr-un înscris autentic sau sub semnătură privată, sau tacit, când eredele face un act ori fapt pe care nu îl putea săvârşi decât în calitatea sa de moştenitor şi din care rezultă neîndoielnic intenţia sa de acceptare a moştenirii (art. 689 Cod civil).

Acceptarea succesiunii după C.M. s-a făcut în mod tacit, fapt necontestat de către nici una dintre părţi.

Astfel, moştenitori legali cu vocaţie succesorală concretă la moştenirea lăsată de defuncta C.M. sunt: reclamanta D.M. în calitatea de moştenitoare a lui C.V. prin retransmitere de la acesta având o cotă succesorală de 1/3, pârâţii C.I., C.M. în calitate de descendenţi ai lui C.I. prin retransmitere de la acesta având împreună o cotă succesorală de 1/3 pe tulpină, pârâtul C.M. în calitate de descendent de gradul I având o cotă succesorală de 1/3.

În ceea ce priveşte masa succesorală rămasă de pe urma defunctei C.M., instanţa constată că aceasta se compune din 3 ha şi 2419 m.p. teren situat în extravilanul satului V.M. şi 0675 m.p. teren situat în intravilanul satului V.M. înscrise în Titlul de proprietate nr. 171939/29.11.1996. Instanţa mai reţine şi faptul că acest titlu a fost eliberat pe numele lui C.I., C.M., C.V. în calitate de moştenitori ai lui C.M.C., partajul putându-se efectua doar între persoanele menţionate pe titlu ori moştenitorii acestora.

Instanţa nu va reţine solicitarea apărătorului pârâţilor privind excluderea de la masa succesorală a suprafeţei de teren de 675 mp situaţi în intravilan întrucât, faptul că pe acest teren este edificată o construcţie ce face obiectului cererii reconvenţionale (disjunse prin încheiere din data de 7 martie 2011) nu este un argument de natură a duce la nereţinerea acestei suprafeţe de teren în masa succesorală. Astfel, această suprafaţă de teren figurează pe titlul de proprietate emis pe numele moştenitorilor defunctei şi potrivit art. 728 Cod civil nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune.

Potrivit art. 728 Cod civil şi 6731 si urm. Cod proc.civ., văzând şi dispoz. art. 6739 si 67310 alin. 4 C.proc.civ., instanţa va dispune ieşirea părţilor din indiviziune cu privire la terenurile reţinute în masa succesorală, prin atribuirea bunurilor în deplină proprietate şi posesie părţilor, potrivit variantei III a suplimentului la raportul de expertiză efectuat de expert M.C.M.

Pentru a alege această variantă de lotizare instanţa a avut în vedere opţiunile exprimate de părţi (reclamanta a solicitat lotizarea conform variantei I la supliment iar pârâţii conform variantei III la supliment sau în caz contrar conform variantei 1 a raportului iniţial), criteriul posesiei şi mărimea cotelor părţi. Astfel, întrucât în prezent reclamanta locuieşte în casa situată pe terenul în suprafaţă de 675 m.p., T 25, P 37 din intravilanul satului V.M., astfel cum rezultă din depoziţia martorilor F.M. (f. 144) şi B.V., instanţa s-a oprit asupra acestei variante de lotizare potrivit căreia acest teren îi revine în exclusivitate.

De asemenea, potrivit variantei III a suplimentului la raportul de expertiză terenul în suprafaţă de aproximativ 550 m.p. despre care reclamanta a arătat că l-a vândut prin act sub semnătură privată către D.I. şi A. (aspecte confirmare de pârâţi şi susţinute de înscrisurile depuse la filele 161 şi urm.) revine în lotul reclamantei.

Instanţa nu va avea în vedere varianta I la supliment solicitată de către reclamantă întrucât pe de o parte, prin atribuirea în natură nu se creează un echilibru şi în ceea ce priveşte dreptul valoric al celor trei tulpini, lotul propus pentru reclamantei fiind substanţial mai valoros ca celelalte două (lot 1- 11888, 34, lot 2 – 7170 lei şi lot. 3 – 4683, 33 lei) iar pe de altă parte, sunt atribuite în lotul reclamantei atât terenul intravilan – solicitat de către toate părţile – cât şi jumătate din terenul extravilan T 62, P 1479/58 – singurul din cele situate în extravilan solicitat de către toate părţile -.

Astfel, instanţa apreciază că, pentru egalizarea loturilor sub aspect valoric şi pentru o echitabilă împărţire în natură, varianta III din raport răspunde tuturor exigenţelor întrucât, propune atribuirea terenului intravilan către reclamantă potrivit criteriului posesie precum şi a suprafeţei de teren ce se susţine că a fost vândută de către aceasta, revenind pârâţilor în mod egal conform cotelor părţi restul suprafeţei de teren situată în  T 62, P 1479/58 (singura despre care părţile au afirmat că prezintă interes sub aspectul faptului că permite edificarea de locuinţe după rezolvarea problemei utilităţilor).

Instanţa nu s-a oprit asupra primei variante indicate de către expert în cuprinsul raportului iniţial întrucât, terenul intravilan în suprafaţă relativ mică (675 m.p) este excesiv fărămiţat în trei loturi (fiecare de 225 m.p.) construcţia identificată sub denumirea de C 2 figurând atât pe suprafaţa atribuită lotului 2 cât şi pe suprafaţa atribuită lotului 1. Mai mult, deschiderea la stradă  a celor trei loturi nu permite edificarea de construcţii prin raportare la normativele existente în acest sens.

Prin urmare, instanţa va dispune ieşirea părţilor din indiviziune şi formarea de loturi potrivit variantei III la suplimentul din raport, conform dispozitivului (instanţa având în vedere lotizarea efectuată de către expert în cuprinsul tabelului aflat la fila 184 unde sunt înscrise terenurile ce vor fi atribuite părţilor precum şi dreptul valoric al fiecărui lot)

Instanţa mai reţine faptul că, potrivit concluziilor raportului de expertiză tehnică judiciară efectuat în cauză, valoarea masei de partaj este de 25522, 60 lei, cota valorică a fiecărei tulpini fiind de 8507, 53 de lei.

Având în vedere dreptul valoric al fiecărei părţi, instanţa va obligă reclamanta D.M.  la plata unei sulte în valoare de 1800, 61 de lei către lotul 2 compus din C.I., C.M., precum şi la plata unei sulte în valoare de 343, 03 de lei către lotul 3 respectiv C.M..

Având în vedere prevederile art. 274 Cod procedură civilă, precum şi faptul că acţiunea de partaj profită tuturor părţilor, fiecărei părţi revenindu-i obligaţia de a suporta cheltuielile de judecată potrivit cu cota parte ce i se cuvine din masa succesorală, va obliga pârâţii C.I., C.M.  în solidar la plata către reclamantă a sumei de 472, 5 lei precum şi pârâtul C.M. la plata către reclamantă a sumei de 472, 5 lei reprezentând cheltuieli de judecată constând în taxe de timbru şi onorariu expert. Instanţa a avut în vedere faptul că reclamanta a achitat în total suma de  1417, 54 de lei din care suma de 602, 84 lei reprezentând taxe de timbru şi timbru judiciar (230lei, f. 35, 367, 83 lei f. 149, 5 lei t.j.) iar suma de 814, 7 lei reprezentând onorariu expert (500 lei – f. 61, 64, 70 de lei f. 163, 250 de lei f. 202)

Compensează cheltuielile de judecată efectuate de către părţi constând în onorariu avocat.

Întrucât conform prevederilor art. 50 ind. 2 din O.U.G. 51/2008 în situaţia în care, prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, beneficiarul ajutorului public dobândeşte bunuri sau drepturi de creanţă a căror valoare, respectiv cuantum, depăşeşte de 10 ori cuantumul ajutorului public acordat, acesta este obligat să restituie ajutorul public. Procedura de restituire este cea prevăzută la cap. III din prezenta ordonanţă de urgenţă, ţinând cont de faptul că, suma acordată cu titlu de ajutor public judiciar profită tuturor părţilor în cazul unei partaj, fiecărei părţi revenindu-i obligaţia de a suporta cheltuielile de judecată potrivit cu cota parte ce i se cuvine din masa succesorală, observând că fiecare parte a primit în lot bunuri ce depăşesc cuantumul ajutorului public acordat, instanţa va oblige fiecare parte la restituirea către stat a sumei de 122, 61 de lei reprezentând cotă parte din suma acordată cu titlul de ajutor public judiciar prin încheierea din data de 23.02.2012.”

Împotriva sentinţei civile nr. 2670 din 02.03.2013 a Judecătoriei Bacău pronunţată în dosarul 6555/180/2010 au declarat recurs reclamanta D.M. şi pârâţii C.M., C.I., C.M..

I. Prin recursul declarat de reclamanta D.M. s-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii pronunţată de instanţa de fond şi reţinerea cauzei spre rejudecare efectuarea unei noi lotizări.

În motivarea recursului se arată că a solicitat atribuirea în lotul său a terenurilor prevăzute în varianta 1 dar cererea a fost admisă doar în parte. Astfel a fost inclusă suprafaţa de 675 m.p. teren pe care se află imobilul casă în care a locuit şi pe care l-a stăpânit dintotdeauna. În afară de această suprafaţă de teren a mai solicitat conform suplimentului la raportul de expertiză şi suprafaţa de 2722 m.p. din T.P., P.1479/58. Această parcelă de teren este situată la pct. ”Cărămidărie” şi are o suprafaţă foarte mare fiind uşor partajabilă în natură. Chiar instanţa de fond reţine în considerentele hotărârii că acest teren este comod partajabil în natură, iar o parte din aceasta, 550 m.p., l-a înstrăinat. În condiţiile în care terenul de la pct. ”Cărămidărie” ar fi partajat doar în două loturi atribuite celor 2 pârâţi această variantă de lotizare ar fi o sursă permanentă de certuri şi neînţelegeri, litigii cu cei cărora le-a înstrăinat cei 550 m.p. În varianta solicitată de ea nu s-ar crea un dezechilibru valoric. Precizează că a solicitat ca toate celelalte terenuri să fie atribuite celor doi pârâţi iar în această variantă nu se mai pune problema valorii loturilor deoarece această variantă ar fi favorabilă pârâţilor. De asemenea în varianta solicitată de ea s-ar evita fărămiţarea excesivă a terenurilor aşa cum rezultă din lotizarea făcută de instanţa de fond.

De asemenea în varianta stabilită de instanţă valoarea lotului recurentei-reclamante este mai mare astfel încât urmează să achite sultă către ceilalţi pârâţi iar dezechilibrul valoric de care vorbeşte instanţa de fond nu ar fi în avantajul niciunei părţi. Nu se poate reţine că i s-ar crea o situaţie mai bună prin atribuirea în lotul ei a suprafeţei de 675 m.p. pe care se află casa. Ea a fost singura care a stăpânit casa şi terenul aferent de 675 mp şi este normal să-i fie atribuite ei şi nu altcuiva.

În drept îşi întemeiază recursul pe dispoziţiile art.304 pct. 7,8,9 din Cod Procedură Civilă.

Recurenţii–pârâţi au depus întâmpinare la dosar prin care solicită respingerea recursului, întrucât prin lotizarea făcută s-a creat o echitate între moştenitori.

II. Prin recursul declarat de C.M., C.I., C.M. s-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii pronunţată de instanţa de fond şi reţinerea cauzei spre rejudecare şi efectuarea unei noi lotizări.

În motivarea recursului se arată că la atribuirea terenurilor instanţa nu a observat care a fost opţiunea lor, a pârâţilor cu privire la suprafeţele de 240 mp, identificată prin T 13, P 373/1 şi de 579 mp identificată prin T 13 P 373/2 (în fapt acestea formând un singur trup) în sensul de a fi atribuite pârâţilor C.M. şi C.I., respectiv lotului nr.2 (conform posesiei actuale) şi nu cum au fost atribuite, respectiv lotului nr.3, pârâtului C.M.

Ca urmare solicită instanţei de recurs să modifice sentinţa în sensul înţelegerii lor, care se regăseşte şi în concluziile puse prin acelaşi avocat, pe care l-au angajat împreună, tocmai pentru că nu au nici o neînţelegere între ei. Concluziile se află în dosarul instanţei de fond şi în formă scrisă.

Mai precizează recurenţii pârâţi că sentinţa recurată are şi câteva erori materiale, cum ar fi cele de la terenurile trecute în lotul nr.2, respectiv pentru suprafaţa de 900 mp, la E apare vecin J.M. în loc de D.M. iar pentru suprafaţa de 4.725 mp la V apare numai D.M. în de aceasta şi Drum.

În recurs nu s-au administrat probatorii noi.

Tribunalul a dispus introducerea în cauză în calitate de moştenitori ai defunctului C.M.  pe  C.T., soţia supravieţuitoare, C.M., nepot, fiul lui I. şi C.I., fiul lui I., nepoţi de frate.

Analizând actele şi lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs reţine următoarele:

Conform dispoziţiilor art. 741  din Codul Civil din anul 1865 atribuirea la partaj către fiecare parte, pe cât se poate, a aceleaşi cantităţi de mobile, de imobile, de drepturi sau de creanţe de aceeaşi natură şi valoare, evitându-se îmbucătăţirea peste măsură a imobilelor şi diviziunea exploataţiunilor.

 Conform dispoziţiilor art. 6739 Cod de procedură civilă ,,la formarea şi atribuirea loturilor, instanţa ţine seama, după caz, şi de acordul părţilor, mărimea cotei-părţi ce se cuvine fiecăreia ori masa bunurilor de împărţit, natura bunurilor, domiciliul şi ocupaţia părţilor, faptul că unii dintre coproprietari, înainte de a se cere împărţeala, au făcut construcţii, îmbunătăţiri cu acordul coproprietarilor sau altele asemenea „. Iar conform  dispoziţiilor art. 6735 alin.2 Cod de procedură civilă instanţa va face împărţeala în natură.

Varianta nr. III de lotizare din suplimentul la raportul de expertiză respectă cel mai mult principiile şi criteriile enunţate mai sus. Această variantă are în vedere posesia terenului  de 675 mp şi a casei situată pe acest teren de către  recurenta-reclamantă, evitarea fărâmiţării terenurilor, solicitările părţilor (terenul din intravilan şi terenul extravilan T 62, P 1479/58  fiind singurele solicitate de către toate părţile).

Susţinerile recurentei-reclamante referitoare la necesitatea atribuirii suprafeţei de 2722mp din T62 P1479/58 pentru evitarea unor litigii ulterioare, întrucât în această suprafaţă este inclusă  suprafaţa de 550 mp vândută deja de recurenta-reclamantă, sunt nefondate pentru că în lotul recurentei-reclamante este inclusă suprafaţa de teren vândută. De altfel, prin concluziile puse de către apărătorul reclamantei la instanţa de fond, acesta arată că este de acord cu suplimentul nr. 3 la raportul de expertiză. 

În ceea ce priveşte recursul declarat de recurenţii-pârâţi Tribunalul reţine că prin schimbarea loturilor nr. 2 şi 3 în ceea ce priveşte atribuirea suprafeţelor de 240 m.p., T 13 – P 373/1 şi 579 m.p., T 13, P 373/2 nu se schimbă componenţa lotului nr. 1 şi are în vedere solicitările celor care au primit loturile nr. 2 şi 3.

În ceea ce priveşte erorile materiale indicate de recurenţii-pârâţi nu vor fi analizate de Tribunal întrucât părţile au posibilitatea analizării acestora  în  procedura îndreptării de eroare prevăzută de dispoziţiile art. 281 Cod de procedură civilă.

Faţă de cele reţinute mai sus Tribunalul, având în vedere dispoziţiile art. 312 alin 1 şi 3 Cod de procedură civilă, art. 3041 Cod de procedură civilă, urmează să respingă recursul recurentei-reclamante şi să admită recursul recurenţilor–pârâţi C.I., C.M. şi C.M., să modifice în parte sentinţa civilă recurată cu privire la componenţa loturilor 2 şi 3 şi cu privire la valoarea sultelor datorate de reclamantă, în sensul că :

Scoate din lotul nr.3 atribuit lui  C.M. :

- terenul în suprafaţă de 240 m.p., T 13 – P 373/1, categoria  arabil situat în extravilanul satului V.M. înscris în titlul de proprietate nr. 171939/29.11.1996, cu vecinătăţi la nord C.M., la est J.M., la sud DCL, la vest I.A., identificat în varianta III a suplimentului la raportul de expertiză efectuat de expert M.C.M

- terenul în suprafaţă de 579 m.p., T 13, P 373/2, categoria alte terenuri neagricole situat în extravilanul satului V.M. înscris în titlul de proprietate nr. 171939/29.11.1996, cu vecinătăţi la nord F.I., la est J.M., la sud C.M., la vest I.A., identificat în varianta III a suplimentului la raportul de expertiză efectuat de expert M.C.M

Completează lotul nr.2 atribuit lui C.I., C.M. cu :

- terenul în suprafaţă de 240 m.p., T 13 – P 373/1, categoria  arabil situat în extravilanul satului V.M. înscris în titlul de proprietate nr. 171939/29.11.1996, cu vecinătăţi la nord C.M., la est J.M., la sud DCL, la vest I.A., identificat în varianta III a suplimentului la raportul de expertiză efectuat de expert M.C.M

- terenul în suprafaţă de 579 m.p., T 13, P 373/2, categoria alte terenuri neagricole situat în extravilanul satului V.M. înscris în titlul de proprietate nr. 171939/29.11.1996, cu vecinătăţi la nord F.I., la est J.M., la sud C.M., la vest I.A., identificat în varianta III a suplimentului la raportul de expertiză efectuat de expert M.C.M.

Va obliga reclamanta D.M. la plata unei sulte în valoare de 1473 de lei către lotul 2 compus din C.I., C.M.

Obligă reclamanta D.M. la plata unei sulte în valoare de 670,63 de lei către lotul 3 respectiv C.M.

Urmează să menţină celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate.

În temeiul dispoziţiilor art. 274 Cod de procedură civilă urmează să oblige recurenta-reclamantă să plătească recurenţilor – pârâţi, raportat la cota sa parte, suma de 333 lei cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariul de avocat, având în vedere că recursul recurentei-reclamante a fost respins. Pentru celelalte cheltuieli suportate de recurenţii-pârâţi nu se poate reţine culpa recurentei-reclamante.

Domenii speta