Plangere contraventionala

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA MĂCIN JUDEŢUL TULCEA

SENTINŢA  CIVILĂ  NR. 384

Şedinţa publică din 27 mai 2016

Instanţa constituită din:

Preşedinte:

Grefier:

I N S T A N Ţ A :

Asupra procesului civil de faţă,

Prin plângerea formulată şi înregistrată la această instanţă sub nr. …. din 31.03.2016, urmare declinării  competenţei de către Judecătoria Tulcea  prin sentinţa civilă nr.3782/15.12.2015,  petentul …. a solicitat anularea procesului-verbal de contravenţie seria CP nr. 7349914/1.07.2015, încheiat de Inspectoratul Judeţean de Poliţie Tulcea. 

Din actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine în fapt următoarele:

Prin procesul-verbal de constatarea a contravenţiei seria CP nr. 7349914/1.07.201 petentului i-a fost aplicată  sancţiunea contravenţională în sumă de 630 lei  pentru săvârşirea contravenţiei prev. de art. 121 alin.1 din R.A. a  O.U.G. 195/2002. 

În fapt, s-a reţinut că în data de 10.07.2015, orele 09:08, pe DE 87 km. 115 în loc. Văcăreni,  jud. Tulcea petentul a fost surprins de aparatul radar Autovision hard 31 M, montat pe autospeciala cu nr. de înmatriculare MAI – 34622 hard 31M, pe în timp ce conducea autoturismul marca Audi Q 7  cu nr. de înmatriculare **** cu viteza de 81 Km/h. 

Prin plângerea de faţă petentul a solicitat anularea procesului verbal ce i-a fost încheiat, pe motiv că situaţia de fapt reţinută nu este reală.

Intimatul a depus la dosar întâmpinare în care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată şi menţinerea procesului-verbal de contravenţie ca temeinic şi legal. Întâmpinarea a fost însoţită de raportul agentului de poliţie care a încheiat procesul verbal de contravenţie, copia buletinului de verificare metrologică a aparatului radar cu care  s-a efectuat măsurarea vitezei, nr. BBSC-02.01-1212/8.04.2015, atestatul de operator radar nr.80351/26.03.2010  vizat pe anul 2015  al  agentului constatator, care atestă faptul că acesta este autorizat  să desfăşoare astfel de activităţi, precum şi CD-ul conţinând înregistrarea de către aparatul radar a autoturismului condus de petent, înscrisurile solicitate aflându-se la dosarul Judecătoriei Tulcea  la filele 19-26.

Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei contestat, instanţa reţine că acesta a fost încheiat cu respectarea dispoziţiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.

Sub aspectul temeiniciei, instanţa reţine că deşi O.G. nr.2/2001 nu cuprinde dispoziţii exprese cu privire la forţa probantă a actului de constatare a contravenţiei, din economia textului -art. 34- rezultă că procesul-verbal contravenţional face dovada deplină a situaţiei de fapt şi a încadrării în drept până la proba contrară.

Instanţa are în vedere dispoziţiile Ordinului Biroului Român  de Metrologie Legală nr. 187/2009 privind aprobarea Normei de Metrologie Legală NML 021-05 conform cărora utilizarea cinemometrelor trebuie să fie efectuată de către operatori calificaţi, cinemometrele trebuie să fie verificate metrologic, iar înregistrările efectuate cu ajutorul cinemometrelor trebuie să cuprindă cel puţin următoarele: data şi ora la care a fost efectuată măsurarea; valoarea vitezei măsurate; sensul de deplasare a autovehiculului; viteza reţinută şi  imaginea autovehiculului, din care să poată fi pus în evidenţă numărul de înmatriculare al acestuia.

Văzând aceste dispoziţii legale, instanţa constată că, în cauză, au fost respectate cerinţele prescrise de Norma de Metrologie Legală NML 021-05 iar înregistrarea autoturismului contestatorului are forţă probantă şi constituie mijloc de probă în accepţiunea legii.

Din înscrisurile depuse rezultă că aparatul radar utilizat era verificat în termenul de valabilitate iar agentul de poliţie era autorizat a utiliza aparatura radar şi a acţionat  în timp ce se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu.

 Din CD-ul aflat la dosar (fila 26), rezultă cu claritate autoturismul condus de petent, numărul de înmatriculare şi viteza de deplasare, dar şi împrejurarea că autoturismul surprins de aparatul radar circula în interiorul localităţii,  aspecte ce concordă întru-totul cu situaţia de fapt reţinută în procesul verbal de contravenţie.

Referitor la vitezele maxime admise, acestea sunt prevăzute de art. 49 din O.U.G. nr. 195/2002 rep.: pe drumurile expres sau pe cele naţionale europene (E) - 100 km/h; în localităţi - 50 km/h. Această din urmă limită de viteză ar fi trebuit să fie respectată de contestator, având în vedere că a fost surprins de aparatul radar în interiorul localităţii.

Faţă de jurisprudenţa Curţii EDO, instanţa consideră că, într-adevăr, prin asimilarea procedurii contravenţionale celei penale, „acuzatul” beneficiază de prezumţia de nevinovăţie, statuată de art. 6 din Convenţia EDO, dar aşa cum prezumţia de veridicitate şi legalitate a procesului-verbal de contravenţie nu are caracter absolut, nici cea a nevinovăţiei nu are acest caracter. Aplicarea jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului în materia prezumţiilor poate fi privită doar din perspectiva nuanţată a invocării sarcinii probaţiunii, în raport de modalitatea în care a fost întocmit procesul-verbal de contravenţie,  instanţa europeană, prin jurisprudenţa sa, permiţând  valorificarea prezumţiilor, însă în limite rezonabile.

 În măsura în care organul constatator a dovedit prin probe că fapta ilicită reţinută în sarcina contestatorului a fost săvârşită de către acesta, nu mai operează în beneficiul contestatorului prezumţia de nevinovăţie, în vreme ce prezumţia de veridicitate a procesului-verbal poate fi invocată.

Astfel, conform jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată şi de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumţiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept şi nu sunt interzise de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanţa scopului urmărit, dar şi respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franţa, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga Taxi Aktiebolag şi Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).

Forţa probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanţa fiecărui mijloc de probă, însă instanţa are obligaţia de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează şi apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franţa, hotărârea din 7 septembrie 1999).

În analiza principiului proporţionalităţii, trebuie observat că dispoziţiile O.U.G. nr. 195/2002 au drept scop asigurarea desfăşurării fluente şi în siguranţă a circulaţiei pe drumurile publice, precum şi ocrotirea vieţii, integrităţii corporale şi a sănătăţii persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecţia drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietăţii publice şi private. 

Persoana sancţionată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă şi să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situaţia de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfăşurare al evenimentelor, iar sarcina instanţei de judecată este de a respecta limita proporţionalităţii între scopul urmărit de autorităţile statului de a nu rămâne nesancţionate acţiunile antisociale prin impunerea unor condiţii imposibil de îndeplinit şi respectarea dreptului la apărare al persoanei sancţionate contravenţional (cauza Anghel v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).

Prin urmare, procesul verbal de contravenţie se bucură de prezumţia relativă de veridicitate şi autenticitate, care nu contravine prevederilor Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, în măsura în care instanţa de judecată îi asigură contravenientului condiţiile specifice de exercitare a dreptului de acces la justiţie şi a dreptului la un proces echitabil, în sensul dreptului european.

În lumina acestor principii, instanţa constată că săvârşirea faptei reţinută în sarcina petentului  a fost constatată atât prin propriile simţuri ale organelor de poliţie, cât şi prin mijlocul tehnic omologat şi verificat metrologic, potrivit dispoziţiilor art. 6 pct. 20 din OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, acesta fiind dispozitivul destinat măsurării vitezei (aparatul radar), a cărui documentaţie a fost depusă la dosar.

Or, în litigiul dedus judecăţii, între procesul-verbal de contravenţie şi documentele depuse de intimată există o legătură indisolubilă, în sensul că acesta se coroborează, pentru mai sus motivele arătate.

Prin urmare, având în vedere dispoziţiile legale evocate şi situaţia de fapt reţinută, instanţa apreciază că probele administrate nu au fost de natură să răstoarne prezumţia de veridicitate şi legalitate a procesului-verbal de contravenţie contestat, ci, dimpotrivă, că acestea conduc la concluzia reţinerii vinovăţiei contestatorului în săvârşirea contravenţiei pentru care a fost sancţionat.

De asemenea, instanţa are în vedere prevederile art. 5 alin.5 din OG nr.2/2001 potrivit cărora sancţiunea stabilită trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite, apreciind că în speţa de faţă aceste dispoziţii  nu au fost încălcate, sancţiunea amenzii contravenţionale în sumă de 630  lei aplicată petentului  fiind proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite de acesta, în condiţiile în care acesta a depăşit cu 31 km./h. limita maximă legală de viteză.

Pentru aceste motive, instanţa urmează să menţină dispoziţiile procesului-verbal şi, în consecinţă, să respingă plângerea contravenţională formulată, ca neîntemeiată.

Domenii speta

Spete similare