Pretenţii- respinge cererea

Sentinţă civilă 543 din 21.06.2016


Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei M. la data de …. sub nr……, reclamantul P.E., în contradictoriu cu pârâţii A.M. şi Publicaţia „…..”, a solicitat instanţei pronunţarea unei hotărâri, prin care să dispună obligarea pârâţilor la plata în solidar a sumei de 200.000 euro, cu titlu de daune morale şi la publicarea hotărârii de admitere a acestei acţiuni în publicaţia „……” şi  pe cheltuiala acestora, într-un ziar central, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că este primarul oraşului M. şi de mai multă vreme în ziarul „……” au fost publicate mai multe articole semnate de pârâta A.M., în care au fost făcute afirmaţii calomnioase la adresa sa.

Astfel, reclamantul a susţinut că în numărul ….. al ziarului sus-menţionat, în cadrul articolului intitulat  „M - un oraş plin de ilegalităţi” au fost făcute afirmaţiile „primarul acestui oraş i-a mânjit aproape pe toţi, i-a cumpărat ca pe vite de la oborul care nu mai există, pentru ca l-a distrus şi pe ăla...”, etc., făcându-se totodată afirmaţii calomnioase cu privire la o pretinsă nelegală retrocedare a terenului în suprafaţa de 2,5 ha teren şi a casei din M str. …….

Cu privire la această retrocedare, reclamantul a arătat faptul că afirmaţiile sunt nereale.

A mai arătat reclamantul, că s-a mai afirmat în acelaşi ziar faptul că el ar fi intervenit la proprietarul reţelei de distribuţie C, în scopul de a împiedica distribuirea numărului 6 al publicaţiei menţionate, ocazie cu care  pârâtul a adresat un memoriu ziarului O.P., acesta fiind publicat în nr. din …… – citând din ziarul O.P. din …...

Reclamantul a arătat că ingerinţa incriminată de art.10 al.2 din Convenţie corespunde unei nevoi sociale imperioase, însă, astfel cum s-a stabilit în jurisprudenţa Curţii, se impune a se verifica dacă o astfel de limitare se conciliază cu libertatea de exprimare.

A apreciat reclamantul că trebuie amintită jurisprudenţa constantă a Curţii, conform căreia, pentru aprecierea existentei unei necesităţi sociale imperioase, care să justifice existenta unei ingerinţe în exercitarea libertăţii de exprimare, este necesar să se facă distincţia clară între fapte şi judecăţi de valoare, iar dacă materialitatea primelor poate fi dovedită, cele din urmă nu pot fi supuse unei probări a exactităţii lor [a se vedea, de exemplu, hotărârile „D H” şi „G”; împotriva B şi H împotriva L, Cererea nr. 57.313/00 (dec.) din 3 aprilie 2003].

În continuare, a susţinut reclamantul că nu este mai puţin adevărat că şi o judecată de valoare se poate dovedi excesivă, dacă este lipsită de orice fundament de fapt, arătând că în speţă, pârâtul a făcut în articolele menţionate afirmaţii din care rezultă că a săvârşit fapte penale, sau alte fapte reprobabile, incompatibile cu calitatea sa de primar. Mai susţine reclamantul că pârâtul s-a referit la fapte concrete nereale şi a adus acuzaţii ferme, care depăşesc limitele unei judecaţi de valoare, fiind depăşite limitele libertăţii de exprimare şi că prin fapta sa culpabilă, pârâtul i-a adus grave prejudicii de imagine, apreciind astfel îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale şi menţionând că în doctrină şi practică, s-a admis posibilitatea reparării prin mijloace materiale a prejudiciilor pentru atingeri aduse drepturilor personale nepatrimoniale, în speţă la imagine şi reputaţie.

A solicitat reclamantul ca instanţa să constate că toate afirmaţiile calomnioase făcute la adresa sa nu au ca suport lupte politice locale (afirmaţii care pot fi limitate şi în cadrul acestor lupte politice), nefiind făcute în timpul campaniei electorale pentru alegerea primarului oraşului M, scopul vădit al acestora fiind denigrarea sa ca primar şi ca simplu individ.

A precizat reclamantul că pentru angajarea răspunderii civile delictuale se cer a fi întrunite cumulativ următoarele condiţii: existenţa unui prejudiciu; existenţa unei fapte ilicite; existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu şi vinovăţia celui care a cauzat prejudiciul.

Cu privire la fapta ilicită, a precizat reclamantul că aceasta o constituie afirmaţiile nefondate şi calomnioase făcute la adresa sa.

Sub aspectul raportului de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciul moral suferit, a precizat reclamantul că acesta rezultă din însăşi fapta ilicită, întrucât  urmare acesteia, i s-a cauzat un prejudiciu moral constând în lezarea dreptului la demnitate, imagine, etc.

Referitor la vinovăţie, a precizat reclamantul că pârâtul este autorul afirmaţiilor calomnioase, fapte ilicite făcute la adresa sa, prin articolele publicate, apreciind că sunt aplicabile în speţă atât dispoziţiile art.30 din Constituţia României, conform cărora răspunderea civilă pentru informaţiile nereale aduse la cunoştinţa publicului revine autorului articolului, cât şi publicaţiei, dispoziţiile art. 10 (2) din CEDO, conform cărora exercitarea acestor libertăţi de opinie, ce comportă îndatoriri şi responsabilităţi, poate fi supusă unor formalităţi, condiţii, restrângeri sau sancţiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare într-o societate democratică, pentru (...) protecţia reputaţiei sau a drepturilor altora, precum şi dispoziţiile menţionate din Codul civil.

În continuare, a precizat reclamantul că vinovăţia comitentului este prevăzută în disp.art.1373 Cod civil, potrivit cărora comitentul este obligat să repare prejudiciul creat de prepuşii săi.

A mai precizat reclamantul, referitor la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, că aceasta a afirmat în repetate rânduri, exemplificând cu cauza Nilsen şi Johnsen c. Norvegiei, că afirmaţiile referitoare la fapte determinate, care sunt deci susceptibile de a fi probate, făcute în absenţa oricăror dovezi care să le susţină şi care nu sunt susţinute chiar de afirmaţiile părţii vătămate (reclamantul), nu se bucură de protecţia articolului 10. De asemenea, în cauza Pedersen şi Baadsgard c. Danemarcei, Curtea arată că va verifica dacă ziariştii au acţionat cu bună credinţă şi s-au conformat obligaţiei obişnuite care le incumbă de a verifica o declaraţie factuală. Această obligaţie semnifică faptul că trebuiau să se bazeze pe o bază factuală suficient de precisă şi fiabilă care să poată fi considerată ca proporţională cu natura şi forţa afirmaţiei lor, având în vedere că, cu cât afirmaţia este mai serioasă, cu atât baza factuală trebuie să fie mai solidă. De asemenea, în cauza Lingens c. Austriei, Curtea a subliniat faptul că atunci când afirmaţiile unui ziarist au caracterul unor judecăţi de valoare, al căror adevăr nu poate fi verificat, reprezentând opinii sau aprecieri personale ale indivizilor, acestea sunt protejate de art. 10 cu condiţia ca ele să se bazeze pe nişte fapte adevărate sau să fie susţinute de o argumentare logică a autorului lor, chiar şi o judecată de valoare se poate dovedi excesivă dacă este totalmente lipsită de o bază factuală (cauza Cumpănă şi Mazăre c. României, Pedersen şi Baadsgard c. Danemarcei).

A apreciat reclamantul că pentru a se bucura de protecţia art. 10 din CEDO, trebuie să existe o verificare corespunzătoare realizată de către ziarist înaintea redactării materialului, să existe fapte reale pe care s-au bazat acuzaţiile aduse de acesta, să existe buna credinţă a ziaristului şi acesta să respecte regulile de etică jurnalistică (cauza Gaudio c. Italiei).

A precizat reclamantul că, de altfel, chiar Curtea Europeană a drepturilor Omului a decis cu valoare de principiu, (Cauza Oztu c. Turquie din 28.09.1999, Recueil 1999-VI, parag.49 şi Leempoel şi S.A. ED. Cine Revue c/Belgique, parag.66, nepublicată, citate de CB. în Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, Comentariu pe articole, ediţia 2, pag. 813, paragraf 68) că dacă este adevărat că editorul nu se asociază întotdeauna, în mod obligatoriu, opiniilor exprimate în lucrarea sau articolul publicat, nu mai puţin, prin punerea la dispoziţia autorului a suportului publicării unui text, el participă la exerciţiul libertăţii de exprimare, astfel că indirect, editorul şi în acord cu autorul mai sus citat sau directorul publicaţiei, este ţinut de aceleaşi îndatoriri şi responsabilităţi pe care însuşi autorul şi le asumă prin difuzarea opiniilor sale publicului.

Pentru motivele arătate, reclamantul a solicitat admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată, obligarea pârâţilor în solidar la plata sumei de 200.000 euro cu titlu de daune morale, la plata cheltuielilor de judecată şi obligarea pârâţilor să publice hotărârea judecătoreasă de admitere a prezentei acţiuni în ziarul „….” şi într-un ziar central.

În drept, reclamantul şi-a întemeiat cererea pe următoarele dispoziţii legale: noul Cod civil : Titlul V - Apărarea drepturilor nepatrimoniale, Ocrotirea personalităţii umane, art. 252 - Orice persoană fizică are dreptul la ocrotirea valorilor intrinseci fiinţei umane, cum sunt viaţa, sănătatea, integritatea fizică şi psihică, demnitatea, intimitatea vieţii private, libertatea de conştiinţă, creaţia ştiinţifică, artistică, literară sau tehnică; Răspunderea pentru prejudiciul cauzat prin fapta proprie (art. 1357-1371). Art. 1357 noul Cod Civil, coroborat cu art. 1349 alin. (1) şi (2) consacră regula de principiu potrivit căreia obligaţia de a repara un prejudiciu cauzat altuia printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, se naşte direct şi nemijlocit în sarcina autorului acelei fapte; Dreptul la viaţa privată (art. 71); Dreptul la demnitate (art.72); Dreptul ta propria imagine (art.73); Răspunderea comitentului pentru prejudiciul cauzat prin faptele ilicite  delictuale  ale  prepusului  său  (art. 1373  noul  Cod  Civil); art.30 al.6 din Constituţie, Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine; art.10 CEDO. 1. Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie şi libertatea de a primi sau de a comunica informaţii sau idei fără amestecul autorităţilor publice (...). 2. Exercitarea acestor libertăţi, ce comporta îndatoriri şi responsabilităţi, poate fi supusă unor formalităţi, condiţii, restrângeri sau sancţiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare într-o societate democratică, pentru (...) protecţia reputaţiei sau a drepturilor altora, (...)”.

În susţinerea acţiunii, reclamantul a depus la dosarul cauzei publicaţiile la care a făcut referire în cererea de chemare în judecată, inclusiv publicaţia O.P. din ….. şi dovada de plată a taxei judiciare de timbru.

În dovedirea acţiunii, reclamantul a precizat că înţelege să se folosească de proba cu înscrisuri şi de interogatoriul pârâtei persoană fizică.

La data de …...2015, pârâta A.M. a formulat întâmpinare (filele ….), prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, întrucât răspunderea civilă delictuală îndeplineşte o funcţie reparatorie, reprezentând un mijloc de apărare a drepturilor subiective încălcate, iar nu un mijloc de a obţine câştiguri nemeritate, pentru următoarele motive:

A arătat pârâta, faţă de susţinerile reclamantului referitoare la  articolul intitulat „M – un oraş plin de ilegalităţi” cuprins în numărul ….. al publicaţiei „….”, că simpla precizare a acestuia, în sensul că pârâţii au folosit afirmaţii calomnioase,  fără a arăta în concret în ce constau acestea, prin care i-au fost lezate: dreptul la viaţa privată, dreptul la demnitate, precum şi dreptul la propria imagine, duc la concluzia că acţiunea este neîntemeiată, întrucât nu sunt întrunite cumulativ condiţiile enumerate în art. 1357 Cod civil, aplicabil în speţă.

A menţionat pârâta că, aşa cum subliniază şi reclamantul, pentru angajarea obligaţiei făptuitorului, de despăgubire a victimei prin repunerea ei în situaţia anterioară, este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: existenţa unui prejudiciu, comiterea unei fapte ilicite, stabilirea legăturii de cauzalitate dintre aceasta şi consecinţele dăunătoare produse şi vinovăţia făptuitorului.

În ceea ce priveşte fapta ilicită invocată de reclamant, în sensul că aceasta reprezintă afirmaţiile nefondate calomnioase făcute la adresa sa, de către pârâtă - ziarista A.M., s-a precizat că se poate observa, din simpla analiză a situaţiei expuse de reclamant, că nu rezultă faptul că pârâta i-a adus atingere drepturilor de care se simte lezat, ci, printr-un memoriu, a apelat la colegii jurnalişti pentru apărarea libertăţii de exprimare, întrucât, fără o explicaţie, sau fără un preaviz, reţeaua de distribuţie a presei „C” a încetat să mai distribuie ziarul local, iar surse din interiorul reţelei de distribuţie, arătau ca motiv real faptul că „ziarul a produs iritare la cele mai înalte niveluri ale administraţiei locale”. De altfel, redacţia care a publicat memoriul în O.P., a solicitat un punct de vedere, atât reclamantului, cât şi reţelei de distribuţie a presei.

A apreciat pârâta că, pentru a stabili, dacă această faptă a prejudiciat sau nu pe reclamant, trebuie analizate în prealabil implicaţiile conţinutului dreptului la liberă exprimare şi restricţiile impuse acestui drept în domeniul mass-media din perspectiva Convenţiei Europene a Drepturilor Omului - art.10 privind libertatea de exprimare.

A precizat pârâta că având în vedere, că cel mai adesea informaţiile se transmit prin presă, instanţa europeană a subliniat constant în jurisprudenţa sa că, din moment ce libertatea de expresie constituie unul din fundamentele esenţiale ale unei societăţi democratice, garanţiile acordate presei au o importanţă cu totul deosebită - cauza Linges c. Austriei. A mai apreciat pârâta că, dacă în virtutea rolului ei, presa are datoria efectivă de a alerta opinia publică atunci când deţine informaţii despre persoane publice, faptul de a pune direct în cauză persoane determinate, indicând numele şi funcţiile pe care le deţin, implică obligaţia de a furniza o bază factuală suficientă. Totodată, ţinând seama şi de împrejurarea că în jurisprudenţa Curţii Europene (Sabou şi Pîrcălab împotriva României) s-a admis, că libertatea de exprimare a ziariştilor presupune şi o posibilă doză de exagerare sau chiar de provocare privitoare la judecăţile de valoare pe care le formulează, şi în jurisprudenţa naţională se statuează ipoteza în care, cuvintele întrebuinţate de către autorul articolului nu au fost dintre cele mai plăcute, însă afirmaţiile nu se refereau la viaţa particulară a persoanei în cauză, ci la comportamentul şi atitudinea ei în desfăşurarea activităţii profesionale, acestea nu sunt de natură să atragă încălcarea art.8 din Convenţia Europeană a drepturilor omului (Trib. Vaslui, s.civ., dec. civ. definitivă nr.2012/R din 19 iunie 2012).

A precizat pârâta că, în ceea ce priveşte legătura de cauzalitate, care reprezintă o condiţie esenţială, de natură obiectivă, pentru angajarea răspunderii delictuale, se impune ca între prejudiciul produs şi faptul generator, să existe o legătură de la cauză la efect, astfel încât, din multitudinea împrejurărilor cauzale şi a condiţiilor să poată fi identificate acele acţiuni ori inacţiuni anterioare care au determinat în mod direct şi necesar producerea prejudiciului.

A considerat pârâta că nu există nicio faptă ilicită şi niciun prejudiciu moral, iar în lipsa probării acestui prejudiciu moral nu este întrunită nici această condiţie, iar absenţa acesteia elimină angajarea răspunderii delictuale cu privire la un pretins prejudiciu.

Referitor la vinovăţia reţinută de reclamant, a apreciat pârâta că şi această susţinere este neavenită arătând că pornind de la literatura juridică naţională, care defineşte culpa ca fiind atitudinea psihică a autorului faptei ilicite şi păgubitoare faţă de fapta respectivă şi faţă de urmările acestei fapte, în momentul săvârşirii acesteia, trebuie să se aibă în vedere dacă autorul articolului a acţionat cu bună credinţă şi s-a conformat obligaţiei obişnuite, care îi incubă de a verifica o declaraţie factuală.

A menţionat pârâta că în desfăşurarea activităţii, aceasta a avut în vedere practica constantă a Curţii, care a făcut distincţie între declaraţiile de fapt şi judecăţile de valoare, care statuează că existenţa faptelor poate fi demonstrată, în timp ce adevărul judecăţilor de valoare nu este susceptibil probaţiunii.

A mai menţionat pârâta în continuare, referitor la CEDO, că aceasta subliniază că, cerinţa de a dovedi adevărul unei judecăţi de valoare este imposibil de îndeplinit şi încalcă însăşi libertatea de opinie, care este o parte fundamentală a dreptului garantat de articolul 10 (a se vedea Jerusalem v. Austria, nr. 26958/95, § 42, ECHR 2001-II).

Consideră pârâta că nu sunt întrunite ingerinţele incriminate de art. 10 alin.2 CEDO, iar art.30 din Constituţia României şi art. 10 CEDO au fost respectate, nu au fost lezate valorile fundamentale, cum ar fi dreptul la reputaţie, demnitatea şi onoarea persoanei, drepturi la care face referire reclamantul, iar articolul menţionat nu face altceva, decât să arate situaţia de fapt, existentă în Oraşul M, situaţie redată, în baza unor informaţii credibile şi reale.

A subliniat pârâta, că instanţa europeană a stabilit, raportat la obligaţiile ce revin jurnaliştilor/ziariştilor, că aceştia trebuie să îşi exercite profesia cu bună credinţă, să ofere informaţii exacte şi demne de a fi considerate credibile, respectând întru totul deontologia profesională, Curtea afirmând că presa îşi poate îndeplini eficient funcţia socială doar prin respectarea anumitor limite, ce ţin mai ales de reputaţia altei persoane, drepturilor terţilor ori protejarea informaţiilor confidenţiale, misiunea jurnalistului fiind aceea de a comunica publicului doar probleme de interes general, ceea ce s-a şi întâmplat în cazul de faţă.

Pârâta şi-a întemeiat în drept cererea pe dispoziţiile art. 205-206 C.proc. civ., art.1357 şi urm. Cod civil şi art.10 CEDO.

În susţinerea cererii, pârâta a depus la dosarul cauzei următoarele înscrisuri, în copii certificate ca fiind conform cu originalul: bilet ieşire din spital privind pârâta, articol publicat în ziarul O.P. ro (2 file), contract de distribuţie nr.47 D/09.09.2014, încheiat între M.A. – persoană fizică autorizată şi S.C. C S.R.L. (2 file), anexa nr.1 la acest contract, notificare adresată directorului executiv al S.C. C S.R.L., (2 file); nr.263 – pagina 3, nr.278/2008  – prima pagină, nr.279, paginile 2 şi 3 şi nr.306 – pagina 8 din ziarul M, paginile 3, 5 şi 7 din ziarul „……”- septembrie 2014, nr.3/octombrie 2014 -2 file ale ziarului, 2 file ale ziarului „……” fără a se specifica numărul, nr.5/decembrie 2014 – prima, a treia şi a patra pagină  din ziarul „……”, pag.4 ianuarie 2015, pag.6,7,8 februarie 2015, nr.7/martie 2015 – pag.2-8, pag.6 –aprilie 2015, pag.6 – mai 2015, pag.3 –iunie 2015 (filele36-89 –vol. I).

În dovedirea cererii sale, pârâta a înţeles să solicite încuviinţarea probei cu înscrisuri, a probei testimoniale cu martorii P.A. şi A.R. şi a probei cu interogatoriul reclamantului.

La data de …… 2015 reclamantul P.E. a formulat răspuns la întâmpinarea formulată de pârâta A.M. (filele ……) solicitând să se ia act că pârâta Publicaţia „…” nu a formulat întâmpinare, fiind de acord cu acţiunea, iar întâmpinarea formulată de pârâta A.M. vizează numai la memorial adresat ziarului O.P.

Arată reclamantul că este de acord că libertatea de exprimare în mass-media este esenţială, în calitatea ei de a patra putere în stat, presa creând noua opinie publică şi noua societate civilă. Cu toate acestea, apreciază reclamantul că pârâta a depăşit cu rea credinţa limitele impuse prin CEDO, răspândind informaţii despre viaţa privată fără acordul său, ca persoană publică şi fără a se încadra în noţiunea de interes public – protecţia reputaţiei unei persoane fiind prevăzută în art.10 paragraful 2 din Convenţie, ca temei pentru restrângerea libertăţii de exprimare.

Din distincţia pe care a realizat-o Curtea între fapte şi judecăţi de valoare, arată reclamantul, se poate desprinde concluzia potrivit căreia persoanele care fac afirmaţii referitoare la fapte obiective li se poate în mod legitim cere să dovedească adevărul acestora, iar hotărârile Curţii de la Strasbourg indică clar principiul conform căruia adevărul obiectiv al afirmaţiilor nu trebuie să fie singurul criteriu luat în considerare de instanţe în situaţia în care analizează o acuzaţie de calomnie, elementul determinant trebuind să fie buna-credinţă a autorului afirmaţiilor care afectează reputaţia pârtii vătămate, coroborat cu scopul demersului jurnalistic.

De asemenea, a menţionat reclamantul că, în privinţa judecăţilor de valoare, Curtea a subliniat faptul că atunci când afirmaţiile unui ziarist au caracterul unor judecăţi de valoare al căror adevăr nu poate fi verificat, reprezentând opinii sau aprecieri personale ale indivizilor, acestea sunt protejate de articolul 10, cu condiţia ca ele să se bazeze pe nişte fapte adevărate sau să fie susţinute de o argumentare logica a autorului lor (cauza Cumpăna si Mazăre c. României, hotărârea din 17 decembrie 2004, par. 38; CEDO, cauza Jemsalem c. Austriei, hotartârea din 27 februarie 2001, par. 34).

Exercitarea libertăţii presei comportă, totuşi, obligaţii şi responsabilităţi, apreciază reclamantul, care dobândesc o semnificaţie deosebită atunci când sunt în joc reputaţia si drepturile semenilor, jurnaliştii trebuind să acţioneze cu bună credinţă, astfel încât să furnizeze informaţii exacte şi demne de încredere, respectând deontologia jurnalistică (CEDO, cauza Radio France c. Franţei, hotărârea din 30 martie, par. 37).

La termenul de judecată din …...2015 reclamantul, prin apărător, a  solicitat îndreptarea erorii materiale strecurată în acţiunea principală, în sensul că suma pretenţiilor solicitate este de 200.000 lei şi nu 200.000 euro, cum din eroare a fost menţionat.

La termenul de judecată din …..2015 instanţa a luat act de împrejurarea că pârâta M.A. se numeşte, în realitate, M.D.A. şi s-a luat interogatoriu pârâtei.

La data de ….2015 pârâta M.D.A. a invocat excepţia litispendenţei, solicitând ca instanţa să dispună ataşarea la prezenta cauză a unei alte cauze, care face obiectul dosarului nr……….2015, cu termen de judecată în data de ……..2015 pe rolul Judecătoriei M,  între cele două dosare existând identitate de obiect, cauză şi părţi (filele …..).

În motivarea excepţiei invocate pârâta a arătat că, în dosarul nr……2015 P.M., prin P.E., a chemat în judecată publicaţia „….." şi pârâta M.D.A. pentru pretinse calomnii apărute în articolul intitulat „M. - un oraş plin de ilegalităţi", publicat de acelaşi nr….. al ziarului „……", fiind incidente disp.art.138 al.1 C.pr.civ.

Pârâta a formulat şi precizări la întâmpinarea depusă de ea anterior (filele ….), arătând că, în condiţiile în care articolul „M. - un oraş plin de ilegalităţi" este semnat de către B.V., se impune introducerea în cauză a acestuia, întrucât el are calitate procesuală pasivă, şi nu pârâta M.D.A.

De asemenea, a solicitat pârâta să se constate că ziarul „….." nu are personalitate juridică şi nici capacitate procesuală de folosinţă, fiind o publicaţie (marcă înregistrată) a unui P.F.A., iar nu o persoană juridică.

La termenul de judecată din …….2016, după punerea în discuţia părţilor a excepţiilor invocate, astfel cum au fost precizate, instanţa a respins ca tardiv formulată excepţia conexităţii, iar excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei M.D.A. şi excepţia lipsei calităţii procesuale de folosinţă a publicaţiei „…..” au fost respinse ca neîntemeiate.

În cauză s-a administrat proba cu interogatoriul pârâtei M.D.A. şi proba cu înscrisuri.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa a reţinut următoarele :

Prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, reclamantul P.E. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii A.M. şi Publicaţia „……”, pronunţarea unei hotărâri, prin care să dispună obligarea pârâţilor la plata, în solidar, a sumei de 200.000 lei, cu titlu de daune morale şi la publicarea hotărârii de admitere a acestei acţiuni în publicaţia „…..” şi, pe cheltuiala pârâţilor, într-un ziar central, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

În esenţă, reclamantul arată că a suferit daune (prejudicii de imagine) în urma apariţiei, în numărul ….. al publicaţiei „…..”, al unui  articol "M - un oraş plin de ilegalităţi" în care sunt făcute afirmaţiile "primarul acestui oraş i-a mânjit aproape de toţi, i-a cumpărat ca pe vite de la oborul care nu mai există pentru ca l-a distrus şi pe ăla...", precum şi afirmaţii calomnioase cu privire la o pretinsă nelegală retrocedare a terenului în suprafaţă de 2,5 ha teren şi a casei din M…, str……. – afirmaţii nereale. De asemenea, se reclamă susţineri nereale şi care au provocat prejudicii de imagine, potrivit cărora reclamantul ar fi intervenit la proprietarul reţelei de distribuţie C, pentru ca acesta să nu mai distribuie numărul 6 al publicaţiei – memoriul adresat ziarului O.P. de pârât fiind publicat în numărul din data de …….2015.

Potrivit art.71-73 C.civ., orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private, a demnităţii sale şi la propria imagine, fiind interzisă orice atingere fără consimţământul acesteia ori fără respectarea limitelor prevăzute la art.75 C.civ. – care stabileşte că nu constituie o încălcare a drepturilor prevăzute în această secţiune (secţiunea a III-a – „Respectul vieţii private şi al demnităţii persoanei umane”) atingerile care sunt permise de lege sau de convenţiile şi pactele internaţionale privitoare la drepturile omului la care România este parte. Exercitarea drepturilor şi libertăţilor constituţionale cu bună-credinţă şi cu respectarea pactelor şi convenţiilor internaţionale la care România este parte nu constituie o încălcare a drepturilor prevăzute în prezenta secţiune.

De asemenea, art.252 C.civ. prevede că orice persoană fizică are dreptul la ocrotirea valorilor intrinseci fiinţei umane, cum sunt viaţa, sănătatea, integritatea fizică şi psihică, demnitatea, intimitatea vieţii private, libertatea de conştiinţă, creaţia ştiinţifică, artistică, literară sau tehnică.

Prevederile art.998-999 din C.civ. din 1864 au fost transpuse în noul cod civil în art.1357, potrivit căruia cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare., autorul prejudiciului răspunzând pentru cea mai uşoară culpă.

 Ca şi în vechea reglementare, noul cod civil stabileşte, pentru angrenarea obligaţiei făptuitorului în vederea despăgubirii victimei, îndeplinirea cumulativă a patru condiţii: existenţa unui prejudiciu, comiterea unei fapte ilicite, stabilirea legăturii de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, precum şi vinovăţia făptuitorului. Aşadar, dacă vinovăţia apare ca fiind latura subiectivă a răspunderii civile delictuale, cu rol în delimitarea conduitei care să fie imputabilă făptuitorului, producerea unui prejudiciu prin încălcarea unui drept subiectiv sau a unui interes legitim al unei persoane – este o condiţie obiectivă, de esenţa răspunderii civile delictuale, în lipsa căruia nu se poate stabili obligaţia de reparare în sarcina făptuitorului. În această construcţie legală, prejudiciul este elementul central, el determină, după cum se arată în doctrină, condiţia răspunderii, dar şi măsura ei, în sensul că autorul răspunde numai în limita prejudiciului cauzat.

Raportând aceste condiţii la prevederile art. 71-73 C.civ. (temei de drept indicat de reclamant ca temei al cererii sale de chemare în judecată), instanţa a apreciat că revine reclamantului, victima în cauză, obligaţia de a dovedi că a suferit o atingere a vieţii sale private, a demnităţii sale sau a propriei imagini, iar ulterior, pârâţilor, autorii atingerii, le revine sarcina de a dovedi un motiv justificativ (consimţământul victimei sau respectarea limitelor prevăzute de art. 75 C.civ).

Ori, instanţa  a apreciat că, în cauza dedusă judecăţii, reclamantul, prin probele administrate, nu a demonstrat o atingere adusă vieţii sale private, a demnităţii sale sau a propriei imagini prin afirmaţiile făcute în articolul M - un oraş plin de ilegalităţi apărute în numărul 6/2015 al publicaţiei „……”, prin afirmaţiile referitoare la retrocedarea terenului în suprafaţă de 2,5 ha teren şi a casei din M, str……., sau prin susţinerea potrivit căreia reclamantul ar fi intervenit la proprietarul reţelei de distribuţie C, pentru ca acesta să nu mai distribuie numărul 6 al publicaţiei.

Faptul că într-un articol apărut într-un ziar local s-au făcut afirmaţii considerate calomnioase de reclamant, referitoare la activitatea sa de edil al oraşului, nu poate conduce la concluzia că percepţia societăţii în ceea ce îl priveşte pe reclamant s-a modificat, într-o manieră ce îi dăunează acestuia, urmare a acestor afirmaţii. Mai mult, nu s-au făcut dovezi în sensul că reclamantul era cunoscut de cei apropiaţi şi de societate ca o persoană cu un comportament exemplar în relaţiile sociale, că avea o bună reputaţie morală, ori că modul în care locuitorii oraşului M. îl apreciau pe reclamant s-a deteriorat urmare a publicării articolului din „…….”, aspecte ce puteau forma instanţei convingerea producerii unei atingeri.

În lipsa unor astfel de elemente, simpla susţinere a reclamantului, în sensul că, prin afirmaţiile lor care depăşesc limitele unei judecăţi de valoare şi ale libertăţii de exprimare, pârâţii au adus atingere vieţii sale private, a demnităţii şi a propriei imagini, nu este suficientă, dacă nu se dovedeşte, prin mijloace de probă, care era (pentru reclamant, în calitatea de primar, respectiv de simplu cetăţean) situaţia anterioară publicării articolului şi lansării afirmaţiilor pretins calomnioase la adresa sa, precum şi modificarea acestei situaţii, prin raportare la percepţia societăţii, după februarie 2015.

De altfel, atât prin cererea de chemare în judecată, cât şi prin notele depuse ulterior, reclamantul însuşi a confirmat că pentru angajarea răspunderii civile delictuale se cer a fi întrunite cumulativ cele patru condiţii (existenţa unui prejudiciu; existenţa unei fapte ilicite; existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu şi vinovăţia celui care a cauzat prejudiciul), dar a nu a făcut referire  decât la fapta ilicită, raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciul moral suferit şi vinovăţie, menţionând diverse cauze CEDO.

Drept urmare, apreciind că, deşi avea obligaţia de a dovedi producerea prejudiciului suferit – una din condiţiile esenţiale ale angajării răspunderii civile delictuale, reclamantul nu s-a conformat acestei sarcini, instanţa a respins cererea de chemare în judecată ca fiind neîntemeiată, fără a mai analiza şi celelalte condiţii cumulativ prevăzute, sau incidenţa unuia din mijloacele de apărare consacrate de art. 253 C.civ.

Văzând şi disp.art.248 al.5 C.pr.civ.