Nerespectarea perioadei de odihnă obligatorie a conducătorilor auto ce efectueară transport de marfă – motive temeinice de înlocuire a sancţiunii pecuniare cu avertisment

NERESPECTAREA PERIOADEI DE ODIHNĂ OBLIGATORIE A CONDUCĂTORILOR AUTO CE EFECTUEARĂ TRANSPORT DE MARFĂ – MOTIVE TEMEINICE DE ÎNLOCUIRE A SANCŢIUNII PECUNIARE CU AVERTISMENT

Orice faptă contravenţională prezintă un grad de pericol social abstract, specific oricăror fapte contravenţionale asemănătoare, precum şi un grad de pericol social concret, raportat la împrejurările în care a fost săvârşită fapta, la modul şi mijloacele de săvârşire a acesteia, la scopul urmărit şi la urmarea produsă (lezarea efectivă sau starea de pericol creată), precum şi la circumstanţele personale ale contravenientului. Gradul de pericol social abstract este apreciat şi stabilit de legiuitor, la momentul incriminării faptei contravenţionale, gradul de pericol social concret urmând a fi stabilit de organul sancţionator ori de instanţă cu ocazia reindividualizării sancţiunii contravenţionale, ţinând seama de criteriile enunţate mai sus.

Judecătoria Bistriţa – secţia civilă, Sentinţa civilă nr. 2369/2015,  pronunţată în dosarul nr. 11797/190/2014.

Prin cererea înregistrată la această instanţă cu numărul de dosar de mai sus, petenta SC N.C. SRL, în contradictoriu cu intimatul  ISCTR, a solicitat instanţei ca prin sentinţa ce o va pronunţa să dispună înlocuirea sancţiunii contravenţionale principale a amenzii aplicate cu cea a avertismentului.

În motivare s-a arătat că la data de 11.11.2014, în momentul în care transporta cu autoutilitara cu numărul de înmatriculare X ce tracta semiremorca cu numărul de înmatriculare Y material lemnos, pe raza localităţii B., petenta fost supusă unui control efectuat de către agenţii intimatei, în urma căruia s-a reţinut faptul că nu a fost respectată perioada de odihnă zilnică fracţionată, aplicându-se sancţiunea amenzii contravenţionale în cuantum de 4.000 lei.

Prin acest act de control atacat s-a reţinut în sarcina petentei săvârşirea faptei contravenţionale prevăzută de dispoziţiile art. 8 alin. 1 pct.7 din OG 37/2007, şi sancţionată potrivit art.9 alin. 1 lit. c.

Petenta arată faptul că, conducătorul auto nu a respectat timpul de odihnă zilnică conform legii, în speţă a fracţionat greşit, adică a inversat timpii de odihnă zilnică, însă deşi există o culpă, consideră petenta că nu a cauzat nicio vătămare nimănui.

Potrivit dispoziţiilor cuprinse în art. 7 din OG 2/2001 avertismentul este o sancţiune care se aplică pentru o contravenţie de mica importanţă, atunci când se apreciază că autorul faptei nu o va mai repeta, fiind aplicabilă chiar şi atunci când actul normativ de stabilire şi sancţionare a contravenţiei nu prevede expres această sancţiune.

Deşi practica relevă faptul că agenţii constatatori manifestă o oarecare prudenţă în aplicarea acestei măsuri sancţionatorii, preferând să aplice sancţiuni de natură pecuniară, care aduc şi venituri la bugetul consolidat al statului, se impune, în opinia petentei a fi precizat faptul că aplicarea sancţiunii contravenţionale principale a avertismentului presupune în primul rând o corectă determinare a gradului de pericol social al faptei. În speţă, petenta arată că instanţa trebuie să acorde atenţie deosebită modului de determinare a gradului de pericol social al faptei, luând în considerare criteriile avute în vedere de legiuitor pentru stabilirea gradului de pericol social al faptei.

Aplicarea sancţiunii contravenţionale de către organul de control se impune a fi realizată cu respectarea prev.art.21 alin.3 din OG 2/2001 privitoare la regimul juridic al contravenţiilor care prevăd în mod expres că „Sancţiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ şi trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite, ţinându-se seama de împrejurările în care a fost săvârşită fapta, de modul şi mijloacele de săvârşire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum şi de circumstanţele personale ale contravenientului şi de celelalte date înscrise în procesul-verbal.”, astfel petenta opinează că ar în speţă ar trebui luate în considerare criteriile cum ar fi persoana contravenientului, comportarea anterioară a contravenientului, împrejurările săvârşirii contravenţiei, regretul manifestat de contravenient, etc., aspecte neluate în considerare la întocmirea procesului verbal atacat.

Astfel, sancţiunea contravenţionala, nu reprezintă un scop în sine, ci un mijloc de reglare a raporturilor sociale, de formare a unui spirit de responsabilitate, iar pentru aceasta nu este nevoie ca în toate cazurile de contravenţie să se aplice sancţiunea amenzii.

De asemenea, petenta arată că acest cuantum al amenzii, 4.000 lei în condiţiile actuale ar îndrepta petenta către o situaţie critică din punct de vedere financiar.

În drept, s-au invocat dispoziţiile OG nr.2/2001 şi dispoziţiile cuprinse în textele legale invocate în cuprinsul plângerii.

În probaţiune, dosarului cauzei au fost anexate înscrisuri (f.6).

Legal citat, intimatul  ISCTR a formulat întâmpinare depusă la dosarul cauzei împreună cu înscrisuri anexe la data de 09.01.2015, prin care a solicitat respingerea acţiunii petentei ca netemeinică şi nelegală, menţinerea în totalitate a procesului verbal de contravenţie, cu obligarea petentei de a achita amenda contravenţională.

În fapt, intimatul învederează instanţei că acţiunea nu poate fi admisă având în vedere că în conformitate cu dispoziţiile art. 4 lit. g). din Regulamentul (CE) nr. 561/2006 prin perioada repaus zilnic de odihnă zilnică se înţelege „partea unei zile în timpul căreia conducătorul auto poate dispune liber de timpul său şi care poate fi o „perioadă de repaus zilnic normală” sau o „perioadă de repaus zilnic redusă”. Definiţia perioadei de repaus zilnic normală încadrându-se în „orice perioadă de repaus de cel puţin unsprezece ore. De asemenea, această perioadă de repaus zilnic normală poate fi luată în două tranşe, din care prima trebuie să fie o perioadă neîntreruptă de cel puţin trei ore şi a doua, o perioadă neîntreruptă de cel puţin nouă ore”, definiţia perioadei de repaus zilnic redusă fiind „orice perioadă de repaus de cel puţin nouă ore, dar mai puţin de unsprezece ore”.

Din dispoziţiile citate, intimatul arată că legiuitorul european a stabilit în mod imperativ cum se poate desfăşura în condiţii de siguranţă un transport şi modul în care trebuie luat repausul zilnic, în cauza dedusă judecăţii, conducătorul auto avea trei posibilităţi, anume, să efectueze o perioadă de odihnă zilnică de 11 ore consecutive sau fracţionat în două etape, prima de 3 ore şi a doua de 9 ore consecutive sau să efectueze o perioadă de odihnă zilnică redusă de minim 9 ore consecutive, dar nu mai mult de 11 ore. Cu excepţia acestor trei variante nicio altă variantă nu îndeplineşte exigenţele legiuitorului european şi ca atare, constituie faptă contravenţională.

Din analizarea înregistrărilor tahograf prezentate la control a rezultat că prepusul petentei nu a respectat perioada de odihnă zilnică în intervalul de 24 de ore care a început la ora 19:19 a zilei de 22.10.2014 şi s-a încheiat la ora 19:19 a zilei de 23.10.2014. Astfel, în intervalul mai sus amintit, dl. R.I. a efectuat următoarele perioade de odihnă: prima transă de 5 ore şi 27 de minute între orele 23:40 a zilei de 22.10.2014 - 05:07 a zilei de 23.10.2014 şi a doua transă de 5 ore şi 30 de minute între orele între orele 09:00 - 05:28 (23.10.2014), fapt ce rezultă din diagrama săptămânală a numitului R.I. generată de T. ca urmare a interpretării analizării diagramelor tahograf utilizate de acesta în zilele de 22.10.2014 şi 23.10.214. Pe cale de consecinţă afirmaţiile petentei conform cărora a efectuat perioada de odihnă fracţionat inversată, adică 9 ore de pauză urmate de alte 3 ore de pauză sunt, în opinia intimatului, nefondate.

Astfel, agentul constatator în mod temeinic şi legal a reţinut fapta contravenţională în sarcina petentei, prepusul acesteia nerespectând perioada minimă de odihnă fracţionată cu mai mult de o oră, dar mai puţin de două ore.

Intimatul învederează instanţei faptul că prin OG 37/2007 cu modificările şi completările ulterioare, a fost stabilit un sistem gradual de sancţionare a nerespectării perioadelor de conducere şi de odihnă în funcţie de durata nerespectării acestora. Nerespectarea perioadelor de conducere şi de odihnă fiind considerate fapte contravenţionale cu un pericol social mare, deoarece nerespectarea acestora pune în pericol, atât siguranţa circulaţiei, cât şi pe cea a participanţilor la traficul rutier.

Oboseala la volan este principala cauză a accidentelor rutiere, astfel legiuitorul european a considerat oportun să legifereze activitatea de conducere a vehiculelor impunând conducătorilor auto să efectueze pauze şi perioade de odihnă pentru a nu fi afectată siguranţa circulaţiei.

Pe cale de consecinţă, apreciază intimatul că sancţiunea avertismentului nu se impune atâta vreme cât petenta a săvârşit o încălcare gravă a dispoziţiilor Regulamentului Parlamentului European si al Consiliului (CE) nr. 561/2006, aşa cum este reglementată de alin. (2) din OG 37/2007 actualizată, iar agentul constatator a aplicat o sancţiune îndreptată spre minimul prevăzut de actul normativ.

Având în vedere că petenta nu a dovedit o altă stare de fapt decât cea reţinută de agentul constatator, în opinia intimatului se impune netemeinicia plângerii contravenţionale.

În drept, intimatul a invocat prevederile HG 69/2012, OMTI nr. 980/2011, OG nr. 26/2011, HG nr. 995/2011, OMTI nr. 1088/2011, OMT nr. 1058/2007, OG nr. 37/2007 cu modificările şi completările ulteriore, OG nr. 2/2001, art. 205 şi 411 alin. (1) teza finală C. pr. civ.

În probaţiune, s-a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Prin procesul – verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor atacat, s-a reţinut în sarcina petentului următoarele: „în urma verificării cu programul T. a diagramelor tahografice prezentate la control de conducătorul auto, s-a constatat nerespectarea perioadei minime de odihnă zilnică fracţionată cu 3 ore şi 30 de minute, întrucât în intervalul de 24 de ore început  în data de 22.10.2014, ora 19:19 R.I. conducând autotractorul nr. X, a făcut o pauză neîntreruptă maximă de 5 ore şi 30 minute, în intervalul 23.10.2014 ora 09:00-23.10.2014, ora 14,30,  în loc de minim 9 ore încălcându-se astfel prevederile art. 4 lit. g şi art.8 alin-2 din Regulamentul (CE) nr.561/2006 actualizat.

Actul sancţionator îndeplineşte toate cerinţele de legalitate prevăzute la art. 17 din OG 2/2001 sub sancţiunea nulităţii absolute (cuprinde menţiunile privind numele, prenumele şi calitatea agentului constatator, denumirea şi sediul contravenientei, faptele săvârşite, data comiterii acestora şi semnătura agentului constatator).

Sub aspectul temeiniciei, instanţa reţine că, deşi O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziţii exprese cu privire la forţa probantă a actului de constatare a contravenţiei, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal contravenţional face dovada situaţiei de fapt şi a încadrării în drept până la proba contrară.

Conform jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată şi de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumţiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept şi nu sunt interzise de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanţa scopului urmărit, dar şi respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franţa, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga Taxi Aktiebolag şi Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).

Persoana sancţionată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă şi să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situaţia de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfăşurare al evenimentelor, iar sarcina instanţei de judecată este de a respecta limita proporţionalităţii între scopul urmărit de autorităţile statului de a nu rămâne nesancţionate acţiunile antisociale prin impunerea unor condiţii imposibil de îndeplinit şi respectarea dreptului la apărare al persoanei sancţionate contravenţional. 

Procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor, până la dovada contrară, se bucură de o prezumţie de veridicitate în sensul că cele arătate în cuprinsul acesteia sunt considerate ca fiind elemente de fapt ce reprezintă adevărul. Această prezumţie este una relativă în sensul că i se permite presupusului contravenient ca, în cursul judecării plângerii sale, să depună la dosarul cauzei înscrisuri ori să administreze orice alte probe din care să rezulte faptul că cele arătate în conţinutul procesului-verbal de constatare a contravenţiei sunt neadevărate.

Instanţa reţine, astfel, că prezumţia de veridicitate a procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor rămâne în fiinţă, deoarece din probele administrate de petent la dosarul cauzei nu rezultă o situaţie de fapt contrară celei reţinute în conţinutul procesului-verbal.

În consecinţă, constată că procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor face dovada deplină a situaţiei de fapt şi că a fost legal şi temeinic încheiat, iar aspectele menţionate de către petent constituind  împrejurări ce pot fi avute în vedere numai la individualizarea sancţiunii contravenţionale.

În ceea ce priveşte individualizarea sancţiunii, în raport cu dispoziţiile art. 5 alin. 5 din O.G. nr. 2/2001, sancţiunea stabilită trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite. Astfel, în temeiul art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, sancţiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ şi trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite, ţinându-se seama de împrejurările în care a fost săvârşită fapta, de modul şi mijloacele de săvârşire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum şi de circumstanţele personale ale contravenientului şi de celelalte date înscrise în procesul-verbal.

Mai mult decât atât, orice faptă contravenţională prezintă un grad de pericol social abstract, specific oricăror fapte contravenţionale asemănătore, precum şi un grad de pericol social concret, raportat la împrejurările în care a fost săvârşită fapta, la modul şi mijloacele de săvârşire a acesteia, la scopul urmărit şi la urmarea produsă (lezarea efectivă sau starea de pericol creată), precum şi la circumstanţele personale ale contravenientului. Gradul de pericol social abstract este apreciat şi stabilit de legiuitor, la momentul incriminării faptei contravenţionale, gradul de pericol social concret urmând a fi stabilit de organul sancţionator ori de instanţă cu ocazia reindividualizării sancţiunii contravenţionale, ţinând seama de criteriile enunţate mai sus.

Faţă de cele ce preced faptul că  probele dosarului nu infirmă starea de fapt reţinută în cuprinsul său, dar având în vedere condiţiile concrete în care a fost săvârşită fapta prevăzută la art. 8 pct. 36 din OG 37/2007, fără a exista dovezi cu privire la sancţionarea sa anterioară pentru fapte similare, instanţa apreciază că amenda aplicată de 4.000 lei pentru această faptă este o sancţiune prea severă, astfel încât în baza art.34 cu raportare la art. 5 şi 7 din OG 2/200l, va admite în parte plângerea formulată, în sensul înlocuirii sancţiunii amenzii cu sancţiunea „avertisment”.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel în termen legal apelantul I.S.C.T.R. prin care solicită, potrivit prevederilor legale ale art. 477, 480 alin. (2) şi (3) C.pr.civ. admiterea apelului aşa cum a fost formulat, modificarea în parte a hotărârii apelate, reţinerea spre rejudecare, iar prin decizia pe care instanţa o va pronunţa să respingă plângerea contravenţională ca netemeinică şi să menţină în totalitate procesul verbal de contravenţie.

Tribunalul, examinând în baza prevederilor art. 476-479 Cod procedură civilă, hotărârea atacată, atât prin prisma motivelor de apel invocate, cât şi din oficiu, constată că aceasta este temeinică şi legală, nefiind dat nici un motiv de anulare sau schimbare a hotărârii.

Domenii speta

Spete similare