Nulitate contract de împrumut

Consimţământ viciat . Nulitate contract de împrumut

Prin acţiunea înregistrată  pe rolul Judecătoriei Rm.Vâlcea sub nr. 7496/288/2011 reclamanta LCL  a chemat în judecată  pârâtul VC , solicitând instanţei ca prin sentinţa ce o va pronunţa să se constate nulitatea contractului de împrumut autentificat sub nr. xxx/11.09.2007, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acţiunii aşa cum a fost precizată fila 30 dosar, reclamanta arătat că suma menţionată în contractul de împrumut nu i-a fost acordată , iar pe de altă parte contractul a fost încheiat cu constrângerea sa, contractul fiind lovit de nulitate absolută, lipsind consimţământul reclamantei la încheierea acestuia, precum şi obiectul, iar cauza contractului este falsă, ilicită, astfel că se impune desfiinţarea contractului.

Astfel,  reclamanta a arătat că la data de 27 septembrie 2004 numitul LLC  a împrumutat de la pârât suma de 26.500 Euro, sumă care trebuia restituită în termen de 6 luni, înscrisul doveditor al împrumutului fiind semnat de către reclamantă şi sora sa, MAL , pentru ca la două zile distanţă, pârâtul să-i impună reclamantei să recunoască împrejurarea că aceasta ar fi împrumutat de la pârât suma de 50.000 Euro şi că s-ar fi obligat să îl restituie în termen de 8 luni, înscris în care se menţionează că suma de 26.500 Euro este în derulare cu LLC, iar suma de 23.500 Euro, reprezintă dobânda aplicată în situaţia în care împrumutul nu este restituit la termenele stabilite. Întrucât împrumutul nu a fost restituit, pârâtul a încercat recuperarea sumei, formulând o acţiune înregistrată sub nr. xxxx/288/xxxxprin care a solicitat restituirea sumei împrumutate de către persoana menţionată mai sus de la reclamantă.

Reclamanta a mai arătat că ulterior, pârâtul a constrâns-o pe reclamantă să semneze la notariat contractul de împrumut atacat, astfel că în aceste împrejurări a ajuns să semneze un contract prin care ar fi recunoscut că aceasta datorează suma de 30.000 Euro, în condiţiile în care această sumă nu i-a fost împrumutată niciodată.

În drept au fost invocate disp. art. 948, 966 şi 968 Cod civil de la 1864.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâtul a arătat că domiciliul acestuia indicat de către reclamantă este eronat şi deşi aceasta cunoştea domiciliul real al pârâtului, a obţinut cu rea credinţă citarea acestuia prin publicitate, astfel că  s-a solicitat rediscutarea probelor, cerere admisă aşa cum rezultă din încheierea de şedinţă din data de 21 septembrie 2012.

De asemenea, prin întâmpinare, pârâtul a invocat excepţia netimbrării acţiunii formulate de către reclamantă şi a arătat că acţiunea formulată de către reclamantă este neîntemeiată, între părţi au mai existat litigii, în cadrul cărora reclamanta a folosit un înscris fals, respectiv cel de la fila 20 dosar şi asupra căruia s-au efectuat cercetări, înscris asupra căruia pârâtul înţelege să se înscrie în fals, solicitând aplicarea disp. art. 180 şi urm. Cod pr. Civ. de la 1865.

Pe de altă parte, pârâtul a arătat că reclamanta nu i-a restituit niciodată vreo sumă de bani şi nu a fost ameninţată de către pârât, dovadă fiind înscrisurile sub semnătură privată încheiate între părţi şi în prezenţa martorilor care au semnat acele înscrisuri. S-a mai arătat că reclamanta încearcă cu orice preţ să nu achite sumele pe cale datorează pârâtului şi în acest scop foloseşte înscrisuri falsificate cu care să demonstreze fapte contradictorii, de fiecare dată apărările fiind altele.

Prin încheierea de şedinţă din 16 noiembrie 2012 s-a luat act că reclamanta nu înţelege să se mai folosească de înscrisul aflat la fila 20 şi că în aceste condiţii, pârâtul nu înţelege să mai formuleze cerere de înscriere în fals.

Prin sentinţa civilă nr. xxxx din 4 octombrie 2013, Judecătoria Rm. Vâlcea a admis  acţiunea aşa cum a fost precizată la fila 30 dosar, a constatat nulitatea absolută a contractului de împrumut autentificat sub nr. xxx/11.09.2007 şi l-a obligat pe pârât la plata sumei de 2.044,50 lei cheltuieli de judecată către reclamantă, constând în taxa judiciară de timbru.

În considerentele acestei sentinţe s-a reţinut că prin acţiunea înregistrată sub nr. xxxx/288/xxxx pârâtul din prezenta cauză a solicitat ca în baza disp. art. 6 alin. 2 din OG 5/2001 să se dispună emiterea unei somaţii de plată prin care să se dispună obligarea reclamantei din prezenta cauză, la restituirea sumei de 50.000 Euro împrumutaţi acesteia în anul 2004, acţiune respinsă de către instanţă prin sentinţa civilă nr. xxx/05.03.2007 pronunţată de Judecătoria Rm. Vâlcea, considerându-se că faţă de împrejurarea că a fost contestat împrumutul, instanţa a constatat caracterul contencios al litigiului, nefiind îndeplinite condiţiile admisibilităţii cererii.

În dovedirea cererii pârâtul a depus un înscris sub semnătură privată încheiat la  data de 29.09.2004, prin care se arată că reclamanta a împrumutat suma de 50.000 Euro de la pârât, suma împrumutată urmând a fi restituită în tranşe lunare până la data de 02 decembrie 2004, prima tranşă urmând a fi achitată la data de 02 februarie 2004, a doua tranşă la data de 02 martie 2004, a treia tranşă la data de 2 aprilie 2004, tranşa 4 la data de  2 mai şi ultima tranşă la data de 2 decembrie 2004, suma totală pe care reclamanta ar fi trebuit să o restituie fiind de 23.500 Euro. Prin acelaşi înscris, s-a consemnat că suma de 26.500 Euro, reprezintă de fapt un împrumut acordat numitului LLC şi care sunt cuprinşi într-o altă chitanţă. Este de observat că a fost consemnată ca dată a încheierii înscrisului data de 29.09.2004, deşi tranşele urmau a fi achitate începând cu luna februarie a aceluiaşi an.

Prin înscrisul sub semnătură privată denumit de către părţi Chitanţă, fila 19 dosar, LLC , a arătat că a împrumutat de la pârât suma de 26.500 Euro, urmând ca suma împrumutată să fie restituită în 5 tranşe lunare, începând cu luna noiembrie 2004. Din declaraţia martorului audiat în instanţă, respectiv persoana care figurează în calitate de împrumutat în înscrisul sub semnătură privată, se reţine că înscrisul a fost încheiat la solicitarea reclamantei, iar suma menţionată în acel înscris reprezintă de fapt dobânzile neplătite către reclamantă la împrumuturile pe care le-a luat de la reclamantă anterior, precizând de asemenea că suma menţionată nu a fost împrumutată la data menţionată în înscris. De asemenea, martorul audiat, a arătat că întrucât nu a putut restitui împrumutul, a fost efectuată o vânzare către pârât, însă martorul nu-şi mai aminteşte dacă actul a fost încheiat pe numele pârâtului în calitate de cumpărător sau pe numele altei persoane.

Prima instanţă a mai reţinut că acest înscris denumit chitanţă a fost încheiat data de 27.09.2004, fila 15 dosar nr. xxx/288/xxx, între pârât şi martorul audiat, respectiv LLC , prin care se arată că pârâtul a împrumutat martorului suma de 26.500 Euro, aceasta urmând a fi restituită începând cu luna noiembrie 2004 în 5 tranşe lunare.

Prin urmare, coroborând declaraţia martorului cu actele aflate la dosar, s-a  reţinut că de fapt suma împrumutată de către pârât martorului audiat, chitanţa fiind semnată de către pârât, semnătura nefiind contestată, a fost de 26.500 Euro şi întrucât suma nu a fost restituită, împrumutatul, aşa cum a declarat şi în instanţă în calitate de martor, a semnat înscrisul, suma menţionată constituind de fapt dobânda aplicată sumei împrumutate şi nerestituită.

Prin interogatoriul luat pârâtului în cadrul dosarului xxx/288/xxx, în cadrul căruia pârâtul a solicitat obligarea reclamantei la restituirea sumei de 27.000 Euro, reprezentând împrumutul care ar fi fost acordat şi nerestituit, pârâtul a arătat că a trimis reclamantei în decursul a 2-3 ani, respectiv 2001-2004, din străinătate suma de aproximativ 50.000 Euro, aflând ulterior, că aceasta ar fi împrumutat suma trimisă martorului precum şi altor persoane. Întrucât la momentul acordării împrumutului, nu a fost încheiată o dovadă, pârâtul i-a dictat personal reclamantei chitanţa încheiată la data de 27.09.2004. În consecinţă, se observă că la momentul încheierii chitanţei, pârâtul a fost prezent, acesta fiind cel care a dictat reclamantei conţinutul înscrisului.

Ulterior, a fost încheiată la data de 31 iulie 2007 chitanţa prin care reclamanta precizează că are o datorie faţă de pârât, în cuantum de 30.000 Euro, obligându-se să o restituie până la data de 20 august 2008, chitanţa fiind încheiată în prezenţa martorilor TMA şi IC, acesta din urmă fiind audiat în instanţă la propunerea reclamantei. Astfel, din declaraţia martorului audiat, se reţine că în momentul în care acesta a semnat înscrisul, acesta era deja scris, nu cunoaşte de către cine, în faţa sa nefiind predată nici o sumă de bani, martorul precizând că a fost luat de către pârât care i-a spus că „ a convins-o pe reclamantă să încheie această chitanţă”, de faţă nemaifiind alte persoane.

Ulterior încheierii înscrisului, a fost încheiat şi contractul de împrumut autentificat în luna septembrie 2007, prin care reclamanta ar fi primit de la pârât suma de 30.000 Euro, urmând ca suma împrumutată să fie restituită în trei tranşe, urmând ca împrumutul în integralitate să fie achitat până la data de 20 august 2008.

Astfel, având în vedere succesiunea înscrisurilor încheiate, se observă că suma menţionată în contractul de împrumut, a făcut de fapt obiectul unor înscrisuri sub semnătură privată şi decurge dintr-o sumă împrumutată martorului LLC , la momentul încheierii contractului autentificat, nefiind de fapt acordată nici o sumă cu titlu de împrumut reclamantei.

S-a mai reţinut că suma menţionată în înscrisul încheiat la data de 31 iulie 2007, este aceeaşi cu suma menţionată în contractul autentificat, cuantumul şi tranşele de restituire fiind aceleaşi, la momentul încheierii înscrisului sub semnătură privată, nefiind predată vreo sumă de bani, reclamanta fiind convinsă să semneze acel înscris, aşa cum a declarat martorul audiat.

Având în vedere cele expuse mai sus, instanţa a constatat că la încheierea actului atacat, respectiv contractul de împrumut, a lipsit consimţământul reclamantei, nu a fost predată cu titlu de împrumut nici o sumă de bani reclamantei, cauza contractului fiind falsă, ilicită.

Potrivit disp. art. 948 Cod civil de la 1864, având în vedere data introducerii acţiunii, condiţiile esenţiale pentru validitatea unei convenţii sunt: capacitatea de a contracta; consimţământul valabil al părţii ce se obligă; un obiect determinat şi o cauză licită.

Coroborând probele administrate în cauză, se reţine că la momentul încheierii contractului de împrumut, având în vedere şi celelalte chitanţe încheiate, contractul a fost încheiat în lipsa consimţământului reclamantei.

De asemenea, având în vedere aceleaşi probe, instanţa a apreciat că la momentul încheierii contractului nu a fost predată nici o sumă de bani, astfel că lipseşte obiectul contractului, iar cauza contractului atacat de către reclamantă este ilicită, fiind contrară bunelor moravuri şi ordinii publice.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul VC .

Apelul a fost declarat şi motivat în termenele prevăzute de art. 284, 287 din vechiul Cod de procedură civilă aplicabil cauzei în raport de data formulării cererii de chemare în judecată (anterioară datei de 15 februarie 2013) şi de prevederile art. 24, 25 din noul Cod de procedura civila.

Apelul a fost legal timbrat.

În motivarea apelului, apelantul a susţinut mai întâi că în cauză calea de atac este apelul, în raport de valoarea obiectului cererii şi de prevederile art. 282/1 din Codul de procedură civilă.

Apelantul a susţinut în continuare că sentinţa este nelegală şi netemeinică întrucât din cererea de chemare în judecată nu rezultă că reclamanta a invocat lipsa consimţământului, ci doar că i-a fost smuls prin violenţă, iar reclamanta a statuat în lipsa oricărei probe cu privire la lipsa consimţământului şi a oricărei motivări, ignorând diferenţa de regim juridic între cele două instituţii distincte. Sub aspectul nulităţii, apelantul a precizat că lipsa consimţământului justificată fie prin lipsa semnăturii ori prin lipsa discernământului este sancţionată cu nulitatea absolută, iar vicierea consimţământului este sancţionată cu nulitatea relativă supusă prescripţiei extinctive. În cauză există manifestarea exterioară de voinţă a reclamantei la încheierea contractului, iar prima instanţă a motivat acest aspect numai cu privire la chitanţa anterioară actului autentic care nu a fost contestată niciodată de către reclamantă.

Din declaraţia martorului audiat rezultă că reclamanta a achiesat la încheierea chitanţei, iar din celelalte probe nu rezultă că împotriva reclamantei au fost exercitate violenţe care să o determine să încheie contractul.

Apelantul a mai precizat că este lipsită de importanţă chitanţa din 31 iulie 2007 faţă de validitatea actului autentic încheiat ulterior, iar sentinţa apelată este nemotivată sub aspectul lipsei consimţământului reclamantei la încheierea acestui act.

Cu privire la lipsa obiectului contractului de împrumut apelantul a susţinut că un asemenea obiect reprezintă totalitatea drepturilor şi obligaţiilor părţilor, iar transferul bunului ţine de executarea contractului şi nu de existenţa acestuia. În acest sens, din chitanţa încheiată în anul 2004, necontestată de către reclamantă, rezultă că reclamanta a primit cu titlu de împrumut de la apelant suma de 50.000 Euro din care a dat împrumut numitului LC. La data de 31 iulie 2007 reclamanta a recunoscut datoria de 30.000 Euro către apelant, potrivit chitanţei de la acea dată, necontestată. În luna septembrie 2007 părţile s-au prezenta la notariat şi au clarificat raporturile juridice dintre ele, încheind actul autentic pentru datoria de 30.000 Euro şi pentru termenele de restituire convenite. Data predării sumei împrumutate este lipsită de importanţă pentru validitatea convenţiei, iar din toate probele administrate rezultă fără dubiu că reclamanta a primit de la pârât cu titlu de împrumut suma de 50.000 Euro, iar în septembrie 2007 mai avea de restituit suma de 30.000 Euro. În acest sens, apelantul a precizat că prima instanţă a interpretat greşit şi trunchiat probele administrate în cauză, inclusiv declaraţia martorului LC.

Cu privire la cauza ilicită, apelantul a susţinut că nici o dispoziţie legală nu interzice încheierea unor contracte de împrumut, iar prima instanţă nu a indicat norma legală încălcată prin asumarea de către reclamantă a unei obligaţii de restituire a sumei pe care a primit-o în mod cert cu titlu de împrumut. Chiar şi în situaţia în care suma a fost împrumutată altei persoane, asumarea de către reclamantă a obligaţiei de restituire nu este ilicită, putând forma obiectul mai multor instituţii reglementate de Codul civil, precum fidejusiunea, novaţia prin schimbarea debitorului ori delegaţia. Calificarea juridică a convenţiei dintre părţi nu implică nulitatea acestuia.

În drept, au fost invocate prevederile art. 282/1 din Codul de procedură civilă.

Prin întâmpinarea formulată în apel, intimata reclamantă a solicitat respingerea acestuia, întrucât motivele invocate sunt vădit nefondate. Contractul de împrumut este un contract real, iar obligaţia de restituire nu se poate naşte atât timp cât bunul împrumutat nu a fost predat. În condiţiile în care reclamanta nu a primit suma de 30.000 Euro, contrar celor menţionate în act, lipseşte obiectul acestuia. La încheierea actului din iulie 2007 nu a existat nici consimţământul reclamantei, aspect care rezultă chiar din susţinerea apelantului potrivit căreia prin acest act reclamanta a recunoscut o datorie către pârât.

Intimata a mai susţinut că dezlegarea situaţiei din cauză s-a realizat în dosarul nr. xxxx/288/xxxxx, iar la interogatoriul luat apelantului în acest dosar acesta a recunoscut că a dictat reclamantei ambele chitanţe şi că între părţi au existat discuţii cu privire la sumele de bani cheltuite în perioada concubinajului dintre acestea.

În apel au fost administrate proba cu înscrisuri constând în chitanţa din anul 2004 şi proba testimonială, fiind audiat martorul SN . Acesta a declarat că părţile au fost în relaţie de concubinaj pentru o perioadă de 3-4 ani, că apelantul obişnuia să împrumute bani cu camătă. Martorul a precizat că de la reclamantă cunoaşte că nu a împrumutat nici o sumă de bani de la pârâtul apelant, iar acesta şi-a exprimat satisfacţia că a determinat-o pe reclamantă să încheie un contract la notariat având ca obiect oi sumă de bani şi că vrea să o „distrugă” pe reclamantă. Martorul a mai precizat că apelantul a împrumutat o sumă de bani numitului LC pe care a recuperat-o prin primirea unui apartament.

Prin decizia civilă nr. yyy/A/20.05.2014 tribunalul a respins ca nefondat apelul ,dispunând obligarea apelantului la 1000 lei cheltuieli de judecată către intimată.

Pentru a pronunţa această decizie ,instanţa de apel a reţinut că ,prin cererea de chemare în judecată dedusă prezentei judecăţi, reclamanta a solicitat să se constate nulitatea absolută a contractului de împrumut autentificat prin încheierea nr. 2287 din 11 septembrie 2007.

Prin cererea de la fila 30 din dosar, reclamanta a precizat motivele cererii introductive de instanţă, susţinând că niciodată nu a împrumutat de la pârât suma de bani menţionată în contract, că a fost şantajată de pârât să încheie acest contract şi că există o cauză ilicită şi falsă. În acest sens, reclamanta a susţinut că în septembrie 2004 apelantul a împrumutat numitului LLC  suma de 26.500 Euro, iar ulterior i-a impus reclamantei să încheie o chitanţă în care se menţionează suma împrumutată terţului şi dobânda aferentă. La data de 31 iulie 2007, apelantul a determinat-o prin şantaj pe reclamantă să încheie chitanţa privitoare la suma de 30.000 Euro, după care au mers la notariat pentru încheierea actului autentic, cu promisiunea din partea apelantului că nu îi va mai face nimic.

În raport de toate probele administrate în cauză şi de cele din dosarul ataşat, tribunalul apreciază că prima instanţă a stabilit în mod corect situaţia de fapt din cauză.

Prin înscrisul sub semnătură privată denumit „chitanţă” LLC , a arătat că a împrumutat de la pârât suma de 26.500 Euro, urmând ca suma împrumutată să fie restituită în 5 tranşe lunare, începând cu luna noiembrie 2004.

La data de 29 septembrie 2004, între părţile din prezenta cauză a fost încheiat un înscris sub semnătură privată, prin care reclamanta a declarat că a împrumutat de la pârât suma de 50.000 Euro pe care se obliga să o achite în 5 rate, dintre care prima având cuantumul menţionat în chitanţa dintre LLC  şi pârât. În conţinutul acestei chitanţe se consemnează că suma de 26.500 lei este cuprinsă în chitanţa încheiată între LL şi pârât, iar diferenţa reprezintă dobânda.

Ulterior, a fost încheiată la data de 31 iulie 2007 chitanţa prin care reclamanta precizează că are o datorie faţă de pârât, în cuantum de 30.000 Euro, obligându-se să o restituie până la data de 20 august 2008, chitanţa fiind încheiată în prezenţa martorilor TME şi IC , acesta din urmă fiind audiat în instanţă la propunerea reclamantei.

Ulterior încheierii înscrisului, a fost încheiat şi contractul de împrumut autentificat în luna septembrie 2007, prin care reclamanta ar fi primit de la pârât suma de 30.000 Euro, urmând ca suma împrumutată să fie restituită în trei tranşe, urmând ca împrumutul în integralitate să fie achitat până la data de 20 august 2008.

În cuprinsul acestui contract se consemnează că suma împrumutată a fost înmânată reclamantei în ziua încheierii actului autentic, deşi din susţinerile părţilor (reclamanta prin cerere, pârâtul prin întâmpinare şi prin motivele de apel), susţinute de celelalte probe administrate în cauză, în special cele din cauzele anterioare dintre părţi (unele vizând sume pretinse de către pârât în anul 2004) rezultă că la data încheierii acestui contract nu a fost înmânată reclamantei, în calitate de împrumutat, vreo sumă de bani. În acest sens, pârâtul apelant a susţinut că prin acest contract părţile au urmărit să clarifice raporturile juridice dintre părţi. Deşi cuprinsă într-un act autentic, menţiunea referitoare la înmânarea banilor constituie o declaraţie a părţilor împotriva căreia se putea administra proba contrară, numai constatările personale ale notarului fiind supuse contestării pe calea înscrierii în fals.

 Coroborând acest susţineri cu răspunsurile la interogatoriul luat pârâtului în dosarul xxx/288/2007, cu celelalte susţineri ale pârâtului din cauzele anterioare, rezultă în mod cert că suma din contractul contestat în prezenta cauză nu a provenit din sume date reclamantei anterior cu titlu de împrumut. Chiar împrejurarea că apelantul a trimis reclamantei în perioada concubinajului acestora diverse sume de bani nu este de natură să releve existenţa unui împrumut, titlul cu care au fost date pretinsele sume putând fi altul şi neformând obiectul judecăţii de faţă, în raport de conţinutul cererii de chemare în judecată şi al apărării apelantului pârât.

În raport de obiectul prezentei acţiuni instanţa era datorare să stabilească dacă respectivul contract de împrumut este valabil astfel cum a fost încheiat de părţi, pentru a-şi produce efectele specifice, întrucât indiferent de raporturile juridice patrimoniale pretins a fi existat între părţi numai acest contract formează obiectul litigiului.

În raport de motivele invocate revenea instanţei să le califice din punct de vedere juridic, constatându-se astfel că reclamanta a invocat atât motive de nulitate absolută (lipsa consimţământului, lipsa obiectului, lipsa cauzei, cauza ilicită şi cauza falsă), cât şi de nulitate relativă ( consimţământ viciat prin violenţă).

Plecând de la prevederile art. 948 din vechiul Cod civil sub imperiul căruia a fost încheiat actul autentic, aplicabil cauzei faţă de prevederile art. 6 din noul Cod civil, în literatura juridică și în practica judiciară sunt consacrate cazurile în care intervine nulitatea absolută și acestea se referă la lipsa consimțământului datorită unei erori - obstacol, care poartă asupra naturii juridice a actului (error in negotio) sau asupra identității obiectului actului (error in corpore);  lipsa capacității de folosință;  lipsa obiectului, caracterul ilicit sau contrar regulilor de conviețuire socială acestuia; lipsa cauzei sau caracterul fals, ilicit sau imoral al acesteia; nerespectarea condițiilor de formă cerute pentru valabilitatea convenției;  încheierea convenției în frauda legii.

Validitatea unui act juridic civil implică întrunirea cumulativă a condiţiilor de fond şi de formă impuse de lege pentru încheierea lui valabilă, astfel încât neîndeplinirea unei singure condiţii atrage sancţiunea nulităţii şi face de prisos analiza altor condiţii.

Tribunalul reţine astfel că deşi prima instanţă a reţinut neîndeplinirea mai multor condiţii de fond pentru încheierea valabilă a actului contestat, numai în privinţa a două condiţii se putea statua cert că nu sunt întrunite, întrucât lipsa consimţământului nu putea fi reţinută, contractul în forma şi conţinutul menţionate fiind semnat de către reclamantă, iar aceasta neinvocând vreo cauză de lipsă a acestui element al voinţei juridice.

Cele două condiţii se referă la lipsa obiectului şi la neîndeplinirea condiţiilor cauzei contractului.

Astfel, contrar susţinerilor apelantului, obiectul actului juridic constă în conduita părţilor stabilită prin contract, adică acţiunile ori inacţiunile la care sunt îndreptăţite părţile ori de care sunt ţinute. Drepturile şi obligaţiile părţilor nu formează obiectul contractului, ci efectele acestuia. Întrucât aceste acţiuni ori inacţiuni se referă la bunuri, condiţiile de valabilitate ale obiectului se analizează prin prisma acestora.

În cauză, plecând de la definiţia contractului de împrumut care constituie un contract unilateral prin care împrumutătorul transmite în proprietate împrumutatului o cantitate de lucruri fungibile şi consumptibile, cu obligaţia pentru împrumutat de a le restitui la scadenţă, se constată că în cauză un asemenea obiect nu există, astfel cum s-a reţinut cu ocazia prezentării situaţiei de fapt. Posibilele raporturi patrimoniale dintre părţi nu au întrunit cerinţa unui împrumut, clarificarea acestor raporturi aşa cum a pretins apelantul neputând întruni cerinţa analizată. Chiar dacă părţile, prin semnarea actului, au îmbrăcat aceste raporturi într-un împrumut, contractul nu poate produce efectele specifice, întrucât în temeiul principiului voinţei interne aplicabil în raporturile juridice civile are prioritate voinţa internă şi nu cea exteriorizată.

Cu privire la cauză, aceasta reprezintă obiectivul urmărit la încheierea contractului, iar în structura sa intră scopul imediat, abstract şi scopul mediat, adică motivul determinant care a stat la baza încheierii actului.

Pentru a fi valabilă, cauza trebuie să existe, să fie reală, licită şi morală, ultimele două condiţii fiind analizate împreună astfel cum rezultă din art. 966 din Codul civil potrivit căruia cauza este ilicită atunci când este contrară legii, bunelor moravuri şi ordinii publice.

Având în vedere că în cauză suma care a format obiectul contractului nu a fost înmânată reclamantei cu titlu de împrumut, părţile încheind actul pentru a justifica alte raporturi sun imperiul unor presiuni pe care apelantul le-a făcut asupra reclamantei astfel cum rezultă din declaraţiile martorilor L şi S, contractul contestat nu este fundamentat pe o cauză, lipsind atât scopul imediat, cât şi scopul mediat.

Pentru considerentele mai sus arătate, în temeiul art. 296 Cod procedură civilă va dispune respingerea apelului ca nefondat.

În temeiul art. 274 din Codul de procedură civilă şi având în vedere soluţia adoptată cu privire la apel, apelantul va fi obligat la plata sumei de 1000 lei, cheltuieli de judecată către intimată, constând în onorariu avocat achitat în apel.

Împotriva deciziei civile a declarat recurs pârâtul,ce a fost admis prin decizia civilă nr.1288/2014  pronunţată de Curtea de Apel Piteşti ,care a dispus casarea deciziei cu trimitere spre rejudecare la Tribunalul Vâlcea.

Se reţine în considerentele deciziei de casare că reclamanta a solicitat desfiinţarea contractului de împrumut încheiat în formă autentică pentru lipsa elementelor constitutive la care se referă art.948 Cod civil, respectiv consimţământul, obiectul şi cauza contractului.

Instanţa de apel a analizat în parte aceste elemente esenţiale cu privire la care a reţinut că, reclamanta la încheierea contractului şi-a exprimat consimţământul ca urmare a presiunilor pârâtului, însă actul nu poate să-şi producă consecinţe juridice lipsindu-i obiectul şi fundamentându-se pe o cauză care nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege, în sensul că nu există şi este ilicită. Elementele constitutive ale contractului  condiţionează valabilitatea actului sub aspectul fondului său, lipsa oricăruia dintre acestea fiind de natură să atragă după sine nulitatea absolută, motiv pentru care cercetând condiţiile de valabilitate instanţa trebuia să cerceteze fiecare element în parte.

Primul element al unui act juridic îl reprezintă consimţământul, din definiţia legală acesta reprezentând manifestarea de voinţă făcută cu scopul de a produce efecte juridice.

Numai după aprecierea valabilităţii consimţământului sub aspectul existenţei şi a calităţii sale, în sensul de a proveni de la o persoană cu discernământ şi de a fi manifestat în cunoştinţă de cauză, instanţa trebuia să cerceteze şi celelalte elemente, respectiv existenţa obiectului, a condiţiilor acestuia, precum şi a cauzei.

Cu privire la consimţământ, instanţa de apel a reţinut că din actul sub semnătură privată, precum şi din actul încheiat în formă autentică, intitulat contract de împrumut a rezultat că reclamanta şi-a manifestat voinţa, semnând cele două acte, astfel că acest element constitutiv este confirmat. Manifestarea de voinţă confirmată prin semnarea celor două acte nu este suficientă pentru a se aprecia existenţa unui consimţământ valabil să producă consecinţe juridice potrivit scopului urmărit de către părţi, ci potrivit art.953 Cod civil, hotărârea de a încheia contractul nu trebuie să fie luată ca urmare a erorii, a constrângerii fizice sau psihice sau a dolului.

Instanţa de apel, în motivarea soluţiei a arătat că părţile au încheiat contractul pentru a se justifica alte raporturi juridice „sub imperiul unor presiuni pe care le-a făcut asupra reclamantei” pârâtul.

Presiunile la care se referă instanţa de apel, dar şi reclamanta în motivarea cererii de chemare în judecată pot să constituie elementele viciului de consimţământ al violenţei pe care instanţa nu l-a analizat, reținând valabilitatea manifestării de voinţă ceea ce presupune că cercetarea procesului nu s-a efectuat în limita cadrului procesual în care instanţa a fost învestită, nu s-a cercetat în fond motivul de nulitate al contractului sub aspectul existenţei unui viciu care afectează în mod grav consimţământul, atrăgând după sine sancţiunea nulităţii.

Pentru acest argument, în baza art.312 alin.61 Cod procedură civilă se va admite recursul şi se va casa decizia cu trimitere spre rejudecare la tribunal, pentru ca reclamanta să-şi precizeze motivul de nelegalitate al contractului în primul rând sub aspectul existenţei consimţământului, faţă de menţiunea că sub presiunile pârâtului şi l-a manifestat.

Numai după analiza existenţei consimţământului valabil se vor cerceta şi celelalte elemente constitutive ale contractului. Obiectul reprezintă prestaţia la care se obligă debitorul şi care nu trebuie confundată nici cu efectele  şi nici cu scopul avut în vedere la încheierea acestuia.

De asemenea, se va ţine cont că actul de împrumut este un act consensual care se naşte în mod valabil prin simpla manifestare de voinţă a părţilor, ci nu un act real pentru valabilitatea căruia se impune remiterea materială a bunului care face obiectul contractului, potrivit art.1576 Cod civil.

Lipsa predării efective a sumei împrumutate va avea relevanţă juridică asupra analizei cauzei, respectiv a scopului pentru care s-a încheiat contractul de împrumut, verificându-se în acest sens dacă la data actului, părţile au urmărit încheierea unui contract de împrumut cu consecinţele juridice specifice şi dacă scopul urmărit nu este contrar legii, respectiv regulilor de convieţuire socială.

Cu privire la cauza contractului de împrumut, se va ţine cont de prezumţia legală reglementată de art.967 Cod civil, în sensul că aceasta există, reclamanta având sarcina să facă o dovadă contrară al caracterului fals şi ilicit al cauzei.

 După trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului de către tribunal , pentru a respecta  îndrumările obligatorii statuate de instanța de recurs ,instanța de apel a solicitat reclamantei intimate să precizeze dacă a înțeles să invoce și motive de nulitate relativă a contractului de împrumut autentificat sub nr. xxx/11.09.2007 ,respectiv dacă a înțeles să invoce vre-un viciu de consimțământ. Astfel cum se poate observa din cuprinsul încheierii de ședință din data de 24 februarie 2015 ,reclamanta intimată ,prin apărător ,a precizat că a înțeles să solicite doar constatarea nulității absolute a contractului,nu a invocat și nu invocă nici-un viciu de consimțământ ,motivarea detaliată a acestor susțineri regăsindu-se în precizările depuse de intimată la filele 13-16 dosar apel. De asemenea ,li s-au încuviințat atât apelantului cât și intimatei probele solicitate în apel ,constând în înscrisuri ,interogatoriul apelantului și proba testimonială ,fiind audiat însă doar martorul  apelantului ,Crăciunescu Mihnea Horia ,martorul propus de intimată decedând în timpul soluționării apelului ,aceasta renunțând în final să mai aducă un alt martor în locul celui decedat.

Analizând apelul declarat de pârât împotriva sentinței instanței de fond ,atât prin prisma criticilor cuprinse în cererea de apel ,cât și al îndrumărilor instanței de recurs ,având în vedere probele administrate în toate ciclurile procesuale ,tribunalul reține și constată următoarele:

Prima precizare ce se impune este aceea că ,astfel cum intimata reclamantă a precizat expres atât verbal ,în ședința instanței de apel din data de 24 februarie 2015 ,cât și în cuprinsul precizărilor depuse la filele 13-16 apel ,aceasta a înțeles să invoce neîndeplinirea mai multor condiții de fond pentru încheierea valabilă a contractului și anume :lipsa consimțământului ,lipsa obiectului și neîndeplinirea condițiilor cauzei contractului (fila 6 din precizări ,fila  15 verso dosar apel ).Se constată că ,în fapt ,intimata și–a menținut întru totul motivele de nulitate invocate în fața instanței de fond ,cuprinse în precizările depuse în fața acestei  instanțe în data de 27.01.2012 (filele 30 ,31 ) ,condiții în care ,dat fiind principiul disponibilității care guvernează procesul civil ,expres consacrat de art.129 alin.6Cod.pr.civ. tribunalul va analiza criticile apelantului prin raportare la cauzele de nulitate invocate de reclamantă .

Analizând considerentele sentinței civile apelate ,tribunalul apreciază că instanța de fond a stabilit corect starea de fapt ,care este susținută pe deplin de probele dosarului ,reținând în mod legal și temeinic faptul că ,la încheierea actului atacat a lipsit consimțământul  reclamantei , acesteia nu i-a fost predată cu titlu de împrumut nici o sumă de bani  iar cauza contractului a fost una falsă ,ilicită.

Tribunalul reține că ,prin înscrisul sub semnătură privată denumit „chitanţă”  LLC  ( martor la fond ), a arătat că a împrumutat de la pârât suma de 26.500 Euro, urmând ca suma împrumutată să fie restituită în 5 tranşe lunare, începând cu luna noiembrie 2004.

La data de 29 septembrie 2004  a fost încheiat un înscris sub semnătură privată, prin care reclamanta a declarat că a împrumutat de la pârât suma de 50.000 Euro pe care se obliga să o achite în 5 rate, dintre care prima având cuantumul menţionat în chitanţa dintre LLC  şi pârât. În conţinutul acestei chitanţe se consemnează că suma de 26.500 lei este cuprinsă în chitanţa încheiată între LL şi pârât, iar diferenţa reprezintă dobânda.

Ulterior, a fost încheiată la data de 31 iulie 2007 chitanţa prin care reclamanta precizează că are o datorie faţă de pârât, în cuantum de 30.000 Euro, obligându-se să o restituie până la data de 20 august 2008, chitanţa fiind încheiată în prezenţa martorilor TME şi IC , audiat de asemenea ca martor la fond .

În sfârșit ,la 11.09.2007 a fost încheiat contractul de împrumut autentificat sub nr. 2287, din care rezultă că  reclamanta ar fi primit de la pârât suma de 30.000 Euro, ce urma  să fie restituită în trei tranşe, urmând ca împrumutul în integralitate să fie achitat până la data de 20 august 2008.

Referitor la mențiunea cuprinsă în contract în sensul că suma a fost înmânată de către pârât reclamantei ,,chiar astăzi ,data autentificării prezentului înscris ,, tribunalul reține că doar constatările personale ale agentului instrumentator fac dovada până la înscrierea în fals. Celelalte mențiuni ,înscrise pe baza declarațiilor părților și care nu au fost constatate personal de către agentul constatator ,cu propriile simțuri ,fac dovada până la proba contrară.

În speță ,toate probele administrate ca și  susținerile părților (inclusiv cele ale  pârâtului ,făcute prin întâmpinare şi  motivele de apel ) confirmă susținerea reclamantei că la data încheierii  contractului autentic  nu i-a fost înmânată , cu titlu de împrumut, vreo sumă de bani. În acest sens ,este de menționat că nici-un moment apelantul nu a susținut că i-ar fi predat  reclamantei efectiv cei 30.000 Euro în ziua autentificării contractului de împrumut. Dimpotrivă ,în chiar cuprinsul motivelor de apel (punctul 2 ) acesta arată că i-a împrumutat reclamantei suma de 50.000 Euro până în anul 2004 iar în anul 2007 aceasta mai avea de restituit 30.000 Euro. În fapt ,apelantul confirmă că suma de  30.000 euro  menționată în actul autentic provine dintr-un împrumut mai vechi și nu au fost remiși reclamantei în data de 11.09.2007 ,aspect confirmat de înscrisurile existente la dosar (chitanțele sub semnătură privată anterior enumerate)  ca și de depozițiile martorilor audiați în toate ciclurile procesuale parcurse.

Este esențial de subliniat faptul că ,în aprecierea condițiilor de validitate ale actului autentic de împrumut 11.09.2007 ,tribunalul trebuie să se raporteze la clauzele acestuia și să stabilească dacă ,în fapt ,conduita părților la încheierea acestui act a respectat  condițiile impuse de lege  ,fiind fără relevanță faptul că anterior încheierii actului defăimat  , reclamanta ar fi împrumutat sume de bani de la pârât. Aceasta întrucât părțile nu au mers la notar pentru a confirma ,în cuprinsul actului autentic ,existența unor împrumuturi anterioare ,ci  ,potrivit conţinutului actului ,se presupune că a fost vorba de un împrumut de sine stătător , singurul care face obiectul cererii reclamantei  ,raporturile juridice anterioare , născute între părți prin acordarea altor sume de bani ,nefiind deduse judecății în prezenta cauză.

Consimțământul ,ca și condiție de fond a actului juridic civil ,reprezintă exteriorizarea hotărârii de a încheia un act juridic civil. Consimțământul este parte a voinței juridice ,între aceasta și consimțământ existând o corelație de tipul întreg-parte .Sub aspect juridic ,voința este complexă deoarece reunește în structura sa două elemente :consimțământul și cauza (scopul ).

În speță ,se constată că ,mergând în fața notarului pentru încheierea actului autentic  ,nu a existat voința reclamantei de a contracta un împrumut nou în sumă de 30.000 euro ,independent de sumele de bani remise sau nu în trecut de către pârât .Lipsește ,prin urmare ,voința acesteia de a contracta iar împrejurarea că reclamanta a semnat actul autentic nu se fundamentează pe hotărârea sa de a contracta împrumutul de 30.000 Euro care ,în fapt nici nu i-a fost remisă în data respectivă ,astfel cum se consemnează în act. Tribunalul apreciază că nu se poate face confuzie între semnarea actului ,necontestată de reclamantă și voința sa  de a contracta ,semnătura putând produce  efectul juridic dorit de apelant doar în situația în care ar fi avut  un corespondent  real în voința reclamantei de a contracta împrumutul,principiului voinţei interne aplicabil în raporturile juridice civile însemnând că întotdeauna are  prioritate voinţa internă şi nu cea exteriorizată.

Obiectul actului juridic civil  ,o altă condiție de fond a actului juridic civilenumerată de art.948 Cod civil ,constă în conduita părţilor stabilită prin contract, adică acţiunile ori inacţiunile la care sunt îndreptăţite părţile ori de care sunt ţinute acestea  (art.962 Cod civil ).Prima și cea mai importantă cerință pentru valabilitatea obiectului actului juridic civil este ca el să existe întrucât ,dacă obiectul nu există ,nu se mai pune problema îndeplinirii celorlalte cerințe.

Împrumutul de consumație ( adică împrumutul propriu zis )constituie un contract unilateral prin care împrumutătorul transmite în proprietate împrumutatului o cantitate de lucruri fungibile şi consumptibile, cu obligaţia pentru împrumutat de a le restitui la scadenţă .Este de principiu faptul că atât împrumutul de folosință cât și cel de consumație fac parte din categoria contractelor reale ,pentru a căror încheiere valabilă se cere ,pe lângă acordul de voință al părților ,și tradițiunea (predarea efectivă )a lucrului ce formează obiectul contractului.

În speță ,astfel cum deja s-a arătat,suma de30.000 Euro nu  a făcut obiectul voinței părților de a contracta și nu i-a fost remisă efectiv reclamantei de către pârât (astfel cum în mod nereal se consemnează în cuprinsul contractului ) . Chiar dacă părţile au  semnat actul autentic numit  ,,contract de împrumut ,,  neexistând suma de bani menționată în cuprinsul său ,actul  nu a îndeplinit  condiția de validitate referitoare la obiect.

Cauza (scopul ) actului juridic civil constă în obiectivul urmărit la încheierea acestuia ;cauza ,ca și condiție esențială de validitate a actului juridic civil ,răspunde la întrebarea ,,pentru ce s-a încheiat actul juridic civil ?,,.

Pentru a fi valabilă, cauza trebuie să existe, să fie reală, licită şi morală, ultimele două condiţii fiind analizate împreună astfel cum rezultă din art. 966 din Codul civil potrivit căruia cauza este ilicită atunci când este contrară legii, bunelor moravuri şi ordinii publice.

 În doctrină se subliniază constant faptul că în structura cauzei actului juridic civil intră două elemente :scopul imediat (causa proxima ) și scopul mediat (causa remota ).

Scopul imediat ,numit și scopul obligației ,este stabilit pe principalele categorii de acte civile ,în cazul actelor juridice reale (cum este și împrumutul ) acesta constând în prefigurarea remiterii bunului.

Potrivit art.966 Cod civil ,,obligația fără cauză …nu poate avea nici-un efect ,,.În analiza acestui text de lege ,doctrina și practica au făcut distincție între motivele pentru care lipsește cauza (fiind folosită sintagma ,,cauzele lipsei de cauze ,, ,stabilindu-se următoarele principii :

-când lipsa cauzei se datorează lipsei discernământului ,atunci atât scopul mediat cât și cel imediat lipsesc iar sancțiunea este nulitate relativă ,deoarece aceasta este sancțiunea care intervine în cazul lipsei discernământului ;

 -când lipsa cauzei se datorează lipsei scopului imediat (  în cazul actelor reale fiind exemplificată lipsa predării bunului ) atunci lipsește un element esențial al actului juridic iar ,,lipsa scopului imediat se răsfrânge și asupra scopului mediat ,lăsându-l fără suport juridic ,astfel că sancțiunea va fi nulitatea absolută ,,.

 În speță ,este evident că ,în ceea ce o privește pe reclamantă ,căreia nu i-a fost remisă suma de bani obiect al contractului ,actul nu a avut un scop imediat și ,implicit ,nici scop mediat ,lipsind în consecință cauza ,ca și condiție esențială de validitate a oricărui act juridic civil. Pe de altă parte ,nu se poate vorbi de ocauză licită şi morală a actului încheiat de apelantul pârât ,care i-a pretins reclamantei semnarea unui contract de împrumut ştiind că nu i-a predat nici-o sumă de bani în ziua autentificării actului  ,scopul urmărit de el fiind acela de a obţine un câştig nelicit şi contrar bunelor moravuri ,fiind răsturnată astfel prezumţia legală prevăzută de art.967 Cod civil.

Pentru considerentele mai sus arătate, în temeiul art. 296 Cod procedură civilă  se va dispune respingerea apelului ca nefondat.

În temeiul art. 274 din Codul de procedură civilă , apelantul va fi obligat la plata sumei de 2000 lei  cheltuieli de judecată către intimată, constând în onorariu avocat achitat în apel ,în ambele cicluri procesuale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca neîntemeiat apelul declarat de pârâtul VC , domiciliat în mun. Craiova, str. Traian Lalescu, nr. 16, bl. A1, sc. 4, ap. 9, jud. Dolj, în contradictoriu cu intimata reclamantă LCL, domiciliată în mun. Râmnicu Vâlcea, str. Izvorului, vila nr. 1, nr. 16, jud. Vâlcea, împotriva sentinţei civile nr. 7302 din 04.10.2013 pronunţate de Judecătoria Râmnicu-Vâlcea în dosarul nr. 7496/288/2011.

Obligă intimatul la plata către apelantă a cheltuielilor de judecată în cunatum de 2000 lei reprezentând onorariu avocat în cele două cicluri procesuale apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică azi,  26 Aprilie 2016.

Domenii speta

Spete similare