Obligatia de a face, pretentii

Sentinţă civilă 1414 din 23.10.2015


DOSAR NR. 1937/283/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA PUCIOASA – JUDEŢUL DÂMBOVIŢA

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1414

Şedinţa publică din  data de 23.10.2015

Instanţa constituită din:

PREŞEDINTE: M.G.

GREFIER: R.M.

Pe rol se află pronunțarea cauzei civile având ca obiect ”obligaţie de a face – pretenţii”, formulată de reclamantul O.A.domiciliat în…., în contradictoriu cu pârâta D.N.  cu sediul în….

Dezbaterile lucrărilor și prezența părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 15.10.2015, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință civilă, când instanța pentru a da posibilitatea apărătorului reclamantului să depună concluzii scrise, a amâna pronunțarea, pentru azi 23.10.2015, când a rămas în deliberare.

I N S T A N Ț A

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Pucioasa la data de 18.12.2013 sub nr.1937/283/2013 reclamantul O.A. a  formulat cerere având ca obiect obligaţie de a face – pretenţii în contradictoriu cu pârâta D.N. solicitând instanţei  înlăturarea tuturor fotografiilor  care îl reprezintă în cadrul activităţilor care ţin de sfera vieţii private fără acordul acestuia şi articolele incriminate publicate  pe site-ul web aflat la adresa…..; obligarea pârâtei la plata despăgubirilor  estimate provizoriu la valoarea de 20.000 lei, reprezentând prejudiciul cauzat prin încălcarea drepturilor prevăzute  de dispoziţiile art.88 din Legea 8/1996, privind drepturile de autor şi drepturile conexe; obligarea pârâtei  la plata dunelor morale datorate pentru atingerea adusă  dreptului la onoare, reputaţie şi imagine, precum şi dreptului la viaţă privată şi de familie, estimate la suma de 50.000 euro; obligarea pârâtei la daune cominatorii în cuantum de 1.000 lei pentru fiecare zi de întârziere în executarea sentinţei pronunţate; obligarea pârâtei la publicarea hotărârii, pe cheltuiala sa, în condiţiile stabilite de instanţă pe site şi obligarea la cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii  arată că încă începând din luna decembrie 2012 pârâta a început să publice  articole cu conţinut  care îl discreditau, prin modul de întocmire al articolelor, este prezentat într-o imagine negativă, toate datele sunt neadevărate, fiind un atac la persoană, ziaristul a acţionat cu rea credinţă, a publicat doar date neadevărate şi nu a respectat obligaţiile profesiei de a cerceta informaţiile pe care le publică, a publicat doar cea vrut, denaturând realitatea, afectându-i imaginea, demnitatea, reputaţia şi prestigiul profesional.

În drept, acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile Legii 8/1996 privind drepturile de autor şi drepturile conexe, art.71 şi urm.  C. civ., art. 1357 , 1381 C. civ.,  CEDO, Constituţia României.

În probatoriu a solicitat proba cu înscrisuri, interogatoriu, martori şi orice altă probă concludentă şi utilă cauzei.

Prin întâmpinare, pârâta a arătat că toate articolele publicate pe site-ul D.N. reflectă realitatea, imaginea acestuia în societatea fiind de securist, bătăuş şi derbedeu.

În ceea ce priveşte fotografiile publicate arată că acestea au fost obţinute din spaţiul public, şi anume site-uri de socializare, media (presa scrisă şi televiziune) sau de la întruniri politice sau administrative unde reprezentanţii D.N. au fost invitaţi în calitate de jurnalişti, astfel încât nu pot face obiectul  vreunei încălcări a dreptului de autor, mai ales că pârâtul O.A. este o persoană publică, fiind în perioada 2012 – 2014  atât membru în biroul politic al …., unde a deţinut calitatea de trezorier al Organizaţiei PSD D. cât şi de administrator public al judeţului D.

În probaţiune a solicitat proba testimonială cu martorii V.F. C.V, M.I., interogatoriul reclamantului şi înscrisuri

A solicitat de asemenea în probaţiune  ca instanţa să  emită  o adresă către IPJ D. pentru a comunica câte plângeri sau sesizări din oficiu  au fost făcute pe numele pârâtului în perioada 2010 – 2014 pe numele O.A. pentru ameninţare, lovire sau tentativă de omor.

Probatoriul administrat în cauză

Instanţa a încuviinţat  pentru reclamant proba cu înscrisuri şi interogatoriul pârâtului, iar pentru pârât proba cu interogatoriu şi proba testimonială cu martorii V.F. C.V, M.I.,

Instanţa a dispus emiterea unei adrese către parchetul de pe lângă Judecătoria Târgovişte pentru a comunica dacă au fost formulate plângeri penale împotriva reclamantului O.A. pentru lovire sau alte violenţe şi care au fost soluţiile pronunţate în cauză.

Prin adresa nr.6221/P/2011 din 23.12.2014 Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgovişte a comunicat că dosarul penal nr.6221/P/2011 privind pe numiţii O.A. şi F.I., pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art.192 , art.180 şi art.217 din  Vechiul Cod penal se află în lucru la Poliţia municipiului Târgovişte, iar dosarul penal nr.4793/P/2011 privind pe numiţii O.A.şi V.F.  Cod penal a fost soluţionat cu neînceperea urmăririi penale.

Instanţa a procedat la audierea martorilor propuşi de pârât, din depoziţiile martorilor  D.C. şi M.C.  rezultând că între reclamant şi C.P., propus de asemenea  de pârât pentru audiere în calitate de martor în cauză, a existat un conflict verbal şi fizic. Martorul D.C. a declarat că în momentul altercaţiei martorul C.P.  i s-ar fi adresat reclamantului cu apelativul securist, iar reclamantul la rândul său i-ar fi adresat apelativul informator. Martorul M.C., consilier în cadrul Consiliului Local … a arătat că reclamantul pe fondul discuţiei în contradictoriu cu martorul C.P., consilier local de asemenea, l-ar fi lovit cu genunchii şi cu capul pe acesta din urmă. În cadrul aceleaşi şedinţe atât reclamantul, cât şi martorul şi-au adresat cuvinte jignitoare.

A fost de asemenea audiată şi martora V.F., care a arătat că a avut o relaţie intimă cu reclamantul, dar şi nişte dispute cu acesta, iar pe site-ul D.N. a fost publicată o fotografie  pe care a apreciat-o ca ţinând de viaţa intimă. Publicarea acestei fotografii a afectat în mod negativ familiile celor doi.

A fost audiat  şi martorul C.P. care a arătat că în cadrul unei şedinţe de consiliu care a avut loc pe data de 29.09.2013 s-a ridicat şi a adus la cunoştinţă faptul că prin hotărârea Curţii de Apel Ploieşti s-a dispus dizolvarea consiliului local, pronunţarea instanţei făcându-se în acea zi. În acel moment, reclamantul s-a ridicat, a venit către acesta, l-a lovit cu pumnul şi cu piciorul în zona feţei, i-a spart ochelarii, l-a strâns de gât cu cravata, i-a spart buza, moment în care acesta şi-a pierdut cunoştinţa şi a fost apelat numărul unic de urgenţă 112. A formulat plângere împotriva reclamantului, dosarul aflându-se în prezent pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgovişte. Arată că reclamantul este o fire impulsivă, violentă, care s-a ridicat în politică prin prisma faptului că după anul 1990 a fost „securist”, ceea ce permis dezvoltarea anumitor relaţii. A arătat de asemenea că l-a prezentat pe reclamant ca fiind „securist” deoarece acesta a lucrat la un moment dat în cadrul securităţii.

La solicitarea reclamantului, instanţa a suplimentat probatoriului şi a încuviinţat pentru acesta  proba testimonială cu martorii D.F şi S.E.

Ambii martori au arătat că reclamantul este o persoană publică, făcând parte din conducerea PSD, motiv pentru afirmaţiile din cadrul articolelor publicate pe site-ul D.N. care îl denigrau, i-au creat un prejudiciu.

Martorul D.F. a arătat că, într-adevăr că după anul 1990 reclamantul a lucrat o perioadă în cadrul Serviciului Român de Informaţii.

Dosarului cauzei au fost ataşate Ordonanţa de clasare nr.5097/P/2011 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgovişte, prin care  s-a dispus clasarea cauzei sub aspectul săvârşirii infracţiunii  de uzurparea de calităţi oficiale cu privire la numitul C.P., sesizarea organului de urmărire penală aparţinând reclamantului O.A. , precum şi încheierea judecătorului de cameră preliminară dispusă în dosarul nr.5611/315/2014 al Judecătoriei Târgovişte prin care a fost admisă plângerea petentului C.P., desfiinţată soluţia atacată şi trimisă cauza la procuror pentru a pune în mişcare acţiunea penală sub aspectul infracţiunii de ultraj.

În motivarea soluţiei, judecătorul de cameră preliminară a reţinut că prin ordonanţa din data de 29.04.2014 Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgovişte a dispus clasarea cauzei privind pe intimatul O.A., cercetat sub aspectul infracţiunii de ultraj prev. de art.257 alin.1 Cod penal, reţinându-se faţă de modul de comitere a faptei şi urmarea produsă, dispoziţiile incidente dispoziţiile art. 18 ind.1 din Codul penal din 1969 (fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni).

Judecătorul de cameră preliminară a apreciat că aspectele valorificate de organul de urmărire penală în aprecierea gradului de pericol social al faptei, nu pot fi reţinute în modalitatea adoptată de procuror.  A arătat de asemenea judecătorul de cameră preliminară că aceste aspecte nu duc la concluzia că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, ci dimpotrivă, aceasta există şi întruneşte toate elementele esenţiale, în cauză urmând a se efectua verificări faţă de calitatea părţilor, care ar atrage existenţa infracţiunii de ultraj.

Dosarului cauzei a fost ataşat de asemenea şi certificatul medico-legal (fila 98) ale cărui concluzii sunt în sensul că numitul C.P. a prezentat leziuni de violenţă produse prin lovire cu corp dur ce pot data din data de 26.09.2013 şi care au necesitat 2-3 zile de îngrijiri medicale.

Analizând solicitările reclamantului în raport de probatoriul administrat în cauză instanţa reţine în ceea ce priveşte capetele de cerere privitoare la obligarea pârâtului de a înlătura toate articolele care ţin de sfera vieţii lui private, de pe site-ul D.N.şi obligarea pârâtului la plata de despăgubiri motivat  de încălcarea drepturilor de autor că aceste fotografii au fost preluate de către site-ul D.N.fie dintr-un spaţiu virtual public, fie cu ocazia anumitor evenimente, care de asemenea au fost organizate într-un cadru public.

Nu a rezultat din probatoriul administrat că pârâtul  ar fi intrat în posesia fotografiilor care îl  înfăţişau pe reclamant în compania martorei V.F. intr-un mod fraudulos, ilegal, ceea ce ar fi condus la susţinerea afirmaţiei reclamantului de încălcare a dreptului său la viaţă privată.

Instanţa reţine astfel că, reclamantul nu a făcut dovada că fotografia care îl privea pe acesta şi pe martora V.F. nu ar fi fost pusă la dispoziţia pârâtului de către acesta sau de către martoră, expres  sau tacit, deoarece dacă această fotografie a fost postată într-un spaţiu public (facebook) care a permis copierea acesteia. Se reţine  faptul că implicit  s-a permis pârâtului accesul la acest spaţiu virtual public şi la preluarea  fotografiei.

Instanţa reţine că orice informaţie postată pe un spaţiu virtual public poate fi restricţionată  fie de la accesare sau de la copiere.

Fotografia la care reclamantul face referire  nu a fost protejată în spaţiul virtual în vreun fel, nu a purtat vreo menţiune a autorului şi nici vreun simbol („C” copyright), ceea ce ar fi condus la concluzia unei restricţii de folosire sau reproducere.

Relevante în acest sens sunt dispoziţiile art.76 din Codul civil, care prevăd că, în momentul în care însuşi cel la care se referă o informaţie sau un material le pune la dispoziţia unei persoane juridice, ori fizice, despre care are cunoştinţă că îşi desfăşoară activitatea  în domeniul informării publicului, consimţământul  pentru utilizarea acestora este prezumat, nefiind necesar un acord scris.

În ceea ce priveşte protecţia drepturilor de autor asupra fotografiei în cauză, reclamantul nu a făcut dovada cine este autorul acestei fotografii, persoana care poartă paternitatea operei fotografice şi care poate să-şi exprime acordul sau nu cu privire la utilizarea acesteia.

Instanţa conchide asupra acestor capete de cerere că reclamantul, cel care poartă sarcina probei, nu a făcut dovezi care să susţină afirmaţiile privitoare la aspectele mai sus menţionate.

Nu a rezultat de asemenea că în prezent aceste fotografii s-ar afla în continuare pe site-ul D.N. , instanţa punând în vedere reclamantului prin încheierea din data de 23.04.2015 să facă dovada că aceste fotografii se află în prezent pe acest site.

În ceea ce priveşte  articolele publicate pe site-ul D.N.,  din coroborarea depoziţiilor martorilor audiaţi în cauză cu înscrisurile ataşate dosarului privitoare la articolele publicate  de pârât on-line, instanţa reţine că într-adevăr  pe site-ul D.N.au fost publicate articole în cuprinsul cărora reclamantul era înfăţişat cu apelativul de „securist”, „derbedeu” şi „bătăuş”.

O parte a acestor articole făceau referire la conflictul dintre reclamant şi martorul C.P., audiat în cauză.

Reclamantul a arătat că aceste articole precum şi apelativele folosite de pârât în cadrul articolelor i-au adus prejudicii de imagine, aspecte care au fost confirmate în cuprinsul depoziţiilor şi de martorii audiaţi în cauză.

Pentru aceste afirmaţii şi pentru prejudiciile suferite reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la plata de despăgubiri în cuantum de 50.000 euro, invocând în acest sens dispoziţiile art.30 din Constituţie, care prevăd că libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine.

Examinând acest capăt de cerere instanţa reţine că în conformitate  cu dispoziţiile art.20 din Constituţie, dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate  în concordanţă cu declaraţia universală a drepturilor omului (alin.1), iar în situaţia în care există neconcordanţă între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile.

Potrivit prevederilor art.10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, orice persoană are dreptul la libertate de exprimare. Acest drept include  libertatea de opinie şi libertatea de a primi sau de a comunica informaţii ori idei fără amestecul autorităţilor publice şi fără a ţine seama de frontiere (alin.1). Exercitarea acestor libertăţi  ce comportă îndatoriri şi responsabilităţi poate fi supusă unor formalităţi, condiţii, restrângeri sau sancţiuni prevăzute de lege care, într-o societate democratică constituie măsuri necesare.

Conform jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului deduse din aplicarea dispoziţiilor art.10  din Convenţie, presa joacă un rol eminent într-o societate democratică, revenindu-i sarcina de a comunica cu respectarea obligaţiilor şi responsabilităţilor sale, informaţii şi idei asupra chestiunilor politice si asupra altor teme de interes general.

Curtea a arătat că este conştientă de faptul că libertatea în domeniul presei include de asemenea şi recurgerea a o anume doză de exagerare, chiar de provocare. Rolul presei este acela de „câine de pază” care să-şi exercite atitudinea de a da informaţii cu privire la probleme de interes general (cauza Dalban  contra României, par. 49).

Curtea  a arătat de asemenea că libertatea de exprimare este valabilă nu numai pentru informaţiile sau ideile strânse cu bunăvoinţă  sau considerate inofensive sau indiferente, ci şi pentru acelea  care scandalizează, şochează sau neliniştesc. Acestea impun pluralismul, toleranţa şi spiritul de deschidere, fără de care nu există”societate democratică”.

  Dispoziţiile articolului 10 alin.2 din Convenţie au fost interpretate  de Curte în sensul că  nu lasă deloc spaţiu de restrângeri a libertăţii pentru exprimare în domeniul discursului politic  sau al chestiunilor de interes general. În plus, limitele criticilor admisibile  sunt mai ample faţă de un om politic vizat în această calitate decât faţă de un simplu particular : spre deosebire de al doilea, primul se expune inevitabil şi conştient unui control atent al faptelor şi gesturilor sale atât din partea ziariştilor, cât şi din partea masei de cetăţeni; în consecinţă trebuie să arate o toleranţă mai mare (cauza Feldek împotriva Slovaciei, paragraful 74).

Instanţa reţine de asemenea că în practica sa Curtea face distincţia între fapte şi judecăţi de valoare. Dacă concreteţea primelor se poate dovedi, următoarele nu-şi pot demonstra exactitatea. Pentru judecăţile de valoare această cerinţă este irealizabilă şi aduce atingere libertăţii de opinie în sine, element fundamental al dreptului asigurat de art.10 din Convenţie.

Reţine Curtea însă, că faptul de a acuza anumite persoane implică obligaţia de a furniza o bază reală suficientă şi că inclusiv  o judecată de valoare  se poate dovedi excesivă dacă este lipsită total de o bază reală (cauza Cumpănă şi Mazăre contra României, par. 98 – 101).

Dacă în baza rolului ce-i este atribuit, presa  are efectiv datoria  de a alerta publicul atunci când este informată asupra presupuselor abuzuri din partea aleşilor locali şi funcţionarilor publici, fapta de a acuza direct anumite persoane indicându-le numele şi funcţiile implică  pentru ziarişti obligaţia de furniza o bază reală suficientă (Lesnik împotriva Slovaciei par.57).

Sintetizând, instanţa reţine că în speţă este supusă analizei  conform afirmaţilor reclamantului  încălcare a  dispoziţiilor art.30 alin.6 din Constituţie, încălcarea care trebuie privită şi analizată conform dispoziţiilor art.20 din Constituţie, din perspectiva  interpretării şi jurisprudenţei  Curţii Europene a Drepturilor Omului  în materia libertăţii de exprimare prevăzută de dispoziţiile art.10 din Convenţie.

Se reţine de asemenea de către instanţă  faptul că din perspectiva jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, prezenta cauză comportă analiza respectării pe de o parte a dispoziţiilor art.8 din Convenţie pentru reclamant şi respectarea  dispoziţiilor art.10 din cuprinsul aceleaşi convenţii, pentru pârât.

Se impune a se constata astfel de către instanţă în ce măsură în cuprinsul publicaţilor on-line  a fost depăşit rolul presei prin încălcarea  anumitor limite, după cum Curtea Europeană a Drepturilor Omului a afirmat în practica sa constantă.

În acest sens, instanţa reţine că în cauza Dalban contra României, Curtea  a constatat că nu s-a făcut dovada că articolele erau în totalitate false şi că serveau unei campanii de  defăimare a unor aleşi publici, iar articolele  în cauză nu se refereau la aspecte ale vieţii particulare, ci la comportamentul şi atitudinea sa în calitate de ales al poporului.

Raportând aceste principii deduse din practica Curţii Europene a Drepturilor Omului speţei, instanţa reţine că, pârâtul a făcut dovada  că aspectele comunicate public privitoare la comportamentul reclamantului în calitate de ales local au o bază factuală după cum a rezultat din depoziţiile martorilor audiaţi în cauză, depoziţii care se coroborează cu înscrisurile ataşate dosarului.

Astfel, instanţa reţine că  martorii D.F. propus chiar de reclamant şi C.P., au atestat faptul că reclamantul a fost angajat după anul 1990  al Serviciului Român de Informaţii, referirea în cuprinsul articolelor publicate on-line la reclamant, cu apelativul de „securist” referindu-se la această împrejurare atestată de martori ca fiind reală.

De asemenea, instanţa reţine că, în ceea ce priveşte apelativul de „bătăuş” folosit în cuprinsul articolelor , acesta face referire la o situaţie de fapt relatată de martori ca fiind reală, şi anume la conflictul fizic avut între reclamant şi martorul C.P., data de 26.09.2013. Instanţa reţine de asemenea că fapta relatată de martorul C.P. în cuprinsul depoziţiei de lovire a sa la data mai sus menţionată de către reclamant face obiectul unei cercetări penale în cadrul dosarului 5413/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgovişte.

În cauza Brasilier contra Franţei, Curtea a arătat că deşi  ţinând seama de prezumţia de nevinovăţie garantată de art.6 alin.2 al Convenţiei, incidentă şi în speţă în ceea ce-l priveşte pe reclamant, o persoană cercetată penal  nu ar putea fi considerată culpabilă însă , baza factuală nu era inexistentă în cauză.

Fără a se încălca prezumţia de nevinovăţie de care beneficiază şi reclamantul în ceea ce priveşte fapta sa de lovire a martorului C.P., instanţa reţine că, în prezenta cauză baza factuală nu este inexistentă.

Prin urmare, constată instanţa că afirmaţiile din cuprinsul articolelor care îl priveau pe reclamant publicate pe site-ul D.N. aveau o bază reală suficientă, iar în cuprinsul acestor articole pârâtul a  expus fapte de interes public care îl priveau pe reclamant în calitatea sa de om politic şi ales local.

Pentru aceste considerente, instanţa urmează a respinge cererea privind obligarea  pârâtului la plata daunelor morale reprezentând prejudiciul afirmat de către reclamant a fi fost cauzat acestuia prin atingerile aduse în cadrul articolelor publicate pe site-ul D.N..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Respinge cererea ca obiect ”obligaţie de a face – pretenţii”, formulată de reclamantul reclamantul O.A.domiciliat în…., în contradictoriu cu pârâta D.N.  cu sediul în…..

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel depunându-se la Judecătoria Pucioasa.

Pronunţată în şedinţa publică, azi, 23.10.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

M.G. R.M.

Red.M.G.

Tehn.C.C.

5 ex/23.11.2015