Contestatie la executare 4

Sentinţă civilă 143 din 09.03.2015


Dosar nr. XXXXX/193/2014  contestaţie la executare

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA BOTOŞANI

SECŢIA CIVILĂ

Şedinţa publică din xx.xx.xxxx

Instanţa constituită din:

PREŞEDINTE –

Grefier –

SENTINŢA CIVILĂ NR. XXXX

Pe rol judecarea cauzei ce are ca obiect contestaţie la executare formulată de contestatorul D. B., în contradictoriu cu intimata Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Botoşani - ADMINISTRAŢIA FINANŢELOR PUBLICE BOTOŞANI.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică se prezintă contestatorul, lipsă fiind reprezentantul intimatei.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care, instanţa constată că intimata a trimis la dosar dovada comunicării procesului verbal de contravenţie, prin afişare.

Se legitimează contestatorul cu CI seria XX nr. XXXXXX, cu domiciliul în Botoşani, str. X nr. Y sc. Z, et.T, ap.U, jud. Botoşani.

Având cuvântul asupra probatoriului, contestatorul solicită încuviinţarea probei cu înscrisurile depuse la dosar. Solicită a se avea în vedere domiciliul la care acest proces verbal a fost comunicat, prin verificări la Serviciul de Evidenţă Informatizată a Persoanei. Apreciază că afişarea s-a efectuat la altă adresă şi nu la cea de domiciliu, motiv pentru care apreciază că acest proces verbal este prescris, nu a avut cunoştinţă de existenţa lui.

Instanţa constată că actul de identitate al contestatorului este emis la data de xx.xx.xxxx.

În temeiul art. 258 Cod pr. Civilă, instanţa încuviinţează pentru părţi proba cu înscrisuri, ca fiind pertinent, util şi concludent în soluţionarea cauzei.

Fiind administrat probatoriul,  instanţa se socoteşte lămurită cu privire la prezenta cauză şi acordă cuvântul asupra dezbaterilor asupra fondului.

Contestatorul solicită admiterea cererii, anularea actelor de executare, a somaţiei şi titlului executoriu, cu precizarea că nu a avut cunoştinţă de existenţa acelui proces verbal.

În temeiul art. 394 din Codul de procedură civilă, instanţa se socoteşte lămurită cu privire la prezenta cauză şi o reţine spre deliberare.

I N S T A N Ţ A,

Deliberând asupra acţiunii civile de faţă:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de xx.xx.xxxx, sub nr. XXXXX/193/2014, contestatorul  D. B. a solicitat în contradictoriu cu  intimata Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Botoşani - ADMINISTRAŢIA FINANŢELOR PUBLICE BOTOŞANI, contestaţie la executare împotriva somaţiei de plată nr. XXXXXXXXXXXXXX din xx.xx.xxxx şi a titlului executoriu nr. XXXXXXXXXXXXXX din xx.xx.xxxx, ca fiind nefondate şi nejustificate, întrucât acestea provin dintr-o amendă contravenţională despre care nu a luat la cunoştinţă decât în momentul primirii somaţiei şi titlului executoriu.

Contestatorul a solicitat anularea celor două acte de executare emise de către organul fiscal şi încetarea procedurii de urmărire fiscală demarată împotriva sa.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei.

Intimata a fost legal citată, formulând întâmpinare la dosar.

În susţinerea întâmpinării, intimata a menţionat faptul că organul de executare din cadrul AFP Botoşani a procedat în conformitate cu prevederile art. 145 Cod pr. Fiscală, la declanşarea executării silite împotriva petentului, prin emiterea somaţiei de plată nr. XXXXXXXXXXXXXX/xx.xx.xxxx însoţită de titlul executoriu cu nr. XXXXXXXXXXXXXX/xx.xx.xxxx, cf. art. 141 al.1 Cod pr. Fiscală, în vederea recuperării unei obligaţii fiscale cu titlu de amendă în cuantum de 225 lei, aplicată de CNADN SA- Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Iaşi şi transmisă în vederea colectării organului fiscal.

De asemenea, intimata a menţionat că obligaţia de plată reprezentând amenda nu a fost stabilită de către organul fiscal, iar pe calea prezentei contestaţii nu se poate anula un titlu de creanţă stabilit de un alt organ întrucât căile de atac sunt prev. de OG 2/200, solicitând respingerea contestaţiei, ca neîntemeiată.

În drept, au fost invocate disp. art. 223 coroborat cu art. 411 Cod pr. Civilă.

În cauză, în temeiul art. 258 din Codul de procedură civilă, instanţa a încuviinţat şi administrat proba cu înscrisuri.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

În fapt, intimata a emis titlul executoriu nr. XXXXXXXXXXXXXX din data de xx.xx.xxxx, împotriva contestatorului D. B. pentru un debit de 225 lei reprezentând venituri din amenda aplicată potrivit procesului verbal de contravenţie seria X nr. XXXXXXX din data de xx.xx.xxxx emis de CNADNR S.A. – Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Iaşi, precum şi somaţia nr. XXXXXXXXXXXXXX din data de xx.xx.xxxx (f. 4 – 5 ds), iar împotriva acestor acte de executare contestatorul a formulat contestaţie la executare prin prezenta.

Conform art. 172 C. proc. fiscală, persoanele interesate pot face contestaţie împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare, precum şi în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condiţiile legii.

Verificând motivul de nulitate a executării invocat de către contestator privind prescrierea executării sancţiunii contravenţionale, instanţa constată că, potrivit art. 25 alin.2 din O.G. nr.2/2001, comunicarea procesului verbal se face în termen de cel mult o lună de la data aplicării sancţiunii, iar potrivit art. 14 din O.G. nr. 2/2001, executarea sancţiunilor contravenţionale se prescrie dacă procesul verbal de contravenţie nu a fost comunicat contravenientului în termen de cel mult o lună de la data aplicării sancţiunii, prescripţia executării sancţiunilor contravenţionale putând fi constatată chiar şi de instanţa învestită cu soluţionarea plângerii contravenţionale.

În cazul de faţă, se constată că, potrivit dovezii existente la dosar, procesul-verbal a fost comunicat prin afişare la domiciliul contestatorului, în data de xx.xx.xxxx.

În acest context, instanţa reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 27 din OG nr. 2/2001, ”comunicarea procesului-verbal şi a înştiinţării de plată de face prin poştă, cu aviz de primire, sau prin afişare la domiciliul sau la sediul contravenientului. Operaţiunea de afişare se consemnează într-un proces-verbal semnat de cel puţin un martor”. Totodată, instanţa urmează a avea în vedere şi Decizia ICCJ nr. 10/2013. Prin această decizie s-a stabilit în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 27 alin.(1) teza I raportat la art.14 alin.(1), art.25 alin.(2) şi art.31 alin.(1) din O.G. nr.2/2001 că, modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenţie şi a înştiinţării de plată, prin afişare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiară comunicării prin poştă, cu aviz de primire şi că cerinţa comunicării procesului-verbal de contravenţie şi a înştiinţării de plată este îndeplinită şi în situaţia refuzului expres al primirii corespondenţei, consemnat în procesul-verbal încheiat de funcţionarul poştal.

Prin urmare, instanţa constată că, în cauză, contestatorului nu i s-a comunicat în mod legal procesul verbal de constatatare a contravenţiei, întrucât nu s-a îndeplinit ordinea de preferinţă stabilită imperativ de lege referitor la modalitatea de comunicare, nefiind efectuată o expediere prin poştă a procesului-verbal, ci s-a dispus direct comunicarea prin afişare. În aceste condiţii, această comunicare neconformă echivalează cu o necomunicare a procesului-verbal.

În consecinţă, instanţa va reţine că, în speţă nu s-a îndeplinit procedura de comunicare a procesului-verbal contestat, situaţie în care devin incidente dispoziţiile art. 14 alin. 1 din OG 2/2001, potrivit cărora executarea sancţiunii amenzii contravenţionale se prescrie dacă procesul-verbal de constatare nu a fost comunicat contravenientului în termen de o lună de la data aplicării sancţiunii, motiv pentru, constatând  intervenită prescripţia executării sancţiunii contravenţionale a amenzii în cuantum 225 lei, urmează a admite contestaţia la executare formulată de contestatorul D. B., în contradictoriu cu intimata Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Botoşani şi a anula actele de executare efectuate împotriva contestatorului, în baza somaţiei nr. XXXXXXXXXXXXXX din data de xx.xx.xxxx şi titlului executoriu nr. XXXXXXXXXXXXXX din data de xx.xx.xxxx emise  în dosarul de executare nr. X/X/X/XXXX/XXXXXXXXXXXXXX.

În temeiul principiului disponibilităţii părţilor, instanţa urmează a lua act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

H O T Ă R Ă Ş T E:

Admite contestaţia la executare formulată de contestatorul D. B., cu domiciliul în Botoşani, X nr. Y, jud.Botoşani, în contradictoriu cu intimata Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Botoşani, cu domiciliul în Botoşani, P. Revoluţiei nr. 5, jud. Botoşani.

Anulează actele de executare efectuate împotriva contestatorului, în baza somaţiei nr. XXXXXXXXXXXXXX din data de xx.xx.xxxx şi titlului executoriu nr. XXXXXXXXXXXXXX din data de xx.xx.xxxx emise  în dosarul de executare nr. X/X/X/XXXX/XXXXXXXXXXXXXX.

Ia act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, xx.xx.xxxx.

Preşedinte,Grefier,