Omor calificat

Sentinţă penală 24 din 09.06.2016


R O M Â N I A

TRIBUNALUL COVASNA

SECŢIA PENALĂ

 

SENTINŢA PENALĂ NR.24

Şedinţa publică din 9 septembrie 2015

PREŞEDINTE : ………..

GREFIER : …………………..

Cu participarea reprezentantei Ministerului Public, procuror …………. din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul

Covasna

Pe rol fiind pronunţarea asupra acţiunii penale pornită împotriva inculpatului N. SZ., trimis în judecată pentru

săvârşirea infracţiunii de omor calificat, prevăzut de art. 188  C.pen., raportat la art. 189 alin. 1 lit. h C.pen., cu

aplicarea art. 77 alin. 1 lit. e C.pen.

Desfăşurarea şedinţei de judecată s-a efectuat în conformitate cu prevederile art. 369 din noul C.pr.pen., în sensul că

dezbaterile au fost înregistrate pe suport audio-video computerizat.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică de astăzi, se constată lipsa părţilor.

Procedura de citare este legal îndeplinită. 

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Dezbaterile asupra cauzei de faţă au avut loc în şedinţa publică din data de 7 septembrie 2015, susţinerile părţilor

fiind consemnate în încheierea de şedinţă din aceeaşi zi, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

T R I B U N A L U L

Asupra procesului penal de faţă;

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna nr. 269/P/2015 din 21 iulie 2015, s-a dispus trimiterea

în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului N. SZ. pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, prin

cruzimi şi asupra unei persoane aflată în vădită stare de vulnerabilitate, prev. de art. 188 C.pen., raportat la art. 189 al.

1 lit. h C.pen., cu aplic. art. 77 al. 1 lit. e C.pen.

În esenţă, prin actul de sesizare s-a reţinut în sarcina inculpatului N. SZ., că în seara zilei de 06.04.2015, în

jurul orelor 23,00, în locuinţa victimei I. J., în vârstă de 90 ani, i-a aplicat acesteia numeroase lovituri cu pumnii şi cu

o bucată de lemn de esenţă tare, în special în zona capului şi a feţei, comprimând-o cu propria greutate, după care a

abandonat-o în agonie, aceasta decedând după cca. 4 – 6 ore de la agresiune.

În faza de urmărire penală au fost administrate următoarele probe: proces-verbal de cercetare la faţa locului şi

planşă foto (filele 4-25), Raport de expertiză medico-legală autopsie (filele 31-35), proces-verbal de examinare

criminalistică a cadavrului şi planşă foto (filele 36-46), Raport de expertiză medico-legală psihiatrică (filele 50-53),

proces-verbal de examinare a vestimentaţiei inculpatului şi planşă foto (filele 55-61), raport de expertiză criminalistică

dactiloscopică (filele 64-69), raport de expertiză criminalistică traseologică ( filele 71-77), declaraţia părţii civile I.

Gy. ( filele 78-79), declaraţiile martorilor N. V. (filele 80-83), Sz. E. (filele 84-86), D. S. (filele 87-89), A.-I. G.

(filele 90-92), B. E. (filele 93-99), I. L. (filele 100-102), N. A. (filele 103-105), declaraţiile suspectului/inculpatului

N. Sz. ( filele 123-134 ), dovezi de predare a banilor şi ridicare a obiectelor vestimentare ale inculpatului (filele

135-136), extras de cazier judiciar (fila 137).

Ca urmare a trimiterii în judecată a inculpatului, conform adresei nr. 269/P/2015 din data de 23.07.2015, Parchetul

de pe lângă Tribunalul Covasna a predat la Camera de corpuri delicte a Tribunalului Covasna, următoarele mijloace materiale

de probă: - suport optic DVD inscripţionat „omor 07.04.2015, 7/CRIM”, - colet nr. 1 – fragment de lemn ridicat în condiţii

sterile de la faţa locului; - colet nr. 2 – sfoara ridicată în condiţii sterile de la faţa locului; - colet nr. 3 – 5 ( cinci

) tampoane sterile din bumbac, introduse separat în recipiente sterile tip exudat faringian; - colet nr. 4 – 3 ( trei )

fragmente urme papilare; - colet nr. 5 – două probe biologice intravaginale transferate pe tampoane sterile din bumbac,

prelevate de la victimă; - colet nr. 6 – urme biologice subunghiale ale victimei – mâna dreaptă; - colet nr. 7 – urme

biologice subunghiale ale victimei – mâna stângă; - colet nr. 8 – urme biologice – sânge – ridicat de la faţa locului; -

colet nr. 9 – obiectele de vestimentaţie ale inculpatului.

În faza de urmărire penală, inculpatul N. SZ. a fost reţinut în baza ordonanţei nr. 269/P/2015 din 07.04.2015 ora

22,00 pentru 24 de ore şi arestat preventiv pentru o perioadă de 30 de zile prin Încheierea nr. 2/UP din data de 8.04.2015 a

Judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Covasna, pronunţată în dosarul nr. 367/119/2015.

Măsura arestării preventive fiind prelungită succesiv prin încheierile din 29.04.2015, 02.06.2015 şi 25.06.2015 până

la data de 04.08.2015, iar după sesizarea instanţei, această măsura preventivă a fost menţinută prin încheierile din

24.07.2015 şi 19.08.2015.

În procedura de cameră preliminară nu au fost formulate cereri şi excepţii cu privire la legalitatea sesizării

instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi nici din oficiu nu au fost invocate aspecte

de nelegalitate a actului de sesizare, a probelor administrate în faza de urmărire penală şi a celorlalte acte de urmărire

penală, astfel, că prin încheierea din 17.08.2015 pronunţată în camera de consiliu, judecătorul de cameră preliminară de la

această instanţă, în temeiul art. 346 al. 2 C.pr.pen., a constatat legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor

şi a efectuării actelor de urmărire penală, dispunând totodată începerea judecăţii privind pe inculpatul N. SZ.

În faţa instanţei de judecată, înainte de începerea cercetării judecătoreşti, persoana vătămată I. GY. s-a constituit

parte civilă cu suma de 53.000 lei din care: suma de 3.000 lei reprezentând daune materiale, iar suma de 50.000 lei cu titlu

de daune morale ( f. 44, 117 dosar fond ).

La termenul de judecată din data de 07.09.2015, după citirea actului de sesizare şi aducerea la cunoştinţă a

drepturilor procesuale, inculpatul a arătat că nu doreşte să dea o nouă declaraţie, îşi menţine declaraţia dată în faza de

urmărire penală, îşi cere scuze de la partea civilă I. GY. şi se obligă să-i achite acesteia pretenţiile civile formulate. De

asemenea, inculpatul a mai arătat că nu contestă probele administrate în faza de urmărire penală şi nici nu solicită

administrarea de probe în apărare.

Din probele administrate în cauză, instanţa reţine în fapt următoarele:

În data de 06.04.2015, orele 22,30-23,00, victima I. J., de 90 ani, se afla la domiciliul său din comuna Aita Mare,

sat Aita Mare, judeţul Covasna, moment în care a venit în vizită inculpatul N. SZ., în vârstă de 26 de ani (vecin cu victima

), care era sub influenţa băuturilor alcoolice, fiind lăsat în locuinţă de victimă sub pretextul de a „o stropi”, conform

obiceiului din a doua zi a Paştelui catolic.

După datină, pentru că nu avea cu ce, victima l-a servit pe inculpat cu un pahar cu apă şi întrucât era o oră târzie,

l-a rugat să părăsească locuinţa, spunând că altfel va anunţa organele de poliţie, deoarece inculpatul vroia să mai rămână.

Pentru a preveni acest lucru (sesizarea poliţiei) şi întrucât victima insista că va anunţa organele de poliţie,

inculpatul a început să o lovească pe victima I. J. cu pumnii în zona capului şi feţei doborând-o în pat, după care a

acoperit faţa victimei cu un prosop, afirmativ pentru a nu împroşca sânge, după care cu un lemn de esenţă tare tăiat pentru

foc (lungime 25 cm, grosime 10 cm) i-a aplicat victimei lovituri, în special în zona capului şi a feţei, până ce aceasta nu a

mai mişcat.

După acestea, văzând că trăieşte, inculpatul a dus victima într-o altă cameră şi pentru că horcăia, curgându-i sânge

din nas şi gură, a întors-o pe lateral, pentru a nu se îneca cu sânge, abandonând-o în agonie, a încuiat uşa camerei şi a

plecat din imobil. Inculpatul a asigurat intrarea în camera unde a lăsat-o pe victima în agonie, legând cu o sfoară clanţa

uşii de un cui din perete ( aşa cum proceda victima ), iar la ieşirea din casă, a încercat să încuie uşa de la bucătărie, ca

şi cum ar fi fost încuiată pe dinăuntru, dar nu a reuşit, lăsând uşa întredeschisă.

Deşi, ulterior victima a fost găsită dezbrăcată de la brâu în jos, inculpatul a arătat că el a dezbrăcat-o pe victimă

atunci când aceasta se zbătea, în sensul că a tras de pantaloni şi ştrampi în scopul de a o imobiliza, este posibil să o fi

atins cu mâinile în zona genitală, dar nu a vrut să întreţină relaţii sexuale cu aceasta după ce a văzut-o goală.

De asemenea, inculpatul nu a căutat să ia bunuri de valoare din locuinţa victimei (deşi la faţa locului s-a

identificat suma de 1.465  lei, care a fost predată părţii civile I. Gy. – fiul victimei), ci doar a luat din cămară câţiva

biscuiţi, deoarece i se făcuse foame.

În continuare, inculpatul s-a spălat de sângele de pe pantaloni în pârâul comunal, după care a continuat să meargă în

vizită la alte familii conform obiceiului de Paştele catolic.

Ulterior, inculpatul N. SZ., în jurul orelor 23,10, s-a întâlnit pe strada principală din comună cu martorul N. V. –

paznic de noapte, care l-a întrebat de ce are pantalonii uzi, iar inculpatul i-a spus că a fost implicat într-o bătaie în

satul Aita Medie, întrebându-l cam ce păţeşte un tânăr ca el dacă omoară un bătrân, spunând, la insistenţele martorului,

faptul că a bătut un bătrân în satul Aita Medie şi crede că acesta a murit.

Martorul N. V. cunoscându-l de mult timp pe inculpat, care din cauza unui handicap fizic la piciorul stâng se deplasa

mai dificil, ajutându-se şi de o cârjă, nu l-a crezut pe acesta în stare de aşa ceva, astfel, l-a rugat pe martorul D. S.,

care trecea cu autoturismul, să îl ducă pe inculpat acasă, după care să se deplaseze împreună în satul Aita Medie, pentru a

verifica dacă s-a întâmplat ceva de genul celor susţinute de inculpat.

Acest martor l-a dus pe inculpat cu autoturismul până în apropierea locuinţei sale, iar la întoarcere, nu s-a mai dus

în satul Aita Medie cu martorul N. V., deoarece acesta între timp discutase telefonic cu martorul A.-I. G. – paznic de noapte

în satul Aita Medie, care i-a spus că inculpatul nici nu venise în sat în acea zi, doar cu o zi înainte şi în acea seară nu

s-a întâmplat nici un eveniment de genul celor relatate de inculpat. Astfel, toată lumea a pus cele relatate de inculpat, pe

seama consumului de alcool cu ocazia tradiţiilor paştelui.

La scurt timp, inculpatul N. SZ. s-a dus la locuinţa martorului B. E., pe care l-a rugat să-l lase să se spele pe

mâini, povestindu-i faptul că a fost implicat într-un omor, victime fiind un bărbat şi o femeie, dar din nou nu i s-a dat

crezare. Inculpatul a plecat, afirmativ făcând o plimbare pe jos până în com. Belin şi a revenit la domiciliul său în jurul

orelor 04,00 din ziua de 07.04.2015.

A doua zi, în data de 07.04.2015, după orele 11,00, martora Sz. E., vecina victimei I. J., care obişnuia să o

viziteze zilnic pe aceasta, a intrat în curtea victimei, prin poarta care era asigurată cu un cârlig şi a văzut faptul că uşa

de acces în casă era întredeschisă. Deoarece victima nu a răspuns la strigătele martorei, aceasta a intrat în bucătărie,

constatând faptul că în camera din partea dreaptă a intrării, unde de obicei stătea victima, patul era răvăşit şi erau

numeroase pete de sânge, pe pat, perete şi podea.

Deşi a văzut că uşa celeilalte camere era legată ca de obicei cu acea sfoară pe dinafară, martora s-a gândit totuşi

să verifice şi această încăpere, dezlegând sfoara şi pătrunzând în cameră. Aici, martora a văzut-o pe victima I. J., care era

la podea, chircită pe o parte, complet desfigurată, fiind aproape dezbrăcată şi plină de sânge (aşa cum rezultă din

fotografiile judiciare aflate şi procesul verbal de examinare criminalistică  a cadavrului), dându-şi seama că este decedată,

motiv pentru care a anunţat organele de poliţie.

În data de 07.04.2015 în jurul orei 11,30 inculpatul N. SZ. s-a dus la locuinţa martorului I. L., cu care avea o

relaţie mai apropiată şi i-a spus că este o problemă cu victima deoarece maşina de poliţie este oprită în faţa casei

acesteia. Au plecat amândoi spre locuinţa victimei, martorul a intrat în curte, iar inculpatul şi-a continuat drumul, mergând

spre casa surorii sale N. A., aflată în satul Aita Medie.

Între timp, aflând că victima I. J. a fost omorâtă, martorii N. V., D. S. şi A.-I. G., au realizat faptul că

inculpatul N. SZ. este autorul faptei, au informat organele de poliţie, împreună cu care au format echipe de căutare a

inculpatului, ajungând şi la locuinţa surorii acestuia, căreia i-au pus în vedere să sesizeze poliţia dacă fratele ei va veni

la ea.

Inculpatul N. SZ. a ajuns în jurul orelor 12,30 la locuinţa surorii sale, care, împreună cu concubinul acesteia,

ştiind că este autorul infracţiunii de omor, nu l-a primit în locuinţă, ci doar i-a dat câteva ţigări, după care inculpatul a

plecat. Acesta s-a deplasat pe jos, până în comuna Valea Crişului, sat Calnic, jud. Covasna, spre locuinţa bunicii sale,

fiind identificat în această zonă de către organele de poliţie, în jurul orelor 20,00 şi prezentat în vederea audierii la

Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna, apoi  reţinut pentru 24 ore (fila 29).

Din Raportul medico-legal de necropsie nr. 629/A3/08.04.2015 al SML Covasna, rezultă că victima I. J. a suferit

numeroase fracturi masive la nivelul capului şi toracelui, produse prin loviri active şi repetate cu corp dur şi comprimare,

poziţia autorului fiind deasupra victimei, iar din coroborarea datelor din anchetă cu examenul necroptic, se permite

aprecierea că moartea a survenit la câteva ore de la agresiune (4-6 ore).

Aceste concluzii coroborate cu celelalte probe administrate în cauză dovedesc  împrejurarea că inculpatul N. SZ. a

comis fapta prin cruzimi, supunând victima unor suferinţe mari şi îndelungate, ce le excede pe cele inerente acţiunii de omor

şi de asemenea profitând de starea vădită de vulnerabilitate a victimei, datorată în special vârstei acesteia şi stării de

sănătate.

Urmare a examinării criminalistice a obiectelor de vestimentaţie ale inculpatului, s-au constatat pe acestea urme ale

infracţiunii (urme de sânge).

Din raportul de expertiză criminalistică traseologică, rezultă faptul că urmele de încălţăminte identificate la faţa

locului au fost create de încălţămintea purtată de inculpat, iar din raportul de expertiză criminalistică dactiloscopică,

rezultă că amprentele identificate pe cana din care a băut inculpatul, aparţin acestuia.

Având în vedere gravitatea faptei, motivul şi modul de săvârşire al acesteia, precum şi antecedentele suicidale ale

inculpatului, care a declarat în repetate rânduri că va continua să încerce să se sinucidă, în faza de urmărire penală s-a

dispus efectuarea unei expertize psihiatrice a inculpatului de către INML Bucureşti.

Din raportul de expertiză psihiatrică nr. A1/5396/2015 din data de 02.07.2015 al INML „Mina Minovici” Bucureşti

(filele 50-52), rezultă faptul că inculpatul N. SZ, are un intelect la nivelul liminar, prezintă diagnosticul de tulburare de

personalitate de tip disocial, şi păstrează capacitatea psihică de apreciere critică a conţinutului şi consecinţelor faptelor

sale, având discernământul păstrat în raport cu fapta pentru care este cercetat.

Inculpatul îşi motivează fapta prin aceea că s-a enervat când a auzit faptul că victima va anunţa organele de poliţie

şi şi-a adus aminte de faptul că în copilărie fusese bătut de nepotul victimei, care actualmente este în Republica Ungară şi

pe care nu-l poate bate, aşa că s-a hotărât ca în schimb să o agreseze pe victimă.

Prin declaraţia dată în faza de urmărire penală, inculpatul a recunoscut că i-a aplicat victimei numeroase lovituri

cu pumnii şi cu o bucată de lemn în zona capului până când a observat că aceasta nu mai mişcă.

În faţa instanţei de judecată inculpatul a arătat că nu doreşte să dea o nouă declaraţie, îşi menţine declaraţia dată

în faza de urmărire penală prin care a recunoscut comiterea faptei, îşi cere scuze de la partea civilă I. GY. şi se obligă

să-i achite acesteia pretenţiile civile formulate în cadrul procesului penal de faţă. De asemenea, inculpatul a mai arătat că

nu contestă probele administrate în faza de urmărire penală şi nici nu solicită administrarea de probe în apărare.

Declaraţia inculpatului dată în faza de urmărire penală se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză,

respectiv, proces-verbal de cercetare la faţa locului şi planşă foto (filele 4-25), Raport de expertiză medico-legală

autopsie (filele 31-35), proces-verbal de examinare criminalistică a cadavrului şi planşă foto (filele 36-46), Raport de

expertiză medico-legală psihiatrică (filele 50-53), proces-verbal de examinare a vestimentaţiei inculpatului, şi planşă foto

(filele 55-61), raport de expertiză criminalistică dactiloscopică (filele 64-69), raport de expertiză criminalistică

traseologică ( filele 71-77), declaraţia părţii civile I. Gy. ( filele 78-79), declaraţiile martorilor N. V. (filele 80-83),

Sz. E.(filele 84-86), D. S. (filele 87-89), A.-I. G. (filele 90-92), B. E. (filele 93-99), I. L. (filele 100-102), N. A.

(filele 103-105), declaraţiile suspectului/inculpatului N. Sz. ( filele 123-134 ), dovezi de predare a banilor şi ridicare a

obiectelor vestimentare ale inculpatului (filele 135-136).

În drept, fapta inculpatului N. SZ., comisă în seara zilei de 06.04.2015, în jurul orelor 23,00, în locuinţa victimei

I. J., în vârstă de 90 ani, constând în aceea că, i-a aplicat acesteia numeroase lovituri cu pumnii şi cu o bucată de lemn de

esenţă tare, în special în zona capului şi a feţei, comprimând-o cu propria greutate, după care a abandonat-o în agonie,

aceasta decedând după cca. 4 – 6 ore de la agresiune, constituie infracţiunea de omor calificat, comisă prin cruzimi, asupra

unei persoane aflată în stare vădită de vulnerabilitate, faptă prevăzută de art. 188  C.pen., raportat la art. 189 alin. 1

lit. h C.pen., cu aplicarea art. 77 alin. 1 lit. e C.pen.

Poziţia psihică cu care a acţionat inculpatul rezultă din împrejurările concrete ale comiterii faptei, respectiv,

instrumentul vulnerant folosit, apt de a produce rezultatul letal ( o bucată de lemn de esenţă tare), zonele corpului vizate

( în special zona capului ),  numărul şi intensitatea mare a loviturilor, urmarea produsă - fracturi masive la nivelul 

capului care au condus la deces, dovedesc împrejurarea că  inculpatul N. SZ. a prevăzut şi urmărit moartea victimei.

Având în vedere considerentele expuse, tribunalul va dispune condamnarea inculpatului N. SZ. pentru săvârşirea

infracţiunii de omor calificat, prin cruzimi, comisă asupra unei persoane aflată în stare de vădită vulnerabilitate.

 În procesul de individualizare a pedepsei instanţa va avea în vedere pedepsele stabilite în textul incriminator,

respectiv, detenţiune pe viaţă sau închisoare de la 15 ani la 25 ani şi interzicerea unor drepturi.

 Stabilirea pedepsei se va face în raport de gravitatea infracţiunii săvârşite şi periculozitatea inculpatului care se

evaluează având în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzută de art. 74 C.pen., respectiv,

împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, starea de pericol creată pentru valoarea socială ocrotită prin norma de

incriminare, rezultatul produs, motivul săvârşirii infracţiunii, conduita inculpatului după comiterea infracţiunii şi în

timpul procesului, nivelul de educaţie, vârstă, stare de sănătate, situaţia familială şi socială.

 Cu privire la datele ce caracterizează persoana inculpatului, din actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine

următoarele:

 Inculpatul N. SZ. are 26 de ani şi nu are antecedente penale,  provine dintr-o familie legal constituită, nu este

căsătorit, locuieşte împreună cu părinţii, are 2 clase, prin raportul de expertiză psihiatrică se reţine că acesta prezintă

diagnosticul de „tulburare de personalitate de tip disocial”, are toleranţă scăzută la frustrare, este instabil şi impulsiv,

însă îşi păstrează capacitatea psihică de apreciere critică a conţinutului şi consecinţelor faptelor sale, având

discernământul păstrat în raport cu fapta pentru care este cercetat, iar din declaraţia martorului I. L. rezultă că acesta nu

este violent, însă obişnuieşte să mintă.

Fără a da o pondere mai mare împrejurărilor ce caracterizează fapta săvârşită de către inculpat sau a aspectelor ce

conturează personalitatea acestuia, întrucât aceste criterii de individualizare a pedepsei se intercondiţionează reciproc,

evaluarea gravităţii infracţiunii şi a periculozităţii inculpatului se va realiza, în concret, având în vedere următoarele

împrejurări: acţiunile agresive ale inculpatului s-au declanşat pe fondul unei personalităţi instabile, accentuată de

consumul excesiv de băuturi alcoolice, inculpatul nu are antecedente penale şi nici nu a avut un comportament violent în

trecut, a recunoscut şi regretat fapta comisă.

Analiza comparativă a acestor criterii de individualizare a pedepsei, justifică aplicarea unei pedepse de 20 ani

închisoare, în regim privativ de libertate, apreciind că prin executarea acestei pedepse se va realiza scopul prevăzut de

art. 3 din Legea nr. 254/2013. 

Ca o premisă pentru o jurisprudenţă unitară şi previzibilă, în procesul de individualizare a pedepsei, tribunalul a

avut în vedere şi sentinţa penală nr. 50 din 22.12.2014 a Tribunalului Covasna, modificată prin decizia penală nr. 210/Ap din

19.03.2015 a Curţi de Apel Braşov, prin care inculpatul O. M. D. a fost condamnat la pedeapsa de 20 ani închisoare, în regim

privativ de libertate, pentru comiterea infracţiunii de omor deosebit de grav ( prin cruzimi ) prevăzut de art. 174, 175 lit.

c, art. 176 lit. a C.pen., cu aplic. art. 5 C.pen. 

Astfel, în baza art. 188  C.pen., raportat la art. 189 alin. 1 lit. h C.pen., cu aplicarea art. 77 alin. 1 lit. e

C.pen., tribunalul va condamna pe inculpatul N. SZ., fiul lui A. şi A., născut la data de ……….., în or. ………., judeţul

Covasna, cetăţean român, necăsătorit, studii - 2 clase, fără ocupaţie, fără antecedente penale, domiciliat în comuna Aita

Mare, ……….. posesor CI seria KV nr. ……….., CNP …………, în prezent aflat în Penitenciarul Codlea, în baza mandatului de arestare

preventivă nr. 7/UP din 08.04.2015 emis de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Covasna, la pedeapsa

de 20 ani închisoare, cu executare în regim privativ de libertate şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev.

de art. 66 al. 1 lit. a şi b C.pen., respectiv, dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii

publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 3 ani, după executarea

pedepsei principale, pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat comisă prin cruzimi asupra unei persoane aflată în

stare de vădită vulnerabilitate.

În baza art. 65 al. 1 şi 3 C.pen., va interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a

şi b C.pen., ca pedeapsă accesorie de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa privativă de

libertate a fost executată sau considerată ca executată.

În temeiul art. 72 C.pen., va deduce din durata pedepsei aplicate inculpatului timpul reţinerii şi arestării

preventive, de la data de 07.04.2015 la zi.

În baza art. 399 al. 1 C.pr.pen., constatând că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu

s-au modificat, tribunalul va menţine măsura arestării preventive a inculpatului N. SZ.dispusă prin încheierea nr. 2/UP din

08.04.2015 de Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Covasna.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 va dispune prelevarea de probe biologice de la inculpatul N. SZ. în vederea

introducerii profilului său genetic în baza de date a SNDGJ, la introducerea în penitenciar, de personalul medical al

penitenciarului, cu sprijinul personalului de pază şi în prezenţa unui poliţist, fără nici o altă notificare prealabilă din

partea instanţei de judecată.

În baza art. 404 al. 4 lit. f C.pr.pen., va dispune restituirea către inculpatul N. SZ. a obiectelor de vestimentaţie

aparţinând acestuia, aflate la Camera de corpuri delicte a Tribunalului Covasna ( COLET nr. 9 ).

În temeiul art. 162 al. 1 şi  art. 163 al. 1 C.pr.pen., după rămânerea definitivă a hotărârii, celelalte mijloace

materiale de probă: - suport optic DVD inscripţionat „omor 07.04.2015, 7/CRIM”, - colet nr. 1 – fragment de lemn ridicat de

la faţa locului; - colet nr. 2 – sfoara ridicată de la faţa locului; - colet nr. 3 – 5 ( cinci ) tampoane sterile din bumbac,

introduse separat în recipiente sterile tip exudat faringian; - colet nr. 4 – 3 ( trei ) fragmente urme papilare; - colet nr.

5 – două probe biologice intravaginale transferate pe tampoane sterile din bumbac, prelevate de la victimă; - colet nr. 6 –

urme biologice subunghiale ale victimei – mâna dreaptă; - colet nr. 7 – urme biologice subunghiale ale victimei – mâna

stângă; - colet nr. 8 – urme biologice – sânge – ridicat de la faţa locului, aflate la Camera de corpuri delicte a

Tribunalului Covasna, se vor arhiva împreună cu dosarul cauzei.

Sub aspectul laturii civile a cauzei, având în vedere poziţia procesuală a inculpatului care a achiesat la toate

pretenţiile civile formulate de partea civilă I. GY., instanţa urmează a admite aceste pretenţii, fără a mai efectua o

analiză a temeinicia acestora. 

Astfel, în baza art. 19 C.pr.pen., raportat la art. 1357 C.civ. va admite acţiunea civilă formulată de partea civilă

I. GY. cu domiciliul în loc. …………… şi va obliga pe inculpatul N. SZ., domiciliat în comuna Aita Mare, …………………, în prezent

aflat în stare de arestat preventiv în Penitenciarul Codlea, să-i plătească acesteia, suma de 3.000 lei daune materiale şi

suma de 50.000 lei daune morale.

În baza art. 273 al. 4 şi 5 C.pr.pen., raportat la art. 1 al. 1 lit. a din Ordinul Ministerului Justiţiei nr.

772/C-414 din 05.03.2009, onorariul domnului interpret K. L. în cuantum de 23,15 lei, precum şi onorariul domnului interpret

G. A. în cuantum de 839 lei, se vor avansa din fondul special al Ministerului Justiţiei şi vor rămâne în sarcina statului.

În baza art. 274 al. 1 teza finală C.pr.pen., onorariul apărătorului din oficiu care a acordat asistenţă juridică

inculpatului în cursul judecăţii ( av. A. O. ) în sumă de 260 lei, se va avansa din fondul special al Ministerului Justiţiei

şi va rămâne în sarcina statului.

În baza art. 274 al. 1 C.pr.pen., va obliga pe inculpatul N. SZ.  să plătească statului suma de 2.100 lei cheltuieli

judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ş T E

În baza art. 188  C.pen., raportat la art. 189 alin. 1 lit. h C.pen., cu aplicarea art. 77 alin. 1 lit. e C.pen.,

condamnă pe inculpatul N. SZ. , fiul lui A. şi A. , născut la data de ………, în or. ……, judeţul Covasna, cetăţean român,

necăsătorit, studii - 2 clase, fără ocupaţie, fără antecedente penale, domiciliat în comuna Aita Mare, ……………, posesor CI

seria KV nr. ……….., CNP …………, în prezent aflat în Penitenciarul Codlea, în baza mandatului de arestare preventivă nr. 7/UP

din 08.04.2015 emis de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Covasna, la pedeapsa de 20 ani

închisoare, cu executare în regim privativ de libertate şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66

al. 1 lit. a şi b C.pen., respectiv, dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul

de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale,

pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat comisă prin cruzimi asupra unei persoane aflată în stare de vădită

vulnerabilitate.

În baza art. 65 al. 1 şi 3 C.pen., interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi

b C.pen., ca pedeapsă accesorie de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa privativă de

libertate a fost executată sau considerată ca executată.

În temeiul art. 72 C.pen., deduce din durata pedepsei aplicate inculpatului timpul reţinerii şi arestării preventive,

de la data de 07.04.2015 la zi.

În baza art. 399 al. 1 C.pr.pen., menţine măsura arestării preventive a inculpatului N. SZ. dispusă prin încheierea

nr. 2/UP din 08.04.2015 de Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Covasna.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 dispune prelevarea de probe biologice de la inculpatul N. SZ. în vederea

introducerii profilului său genetic în baza de date a SNDGJ, la introducerea în penitenciar, de personalul medical al

penitenciarului, cu sprijinul personalului de pază şi în prezenţa unui poliţist, fără nici o altă notificare prealabilă din

partea instanţei de judecată.

În baza art. 404 al. 4 lit. f C.pr.pen., dispune restituirea către inculpatul N. SZ. a obiectelor de vestimentaţie

aparţinând acestuia, aflate la Camera de corpuri delicte a Tribunalului Covasna ( COLET nr. 9 ).

În temeiul art. 162 al. 1 şi  art. 163 al. 1 C.pr.pen., după rămânerea definitivă a hotărârii, celelalte mijloace

materiale de probă: - suport optic DVD inscripţionat „omor 07.04.2015, 7/CRIM”, - colet nr. 1 – fragment de lemn ridicat de

la faţa locului; - colet nr. 2 – sfoara ridicată de la faţa locului; - colet nr. 3 – 5 ( cinci ) tampoane sterile din bumbac,

introduse separat în recipiente sterile tip exudat faringian; - colet nr. 4 – 3 ( trei ) fragmente urme papilare; - colet nr.

5 – două probe biologice intravaginale transferate pe tampoane sterile din bumbac, prelevate de la victimă; - colet nr. 6 –

urme biologice subunghiale ale victimei – mâna dreaptă; - colet nr. 7 – urme biologice subunghiale ale victimei – mâna

stângă; - colet nr. 8 – urme biologice – sânge – ridicat de la faţa locului, aflate la Camera de corpuri delicte a

Tribunalului Covasna, se arhivează împreună cu dosarul cauzei.

În baza art. 19 C.pr.pen., raportat la art. 1357 C.civ. admite acţiunea civilă formulată de partea civilă I. GY. cu

domiciliul în loc. ……….. şi obligă pe inculpatul N. SZ. , domiciliat în comuna Aita Mare, …………., în prezent aflat în stare de

arestat preventiv în Penitenciarul Codlea, să-i plătească acesteia, suma de 3.000 lei daune materiale şi suma de 50.000 lei

daune morale.

În baza art. 273 al. 4 şi 5 C.pr.pen., raportat la art. 1 al. 1 lit. a din Ordinul Ministerului Justiţiei nr.

772/C-414 din 05.03.2009, onorariul domnului interpret K.  L. în cuantum de 23,15 lei, precum şi onorariul domnului interpret

G. A. în cuantum de 839 lei se avansează din fondul special al Ministerului Justiţiei şi rămân în sarcina statului.

În baza art. 274 al. 1 teza finală C.pr.pen., onorariul apărătorului din oficiu care a acordat asistenţă juridică

inculpatului în cursul judecăţii ( av. A. O. ) în sumă de 260 lei, se avansează din fondul special al Ministerului Justiţiei

şi rămâne în sarcina statului.

În baza art. 274 al. 1 C.pr.pen., obligă inculpatul N. SZ. să plătească statului suma de 2.100 lei cheltuieli

judiciare.

  Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 09.09.2015.

 PREŞEDINTE  GREFIER