Înlocuire amenda penală cu muncă neremunerată în folosul comunităţii

Sentinţă penală 2339 din 18.12.2015


Prin sentinţa menţionată Judecătoria Găeşti a dispus Dispune înlocuirea obligaţiei de plată a amenzii penale în cuantum de 4.200 lei aplicată condamnatului prin sentinţa penală nr.  din 23.09.2015 a Judecătoriei Găeşti definitivă la data de 14.10.2015 prin neapelare, cu obligaţia de a presta un număr de 140 zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii la Primăria Oraşului Găeşti.

Pentru a pronunţa sentinţa menţionată instanţa a reţinut următoarele:

La data de 29.10.2015, pe rolul Judecătoriei Găeşti a fost înregistrată cererea de înlocuire a pedepsei amenzii cu muncă în folosul comunităţii formulată de numitul N I, fiul Petentul arată că prin sentinţa penală nr. /23.09.2015 pronunţată în dosarul penal nr. /232/2015 al Judecătoriei Găeşti a fost condamnat la pedeapsa de 4.200 lei amendă penală reprezentând 140 de zile amendă cu un cuantum de 30 de lei/zi amendă.

Arată petentul că nu realizează venituri, soţia sa este bolnavă şi nu poate lucra, iar fiica sa este studentă, astfel că nu poate achita integral şi nici eşalonat suma la care a fost obligat solicitând transformarea amenzii în muncă în folosul comunităţii.

Ataşat cererii petentul a anexat copia sentinţei penale, copia actului de identitate, adeverinţă eliberată de Primăria Oraşului Găeşti din care rezultă că nu beneficiază de venit minim garantat, adeverinţă eliberată de Administraţia Finanţelor Publice, adeverinţă privind înscrierea fiicei petentului la Facultatea de Ştiinţe Economice din Piteşti.

Din oficiu instanţa a solicitat relaţii la Inspectoratul Teritorial de Muncă Dâmboviţa şi la Primăria Oraşului Găeşti şi a dispus efectuarea unei anchete sociale la domiciliul petentului.

Analizând probele administrate în cauză instanţa reţine următoarele:

Prin sentinţa penală nr. /23.09.2015 a Judecătoriei Găeşti, definitivă prin neapelare la data de 14.10.2015, petentul N I a fost condamnat la o pedeapsă de 4.200 lei amendă penală, reprezentând 140 de zile amendă cu un cuantum de 30 lei/zi amendă. S-a reţinut în sentinţa penală că, la data de 05.04.2015, inculpatul a condus pe drumurile publice autoturismul cu numărul de înmatriculare  având o îmbibaţie alcoolică de 1,50 g/l alcool pur în sânge.

Condamnatul a solicitat înlocuirea amenzii penale cu prestarea de muncă neremunerată în folosul comunităţii pe motivul că nu realizează venituri care să îi permită achitarea integrală sau eşalonată a amenzii penale.

 Potrivit art. 64 alin. 1 Cod penal „în cazul în care pedeapsa amenzii nu poate fi executată în tot sau în parte din motive neimputabile persoanei condamnate, cu consimţământul acesteia, instanţa înlocuieşte obligaţia de plată a amenzii neexecutate cu obligaţia de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii”.

Examinând actele dosarului instanţa apreciază că petentul se află în imposibilitatea de a achita în întregime sau eşalonat amenda penală motiv pentru care urmează să admită cererea.

Instanţa observă că, potrivit adresei nr. 1540231540988/23.10.2015 a Administraţiei Finanţelor Publice, petentul nu figurează în evidenţele fiscale cu venituri impozabile. De asemenea, prin adresa nr. 12798/CI/05.11.2015 Inspectoratul Teritorial de Muncă Dâmboviţa a comunicat faptul că, în evidenţele acestei instituţii, nu figurează contracte individuale de muncă active sau încetate pe numele petentului.

Potrivit adresei nr. 17414/12.11.2015 a Primăriei Găeşti petentul nu figurează înregistrat în evidenţele fiscale cu bunuri mobile sau imobile declarate. Reprezentanţii Primăriei au efectuat şi o anchetă socială la domiciliul petentului din care rezultă că petentul locuieşte la adresa de domiciliu împreună cu soţia şi fiica sa. Petentul nu deţine teren arabil şi nici animale, nu are în posesie autoturism şi nu deţine firme. Potrivit declaraţiilor petentului acesta nu are un loc de muncă stabil realizând venituri în mod ocazional în cuantum de aproximativ 400 lei lunar.

Raportat la situaţia materială a petentului, la faptul că acesta asigură întreţinerea sa, a soţiei sale care are probleme de sănătate care o împiedică să realizeze venituri şi a fiicei sale, studentă, instanţa apreciază că imposibilitatea achitării amenzii penale nu îi este imputabilă petentului.

Pentru acest motiv instanţa va admite cererea formulată şi va dispune înlocuirea obligaţiei de plată a amenzii penale în cuantum de 4.200 lei aplicată condamnatului prin sentinţa penală nr. din 23.09.2015 a Judecătoriei Găeşti definitivă la data de 14.10.2015 prin neapelare, cu obligaţia de a presta un număr de 140 zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii la Primăria Oraşului Găeşti.

Potrivit art. 64 alin. 3 Cod penal coordonarea executării obligaţiei de muncă în folosul comunităţii se face de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa.

Instanţa atrage atenţia petentului condamnat asupra dispoziţiilor art. 64 alin 5 Cod penal conform cărora zilele-amendă neexecutate prin muncă în folosul comunităţii se pot înlocui cu un număr corespunzător de zile cu închisoare, dacă:

a) persoana condamnată nu execută obligaţia de muncă în folosul comunităţii în condiţiile stabilite de instanţă;

b) persoana condamnată săvârşeşte o nouă infracţiune descoperită înainte de executarea integrală a obligaţiei de muncă în folosul comunităţii.