Somatie de plata

Sentinţă civilă 28 din 11.01.2010


SC. 28/11.01.2010

Pe rol  se afla solutionarea cauzei comerciale privind pe creditoarea SC TT si LI S.C.S. si pe debitoarea SC N. SA, având ca obiect somatie de plata.

La apelul nominal facut în sedinta publica a raspuns creditoarea, prin aparator, lipsa fiind debitoarea.

Procedura de citare este legal îndeplinita.

S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, dupa care:

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanta constata cauza in stare de judecata si acorda cuvantul in dezbateri pe fondul cauzei.

Creditoarea, prin aparator, solicita admiterea actiunii cu obligarea debitoarei la plata cheltuielilor de judecata. Totodata, depune la dosar concluzii scrise si factura fiscala nr. 177/05.08.2009 reprezentand onorariul de avocat, invederand ca cealalta factura privind onorariul pentru avocat a fost depusa la dosar.

INSTANTA

Deliberând asupra cauzei comerciale de fata, constata urmatoarele:

 Prin cererea înregistrata pe rolul acestei instante la data de 23.07.2009, sub nr. 9080, creditoarea SC T.T. si L.I S.C.S a chemat in judecata pe debitoarea SC N. SA, solicitand emiterea unei ordonante care sa contina o somatie de plata privind creata in cuantum total de 6754,44 lei, din care suma de 2856 lei reprezinta contravaloarea facturilor emise si neachitate, iar suma de 3898,44 lei reprezinta penalitati de intarziere. Tototdata, solicita obligarea debitoarei la plata cheltuielilor de judecata.

În motivarea cererii, creditoarea a aratat ca a efectuat pentru debitoare, in baza comenzii de transport nr. 781/ 12.03.2009 pentru care a fost  emisa factura nr.6028969/13.03.2009 pentru suma de 1428 lei, reprezentand cheltuieli de transport, iar potrivit contractului de trasport nr. 798/12.03.2009 a efectuat un alt trasport pentru care a fost emisa factura nr. 6028970/13.03.2009 pentru suma de 1428 lei reprezentand cheltuieli de transport. Asa cum rezulta din continutul din continutul  de debitoare, pentru orice depasire a termenului de plata convenit, beneficiarul se obliga sa plateasca 1,5% din suma datorata pentru fiecare zi de intarziere. Urmare a faptului ca termenul stabilit de 30 de zile pentru efectuarea platii nu a fost respectat, au fost calculate penalitati de intarziere pentru ambele facturi, in cuantum de 3898,44 lei.

În drept, creditoarea si-a întemeiat cererea pe disp. art 1 si urm. din O.G. nr.5/2001, modificata si completata prin legea nr. 295/2002, OUG nr. 142/2002, art. 1079 alin 2 C.civ.

Prin serviciul registratura, la data de 17.08.2009, debitoarea a depus intampinare, solicitand respingerea actiunii ca netemeinica si nelegala. In sustinerea intampinarii, debitoarea a aratat ca in ceea ce priveste caracterul cert al creantei,  facturile invocate de catre creditoare nu sunt recunoscute si acceptate de catre societatea debitoare, cat timp recipisa reprezentand confirmare de primire nu poarta stampila societatii debitoare, in rubrica destinatarului fiind doar o semnatura ilizibila, context in care existenta creantei este indoielnica. Invedereaza ca in cauza nu s-a facut dovada existentei vreunui inscris unic in care sa fie stabilite raporturile juridice privitoare la drepturile si obligatiile partilor care sa decurga din acesta.  In conformitate cu prev. Art. 46 C. Com., facturile fiscale neacceptate de catre destinatar fac dovada contra emitentului si in favoarea destinatarului. Inalta Curte de Casatie si Justitie statueaza faptul ca facturile neacceptate la plata nu pot constitui mijloc de proba. Astfel, potrivit art. 46 Ccom, obligatiile comerciale se probeaza cu facturi acceptate. Referitor la suma solicitata, debitoarea invedereaza ca aceasta nu a fost justificata de creditoare, astfel ca reprezinta debit neacceptat, cat timp facturile invocate nu sunt insotite de un desfasurator acceptat de debitoare, in care sa fie evidentiate si detaliate serviciile prestate care au stat la baza intocmirii facturii. In ceea ce priveste caracterul lichid al creantei, debitoarea arata ca potrivit disp. Art 379 alin 4 Cpc, creanta este lichida atunci cand catimea ei este determinata prin insasi actul de creanta sau cand este determinabila cu ajutorul actului de creanta sau al altor acte fie emanand de la debitor, fie recunoscute de acesta, fie opozabile lui in baza unei dispozitii legale, chiar daca prin aceasta determinare ar fi nevoie de o deosebita socoteala. In speta conditia lichiditatii creantei nu este indeplinita, fiind depuse la dosar cele doua facturi, nefiind vorba de un inscris din care sa rezulte acceptarea de catre debitoare a pretului continut in factura emisa. De asemenea, conform practicii judiciare, valoarea creantei nu este determinata cu exactitate si deci nu poate fi invocata in cadrul procedurii prev. de OG 5/2001 daca aceasta valoare rezulta din facturi care nu intrunesc conditiile impuse de art. 46 C.com, respectiv nu sunt facturi acceptate la plata. Cu privire la caracterul exigibil al creantei, invedereaza debitoarea ca scadenta nu a fost concordata de parti, asa cum rezulta din facturile depuse la dosar, acestea nefiind semnate si stampilate de reprezentantii legali ai societatii debitoare. Creditoarea nu face dovada comunicarii facturilor invocate, context in care nu este determinata data la care incepe sa curga scadenta facturilor. In ceea ce priveste penalitatile de intarziere solicitate, invedereaza debitoarea ca intre parti nu s-a incheiat niciun acord cu privire la aplicarea unui anumit procent al penalitatilor de intarziere, context in care apreciaza ca nu exista un temei legal in baza caruia sa fie obligata la plata penalitatilor de intarziere. Cuantumul penalitatilor de intarziere depaseste valoarea debitului pretins, cu nerespectarea disp. Art 4(3) din legea nr. 469/09.07.2002.

In drept au fost invocate disp. art 46 C.com., prevederile OG nr. 5/2001.

Instanta a administrat, la solicitarea partilor, proba cu inscrisuri in cadrul careia au fost depuse la dosar fotocopii de pe : facturile fiscale nr. 6028969/13.03.2009 si nr. 6028970/13.03.2009, comanda de transport intern nr. 781/11.03.2009, confirmarea de transport din 11.03.2009, procesul-verbal de predare-primire incheiat la data de 11.03.2009, comanda de transport nr. 798/12.03.2009, procesul-verbal de predare-primire incheiat la data de 12.03.2009, factura fiscala nr. 6029505/16.07.2009

Analizand materialul probator administrat in cauza instanta retine urmatoarele :

Din comenzile de transport nr. 781/11.03.2009 si nr. 798/12.03.2009, instanta retine ca intre parti s-au incheiat doua contracte de transport intern de marfuri pe ruta Bistrita –Mioveni. Potrivit mentiunilor contractului de transport, debitoarea avea obligatia de a achita pertul transportului in termen de 30 de zile de la data primirii facturii de transport si a documentelor insotitoare.

Potrivit dispozitiilor art. 1 din OG 5/2001 procedura somatiei de plata se desfasoara, la cererea creditorului, in scopul realizarii de bunavoie sau prin executare silita a creantelor certe, lichide si exigibile ce reprezinta obligatii de plata a unor sume de bani, asumate prin contract, constatat printr-un inscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui inscris, insusit de parti prin semnatura ori in alt mod admis de lege si care atesta drepturi si obligatii privind executarea anumitor servicii, lucrari sau orice alte prestatii.

Din continuntul acestui articol rezulta ca trebuie indeplinite anumite conditii speciale de admisibiliatate a cererii prin care se declanseaza procedura somatiei de plata : 1 creditorul trebuie sa aiba o creanta a carei obligatie corelativa consta in indatorirea debitorului de a plati o suma de bani ;2 . creanta trebuie sa fie certa lichida si exigibila 3. pentru dovedirea acestei creante pot fi folosite numai inscrisurile.

Simpla invocare a unor aprari de fond de catre debitoare nu poate conduce la respingerea automata a cererii de emitere a somatiei de plata, atata timp cat pentru verificarea acestora nu este necesara administrarea de probe incompatibile cu procedura somatiei de plata.

Astfel, nu pot fi retinute apararile formulate de catre debitoare in intampinare deoarece serviciile prestate de catre creditoare rezulta neindoielnic din continutul comenzilor de transport. De asemenea, la dosar au fost depuse confirmarile de primire ale facturilor emise de catre creditoare.

Creanta invocata de catre creditoare este certa, existenta acestei rezultand din coroborarea contractelor de transport nr. 781/11.03.2009 si nr. 798/12.03.2009 (  insusite de catre debitoare prin semnatura reprezentantului legal) cu facturile fiscale nr. 6028970/13.03.2009 si nr. 6029505/16.07.2009, lichida cuantumul acesteia fiind determinat prin inscrisurile mentionate anterior si exigibila ( obligatia de plata fiind scadenta in termen de 30 de zile de la data primrii facturilor).

Tinand cont si de regula generala in materia raspunderii civile contractuale  privind obligatiile de a da si de a face conform careia creditorul trebuie sa faca dovada existentei creantei, sarcina de a proba stingerea acesteia prin plata sau printr-un alt mijloc de stingere a obligatiilor, revenindu-i debitorului, si cum, in speta, debitoarea, nu a facut nicio dovada in acest sens ( fisa de cont corespondent nu face dovada platii, fiind un document intern de evidenta contabila al debitoarei, neopozabil creditoarei ), instanta retine ca in conformitate cu dispozitiile art.1169 C.civ., creditoarea a  facut dovada unei creante certe, lichide si exigibile in cuantum de 2856 lei

In ceea ce priveste capatul de cerere accesoriu prin care se solicita emiterea ordonantei de plata pentru suma de 3898.44 lei, instanta constata ca in comenzile de transport nu a fost inserata clauza potrivit careia pentru neexecutarea la termen a obligatiei de plata, debitoarea datoreaza penalitati de intarziere de 1.5 % din suma datorata pentru fiecare zi de intarziere, simpla mentiune facuta in facturile fiscale, care nu sunt semnate de catre reprezentantul debitoarei, nu face dovada acordului de vointa al partilor cu privire la incheierea clauzei penale.

Fata de cele expuse mai sus, in temeiul disp. art. 6 alin.2 din OG 5/2001, instanta va admite in parte cererea creditoarei si va emite o ordonanta prin care o va soma pe debitoare ca in termen de 30 de zile de la ramanerea irevocabila a ordonantei, sa plateasca creditoarei suma de  2856 lei reprezentand contravaloarea serviciilor de transport prestate.

In temeiul disp. art. 274 C.p.c., intrucat debitoarea este in culpa procesuala, instanta o va obliga la plata cheltuielilor de judecata efectuate de creditoare, reprezentand taxa judiciara de timbru si timbru judiciar ( nu a fost avut in vedere onorariul avocatial, deoarece facturile fiscale nr. 164/16.07.2009 si nr. 177/05.08.2009 nu fac dovada platii acestuia, or, debitoarea poate fi obligata numai la plata cheltuielilor care au fost efectiv suportate de catre creditoare).

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Admite in parte cererea formulata de creditoarea SC T.T. SI L.I SCS, cu sediul in Bucuresti, in contradictoriu cu debitoarea SC  N. SA, cu sediul in jud Bistrita-Nasaud.

Someaza debitoarea ca in termen de 30 de zile de la data comunicarii prezentei ordonante sa plateasca creditoarei suma de 2856 lei reprezentand contravaloarea serviciilor de transport prestate, conform facturilor fiscale nr. 6028969/13.03.2009 si nr. 6028970/13.03.2009.

Obliga debitoarea la plata catre creditoare a sumei de 39.3 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.

Cu drept la cerere in anulare pentru debitoare in 10 zile de la comunicare.

Pronuntata in sedinta publica azi, 11.01.2010.