Învestire contract de credit. cerere admisă.

Hotărâre 10454/2005 din 08.03.2006


ÎNVESTIRE CONTRACT DE CREDIT. CERERE ADMISA.

Prin cererea formulata la data de 23.06.2005 si înregistrata pe rolul acestei instante sub numarul 6560/2005,  petenta SC B P SA  a solicitat sa se dispuna investirea cu formula executorie a contractului de credit  de consum nr. 14005/20.11.2003  încheiat între SC BP SA – Sucurcala Militari  si debitorul BMG. În dovedirea cererii, legal timbrata cu taxa judiciara de timbru în cuantum de 3,70 ron (chitanta nr. 9404637/14.04.2005 si timbru judiciar în valoare de 0,15 ron petenta a depus la dosar contractul de credit de consum  nr. 14005/20.11.2003, în original si copie, aprobat conform HCC nr. 2677/20.11.2003 si grafic de rambursare a creditului . Prin încheierea de sedinta pronuntata la termenul din 30.06.2005, în cauza civila 6560/2005, instanta a admis exceptia  lipsei capacitatii procesuale de folosinta a petentei si a respins cererea formulata de aceasta, ca nefondata. Împotriva acestei încheieri s-a declarat apel de catre petenta, la data de 03.08.2005,  apel ce a facut obiectul dosarului 3779/2005 si care a fost solutionat prin Decizia Civila nr. 424/05.09.2005, în sensul admiterii apelului si desfiintarii încheierii pronuntate de Judecatoria Sectorului 6, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanta la fond. Astfel, dosarul a fost restituit instantei de fond, la data de 18.10.2005. Instanta a admis cererea, retinînd urmatoarele: Potrivit art.376 c.pr.civ.se învestesc cu formula executorie hotarârile judecatoresti care au ramas definitive ori au devenit irevocabile, înscrisurile autentificate, precum si orice alte hotarâri sau înscrisuri, pentru ca acestea sa devina executorii, în cazurile anume prevazute de lege. Potrivit art.79 alin.2 din Legea 58/1998 republicata si modificata, contractele de credit bancar, precum si garantiile reale si personale, constituite în scopul garantarii creditului bancar, constituie titluri executorii.  De la data initierii unei proceduri judiciare fata de un debitor, inclusiv în cazul solicitarii de catre banca a învestirii cu formula executorie a contractului de credit ori, dupa caz, al initierii de catre aceasta a unei alte proceduri de executare silita prevazuta de lege, dobânda stabilita conform contractului sau, dupa caz, dobânda legala se va calcula în continuare, daca prin lege nu se prevede faptul ca de la data deschiderii procedurii nu se mai datoreaza dobânzi; dobânda si creditele respective se vor evidentia de catre banca în afara bilantului. Având în vedere aceste considerente, instanta a admis cererea si a dispus învestirea cu formula executorie a contractului de credit de consum nr. 14005/20.11.2003,  încheiat de petenta cu debitorul BMG.