Infracţiuni de corupţie

Sentinţă penală 256 din 02.04.2007


Pe rol fiind  judecarea cauzei penale privind pe  inculpatul  P I şa, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de Lg 78/2000, art. 292 cp şi 288 cp.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică se prezintă inculpatul L G – personal asistat av. F, inculpatul M M – personal asistat av. I, inculpatul D M – personl asistat av. C şi G, inculpatul D L – personal asistat av. N, inculpatul P I personal asistat av.  I, av. G, inculpatul R M personal asistat av. B, pentru partea civilă – c.j. T, lipsă fiind celelalte părţi.

Procedură legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de şedinţă, după care:

Se constată depuse la dosarul cauzei relaţiile solicitate de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei, prin care comunică instanţei faptul că rechizitoriul nr. 26/P/2002 din 20.11.2002 a fost confirmat de către domnul D V procuror şef, în perioada respectivă, al Secţiei de combatere a corupţiei.

Apărătorul inculpatului D L, av. N, precizează că înţelege să ridice excepţia neregularităţii actului de sesizare al instanţei, întrucât conform adresei existente la dosar fila 168, rechizitoriul nu a fost confirmat de procurorul general, ci de procurorul şef , în perioada respectivă, al secţiei de combatere a corupţiei. Precizează că este adevărat că în timp au existat mai multe modificări cu privire la regularitatea  sesizării instanţei, însă precizează că modificările  ulterioare nu pot avea relevanţă în cauză, întrucât ele sunt cu aplicare imediată dar dispun pentru viitor, iar nu pentru trecut. Potrivit principiului neretroactiviăţii legii penale, aceasta se aplică faptelor care, la data când au fost săvârşite, nu erau prevăzute ca infracţiuni; iar potrivit art. 209 al.5 cpp, citează „Atunci când urmărirea penală este efectuată de procuror, rechizitoriul este supus confirmării prim-procurorului parchetului, iar când urmărirea este făcută de acesta, confirmarea se face de procurorul ierarhic superior. Când urmărirea penală este efectuată de  un procuror de la Parchetul  de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, rechizitoriul este suspus confirmării procurorului – şef, iar când urmărirea penală este efectuată de acesta, confirmarea se face de către procurorul  general al acestui parchet. „ , ori rechizitoriul privind pe inculpaţii din prezenta cauză, este confirmat de procurorul şef de secţie,  iar textul de lege spune că trebuie confirmat de prim procurorul unităţii. Invocarea dispoziţiilor art. 300 cpp, făcută la instanţa de control judiciar, respectiv la tribunal, s-a arătat faptul că instanţa de fond a pus în discuţie regularitatea sesizării instanţei, însă a omis să se pronunţe cu privire la acest aspect, strecurându-se o eroare de logică juridică. Consideră că instanţa de fond de după casare nu este ţinută de considerentele hotărârii de casare, ci doar de dispozitivul hotărârii, iar instanţei îi revine responsabilitatea de a se pronunţa cu privire la acest aspect, aflându-se în faţa unei nulităţi absolute. Depune la dosar mai multe hotărâri judecătoreşti ale instanţelor superioare. Totodată precizează că potrivit deciziei instanţei de  apel, consideră că aceasta a pronunţat o hotărâre nelegală, deoarece a trecut la judecarea cauzei fără a lămuri dacă rechizitoriul a fost sau nu confirmat de Procurorul General al parchetului. Chiar dacă instanţa de fond a reţinut că lipsa semnăturii respective constituie o nulitate relativă şi poate fi acoperită imediat, chiar în faţa instanţei, conform art. 300 al.2 cpp rap. la art. 209 al.5 cpp, acest lucru nu s-a respectat în această cauză şi învederează că urmărirea penală trebuia efectuată numai de către un procuror din cadrul Parchetului Naţional Anticorupţie, ceea ce s-a şi întâmplat, iar  rechizitoriul trebuia confirmat de şeful acestei unităţi de Parchet, respectiv Procurorul General al  Parchetului  Naţional Anticorupţie, ori rechizitoriul nr. 26/P/2002 din 20.11.2002 – actul de sesizare al instanţei a fost confirmat de procurorul şef adjunct al secţiei de urmărire penală şi criminalistică. Potrivit art. 41 din Lg. 92/1992 privind organizarea judecătorească se precizează că Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie are în structură secţii conduse de procurori şefi, care pot fi ajutaţi de adjuncţi. Interpretarea acestui text de lege fiind neechivocă, în sensul că unitatea este Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie şi nu secţia din cadrul acestuia. Prin Lg.  281/2003, art. 209 al. ultim a fost modificat, în sensul că atunci când urmărirea penală este efectuată de un procuror de la Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, rechizitoriul este suspus confirmării procurorului şef de secţie, ceea ce dovedeşte că până la acea dată numai conducătorul unităţii, respectiv procurorul general, putea confirma rechizitoriul, nu şi procurorul şef de secţie. A admite contrariul însemnă a aplica retroactiv  art. 209 al. ultim din cpp modificat prin Lg 281/2003, ceea ce nu este permis. În atare condiţii consideră că soluţia poate fi una singură, aceea de trimitere a dosarului din nou la parchet, pentru refacerea urmăririi penale, întrucât actul de sesizare a instanţei este esenţa întregului dosar, este cheia de boltă a întregii urmăriri penale, întrucât rechizitoriul nu a fost confirmat aşa cum expres cere legea, ceea ce duce la nulitatea absolută a actului.

Apărătorul inculpatului R, av. B, precizează că dispoziţiile art. 300 cpp, prevăd că instanţa este datoare să verifice din oficiu, la prima înfăţişare, regularitatea actului de sesizare, ar încălcarea acestor dispoziţii sunt sancţionate cu nulitatea absolută, aceasta neputând fi înlăturată în nici un fel; învederează că nu putea fi vorba despre o nulitate relativă, decât dacă lipsea orice fel de semnătură. Potrivit dispoziţiilor art. 300 al.2 cpp „În cazul când se constată că sesizarea nu este făcută potrivit legii, iar neregularitatea nu poate fi înlăturată de îndată şi nici prin acordarea unui termen în acest scop, dosarul se restituie organului care a întocmit actul de sesizare, în vederea refacerii acestuia”.

Apărătorul inculpatului L, av. F, precizează că dispoziţiile de procedură sunt de strictă interpretare – respectiv confirmarea rechizitoriului de primul procuror trebuia să cuprindă nu numai semnătura , ci să aibă în vedere şi principiul neretroactivităţii şi retroactivităţii legii penale, să stabilească care era legea aplicabilă momentului, respectiv data sesizării instanţei, iar primul lucru este ca instanţa să verifice legalitatea actului de sesizare a instanţei, iar în speţă este vorba despre o nulitate absolută, întrucât la data la care instanţa a fost sesizată, rechizitoriul trebuia să fie confirmat de procurorul general al Parchetului Naţional Anticorupţie.

Apărătorul inculpatului D L, av.  N, precizează că din modalitatea în care a fost semnat actul de sesizare al instanţei, rezultă şi solicită a se observa că rechizitoriul a fost semnat  în nume propriu de către cel nominalizat.

Reprezentanta Parchetului, solicită respingerea acestei nulităţi absolute ca nefondate, întrucât de la momentul respectiv din 20.11.2002 şi până în prezent acea instituţie era şi  este autonomă. Dispoziţiile  la care s-a făcut referire sunt reale, rechizitoriul trebuia confirmat de prim procurorul acelui parchet, însă în mod corect rechizitoriul a  fost confirmat de procurorul şef de secţie al parchetului, întrucât  la acel moment nu exista nu exista un prim procuror la Parchetul General Anticorupţie care să confirme acel rechizitoriu, acesta fiind confirmat de procurorul ierarhic superior, care era procurorul şef de secţie.

Apărătorul inculpatului L, av. F, precizează că înţelege să invoce şi principiul in dubio pro reo..

Apărătorul inculpaţilor D M şi P I, av. I, arată că achiesează la concluziile celorlalţi apărători ai inculpaţilor.

Apărătorul inculpatului D M, av. C şi av. G, în acelaşi sens arată că achiesează la concluziile celorlalţi apărători ai inculpaţilor.

Reprezentanta părţii civile, c.j. T, arată că lasă la aprecierea instanţei.

Instanţa rămâne în pronunţare pe excepţia  nulităţii absolute a actului de sesizare al instanţei, invocată de către apărătorii inculpaţilor.

J U D E C Ă T O R I A,

Deliberând, asupra cauzei penale de faţă constată că  prin rechizitoriul nr. 26/P din 20.11.2002 Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului D Lilica, pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art.  248 rap. la art. 241 ind.1, art. 289, art. 291 şi art. 256 cp rap. la art. 1 lit.b şi c, art. 6 şi art.7 al.3 din Lg. 78/2000, cu aplicarea art.  41 al.2 cp, toate cu aplicarea art. 33 lit.a cp.

Prin acelaşi act au mai fost trimişi în judecată şi inculpaţii:  D M -  pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 292 cu aplicarea art. 41 al.2 şi art.33, art. 288 al.1 cu aplic. Art. 41 al.2 şi art. 33 lit.a, art. 291 cu aplic. Art. 33 lit.a, art. 25 rap. la art. 288 al.1  cu aplic. Art. 33 lit.a şi art. 41 al.2, art. 25 rap. la art. 292 cu aplicarea art. 41 al.2 şi art. 33 lit.a cp şi art. 78 din Lg. 141/1997 cu aplicarea art. 41 al.2, art. 33 lit.a şi art. 75 lit.a cp; Ru M – pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 178 din Lg. 141/1997 cu aplic. Art. 41 al.2 şi art.33 lit.a cp, art. 292 cu aplic. Art. 41 al.2 cp şi art. 33 lit.a, art. 288 al.1 cu aplic. Art. 41 al.2, art. 33 lit.a şi art. 75 lit.a cp; M M – pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 292 cu aplic. Art. 41 al.2 şi art. 33 lit.a, art. 26 rap. la art. 178 din Lg. 141/1997 cu aplic.  Art. 41 al.2, art.33 lit.a şi art. 75 lit.a cp; P Ion – pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 292 cu aplic. Art. 41 al.2 şi art. 33 lit.a, art. 26 rap. la art. 178 din Lg. 141/1997 cu aplic.  Art. 41 al.2, art.33 lit.a şi art. 75 lit.a cp; L G – pentru săvârşirea infracţiunilor  prev. de art. 248 rap. la art. 248 ind.1 cu aplicarea art. 41 al.2 şi art. 33 lit.a , art. 289 cu aplic. Art. 33 lit.a şi art. 291 cu aplic. Art. 33 lit.a cp.

Investită cu soluţionarea cauzei, Judecătoria sectorului 5, prin sentinţa penală nr. 2014 din 21.07.2003 a hotărât condamnarea inculpatului D L la o pedeapsă rezultantă de 7 ani şi 3 luni închisoare pentru infracţiunile prev. de art. 248 ind.1, cu aplic. Art. 41 al.2 – art. 42 cp, art. 289 al.1 şi art. 291 teza ! cod penal.

De asemenea, prin aceeiaşi hotărâre s-a dispus, în temeiul art. 11 pct. 2 lit.a rap. la art. 10 lit. d cpp, achitarea inculpatului D Lilicp , pentru infracţiunea prev. de art. 256 cp, rap. la art. 7 al.3  din Lg. 78/2000 şi menţinerea măsurii arestării preventive a obligării de a nu părăsi localitatea, dispusă în cursul judecăţii.

În ceea ce priveşte latura civilă, instanţa de fond i-a obligat în solidar  pe inculpaţii D L, L G, D M şi R M, la plata sumei de  18.084.294.001 lei (reprezentând TVA şi taxe vamale), plus  majorările de întârziere aferente, motiv pentru care s-a menţinut, în temeiul art. 353 cpp, măsurile asiguratorii dispuse în faza de urmărire penală.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul şi inculpaţii.

Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, prin decizia nr. 582/A din 30.04.2004 a hotărât admiterea apelurilor, desfiinţarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Judecătoria sectorului 5.

În urma cererii de strămutare formulată de inculpatul D L, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a strămutat cauza la Judecătoria Buzău.

Potrivit deciziei instanţei de apel, Judecătoria sectorului 5 a pronunţat o hotărâre nelegală deoarece „aceasta a trecut la judecarea cauzei fără a lămuri dacă rechizitoriul a fost sau nu confirmat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie.

Până la modificarea textului de lege, art. 209 al ultim cpp, prevedea cerinţa imperativă a confirmării rechizitoriului, în cazurile în care urmărirea penală era efectuată în mod obligatoriu de procuror, de către şeful unităţii.

Chiar dacă instanţa de fond a reţinut că lipsa semnăturii respective constituie o nulitate relativă  şi poate fi acoperită imediat, chiar în faţa instanţei, conform art. 300 al.2 cpp rap. la art. 209 al.5 cpp, acest lucru nu s-a respectat în cauza de faţă.

De asemenea, deşi prin încheierea de şedinţă din data de 18.02.2003 s-a admis cererea de audiere a inculpatului D L pentru completarea declaraţiei, fără a reveni asupra acestei probe, nu l-a mai audiat pe acesta, vătămându-i dreptul de a-şi pregăti apărarea şi de a administra toate probele ce ar fi rezultat din suplimentul declaraţiei.

Referitor la raportul de expertiză tehnică depus la dosar, concluziile acestuia sunt imprecise, nu lămuresc toate aspectele legate de participarea fiecărui inculpat la producerea eventualului prejudiciu, impunându-se efectuarea unui supliment la  raportul de expertiză menţionat pentru a fi soluţionat  corect fondul cauzei ( fila 168 din decizie).

La termenul de judecată din data de 3.04.2007, avocaţii inculpaţilor au invocat excepţia nulităţii absolute a actului de sesizare  a instanţei.

Astfel, potrivit art. 300  al.1 cpp, la prima zi de înfăţişare, instanţa este datoare să verifice din oficiu regularitatea actului de sesizare. În cadrul acestui demers, instanţa va verifica nu doar actul de sesizare – rechizitoriul, ci şi dacă actele de urmărire penală au fost efectuate  în conformitate cu dispoziţiile codului de procedură penală.

Rechizitoriul nu reprezintă altceva decât expresia juridică a întregii activităţi de urmărire penală, astfel încât verificarea  regularităţii sesizării instanţei nu poate fi redusă doar la examinarea actului de investire.

În acest sens, instanţa este datoare să verifice dacă administrarea  probelor s-a făcut cu respectarea legii şi dacă procedura  prezentării materialului de urmărire penală a oferit garanţiile legale în  vederea asigurării depline a dreptului la apărare. Ori, în cazul încălcării legii pe parcursul urmării penale, actul de sesizare a instanţei va purta aceleaşi  vicii de procedură ca act final emis în baza probelor astfel administrate în cauză.

Încălcări, expres prevăzute în art. 197 în alin. 2 din cpp, printre care şi cea care vizează sesizarea instanţei, sunt sancţionate cu nulitatea absolută, acestea neputând fi înlăturate în nici un fel. Legiuitorul a înţeles  astfel să ofere părţilor un remediu la încălcarea normelor de procedură penală care reglementează desfăşurarea  procesului – în prima sa fază – în acord cu principiul legalităţii. Specific acestor încălcări este faptul că înlăturarea lor nu se poate face de către instanţă, ci de către organul judiciar care le-a săvârşit, conform art. 300 al. 2 cpp : „În cazul când se constată că sesizarea nu este făcută potrivit legii, iar neregularitatea nu poate fi înlăturată de îndată şi nici prin acordarea unui termen în acest scop, dosarul se restituie organului care a întocmit actul de sesizare, în vederea refacerii acestuia”.

Dispoziţiile legale generale situate în capitolul 1 titlul 2 din codul de procedură penală, cu privire la judecată, prevăd ca prim act efectuat de  instanţă după realizarea procedurii de înştiinţare a părţilor şi asigurarea  dreptului la apărare al acestora, în dispoziţiile art. 300 al.1 cpp : „instanţa este datoare să verifice, din oficiu …, legalitatea actului de sesizare”.

De asemenea, instanţa constată că rechizitoriul  nu a fost confirmat de procurorul general al Parchetului Naţional Anticorupţie, aşa  cum impune în mod expres şi imperativ art. 209 al. ultim din cpp, înainte de modificare.

Potrivit art. 209 al.5 cpp, la data emiterii rechizitoriului – 20.11.2002 – textul de lege prevedea că „Atunci când urmărirea penală este efectuată de procuror, ordonanţa  prin care s-a dispus arestarea preventivă şi rechizitoriul sunt supuse confirmării prim-procurorului parchetului, iar când urmărirea penale este făcută de acesta, confirmarea se face la procurorul ierarhic superior”. Printre aceste infracţiuni, aşa cum rezultă din conţinutul art. 209 al.3 cpp, în forma  anterioară, se numărau şi cele prev. de art. 29 pct.1 cpp

Din textele menţionate mai sus rezultă că:

- urmărirea penală trebuia efectuată de către un procuror din cadrul  Parchetului Naţional Anticorupţie, ceea ce s-a şi întâmplat;

- rechizitoriul trebuia confirmat de şeful acestei unităţi de parchet, respectiv procurorul – general al Parchetului Naţional Anticorupţie.

Din răspunsul de la Direcţia Naţională Anticorupţie, rezultă că cel care a confirmat rechizitoriul nr. 26/P/ din 20.11.2002, privind pe inculpaţii  D L, D M, Ru M, M M, L G şi P Ion, este procurorul şef de secţie din cadrul Parchetului Naţional Anticorupţie – Draghici V (f. 168).

Aşa cum se poate constata, examinând prima pagină a rechizitoriului nr. 26/P/2002 din 20.11.2002 actul de sesizare a instanţei a fost confirmat de  acesta în nume propriu şi nu pentru procurorul general al Parchetului Naţional Anticorupţie al Secţiei de combatere a corupţiei din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Formularea din vechiul text – „prim-procurorul parchetului” – semnifica tocmai conducătorul unităţii şi nu al unei  structuri din cadrul acesteia, cum este „secţia”.

Interpretarea acestui text de lege este neechivocă, în sensul că unitatea este Parchetul Naţional Anticorupţie şi nu secţia din cadrul acestuia. Coroborând cele două norme – art. 209  al. ultim cpp (în vechea formulare) şi art. 5 din OUG 43/4.04.2002 – privind organizarea judecătorească, se precizează că la nivel central Parchetul Naţional Anticorupţie se organizează în secţii conduse de procurorii şefi de secţie, rezultă că prin expresia „prim-procurorul parchetului” se înţelege, la nivelul Parchetului Naţional Anticorupţie, procurorul general. De altfel, până în anul 2003, codul de procedură penală a suferit numeroase modificări, însă legiuitorul nu a dorit să schimbe sensul şi conţinutul  art. 209 al. ultim, prin lărgirea sferei procurorilor ce pot confirma  şi trimiterea în judecată pentru anumite infracţiuni.

Abia, prin Legea 281/2003, art. 209 al. ultim a fost modificat, în sensul că atunci când urmărirea penală este efectuată de un procuror de la Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, rechizitoriul este suspus confirmării procurorului şef de secţie, ceea ce dovedeşte că până la acea dată numai conducătorul unităţii, respectiv procurorul general, putea confirma rechizitoriul, nu şi procurorul şef de secţie. A admite contrariul însemnă a aplica retroactiv  art. 209 al. ultim din cpp modificat prin Lg 281/2003, ceea ce nu este permis.

Un alt argument ţine de tehnica legislativă: dacă norma respectivă prevedea posibilitatea confirmării şi de către procurorul şef  de secţie, atunci nu mai era nevoie de modificarea art. 209 al. ultim cpp.

Ca atare, rechizitoriul procurorului trebuia supus confirmării, potrivit art.  209 al. ultim cpp, sub sancţiunea nulităţii absolute prev. de art. 192 al.2 cpp privind încălcările referitoare la sesizarea instanţei.

Nerespectându-se dispoziţiile din art. 209 al. ultim cpp, privind confirmarea rechizitoriului de către prim procurorul  parchetului, prevăzute sub sancţiunea nulităţii absolute, se constată că sesizarea instanţei de judecată nu a fost făcută conform legii.

Instanţa constată că faţă de situaţia reţinută, excepţia invocată sub acest aspect este întemeiată, astfel încât respectând dispoziţiile art. 300 al.2 cpp se află în situaţia de a restitui organului care a întocmit actul de sesizare, rechizitoriul, în vederea refacerii acestuia, întrucât se constată că sesizarea nu a fost făcută potrivit legii, iar neregularitatea nu poate fi înlăturată prin acordarea unui termen în acest scop, fiind caz de nulitate absolută.

Faţă de considerentele  invocate în  baza art. 300 al.1 şi 2 cpp cu referire la  art. 209 şi art. 197 al.2 cpp, va  restitui cauza la  Departamentul Naţional Anticorupţie, în vederea refacerii actului inculpat.

Pentru aceste motive,

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ş T E

Admite excepţia neregularităţii sesizării instanţei.

În baza art. 300 al.1 şi 2 cpp cu referire la art. 209 şi art. 197 al.2 cpp,  restituie cauza privind pe inculpaţii D L, D M, Ru M, M M, P I, L G, Direcţiei Naţionale Anticorupţie în vederea refacerii actului de sesizare.

În baza art. 192 al.3 cpp cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Cu recurs în 3 zile de la pronunţare.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 3.04.2007.