Plangere contraventionala. aplicarea art. 6 din c.e.d.o.

PLANGERE CONTRAVENTIONALA. APLICAREA ART. 6 DIN C.E.D.O.

Sentinta civila nr. 242/17.01.2005

Prin adresa inregistrata pe rolul acestei instante la data de 16.08.2004, sub nr. 8821/2004 organul constatator Politia Municipiului Slatina a inaintat spre solutionare plangerea contestatorului F.G. impotriva procesului-verbal de constatare a contraventiei seria AU nr. 0287579/18.07.2004.

In motivarea plangerii, contestatorul a aratat ca procesul-verbal prin care a fost sanctionat cu o amenda contraventionala in suma de 3.000.000 lei este nelegal si netemeinic, nefiind vinovat de savirsirea contraventiei. S-a mentionat ca, in ziua de 18.07.2004 in jurul orelor 07,00 agentii de politie au constatat ca petentul, in calitate de administrator al SC L. SA Sucursala Slatina - Statia Peco a savirsit contraventia prevazuta de art. 3 alin. 3 din Legea nr. 333/2003.

Se mai arata ca petentul are calitatea de angajat al statiei Peco, iar sanctiunea aplicata nu tine seama de pericol social al faptei definit de art. 18 din Codul penal, fapta prezentind pericol public doar daca aduce atingere valorilor sociale aparate si pentru sanctionarea acesteia este necesara aplicarea unei pedepse.

Pericolul social este diferit prin raportare la pericolul social generic si pericolul social concret, astfel incit in analiza si incadrarea faptei in drept de agentul de politie nu s-a tinut sema de pericolul social concret al faptei, amenda fiind nejustificata si reprezentind un exces de zel din partea organului constatator.

In drept s-au invocat dispozitiile O.G. nr. 2/2001 si ale O.U.G. nr. 195/2002.

Organul constatator nu a depus intampinare si nici nu a solicitat administrarea de probe.

In dovedirea plangerii, instanta a administrat proba cu inscrisuri, in cadrul careia a fost depus la dosar procesul-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei seria AU nr. 0287579/18.07.2004 (fila 4) si proba testimoniala cu martorul M.G. (fila 19).

Analizand procesul-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei, instanta retine urmatoarea situatie de fapt:

La data de 18.07.2004 a fost incheiat de un agent constatator din cadrul Politiei Municipiului Slatina procesul-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei seria AU nr. 0287579/18.07.2004, prin care s-a retinut savarsirea de catre petent a contraventiei prevazuta de art. 3 alin. 3 din Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor si protectia persoanelor, respectiv faptul ca, in calitate de administrator al S.C. L. S.A. – Sucursala Slatina nu a dotat statia Peco de pe Str. Cireasov, din municipiul Slatina, cu un sistem tehnic de alarmare, cu toate ca a fost anuntat in acest sens de autoritatile abilitate.

 Instanta retine ca in speta nu exista nici o cauza de nulitate absoluta a procesului-verbal contestat si ca, in conditiile in care contravenientului ii revenea obligatia de a prezenta probe pentru dovedirea nelegalitatii sau netemeiniciei actului, respectiv pentru sustinerea motivelor invocate in plangerea sa, in conformitate cu dispozitiile art. 1169 din Codul civil, forta probanta a procesului-verbal de constatare a contraventiei seria AU nr. 0287579/18.07.2004 intocmit de Politia Municipiului Slatina nu a fost rasturnata. Nici depozitia martorului nu dovedeste o alta situatie de fapt decit cea retinuta de catre agentul de politie, nedovedindu-se nici o alta calitate a petentului.

Avand insa in vedere dispozitiile art. 34 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, aprobata cu modificari prin Legea nr. 180/2002, care constituie dreptul comun in materie contraventionala si care, coroborate cu cele ale art. 38 alin. 3 din acelasi act normativ, permit instantei sa aprecieze inclusiv natura sanctiunii ce se impune a fi aplicata contravenientului in ipoteza in care prezumtia relativa de legalitate si temeinicie a procesului-verbal nu a fost rasturnata, instanta considera ca sanctiunea avertismentului este totusi suficienta pentru a i se atrage atentia petentului asupra obligatiei sale de respecta regulile privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor si protectia persoanelor.

Pentru a proceda astfel, instanta a avut in vedere imprejurarea ca din datele concrete ale spetei se poate aprecia ca petentul nu va mai repeta fapta retinuta in sarcina sa, chiar si fara aplicarea unei amenzi.

În ce priveste dispozitiile art. 18 din Codul penal invocate in aparare, in legislaţia românească, ca şi în cea a altor state europene (spre exemplu, Germania, Republica Ceha şi Slovacia), contravenţiile au fost scoase de sub incidenţa legii penale şi supuse unui regim administrativ.

Din perspectiva convenţională, în jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că nimic nu împiedică statele să îşi îndeplinească rolul lor de gardieni ai interesului public, prin stabilirea sau menţinerea unei distincţii între diferitele tipuri de infracţiuni. În principiu, Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu se opune tendinţei de "dezincriminare" existente în statele membre ale Consiliului Europei. Cu toate acestea, aşa cum s-a arătat în hotărârea din 21 februarie 1994, în cauza Ozturk împotriva Germaniei, aceste fapte intră sub incidenţa art. 6 al Convenţiei. Pentru a se face această aplicare a prevederilor art. 6 al Convenţiei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului consideră că este necesar să fie avute în vedere trei criterii: 1. caracterizarea faptei în dreptul naţional; 2. natura faptei; 3. natura şi gradul de gravitate ale sancţiunii care ar putea fi aplicată persoanei în cauză. În acelaşi sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunţat, de pilda, şi în cauzele Garyfallou AEBE împotriva Greciei (Hotărârea din 24 septembrie 1997), Lauko împotriva Slovaciei şi Kadubec împotriva Slovaciei (hotărârile din 2 septembrie 1998).

În aprecierea acestor criterii, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că modul de definire a faptelor de către dreptul intern nu are decât o valoare relativă, esenţială fiind natura faptei şi a sancţiunii. Cu toate acestea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat drept pozitive măsurile din legislaţiile naţionale referitoare la dezincriminarea unor infracţiuni mai puţin grave în "interesul individului". Curtea Europeană a Drepturilor Omului a avut în vedere faptul că sancţiunile administrative nu privesc un grup de persoane, ci se adresează tuturor cetăţenilor în vederea realizării scopului preventiv şi represiv al sancţiunii, ceea ce conferă faptei natură penală.

În aceste condiţii distincţia operată de statele europene între crime, delicte şi contravenţii nu este operantă, în sensul art. 6 al Convenţiei, toate având caracter penal. Tocmai de aceea prevederile acestui articol garantează oricărui acuzat dreptul la un proces echitabil, indiferent de calificarea faptei în dreptul intern.

Rezulta ca, sub acest aspect, legislaţia contravenţională din România, similară celei germane, intră sub prevederile art. 6 al Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Asemanarile care exista intre infractiuni si contraventii, sub aspectul naturii lor juridice, impun un tratament juridic asemanator, atat in privinta sanctiunilor, cat si a principiilor de aplicare si executare a acestora. Ca si infractiunile, contraventiile sunt fapte interzise si sanctionate prin lege din pricina pericolului pe care ele il prezinta pentru valorile sociale, in special pentru regulile de convietuire normala in societate. Sanctiunile prevazute de lege pentru contraventii, intocmai ca si pedepsele prevazute pentru infractiuni, au ca unica ratiune si finalitate prevenirea savarsirii din nou a faptelor ilicite respective. Ele trebuie sa raspunda acestei necesitati, iar atunci cand aceasta necesitate dispare sau se schimba, este firesc sa dispara sau sa se modifice si reglementarile legale respective, in sensul asimilarii acestora cu cele penale.

Cu toate acestea, chiar prin prisma incidentei dispozitiilor legii penale invocate in aparare, ori de cate ori este vorba de drepturile omului, cu referire la art. 5 alin. 5 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, instanta nu poate retine lipsa pericolului social concret al faptei contraventionale, pentru exonerarea de raspundere  a petentului.

Pentru considerentele mai sus expuse, avand in vedere si dispozitiile art. 7 alin. 3 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, aprobata cu modificari prin Legea nr. 180/2002, instanta va admite in parte plangerea contraventionala si va inlocui sanctiunea amenzii contraventionale cu sanctiunea avertismentului.

Va exonera petentul de plata amenzii in suma de 3.000.000 lei, stabilita prin procesul-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei seria AU nr. 0287579/18.07.2004

Domenii speta

Spete similare