Familie

Sentinţă civilă 105 din 10.02.2010


Familie

Sentinţa civilă nr.105/10 februarie 2010

Prin acţiune, reclamanta D.G.A.S.P.C.T.a solicitat instanţei ca, în contradictoriu cu pârâtele T.E., C.Gh., O.A.D. şi S.P.A.S. să se dispună încetarea tutelei minorei O.A.D.de la T.E. şi instituirea tutelei la C.Gh. iar, pe perioada tutelei, să se delege drepturile şi obligaţiile părinteşti privitoare la persoana copilului către C.Gh.

În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că minora O.A.D. este elevă în clasa a XI-a, că părinţii acesteia au decedat iar, prin sentinţa civilă nr.1812/24 decembrie 2008 a Judecătoriei Turnu Măgurele, s-a încuviinţat instituirea tutelei la T.E.

Prin cerere, numita T.E. a solicitat încetarea tutelei minorei O.A.D. de la ea, întrucât are probleme de sănătate iar minora şi-a exprimat dorinţa, prin cerere, ca noul său tutore să fie C.Gh.

C.Gh. a solicitat D.G.A.S.P.C.T., prin cerere, să fie instituită tutore al minorei deoarece o cunoaşte de o perioadă lungă de timp iar, între ele este o relaţie bazată pe respect şi afecţiune.

Potrivit disp.art.40 alin.1 şi 2 din  Legea 272/2004 tutela se instituie în situaţia în care ambii părinţi sunt  decedaţi, necunoscuţi, decăzuţi din exerciţiul drepturilor părinteşti, de către instanţa judecătorească în a cărei circumscripţie domiciliază copilul iar, conform disp.art.118 lit.e Codul Familiei: „ cel care din cauza bolii, a infirmităţii, a felului îndeletnicirii, de depărtării domiciliului de locul unde se află bunurile minorului sau din alte motive întemeiate, nu ar putea să îndeplinească această sarcină”, poate refuza sarcina de a fi tutore şi poate are conform art.120 Codul Familiei înlocuirea sa când a intervenit una din împrejurările prevăzute de acest text de lege.

Analizând probele administrate în cauză, instanţa a reţinut că T.E., tutorele minorei O.A.D. a solicitat prin cerere încetarea tutelei, întrucât are probleme de sănătate, situaţie dovedită cu acte medicale.

Din caracterizările oferite şi în urma evaluării, s-a concluzionat că numita C.Gh.prezintă garanţii  morale, condiţii materiale şi că nu se află în vreunul din cazurile de incompatibilitate prevăzute de art.41 din legea nr.272/2004.

Faţă de această situaţie instanţa a admis acţiunea, a dispus încetarea tutelei numitului T.E. faţă de minora O.A.D. şi a instituit în persoana numitei C.Gh. tutela minorei, delegându-i acesteia drepturile şi obligaţiile părinteşti.