Sentinţă comercială - Somaţie de plată. Soluţionarea de către instanţele judecătoreşti a litigiilor dintre societăţile comerciale care patronează cluburile sportive de fotbal.

Somaţie de plată. Competenţa generală a instanţelor judecătoreşti în cazul litigiilor dintre societăţile comerciale care patronează cluburile sportive de fotbal. Rezilierea convenţiei civile de prestări servicii de către un sportiv şi achitarea clauzei penale de către alt club sportiv în locul acestuia.

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Vaslui, creditoarea S.C. „X Club” a solicitat în contradictoriu cu debitoarea SC „Y Club” emiterea unei ordonanţe care prin care aceasta să fie somată să plătească suma de 20.000 RON reprezentând suma restantă din factura fiscală nr., respectiv taxa pe valoare adăugată neachitată.

În motivarea cererii, creditoarea a arătat că, în fapt, debitoarea SC „Y Club”  s-a obligat prin factura fiscală nr., să achite clauza de reziliere a contractului pentru jucătorul S.S. În acest sens, creditoarea S.C. „X Club” a emis factura respectivă pentru o valoare totală de 160.000 RON din care suma de 140.000 RON valoarea clauzei de reziliere şi suma de 20.000 RON taxa pe valoare adăugată aferentă acestei sume. Debitoarea a achitat din totalul facturat numai suma de 140.000 RON, neachitând taxa pe valoare adăugată.

Debitoarea SC „Y Club”  a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia de necompetenţă generală a instanţei judecătoreşti şi a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, cu obligarea creditoarei la plata cheltuielilor de judecată. În motivarea excepţiei invocate, debitoarea a arătat că, din moment ce ambele societăţi comerciale - părţi în prezenta cauză - sunt cluburi de fotbal afiliate la Federaţia Română de Fotbal, orice litigiu existent între ele este de competenţa organelor jurisdicţionale ale Federaţiei (în continuare FRF). În acest sens, debitoarea a invocat dispoziţiile art.56 şi art.57 din Statutul Federaţiei Române de Fotbal care prevăd organele jurisdicţionale ale FRF, precum şi dispoziţia expresă conform căreia „recurgerea la jurisdicţia instanţelor de drept comun este interzisă”. Debitoarea a arătat de asemenea că, potrivit art.59 din Statutul FRF, executarea hotărârilor se face de către comisia care a soluţionat litigiul în primă instanţă. Totodată, debitoarea a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat, arătând că S.C. „X Club” s-a adresat deja organelor jurisdicţionale ale FRF solicitând restituirea de către S.C. „Y Club” a  sumei de 20.000 RON cu titlu de TVA neachitat. Organele jurisdicţionale ale FRF au respins cererea creditoarei, stabilind că această sumă excede clauzei de reziliere din contractul de transfer.

Cu privire la excepţia de necompetenţă generală, instanţa a reţinut că în cazul de faţă, obiectul litigiului îl constituie o creanţă constând în plata taxei pe valoare adăugată aferente unei facturi emise de o societate comercială. Creditor şi debitor sunt două societăţi comerciale, înfiinţate în baza Legii nr.31/1990, natura litigiului fiind una comercială.

Potrivit art.57 din Statutul FRF, „litigiile izvorâte din, sau în legătură cu, activitatea fotbalistică din România  se soluţionează exclusiv de către organele cu atribuţii jurisdicţionale ale Federaţiei Române de Fotbal. Recurgerea la jurisdicţia instanţelor de drept comun este interzisă”. Instanţa constată că noţiunea autonomă de „activitate fotbalistică” are în vedere numai cele cuprinse în Regulamentul de organizare a activităţii fotbalistice, precum şi în art.7 din Statutul F.R.F. care nu reglementează aspectele financiare ale transferului de jucători de la un club la altul. Instanţa admite că transferul unui jucător de fotbal de la un club la altul ţine de activitatea fotbalistică, însă competenţa Federaţiei Române de Fotbal, potrivit principiului specialităţii capacităţii de folosinţă, se limitează doar la avizarea transferurilor, în sensul regulilor instituite de art.19 din Regulamentul privind statutul şi transferul jucătorilor de fotbal. Un argument în plus constă în faptul că nerespectarea clauzelor acordului de transfer în ceea ce priveşte obligaţiile financiare este considerată o abatere disciplinară a clubului sportiv, ceea ce atrage pe cale de consecinţă răspunderea disciplinară a clubului (a se vedea art.23 lit.j) din Regulamentul privind statutul şi transferul jucătorilor de fotbal), iar nu răspunderea contractuală a societăţii comerciale în culpă.

Aşadar, în ceea ce priveşte reglementarea problemelor financiare, deci a relaţiilor comerciale dintre societăţile ce patronează cluburile de fotbal, acestea nu pot fi decât de competenţa instanţelor judecătoreşti, cu atât mai mult cu cât, hotărârile organelor jurisdicţionale ale FRF neputând fi puse în executare prin intermediul executorilor judecătoreşti, nu pot avea finalitatea executării silite a creanţei izvorâte din nerespectarea clauzelor financiare ale unui acord de transfer.

Referitor la excepţia autorităţii de lucru judecat, având în vedere că debitoarea a invocat că asupra aceluiaşi litigiu s-au pronunţat cu autoritate de lucru judecat organele jurisdicţionale ale FRF, instanţa a apreciat că nu se poate admite că hotărârea unui organ jurisdicţional prezintă acest efect în raport cu o hotărâre judecătorească, autoritatea de lucru judecat fiind un efect procesual exclusiv al acesteia din urmă. În consecinţă, instanţa a respins ca neîntemeiată şi această excepţie.

Pe fondul cauzei, instanţa a reţinut în fapt că, iniţial, între societatea creditoare şi jucătorul S.S. a fost încheiată o convenţie de prestări servicii sportive pe o anumită perioadă, cu prevederea expresă că în situaţia rezilierii unilaterale a acesteia de către sportiv, înainte de expirarea duratei, acesta va trebui să achite o anumită sumă de bani (taxă de reziliere). Întrucât jucătorul S.S. a a reziliat acest contract înainte de expirarea duratei prevăzute, a fost activată clauza de reziliere. Urmând să se transfere la  S.C. „Y Club”, această din urmă societate s-a obligat faţă de S.C. „X Club”, să achite valoarea clauzei de reziliere. În acest sens, societatea comercială care patronează Clubul sportiv X a emis factura fiscală nr. pentru suma de 140.000 RON (taxa de reziliere), sumă la care a fost calculată şi taxa pe valoare adăugată, cuprinsă în rubricaţia facturii fiscale, respectiv suma de 20.000 RON. În consecinţă, S.C. „X Club” a considerat că obligaţia de plată a  S.C. „Y Club” cuprinde ambele sume, taxa de reziliere a jucătorului S.S şi TVA-ul calculat la această sumă. 

În drept, analizând întrunirea condiţiilor prev.de art.1 alin.1 din OG nr.5/2001 privind procedura somaţiei de plată, instanţa a constatat că potrivit convenţiei civile de prestări servicii încheiate de SC „X Club” cu jucătorul S.S. (pe care creditoarea şi-a întemeiat acţiunea împotriva societăţii debitoare), în situaţia în care se transferă la alt club, jucătorul va returna fostului club suma de 140.000 RON. Faţă de această dispoziţie contractuală, instanţa reţine că plata clauzei de reziliere către fostul club – societatea creditoare – s-a făcut de către clubul unde jucătorul s-a înscris ulterior, situaţie calificată juridic ca fiind plata efectuată de către un terţ în numele debitorului, operaţiune permisă de art.1093 Cod civil, conform căruia plata poate fi făcută şi de către o persoană neinteresată, în numele debitorului. Primind plata taxei de reziliere de la un terţ, creditoarea a consimţit la subrogaţia convenţională a acestuia în drepturile şi acţiunile sale împotriva jucătorului debitor, subrogaţie care nu presupune consimţământul debitorului.

Analizând caracterul cert al acestei creanţe, instanţa reţine că atât din natura civilă a contractului încheiat de club cu jucătorul de fotbal, cât şi din dispoziţiile convenţiei de prestări servicii sportive, rezultă că suma de 140.000 RON nu este purtătoare de TVA. Deşi creditoarea susţine că lipsa unei asemenea prevederi exprese nu are relevanţă juridică, faţă de dispoziţiile Codului fiscal, instanţa nu poate reţine această susţinere.

În primul rând, potrivit art.126 şi urm. din Codul fiscal, constituie „operaţiuni impozabile din punct de vedere al TVA-ului” livrarea de bunuri, prestarea de servicii, schimbul de bunuri sau servicii, achiziţiile intracomunitare de bunuri şi importul de bunuri. Potrivit art.127, persoanele impozabile sunt cele care desfăşoară o activitate economică, fie în calitate de comerciant organizat în condiţiile legii, fie de liber profesionist. Cu toate acestea, clauza de reziliere a unui contract civil de prestări servicii asumată de un liber profesionist nu este o operaţiune susceptibilă de aplicarea TVA-ului, pentru următoarele motive: plecarea (iar nu transferul în condiţiile Regulamentului amintit) unui jucător de fotbal de la un club la altul nu reprezintă pentru noul club o achiziţie în sens comercial şi nici un schimb de prestări servicii în sensul art.130 din Codul fiscal; clauza de reziliere are natura unei clauze penale care, în această situaţie particulară, reprezintă o evaluare anticipată a prejudiciului suferit de către club în situaţia nerespectării de către jucător a duratei contractului, iar nu o operaţiune impozabilă din punct de vedere al TVA-ului.

Rezultă astfel că, plata clauzei de reziliere de către noul club în locul jucătorului de fotbal trebuia făcută în aceleaşi condiţii ca şi jucătorul însuşi, fiind fără relevanţă că atât creditoarea, cât şi terţul plătitor sunt societăţi comerciale a căror activitate este subordonată Codului fiscal.  Din moment ce jucătorul de fotbal nu avea obligaţia de a achita şi TVA-ul aferent, pe cale de consecinţă, nici terţul plătitor nu avea această obligaţie. Aşadar, instanţa reţine că societatea creditoare în mod greşit a emis respectiva factură fiscală, raportul juridic născut astfel neimpunând întocmirea unui astfel de înscris.

Cu privire la cea de-a treia condiţie prevăzută de OG nr.5/2001, instanţa constată că nu se poate reţine că încasarea sumei constând în clauza de reziliere de către societatea creditoare reprezintă executarea de către aceasta în beneficiul noului club a anumitor servicii, lucrări sau orice alte prestaţii pentru care să pretindă ca şi preţ taxa de reziliere a contractului. Aşa cum instanţa a precizat anterior, pe lângă faptul că plecarea unui jucător de la club la altul nu reprezintă o vânzare, respectiv achiziţie de bunuri, taxa de reziliere îl priveşte exclusiv pe jucătorul de fotbal şi are natura unei clauze penale. Mai mult, nu se poate interpreta că fostul club a prestat în acest fel servicii în beneficiul noului club.

În aceste condiţii, constatând neîndeplinirea cumulativă a condiţiilor prevăzute de art.1 din OG nr.5/2001, instanţa consideră că nu se mai impune analizarea caracterului lichid şi exigibil al creanţei constând în suma pretinsă cu titlu de TVA neachitat, instanţa va respinge cererea creditoarei ca neîntemeiată.

Domenii speta

Spete similare