Reziliere contract – pact comisoriu de grad 4

Sentinţă civilă 503 din 06.03.2012


Prin cererea înregistrată pe rolul instantei sub nr. (…), reclamanta (…) a chemat în judecată pe pârâta (…), solicitând obligarea acesteia la restituirea în natură a bunului ce face obiectul contractului de comodat nr. (…/…), iar în măsura în care restituirea în natură nu va fi posibilă, la plata sumei de (…) lei, conform facturii fiscale (…) si (…) si la plata cheltuielilor de judecată.

In motivarea actiunii, s-a arătat că pârâta a primit in folosintă gratuită, ca efect al contractului de comodat încheiat între părti, o vitrină frigorifică. Agentii de vanzare ai reclamantei au constatat pierderea obiectului, împrejurare care a determinat notificarea pârâtei, pentru solutionarea litigiului pe cale amiabilă, notificare rămasă însă fără răspuns.

In drept, au fost invocate dispozitiile art. 1075 cod civil, art. 7201 cod procedură civilă, art. 7203 cod procedură civilă.

Pârâta, legal citată, nu a formulat întampinare.

Analizând actele si lucrările dosarului,  retine :

Intre reclamanta (…) si pârâta (…) s-a încheiat contractul de comodat nr. (…/…).

Potrivit contractului, obiectul acestuia îl constituie stabilirea drepturilor si obligatiilor părtilor, cu ocazia remiterii de către comodant, spre folosinta gratuită a comodatarului, a unei vitrine frigorifice, aflată în proprietatea comodantului, pe care comodatorul se obligă să o folosească potrivit destinatiei ei, în scopul, termenii si conditiile contractului.

Art. 3 din contract stabileste, ca obligatie a comodatarului, să restituie, la data încetării contractului, bunul, în starea în care i-a fost predat, cu exceptia uzurii normale datorate folosintei si să suporte contravaloarea bunului, asa cum a fost stabilită prin clauzele contractului, in caz de furt, pierdere sau deteriorare a bunului.

Părtile au stabilit că raporturile contractuale încetează prin restituirea bunului, comodantul putând rezilia contractul cu efect imediat, fără punere în întârziere si fără altă formalitate în cazuri expres prevăzute în act : sesizarea unei stări necorespunzătoare a bunului, din cauze ce revin comodatarului ; înaintarea împotriva comodatarului a procedurii falimentului ; lichidarea de către comodatar a punctului de comercializare în care a fost instalat bunul ; încălcarea de către comodatar a oricăreia din prevederile contractului.

Instanta retine că o clauză contractuală, în sensul că neexecutarea obligatiilor asumate de comodatar dă dreptul comodantului să rezilieze contractul, cu efect imediat, fără punere în întârziere si fără altă formalitate reprezintă un pact comisoriu de gradul patru.

Asa cum s-a statuat în doctrina si practica judiciară, pactele comisorii reprezintă derogări de la prevederile art. 1021 cod civil 1864, urmărind să reducă sau să înlăture rolul instantei judecătoresti în pronuntarea rezolutiunii/rezilierii contractelor.

Pe măsură ce se înaintează în gradul pactelor comisorii rolul instantei se reduce, la început rămânând posibilitatea de a acorda un termen de gratie si de a aprecia asupra oportunitătii desfiinţării actului, apoi doar cu dreptul de a aprecia asupra oportunitătii pentru ca la pactul comisoriu de ultim grad să fie înlăturat cu totul.

In această situatie rezolutiunea/rezilierea operează de drept, fără interventia instantei, la manifestarea de vointă a părtii contractante care si-a executat obligatiile.

Sarcina probei se răstoarnă, urmând ca debitorul obligatiei pretins neexecutată să facă dovada contrară, a îndeplinirii obligatiei asumate.

O altă interpretare, ar lipsi de efecte pactul comisoriu de gradul IV, transformându-l în unul de grad inferior, contrar vointei părtilor, asumată prin contract.

Una din obligatiile esentiale asumate de pârâta (...) a fost să se îngrijească de conservarea bunului ca un bun proprietar (art. 3.2. lit. b).

Nerespectarea acesteia dădea dreptul reclamantei să se folosească de pactul comisoriu de grad patru si să rezilieze contractul. Pentru a evita desfiinţarea contractului, pârâta avea sarcina probei îndeplinirii obligatiei.

Notificată să predea bunul (ca urmare a constatării lipsei acestuia de la punctul de lucru al pârâtei, de agentii comerciali ai reclamantei) pârâta nu a răspuns.

De asemenea, citată în instantă, nu a formulat apărări si nu s-a prezentat.

Prin urmare, dând deplin efect vointei părtilor, în temeiul art. 969 cod civil (1864), instanta retine că contractul de comodat dintre părti este desfiintat de drept, astfel încât potrivit art. 3.2. lit. d si e din acelasi contract pârâta are obligatia de a restitui bunul sau contravaloarea acestuia, astfel cum rezultă din factura fiscală (…) si (…), coroborată cu procesul verbal de predare primire din (…), care identifică obiectul predat.

Domenii speta