Uzucapiune-un caz de coparticipare pasiva obligatorie

Sentinţă civilă 514 din 05.03.2013


Prin cererea înregistrată pe rolul instanţei sub nr. (…) reclamantul (…) a chemat în judecată pe pârâţii (…) solicitând să se constate că este proprietarul imobilului situat în oraşul (…), compus din teren în suprafaţă de circa 1000 mp. şi casa de locuit aflată pe acest teren, ca efect al uzucapiunii de lungă durată.

În motivarea acţiunii, s-a arătat că după decesul lui (…), reclamantul a rămas cu mama sa în imobilul ce a aparţinut defunctului, renovând casa bătrânească. După decesul mamei casa a fost refăcută în totalitate. Se mai susţine că nici autoarea sa şi nici pârâţii nu s-au opus acestor lucrări şi că terenul a fost tot timpul în stăpânirea continuă, neîntreruptă, publică şi sub nume de proprietar a reclamantei.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 111 cod procedură civilă, art. 1858, 1847 şi următoarele şi 1890 cod civil.

La cerere au fost depuse, în copie, acte de stare civilă şi alte înscrisuri.

Pârâţii, legal citaţi, nu au formulat întâmpinare.

În dovedirea acţiunii, reclamantul a solicitat audierea unor martori, interogatoriul pârâţilor şi expertize topografică şi construcţii.

Instanţa a încuviinţat cererea, apreciind probele legale, concludente şi utile cauzei.

După administrarea acestora, a formulat cerere de intervenţie (…), care a susţinut că este beneficiarul unui testament prin care numita (…) i-a lăsat toate bunurile mobile şi imobile din patrimoniul acesteia. Se mai arată că acţiunea prin care reclamantul urmăreşte a uzucapa o suprafaţă de aproximativ 1000 mp. îl vatămă pe intervenient, întrucât până la acest moment nu au fost identificate bunurile imobile aparţinând autoarei (…), cea de la care provin şi imobilele ce fac obiectul prezentei judecăţi.

In motivarea cererii de intervenţie s-a mai susţinut că defuncta (…) a avut trei copii, iar fiecăruia îi revine 1/3 din masa succesorală, aşa încât reclamantul ar fi trebuit să se judece în contradictoriu cu toţi moştenitorii bunicii sale, inclusiv cu intervenientul.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 49-56 cod procedură civilă, art. 482 şi 112 cod procedură civilă şi art. 247 cod procedură civilă.

Au fost ataşate, în copie, înscrisuri.

În şedinţa din (…) a fost precizat caracterul accesoriu al cererii de intervenţie.

La (…) au formulat cerere de intervenţie (…), în contradictoriu cu (…) cerere prin care se solicită să se constate că toate aceste persoane sunt proprietari ai întregului teren ce a aparţinut defunctei  (…), autoarea comună, teren situat în str. (…) în suprafaţă de aproximativ 2500 mp., ca efect al uzucapiunii, prin joncţiunea posesiilor.

La cererea motivată în drept pe dispoziţiile art. 930, art. 933 din Noul cod civil, art. 49 cod procedură civilă şi art. 57 cod procedură civilă au fost anexate, în copie, înscrisuri.

Prin încheierea interlocutorie din (…) instanţa a încuviinţat, în principiu, cererea de intervenţie accesorie şi a respins, ca inadmisibilă, cererea de intervenţie principală formulată de (…)

La termenul de judecată din (…) instanţa a pus în discuţia părţilor, din oficiu, excepţia lipsei coparticipării pasive obligatorii, în soluţionarea căreia a reţinut :

Potrivit art. 47 cod procedură civilă, mai multe persoane pot fi împreună reclamante sau pârâte dacă obiectul pricinii este un drept sau o obligaţie comună ori dacă drepturile sau obligaţiile lor au aceeaşi cauză.

Din modul de redactare a textului de lege ar rezulta că întotdeauna coparticiparea procesuală este facultativă însă din alte dispoziţii legale se desprinde concluzia că sunt şi cazuri de coparticipare procesuală necesară (obligatorie), atunci când mai multe persoane se găsesc într-un raport juridic civil unic şi indivizibil.

Este cazul, spre exemplu, prevederile art. 797 cod civil vechi, care declară nulă împărţeala succesorală la care nu au participat toţi moştenitorii.

Cum în practica judiciară s-a admis că pot exista situaţii de excepţie, în care un moştenitor a exercitat o posesie utilă, exclusivă (pentru sine nu pentru moştenitori), asupra unui imobil, el putând invoca atunci uzucapiunea contra celorlalţi moştenitori, înseamnă că şi în acest caz trebuie să cheme în judecată pe toţi indivizarii.

Altfel spus şi în cazul uzucapiunii unui bun succesoral există coparticipare procesuală pasivă obligatorie, reclamantul neputând alege a se judeca doar cu unul sau cu unii din moştenitori.

Potrivit declaraţiilor martorilor audiaţi în cauză, adeverinţei eliberate de Primăria orasului (…) terenul în litigiu provine din moştenirea defunctei (…), ai cărei succesori şi-au împărţit folosinţa, fără a exista un titlu în acest sens.

Din actele de stare civilă, ce susţin afirmaţiile intervenientului (…).

Reclamantul şi pârâţii din cererea principală sunt moştenitorii lui (…), având prin urmare vocaţie numai la 1/3 din moştenirea defunctei (…)

Cu toate acestea, reclamantul a ales să nu se judece şi cu succesorii defuncţilor (…) (intervenientul (…)), (…)

Aşa cum s-a arătat, uzucaparea terenului provenind din succesiunea defunctei (…), trebuie opusă tuturor moştenitorilor acesteia şi nu numai moştenitorilor unei ramuri.

De altfel, pe rolul instanţei s-a înregistrat şi o cerere de partaj, sub nr. (…), între toţi moştenitorii defunctei (…).

În consecinţă, va admite excepţia lipsei coparticipării procesuale pasive obligatorii şi va respinge acţiunea reclamantului, ca inadmisibilă. Soluţia vizează şi constatarea dobândirii dreptului de proprietate asupra construcţiei, pe calea accesiunii imobiliare artificiale, cum s-a precizat, întrucât doar dacă se recunoaşte reclamantului calitatea de proprietar asupra terenului poate dobândi proprietatea construcţiei, prin accesiune.