Chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Strehaia sub nr. 1902/313/2012, reclamanta C.D. SA a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea  pârâtului C.I., la plata sumei totale de 1296,42 lei, reprezentând contravaloarea facturilor nr. 1061201761/27.07.2011 şi factura nr. 1061201762/27.07.2011, recuperare energie electrică, agenţi economici/casnici, obligarea pârâtului la plata dobânzilor legale calculate până la data achitării integrale a debitului, precum şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii reclamanta a susţinut că în verificării instalaţiei electrice de alimentare şi măsurare la locul de consum aparţinând pârâtului, inspectorii au întocmit proces verbal de constatare privind neregulile observate la faţa locului.

Reclamanta mai arată că inspectorii au constatat că pârâtul consuma energie electrică fără ca aceasta sa fie înregistrată de aparatul de măsură/contorul electric.

În drept reclamanta a invocat dispoziţiile art. 112 şi urm cod procedură civilă, art. 1357 şi urm. Cod civil, art. 1516 şi art. 1521 Cod civil, art. 142 alin 4 din  Regulamentul de furnizare a energiei electrice la consumatori din 25.06.2004 aprobat prin HG nr. 1007/2004, Legea nr. 13/2007.

Cererea de chemare în judecată a fost legal timbrată.

La dosarul cauzei s-a depus cererea de chemare în judecată, procură specială autentificată sub nr. 2887/30.11.2011, Hotărârea nr. 1007/2004, notă de constatare NTL nr. 006751din 22.03.2011, bon de mişcare nr. 013278, şi facturile nr. 1061201761/27.07.2011, factura nr. 1061201762/27.07.2011

Pârâtul, deşi legal citat, nu s-a înfăţişat la judecată şi nu a depus la dosarul cauzei întâmpinare.

Analizând actele depuse la dosarul cauzei, instanţa reţine următoarele:

Prin nota de constatare NTL nr. 006751 din 22.03.2011, reclamanta, efectuând un control la locul de consul  aparţinând pârâtului, care nu avea contract de furnizare a energiei electrice, a constatat că pârâtul avea contor electric monofazat în stare de funcţionare, respectiv înregistra consum de energie electrică care însă nu era facturată şi plătită.

Prin urmare, în prezenţa pârâtului, s-a procedat la inventarierea receptoarelor de energie electrică şi s-a verificat instalaţia electrică de utilizare, pârâtul semnând nota de constatare fără obiecţiuni.

În baza acestei note, au fost emise facturile fiscale nr. 1061201761/27.07.2011, reprezentând recuperare energie electrica si accize energie electrica si nr. 1061201762/27.07.2011, reprezentând tarif constatare contravenţie şi întrerupere energie electrică, ambele facturi scadente la 11.08.2011.

Potrivit art. 103 din Legea nr. 71/2011, „Obligaţiile născute din faptele juridice extracontractuale sunt supuse dispoziţiilor legii în vigoare la data producerii ori, după caz, a săvârşirii lor.”

Cu alte cuvinte, răspunderea pentru faptele ilicite cauzatoare de prejudicii (răspunderea civilă delictuală) este guvernată de legea în vigoare în momentul săvârşirii faptei ilicite.

În acelaşi sens, art. 6 alin. 2 din Codul civil prevede că „Actele şi faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârşite sau produse înainte de intrarea în vigoare a legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârşirii ori producerii lor.”

Prin urmare, având în vedere data săvârşirii faptei ilicite (22.03.2011), speţei de faţă îi sunt aplicabile dispoziţiile din Codul civil de la 1864.

Astfel, conform art. 998 din Codul civil de la 1864, orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greşeală s-a ocazionat, a-l repara, iar conform art. 999 din Codul civil de la 1864, omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar şi de acela ce a cauzat prin neglijenţa sau prin imprudenţa sa.

Sunt consacrate astfel în aceste două texte de lege elementele care trebuie întrunite cumulativ pentru a putea opera răspunderea civilă delictuală, şi anume existenţa unui prejudiciu, existenţa unei fapte ilicite, existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu şi existenţa vinovăţiei celui ce a cauzat prejudiciul, constând în intenţia, neglijenţa sau imprudenţa cu care a acţionat.

Potrivit art. 142 alin. 3 din HG nr. 1007/2004 pentru aprobarea Regulamentului de furnizare a energiei electrice la consumatori, `` Stabilirea consumului de energie electrică în sistem pauşal este permisă doar pe durate de timp determinate, pentru consumatorii temporari …., precum şi în cazul consumului fraudulos de energie electrică.`` iar potrivit alin. 4 al aceluiaşi articol, `` În cazul consumului fraudulos perioada de recalculare va fi de un an pentru consumatorii casnici şi de 6 luni pentru ceilalţi consumatori.``

Din înscrisurile depuse la dosar, instanţa reţine existenţa faptei ilicite constând în aceea ca pârâtul a consumat energie electrică neînregistrată, producându-i un prejudiciu reclamantei.

Prejudiciul, ca element esenţial al răspunderii civile delictuale, consta în rezultatul negativ suferit de o anumita persoana, ca urmare a faptei ilicite săvârşite de o alta persoana, iar pentru a fi susceptibil de reparare acesta trebuie sa aibă un caracter cert atât în privinţa existentei, cât si a posibilităţilor de evaluare.

Dovada existentei prejudiciului si a întinderii acestuia revine, în temeiul dispoziţiilor art. 1169 din Codul civil de la 1864, victimei faptei ilicite, care are calitatea de persoana care face o afirmaţie în faţa judecătorului, în accepţiunea acestui text de lege.

În cauza de faţă, prejudiciul constă în contravaloarea energiei electrice consumate fraudulos, respectiv contravaloarea tarifului reprezentat de constatarea contravenţiei. Consumul fraudulos a fost determinat prin inventarierea aparatelor de consum de energie electrică, cu acordul pârâtului şi în conformitate cu dispoziţie art. 142 din regulament.

Facturile emise nu au fost contestate la plată de către pârât care avea această posibilitate potrivit art. 156 din regulament.

În dovedirea întinderii prejudiciului, reclamanta a depus la dosar facturile fiscale nr. 1061201761/27.07.2011 şi nr. 1061201762/27.07.2011, în total făcând dovada existenţei unui prejudiciu în cuantum de 1.296,42 lei.

Instanţa apreciază ca între fapta ilicita si prejudiciul produs exista un raport de cauzalitate în sensul ca aceasta fapta a provocat prejudiciul respectiv.

Vinovăţia exprima atitudinea subiectiva a celui ce a săvârşit fapta ilicita, fata de aceasta fapta, exprima, cu alte cuvinte, imputabilitatea acelei fapte. Fapta este imputabila pârâtului sub forma intenţiei deoarece pârâtul a prevăzut rezultatul faptei sale si a urmărit producerea lui prin săvârşirea faptei.

Fata de aceste considerente, constatând întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale, prevăzute de art. 998 - 999 din Codul civil de la 1864, instanţa urmează a admite cererea si a obliga pârâtul să plătească reclamantei suma de 1.296,42 lei reprezentând contravaloare recuperare energie electrică.

De asemenea, se mai reţine că obligaţia de plată este purtătoare de dobânzi fără a se arăta rata dobânzii, astfel că pârâtul datorează dobândă legală aferentă debitului, calculată până la data achitării integrale a acestuia, potrivit dispoziţiilor art. 371 indice 2 alin. 2 Cod procedură civilă.

Potrivit art. 274 Cod procedura civila, ``partea care cade in pretenţii va fi obligata, la cerere, sa plătească cheltuielile de judecata``.

Astfel, cheltuielile de judecata nu se acorda din oficiu, ci numai la solicitarea părţii interesate. Constatând ca reclamanta, prin cererea de chemare in judecata, a solicitat cheltuieli si ca acestea constau in taxa de timbru şi timbru judiciar, având de asemenea in vedere faptul ca pârâtul este in culpa procesuala, instanţa urmează a obliga pârâtul să plătească reclamantei suma de 116,5 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

1

Domenii speta

Spete similare