PRETENŢII.Răspundere contractuală pentru terţi.

Sentinţă civilă 4293 din 03.06.2008


2. PRETENŢII.Răspundere contractuală pentru terţi.

Prin acţiunea civilă adresată instanţei de judecată pe rolul Judecătoriei Tg-Jiu reclamanta Asociaţia de Proprietari nr.X , prin SC J. P. SRL, a chemat în judecată pârâtul P. M., solicitând ca prin sentinţa ce va pronunţa să fie obligat acesta din urmă la plata sumei de 371,57 lei  reprezentând cheltuieli de întreţinere restante la data de 31.12.2007 conform fişei cont pentru operaţii diverse, precum şi obligarea acestuia la plata sumei de 137,1 lei reprezentând contravaloarea serviciilor prestate de SC J. P. SRL către Asociaţia de Proprietari nr.18 Tg-Jiu.

În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că pârâtul P. M. este membru al Asociaţiei de Proprietari nr.X şi în această calitate a beneficiat de serviciile prestate de furnizori prin intermediul reclamantei în baza contractelor încheiate, însă  nu şi-a achitat contravaloarea acestor servicii în termenul maxim de 20 zile prevăzut de lege, însumând la data de 31.12.2007  un debit de 371,57 lei conform fişei de cont, existând astfel pericolul  ca asociaţia să fie acţionată şi executată de furnizorii de servicii şi utilităţi.

A mai susţinut reclamantă că pârâtul P. M. datorează şi suma de 137,1 lei ce reprezintă contravaloarea servicii prestate de SC J. P. SRL către reclamantă conform capitolului 3 din contractul de prestări servicii nr.115/A18/15.04.2008.

Reclamanta şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile L.230/2007, iar în dovedirea acesteia a depus la dosarul cauzei fişa individuală de cont aparţinând apartamentului deţinut de pârât, contractul de prestări servicii nr.LL/15.04.2008, procesul verbal încheiat la data de 08.04.2008 cu ocazia întrunirii Comitetului Executiv al Asociaţiei de Proprietari nr.X.

Deşi legal citat la mai multe termene de judecată, pârâtul nu s-a prezentat în vederea susţinerii poziţiei sale cu privire le pretenţiile deduse judecăţii şi nici nu a formulat întâmpinare, atitudinea sa fiind interpretată în conformitate cu dispoziţiile art.225 C.pr.civ.Analizând probatoriul administrat în cauză, instanţa constată că pârâtul P.M. este proprietarul apartamentul situat în Tg-Jiu, str.V.BL. Z,ap. Kşi în această calitate de membru al Asociaţiei de Proprietari nr.X Tg.Jiu, calitate în care a beneficiat de serviciile prestate de furnizori prin intermediul reclamantei în baza contractelor încheiate cu furnizorii, iar contravaloarea acestor servicii este de 371,57 lei la data de 31.12.2007.

Art.46 din L.230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor  de proprietari instituie obligaţia pentru proprietarii de apartamente de a plăti cota de contribuţie ce le revine la cheltuielile asociaţiei de proprietari.

În situaţia în care pârâtul nu execută de bună voie această obligaţie,reclamanta, în temeiul art.50 din  acelaşi act normativ  este îndreptăţită a obţine obligarea pârâtului pe cale judecătorească la plata cheltuielilor comune  restante.

Cum pârâtul, proprietar al apartamentului nr.K, nu a făcut dovada executării  obligaţiilor legale, în temeiul art.46 din L.230/2007, instanţa a obligat pârâtul la plata cheltuielilor de întreţinere restante.

Cât priveşte plata sumelor ce reprezintă comision pentru serviciile prestate de SC J. P. SRL  către Asociaţia de Proprietari nr.X, solicitate de reclamantă invocând dispoziţiile art.3 din contractul de prestări servicii nr.LL/15.04.2008, instanţa consideră că ele nu pot fi recuperate de la pârât, în baza răspunderii civile contractuale.

Reclamanta invocă pentru recuperarea acestei sume contractul de prestări servicii nr.LL/15.04.2008, dar pe de o parte nu face dovada că a avansat aceste cheltuieli, iar pe de altă parte , acest contract nu este opozabil pârâtului ca şi obligaţie contractuală.

Potrivit art.965, 973 C.civ. contractele produc efecte sub aspectul drepturilor şi obligaţiilor asumate, numai între părţile contractante. Astfel, pârâtul fiind terţ faţă de contractul de prestări servicii, art.3 din contractul de prestări servicii nu poate fi invocat ca fiind producător de obligaţii contractuale în sarcina pârâtului.

Din aceste motive instanţa nu a acordat acest comision în cadrul prezentei acţiuni, reclamanta nefăcând dovada achitării  lor ca şi cheltuielile de executare.

În temeiul art.274 c.p.civ. reţinând culpa procesuală a pârâtului , instanţa a obligat pe acesta să plătească reclamantei suma de 200 lei cu titlul de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat.

În concluzie,  acţiunea civilă a fost admisă în parte ,obligat pârâtul P. M. la plata către reclamantă a sumei de 371,57 lei  despăgubiri civile şi suma de 200 lei reprezentând  cheltuieli de judecată.

JUDECĂTORIA TÂRGU JIU, JUDETUL GORJ