Acceptare accesiune

Hotărâre 6312 din 15.07.2010


Prin cererea ce face obiectul dosarului nr. 8327/320/2007 al Judecătoriei Tg. Mureş, reclamanţii K P, KH K G, K A, B A, F O au solicitat în contradictoriu cu K A şi K Z

-constatarea că masa succesorală după părinţii K I şi B A se compune din imobilul înscris în CF 105 Ceuaşu de Câmpie, nr. top. 267, 268, compus din casa de locuit cu teren aferent în suprafaţă de 1965,6 mp, în prezent casa de locuit fiind demolată

-constatarea că reclamanţii sunt moştenitori legali ai defuncţilor în calitate de descendenţi, revenindu-le câte o cotă de 1/3 parte, iar reclamanţilor de rang 1 o cotă de 1/3 parte prin reprezentarea descendentului Kis Pal

-constatarea dobândirii cotei de proprietate al numitului Papai Ferenc asupra imobilului, prin prescripţie achizitivă de către antecesorii reclamanţilor

-înscrierea dreptului de proprietate a reclamanţilor în cartea funciară

În motivarea cererii se arată faptul că în prezent imobilul apare ca fiind proprietatea antecesorului reclamanţilor K I, K F şi KR şi P F cu cota de 1/3, dobândită prin prescripţie achizitivă de antecesorii reclamanţilor.

Imobilul a fost folosit întotdeauna de aceştia, respectiv de Kis Iosif cu cea de-a doua soţie B A. Numitul K F este antecesorul pârâtelor K A şi K Z.. În 1947 a fost încheiat un contract de vânzare cumpărare neînscris în CF, prin care K I, K F şi KR au vândut imobilul către B A, soţia lui K I. Aceasta a locuit în imobil, posesia giind continuată de fiul ei, K P.

În probaţiune au fost depuse acte de stare civilă, contract de vânzare cumpărare, copie fidelă CF nr. 105.

Pârâta K A a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.  A arătat faptul că, în calitate de fiică a lui K F, a depus cerere pentru reconstituirea dreptului de proprietate în conformitate cu prevederile Legii nr. 18/1991. I-a fost eliberat titlul de proprietate nr. 29767/1998, pentru o suprafaţă de 1 ha şi 1700 mp, din care 3990 mp sub nr. top. 23-1490/1. Reclamanţii nu au solicitat niciodată reconstituirea dreptului de proprietate asupra acestui teren.

Prin completarea de acţiune depusă, reclamanţii au introdus în cauză Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Ceuaşu de Câmpie şi Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, solicitând constatarea nulităţii absolute parţiale a TP nr. 29767/1998, actul fiind emis către persoane neîndreptăţite a obţine reconstituirea dreptului de proprietate.

În cauză a fost administrată proba cu expertiză tehnică, specialitatea topografie, raportul de expertiză fiind depus la dosarul cauzei (filele 311-318).

Pârâta Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Ceuaşu de Câmpie a comunicat faptul că K I şi B A au fost membrii cooperatori, dovadă fiind declaraţia de intrare în CAP din 1961. Reclamanţii, în calitate de succesori ai celor 2 au depus cerere de reconstituire în baza Legii nr. 247/2005. Cererea a fost respinsă, iar respingerea validată prin hotărârea Comisiei judeţene nr. 458/21.06.2007.

Analizând actele  şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Reclamanţii sunt moştenitorii defuncţilor K I şi B A, foşti coproprietari ai imobilului în litigiu. Pârâtele sunt la rândul lor moştenitoare ale lui K F şi K R, foşti coproprietari asupra aceluiaşi imobil.

Sub un prim aspect, instanţa constată faptul că reclamanţii invocă în sprijinul acţiunii lor existenţa unui contract de vânzare cumpărare încheiat în 1947 prin care coproprietarii K I, K F şi K R au vândut imobilul către B A, soţia lui K I. Raportat la momentul încheierii contractului şi la faptul că acesta nu a fost înscris în CF, instanţa constată faptul că sunt aplicabile în cauză dispoziţiile Decretului-lege nr. 115/1938.

Potrivit art. 17 din acest act normativ, „drepturile reale asupra imobilelor se vor dobândi numai dacă între cel care dă şi cel care primeşte dreptul este acord de voinţă asupra constituirii sau strămutării, în temeiul unei cauze arătate, iar constituirea sau strămutarea a fost înscrisă în cartea funciară”. Acest articol consacră efectul constitutiv al înscrierii în cartea funciară.

Ca urmare a aplicării acestui principiu, instanţa constată faptul că menţionatul contract de vânzare cumpărare, nefiind înscris în CF, nu a fost în măsură să strămute proprietatea asupra bunului imobil. Ca atare, urmează a fi analizată situaţia de fapt existentă şi relevată potrivit actualelor înscrieri.

În ceea ce priveşte dreptul reclamanţilor la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu, instanţa constată faptul că aceştia au făcut dovada faptului că sunt descendenţi ai fostului coproprietar K I. În egală măsură însă şi pârâtele au făcut dovada aceluiaşi fapt, atât în faţa instanţei cât şi în procedura administrativă parcursă în temeiul Legii nr. 18/1991.

Raportat la prevederile exprese ale acestei legi, instanţa constată faptul că pârâtele au fost singurele moştenitoare care au formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate.

Conform practicii constante a instanţelor şi doctrinei în domeniu, legea stabileşte vocaţia la succesiune prin arătarea claselor de moştenitori şi ordinea devoluţiunii legale, dar succesibilul, pentru a deveni moştenitor legal, trebuia să-şi exercite dreptul de opţiune în termenul şi condiţiile fixate de lege, altfel fiind considerat neacceptant al succesiunii. Legea nr. 18/1991 a consacrat instituţia repunerii în termenul de acceptare a moştenirii pentru acei moştenitori care nu-şi pot dovedi această calitate. Potrivit alin. 2 din art. 13, „moştenitorii care nu-şi pot dovedi această calitate, întrucât terenurile nu s-au găsit în circuitul civil, sunt socotiţi repuşi de drept în termenul de acceptare cu privire la cota ce li se cuvine din terenurile ce au aparţinut autorului lor. Ei sunt consideraţi că au acceptat moştenirea prin cererea pe care o fac comisiei”.

Ori, în cauză, raportat la coproprietarii înscrişi în cartea funciară, instanţa constată faptul că doar pârâtele au formulat cerere în temeiul Legii nr. 18/1991. Ca urmare, acestora le-a fost eliberat titlul de proprietate nr. 29767/1998 asupra terenurilor aparţinând antecesorilor lor, printre care şi terenul ce face obiectul prezentului litigiu.

Reclamanţii, neformulând cerere în termenul prevăzut de lege, nu pot face dovada acceptării succesiunii şi nici nu li se putea stabili un drept de proprietate asupra terenului, în lipsa unei manifestări de voinţă în acest sens.

În acest sens, în practica judiciară s-a reţinut că dispoziţiile art. 13 alin. 2 din Legea nr. 18/1991 menţionează în mod expres că fiecare moştenitor este considerat că a acceptat moştenirea prin actul personal pe care îl face, şi anume formularea cererii de reconstituire a dreptului de proprietate adresată comisiei. În acelaşi sens sunt şi interpretările potrivit cu care actul de acceptare succesorală este un act individual, acesta neputând fi exercitat de către un comoştenitor în favoarea şi pentru alt comoştenitor (dec. civ. Nr. 59/2006 a Tribunalului Argeş).

În cauză pârâtele sunt singurele care au formulat cerere în vederea reconstituirii dreptului de proprietate asupra terenurilor, fiind emis titlul de proprietate a cărui nulitate absolută parţială se solicită. Ori, nulitatea absolută se analizează prin raportare la dispoziţiile legale aplicabile la data emiterii actului juridic. Raportat la această dată, în mod legal le-a fost reconstituit dreptul de proprietate pârâtelor, acestea având calitatea de persoane îndreptăţite în înţelesul Legii nr. 18/1991 şi fiind singurele care au formulat cerere în acest sens.

Faţă de cele mai sus prezentate, instanţa urmează a respinge acţiunea reclamanţilor astfel cum a fost formulată şi precizată.

În ceea ce priveşte susţinerile reclamanţilor potrivit cărora terenul în litigiu nu se identifică cu cel cuprins în titlul de proprietate, instanţa constată faptul că, prin expertiza efectuată în cauză, s-a stabilit în mod indubitabil faptul că titlul de proprietate emis în favoarea pârâtelor cuprinse şi terenul evidenţiat în CF nr. 105 Ceuaşu de Câmpie, teren asupra cărora reclamanţii pretind un drept de proprietate.

În cauză nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.