Penal - plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.)

Hotărâre 393 din 15.04.2010


Deliberând asupra cauzei penale, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu Mureş la data de 21.01.2010, sub nr. 758/320/2010, petenta AGENŢIA NAŢIONALĂ DE INTEGRITATE, prin reprezentant legal ACM a formulat, în contradictoriu cu intimatul SA, o plângere împotriva soluţiei procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş, dată în dosarul nr. 2576/P/2009 şi dosarul nr. 2035/II/2/2009.

În motivare, petenta a susţinut, în esenţă, că soluţia Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş, de scoatere de sub urmărire penală a intimatului, este greşită, reiterându-se practic, considerentele care au dus la formularea sesizării penale faţă de intimat. S-a arătat că intimatul se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii, prevăzute de art. 292 C. pen. În acest sens, potrivit celor menţionate de petentă, intimatul, la dobândirea funcţiei de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Mureş,  a dat o declaraţie de interese necorespunzătoare adevărului, declaraţie în care a omis să menţioneze calităţile pe care le deţinea în diverse societăţi comerciale, precum şi calitatea de comerciant persoană fizică în virtutea căreia a desfăşurat activitatea de asistent parlamentar.

Văzând actele şi lucrările dosarului nr. 2576/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş şi urmărind modul în care s-a ajuns la prezenta sesizare, instanţa de judecată reţine că la data de 21.04.2009 s-a înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş actul de constatare înaintat de inspectorii din cadrul Agenţiei Naţionale de Integritate, sesizare din care rezultă că împotriva numitului SA s-a declanşat procedura de control ca urmare a nedepunerii în termen a declaraţiilor de avere şi de interese. Totodată, s-a arătat în sesizare, că în urma controlului s-a descoperit că numitul SA a omis să menţioneze în cuprinsul declaraţiei de interese completate, anumite calităţi pe care le avea în momentul respectiv, la două societăţi comerciale, precum şi calitatea de comerciant persoană fizică. S-a susţinut că fapta persoanei cercetate ar putea întruni elementele constitutive ale infracţiunii de fals în declaraţii, prevăzută de art. 292 C. pen.

Împotriva intimatului s-a dispus începerea urmăririi penale pentru comiterea acestei fapte.

În urma analizei tuturor acestor acte efectuate în dosarul nr. 2576/P/2009, prin Ordonanţa din data de 16.10.2009, a Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş, s-a dispus, în temeiul art. 249 C. pr. pen. raportat la art. 11 pct. 1 lit. b şi art. 10 alin. 1 lit. d C. pr. pen., scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului SA în ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii, prevăzută de art. 292 C. pen.

Împotriva acestei soluţii, a formulat plângere petenta din acest dosar, plângere care a fost soluţionată de Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş, prin Rezoluţia din data de 21.12.2009, dată în dosarul nr. 2035/II/2/2009. Soluţia a fost de respingere a plângerii depuse de petentă, cu motivarea că în cauză în mod corect s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală, existând dovezi suficiente că învinuitul nu se face vinovat de comiterea infracţiunii pentru care este cercetat. S-a avut în vedere că din datele dosarului, rezultă că intimatul a demisionat înainte de facerea declaraţiei, din toate funcţiile reclamate de către petentă, iar în ceea ce priveşte calitatea de comerciant persoană fizică, aceasta nu trebuia trecută în declaraţia de interese.Drept consecinţă, petenta AGENŢIA NAŢIONALĂ DE INTEGRITATE, prin reprezentant legal ACM a sesizat instanţa de judecată, arătând, în esenţă, că soluţia dată în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş este greşită.

Analizând coroborat actele şi lucrările prezentului dosar, precum şi pe cele ale dosarului nr. 2576/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş, instanţa apreciază că plângerea formulată de petenta AGENŢIA NAŢIONALĂ DE INTEGRITATE, prin reprezentant legal ACM este neîntemeiată, pentru motivele ce vor fi expuse în continuare.

La data de 21.04.2009 s-a înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş actul de constatare înaintat de inspectorii din cadrul Agenţiei Naţionale de Integritate, sesizare din care rezultă că împotriva numitului SA s-a declanşat procedura de control ca urmare a nedepunerii în termen a declaraţiilor de avere şi de interese. Totodată, s-a arătat în sesizare, că în urma controlului s-a descoperit că numitul SA a omis să menţioneze în cuprinsul declaraţiei de interese completate, anumite calităţi pe care le avea în momentul respectiv la două societăţi comerciale, precum şi calitatea de comerciant persoană fizică. S-a susţinut că fapta persoanei cercetate ar putea întruni elementele constitutive ale infracţiunii de fals în declaraţii, prevăzută de art. 292 C. pen. Declaraţia de interese avută în vedere de către inspectorii de integritate este cea completată de intimat la data de 28.07.2008, ca urmare a numirii sale în funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Mureş, prin Hotărârea Consiliului Judeţean Mureş nr. 88/20.06.2008.

În raport de aceste date preliminare, menţionăm că existenţa şi relevanţa penală a faptelor reclamate de petentă se va analiza de către instanţa de judecată, prin raportare la dispoziţiile legale aflate în vigoare la data facerii declaraţiei de către intimate, respectiv la data de 28.07.2008. De asemenea, tot în raport de această dată se vor examina şi calităţile pe care intimatul le-a avut la anumite societăţi comerciale, precum şi calitatea sa de comerciant persoană fizică.

Din evidenţele ţinute la Oficiul Registrului Comerţului rezultă că intimatul a avut calitatea de administrator la S.C. SERVAGROMEC MUREŞ S.A. în perioada 02.10.2007-05.11.2008. De asemenea, din aceleaşi evidenţe se desprinde concluzia că intimatul a avut şi calitatea de asociat şi administrator la S.C. KUMATRAF S.R.L. în perioada 15.12.2003-18.11.2008. În fine, tot din examinarea documentelor provenind de la Oficiul Registrului Comerţului putem stabili că intimatul a deţinut calitatea de comerciant persoană fizică începând cu data de 07.02.2007.

Constatăm că în cursul cercetărilor realizate ce către reprezentanţii Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş s-a procedat la audierea intimatului, care a explicat situaţia participării sale în calitate de asociat sau administrator la mai multe societăţi comerciale, precum şi împrejurările în care intimatul a exercitat calitatea de comerciant persoană fizică. Acesta a arătat că la data de 23.06.2008 a demisionat din calitatea de asociat şi administrator al S.C. KUMATRAF S.R.L., iar la data de 01.07.2008 a demisionat din funcţiile de preşedinte al consiliului de administraţie şi de director general al S.C. SERVAGROMEC MUREŞ S.A., încetându-i la aceeaşi dată şi calitatea de administrator. În ceea ce priveşte calitatea de persoană fizică autorizată, intimatul a arătat că a funcţionat astfel până la data de 31.03.2008, singura activitate desfăşurată fiind cea de asistenţă parlamentară.

Toate aceste informaţii furnizate de către intimat sunt confirmate în scris de documentele aflate în evidenţele S.C. SERVAGROMEC MUREŞ S.A. şi S.C. KUMATRAF S.R.L., documente care se regăsesc în dosarul de urmărire penală. Observăm în această privinţă, că în acord cu dispoziţiile art. 91 alin. 3 din Legea nr. 161/2003 (în conţinutul aflat în vigoare la data facerii declaraţiei), intimatul a renunţat la aceste calităţi în termenul de 15 zile de la numirea sau alegerea în funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Mureş.

Plecând de la aceste constatări de ordin faptic, reţinem că textele legale la care s-a făcut referire de către petentă în sesizarea penală şi în plângerea adresată instanţei de judecată nu au fost încălcate de către intimat şi prin urmare, soluţia dată de reprezentanţii Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş este legală şi temeinică. Sesizarea penală la adresa intimatului se datorează unei cercetări superficiale a situaţiei de fapt şi unei greşite interpretări a dispoziţiilor legale incidente.

Astfel, în ceea ce priveşte calitatea intimatului, de administrator la S.C. SERVAGROMEC MUREŞ S.A. şi de asociat şi administrator la S.C. KUMATRAF S.R.L., putem stabili cu certitudine, din examinarea documentelor avute la dispoziţie, că acestea au încetat la data de 01.07.2008 şi respectiv la data de 23.06.2008. Împrejurarea că aceste schimbări în structura asociaţilor şi a organelor de conducere alte celor două societăţi nu au fost menţionate în Registrul Comerţului nu îi este imputabilă în niciun fel intimatului şi mai mult decât atât, nu este de natură să atragă ineficienţa actului demisiei intimatului, manifestare de voinţă care are caracter unilateral.

S-a făcut referire în plângerea petentei, la dispoziţiile art. 1 alin. 1 şi art. 5 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului, argumentându-se că pe baza acestor dispoziţii trebuie să concluzionăm că lipsa menţiunii în Registrul Comerţului a încetării calităţilor deţinute de către intimat în cele două societăţi comerciale, ar trebui interpretată în sensul că acele calităţi nu au încetat ori că actele prin care acesta şi-a dat demisia nu îi sunt opozabile Agenţiei Naţionale de Integritate. O asemenea concluzie nu poate fi însă acceptată, întrucât din această perspectivă Agenţia Naţională de Integritate nu poate fi asimilată unui terţ propriu-zis. Această instituţie este chemată să verifice veridicitatea, corespondenţa cu realitatea, a declaraţiilor de avere ori de interese ale celor obligaţi să dea asemenea declaraţii. De aceea cercetarea Agenţiei Naţionale de Integritate nu se poate menţine la un nivel de suprafaţă, superficial şi prin urmare, nu trebuie să construiască o „nouă realitate”, a opozabilităţii şi inopozabilităţii menţiunilor nepublicate în Registrul Comerţului. Cu alte cuvinte, Agenţia Naţională de Integritate trebuie să se situeze în analiza sa exact pe poziţia declarantului şi să cerceteze exact din această poziţie dacă aspectele cuprinse în declaraţiile cu pricina sunt reale sau nu. Această instituţie nu trebuie să acţioneze din perspectiva unui destinatar al declaraţiilor de interese, întrucât tocmai această acţiune a făcut ca verificarea intimatului să fie incompletă şi să ducă la concluzii eronate.

Din perspectiva intimatului, aspectele declarate de acesta erau pe deplin corespunzătoare adevărului. Acesta şi-a dat demisia din calitatea de administrator la S.C. SERVAGROMEC MUREŞ S.A. şi de asociat şi administrator la S.C. KUMATRAF S.R.L. înainte de completarea declaraţiei de interese, iar aceste demisii şi-au produs pe deplin efectul, chiar dacă s-a omis înscrierea consecinţelor lor în Registrul Comerţului. De vreme ce la momentul facerii declaraţiei de interese intimatul nu mai deţinea acele calităţi, ne punem în mod legitim întrebarea dacă nu cumva ar fi fost un fals în declaraţii menţionarea în continuare a calităţilor respective. Din punctul său de vedere, intimatul pierduse deja legăturile cu societăţile comerciale respective, deşi într-adevăr, din punctul de vedere al terţilor, această împrejurare nu era perceptibilă. Totuşi, atunci când a făcut declaraţia de interese, intimatul a avut în mod corect în vedere realitatea existentă din punctul său de vedere, nicidecum realitatea, aşa cum putea fi ea percepută de terţi. Iar petenta Agenţia Naţională de Integritate trebuia să verifice această perspectivă, a intimatului, iar nu să se comporte precum un terţ, riscând să ajungă la o concluzie neconformă realităţii, ceea ce de altfel s-a şi întâmplat.

Un alt argument în sprijinul acestei interpretări este reprezentat chiar de dispoziţiile art. 1 alin. 1 din Legea nr. 26/1990, din a cărui reglementare concluzionăm că obligaţia de a face cuvenitele menţiuni în Registrul Comerţului aparţinea societăţilor comerciale la care intimatul avusese anumite calităţi, iar nu intimatului însuşi. Faptul că în acele societăţi nu s-au făcut modificările la Oficiul Registrului Comerţului nu implică vreo culpă din partea intimatului şi nici nu se traduce prin păstrarea de către intimat a calităţilor avute anterior. De altfel, pierzând aceste calităţi, intimatul nici nu mai avea posibilitatea de a acţiona în numele societăţii şi de a justifica demersurile la Oficiul Registrului Comerţului.

În ceea ce priveşte calitatea de comerciant persoană fizică deţinută de comerciant, reţinem că această calitate o deţine din data de 07.02.2007 şi după ce a dobândit funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Mureş, intimatul nu a făcut demersuri pentru a renunţa la titulatura cu pricina. Cu toate acestea, lipsa de acţiune din partea intimatului şi omiterea menţionării acestei calităţi în declaraţia de interese nu realizează elementele constitutive ale infracţiunii de fals în declaraţii, prevăzută de art. 292 C. pen.

Potrivit art. 87 alin. 1 lit. g din Legea nr. 161/2003 (în conţinutul aflat în vigoare la data facerii declaraţiei), funcţia de (…) vicepreşedinte al consiliului judeţean este incompatibilă cu: (…) g) calitatea de comerciant persoană fizică. Prin urmare, incompatibilitatea dintre cele două calităţi este indiscutabilă, fiind prevăzută expres de lege. Cu toate acestea, din interpretarea acestui text de lege, coroborat cu art. 111 alin. 2 din Legea nr. 161/2003 (în conţinutul aflat în vigoare la data facerii declaraţiei), care enumeră funcţiile şi activităţile care se includ în declaraţia de interese, concluzionăm că legiuitorul a făcut distincţie între situaţiile care atrag starea de incompatibilitate a ocupantului unei funcţii ori demnităţi publice şi conţinutul declaraţiei de interese pe care acesta trebuie să o dea. Astfel, nu excludem posibilitatea existenţei unor activităţi incompatibile cu funcţia publică şi care să nu trebuiască a fi menţionate expres în declaraţia de interese, iar cazul comerciantului persoană fizică este un exemplu concret. Examinând conţinutul art. 111 alin. 2 din Legea nr. 161/2003 (în conţinutul aflat în vigoare la data facerii declaraţiei), constatăm că acesta cuprinde o enumerare limitativă a acelor funcţii şi activităţi ce trebuie trecute în declaraţia de interese. Nimic din cuprinsul acestei reglementări nu este de natură să ne conducă la concluzia că enumerarea făcută de legiuitor nu ar fi limitativă şi de asemenea, nu există raţiuni pentru a include în cuprinsul declaraţiei de interese alte calităţi, care în mod normal ar atrage incompatibilitatea. A impune menţionarea în declaraţia de interese a calităţii de comerciant persoană fizică, ar însemna în mod vădit a adăuga la lege, procedeu care nu este permis nici instanţei de judecată şi nici altor instituţii chemate să aplice legea, cum este cazul Agenţiei Naţionale de Integritate. În caz contrar, am accepta o imixtiune nepermisă în atribuţiile puterii legislative.

Pentru toate considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 2781 alin. 8 lit. a C. pr. pen. instanţa va respinge ca nefondată plângerea formulată de către petenta AGENŢIA NAŢIONALĂ DE INTEGRITATE, prin reprezentant legal ACM [cu sediul în mun. Bucureşti, b-dul Lascăr Catargiu, nr. 15, sector 1], în contradictoriu cu intimatul SA [domiciliat în oraşul Miercurea Nirajului, str. Sântandrei, nr. 74, jud. Mureş, CNP 1510102264490], împotriva Ordonanţei din data de 16.10.2009 emise de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş în dosarul nr. 2576/P/2009, prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală faţă de intimat. În mod consecutiv, va menţine Ordonanţa din data de 16.10.2009 emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş în dosarul nr. 2576/P/2009, prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală faţă de intimat şi implicit, menţine Rezoluţia dată de Prim-procurorul acestei unităţi de parchet în dosarul nr. 2035/II/2/2009 la data de 21.12.2009.

În baza art. 192 alin. 2 C. pr. pen. instanţa o va obliga pe petenta AGENŢIA NAŢIONALĂ DE INTEGRITATE, prin reprezentant legal ACM la plata cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, a sumei de 100 lei.