Vătămare corporală din culpă – art. 184 cod penal

Sentinţă penală 153 din 08.11.2011


Tip document  -  Sentinţă penală

Nr.  document – 153

Data elaborării: 8.11.2011

Titlul speţei: vătămare corporală din culpă – art. 184  cod penal

Domeniu asociat:  asigurări auto şi alte asigurări

Conţinut:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei a  fost trimis în judecată inculpatul MVI  pentru săvârşirea  infracţiunii de vătămare corporală  din culpă prev. de art. 184 alin. 2,4 cp  reţinându-se, în esenţă, prin actul de sesizare a instanţei  că, la data de 29 mai 2009, în jurul orelor 24,30, în timp ce conducea autoturismul Mercedes Bens,  într-o curbă deosebit de periculoasă, datorită carosabilului umed şi  neadaptării  vitezei de deplasare la condiţiile de drum a intrat pe contrasens şi a lovit  două autoturisme (o Scoda Fabia  şi un Logan)  care circulau regulamentar  din sens opus.

Accidentul s-a soldat cu avarierea  celor două autoturisme şi proiectarea pe carosabil  a pasagerei CRI, aflate pe locul din dreapta, faţă, al celui de-al doilea autoturism,  impact în urma căruia  i-au fost cauzate leziuni ce  au necesitat - conform certificatului medico legal -  65 – 70 zile de îngrijiri medicale,  cu pierderea consecutivă a capacităţii de muncă pentru a  această perioadă, fiind spitalizată.

Întrucât ambele autoturisme implicate în  eveniment au fost avariate, pentru  lămurirea condiţiilor şi cauzelor producerii a acestui eveniment s-a dispus efectuarea  unei expertize tehnice auto.

În cauză s-au constituit părţi civile, partea vătămată  CRI cu suma de 50.000 lei  din care 25.000 lei daune materiale şi 25.000 lei daune morale şi Spitalul … cu suma de 7.387,81 lei reprezentând cheltuieli de spitalizare  efectuate cu partea vătămată CRI.

Inculpatul a recunoscut săvârşirea faptei, însă referitor la pretenţiile civile formulate de  partea civilă CRI a arătat că  autoturismul pe care îl conducea la momentul incidentului era asigurat la o firmă de asigurare din Italia, astfel încât a solicitat ca despăgubirile civile să fie achitate de societatea asiguratoare.

Prin  sentinţa penală nr.153 din 08.11.2011, instanţa l-a condamnat pe inculpatul MVI la pedeapsa de 5 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală  din culpă prev. de art. 184 alin. 2,4 c p cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei  în baza art. 81 cp şi art. 71 al.5 cp. ; în baza art. 14 , 346 alin, 1 Cod procedură penală raportat la art. 998 Cod civil, şi OG 72/2006 şi art.50 din  Legea nr.136/1995 republicată a obligat asiguratorul  să plătească părţii civile Spitalul…  suma de 7387,81 lei cu titlul de cheltuieli de spitalizare, iar în baza art. 14 , 346 alin, 1 Cod procedură penală raportat la art. 998 Cod civil, şi art.50 din  Legea nr.136/1995 republicată a obligat asiguratorul  să plătească părţii civile  CRI, suma de 25.000 lei cu titlul de despăgubiri civile – daune morale, respingând celelalte pretenţii civile  formulate de partea civilă CRI, cu titlu de daune materiale, ca neîntemeiate.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că sunt date elementele constitutive ale infracţiunii de vătămare corporală din culpă gravă, prev. de art. 184 alin.2, 4  cod penal, atât sub aspectul laturii obiective, cât  şi a celei subiective, fiind dovedită întreaga situaţie de fapt,  aşa cum fost reţinută prin actul de sesizare al instanţei.

În ceea ce priveşte latura civilă, instanţa constată  culpa exclusivă  şi determinantă a inculpatului în producerea accidentului de la data de 29.05.2009.

Art.1084 cod civil  stabileşte că prejudiciul material cuprinde două elemente: pierderea suferită şi beneficiul nerealizat.

Sub aspectul daunelor  materiale partea civilă  nu a solicitat probe şi nu a dovedit pierderea suferită sau beneficiul nerealizat, motiv pentru care  au fost respinse, ca neîntemeiate.

Sub aspectul daunelor  morale conform doctrinei  acestea rezidă în orice atingere  aduse uneia dintre prerogativele  care  constituie atributul personalităţii umane şi pot fi clasificate în dureri fizice sau psihice.

În speţă, este evident că părţii civile i-a fost produs un prejudiciu moral câtă vreme a suferit leziuni ce au necesitat un număr de 65- 70  zile de  îngrijiri medicale, cu spitalizare  pe o perioadă cuprinsă între 29.05.2009 – 7.07.2009, astfel încât instanţa constată că  suma de 25.000 lei  solicitată de partea  civilă cu titlu de daune morale este justificată sub  forma unei compensaţii de natură să acopere într-o oarecare măsură  suferinţele  fizice şi chiar psihice (starea de şoc, modificarea pentru o  anumită perioadă a cursului firesc al  vieţii) ce i-au fost cauzate în urma accidentului.

La data accidentului autoturismul Mercedes Bens  condus de inculpat conform poliţiei de asigurare depuse la  dosar  era asigurat la  o societate de asigurare din Italia.

Potrivit art.55 alin.1 din  Legea nr.136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România despăgubirile se plătesc de către asigurator persoanelor  fizice sau juridice păgubite.

Jurisprudenţa naţională a statuat că răspunderea asiguratorului nu este solidară cu a inculpatului ci este  o răspunderea izvorâtă din efectul legilor speciale  în domeniul asigurărilor.

În acest sens din contextul art.48 din  Legea nr.136/1995 rezultă că asigurarea obligatorie de răspundere civilă  vizează  autovehiculul  înregistrat în  România şi nu persoana deţinătoare a acestuia.

Astfel, asiguratorul este ţinută să acorde  despăgubiri ca efect al contractului de asigurare, pentru prejudiciul cauzat de  autoturismul asigurat şi ca urmare a producerii  riscului asigurat.

Pe cale de consecinţă, pentru prejudiciile suferite de persoanele vătămate prin producerea unui accident de autovehicule se angajează răspunderea asiguratorului şi nu a persoanei vinovate în producerea accidentului.

Potrivit art.50 alin.2 din  Legea nr.136/1995 despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare şi persoanelor păgubite aflate în  vehiculul care a produs accidentul.

Astfel, în baza art. 14, 346 alin, 1 Cod procedură penală raportat la art. 998 Cod civil, art.50 din  Legea nr.136/1995 republicată, instanţa a obligat asiguratorul să plătească părţii civile  CRI, suma de 25.000 lei cu titlul de despăgubiri civile – daune morale şi de asemenea în baza art. 14, 346 alin, 1 Cod procedură penală raportat la art. 998 Cod civil, şi OG 72/2006 şi art.50 din  Legea nr.136/1995 republicată, a obligat asiguratorul  să plătească părţii civile Spitalul  …. suma de 7387,81 lei cu titlul de cheltuieli de spitalizare.

Ca urmare a exercitării căilor de atac împotriva sentinţei penale sus menţionate, soluţia primei instanţe a fost menţinută de instanţa de control judiciar, prin decizia penală nr. 1262 din 19.12.2011 a C.A. Suceava,  prin respingerea recursului.