Solutionarea cererii de reluare executare silită formulată de către contestatorul Stroescu v Vasile împotriva intimatului Umbreş Mihai, privind titlul executoriu reprezentat de decizia civilă nr.1027/A/2002 a Tribunalului Mehedinti

Sentinţă civilă 1384 din 27.10.2008


Prin cererea înregistrată sub nr.1948/313/2008 contestatorul S.V. reprezentat de decizia civilă nr.1027/A/2002 a Tribunalului Mehedinti.

In motivarea cererii contestatorul a sustinut ca după obtinerea deciziei civile nr.1027/A/2002 a Tribunalului Mehedinti definitivă şi irevocabilă s-a întocmit dosarul de executare nr.155/E/2003. Cu toate că obligatia stabilită prin acest titlu executoriu a fost adusă la îndeplinire de către executorul judecatoresc, intimatul reconstruieşte pe terenul său, al reclamantului, anexe gospodăreşti fără autorizatie sau fără consimtământul reclamantului.

În drept cererea a fost întemeiată pe dispozitiile art.3716 alin.1şi 2 c.pr.civilă.

La dosar s-au depus proces verbal din 22.04.2004 intocmit de Biroul Executor Judecatoresc Diaconita Constantin în dosrul de executare nr.155/E/2003, proces verbal încheiat la data de 04.05.2004 , proces verbal încheiat la data de 16.02.2004 întocmite de către Birou executor judecatoresc Diaconita Constantin şi decizia civilă nr.1027/A/2002 a Tribunalului Mehedinti cu mentiunea irevocabilă.

Analizand actele si lucrarile cauzei instanta apreciaza ca, contestatia la executare este neintemeiata şi urmează a fi respinsă pentru următoarele considerente.

Prin decizia civila nr.1027/A/2002 a Tribunalului Mehedinti irevocabilă prin decizia nr.14851/2003 a Curtii de Apel Craiova, este obligat intimatul Umbreş Mihai să demoleze constructiile anexe- cotet porci, magazie, două cotete pentru iepuri, cuscă cîine si WC – de pe terenul proprietatea reclamantului în suprafată de 4724 mp, situat în punctul Cucu satul Călieni sau autorizează pe contestator să efectueze aceasta pe cheltuiela pârâtului.

Această obligatie a pârâtului este adusă la îndeplinire pe calea executării silite în dosarul nr.155/E/2003 întocmit de către Birou Executor Judecatoresc Diaconita Constantin.

Prin procesul verbal încheiat la 04.05.2004 în dosarul mentionat s-a constatat că, constructiile au fost demolate”.

Prin prezenta cerere, contestatorul SV consimtământul său, să fie desfiintate în baza aceluiasi titlu executoriu reprezentat de către decizia civilă nr.1027/A/2002 a Tribunalului Mehedinti.

Potrivit art. art.3715 c.pr.civilă, executarea silită încetează dacă s-a realizat integral obligatia prevăzută în titlul executoriu.

În speţă, obligatia de a face,stabilită prin decizia civilă nr.1027/A/2002 a Tribunalului Mehedinti a fost adusă la îndeplinire prin demolarea constructiilor.

 Faptul că în prezent pârâtul procedează la construirea altor constructii, nu-l îndreptăţeşte pe contestator să solicite desfiintarea constructiilor în baza aceluiasi titlu. Pentru noua stare de fapt, contestatorul trebuie să obtină o nouă hotărâre judecatorească prin care să se stabilească întinderea obligatiei pârâtului.

Pentru aceste considerente instanta urmează a respinge ca neîntemeiată contestatia la executare.